- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 18 martie 2014
- Stat pârât
- ROU
- Articole
- Articolul 41
- Concluzia
- Prejudiciu material — cerere respinsă
- Prejudiciu moral — sumă acordată
Hagiescu și alții împotriva României
Traducere în română Auto
ȚĂRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE HAGIESCU ȘI ALȚII v. ROMANIA (Declarare nr. 7901/02) JUGUL Just satisfaction Această versiune a fost rectificată la 2 septembrie 2014 în conformitate cu art. 81 din Regulamentul Curții. Această hotărâre a fost revizuită în conformitate cu art. 80 din Regulamentul Curții într-o hotărâre din 15 noiembrie 2016 STRASBOURG 18 martie 2014 FINAL 18/06/2014 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Hagescu și alții c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Josep Casadevall, Președinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Santiago Quesada, grefierul secțiunii, având deliberat în particular la 18 februarie 2014, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (n. 7901/02) împotriva României depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) cu trei Cetățenii români, dl Mircea Dumitru Grigore Hagiescu, dl Andrei-Grigore [1] Alexandrescu și dna Domnica-Suzana [2] Manicatide („reclamanții”), la 29 ianuarie 2002. Într-o hotărâre pronunțată la 13 noiembrie 2008 („hotărârea principală”), Curtea a afirmat că a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenția și din art. 1 din Protocolul nr. 1 ca urmare a încălcării dreptului lor de acces la o instanță și a eșecului de către autoritățile de a obține un echilibru echitabil între interesul public, pe de o parte, și dreptul de proprietate al reclamanților, pe de altă parte (a se vedea Hagescu și alții c. România , nr. 7901/02, 13 noiembrie 2008). În temeiul articolului 41 din Convenție,
reclamanții au solicitat satisfacție echitabilă pentru prejudiciu material și moral suportate ca urmare a încălcărilor și rambursării costurilor și cheltuielilor. Întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 din Convenție nu a fost pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o și a invitat Guvernul și reclamanții să prezinte, în termen de trei luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge (ibid., punctul 46 și punctul 4 din dispozițiile operative). La 23 iulie 2013, Curtea a invitat ambele părți să prezinte cereri actualizate pentru satisfacție.
art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” În cererile lor actualizate pentru satisfacție echitabilă, reclamanții au informat Curtea că au recuperat posesia proprietății imobiliare, cu excepția de 264 metri pătrați. Prin urmare, ei au încercat să obțină fie recuperarea deținerii întregii proprietăți imobiliare sau, în lipsa acesteia, prețul de 264 metri pătrați, estimat între 378,223 EUR și 504,298. De asemenea, acestea au solicitat 50 000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale pentru durerea și suferința din cauza încălcărilor dreptului lor de acces la o instanță și cu bucuria pașnică a posesiunii lor.
Guvernul a susținut că reclamanții au recuperat posesia întregii proprietăți imobiliare, astfel cum se atestă de înregistrarea din 14 ianuarie 2010 („protocolol de predare-preluare”). Prin urmare, ei au solicitat concedierea cererii de prejudiciu material. În plus, Guvernul a considerat că suma prejudiciului moral nu este justificată și că constatarea unei încălcări în acest caz constituie în sine o satisfacție adecvată. 10. Curtea reiterează că, în cazul în care a constatat încălcarea Convenției într-o hotărâre, Statul pârât este sub obligația juridică de a pune capăt acestei încălcări și de a face reparații pentru consecințele sale în așa fel încât să restabilească, în măsura posibilă, situația existentă înainte de încălcare (a se vedea Iatridis c. Grecia (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/ 96, § 32, ECHR 2000-XI).
11. Curtea observă că Guvernul a luat măsuri pentru a preveni soluționarea încălcărilor drepturilor Convenției reclamanților. Mai exact, potrivit consemnării din 14 ianuarie 2010 („protocolul de predare-preluare”) , semnat fără nicio obiecție de către reprezentantul legal al reclamanților, dl F.A.D. Constantin, reclamanții au intrat în posesia întregului bun imobiliar. 12. Cu toate acestea, Curtea consideră că ingerința în dreptul de acces al reclamanților la o instanță și cu bucuria pașnică a posesiunii lor au provocat prejudicii morale pentru reclamanții. Evaluarea pe o bază echitabilă, conform articolului 41 din Convenție, Curtea conferă reclamanților în comun 4,700 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale.
Costuri și cheltuieli 13. Fără a depune factura, reclamanții au solicitat 6,000 EUR echivalentul costurilor și cheltuielilor suportate în fața instanțelor interne și în fața acesteia, reprezentând taxa avocaților, serviciul poștal, traduceri, fotocopie și transport. 14. Guvernul nu s-a opus rambursării costurilor și cererilor de cheltuieli ale reclamanților atâta timp cât acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost susținute de orice document. 15. În lipsa oricărei dovezi justificative, Curtea respinge cererea reclamanților pentru costuri și cheltuieli în conformitate cu art. 60 din Regulamentul Curții. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Statul pârât trebuie să plătească împreună reclamanților, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 4 700 EUR (4. mii de sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care va fi transformat în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 18 martie 2014, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președintele grefierului [1] Rectificat la 2 septembrie 2014: textul a fost: „Andrei”. [2] Rectificat la 2 septembrie 2014: textul a fost: “Dominica”.
THIRD SECTION
CASE OF HAGIESCU AND OTHERS v. ROMANIA (Application no. 7901/02) JUDGMENT ( Just satisfaction ) This version was rectified on 2 September 2014 under Rule 81 of the Rules of Court. This judgment was revised in accordance with Rule 80 of the Rules of Court in a judgment of 15 November 2016 STRASBOURG 18 March 2014 FINAL 18/06/2014 This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Hagiescu and Others v. Romania, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of: Josep Casadevall, President, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judges, and Santiago Quesada, Section Registrar, Having deliberated in private on 18 February 2014, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 7901/02) against Romania lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by three Romanian nationals, Mr Mircea Dumitru Grigore Hagiescu, Mr Andrei-Grigore [1] Alexandrescu and Ms Domnica-Suzana [2] Manicatide (“the applicants”), on 29 January 2002.
In a judgment delivered on 13 November 2008 (“the principal judgment”), the Court held that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and of Article 1 of Protocol No. 1 as a result of the infringement of their right of access to a court and the failure by the authorities to strike a fair balance between the public interest on the one hand and the applicants’ property right on the other (see Hagiescu and Others v. Romania , no. 7901/02, 13 November 2008).
Under Article 41 of the Convention the applicants sought just satisfaction of pecuniary and non-pecuniary damage sustained as a result of the above violations and reimbursement of costs and expenses.
Since the question of the application of Article 41 of the Convention was not ready for decision, the Court reserved it and invited the Government and the applicants to submit, within three months, their written observations on that issue and, in particular, to notify the Court of any agreement they might reach (ibid., paragraph 46, and point 4 of the operative provisions).
The applicants and the Government each filed observations.
On 23 July 2013, the Court invited both parties to submit updated claims for just satisfaction. THE LAW
Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
In their updated claims for just satisfaction the applicants informed the Court that they have recovered the possession of the real estate, with the exception of 264 square meters. Therefore, they sought to obtain either the recovery of possession of the entire real estate or, failing that, the price of 264 square meters, estimated between EUR 378,223 and EUR 504,298. They also claimed EUR 50,000 in respect of non-pecuniary damage for the distress and suffering due to the violations of their right of access to a court and with the peaceful enjoyment of their possession.
The Government submitted that the applicants have recovered the possession of the entire real estate as attested by the record of 14 January 2010 (“protocolul de predare-preluare”). Therefore, they sought dismissal of the pecuniary damage claim. Further, the Government considered that the amount of the non-pecuniary damage was not justified and that the finding of a violation in the present case constituted in itself adequate just satisfaction.
The Court reiterates that, where it has found a breach of the Convention in a judgment, the respondent State is under a legal obligation to put an end to that breach and make reparation for its consequences in such a way as to restore as far as possible the situation existing before the breach (see Iatridis v. Greece (just satisfaction) [GC], no. 31107/ 96, § 32, ECHR 2000-XI).
The Court observes that the Government had taken steps in order to provide redress for the violations of the applicants’ Convention rights. More precisely, according to the record of 14 January 2010 (“protocolul de predare-preluare”) , signed without any objections by the applicants’ legal representative, Mr F.A.D. Constantin, the applicants entered into the possession of the entire real estate.
The Court, however, considers that the interference with the applicants’ right of access to a court and with the peaceful enjoyment of their possession caused moral prejudice to the applicants. Making an assessment on an equitable basis, as required by Article 41 of the Convention, the Court awards the applicants jointly EUR 4,700 in respect of non-pecuniary damage. B. Costs and expenses
Without submitting any invoices, the applicants claimed EUR 6,000 the equivalent of the costs and expenses incurred before the domestic courts and before this Court, representing lawyers’ fee, postal service, translations, photocopies and transport.
The Government did not oppose to the reimbursemnet of the applicants’ costs and expenses claim as long as these have been actually and necessarily incurred and have been supported by any documents.
In the lack of any supporting evidence, the Court rejects the applicants’ claim for costs and expenses in accordance with Rule 60 of the Rule of the Court. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Holds (a) that the respondent State is to pay to the applicants jointly, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 4,700 (four thousand seven hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 2. Dismisses the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 18 March 2014, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Santiago Quesada Josep Casadevall Registrar President [1] Rectified on 2 September 2014: the text was: “Andrei”. [2] Rectified on 2 September 2014: the text was: “Dominica”.