- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 iunie 2014
- Stat pârât
- ROU
- Articole
- Articolul 41
- Concluzia
- Pecuniary and non-pecuniary damage - award
Vidu și alții împotriva României
Traducere în română Auto
CAUZA DE VIDU ȘI ALȚII PE CAUZA DE VIDU ȘI ALTĂ (Depunerea nr. 9835/02) HOTĂRÂREA (Dar satisfacție) Această hotărâre a fost revizuită în conformitate cu art. 80 din Regulamentul Curții într-o hotărâre din 17 ianuarie 2017. STRASBOURG 10 iunie 2014 FINAL 10/09/2014 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale.
În cazul lui Vidu și alții c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca o Cameră compusă din: Josep Casadevill, Președintele, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Dragoljub Popović, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii, având deliberat în particular la 20 mai 2014, Emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nr. 9835/02) împotriva României depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de trei Cetățenii români, dna Hareta-Paraschiva Vidu, dna Matilda Zoescu și dna Adriana Popescu („reclamanții”), la 14 ianuarie 2002, într-o hotărâre pronunțată la 21 februarie 2008 („hotărârea principală”), Curtea consideră că a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenția și a art. 1 din Protocolul nr. 1 ca urmare a neexecuției unei hotărâri finale în favoarea reclamanților (a se vedea Vidu și alții c. România , nr. 9835/02, 21 februarie 2008 . Întrucât toate cele trei reclamante au decedat în 2002, 2004 și respectiv 2005 , Curtea a declarat în hotărârea principală că dna Ruxandra Vidu și dl Cristian Dragoș Vidu sunt singurele moștenitoare care au exprimat dorința și, de asemenea,
sunt în stare să continue procedura în fața Curții (a se vedea punctele 2, 3 și 34 ). În temeiul articolului 41 din Convenție, reclamanții au solicitat satisfacție echitabilă pentru prejudiciu material și moral suportate ca urmare a încălcărilor și rambursării costurilor și cheltuielilor. Întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 din Convenție nu a fost pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o și a invitat Guvernul și reclamanții să prezinte, în termen de șase luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge (ibid., punctul 49 și punctul 5 din dispozițiile operative). La 23 iulie 2013, Curtea a invitat părțile să prezinte observații actualizate.
art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” În cererile lor de justă satisfacție, reclamanții au căutat să obțină executarea hotărârii din 22 mai 1992 eliberate de Curtea de District Vălenii de Munte, care ar implica posesia efectivă a terenurilor și, de asemenea, obținerea unui titlu de proprietate. În alternativă, reclamanții au susținut, fără a depune niciun raport de experți, 4.299.000 euro (EUR) pentru valoarea actualizată de 10,06 ha de teren.
10. De asemenea, au solicitat echivalentul amenzii coercitive stabilite de hotărârea Vălenii de Munte din 19 aprilie 2000 (a se vedea punctul 26 din hotărârea principală), cerând Curții să stabilească suma exactă. În plus, în cererile lor actualizate pentru o justă satisfacție, acestea au solicitat în mod individual 30.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale pentru durerea și suferința datorită încălcării drepturilor lor de proprietate. 11. În conformitate cu informațiile furnizate de Camera de notari publici din ianuarie 2009, Guvernul a indicat că prețul unuia Metru pătrat variază între 2 EUR și 3 EUR. În orice caz, acestea au subliniat în afirmația actualizată că, cu excepția 0,20 ha de teren, reclamanții au luat posesia efectivă a terenului și au fost furnizate și un document de titlu pentru acest teren.
Guvernul a considerat că prețul terenurilor de 0,20 ha a fost de 4,940 EUR. În plus, ei au susținut că amendă coercitivă avea caracterul unei pedepsări civile, cu scopul de a garanta executarea unei obligații și de a nu acorda compensații; reclamanții au avut posibilitatea de a solicita instanței să o transforme în daune pentru executarea întârziată, pe care nu le-au făcut. În cele din urmă, în ceea ce privește afirmațiile reclamanților în ceea ce privește prejudiciile morale, Guvernul a susținut că sumele susținute au fost excesive și că constatarea unei încălcări în acest caz a constituit, în sine, o satisfacție adecvată.
12. Curtea reiterează că, în cazul în care a constatat încălcarea Convenției într-o hotărâre, Statul pârât este sub obligația juridică de a pune capăt acestei încălcări și de a face reparații pentru consecințele sale în așa fel încât să restabilească, în măsura posibilă, situația existentă înainte de încălcare (a se vedea Iatridis c. Grecia (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/ 96, § 32, ECHR 2000-XI). 13. În răspunsul la argumentele guvernamentale, Curtea constată că nu au prezentat nicio dovadă care să indică faptul că reclamanții au luat posesia efectivă a terenului sau că au fost eliberați un document de titlu pe teren, astfel cum a fost prevăzut de hotărârea din 22 mai 1992, care a rămas astfel neexecut până în prezent.
În acest sens, Curtea observă că Guvernul nu a luat nici o măsură pentru a asigura soluționarea încălcărilor drepturilor Convenției reclamanților. 14. Prin urmare, Curtea consideră că executarea hotărârii din 22 mai 1992 a Curții de District Vălenii de Munte ar plasa pe cât posibil reclamanții într-o situație echivalentă cu cea în care ar fi fost dacă nu ar fi existat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. Prin urmare, Statul pârât trebuie să permită reclamanților să preia posesia efectivă a întregii terenuri și să le furnizeze titlu în ceea ce privește acest teren. În lipsa acestui lucru, având în vedere informațiile de la dispoziția sa, Curtea deține că Statul pârât trebuie să plătească reclamanților în comun 230.000 EUR pentru prejudiciu material.
15. În ceea ce privește executarea hotărârii din 19 aprilie 2000 care permite reclamanților o amendă coercitivă (a se vedea punctul 10 de mai sus), Curtea constată că nu intră în domeniul de aplicare al prezentei hotărâri (a se vedea punctele 44 și 48 din hotărârea principală). Prin urmare, aceasta nu va face nicio atribuire sub acest cap. 16. Curtea consideră, de asemenea, că interferența gravă cu dreptul de acces al reclamanților la o instanță și cu bucuria pașnică a posesiunii lor au cauzat prejudicii morale pentru reclamanții. Evaluarea pe o bază echitabilă, conform articolului 41 din Convenție, Curtea conferă reclamanților în comun 4.700 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 17. Fără a depune facturi, reclamanții au solicitat 32 500 EUR echivalentul costurilor și cheltuielilor suportate în fața instanțelor naționale și în fața acesteia, reprezentând taxa avocatului, serviciul poștal, traduceri, fotocopie și transport.
18. Guvernul a remarcat că costurile și cheltuielile solicitate nu au fost susținute de niciun document. 19. În lipsa oricărei dovezi justificative, Curtea respinge cererea reclamanților pentru costuri și cheltuieli în conformitate cu art. 60 din Regulamentul Curții. Dobânzile implicite 20. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, deține (a) că Statul pârât asigură, prin mijloace adecvate, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, executarea hotărârii din 22 mai 1992 a Curții de District Vălenii de Munte în întregime, permițând reclamanților să ia posesia efectivă a terenului și furnizarea lor un document de titlu pentru terenurile lor; (b) că, în lipsa aplicării hotărârii din 22 mai 1992 a Curții de District Vălenii de Munte în ansamblul său, astfel cum se prevede la litera (a) de mai sus, statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în aceeași perioadă de trei luni, 230,000 EUR (2 sute trei mii de euro) pentru prejudiciu material, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi impugnabil; (c) faptul că Statul pârât trebuie să plătească împreună reclamanților, în aceleași trei luni, 4,700 EUR (4 mii șapte sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care să fie transformat în moneda națională a statului solicitat la rata aplicabilă la data decontare;
(d) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 10 iunie 2014, în conformitate cu articolele 77 2 și 3 din Regulamentul Curții. Santiago Quesada Josep Casadevell Președintele grefierului
THIRD SECTION
CASE OF VIDU AND OTHERS v. ROMANIA (Application no. 9835/02) JUDGMENT (Just satisfaction) This judgment was revised in accordance with Rule 80 of the Rules of Court in a judgment of 17 January 2017. STRASBOURG 10 June 2014 FINAL 10/09/2014 This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Vidu and Others v. Romania, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of: Josep Casadevall, President, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Dragoljub Popović, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Iulia Antoanella Motoc, judges, and Santiago Quesada, Section Registrar, Having deliberated in private on 20 May 2014, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 9835/02) against Romania lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by three Romanian nationals, Ms Hareta-Paraschiva Vidu, Ms Matilda Zoescu and Ms Adriana Popescu (“the applicants”), on 14 January 2002.
In a judgment delivered on 21 February 2008 (“the principal judgment”), the Court held that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 as a result of a non ‑ enforcement of a final judgment in the applicants’ favour (see Vidu and Others v. Romania , no. 9835/02, 21 February 2008).
As all three applicants died in 2002, 2004 and 2005 respectively, the Court held in the principal judgment that Ms Ruxandra Vidu and Mr Cristian Dragoș Vidu are the only heirs who expressed the wish and as well have standing to continue the proceedings before the Court (see paragraphs 2, 3 and 34).
Under Article 41 of the Convention the applicants sought just satisfaction of pecuniary and non-pecuniary damage sustained as a result of the above violations and reimbursement of costs and expenses.
Since the question of the application of Article 41 of the Convention was not ready for decision, the Court reserved it and invited the Government and the applicants to submit, within six months, their written observations on that issue and, in particular, to notify the Court of any agreement they might reach (ibid., paragraph 49 and point 5 of the operative provisions).
The applicants and the Government each filed observations.
On 23 July 2013, the Court invited the parties to submit updated observations. THE LAW
Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
In their claims for just satisfaction the applicants sought to obtain the enforcement of the judgment of 22 May 1992 delivered by the Vălenii de Munte District Court, which would involve taking effective possession of the land and also acquiring an ownership title. In the alternative, the applicants claimed, without submitting any expert report, 4,299,000 euros (EUR) for the updated value of 10,06 ha of land.
They also claimed the equivalent of the coercive fine fixed by the judgment of the Vălenii de Munte of 19 April 2000 (see paragraph 26 in the principal judgment), asking the Court to determine the exact amount. Further, in their updated claims for just satisfaction, they claimed individually EUR 30,000 in respect of non-pecuniary damage for the distress and suffering due to the violation of their property rights.
In line with the information provided by the Chamber of Public Notaries of January 2009, the Government indicated that the price of one square meter varied between EUR 2 and EUR 3. In any event, they pointed out in their updated submission that, except 0,20 ha of land, the applicants took effective possession of the land and were also provided with a document of title to that land. The Government considered that the price of the 0,20 ha of land was of EUR 4,940. Further, they submitted that the coercive fine had the nature of a civil penalty, with the purpose of guaranteeing the execution of an obligation and not of granting compensation; the applicants had the opportunity to request the court to convert it into damages for delayed enforcement, which they had not done. Lastly, as regards the applicants’ claims in respect of non-pecuniary damage, the Government submitted that the amounts claimed were excessive and that the finding of a violation in the present case constituted in itself adequate just satisfaction.
The Court reiterates that, where it has found a breach of the Convention in a judgment, the respondent State is under a legal obligation to put an end to that breach and make reparation for its consequences in such a way as to restore as far as possible the situation existing before the breach (see Iatridis v. Greece (just satisfaction) [GC], no. 31107/ 96, § 32, ECHR 2000-XI).
In reply to the Government’s submissions, the Court notes that they did not submit any evidence to indicate that the applicants took effective possession of the land or that they were issued a document of title to the land as provided by the judgment of 22 May 1992, which thus remained unenforced to the present day. In this connection, the Court observes that the Government had not taken any steps in order to provide redress for the violations of the applicants’ Convention rights.
The Court considers, therefore, that the enforcement of the judgment of 22 May 1992 of the Vălenii de Munte District Court would place the applicants as far as possible in a situation equivalent to the one in which they would have been if there had not been a breach of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. Therefore it holds that the respondent State is to enable the applicants to take effective possession of the entire land and to provide them with title in respect of that land. Failing to do so, the Court, having regard to the information at its disposal, holds that the respondent State is to pay the applicants jointly EUR 230,000 for pecuniary damage.
As regards the enforcement of the judgment of 19 April 2000 allowing the applicants a coercive fine (see paragraph 10 above), the Court notes that it does not fall within the scope of the present judgment (see paragraphs 44 and 48 in the principal judgment). Therefore, it will not make any award under this head.
The Court further considers that the serious interference with the applicants’ right of access to a court and with the peaceful enjoyment of their possession caused moral prejudice to the applicants. Making an assessment on an equitable basis, as required by Article 41 of the Convention, the Court awards the applicants jointly EUR 4,700 in respect of non-pecuniary damage. B. Costs and expenses
Without submitting invoices, the applicants claimed EUR 32,500 the equivalent of the costs and expenses incurred before the domestic courts and before this Court representing lawyer’s fee, postal service, translations, photocopies and transport.
The Government noted that the costs and expenses claimed were not supported by any documents.
In the lack of any supporting evidence, the Court rejects the applicants’ claim for costs and expenses in accordance with Rule 60 of the Rules of Court. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Holds (a) that the respondent State shall ensure, by appropriate means, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the enforcement of the judgment of 22 May 1992 of the Vălenii de Munte District Court in its entirety, by enabling the applicants to take effective possession of the land and also by providing them with a document of title to their land; (b) that, failing to enforce the judgment of 22 May 1992 of the Vălenii de Munte District Court in its entirety, as set out under (a) above, the respondent State is to pay the applicants jointly, within the same period of three months, EUR 230,000 (two hundred and thirty thousand euros) for pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable; (c) that the respondent State is to pay the applicants jointly, within the same three months, EUR 4,700 (four thousand seven hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (d) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 2. Dismisses the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 10 June 2014, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Santiago Quesada Josep Casadevall Registrar President