Mustafa Tunç și Fecire Tunç împotriva Turciei

Dl Mustafa Tunç și dna Fecire Tunç s-au născut în 1946 și, respectiv, 1952 și trăiesc în Istanbul. Ei sunt tatăl și mama Cihan Tunç, care s-a născut în 1983 și a murit la 13 februarie 2004. Dl Yuksel Tunç, fiul și fratele reclamanților Cihan Tunç, s-au născut în 1978 și trăiește în Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de partide, pot fi rezumate după cum urmează. La 13 februarie 2004, la aproximativ 5.50 a.m. și în timpul desfășurării serviciului militar în Kocaköy, într-un site a companiei petroliere private NV Turkse Perenco („Perenco”), pentru care gendarmeria națională furnizează servicii de securitate, sergentul Cihan Tunç a fost rănit de focuri de armă. El a fost unul dintre gendarmele de datorie și alocat postului de gardian cunoscut sub numele de „tower nr. 3”.

Incidentul a avut loc la postul de gardă cunoscut sub numele de „tower nr. 2”. Cihan Tunç a fost transportat la spital imediat după incidentul de către mai mulți polițiști, inclusiv sergentul A.A. și M.S. privat, care a fost ultima persoană care a văzut Cihan Tunç înaintea incidentului. 10. Cihan Tunç a fost declarat mort la scurt timp după sosirea sa la spitalul militar Diyarbakır. 11. Procurorul militar din Diyarbakır a fost informat imediat după ce a fost deschisă o anchetă judiciară. 12. Un procuror militar s-a dus la spital la care a fost admis Cihan și a fost alăturat acolo, după instrucțiunile sale, de o echipă de experți în investigație penală din gendarmerie națională. El a trimis, de asemenea, o altă echipă la locul incidentului și a cerut procurorului Kocaköy (civilian) să participe, pentru a supraveghea investigațiile inițiale și a lua orice măsură necesară pentru a asigura dovezi.

13. La câteva ore după incident au fost efectuate un examen extern al cadavrului și o autopsie la spital, sub supravegherea procurorului militar. 14. Au fost luate mai multe fotografii din cadavru. Îmbrăcămintea decedatului a fost eliminată și trimisă pentru analiză de laborator, cu scopul de a determina distanța de la care au fost trase focul. Amprentele au fost luate de decedat și de M.S., ultima persoană care a văzut Cihan Tunç în viață. Swabs au fost, de asemenea, luate din mâinile lor, pentru a fi verificate pentru reziduurile de împușcare. În cele din urmă, buzunarele omului decedat au fost goale și conținutul lor înregistrat. 15. Procurorul a instruit apoi medicul legist L.E. să examineze organismul în vederea stabilirii cauzei decesului, și, dacă este cazul, să facă observații cu privire la circumstanțele decesului.

16. Medicul legist a găsit după cum urmează: înălțimea corpului, 1,75 metri; rana de intrare cu inel de abrasie pe partea dreaptă a gâtului; rana de ieșire de 4 x 2 centimetri pe partea stângă a spatei, sub marginea inferioară a lamei umărului. 17. El a observat nici o urmă pe corpul loviturilor sau violenței. 18. El a declarat că moartea a avut loc după o hemorragie cauzată de o rană de glonț, și că glonțul a lovit trachea și a lăsat plămânii. 19. El a menționat, de asemenea, că împușcarea a fost probabil trasă la intervalul punct-blank (yakın atıș). 20. El a bazat această concluzie pe prezența anumitor materiale reziduale. Partea relevantă a raportului său pe acest punct se citește după cum urmează: „Nu s-a observat nici o colorare a pielii datorită arderii sau fumului pe partea dreaptă a feței sau pe zona gâtului.

Urmele de polvoare au fost remarcate numai pe partea dreaptă a feței, pe curba inferioară a bărbiei.” 21. Toate aceste observații au fost înregistrate într-un document intitulat „Recordarea examinării post-mortem și autopsiei”. 22. Procurorul militar a interogat, de asemenea, M.S. privat și sergentul A.A. (vezi paragrafele 32-34 și 42-45 mai jos), care au sosit la spital în vehiculul care transporta Cihan Tunç. 23. Simultan, o echipă de experți din laboratorul de investigație penală al gendarmeriei și procurorul Kocaköy au mers la site la câteva ore după evenimente. 24. Potrivit raportului procurorului Kocaköy, site-ul avea un total de șase posturi de pază: un turn de pază, cunoscut sub numele de „turnul înalt” și cinci posturi de pază.

incidentul a avut loc într-o clădire de 2 x 2 metri, cu o înălțime a plafonului de 2,33 m și deschideri plasate la 1,5 m de sol. 25. Potrivit raportului, două cartușe și un glonț au fost găsite întinse pe sol în interiorul postului de gardă. Tavanul a avut o marca de impact care arata ca cea de o lovitură. Piese mici de deșeuri de ciment din tavan au fost găsite pe podea, pe care au existat, de asemenea, scântei mari de sânge. 26. Raportul menționează, de asemenea, că o examinare rezumativă a armei decedaților, o pușcă de tip G-3 care a fost plasată sub încuietoare și cheie în așteptarea sosirii procurorului, a permis confirmarea faptului că a fost folosită cu puțin timp înainte. Această armă, precum și arma atribuită M.S.

privată, o pușcă de tip MG-3 care părea că nu a fost folosită, au fost trimise la un laborator de analiză științifică. 27. În cele din urmă, raportul a specificat că a fost elaborată o descriere detaliată, au fost desenate două schițe, fotografii luate și o înregistrare video făcută. 28. La 16 februarie 2004, laboratorul de cercetare penală al gendarmeriei a emis un raport de experți (raportul nr. 2004/90/chimic). Aceasta a indicat că analiza eșantioanelor luate din mâinile decedatului și a M.S. folosind așa-numita tehnică de „espectrometrie de absorbție atomică” a dezvăluit prezența plumbului, barioului și antimoniului pe mâinile decedaților, precum și a bariumului și antimoniului pe cele decedate ale M.S.

După ce a observat că aceste elemente erau reziduuri din descărcarea unei arme, raportul a remarcat că reziduurile de polvoar conțin particule micrometrice care treceau foarte ușor de la o suprafață la alta și că aceste reziduuri migrau frecvent la mâini la administrarea primului ajutor. 29. De asemenea, raportul a remarcat că testele privind hainele lui Cihan Tunç au indicat că a fost victimă de o lovitură de foc la intervalul punct-blank. 30. La 17 februarie 2004, laboratorul național de criminal de poliție din Diyarbakır a emis, de asemenea, un raport de experți (raportul nr. BLS-2004/464) după teste balistice efectuate pe cochila de glonț și două arme găsite la locul incidentului. Rapoartele au indicat că cele două puști funcționează în mod normal și au confirmat că proiectul de glonț care fusese găsit a venit din arma lui Cihan Tunç.

31. În cadrul anchetelor efectuate de procurorul militar și de investigația internă a gendarmeriei, numeroși polițiști au fost interogați în ziua incidentului. 32. În dovada sa la procurorul militar, M.S. "Cihan a sosit la turnul unde am fost la datorie cu 15 până la 20 de minute înainte de începutul gardianului său, deoarece acolo trebuia să aibă loc predarea... El mi-a spus că se simțea în jos. Când l-am întrebat de ce, el a răspuns "Scuză-te de treaba ta, nu ai înțeles în niciun caz". Răspunsul lui m-a supărat, am avut impresia că am crezut că sunt un idiot. Am aprins o țigară și [Cihan] s-a dus în turn ... el a început să se joace cu manevra de cocos pe pușca lui. Am intrat și i-am spus să se oprească ... El mi-a spus să mă minte afacerea mea și să meargă și să aibă o țigară ... În acel moment am ieșit ... Am fost la cinci sau șase metri de turn când am auzit o împușcătură.

Am fugit înăuntru. [Cihan] a fost întins pe pământ ... Pușca lui era pe mâna dreaptă și butoiul era pe umărul lui. Am scos pușca și am încercat să reînvie [Cihan] scufundându-l, sânge a început să curgă... Sergentul A.A. a sosit [cu alți soldați]”. 33. În răspuns la întrebările procurorului, M.S. a răspuns că el nu a avut nici o litigiu sau o problemă cu Cihan Tunç, fie în timpul schimbului de datorie sau înaintea ei. El a confirmat că el nu a încercat să îndepărteze arma din mâinile sale în orice moment. El a mărturisit că el nu a împușcat camaradul său. 34. Ca răspuns la o altă întrebare, el a declarat că, atunci când Cihan Tunç a încărcat și apoi descărcat arma de mai multe ori, el a văzut cartușe complete fiind ejectate din partea pușcăi.

35. În timpul interogativei de către investigatorul intern al gendarmeriei, el a declarat: „Sergeantul A.A. a trecut la aproximativ 5 a.m., în timpul patrulării sale, pentru a verifica. Cihan Tunç a sosit la scurt timp după aceea, la aproximativ 5.50 a.m… el a venit în camera turnului și a început să joace cu arma sa, el a încărcat și apoi a descărcat-o de trei sau patru ori, și a scos revista și a pus-o înapoi pe. L-am rugat să se oprească, și am spus că amândoi vom fi pedepsiți dacă un ofițer senior ar fi venit neanunțat... el s-a oprit pentru un moment. Eu stau la șapte sau opt metri distanță de el. Apoi, [când] în afara postului, am auzit zgomotul manevrei de două sau trei ori, urmat de sunetul armei care mergea pe jos...

[Cihan] stătea pe pământ, arma era pe piept. Am încercat să-l reviv. În acel moment, sergentul A.A. și soldații care trebuiau să ne înlocuiască au sosit. Am dus Cihan aproape de container, apoi l-am dus la spitalul Diyarbakir într-o mașină Renault aparținând companiei Perenco ...” 36. La întrebarea „Cum explicați faptul că două cartușe au fost găsite pe locul incidentului?” M.S. a răspuns că el nu a avut nicio explicație. El a adăugat că, probabil, acestea sunt cartușe care au căzut atunci când Cihan Tunç încarcă și descarcă arma. 37. Ca răspuns la o altă întrebare, el a spus că el nu a putut declara dacă revista a fost pe arma la momentul incidentului, deoarece el nu a acordat atenție la acest punct.

38. Anchetatorul a întrebat și M.S. despre pozițiile armei și Cihan Tunç. Mai ales, el a întrebat dacă aceasta din urmă stătea sau stătea în picioare atunci când își manipulase pușca. 39. M.S. a indicat că, în timp ce era în interiorul postului cu Cihan Tunç, aceasta din urmă a îndreptat arma spre tavan și a încărcat-o, și apoi a îndepărtat revista și a operat pârghia pentru a ejecta cartușul încarcat. În timp ce a părăsit postul, el a văzut Cihan Tunç stătea pe un piept de muniție. În timp ce încă în afara, el a auzit sunetul pârghiei de cocking de două ori mai mult, apoi un bang. 40. În cele din urmă, investigatorul a interogat M.S. despre locația armelor. Potrivit M.S., pușca lui a fost pe un rack în interiorul postului, și tripodul a fost pliat.

Arma lui Cihan a fost pe piept. 41. În aceste două declarații, sediul în care a avut loc incidentul este descris în mod indiscriminat de termenele “stația de muncă nr. 4” (4 nolu nöbet mevzisi) sau „tower nr. 2” (2 nolu kule). 42. În declarația sa către procurorul militar, sergentul A.A. a indicat că a auzit un foc de armă și, împreună cu câțiva particulari, s-a grăbit la locul de unde a venit sunetul. După ce au încercat să găsească pulsul omului rănit, A.A. a ordonat să fie transportat la cantină și apoi la spital. 43. În ceea ce privește posturile de gardian, sergentul A.A. a indicat că doar trei au fost folosite. Primul a fost situat la intrarea la site-ul (nizamiye); al doilea post, cunoscut sub numele de „turnul scăzut”, deși în realitate situat în a patra poziție de la intrare, a fost cunoscut, de asemenea, ca „turnul nr. 2”, deoarece cele două posturi anterioare nu au fost folosite.

Al treilea post a fost cunoscut sub numele de „turn nr. 3” sau „turnul înalt”. 44. A.A. De asemenea, a specificat că el nu știa de nici o problemă experimentată de Cihan Tunç sau M.S. 45. Ca răspuns la o întrebare de la procuror, el a repetat relatarea evenimentelor date de M.S. Acest cont corespunde declarației făcute de M.S. 46. A.A. a dat dovezi similare investigatorului intern al gendarmeriei. 47. Căpitanul S.D. și sergentul C.Y. au indicat că au devenit conștienți de incidentul în timp ce se aflau în baraca Kocaköy. La sosirea la locul faptei, au inspectat foarte repede sediul fără să deranjeze scena evenimentului. Au văzut un glonț gol și două cartușe pentru pușca G-3, unul pe sol și celălalt pe rack.

De asemenea, au observat sânge pe teren. 48. Sergent A.K. a dat următoarele dovezi anchetatorului: „Cihan a fost de serviciu la postul nr. 2 ... În timpul patrulei mele, la aproximativ 5.15 a.m... totul a fost normal. Am schimbat câteva cuvinte cu Cihan, care a fost de serviciu în turnul înalt... Când am ajuns la locul incidentului, M.S. încearcă să-l ridice pe Cihan.” 49. În ceea ce privește poziția revistei, sergentul A.K. A declarat că el nu i-a acordat atenție atunci. Cu toate acestea, el a amintit că, după ce a dus Cihan la cantina, S.K. privat a mers și a adus arma la el, și a observat că revista nu era pusă pe pușca. 50. La întrebarea „de ce a avut loc incidentul la postul nr. 4, unde M.S.

Era de serviciu, deși Cihan Tunç fusese atribuit turnului înalt?” a răspuns el: „Nu știu. Este posibil ca Cihan să părăsească postul său pentru a merge acolo pentru că era aproape la sfârșitul perioadei sale de datorie. Când am făcut runda mea, la aproximativ 5.15 a.m., Cihan a fost la postul său în turnul înalt.” 51. Private S.K. A confirmat declarația lui A.K., indicând că arma și revista erau în interiorul postului de gardă, dar că revista nu era pe armă. 52. Soldatul E.C. a declarat că atunci când a ajuns pe scena M.S. încearcă să-l ridice pe Cihan Tunç. El a confirmat, de asemenea, că revista nu era pe armă. 53. Următoarele elemente suplimentare au apărut din alte declarații. 54. Cihan Tunç a sosit cu o săptămână anterior în echipa de protecție a site-ului Perenco, care a fost compusă din 16 persoane.

El nu a avut probleme cunoscute și nu a avut o dispută cu ceilalți soldați. 55. La momentul incidentului, S.S. privat a fost în serviciu de sentință la primul post de gardă, situat la intrarea pe site. 56. După sergentul A.A. și ceilalți servitori au sosit la locul incidentului, M.S. a fost trimis la cantina pentru a obține ajutor. 57. La 30 iunie 2004, susținând că nu existau motive pentru a constata că o altă persoană a fost responsabilă pentru moartea lui Cihan Tunç, serviciul de urmărire penală a emis o decizie de a nu aduce o urmărire penală. Procurorul a prezentat dovezile colectate în timpul anchetei. El a considerat că împușcarea a fost trasă atunci când tânărul, cu piept îndoit, a fost înclinat spre partea dreaptă și butoiul de pușcă a fost îndreptat spre gâtul său.

El a declarat că acest lucru explică, în special, impactul glonțului pe tavan. Cu toate acestea, decizia procurorului nu a dat niciun motiv pentru împușcarea a fost concediată brusc. 58. La 16 iulie 2004, procurorul, ca răspuns la o cerere a avocatului reclamantului, a trimis corespondența ei care conține o copie a deciziei și o scrisoare în care a indicat că, în aplicarea practicii Legii de Profezie Legală, întregul dosar a fost la dispoziția ei, și că ea ar putea examina și să aibă o copie făcută din orice element de probă considerat relevant. 59. Reclamanții au apelat împotriva deciziei, susținând că mai multe zone gri au rămas în ceea ce privește circumstanțele decesului Cihan. În special, au susținut că traiectoria urmată de glonț nu a fost definită în mod clar.

60. La 14 octombrie 2004, Curtea militară din forța aeriană Diyarbakır a susținut apelul reclamanților și a ordonat serviciului de urmărire penală să efectueze o anchetă suplimentară. În special, a considerat că traiectoria glonțului și poziția de tragere trebuie stabilite în mod clar, pe baza rănilor de intrare și de ieșire pe organism și marca de impact a glonțului pe tavan. Acesta a indicat, de asemenea, că nu au fost identificate motive plauzibile de sinucidere. Acesta a adăugat că, în orice caz, poziția corpului la momentul împușcatului a fost neobișnuit pentru o sinucidere. În cele din urmă, a declarat că nu a fost furnizată nicio explicație pentru reziduurile de împușcare de pe mâinile M.S., ultima persoană care a văzut Cihan Tunç înainte de incident.

61. La 24 noiembrie 2004, procurorul militar s-a dus la site-ul Perenco, însoțit de trei experți în investigație penală. 62. Grupul s-a dus la postul de gardă unde a avut loc incidentul. Odată ce toate materialele din dosarul de caz au fost examinate, o reconstrucție a evenimentelor a fost efectuată, asistată de un individ care a fost similar în construcția decedatului. 63. Pasele pentru a determina traiectoria glonțului au fost luate, în special prin utilizarea unui cord întins între marca de impact pe tavan și butoiul unei puști G-3. Fotografiile au fost luate. 64. Experții au observat că podeaua a fost făcută din beton, deși înregistrările anterioare au descris un podeau de pământ. Potrivit materialelor furnizate de managerii site-ului, diferite imobiliare, inclusiv mai multe piese murdare, au fost cimentate de la incident, cu scopul de a menține uniforma soldaților curat.

În timpul acestei lucrări, podelele nu au fost ridicate. Acest lucru a fost confirmat prin măsurători care au stabilit că înălțimea plafonului este încă de 2,33 metri. 65. Având în vedere toate dovezile adunate, experții au ajuns la următoarea concluzie: Cihan Tunç stătea sau strângea și își ținea pușca în mâna dreaptă; atunci când a încercat să se ridice înclinându-se pe arma sa, și cu genunchi încă îndoit, mâna lui a tras pe trăgaci și împușcarea a fost concediată. 66. În timpul vizitei sale la site, procurorul a interogat privat E.C. El a declarat că, atunci când a sosit, M.S. a bătut în spatele Cihan Tunç și a încercat să-l ridice prin tragerea sub arme.

67. Toate aceste dovezi au fost prezentate într-un raport din 24 noiembrie 2004. 68. La 8 decembrie 2004, procurorul a finalizat investigațiile și a trimis dosarul la instanța militară, împreună cu un raport privind ancheta suplimentară solicitată (referiți nr. 2004/632E.O), de stabilire a măsurilor luate și de răspuns la deficiențele observate de instanță. În ceea ce privește urmele de împușcare pe mâini, el a subliniat că dosarul conține un raport expert care indică faptul că reziduurile de împușcare este foarte volatil și că ar fi putut să se mute din hainele sau mâinile morților către M.S. imediat după incident. El a adăugat că mai multe declarații au susținut o astfel de ipoteză, în sensul că au confirmat că M.S.

a fost în contact fizic cu decedatul atunci când încerca să-l ridice. 69. În ceea ce privește afirmația instanței că poziția de concediu nu a corespuns cu cea a unui individ care a intenționat să se sinucidă și argumentul său în legătură cu lipsa unui motiv, procurorul a afirmat că decizia de a nu urmări niciun proces nu conține nici o indicație că incidentul a fost o sinucidere și, în plus, că încheierea sinuciderii nu a fost divertită.

70. În ceea ce privește verificarea traiectoriei glonțului în lumina marca de impact de pe tavan și a rănilor de intrare și de ieșire pe corp, el a declarat că următoarea teorie a fost acceptată: Cihan Tunç stătea pe o cutie de muniție și se juca cu pârghia și revistă de pușcă; atunci când a ținut arma, cu revista îndepărtată și la un unghi pe partea dreaptă, el s-a aplecat înainte și spre partea dreaptă cu intenția de a folosi pușca ca suport în picioare, mâna lui din partea arma de pe declanșare, și s-a descărcat; glonțul a intrat în partea dreaptă a gâtului său și a apărut sub marginea inferioară a umărului stâng, înainte de a lovi tavan; astfel, Cihan Tunç nu a comis suicid, el a fost victima unui accident.

Procurorul a adăugat că a organizat o reconstrucție a scenei incidentului la 24 noiembrie 2004, pentru a stabili credibilitatea acestei ipoteze, având în vedere punctele de intrare și de ieșire ale glonțului, punctul de impact asupra plafonului și a construcției decedatului, și că concluziile reconstrucției au confirmat scenariul prezentat. 71. La 17 decembrie 2004, instanța militară a respins apelul reclamanților. 73. O scrisoare din 21 decembrie 2004 a fost trimisă avocatului reclamanților, informand-o decizia respectivă. 74. Nici data de expediere, nici data de primire a scrisorii nu este specificată în dosarul cazului. 75. Reclamanții au susținut că au primit scrisoarea în cauză la sfârșitul lunii decembrie 2004. Dr.

Anscombe și-a elaborat raportul în limba engleză, pe baza examinării sale a mai multor documente din dosar, care au fost traduse în limba engleză. 79. Partele relevante din acest raport se citesc după cum urmează: „Sunt consultant forensic Patolog, acreditat de Consiliul de consultanță pentru Patologia Forensică (...). În pregătirea acestui raport am fost furnizată traduceri engleze a următoarelor documente referitoare la Cihan Tunç: Raportul de cerere și autopsie din 13 februarie 2004. Raportul de anchetă pregătitoare nr. 2004/632EO intitulat „Amplitudinea investigației”. Două rapoarte de experți din 16 și 17 februarie 2004, numerele de referință ELS-2004/464 și 2004/90 Chemical. Trei imagini de culoare ale decedaților, una luată în viață și două luate post mortem, atunci când decedatul este aparent într-un sicriu.

O imagine a pușcă G3. Decedatul a fost dus la un spital militar din apropiere și examinarea autopsiei efectuate mai târziu în ziua morții sale. Astfel de promptitudine ar trebui considerat ca o bună practică… Examinarea inițială pare să implice îndepărtarea hainelor decedate și fotografiarea ei, colectarea eșantioanelor pentru investigarea de laborator forense și înregistrarea conținutului de detalii de buzunare, etc. În sine, acest proces pare să fi fost efectuat în mod corespunzător, cu colectarea eșantioanelor adecvate având în vedere natura incidentului. După ce a finalizat această etapă, raportul [autopsiei] pare să indice că patologul dr. E a fost „semnat în”, prin care am înțeles că a avut prima sa ocazie de a examina decedatul.

Dacă înțelegerea mea este corectă, acest lucru mi-ar provoca o preocupare considerabilă, deoarece, în special în cazul împușcatului de fatalitate, patologul ar trebui să fie dat cât mai multe informații posibil în ceea ce privește scena și starea decedatului, aceasta din urmă, inclusiv oportunitatea de a verifica și examina hainele neinteresate… Restul detaliilor de la examenul autopsiei sunt oarecum scurte și scenografice. În caz contrar, rezultatele esențiale ale examenului autopsiei sunt incluse în raport. Concluzia privind cauza decesului este rezonabilă în lumina constatărilor autopsiei declarate (de exemplu, nu există concluzii și concluzii incoherente interne)… Cihan Tunç a susținut o rană de intrare împușcat pe partea din față a gâtului, și o rană de ieșire pe partea din spate a umărului stâng.

Fotografiile demonstrează o rană de intrare mică, și o rană de ieșire mai mare, și nu există, în opinia mea, posibilitatea că intrarea și ieșirea au fost obținute “în mod greșit runda”. Dacă glonțul a trecut prin decedat și s-a încorporat în tavan, atunci singurul mod în care pot concepe această traiectorie de a fi realizabil, este dacă decedatul a fost îndoit în momentul în care arma a fost aruncată. Raportul autopsiei a indicat că urmele de poftă de armă nearsată au fost găsite pe partea dreaptă a feței și pe curba maxilarului de jos, dar nu a existat nici pete de fum sau arderea pielii. Acest lucru indică că capătul buzunarului a fost aproape de butoi, dar nu în contact cu pielea decedatului.

În timp ce aceste depozite de descărcare depind într-o anumită măsură de natura armei și muniției utilizate, gama probabilă de incendiu (de exemplu, muscala la distanță de piele) ar fi în regiunea de 15-30 cm. Sunt informat că lungimea unei puști G3, considerată ca fiind tipul utilizat de decedat, este 102.3cm. Din imaginea furnizată, declanșatorul este aproximativ două treimi din lungimea pușca departe de muzzle. În funcție de lungimea brațului decedat, declanșatul ar putea fi doar accesibil (spune cu un deget întins), dacă el a fost îndoit peste pușca în acel moment. Singurele două posibilități la care mă pot gândi sunt că fie pușca a disfuncționat și s-a descărcat neașteptat pentru un motiv (de exemplu, a fost aruncat pe podea, sau că pușca a fost trasă de o altă persoană – totuși, acest lucru ar necesita ca acea persoană să fie întins pe podea îndreptat pușca în sus, cu decedatul îndoit peste muzzle (gâtul său la o distanță de 15 – 30 cm) la momentul respectiv.

La 21 aprilie 2004, Fundația Mehmetçik, care este o subdiviziune a forțelor armate și care are scopul de a susține familiile de soldați care mor în serviciu, a acordat 4.916.700.000 de ex-lira turcă (un pic peste 3.000 de euro) familiei decedatului în sprijin financiar. 81. Dispozițiile relevante ale Constituției se citesc după cum urmează: „Potența judiciară este exercitată de instanțe independente în numele națiunii turce.” „În îndeplinirea sarcinilor lor, judecătorii sunt independenți; ei judecă, în conformitate cu condamnarea lor personală, în conformitate cu Constituția, statutul și legea.

Nici un organ, autoritate, birou sau individ nu poate da ordine sau instrucțiuni instanțelor sau judecătorilor privind exercitarea competenței judiciare, trimiterea lor circulare sau face recomandări sau sugestii.” „Judecătorii și procurorii publici nu pot fi eliminați din birou sau obligați să se retragă fără consimțământul lor înainte de vârsta prescrisă de Constituție; nici nu vor fi privați de salariile, alocațiile sau alte drepturi legate de statutul lor, chiar ca urmare a abolirii unei instanțe sau a unui post.” „Justiția militară trebuie dispensată de instanțe militare și organele disciplinare militare. Aceste instanțe au competența de a încerca personalul militar pentru infracțiuni militare, pentru infracțiunile comise de acestea împotriva altor personal militar sau în locații militare, sau pentru infracțiuni legate de serviciul militar și de sarcinile militare…

Organizarea organelor judiciare militare, a funcțiilor lor, a chestiunilor legate de statutul judecătorilor militari, a relațiilor dintre judecătorii militari care acționează în calitate de procurori militari și a biroului comandantului în temeiul căruia își desfășoară activitatea, sunt reglementate prin lege, în conformitate cu principiile independenței instanțelor și cu securitatea mandatului judecătorilor și cu cerințele serviciului militar.” 82. Secțiunea 2 din Legea Curților Militare (Legea nr. 353) prevede, în momentul respectiv: „Salvând în caz contrar prevăzută în prezenta Lege, instanța militară este compusă din doi judecători militari și un ofițer (subay üye)” 83. Cuvintele „și un ofițer” au fost respinse de către Curtea Constituțională, hotărând o cerere de reexaminare judiciară, într-o decizie din 7 mai 2009 publicată în Jurnalul Oficial la 7 octombrie 2009. Curtea Constituțională a susținut că, spre deosebire de judecătorii militari, judecătorul ofițer nu a oferit toate garanțiile necesare, deoarece el nu a fost eliberat din obligațiile sale militare în timpul mandatului său și a fost supus autorității superiorilor săi.

În plus, el a considerat faptul că nici o dispoziție nu împiedică autoritățile militare să numească un alt ofițer pentru fiecare caz care să fie incompatibil cu art. 9 din Constituție. 84. În urma acestei hotărâri, legislația a fost modificată. Secțiunea 2 din Legea nr. 353 prevede acum: „Salvând astfel cum prevede altfel în prezenta Actă, instanța militară este compusă din trei judecători militari.”

6. Mr Mustafa Tunç and Mrs Fecire Tunç were born in 1946 and 1952 respectively and live in Istanbul. They are the father and mother of Cihan Tunç, who was born in 1983 and died on 13 February 2004. Mr Yüksel Tunç, the applicants’ son and brother of Cihan Tunç, was born in 1978 and lives in Istanbul. 7. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. 8. On 13 February 2004, at about 5.50 a.m. and in the course of carrying out his military service in Kocaköy, on a site belonging the private oil company NV Turkse Perenco (“Perenco”) for which the national gendarmerie was providing security services, sergeant Cihan Tunç was injured by gunfire. He was one of the gendarmes on duty and assigned to the guard post known as “tower no. 3”.

The incident took place at the guard post known as “tower no. 2”. 9. Cihan Tunç was transported to hospital immediately after the incident by several servicemen, including sergeant A.A. and private M.S., who was the last person to have seen Cihan Tunç before the incident. 10. Cihan Tunç was pronounced dead shortly after his arrival at Diyarbakır Military Hospital. 11. The Diyarbakır military prosecutor’s office was informed immediately after the incident and a judicial investigation was opened as a matter of course. 12. A military prosecutor went to the hospital to which Cihan had been admitted and was joined there, on his instructions, by a team of criminal investigation experts from the national gendarmerie.

He also sent another team to the scene of the incident and asked the Kocaköy (civilian) prosecutor to attend, in order to supervise the initial investigations and take any measures necessary to secure evidence. 13. A few hours after the incident an external examination of the corpse and an autopsy were conducted at the hospital, under the military prosecutor’s supervision. 14. Several photos were taken of the corpse. The deceased’s clothing was removed and sent for laboratory analysis with a view to determining the distance from which the shot had been fired. Fingerprints were taken from the deceased and from M.S., the last person to have seen Cihan Tunç alive. Swabs were also taken from their hands, to be checked for gunshot residue.

Finally, the deceased man’s pockets were emptied and their contents recorded. 15. The prosecutor then instructed forensic doctor L.E. to examine the body with a view to ascertaining the cause of death, and, if appropriate, making observations on the circumstances of the death. 16. The forensic doctor found as follows: body height, 1.75 metres; entry wound with abrasion ring on the right side of the neck; exit wound measuring 4 x 2 centimetres on the left side of the back, under the lower edge of the shoulder blade. 17. He noted no trace on the body of blows or violence. 18. He stated that death had occurred following a haemorrhage caused by a bullet wound, and that the bullet had struck the trachea and left lung.

19. He also mentioned that the shot had probably been fired at point-blank range (yakın atıș). 20. He based that conclusion on the presence of certain residue material. The relevant part of his report on this point reads as follows: “No skin coloration due to a burn or smoke was observed on the right side of the face or on the neck area. Traces of gunpowder were noted only on the right side of the face, on the lower curve of the chin.” 21. All of those observations were recorded in a document entitled “Record of the post-mortem examination and autopsy”. 22. The military prosecutor also questioned private M.S. and sergeant A.A. (see paragraphs 32-34 and 42-45 below), who had arrived at the hospital in the vehicle transporting Cihan Tunç.

23. Simultaneously, a team of experts from the gendarmerie’s criminal investigation laboratory and the Kocaköy prosecutor went to the site a few hours after the events. 24. According to the Kocaköy prosecutor’s report, the site had a total of six guard posts: a watchtower, known as the “high tower” and five guard posts. The incident took place in a building measuring 2 x 2 metres, with a ceiling height of 2.33m and openings placed 1.5m from the ground. 25. Again according to the report, two cartridges and a bullet shell were found lying on the ground inside the guard post. The ceiling had an impact mark which resembled that of a shot. Small pieces of cement debris from the ceiling were found on the floor, on which there were also large bloodstains.

26. The report also mentioned that a summary examination of the deceased man’s weapon, a G-3-type rifle that had been placed under lock and key pending the prosecutor’s arrival, made it possible to confirm that it had been used a short time previously. This weapon, as well as the weapon assigned to private M.S., an MG-3-type rifle which seemed not to have been used, had been sent to a laboratory for scientific analysis. 27. Finally, the report specified that a detailed description had been drawn up, two sketches had been drawn, photographs taken and a video recording made. 28. On 16 February 2004 the gendarmerie’s criminal research laboratory issued an expert report (report no. 2004/90/chemical).

It indicated that analysis of the samples taken from the hands of the deceased man and M.S. using the so-called “atomic absorption spectrometry” technique had revealed the presence of lead, barium and antimony on the deceased’s hands, and of barium and antimony on those of M.S. After noting that those elements were residues from the discharging of a weapon, the report noted that gunpowder residues contained micrometric particles which passed very easily from one surface to another and that those residues frequently migrated to the hands when administering first aid. 29. The report also noted that the tests on Cihan Tunç’s clothes indicated that he had been the victim of a shot fired at point-blank range.

30. On 17 February 2004 the national police criminal laboratory in Diyarbakır also issued an expert report (report no. BLS-2004/464) following ballistic tests carried out on the bullet shell and two weapons found at the site of the incident. The reports indicated that the two rifles were operating normally and confirmed that the bullet shell that had been found came from Cihan Tunç’s weapon. 31. As part of the investigations carried out by the military prosecutor’s office and the gendarmerie’s internal investigation, numerous servicemen were questioned on the day of the incident. 32. In his evidence to the military prosecutor, M.S. stated: “Cihan arrived at the tower where I was on duty fifteen to twenty minutes before the start of his guard, since that was where the handover was to take place...

He told me that he was feeling down. When I asked him why, he answered “Forget it, mind your own business, you wouldn’t understand in any case”. His reply annoyed me, I had the impression he thought I was an idiot. I lit a cigarette and [Cihan] went into the tower ... he began playing with the cocking lever on his rifle. I came in and told him to stop ... He told me to mind my own business and go and have a cigarette ... At that point I went out ... I was five or six metres from the tower when I heard a shot. I ran inside. [Cihan] was lying on the ground ... his rifle was on his right hand and the barrel was on his shoulder. I removed the rifle and tried to revive [Cihan] by shaking him, blood had begun to flow...

Sergeant A.A. arrived [with other soldiers]”. 33. In response to the prosecutor’s questions, M.S. replied that he had not had a dispute or a problem with Cihan Tunç, either during the duty shift or before it. He confirmed that he had not tried to remove the weapon from his hands at any point. He testified that he had not shot his comrade. 34. In response to another question, he stated that, when Cihan Tunç had loaded and then unloaded the weapon several times, he had seen full cartridges being ejected from the side of the rifle. 35. During questioning by the gendarmerie’s internal investigator, he stated: “Sergeant A.A. came past about 5 a.m., during his patrol, to check up. Cihan Tunç arrived shortly afterwards, at about 5.50 a.m…

he came into the tower room and began to play with his weapon, he loaded and then unloaded it three or four times, and removed the magazine and put it back on. I asked him to stop, and said that we would both be punished if a senior officer were to come in unannounced... He stopped for a moment. I was standing seven or eight metres away from him. Then, [when] outside the post, I heard the noise of the cocking lever two or three times, followed by the sound of the weapon going off ... [Cihan] was lying on the ground, the weapon was on his chest. I tried to revive him. At that point, sergeant A.A. and the soldiers who were due to replace us arrived. We carried Cihan close to the container, then we took him to Diyarbakir Hospital in a Renault car belonging to the Perenco company...” 36. To the question “how do you explain the fact that two cartridges were found on the site of the incident?” M.S.

replied that he had no explanation. He added that perhaps these were cartridges which had fallen when Cihan Tunç was loading and unloading the weapon. 37. In response to another question, he said that he was unable to state if the magazine had been on the weapon at the time of the incident, since he had paid no attention to that point. 38. The investigator also asked M.S. about the positions of the weapon and Cihan Tunç. More particularly, he asked if the latter had been sitting or standing when manipulating his rifle. 39. M.S. indicated that, while he was inside the post with Cihan Tunç, the latter had pointed the weapon towards the ceiling and charged it, and had then removed the magazine and operated the lever to eject the loaded cartridge.

As he left the post, he saw Cihan Tunç sit down on an ammunition chest. While still outside, he heard the sound of the cocking lever a further two times, then a bang. 40. Finally, the investigator questioned M.S. about the location of the weapons. According to M.S., his rifle was on a rack inside the post, and the tripod was folded. Cihan’s weapon was on his chest. 41. In those two statements, the premises where the incident took place is described indiscriminately by the terms “duty station no. 4” (4 nolu nöbet mevzisi) or “tower no. 2” (2 nolu kule). 42. In his statement to the military prosecutor, sergeant A.A. indicated that he had heard a gunshot and, together with several privates, had rushed to the spot from where the sound had come.

They found Cihan Tunç lying on the ground. After attempting to find the injured man’s pulse, A.A. ordered that he be transported to the canteen and then to hospital. 43. With regard to the guard posts, sergeant A.A. indicated that only three were in use. The first was situated at the entrance to the site (nizamiye); the second post, known as the “low tower”, although in reality located in fourth position from the entrance, was also known as “tower no. 2”, since the two preceding posts were not used. The third post was known as “tower no. 3” or “the high tower”. 44. A.A. also specified that he did not know of any problems experienced by Cihan Tunç or M.S. 45. In reply to a question from the prosecutor, he repeated the account of the events given to him by M.S.

This account corresponded to the statement made by M.S. 46. A.A. gave similar evidence to the gendarmerie’s internal investigator. 47. Captain S.D. and Staff Sergeant C.Y. indicated that they had become aware of the incident while they were in the Kocaköy barracks. On arrival at the scene, they very quickly inspected the premises without disturbing the scene of the event. They had seen an empty bullet shell and two cartridges for the G-3 rifle, one on the ground and the other on the rack. They had also noted blood on the ground. 48. Sergeant A.K. gave the following evidence to the investigator: “Cihan was on duty at post no. 2 ... During my patrol, at about 5.15 a.m… everything was normal. I exchanged a few words with Cihan, who was on duty in the high tower...

When I arrived at the scene of the incident, M.S. was trying to lift Cihan.” 49. As to the position of the magazine, sergeant A.K. stated that he had not paid attention to it at the time. However, he remembered that, after carrying Cihan to the canteen, private S.K. went and brought the weapon to him, and he observed that the magazine was not in place on the rifle. 50. To the question “why did the incident take place at post no. 4, where M.S. was on duty, although Cihan Tunç had been assigned to the high tower?” he replied: “I do not know. It is possible that Cihan left his post to go there because he was almost at the end of his duty period. When I did my round, at about 5.15 a.m., Cihan was at his post in the high tower.” 51. Private S.K.

confirmed A.K.’s statement, indicating that the weapon and the magazine were inside the guard post, but that the magazine was not on the weapon. 52. Private E.C. stated that when he arrived on the scene M.S. was attempting to lift Cihan Tunç. He also confirmed that the magazine was not on the weapon. 53. The following additional elements emerged from other statements. 54. Cihan Tunç had arrived one week previously in the Perenco site protection team, which was composed of sixteen persons. He had no known problems and had not had a dispute with the other soldiers. 55. At the time of the incident, private S.S. was on sentry duty at the first guard post, located at the entrance to the site. 56. After sergeant A.A.

and the other servicemen arrived on the scene of the incident, M.S. was sent to the canteen to get help. 57. On 30 June 2004, holding that there were no grounds for finding that another person had been responsible for Cihan Tunç’s death, the prosecution service issued a decision not to bring a prosecution. The prosecutor set out the evidence gathered during the investigation. He considered that the shot had been fired when the young man, with his chest bent, had been leaning towards his right side and the barrel of the rifle was pointed towards his neck. He stated that this explained, in particular, the bullet impact on the ceiling. However, the prosecutor’s decision gave no reason for the shot having suddenly been fired.

58. On 16 July 2004 the prosecutor, in response to a request from the applicants’ lawyer, sent her correspondence containing a copy of the decision and a letter in which he indicated that, in application of the Practice of the Legal Profession Act, the entire case file was at her disposal, and that she could examine it and have a copy made of any item of evidence she considered relevant. 59. The applicants appealed against the decision, alleging that several grey areas remained as to the circumstances of Cihan’s death. In particular, they claimed that the trajectory followed by the bullet had not been clearly defined. 60. On 14 October 2004 the Diyarbakır air-force military court upheld the applicants’ appeal and ordered the prosecution service to carry out an additional investigation.

In particular, it considered that the bullet’s trajectory and the firing position needed to be clearly established, on the basis of the entry and exit wounds on the body and the impact mark of the bullet on the ceiling. It also indicated that no plausible grounds for suicide had been identified. It added that, in any event, the position of the body at the time of the shot had been unusual for a suicide. Finally, it stated that no explanation had been provided for the gunshot residue on the hands of M.S., the last person to have seen Cihan Tunç before the incident. 61. On 24 November 2004 the military prosecutor went to the Perenco site, accompanied by three criminal investigation experts. 62. The group went to the guard post where the incident had taken place.

Once all of the materials in the case file had been examined, a reconstruction of the events was carried out, assisted by an individual who was similar in build to the deceased man. 63. Steps to determine the bullet’s trajectory were taken, particularly through the use of a string stretched between the impact mark on the ceiling and the barrel of a G-3 rifle. Photographs were taken. 64. The experts observed that the floor was made of concrete, although the previous records described a dirt floor. According to material provided by the site managers, various premises, including several dirt tracks, had been cemented over since the incident, with a view to keeping the soldiers’ uniforms clean. During this work, the floors had not been raised.

This was confirmed by measurements which established that the ceiling height was still 2.33 metres. 65. In the light of all the evidence gathered, the experts reached the following conclusion: Cihan Tunç had been sitting or crouching and was holding his rifle in his right hand; when he tried to stand up by leaning on his weapon, and with his knees still bent, his hand had pulled the trigger and the shot had been fired. 66. During his visit to the site, the prosecutor questioned private E.C. He stated that, when he arrived, M.S. was crouching down behind Cihan Tunç and was trying to lift him by pulling him under the arms.

67. All of this evidence was set out in a report dated 24 November 2004. 68. On 8 December 2004 the prosecutor completed the investigations and sent the file to the military court, together with a report on the additional investigation requested (report no. 2004/632E.O), setting out the measures taken and responding to the shortcomings noted by the court. With regard to the traces of gunshot on the hands, he pointed out that the file contained an expert report indicating that gunshot residue was very volatile and that it could have moved from the dead man’s clothes or hands to M.S.’s hands immediately after the incident. He added that several statements had supported such a hypothesis, in that they confirmed that M.S.

had been in physical contact with the deceased when attempting to lift him. 69. With regard to the court’s claim that the firing position hardly corresponded to that of an individual who intended to commit suicide, and its argument about the lack of a motive, the prosecutor stated that the decision not to prosecute contained no indication that the incident had been a suicide and, furthermore, that the conclusion of suicide had not been entertained.

70. As to ascertaining the bullet’s trajectory in the light of the impact mark on the ceiling and the entry and exit wounds on the body, he stated that the following theory had been accepted: Cihan Tunç had been sitting on an ammunition box and playing with the rifle’s cocking lever and magazine; when he was holding the weapon, with the magazine removed and at an angle on his right side, he had leaned forward and towards his right side with the intention of using the rifle as support in standing up, his hand on the part of the weapon near the trigger, and the shot went off; the bullet had entered through the right side of his neck and emerged under the lower edge of the left shoulder-blade, before hitting the ceiling; thus, Cihan Tunç had not committed suicide, he had been the victim of an accident.

The prosecutor added that he had organised a reconstruction of the scene of the incident on 24 November 2004, in order to ascertain the credibility of this hypothesis, having regard to the entry and exit points of the bullet, the point of impact on the ceiling and the deceased man’s build, and that the conclusions of the reconstruction confirmed the scenario put forward. 71. He attached the record of the reconstruction of the incident to his report. 72. On 17 December 2004 the military court dismissed the applicants’ appeal. 73. A letter dated 21 December 2004 was sent to the applicants’ lawyer, informing her of that decision. 74. Neither the date of posting nor the date of receipt of the letter is specified in the case file.

75. The applicants submitted that they received the letter in question at the end of December 2004. 76. The Government made no submissions on this point. 77. The applicants submitted a non-official expert report, prepared at their request by a British expert, Dr Anscombe, and dated 11 October 2005. 78. Dr Anscombe drew up his report in English, on the basis of his examination of a number of documents from the case file, which had been translated into English. 79. The relevant parts of this report read as follows: “I am a Consultant Forensic Pathologist, accredited by the Home Office Policy Advisory Board for Forensic Pathology (...). In preparing this report I have been provided with English translations of the following documents relating to Cihan Tunç: The Inquest and Autopsy Report dated 13th February 2004. Preparatory investigation report document number 2004/632EO entitled “Widening of the Investigation”.

Two expert reports dated 16th and 17th February 2004, reference numbers ELS-2004/464 and 2004/90 Chemical. Three Colour images of the deceased, one taken in life and two taken post mortem, when the deceased is apparently within a coffin. An image of G3 rifle. The deceased was taken to a nearby Military Hospital and the autopsy examination carried out later on the day of his death. Such promptness should be regarded as a good practice… Initial examination then appears to involve removing the clothing from the deceased and the photographing it, collection of samples for forensic laboratory investigation, and recording detail content of pockets, etc. In itself, this process appears to have been carried out appropriately, with collection of appropriate samples given the nature of the incident.

Having completed this stage, the [autopsy] report appears to indicate that the pathologist Dr. E was “called in”, by which I understand had his first opportunity to examine the deceased. If my understanding is correct, this would cause me some considerable concern because, particularly in the case of shooting fatality, the pathologist should be given as much information as possible as regards the scene and state of the deceased, the latter including the opportunity to inspect and examine the undisturbed clothing… The remainder of the details of the autopsy examination are somewhat brief and sketchy. Otherwise, the essential autopsy examination findings are included in the report. The conclusion as to the cause of death is reasonable in the light of the stated autopsy findings (i.e.

there are no internally inconsistent findings and conclusions)… Cihan Tunç sustained a gunshot entry wound to the front side of his neck, and an exit wound on the back of the left shoulder. The photographs demonstrate a small entry wound, and a larger exit wound, and there is in my opinion no possibility that entry and exit have been got “the wrong way round”. If the bullet has passed through the deceased and embedded itself in the ceiling, then the only way that I can conceive this trajectory of being achievable, is if the deceased was bent over the moment the gun discharged. The autopsy report indicated that traces of unburned gunpowder were found on the right side of the face and on the curve of the lower jaw, but there was no smoke staining or burning of the skin.

This indicates that the muzzle end of the barrel was close to but not in contact with the skin of the deceased. Whilst such discharge deposits depend to some extent on the nature of the weapon and ammunition used, the likely range of fire (i.e. muzzle to skin distance) would be in the region of 15-30 cm. I am informed that the length of a G3 rifle, believed to be the sort used by the deceased, is 102.3cm. From the image provided, the trigger is approximately two thirds of the length of the rifle away from the muzzle. Depending on the length of the deceased’s arm, the trigger might just be reachable (say with an outstretched finger), if he was bent over the rifle at the time.

The only two other possibilities I can think of are that either the rifle malfunctioned and discharged unexpectedly for some reason (e. g. it was dropped on the floor, or that the rifle was fired by another person – however, this would require that person to be lying on the floor pointing the rifle upwards with the deceased bent over the muzzle (his neck at a distance of 15 – 30 cm) at the time. There were no autopsy signs that the deceased had been involved in a struggle or a fight.” 80. On 21 April 2004 the Mehmetçik Foundation, which is a subdivision of the armed forces and whose purpose is to support the families of soldiers who die in service, awarded 4,916,700,000 former Turkish lira (a little over 3,000 euros) to the deceased man’s family in financial support.

81. The relevant provisions of the Constitution read as follows: “Judicial power shall be exercised by independent courts on behalf of the Turkish nation.” “In the performance of their duties, judges shall be independent; they shall give judgment, according to their personal conviction, in accordance with the Constitution, statute and the law. No organ, authority, office or individual may give orders or instructions to courts or judges relating to the exercise of judicial power, send them circulars, or make recommendations or suggestions.” “Judges and public prosecutors shall not be removed from office or compelled to retire without their consent before the age prescribed by the Constitution; nor shall they be deprived of their salaries, allowances or other rights relating to their status, even as a result of the abolition of a court or post.” “Military justice shall be dispensed by military courts and military disciplinary organs.

These courts shall have jurisdiction to try military personnel for military offences, for offences committed by them against other military personnel or in military places, or for offences connected with military service and duties…

The organisation of military judicial organs, their functions, matters relating to the status of military judges, relations between military judges acting as military prosecutors and the office of the commander under whom they serve, shall be regulated by law in accordance with the principles of the independence of courts and the security of tenure of judges and with the requirements of military service.” 82. Section 2 of the Military Courts Act (Law no. 353) provided, at the relevant time: “Save as otherwise provided in this Act, the military courts shall be composed of two military judges and an officer (subay üye).” 83. The words “and an officer” were set aside by the Constitutional Court, ruling on an application for judicial review, in a decision of 7 May 2009 which was published in the Official Gazette on 7 October 2009. The Constitutional Court held that, in contrast to the military judges, the officer judge did not offer all the necessary guarantees, in that he was not released from his military obligations during his term of office and was subject to the authority of his superiors.

Furthermore, it considered the fact that no provision prevented the military authorities from appointing a different officer for each case to be incompatible with Article 9 of the Constitution. 84. Following that judgment the legislation was amended. Section 2 of Law no. 353 now provides: “Save as otherwise provided in this Act, the military courts shall be composed of three military judges.”