CASE OF REDNIC AND OTHERS v. ROMANIA

CAUZUL DE RENDIC ȘI ALȚII PENTRU ROMANIA (Depunerea nr. 123/08) JUDGMENTUL (Satisfacție echitabilă) Această versiune a fost rectificată la 2 septembrie 2014 în temeiul articolului 81 din Regulamentul Curții. STRASBOURG 18 martie 2014 FINAL 18/06/2014 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Rednic și alții v. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A treia), ședința în calitate de Cameră compusă din: Josep Casadevall, Președintele, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Dragoljub Popović, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii, care a deliberat în particular la 18 februarie 2014, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 123/08) împotriva României depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de cinci resortisanți români, dna Silvia Rednic, dna Eleonora Roșca, dna Eugenia Bușilă, dna Cornelia Săcereanu și dna Nicolae [1] Roșca („reclamanții”), la 5 august 2005. Într-o hotărâre pronunțată la 11 ianuarie 2011 („Hotărârea principală”), Curtea a considerat că s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a neexecuției unei hotărâri finale în favoarea reclamanților (a se vedea Rednic și alții c. România, nr. 123/08, 11 ianuarie 2011 În temeiul articolului 41 din Convenție, reclamanții au solicitat satisfacție echitabilă pentru prejudiciu material și moral suportate ca urmare a încălcărilor și rambursării costurilor și cheltuielilor. Întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 din Convenție nu a fost pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o și a invitat Guvernul și reclamantul să prezinte, în termen de trei luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge (ibid., punctul 21 și punctul 3 din dispozițiile operative). La 23 iulie 2013, Curtea a invitat părțile să prezinte observații actualizate. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” În cererile lor actualizate, reclamanții au informat Curtea că au recuperat posesia proprietății imobiliare. Cu toate acestea, nu au primit titlul de proprietate peste 8.28 ha de teren. Au solicitat în continuare 200.000 EUR în ceea ce privește prejudiciu material și moral. Guvernul a susținut că reclamanții au recuperat posesia proprietății imobiliare. Au adăugat, de asemenea, că emiterea titlului lor de proprietate este în curs de desfășurare. Întârzierea se datorează numărului complex de autoritățile implicate. Cu toate acestea, au subliniat că emiterea titlului de proprietate este o simplă formalitate și că reclamanții pot să își bucure pe deplin de proprietatea lor. De asemenea, ei au considerat că afirmația privind prejudiciile morale a fost extrem de excesivă. 10. Curtea reiterează că, în cazul în care a constatat o încălcare a Convenției într-o hotărâre, Statul pârât este sub obligația juridică de a pune capăt acestei încălcări și de a face reparații pentru consecințele sale, astfel încât să restabilească, în măsura posibilă, situația existentă înainte de încălcare (a se vedea Iatridis v. Grecia (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/ 96, § 32, CEDH 2000-XI). 11. În ceea ce privește cererea de prejudiciu material, Curtea constată că reclamanții au recuperat integral posesia proprietății imobiliare. În plus, Curtea observă că guvernul a luat măsurile necesare pentru a furniza reclamanților un titlu de proprietate. Prin urmare, nu există nici un apel pentru a face o atribuire sub acest cap. 12. Cu toate acestea, Curtea consideră că ingerința în dreptul de acces al reclamanților la o instanță și cu bucuria pașnică a posesiunii lor au cauzat prejudicii morale pentru reclamanții. Evaluarea pe o bază echitabilă, conform articolului 41 din Convenție, Curtea conferă reclamanților în comun 4.700 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 13. Reclamanții nu au susținut echivalentul costurilor și cheltuielilor suportate în fața instanțelor naționale sau în fața acestei instanțe. Dobânzile implicite 14. Curtea consideră că rata dobânzii implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Statul pârât trebuie să plătească împreună reclamanților, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4 700 EUR (4 mii șapte sute de euro), în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 18 martie 2014, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții. Santiago Quesada Josep Casadevall Președintele grefierului [1] Rectificat la 2 septembrie 2014: textul a fost „Nicolaie”.

THIRD SECTION

CASE OF

REDNIC AND OTHERS v. ROMANIA

(Application no. 123/08)

JUDGMENT

(Just satisfaction)

This version was rectified on 2 September 2014

under Rule 81 of the Rules of Court.

STRASBOURG

18 March 2014

FINAL

18/06/2014

This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Rednic and Others v. Romania,

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:

Josep Casadevall,

President,

Alvina Gyulumyan,

Ján Šikuta,

Dragoljub Popović,

Luis López Guerra,

Kristina Pardalos,

Iulia Antoanella Motoc,

judges,

and Santiago Quesada,

Section Registrar,

Having deliberated in private on 18 February 2014,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 123/08) against Romania lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by five Romanian nationals, Ms Silvia Rednic, Ms Eleonora Roșca, Ms Eugenia Bușilă, Ms Cornelia Săcăreanu and Mr Nicolae

[1]

Roșca (“the applicants”), on 5 August 2005.

2.

In a judgment delivered on 11 January 2011 (“the principal judgment”), the Court held that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention as a result of the non-enforcement of a final judgment in the applicants’ favour (see

Rednic and others v. Romania, no. 123/08, 11 January 2011

).

3.

Under Article 41 of the Convention the applicants sought just satisfaction of pecuniary and non-pecuniary damage sustained as a result of the above violations and reimbursement of costs and expenses.

4.

Since the question of the application of Article 41 of the Convention was not ready for decision, the Court reserved it and invited the Government and the applicant to submit, within three months, their written observations on that issue and, in particular, to notify the Court of any agreement they might reach (ibid., paragraph 21 and point 3 of the operative provisions).

5.

The applicants and the Government each filed observations.

THE LAW

7.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

8.

In their updated claims, the applicants informed the Court that they have recovered the possession of the real estate. However, they have not received the title of property over the 8,28 ha of land.

They further claimed EUR 200,000 in respect of pecuniary and

non-pecuniary damage.

9.

The Government contended that the applicants recovered the possession of the real estate. They further added that the issuing of their title of property was ongoing. The delay was due to the complex number of authorities involved. However, they stressed that the issuing of the title of property was a mere formality and that the applicants could fully enjoy their property.

They also considered that the claim in respect of non-pecuniary damage was highly excessive.

10.

The Court reiterates that, where it has found a breach of the Convention in a judgment, the respondent State is under a legal obligation to put an end to that breach and make reparation for its consequences in such a way as to restore as far as possible the situation existing before the breach (see

Iatridis v. Greece

(just satisfaction) [GC], no.

31107/

96, §

32, ECHR 2000-XI).

11.

Concerning the pecuniary damage claim, the Court notes that the applicants fully recovered the possession of the real estate. In addition, the Court observes that the Government had taken the necessary steps in order to provide the applicants with a title of property. Therefore, there is no call to make an award under this head.

12.

However, the Court considers that the interference with the applicants’ right of access to a court and with the peaceful enjoyment of their possession caused moral prejudice to the applicants. Making an assessment on an equitable basis, as required by Article 41 of the Convention, the Court awards the applicants jointly EUR 4,700 in respect of non

‑

pecuniary damage.

B.

Costs and expenses

13.

The applicants did not claim the equivalent of the costs and expenses incurred before the domestic courts or before this Court.

C.

Default interest

14.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay to the applicants jointly, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 4,700 (four thousand and seven hundred euros), in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

2.

Dismisses

the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 18 March 2014, pursuant to Rule

77

§§

2 and 3 of the Rules of Court.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Registrar

President

[1]

Rectified on 2 September 2014: the text was “Nicolaie”.