Comunicat la 24 martie 2014 SECȚIUNE Cererea nr. 4104/08 İsmail ERCDO Ținii împotriva Turciei depusă la 19 august 2008 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl İsmail Erdoğan, este un național turc, născut în 1958 și în prezent în închisoarea Ankara. El este reprezentat în fața Curții de către dl Ș. Voral, avocat practicant în Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 16 octombrie 2003, un ofițer de gendarmerie a găsit o mașină arsă în Ankara, satul Temelli. Potrivit anchetei scenei, au fost găsite trei proiecte de glonț goale în jurul mașinii și corpul uman ars în interiorul mașinii. Victima stătea în scaunul șoferului și pe partea dreaptă, la nivelul centurii de siguranță, la jumătate arsă de 9 mm Beretta, care avea clipul de siguranță pe el, a fost găsită. A existat o gaură de glonț în boot care a fost cauzată de o împușcătură din interiorul mașinii și un alt glonț gol a căzut când ușa din fată a șoferului a fost deschisă; cheile mașinii nu au fost găsite în interiorul mașinii sau în jurul scenei. În aceeași zi procurorul public a lansat o anchetă penală asupra incidentului, iar medicul care a examinat organismul de la locul crimei a declarat că cauza decesului nu poate fi determinată, de aceea ar trebui efectuată o examinare suplimentară de către institutul criminalist. După autopsia efectuată la 16 octombrie 2003 de către Institutul Forenzic Ankara, a apărut că corpul din interiorul mașinii era cel al H.C. Nu a fost intrare de glonț pe organismul ars și cauza exactă a decesului nu a putut fi determinată. La 7 ianuarie 2004, Institutul Forenzic Ankara a trimis organismul la Institutul Forenzic din Istanbul pentru o examinare suplimentară. În raportul din 25 iunie 2004, Institutul forense de la Istanbul a declarat că, deși cauza decesului nu poate fi determinată cu certitudine, moartea victimei nu a fost un accident, ci probabil o crimă. La 5 mai 2004, fratele H.C. s-a plâns împotriva reclamantului, M.E. și O.C. La 7 iunie 2004, reclamantul și co-acusatul său au fost arestat și arestat la sediul general al Temelli gendarmeriei. La 9 și 10 iunie 2004, reclamantul, O.C. și M.E. au fost duse la spitalul de stat Polatlı, unde au fost examinate de către un medic și au fost emise două rapoarte medicale care au indicat că nu au existat semne de tratament rău pe corpul lor. Cu toate acestea, reclamantul susține că aceste rapoarte medicale nu reflectă adevărul, deoarece ofițerii de gendarmerie au intervenit și i-au spus medicului să nu raporteze nici o urmă de tratament rău. Reclamantul susține, de asemenea, că a fost forțat să renunțe la dreptul său de a acorda asistența unui avocat în timpul custodiei sale de gendarmerie, cu toate acestea, el a insistat, și în conformitate cu anunțarea privind dosarul de custodie, opțiunea „care nu a solicitat asistență juridică” a fost anulată și înlocuită de „ajutor judiciar solicitat”. Reclamantul a văzut avocatul său la 8 iunie 2004 pentru un timp scurt. Cu toate acestea, în timp ce declarațiile sale au fost luate de ofițeri de gendarmerie și în timpul reconstrucției infracțiunii, reclamantul a fost privat de dreptul său la asistența avocatului său. La 10 iunie 2004, reclamantul și co-acusatul său au dat declarațiile lor la gendarmerie, presupus sub presiune. Reclamantul a respins în mod constant acuzațiile împotriva lui în fața gendarmeriei, procurorului public și instanța de judecată. Cu toate acestea, M.E. și O.C. au făcut declarații incriminatoare cu privire la solicitant, pe care au retras-o mai târziu în fața procurorului public și judecătorului de investigare. M.E. a dat următoarele declarații gendarmerie. La 4 octombrie 2003, el a mers la o cină de nuntă cu reclamantul și a consumat cantități mari de alcool. La sfârșitul nunții M.E. a avut o luptă cu H.C. și a fost bătut de un grup de persoane, inclusiv H.C. La 16 octombrie 2003, reclamantul a invitat M.E. și O.C. să iasă la băuturi. M.E. și O.C. s-au dus să întâlnească reclamantul în masina O.C.; au consumat o cantitate mare de alcool împreună. În drum spre sat, pe la ora 4.00, au parcat mașina în apropierea cimitirului satului și au continuat să bea alcool în interiorul mașinii. O mașină s-a apropiat și au văzut că șoferul era H.C. M.E. s-a dus să vorbească cu el și a stat în scaunul din față de pasageri. Un argument a început între ei și în timp ce se certau reclamantul a abordat mașina și a intervenit în argumentul lor. Potrivit declarației M.E., H.C. a scos arma din compartimentul mănușii și a jurat la solicitant. M.E. a încercat să ia arma de la mâna dreaptă a H.C., dar H.C. a schimbat arma în mâna stângă. Reclamantul a lovit H.C. pe cap și a încercat să ia arma atunci când dintr-o dată pistolul a coborât și capul H.C. a căzut pe volanul volanului. M.E. De asemenea, a declarat că, în acel moment, el a ieșit din mașină și a văzut că reclamantul a luat arma și a tras o a doua șansă la H.C. de la fereastra șoferului deschis. Potrivit declarației O.C., el stătea în mașină de unde putea să vadă și să audă incidentul. Amândoi M.E. și O.C. au fost martori la uciderea reclamantului H.C. și le-a cerut să-l ajute să ardă mașina în timp ce corpul H.C. era înăuntru. Ei au declarat, de asemenea, că reclamantul le-a amenințat și le-a oferit bani pentru a acoperi uciderea. Reclamantul le-a spus ofițerilor de gendarmerie că, în noaptea incidentului, după ce a ieșit de băut cu M.E. și O.C., i-a lăsat în fața cafeneai de sat și a mers acasă pe la 4.10 a.m. El a negat explicit toate acuzațiile împotriva lui. La 11 iunie 2006, reclamantul, M.E. și O.C. au fost aduse în fața procurorului public. M.E. și O.C. retrage declarațiile lor adresate ofițerilor de gendarmerie și a declarat că această declarație a fost extrasă sub presiune. Reclamantul a refuzat acuzațiile în fața procurorului public. În aceeași zi, reclamantul, M.E. și O.C. au fost aduse în fața judecătorului și au dat declarațiile lor, în care toate au respins acuzațiile și au reiterat faptul că declarațiile lor luate de ofițeri de gendarmerie au fost obținute sub presiune. Procedura penală a început în fața Curții Ankara Assize și în timpul procesului reclamantul a prezentat o scrisoare, datată 21 Decembrie 2004, în instanța de judecată care dădea detalii despre maltratamentul la care a fost supus în timpul custodiei sale de gendarmerie. De asemenea, O.C. și M.E. au transmis scrisori din 15 septembrie 2004 și, respectiv, 31 ianuarie 2005, în instanța de judecată, dau detalii despre maltratarea la care au fost supuși. În timpul procesului, Curtea Ankara Assize a solicitat un raport de experți cu privire la incoerența O.C. și declarațiilor M.E. în fața gendarmeriei și procurorului public, precum și a judecătorului de judecată. Declarațiile luate de ofițerii de gendarmerie și reconstrucția crimei au fost filmate. Aceste dosare au fost examinate de o comisie de trei experți. În raportul lor din 21 octombrie 2004, experții au declarat că O.C. și M.E. erau foarte confortabile și nu arătau nici un fel de comportament stresat, nici că nu erau intimidați în timp ce își dau declarațiile ofițerilor de gendarmerie sau în timpul reconstrucției crimei și au concluzionat că nu au fost supuși de maltrat. La 29 iulie 2005, Curtea Ankara Assize, după ce a auzit mulți martori, inclusiv martori de apărare, și având în vedere raportul de experți obținut de comitetul de experți, a găsit reclamantul M.E. și O.C. vinovată în calitate de acuzată și condamnată la agravarea condamnării pe viață în temeiul art. 450 din Codul Penal turc, Legea nr. 776. La 7 iulie 2006, Curtea de Casație a anulat hotărârea din cauza faptului că exercitarea discreției instanței în timp ce determinarea naturii infracțiunii nu a fost adecvată și că instanța de primă instanță nu a luat în considerare provocarea gravă. Octombrie 2006, Curtea Ankara Assize, în urma hotărârii Curții de Casație, a condamnat reclamantul, M.E. și O.C. de crimă agravată în conformitate cu art. 82/1 din Codul Penal Turc, Legea nr. 5237, și, prin aplicarea provocării în conformitate cu art. 62 din Legea nr. 5237, le-a condamnat la 20 de ani de închisoare. La 13 martie 2008, Curtea de Casație a susținut hotărârea. Reclamantul se plânge în conformitate cu art. 6 § 3 litera (c) din Convenție, coroborat cu art. 6 § 1 că a fost refuzat asistența juridică atunci când a dat declarațiile sale ofițerilor de gendarmerie și în timpul reconstrucției crimei. Reclamantul susține, în continuare, în temeiul articolului 6 din Convenție, că a fost condamnat pe baza unor dovezi ilegale. În acest sens, susține că, în condamnarea acestuia, instanța internă s-a bazat pe declarațiile M.E. și O.C. care au fost extrase sub presiune. În conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul a avut o audiere echitabilă în ceea ce privește determinarea acuzațiilor penale împotriva acestuia? În special, a utilizat declarațiile luate sub presupunerea contravenție de la co-acusatul încalcă dreptul reclamantului la o audiere echitabilă (a se vedea Örs și altele c. Turcia , nr. 46213/99 , §§ 53-61, 20 iunie 2006 )? A existat o încălcare a articolului 6 § 3 litera (c) din Convenție, coroborat cu art. 6 § 1, ca urmare a lipsei de asistență juridică disponibilă reclamantului în timpul anchetei preliminare (a se vedea Salduz v. Turcia [GC], nr. 36391/02, §§ 45-63, 27 noiembrie 2008)? Guvernul este solicitat să prezinte o copie a înregistrărilor camerei în ceea ce privește interogatoriul și reconstrucția crimei.
Communicated on 24 March 2014
Application no. 41504/08
İsmail ERDOĞAN against Turkey
lodged on 19 August 2008
The applicant, Mr İsmail Erdoğan, is a Turkish national, who was born in 1958 and is currently serving a prison sentence in Ankara Prison. He is represented before the Court by Mr Ș. Vural, a lawyer practising in Ankara.
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
On 16 October 2003, a gendarmerie officer found a burned out car in Ankara, Temelli village. According to the scene investigation, three empty bullet shells around the car and burned human body remains inside the car were found. The victim was sitting in the driver’s seat and on his right side at seatbelt level a half burned 9 mm Beretta, which had its safety clip on, was also found. There was a bullet hole in the boot which had been caused by a shot from the inside of the car and another empty bullet shell fell out when the front door on the driver’s side was opened; the car keys were not found inside the car or around the scene.
On the same day the public prosecutor launched a criminal investigation into the incident and the doctor who examined the body at the crime scene stated that the cause of death could not be determined, therefore further examination should be conducted by the forensic institute.
Following the autopsy conducted on 16 October 2003 by the Ankara Forensic Institute, it appeared that the body inside the car was that of H.C. There was no bullet entry on the burned body and the exact cause of death could not be determined. On 7 January 2004 the Ankara Forensic Institute sent the body to the Istanbul Forensic Institute for further examination. In the report dated 25 June 2004, the Istanbul Forensic Institute stated that although the cause of death could not be determined with certainty, the death of the victim was not an accident but probably a murder.
On 5 May 2004, H.C.’s brother complained against the applicant, M.E. and O.C. On 7 June 2004, the applicant and his co-accused were arrested and taken into custody at Temelli gendarmerie headquarters.
On 9 and 10 June 2004 the applicant, O.C. and M.E. were taken to Polatlı State Hospital, where they were examined by a doctor and two medical reports were issued which indicated that there were no signs of ill-treatment on their bodies. However, the applicant alleges that those medical reports did not reflect the truth, as the gendarmerie officers intervened and told the doctor not to report any trace of ill
‑
treatment.
The applicant furthermore alleges that he was forced to waive his right to the assistance of a lawyer during his gendarmerie custody, however he insisted, and according to the annotation on the custody record the “not requested legal assistance” option was crossed out and replaced by “requested legal assistance”. The applicant saw his lawyer on 8 June 2004 for a short time. Nevertheless, while his statements were being taken by gendarmerie officers and during the reconstruction of the crime the applicant was deprived of his right to the assistance of his lawyer.
On 10 June 2004 the applicant and his co-accused gave their statements to the gendarmerie, allegedly under duress. The applicant consistently rejected the accusations against him before the gendarmerie, the public prosecutor and the trial court. However, M.E. and O.C. made incriminating statements in respect of the applicant, which they later retracted before the public prosecutor and the investigating judge.
M.E. gave the following statements to the gendarmerie.
On 4 October 2003, he went to a wedding dinner with the applicant and consumed large amounts of alcohol. At the end of the wedding M.E. had a fight with H.C. and he was beaten by a group of people including H.C. On 16 October 2003, the applicant invited M.E. and O.C. to go out for drinks. M.E. and O.C. went to meet the applicant in O.C.’s car; they consumed a large amount of alcohol together. On their way back to the village, around 4.00
a.m., they parked the car near the village cemetery and continued drinking alcohol inside the car. A car approached and they saw that the driver was H.C. M.E. went to talk to him and stayed in the front passenger seat. An argument started between them and while they were arguing the applicant approached the car and intervened in their argument. According to M.E.’s statement, H.C. took out his gun from the glove compartment and was swearing at the applicant. M.E. tried to take the gun from H.C.’s right hand but H.C. changed the gun to his left hand. The applicant was hitting H.C. on the head and trying to take the gun when suddenly the gun went off and H.C.’s head fell on to the steering wheel. M.E. also stated that, at that moment, he got out of the car and saw that the applicant took the gun and fired a second shot at H.C. from the open driver’s window.
According to O.C.’s statement, he was sitting in his car from where he could see and hear the incident. Both M.E. and O.C. witnessed the applicant killing H.C. and he requested them to help him to burn the car while H.C.’s body was inside. They also stated that the applicant threatened them and offered money to cover up the murder.
The applicant told the gendarmerie officers that, on the night of the incident, after having been out drinking with M.E. and O.C., he left them in front of the village café and walked home around 4.10 a.m. He explicitly denied all the accusations against him.
On 11 June 2006, the applicant, M.E. and O.C. were brought before the public prosecutor. M.E. and O.C. retracted their statements given to the gendarmerie officers and stated that those statement had been extracted under duress. The applicant denied the accusations before the public prosecutor. On the same day, the applicant, M.E. and O.C. were brought before the judge and gave their statements, in which they all rejected the accusations and reiterated that their statements taken by gendarmerie officers had been obtained under duress.
The criminal proceedings commenced before the Ankara Assize Court and during the trial the applicant submitted a letter, dated 21
December 2004, to the trial court giving details of the ill-treatment he had been subjected to during his gendarmerie custody. Likewise, his co-accused O.C. and M.E. submitted letters dated 15 September 2004 and 31
January 2005 respectively to the trial court also giving details about the ill
‑
treatment they had been subjected to.
During the trial the Ankara Assize Court requested an expert report concerning the inconsistency of O.C.’s and M.E.’s statements before the gendarmerie and the public prosecutor as well as the trial judge. The statements taken by the gendarmerie officers and the reconstruction of the crime had been filmed. Those records were examined by a committee of three experts. In their report, dated 21 October 2004, the experts stated that O.C. and M.E. were very comfortable and did not show any kind of stressed behaviour neither that they were being intimidated while giving their statements to the gendarmerie officers or during the reconstruction of the crime and concluded that they had not been subjected to ill-treatment. The Ankara Assize Court did not initiate proceedings concerning their ill
‑
treatment allegations.
On 29 July 2005 the Ankara Assize Court, after having heard many witnesses, including defence witnesses, and taking into account the expert report which had been obtained from the committee of experts, found the applicant, M.E. and O.C. guilty as charged and sentenced them to aggravated life imprisonment under Article 450 of the Turkish Criminal Code, Law No. 776. On 7 July 2006 the Court of Cassation quashed the judgment on the ground that the exercise of the court’s discretion while determining the nature of the offence was not appropriate and the first instance court had not taken into consideration grievous provocation. On 20
October 2006, the Ankara Assize Court, following the Court of Cassation’s judgment, convicted the applicant, M.E. and O.C of aggravated murder according to Article 82/1 of the Turkish Criminal Code, Law No.
5237, and, by the application of provocation according to Article 62 of the Law No. 5237 sentenced them to 20 years of imprisonment. On 13
March 2008 the Court of Cassation upheld the judgment.
The applicant complains under Article 6 § 3 (c) of the Convention in conjunction with Article 6 § 1 that he was denied legal assistance when he gave his statements to the gendarmerie officers and during the reconstruction of the murder.
The applicant further maintains under Article 6 of the Convention that he was convicted on the basis of unlawful evidence. In this connection, he maintains that in convicting him, the domestic court relied on M.E.’s and O.C.’s statements which had been extracted under duress.
1.
Did the applicant have a fair hearing in the determination of the criminal charges against him, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? In particular, did the use of statements taken under alleged duress from the co-accused violate the applicant’s right to a fair hearing (see
Örs and others v. Turkey
, no.
46213/99
, §§ 53-61, 20 June 2006 )?
2.
Has there been a breach of Article 6 § 3 (c) of the Convention, in conjunction with Article 6 § 1, as a result of the lack of legal assistance available to the applicant during the preliminary investigation (see
Salduz v.
Turkey
[GC], no. 36391/02, §§ 45-63, 27 November 2008)?
The Government are requested to submit a copy of the camera records as regards the interrogation and reconstruction of the crime.