CtEDO 16.12.2025 AI

CASE OF HUSSEIN v. TÜRKİYE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
16.12.2025
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Criminal proceedings;Article 6-1 - Fair hearing)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF HUSSEIN v. TÜRKİYE (CtEDO, 2025)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA

CAUZA HUSSEIN c. TURCIA

(Cererea nr. 22171/22)

16 decembrie 2025

Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii redacționale.

În cauza Hussein c. Turcia,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), sesizată în comisie compusă din:

Péter Paczolay, președinte, Gediminas Sagatys, Stéphane Pisani, judecători, și Dorothee von Arnim, grefier adjunct de secțiune,

Având în vedere:

cererea (nr. 22171/22) împotriva Republicii Turcia depusă la Curte conform art. 34 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția") pe 8 aprilie 2022 de o persoană de naționalitate siriană, dl. Rıkar Kawa Hussein („reclamantul"), născut în 1998, locuitor la Mersin și reprezentat de dl. B. Oğuz, avocat cu practice în Gaziantep;

decizia de a notifica plângerea conform art. 6 § 1 din Convenție privind absența motivării suficiente a hotărârilor instanțelor interne către Guvernul turc („Guvernul"), reprezentat de agentul acestuia, dl. Abdullah Aydın, șef al Departamentului Drepturilor Omului din Ministerul Justiției al Republicii Turcia, și declara inadmisibilă restul cererii;

observațiile părților;

decizia respingerii obiecției Guvernului la examinarea cererii de o comisie;

După deliberare în privat pe 25 noiembrie 2025,

Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la acea dată:

1.

Cererea privește presupusa eșec a instanțelor interne în pronunțarea unei hotărâri motivate. Reclamantul, persoană de naționalitate siriană, fusese condamnată conform art. 314 § 2 din Codul Penal pentru membru al unei organizații teroriste armate – și anume, PYD/YPG (Partidul Uniunii Democratice/Unitățile de Apărare a Poporului Kurd), pe care autoritățile turce le considerau ca constituind filiala siriană a PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan, o organizație terorista armată).

2.

La aproximativ ora 23:10 pe 10 august 2016, ofițeri de jandarmi din Comandamentul Jandarmeriei Provinciale Kilis l-au aprehensionit pe reclamant și o anumită persoană H.H. într-o zonă militară în timp ce încercau să traverseze în Siria într-un mod neregulamentar. Ofițerii i-au plasat sub detenție conform unei decizii a biroului procurorului public șef de Kilis și au confiscat telefoanele mobile.

3.

Pe 11 august 2016 reclamantul, în prezența avocatului și a unui interpret, a făcut declarații ofițerilor de jandarmi. A explicat că fugise din Siria într-un mod neregulamentar în 2015 după ce tatăl fusese ucis de membri PYD/YPG, cu intenția de a se stabili în Danemarca și apoi de a aduce familia acolo. Având în vedere că aceasta nu ar fi fost posibilă, eventual ajunsese în Turcia și în final se deplasase la Mersin, unde locuise timp de șapte luni. La Mersin, primise informații că sora sa fusese răpită de PYD/YPG și ar fi eliberată dacă se alătura organizației. A admis că fusese în contact cu anumiți membri PYD/YPG cu nume de cod, care-l ajutaseră în încercarea eșuată de a traversa granița.

4.

Urmând declarațiilor reclamantului, Comandamentul Jandarmeriei Provinciale Kilis a redactat un raport investigativ, care includea fotografii recuperate din telefonul mobil. Printre ele au fost imagini de indivizi care părea să fie asociați cu PYD/YPG. În plus, au fost două selfiuri luate în interior arătând postere ale Abdullah Öcalan și culorile asociate cu Regiunea Kurdistan din Irak vizibile în fundal; trei fotografii arătând reclamantul ca minor purtând o cămașă civilă cu pantaloni camuflaj și ținând un rifles de atac AK-47, alături de o altă persoană de vârstă fragedă în haine civile; o imagine a reclamantului singur ținând același rifles; o altă fotografie a lui pozând cu o mitralieră în haine civile; și o imagine finală a lui participând la o demonstrație (de asemenea în haine civile).

5.

Pe 12 august 2016 reclamantul a dat declarații la biroul procurorului public șef de Kilis prin intermediul unui interpret. A susținut că lucrase la Mersin ca muncitor agricol și lucrător în construcții atunci când fusese informat că sora fusese răpită de PYD/YPG și ar fi eliberată dacă se alătura. A explicat că fotografiile de indivizi asociați cu PYD/YPG fuseși trimise printr-un mesaj WhatsApp, și că acelea arătând-o cu arme automate nu aveau nicio legătură cu terorismul și fuseazi luate atunci când era minor, în circumstanțe în care armele fuseazi frecvente în sate din cauza războiulu civil sirian. A subliniat mai departe că PYD/YPG nu controlase satul la acel moment, susținând că mitraliera cu care pozase fuseazi legată de Mișcarea Nour al-Din al-Zenki (un grup armat implicat în guerra civilă și asociat cu Consilul Comandamentului Revoluționar Sirian). Reclamantul a negat că s-ar fi alăturat vreodată PYD/YPG sau ar fi primit instruire politică sau militară din partea lor, reiterând că tatăl fusese ucis de membri PYD/YPG și că unicul scop în încercarea de a traversa granița fusese salvarea surorii. Mai apoi în aceeași zi a repetat acele declarații Curții de Magistrați din Kilis, din nou negând că era membru PYD/YPG sau participase la vreun conflict armat.

6.

Pe 22 august 2016 biroul procurorului public șef de Kilis a pus sub acuzare reclamantul și a cerut Departamentului de Poliție din Gaziantep să emită un raport de expert pe datele conținute în telefonul mobil.

7.

Curtea de Asise din Kilis („curtea de proces") a ținut nouă ședințe între 4 octombrie 2016 și 6 aprilie 2017. La acele ședințe reclamantul a fost audiat prin intermediul unui interpret dar fără consilier de apărare, și niciun martor nu a fost chemat. Curtea de proces a amânat în mod repetat procedurile în așteptarea raportului de expert pe datele telefonului mobil al reclamantului. În cursul acelor ședințe reclamantul și-a reiterit declarațiile anterioare.

8.

Pe 6 aprilie 2017 curtea de proces a condamnat reclamantul conform art. 314 § 2 din Codul Penal și l-a condamnat la șase ani și trei luni de închisoare. În stabilirea vinovăției, curtea de proces a declarat că fusese aprehensionit în timp ce încerca să traverseze în Siria și a concluzionat că era membru PYD/YPG după simplă recapitulare a declarațiilor anterioare. După care, curtea de proces a subliniat că fotografiile recuperate din telefonul mobil arătaseră indivizi asociați cu PYD/YPG, și reclamantul ținând arme, ceea ce demonstra că fusese membru PYD/YPG înainte de a pleca din Siria.

9.

Pe 17 mai 2017 Curtea Regională de Apel din Gaziantep („curtea de apel") a confirmat condamnarea.

10.

Pe 24 aprilie 2018 Curtea de Casație a anulat hotărârea și a restituit cazul curții de apel, din cauza încălcării dreptului la asistență juridică al reclamantului.

11.

Pe 21 mai 2018 Departamentul de Poliție din Gaziantep a finalizat raportul de expert pe datele telefonului mobil al reclamantului.

12.

Pe 24 octombrie 2018 curtea de apel a ținut o ședință orală în care reclamantul, asistat de consilier de apărare și interpret, și-a reiterit declarațiile anterioare. La încheierea ședinței curtea de apel a condamnat reclamantul conform art. 314 § 2 din Codul Penal (a se vedea pentru textul acestei dispoziții și jurisprudența Curții de Casație pe interpretarea dispoziției Demirer c. Turcia, nr. 45779/18, §§ 24-25, 25 martie 2025). Părțile relevante ale hotărârii listând dovezile pe care se bazează și expunând motivarea se citesc după cum urmează:

„Cazul constă din acuzații [împotriva reclamantului], apărare, declarații de martori, rapoarte de incident, rapoarte medicale, raportul Institutului de Medicină Legală, certificate de registru civil și înregistrare penală, și întregul dosar."

„Pe baza declarațiilor inculpatului, mărturiei date în prezența consilierului de apărare, și a conținutului dosarului, s-a stabilit că alăturându-se organizației teroriste cunoscute ca YPG și primind instruire politică și ideologică, inculpatul a devenit parte a structurii ierarhice a acelei organizații teroriste armate și, angajându-se în acte și activități necesitând continuitate, diversitate și intensitate, a comis infracțiunea acuzată de membru al unei organizații teroriste armate. În consecință, s-a concluzionat și determinat că inculpatul trebuie condamnat pentru infracțiunea acuzată, și hotărâre a fost pronunțată după cum urmează."

13.

Pe 25 februarie 2020 Curtea de Casație a confirmat, cu efect final, hotărârea curții de apel.

14.

Pe 1 noiembrie 2021 Curtea Constituțională a declarat plângerea reclamantului privind dreptul la hotărâre motivată inadmisibilă ca manifest neîntemeiat, susținând că era clar că nicio încălcare nu a avut loc.

15.

Reclamantul s-a plâns în fața Curții că instanțele interne nu abordaseră argumentele apărării sale care fuseazi decisive pentru rezultatul cazului și deci eșuaseră furnizarea motivării relevante și suficiente în condamnarea sa pentru membru al unei organizații teroriste armate.

Admisibilitate

16.

Guvernul a invitat Curtea să declare plângerea inadmisibilă ca manifest neîntemeiat, susținând că era de natură a patra instanță deoarece privea, în esență, evaluarea de către instanțele interne a faptelor și probelor din fața lor și deci rezultatul procedurilor.

17.

Reclamantul a contestat afirmațiile Guvernului, susținând că deciziile instanțelor interne fuseazi arbitrare.

18.

Curtea observă că plângerea reclamantului cuprinde afirmațiile sale că nicio motivare suficientă nu fusese furnizată pentru condamnare, în încălcare a garanției procedurale consacrate de art. 6 § 1 din Convenție. Nu poate fi deci considerată ca plângere de natură a patra instanță. Pe acea bază, Curtea respinge obiecția Guvernului.

19.

Curtea observă că cererea nu este manifest neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 (a) din Convenție sau inadmisibilă pe niciun alt temei. Trebuie deci declarată admisibilă.

Fond

Depuneri părților

20.

Reclamantul s-a plâns că procedurile penale fuseazi neechitabile din cauza eșecului instanțelor interne de a indica, cu claritate suficientă, temeiurile pe care le-au condamnat pentru membru al unei organizații teroriste armate. A subliniat că motivarea curții de apel fuseazi formulaică și arbitrară – dat fiind absența oricărei evaluări genuine a probelor – în lumina jurisprudenței stabilite a Curții de Casație. Reclamantul a mai susținut că instanțele interne nu abordaseră argumentele principale ale apărării sale.

21.

Guvernul a depus că instanțele interne abordaseră toate argumentele principale ale apărării reclamantului și bază condamnarea pe două elemente principale: declarațiile și fotografiile recuperate din telefonul mobil. Referind la raportul de expert, Guvernul observă că telefonul mobil al reclamantului conținuse fotografii arătând membri ai organizației în cauză și de asemenea alte fotografii arătând reclamantul însuși purtând haine camuflaj și ținând arme de foc. Mai mult, în declarațiile inițiale reclamantul admisese că fusese în contact cu anumiți membri PYD ai căror nume de cod le cunoaștea; mai mult, circumstanțele aprehensionării fuseazi de asemenea înregistrate în rapoarte de incident.

22.

Guvernul a subliniat mai departe că H.H., persoană cealaltă aprehensionată alături de reclamant, nu fusese pusă sub acuzare, deoarece nicio suspiciune nu apăruse în cazul acesteia; în viziunea lor, acel fapt demonstra că nu aplicase tratament diferențial. Potrivit Guvernului, examinând raportul de expert pe fotografiile recuperate din telefonul mobil, curtea de apel stabilise suficient că reclamantul subiose instruire. Făcând aceasta, esențial confirmase motivarea anterioară a curții de proces, în timp ce referea la constatări corroborate ale raportului.

Evaluarea Curții

(a)

Principii generale

23.

Principiile generale privind dreptul la hotărâre motivată au fost rezumate în Moreira Ferreira c. Portugalia (nr. 2) ([MC], nr. 19867/12, § 84, 11 iulie 2017) și Demirer c. Turcia (nr. 45779/18, §§ 37-39, 25 martie 2025). Curtea reitera că conform jurisprudenței sale stabilite, deși art. 6 § 1 nu poate fi înțeles ca necesitând răspuns detaliat la fiecare argument (a se vedea Van de Hurk c. Țările de Jos, 19 aprilie 1994, § 61, seria A nr. 288), hotărârile instanțelor trebuie statul în mod adecvat motivele pe care se bazează (a se vedea Ruiz Torija c. Spania, 9 decembrie 1994, § 29, seria A nr. 303-A), reflectând un principiu legat de administrarea corespunzătoare a justiției. Cu toate acestea, măsura în care această obligație de motivare se aplică poate varia după natura deciziei și trebuie determinată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea García Ruiz c. Spania [MC], nr. 30544/96, § 26, CEDO 1999-I). Trebuie să fie clar din decizie că aspectele esențiale ale cauzei fuseazi aborditate (a se vedea Taxquet c. Belgia [MC], nr. 926/05, § 91, CEDO 2010); părți la procedurile judiciare pot aștepta să primească răspuns specific și explicit la argumente care sunt decisive pentru rezultatul acelor proceduri (Moreira Ferreira, ibid.).

(b)

Aplicarea acelor principii la prezenta cauză

24.

Curtea observă că curtea de proces, în condamnarea reclamantului, subliniae că fusese aprehensionit în timp ce încerca să traverseze în Siria, recapitulase declarațiile făcute de el în faza investigativă, și observase că telefonul mobil conținuse imagini legate de PYD/YPG și fotografii a lui ținând arme. Deoarece reclamantul încercasă să traverseze în Siria și fotografiile predata inițiala plecare din țara de origine, instanța concluzionase că fusese membru PYD/YPG. Acea hotărâre, totuși, nu devenise finală, deoarece Curtea de Casație în final anulase decizia curții de apel confirmând constatările curții de proces.

25.

Aceasta fiind spus, Curtea consideră regretabil că, deși curtea de proces referia la declarațiile reclamantului în ajungerea concluziei, nu supune acele declarații unui test de relevanță nici clarifica de ce fuseazi considerate suficiente pentru acel scop, mai ales considerând că în niciun stadiu al procedurilor penale reclamantul admisese că era membru PYD/YPG; pe de altă parte, constant a susținut că fusese persecutat de ei, referindu-se la uciderea tatălui și răpirea surorii, pe care, susținea, ar fi fost eliberate doar dacă renunța la neafilierea. Mai mult, privitor la fotografiile recuperate din telefonul mobil, curtea de proces nu abordase depunerea principală a apărării reclamantului că timpurile și locurile pe care fuseazi luate redau imposibil să le construiască ca dovadă a apartenenței sale la PYD/YPG.

26.

Curtea mai observă că hotărârea curții de apel, diferită de cea a curții de proces, bazeasă pe constatarea că reclamantul alăturasesu PYD/YPG, primisese instruire politică și ideologică din partea lor și era în structura ierarhică, și angajaseși în acte și activități necesitând continuitate, diversitate și intensitate, și deci devenise membru al unei organizații teroriste armate. Motivarea în privința cum concluzionase fusese bazată pe (i) propriile declarații ale reclamantului și (ii) „conținutul dosarului".

27.

Privitor la fostul, Curtea observă că niciuna din declarațiile reclamantului – nici în proces nici în faza investigativă – conținuse admisiuni directe nici indirecte că alăturaseși primit instruire de la orice organizație, mai puțin PYD/YPG. Privitor la al doilea, referința succintă și formulaică la „conținutul dosarului" nu ajunge identifică material specific capabil susținea concluzia curții de apel. În orice caz, nici depuneri procuraturii, nici rapoarte de incident, nici alt element listat ca dovadă (inclusiv afirmații împotriva reclamantului), în special conținuse indicație că primisese instruire din PYD/YPG.

28.

Curtea observă cu preocupare că, deși niciun martor nu audiat și raport medical neobținut, curtea de apel totuși referase, în parte separată a hotărârii enumerând dovezile, la declarații de martori, raport din Institutul de Medicină Legală și „întregul dosar". Mai mult, raportul de expert pregătit de Departamentul de Poliție din Gaziantep pe datele conținute în telefonul mobil al reclamantului, comandat de curtea de proces și finalizat doar după prima decizie a Curții de Casație, nici nu includeasă în lista dovezilor nici chiar referit. Având în vedere acele circumstanțe, Curtea nu poate decât concluziona că curtea de apel eșuase indica cu claritate suficientă temeiurile care conducereși la concluzia că reclamantul alăturaseși primit instruire din PYD/YPG și angajaseași în acte și activități necesitând continuitate, diversitate și intensitate pentru găsi-l vinovat de apartenența la acea organizație.

29.

Curtea mai observă că instanțele interne eșuaseări aborda argumentele apărării principale reclamantului – și anume, că fotografiile recuperate din telefonul mobil nu demonstrasă asociere cu PYD/YPG, deoarece (i) acea organizație nu controlase satul la timp material și pozarea cu arme nu putea construi ca dovadă a unei asemenea asocieri, (ii) fotografiile luate la timp când guerra civilă continuase deja timp de ani în țară și armele frecvente, (iii) fusese minor căutând proteja familia, și (iv) nu purtase uniforma militară asociată PYD/YPG în niciuna din fotografii.

30.

În plus, răspunzând susținerii Guvernului că dovezile pe care bază condamnare fusese suficiente, Curtea reitera că domeniu examinării limitat la plângerea reclamantului că instanțele interne nu statasă adecvat motivele condamnării și eșuaseări aborda argumentele principale apărării. Curtea nu poate deci substitui propria evaluare faptelor pentru cea instanțelor interne, altfel acționa ca instanță patra și disregarda limitele competenței (a se vedea, printre alte, García Ruiz, citat anterior, § 28). Deci, nu revine Curții determina dacă dovezile pe care se bazaseră instanțele naționale suficiente justifica condamnare reclamantului. Deși Guvernul susținuse că curtea de apel stabilise suficient vinovăția examinând raportul de expert pe fotografiile recuperate din telefonul mobil, Curtea observă că hotărârea curții de apel nu conținea motivare susținând acea interpretare, dat fiind nu referia raport expert nici listate ca dovadă (a se compara Mustafa Aydın c. Turcia, nr. 6696/20, § 59, 18 martie 2025).

31.

Guvernul mai depuse că hotărârea nu pune sub acuzare H.H. arăta absența tratamentului diferențial, dar Curtea găsește nicio legătură acea circumstanță și plângerea reclamantului că hotărârile instanțelor interne fusezi motivate insuficiente.

32.

Curtea nu finalizat convingere depunerii Guvernului curtea de apel construit pe motivarea anterioară a curții de proces. Observă că hotărârea confirmând motivarea curții de proces finalizat anulată, și că în re-examinare cazului curtea de apel direct audiat reclamantul la ședință orală suplimentară și reevaluate dovezile. Mai mult, curtea de apel adoptate linie motivare complet nouă referind constatarea că reclamantul primit instruire din PYD/YPG, fără referință hotărârea curții de proces.

33.

Lumina considerații anterioare, Curtea găsește că instanțele interne eșuaseări suficient statea temeiuri formând bază condamnării reclamantului pentru apartenența unei organizații teroriste armate, neobservat natura gravă infracțiunii, severitatea sentinței impuse și consecințe.

34.

Deci, a fost încălcare art. 6 § 1 din Convenție.

35.

Reclamantul a cerut 25.000 euro (EUR) privitor la prejudiciu moral și 1.000 lire turce (TRY – aproximativ EUR 23) pentru taxe și cheltuieli suportate în fața Curții. A mai cerut EUR 5.000 privitor la taxe avocat. Pentru susținerea cererii, a depus contract încheiat între el și reprezentant legal.

36.

Guvernul contestate aceste cereri și depuse că excesive și nesuportate dovadă documentară, cum ar fi dovadă plată.

37.

Curtea acordă reclamantul EUR 6.000 privitor la prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi plătibilă. De asemenea reitera că forma redresare cea mai corespunzătoare ar fi retrial în conformitate cerințe art. 6 din Convenție, ar dori reclamantul (a se vedea Süleyman c. Turcia, nr. 59453/10, § 110, 17 noiembrie 2020).

38.

Având în vedere documente în posesia, Curtea consideră rezonabil acorda suma EUR 2.000 privitor la taxe și cheltuieli, plus orice taxă poate plătibilă reclamantul (a se vedea, pentru principii relevante, Ataykaya c. Turcia, nr. 50275/08, § 81, 22 iulie 2014).

Declară

cererea admisibilă;

Constată

că existat încălcare art. 6 § 1 din Convenție din cauza eșecului instanțelor interne pronunța hotărâre suficient motivată privitor condamnare reclamantului conform art. 314 § 2 din Codul Penal;

Constată

(a)

că statul pârât plătească reclamantul, în trei luni, sumele următoare, convertite moneda statului pârât la curs valabil la data plății:

(i)

EUR 6.000 (șase mii euro), plus orice taxă care poate plătibilă, privitor la prejudiciu moral;

(ii)

EUR 2.000 (doi mii euro), plus orice taxă care poate plătibilă reclamantul, privitor taxe și cheltuieli;

(b)

că din expirare trei luni sus-menționate până plată dobândă simplă va plătibilă sumele anterior la curs egal curs de creditare marginală Băncii Centrale Europene perioada neachitării, plus trei puncte procentuale;

Respinge

restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă.

Redactat limba engleză, și notificat scris pe 16 decembrie 2025, conform Regulei 77 §§ 2 și 3 din Regulile Curții.

Dorothee von Arnim

Péter Paczolay

Grefier Adjunct

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă