CASE OF LAKAT v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE LAKAT c. HUNGARY (Declarația nr. 54289/09) JUDGMENT STRASBOURG 25 martie 2014 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Lakat c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința în calitate de comitet compus din: Helen Keller, președinte, András Sajó, Egidijus Kūris, judecători, și Stanley Naismith, grefierul secțiunii, După deliberarea în particular la 4 martie 2014, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 54289/09) împotriva Republicii Ungarie depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dna Mariann Lakat („reclamantul”), la 7 octombrie 2009. Guvernul maghiar („Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. La 5 mai 2010, cererea a fost comunicată guvernului. Guvernul s-a opus examinării cererii de către un comitet. După ce a luat în considerare obiecția Guvernului, Curtea o respinge. Reclamantul s-a născut în 1965 și trăiește în Dabas. În 1985 tatăl reclamantului a luat o acțiune de compensare și a inclus alte cereri în fața Curții de District Central Pest. În 1986, reclamantul a aderat la litigiu. Între iunie 1995 și ianuarie 1998, precum și între martie 2000 și decembrie 2004, cazul a fost întrerupt din cauza morții a mai multor dintre 37 de respondenți. Tatăl reclamantului a murit în 2007. Curtea a întrerupt din nou procedurile în așteptarea intrării în litigiu a succesorului. Cu toate acestea, se pare că acest succesor a fost reclamantul însuși, care a fost partid la caz din 1986. Cazul este încă în așteptare în fața Curții Centrale de District Pest. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă motivabilă” a articolului 6 § 1 din Convenție. 11. Guvernul a contestat acest argument. 12. Perioada care trebuie luată în considerare a început numai la 5 noiembrie. 1992, atunci când a intrat în vigoare recunoașterea de către Ungaria a dreptului de cerere individuală. Cu toate acestea, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după această dată, trebuie să se țină seama de starea procesului la momentul respectiv. Curtea constată că, la acea dată, cazul era deja în așteptare de aproximativ șase ani. 13. Perioada în cauză nu s-a încheiat încă. Astfel, a durat peste douăzeci și un ani până în prezent, după ratificare. Din această perioadă, trebuie deduse perioadele care nu sunt în întregime imputabile statului (a se vedea punctul 7 de mai sus). Perioada rămasă este de aproximativ 14 ani pentru un nivel de competență. Având în vedere o astfel de proceduri lungi, cererea trebuie declarată admisibilă. 14. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 15. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 16. Considerând art. 41 din Convenție, reclamantul a solicitat 22.400 euro (EUR) în prejudiciu moral. 17. Guvernul a contestat cererea. 18. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral. Hotărând pe baza capitalului propriu, își acordă 17,600 EUR sub acest cap. 19. 20. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declara cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 17,600 EUR (septze mii șase sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertit în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 25 martie 2014, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Helen Keller Președintele grefierului

SECOND SECTION

CASE OF

LAKAT v. HUNGARY

(Application no. 54289/09)

JUDGMENT

STRASBOURG

25 March 2014

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Lakat v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Helen Keller,

President,

András Sajó,

Egidijus Kūris,

judges,

and Stanley Naismith,

Section Registrar,

Having deliberated in private on 4 March 2014,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 54289/09) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Ms Mariann Lakat (“the applicant”), on 7 October 2009.

2.

The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Public Administration and Justice.

3.

On 5 May 2010 the application was communicated to the Government.

4.

The Government objected to the examination of the application by a Committee. After having considered the Government’s objection, the Court rejects it.

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5.

The applicant was born in 1965 and lives in Dabas.

6.

In 1985 the applicant’s father brought an action in compensation and including other claims before the Pest Central District Court. In 1986 the applicant joined the litigation.

7.

Between June 1995 and January 1998 as well as between March 2000 and December 2004 the case was interrupted on account of the deaths of several of the altogether 37 respondents.

8.

In 2007 the applicant’s father died. The court again interrupted the proceedings pending the entry into litigation of the successor. However, it appears that this successor was the applicant herself, who had been party to the case since 1986.

9.

The case is still pending before the Pest Central District Court.

THE LAW

10.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention.

11.

The Government contested that argument.

12.

The period to be taken into consideration began only on 5

November

1992, when the recognition by Hungary of the right of individual petition took effect. However, in assessing the reasonableness of the time that elapsed after that date, account must be taken of the state of proceedings at the time. The Court notes that, on that date, the case had already been pending for some six years.

13.

The period in question has not yet ended. It has thus lasted over twenty-one years to date, after ratification. From this duration, the periods not entirely imputable to the State (see paragraph 7 above) must be deducted. The remaining period is approximately fourteen years for one level of jurisdiction.

In view of such lengthy proceedings, the application must be declared admissible.

14.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

15.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

16.

Relying on Article 41 of the Convention, the applicant claimed 22,400 euros (EUR) in non-pecuniary damage.

17.

The Government contested the claim.

18.

The Court considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on the basis of equity, it awards her EUR

17,600 under that head.

19.

The applicant made no costs claim.

20.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 17,600 (seventeen thousand six hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 25 March 2014, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Stanley Naismith

Helen Keller

Registrar

President