Comunicat la 24 martie 2014 CUARTA SECȚIUNE Cererea nr. 38147/12 Ilpo KUOKKANEN și Harri JOHANNESDAHL împotriva Finlandiei depusă la 15 iunie 2012 DECLARAȚII DE FACTE Reclamanții, dl Ilpo Kuokkanen și dl Harri Johannesdahl, sunt resortisanți finlandezi care trăiesc în Helsinki. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl Kari Uoti, avocat care practică în Helsinki. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Cazul se referă la procedurile penale în care a fost pronunțată o hotărâre împotriva reclamanților de către Tribunalul de Apel din Helsinki ( hovioikeus, hovrätten ) la 28 mai 2009. La 10 martie 2010, Curtea Supremă (korkein oikeus, högsta domstolen. ) a refuzat reclamanții să permită recursul, iar hotărârea Curții de Apel a devenit astfel finală. La 6 aprilie 2010, primul reclamant a depus un recurs extraordinar în fața Curții Supreme, solicitându-i să anuleze hotărârea Curții de Apel din 28 mai 2009 și să remiteți această chestiune pentru o nouă examinare. El a susținut că compunerea instanței nu era competentă (pätösvaltainen, domför ) ca unul dintre judecătorii din instanța de recurs a fost prejudecat în această chestiune. La 1 noiembrie 2010, Curtea Supremă a constatat că justiția în cauză a fost prejudecată și că, prin urmare, componența instanței nu a fost competentă. Prin urmare, Curtea Supremă a anulat hotărârea Curții de Apel în ceea ce privește prima reclamantă și a renuntat la Curtea de Apel pentru o nouă examinare. Ulterior, al doilea reclamant a solicitat anularea hotărârii Curții de Apel în ceea ce privește el. Rezultatul cererii sale a fost același ca pentru primul reclamant. Procurorii publici nu au solicitat anularea hotărârii Curții de Apel. În timpul procedurii reînnoite a Curții de Apel, reclamanții au susținut că Curtea de Apel nu mai putea examina aceste acuzații care au fost respinse de hotărârea finală a Curții de Apel din 28 mai 2009, deoarece cererea de reîntoarcere a reclamanților nu se referă la aceste părți ale cauzei, menționând atât interdicția de reformare în pieu, cât și la ne bis in idem Pe de altă parte, procurorii publici au susținut că cazul a fost remis la Curtea de Apel în întregime. Ei au susținut că, având în vedere competența compoziției, este o chestiune care se referă la toate părțile, interzicerea reformului în Peius nu s-a aplicat și examinarea cauzei trebuia să se desfășoare ca și cum cauzele ar fi devenit doar acum în așteptare în fața Curții de Apel. La 15 aprilie 2011, Curtea de Apel a respins, fără a examina fondurile, acele acuzații care au fost deja decise în sfârșit de hotărârea Curții de Apel din 28 mai 2009. Curtea a remarcat că procurorii publici nu au contestat imparțialitatea compoziției instanței, ci că numai reclamanții au formulat astfel de cereri. Prin urmare, ținând cont, de asemenea, de jurisprudența Curții Europene, acuzațiile respinse anterior nu ar mai putea fi examinate. Prin scrisoarea din 31 mai 2011, procurorii publici au apelat la Curtea Supremă împotriva acestei hotărâri a Curții de Apel, susținând că normele privind imparțialitatea au fost concepute pentru a proteja toate părțile la procedură. Într-o astfel de situație interzicerea reformului în Peius Deoarece hotărârea anterioară a fost anulată în ceea ce privește reclamanții, nu exista o hotărâre finală anterioară cu privire la ei. Reclamanții nu sunt de acord cu concluziile procurorilor publici. Ei au subliniat că nu au nici măcar niciun interes sau dreptul de a face apel împotriva hotărârii Curții de Apel din 28 mai 2009, deoarece aceasta era favorabilă pentru ei. A Hotărârea finală nu a putut fi anulată fără nici o cerere specifică în acest sens. La 26 septembrie 2011, Curtea Supremă a acordat procurorilor să permită recursul. La 29 decembrie 2011, Curtea Supremă a anulat decizia Curții de Apel și a remis cazul pentru o nouă examinare. a fost valabil în sistemul juridic finlandez și a fost aplicat atât în procedurile de recurs ordinar, cât și extraordinar. Întrebarea dacă un caz a fost anulat și trimis înapoi pentru o nouă examinare în întregime sau numai în parte depinde de natura erorii procedurale în cazul în cauză. În cazul în care greșeala de procedură a afectat întreaga hotărâre și procedură, cazul a fost remis în întregime, chiar dacă hotărârea a fost favorabilă recurentei. Curtea a remarcat că în Convenția sau în Protocolurile sale nu se menționează în mod specific interzicerea reformului în Peius Comisia de Miniștri a făcut o recomandare pe această temă în 1992. Cu toate acestea, în jurisprudența Curții nu se va găsi niciun caz similar. Legea privind parțialitatea judecătorului, chestiunea care a fost considerată de Curte ca fiind o greșeală procedurală atât de gravă încât a condus întotdeauna la anularea unei hotărâri. Și nici principiul ne bis in idem nu a împiedicat o nouă examinare a cazului dacă, în procedurile anterioare, s-a făcut o greșeală procedurală gravă. Toate motivele parțiale sunt necondiționale. În cazul în cauză, lipsa de competență a compoziției se referă la întreaga procedură a Curții de Apel și la hotărârea în ansamblul său. Prin urmare, instanța a anulat anterior hotărârea Curții de Apel din 28 mai 2009 în întregime. Prin urmare, hotărârea Curții de Apel din 28 mai 2009 nu mai este obligatorie în niciun caz. Curtea Supremă a ajuns la această concluzie cu 3 voturi împotrivă 2. Hotărârea conține două avize discordante. În conformitate cu capitolul 26, secțiunea 2, subsecțiunea 1, din Codul de Procedură Judicială (oikeudenkäymiskaari, rättegångsbalken; astfel cum a fost modificată de Legea nr. 381/2003), „în un caz penal, Curtea de Apel poate modifica, în favoarea inculpatului, hotărârea pe care Curtea de District a dat-o în acuzațiile chiar dacă numai procurorul public a apelat împotriva acesteia.” COMPLAINT Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 din Convenție pentru lipsa unui proces echitabil, deoarece interzicerea reformului în Peius nu a fost respectată de Curtea Supremă în decizia sa din 29 decembrie 2011. Curtea a recunoscut că această interdicție este valabilă în sistemul juridic finlandez, dar a hotărât totuși cazul în cauză într-un mod care a ignorat complet această interdicție. Întrebarea către părți A avut reclamanții o audiere echitabilă în determinarea acuzațiilor penale împotriva acestora, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, au fost respectate garanțiile de proces echitabil în ceea ce privește interzicerea reformației în pieu
Communicated on 24 March 2014
Application no. 38147/12
Ilpo KUOKKANEN and Harri JOHANNESDAHL
against Finland
lodged on 15 June 2012
The applicants, Mr Ilpo Kuokkanen and Mr Harri Johannesdahl, are Finnish nationals who live in Helsinki. They are represented before the Court by Mr Kari Uoti, a lawyer practising in Helsinki.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.
The case concerns criminal proceedings in which a judgment was rendered against the applicants by the Helsinki Appeal Court (
hovioikeus, hovrätten
) on 28 May 2009. On 10 March 2010 the Supreme Court (
korkein oikeus, högsta domstolen
) refused the applicants leave to appeal and the Appeal Court judgment thus became final.
On 6 April 2010 the first applicant lodged an extraordinary appeal before the Supreme Court, requesting it to annul the Appeal Court judgment of 28
May 2009 and to refer the matter back to it for a new examination. He claimed that the composition of the court had not been competent (
päätösvaltainen, domför
) as one of the appeal court justices had been biased in the matter.
On 1 November 2010 the Supreme Court found that the justice in question had been biased in the case and that therefore the composition of the court had not been competent. The Supreme Court thus annulled the Appeal Court judgment as far as the first applicant was concerned and referred the matter back to the Appeal Court for a new examination.
Subsequently the second applicant also requested the annulment of the Appeal Court judgment as far as he was concerned. The outcome of his request was the same as for the first applicant. The public prosecutors never requested annulment of the Appeal Court judgment.
During the reopened Appeal Court proceedings the applicants claimed that the Appeal Court could no longer examine those charges which had been dismissed by the final Appeal Court judgment of 28 May 2009 as the applicants’ request for reopening did not concern these parts of the case. They referred both to the prohibition of
reformatio in peius
and to the
ne bis in idem
principle. On the other hand, the public prosecutors claimed that the case had been referred back to the Appeal Court in its entirety. They claimed that, as the competency of the composition was a matter that concerned all parties, the prohibition of
reformatio in peius
did not apply and the examination of the case was to be conducted as if the case had only now become pending before the Appeal Court.
On 15 April 2011 the Appeal Court dismissed, without examining the merits, those charges which had already been finally decided by the Appeal Court judgment of 28 May 2009. The court noted that the public prosecutors had not challenged the impartiality of the composition of the court but that only the applicants had made such claims. Therefore, also taking into account the case-law of the European Court, the previously dismissed charges could no longer be examined.
By letter dated 31 May 2011 the public prosecutors appealed to the Supreme Court against this Appeal Court decision. They claimed that the rules on impartiality were designed to protect all parties to the proceedings. In such a situation the prohibition of
reformatio in peius
was no longer applicable. As the earlier judgment was annulled in respect of the applicants, there existed no earlier final judgment concerning them. The applicants disagreed with the public prosecutors’ conclusions. They pointed out that they did not even have any interest or right to appeal against the Appeal Court judgment of 28 May 2009 since it was favourable to them. A
final judgment could not be annulled without any specific request to that effect.
On 26 September 2011 the Supreme Court granted the public prosecutors leave to appeal.
On 29 December 2011 the Supreme Court quashed the Appeal Court decision and referred the case back to it for a new examination. It found that the prohibition of
reformatio in peius
was valid in the Finnish legal system and that it was applied both in ordinary and extraordinary appeal proceedings. The question of whether a case was annulled and referred back for a new examination in its entirety or only in part depended on the nature of the procedural error in the case at hand. If the procedural error affected the whole judgment and the proceedings, the case was referred back in its entirety even if the judgment had been favourable to the appellant. The court noted that in the Convention or in its Protocols there was no specific mention of the prohibition of
reformatio in peius
but that it formed a part of the general fair trial guarantees. The Committee of Ministers had made a Recommendation on this subject in 1992. However, in the case-law of the Court no similar case was to be found. On the other hand, there was case
‑
law about a judge’s partiality, which issue had been considered by the Court to be such a grave procedural error that it always led to the annulment of a judgment. Nor did the principle of
ne bis in idem
prevent new examination of the case if in earlier proceedings a grave procedural error had taken place. All partiality grounds were unconditional. In the present case the lack of competence of the composition concerned the whole Appeal Court proceedings and the judgment in its entirety. Therefore the court had earlier annulled the Appeal Court judgment of 28 May 2009 in its entirety. As the prohibition of
reformatio in peius
only applied to judgments which had become partially final, it did not apply to the present case in which a final judgment had been completely annulled. The Appeal Court judgment of 28
May 2009 was thus no longer binding in any respect. The Supreme Court reached this conclusion by 3 votes to 2. The decision contains two dissenting opinions.
B.
Relevant domestic law
According to Chapter 26, section 2, subsection 1, of the Code of Judicial Procedure (
oikeudenkäymiskaari, rättegångsbalken
; as amended by Act no.
381/2003),
“[i]n a criminal case, the Court of Appeal may amend, in favour of the defendant, the judgment that the District Court has given on the charges even if only the public prosecutor has appealed against this.”
The applicants complain under Article 6 of the Convention about a lack of a fair trial as the prohibition of
reformatio in peius
was not respected by the Supreme Court in its decision of 29 December 2011. The court acknowledged that this prohibition was valid in the Finnish legal system but it still decided the case at hand in a manner that completely ignored this prohibition.
Did the applicants have a fair hearing in the determination of the criminal charges against them, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? In particular, were the fair trial guarantees respected as regards the prohibition of
reformatio in peius
?