Biao împotriva Danemarcei

Reclamanții s-au născut în 1971 și 1979. Locuiesc în Malmö, Suedia. Primul reclamant s-a născut în Togo, unde a trăit până la vârsta de 6 ani și din 21 de ani. De la vârsta de 6 până la 21 de ani, el a locuit în Ghana cu unchiul său. El a participat la școală acolo timp de zece ani și vorbește limba locală. La 18 iulie 1993, când avea 22 de ani, a intrat în Danemarca și a solicitat azil, care a fost refuzat printr-o decizie finală din 8 martie 1995. Între timp, la 7 noiembrie 1994, s-a căsătorit cu un cetățean danez. având în vedere, la 1 martie 1996, în temeiul articolului 9 punctul 1(ii) din Legea privind extraterestria (Udlændingeloven) a fost acordat un permis de ședere, care a devenit permanent la 23 septembrie 1997. La 25 septembrie 1998, primul reclamant și soția sa daneză au divorțat.

La 22 aprilie 2002, primul reclamant a dobândit cetățenia daneză. Prin urmare, în momentul respectiv, el a îndeplinit cerința referitoare la durata perioadei de reședință, vârstă, conduită generală, achiziții datorate finanțării publice și competențelor lingvistice. 10. La 22 februarie 2003 în Ghana, primul reclamant s-a căsătorit cu al doilea reclamant, pe care l-a întâlnit în timpul uneia dintre cele patru vizite efectuate în Ghana în ultimii cinci ani înainte de căsătoria lor. Al doilea reclamant s-a născut în Ghana. 11. La 28 februarie 2003, la Ambasada Daneză de la Accra din Ghana, al doilea reclamant a solicitat un permis de reședință pentru Danemarca cu referire la căsătoria sa cu primul reclamant.

În acel moment a avut 24 de ani. Ea a declarat că nu a vizitat Danemarca. Părinții ei locuiesc în Ghana. În formularul de cerere, primul reclamant a susținut că nu a primit nici o educație în Danemarca, dar a participat la diferite cursuri de limbă și cursuri de scurtă durată privind serviciile, îngrijirea clienților, curățarea industrială, igiena și metodele de lucru. El a lucrat într-un abator de la 15 februarie 1999. El nu a avut o familie apropiată în Danemarca. El a vorbit și a scris danez. Soții au ajuns să se cunoască reciproc în Ghana și au comunicat în limbile Hausa și Twi. 12. În momentul respectiv, la art. 9, subsecțiunea 7, din Legea extraterestră, reuniunea familiei nu poate fi acordată decât dacă ambele soții au peste 24 de ani și legăturile lor agregate cu Danemarca erau mai puternice decât atașamentul soților față de orice altă țară.

13. La 1 iulie 2003, Autoritatea extraterestră (Udlændingestirelsen) a refuzat cererea deoarece a constatat că nu se putea stabili că legăturile agregate ale soților cu Danemarca au fost mai puternice decât legăturile lor agregate cu Ghana. 14. În iulie sau august 2003, al doilea reclamant a intrat în Danemarca cu o viză de turism. 15. La 28 august 2003, a apelat împotriva deciziei Autorității extraterestre din 1 iulie 2003, la Ministerul Refugiatului, Imigrației și integrării (Ministrul Flygtninge, Indvandrere og Integration).Apelul nu a avut efect suspensiv. 16. La 15 noiembrie 2003, reclamanții s-au mutat în Suedia. 17. Prin Legea nr. 1204 din 27 decembrie 2003, secțiunea 9, subsecțiunea 7, din Legea extraterestră a fost modificată astfel încât cerința de atașament a fost ridicată pentru persoanele care au deținut cetățenia daneză timp de cel puțin 28 de ani (denumita regulă de 28 de ani, 28-ars reglen).

În plus, persoanele născute sau care au sosit în Danemarca ca copii mici ar putea fi scutite de cerința de atașament, cu condiția să locuiască în mod legal acolo de 28 de ani. 18. La 6 mai 2004, reclamanții au avut un fiu. El s-a născut în Suedia, dar este un național danez datorită naționalității tatălui său. 19. La 27 august 2004, Ministerul Refugiaților, Imigrației și integrării a susținut decizia Autorității extraterestre din 1 iulie 2003 de a refuza acordarea celui de-al doilea reclamant un permis de reședință. Acesta a remarcat, în special, că al doilea reclamant a locuit întotdeauna în Ghana și a avut o familie acolo, și că primul reclamant a avut legături cu Ghana și, printre altele, a participat la școală acolo de zece ani.

În cele din urmă, a constatat că familia ar putea stabili în Ghana, deoarece acest lucru ar necesita doar ca primul reclamant să obțină un loc de muncă acolo. 20. La 18 iulie 2006, în fața Curții Înalte a Danemarcei de Est (Østre Landsret), reclamanții au inaugurat o procedură împotriva Ministerului Refugiaților, Imigrației și integrării și au invocat art. 8 din Convenție, singur și în colaborare cu art. 14 din Convenție, precum și art. 5 alin. (2) din Convenția Europeană privind naționalitatea. Aceștia au susținut, printre altele, că, atunci când se solicită reuniunea în familie, s-a constituit o discriminare indirectă împotriva acestora, că persoanele care s-au născut cetățeni danezi sunt scutite de cerința de atașare, în timp ce persoanele care au dobândit cetățenia daneză într-un moment ulterior în viață au trebuit să respecte normele de 28 de ani înainte de a fi scutite de cerința de atașare.

În acest caz, primul reclamant nu a putut fi scutit de cerința de atașare până în 2030, după 28 de ani de cetățenie daneză, și după ce a ajuns la vârsta de 59. 21. Prin hotărârea din 25 septembrie 2007, Curtea Înaltă a Danemarcei de Est a constatat în unanimitate că refuzul de a acorda reclamanților reuniune de familie în legătură cu reglementarea de 28 de ani și cu obligația de atașare nu au contravenit articolele Convenției sau cu convenția europeană privind naționalitatea invocată. Acesta a afirmat după cum urmează: „... faptele prezentate în deciziile autorităților de imigrare în acest caz se constată că nu sunt contestate. Prin urmare, [al doilea reclamant], care este național din Ghana, avea 24 de ani atunci când a solicitat un permis de reședință la 28 februarie 2003, și nu avea alte legături cu Danemarca decât căsătoria recentă cu [primul reclamant].

[Al doilea reclamant] a locuit întotdeauna în Ghana și a avut o familie acolo. [Primul reclamant] a avut câteva legături cu Ghana, unde a trăit cu unchiul său în timp ce a participat la școală în Ghana timp de zece ani. A intrat în Danemarca în 1993 la vârsta de 22 de ani și a devenit un cetățean danez la 22 aprilie 2002. [Reclamanții] s-au căsătorit în Ghana la 22 februarie 2003 și au trăit în Suedia începând cu 15 noiembrie 2003 cu copilul lor, născut la 6 mai 2004. [Prima reclamantă] a declarat Curtea Înaltă că familia poate stabili legal în Ghana dacă obține locuri de muncă plătite în Ghana. De la o hotărâre a Curții Supreme din 13 aprilie 2005, reprodusă la pagina 2086 în rapoartele din Legea Săptămânală Daneză (Ugeskrift for Retsvæsen) pentru 2005, se constată că art. 8 din Convenția nu impune statelor contractante nicio obligație generală de a respecta alegerea imigranților în țara de reședință în legătură cu căsătoria sau de a autoriza reuniunea familiei.

Având în vedere informațiile referitoare la situația [reclamanților] și la legăturile lor cu Ghana, Curtea Înaltă nu constată, în consecință, că decizia Acuzatului stabilește că legăturile agregate [reclamanților] cu Ghana au fost mai puternice decât legăturile lor agregate cu Danemarca și că [reclamanții] nu a îndeplinit, prin urmare, cerințele de atașament prevăzute la art. 9 punctul 7 din Legea privind extratereștriile. În acest sens, Curtea Înaltă constată că refuzul nu a împiedicat [reclamanții] să își exercite dreptul la viața de familie în Ghana sau într-o altă țară decât Danemarca. Faptul că [primul reclamant] este în măsură să rezidă în Ghana numai dacă obține un loc de muncă plătit se constată că nu conduce la nicio altă evaluare.

Prin urmare, Curtea Înaltă consideră că decizia Ministerului nu constituie o încălcare a articolului 8 din Convenție. Deși Curtea Înaltă a susținut că art. 8 din Convenție nu a fost încălcat în acest caz, Curtea Înaltă trebuie să ia în considerare [reclamațiile] afirmația că, în cadrul zonei de fond protejate altfel de art. 8, decizia Ministerului a constituit o încălcare a articolului 14 citit coroborat cu art. 8 din Convenția. În primul rând, Curtea Înaltă observă că [primul reclamant] rezistă în Danemarca de 11 ani când Ministerul și-a luat decizia. Deși a achiziționat naționalitatea daneză în 2002, nouă ani după intrarea în Danemarca, el nu a îndeplinit cerința de naționalitate de 28 de ani aplicabilă tuturor resortisanților danezi în temeiul articolului 9 alineatul 7 din Legea privind extracția extraterestră sau daneză.

Nici el nu a avut atașamentul comparabil față de Danemarca pe parcursul a 28 de ani, ceea ce va duce în general la o scutire de la cerința de atașare în conformitate cu lucrările pregătitoare la modificarea legală a anului 2003. Cu toate acestea, în practică, regula poate implica faptul că un resortisan danez de extracție străină va îndeplini numai regula de 28 de ani mai târziu în viață decât ar fi cazul unui resortisan danez de extracție daneză. Potrivit raportului explicativ relevant, art. 5 din Convenția Europeană privind naționalitatea trebuie considerat că art. 5 § 1 se referă la condițiile de achiziționare a naționalității, în timp ce art. 5 § 2 se referă la principiul nediscriminării.

Potrivit raportului, nu este o regulă obligatorie pe care statele contractante sunt obligate să o respecte în toate situațiile. În acest context, se consideră că art. 5 oferă protecție împotriva discriminării într-o măsură care nu va mai departe de protecția împotriva discriminării oferită de art. 14 din convenție. Evaluarea dacă refuzul Ministerului a implicat discriminare care constituie o încălcare a articolului 14 citit în conjuncție cu art. 8 din Convenție este considerată în consecință depinde de faptul că diferența de tratament care a avut loc ca urmare a cerinței de atașament, în ciuda naționalității, poate fi considerată drept justificată obiectiv și proporțională.

Potrivit lucrărilor pregătitoare ale Actului, obiectivul general al cerinței de atașare, care reprezintă o cerință de legături durabile și puternice cu Danemarca, este de a reglementa reuniunile conjugale în Danemarca, astfel încât să se asigure cel mai bine integrarea imigranților în Danemarca, care trebuie să fie, în sine, considerată obiectivă. În opinia Curții Înalte, diferența de tratament între cetățenii danezi de extracție daneză și cetățeni danezi de extracție străină poate fi, prin urmare, justificată de acest obiectiv în ceea ce privește dreptul la reuniunea conjugală dacă un cetățean danez de extracție străină nu are un atașament atât de durabil și puternic față de Danemarca. Echilibrarea acestei analize generale în ceea ce privește circumstanțele specifice din acest caz necesită o evaluare detaliată.

Curtea Înaltă constată că evaluarea și decizia Ministerului au fost făcute în conformitate cu art. 9 alineatul (7) din Legea privind extratereștrii și lucrările pregătitoare care descriu aplicarea dispoziției. În consecință, și având în vedere informațiile specifice referitoare la situația [prima reclamantă], Curtea Înaltă nu constată o bază suficientă pentru a susține că refuzul Ministerului de a acorda un permis de ședere [al doilea reclamant] în ceea ce privește cerințele de atașare a Legii privind extraterestrii implică o încălcare disproporționată a drepturilor [prima solicitantă] ca național danez și dreptul său la viață de familie. Prin urmare, Curtea Înaltă constată că hotărârea Ministerului nu a fost invalidă și că nu a fost contrar articolului 14 citit coroborat cu art. 8 din Convenție.” 22. Reclamanții au apelat împotriva hotărârii în fața Curții Supreme (Højesteret), care și-a pronunțat hotărârea la 13 ianuarie 2010 confirmand hotărârea Curții Înalte.

23. Curtea Supremă a constatat, în unanimitate, că nu a fost încălcat art. 8 din Convenție să refuze celui de-al doilea reclamant un permis de ședere în Danemarca. Acesta a declarat așa cum urmează: „În decizia sa din 27 august 2004, Ministerul de Integrare a refuzat cererea de la [al doilea reclamant] de permis de ședere din cauza faptului că legăturile agregate dintre ea și soțul ei [primul reclamant] cu Danemarca nu au fost mai puternice decât legăturile lor agregate cu Ghana, a se vedea art. 9, subsecțiunea 7, din Legea privind extratereșele. [Reclamanții] au susținut în primul rând că refuzul este ilegal deoarece este contrar articolului 8 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

În cazul în care refuzul nu a fost contrar articolului 8, ei au susținut ca afirmație alternativă că este contrar interdicției de discriminare consemnate la art. 14 citit coroborat cu art. 8, motiv pentru care acestea au fost eligibile pentru reuniunea familiei în Danemarca, fără a satisface cerințele de atașament prevăzute la art. 9 alineatul (7) din Act. Din motivele prezentate de Curtea Înaltă, Curtea Supremă susține decizia luată de Ministerul de Integrare că nu este contrar articolului 8 să refuze [al doilea reclamant] cererea de permis de ședere.” 24. În plus, majoritatea Curții Supreme (patru judecători) au constatat că regula de 28 de ani este în conformitate cu art. 8 din Convenție, coroborat cu art. 14 din Convenție.

O minoritate de trei judecători a fost de părere că regula de 28 de ani implică o discriminare indirectă între persoanele care s-au născut cetățeni danezi și persoanele care au dobândit cetățenia daneză mai târziu în viața lor. Deoarece persoanele născute din Daneză ar fi, de obicei, de origine etnică daneză, în timp ce persoanele care au dobândit cetățenia daneză într-un moment ulterior în viața lor ar fi de origine etnică străină, regula de 28 de ani implică, de asemenea, o discriminare indirectă între cetățeni din Daneză și cetățeni din Daneză cu origine etnică străină. Mai precis, ei au afirmat: „Cum se menționează majoritatea, cerința articolului 9 subsecțiunea 7 din Legea privind legatura agregată a soților sau a locuitorilor cu Danemarca trebuie să fie mai puternică decât legăturile lor agregate cu o altă țară (cerința de atașament) nu se aplică atunci când persoana rezidentă este un cetățen danez de 28 de ani (regulă de 28 de ani).

Regula de 28 de ani se aplică atât persoanelor născute resortisanți danezi, cât și persoanelor care achiziționează cetățenia daneză mai târziu în viață, dar, în realitate, semnificația acestei norme diferă în mare măsură pentru cele două grupuri de resortisanți danezi. Pentru persoanele care nu sunt crescute în Danemarca care achiziționează cetățenia daneză mai târziu în viață, regula implică faptul că obligația de atașare se aplică până la 28 de ani de la data în care o astfel de persoană a devenit cetățean daneză. Prin urmare, regula de 28 de ani implică faptul că restricția majoră a dreptului la reuniunea conjugală rezultată din cerința de atașare va afecta persoanele care doar achiziționează cetățenia daneză mai târziu în viață mult mai des și cu un impact mult mai mare decât persoanele născute cu cetățenie daneză.

Prin urmare, regula de 28 de ani duce la o diferență indirectă evidentă în tratamentul dintre cele două grupuri de resortisanți danezi. Marea majoritate de persoane născute din Daneză va fi de origine etnică daneză, în timp ce persoanele care achiziționează cetățenia daneză mai târziu în viață vor fi, în general, de altă origine etnică. În același timp, regula de 28 de ani implică, prin urmare, o diferență indirectă evidentă în tratamentul între resortisanții danezi de origine etnică daneză și resortisanții danezi de altă origine etnică în ceea ce privește dreptul la reuniunea conjugală. În conformitate cu art. 9 alineatul (7) din Legea privind extratereștrii, cerința de atașament poate fi ignorată dacă motive excepționale îl fac adecvată.

Potrivit lucrărilor pregătitoare din Legea din 2003, această posibilitate de scutire trebuie administrată astfel încât extratereștrii care s-au născut și au crescut în Danemarca sau care au venit în Danemarca ca copii mici și au crescut aici să fie tratați în mod comparabil cu resortisanții danezi, ceea ce înseamnă că vor fi scutiți de cerința de atașament atunci când au locuit legal în Danemarca timp de 28 de ani. Cu toate acestea, în ceea ce privește persoanele care nu au fost crescute în Danemarca, dar care achiziționează cetățenia daneză mai târziu în viață, acest lucru nu modifică situația descrisă mai sus în ceea ce privește diferența indirectă de tratament implicată de reglementarea de 28 de ani.

365 din 6 iunie 2002 făcea ca cerința de atașare, în general, să fie aplicabilă și resortisanților danezi. În ceea ce privește motivul acestui fapt, lucrările pregătitoare ale Actului să menționeze, printre altele: „În cazul străinilor rezidenți și al resortisanților danezi de extracție străină, este un model de căsătorie răspândit să se căsătorească cu o persoană din țările lor de origine, printre altele din cauza presiunii parentale [...]. Guvernul constată că cerința de atașament, astfel cum este formulată astăzi, nu ține suficient de seama de existența acestui model de căsătorie atât în rândul străinilor rezidenți, cât și al resortisanților danezi rezidenți ai extracției străine.

Prin urmare, există și resortisanți danezi care nu sunt bine integrati în societatea daneză și în cazul în care integrarea unui soț nou-încheiat în Danemarca poate implica probleme majore.” 1204 din 27 decembrie 2003, aplicarea cerinței de atașare la resortisanții danezi a fost restricționată prin regula de 28 de ani, iar lucrările pregătitoare la Act au declarat că scopul era, printre altele, „să se asigure că expatriații danezi cu legături puternice și durabile către Danemarca, sub formă de cel puțin 28 de ani de naționalitate daneză, vor putea obține reuniuni conjugale în Danemarca”. Având în vedere aceste note, se consideră că diferența indirectă de tratament între resortisanții danezi ai extracției etnice daneze și resortisanții danezi ai altor extracții etnice, în urma normei de 28 de ani, este o consecință destinată.

În conformitate cu art. 14 din Convenție, bucurarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție, inclusiv dreptul individului de a respecta viața sa de familie, trebuie să fie „securizată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasul, culoare, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, origine națională sau socială, asocierea cu minoritatea națională, proprietatea, nașterea sau alt statut”. Astfel cum se menționează mai sus, regula de 28 de ani implică atât diferența indirectă în ceea ce privește tratamentul dintre persoanele născute din Daneză, cât și persoanele care achiziționează naționalitatea dane mai târziu în viață și, în același sens, diferența indirectă în ceea ce privește tratamentul între resortisanții danezi de extracție etnică daneză și resortisanții danezi ai altor etnici.

Ambele tipuri de diferențe indirecte de tratament trebuie considerate ca fiind incluse în art. 14 citit coroborat cu art. 8 din Convenție. Prin urmare, cele două tipuri de diferență indirectă de tratament implicate în regulamentul de 28 de ani sunt contrare articolului 14, cu excepția cazului în care diferența de tratament poate fi considerată obiectiv justificată și proporțională.

Convenția europeană privind naționalitatea din 6 noiembrie 1997, ratificată de Danemarca, prevede la art. 5 § 2: „Fiecare stat parte se îndreaptă pe principiul nediscriminării între resortisanții săi, indiferent dacă sunt resortisanți de naștere sau au achiziționat ulterior naționalitatea sa.” Memorandumul din 14 ianuarie 2005 realizat de Ministerul de Integrare și memorandumul din noiembrie 2006 realizat de grupul de lucru compus din reprezentanți ai Ministerului Justiției, Ministerului Afaceri Externe și Ministerul de Integrare prevede că dispoziția se referă exclusiv la aspecte privind revocarea și pierderea naționalității. În opinia noastră, este dublă dacă există vreo bază pentru o astfel de interpretare restrictivă, cum ar fi dispoziția, în conformitate cu formularea sa, cuprinde orice diferență în tratamentul exercitat ca urmare a modului și când a fost dobândită naționalitatea.

După cum arată din raportul explicativ, dispoziția nu este o interdicție din care nu se poate face nicio derogare, iar dispoziția trebuie luată pentru a însemna că aceasta poate fi derogată dacă diferența de tratament este justificată în mod obiectiv și proporțională. Cu toate acestea, în evaluarea normei de 28 de ani în ceea ce privește art. 14 citit coroborat cu art. 8 din Convenție, considerăm necesar să se includă faptul că, cel puțin în conformitate cu formularea sa, art. 5 § 2 din Convenția Europeană privind naționalitatea cuprinde o dispoziție generală care prevede că orice diferență în tratament între diferite grupuri ale propriilor resortisanți ai unui stat parte este practic interzisă.

Într-o evaluare efectuată în conformitate cu art. 14 citită coroborat cu art. 8 din Convenție, un alt factor care trebuie luat în considerare este importanța crucială de a avea dreptul să se stabilească cu soțul unuia în țara naționalității unuia. După cum s-a menționat, resortisanții danezi au fost, în general, scutiți de obligația de atașare. Curtea Supremă a înființat într-o hotărâre reprodusă la p. 2086 în Raporturile din Legea Săptămânală Daneză pentru 2005 că discriminarea față de dreptul la reuniune conjugală bazată pe faptul că soțul rezident este un național danez sau străin nu este contrar la interzicerea discriminării prevăzută la art. 14 citit coroborat cu art. 8 din Convenția. În acest sens, Curtea Supremă a făcut trimitere la alineatele 84-86 din hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 28 mai 1985 la Abdulaziz, Cabales și Balkandali c. Regatul Unit.

Diferența de tratament bazată pe naționalitate trebuie să fie observată, printre altele, având în vedere dreptul resortisanților danezi să se stabilească în Danemarca, și nu se poate atribui nicio importanță faptului că o astfel de discriminare nu este considerată contrară articolului 14 citit coroborat cu art. 8 atunci când se evaluează dacă este permisă punerea în aplicare a unui sistem care implică diferența de tratament între diferite grupuri de resortisanți danezi. În opinia noastră, nici în această evaluare nu se poate atribui nicio importanță crucială la punctele 87-89 din hotărârea Abdulaziz, Cabales și Balkandali, printre altele, deoarece diferența de tratament pe baza lungii perioadei de naționalitate a unei persoane nu este comparabilă cu diferența de tratament pe baza locului de naștere.

În cazurile în care se aplică cerința de atașare, unele dintre factorii subliniați sunt dacă soțul rezident are legături puternice cu Danemarca în temeiul copilăriei și școlarității sale în Danemarca. În majoritatea cazurilor în care o persoană deține naționalitate daneză de 28 de ani, astfel de atașament puternic în Danemarca va exista. Cu toate acestea, atunci când se evaluează dacă diferența de tratament implicată în regula de 28 de ani poate fi considerată obiectiv, nu este suficientă compararea persoanelor care nu au crescut în Danemarca care achiziționează naționalitatea daneză mai târziu în viață cu grupul mare de persoane care s-au născut resortisanți danezi și au fost, de asemenea, crescute în Danemarca.

În cazul în care scutirea de la cerința de atașare a fost justificată numai prin respectarea celui de-al doilea grup de resortisanți danezi, scutirea ar fi trebuit să fie delimitată în mod diferit. Prin urmare, elementul crucial trebuie să fie o comparație cu persoanele care s-au născut resortisanți danezi și care au fost resortisanți danezi de 28 de ani, dar care nu au fost crescute în Danemarca și poate că nu au avut în orice moment reședința lor în Danemarca. În opinia noastră, nu se poate considera un fapt că, din perspectiva generală, acest grup de resortisanți danezi are legături mai puternice cu Danemarca decât persoanele care au dobândit cetățenie daneză după intrarea și șederea în Danemarca de câțiva ani.

Ar trebui luată în considerare în acest sens că una dintre condițiile generale pentru achiziționarea cetățeniei daneze prin naturalizare este faptul că persoana relevantă a locuit în Danemarca de cel puțin nouă ani, a dovedit competența sa în limba daneză și cunoașterea societății daneze și îndeplinește cerințele de autosuport. În acest context, opinia noastră este că diferența indirectă de tratament implicată de reglementarea de 28 de ani nu poate fi considerată obiectivă și că, prin urmare, este contrară articolului 14 citit coroborat cu art. 8 din Convenție. Consecințele acesteia trebuie să fie că, la aplicarea articolului 9 subsecțiunea 7 din Legea extraterestră la resortisanții danezi, autoritățile trebuie să limiteze regula de 28 de ani la o cerință exclusivă de vârstă, ceea ce înseamnă că obligația de atașament nu se aplică în cazurile în care soțul rezident este un cetățen danez și are cel puțin 28 de ani.

În consecință, votăm pentru hotărârea în favoarea afirmației [aplicanților] în ceea ce privește faptul că Ministerul integrării trebuie să declare invalidă decizia din 27 august 2004, respingând astfel cazul în vederea reînnoirii analizei. Având în vedere rezultatul votului asupra acestei afirmații, nu vedem niciun motiv pentru a lua în considerare cererea de compensare.”

5. The applicants were born in 1971 and 1979. They live in Malmö, Sweden. 6. The first applicant was born in Togo, where he lived until the age of 6 and again briefly from the age of 21 to 22. From the age of 6 to 21 he lived in Ghana with his uncle. He attended school there for ten years and speaks the local language. On 18 July 1993, when he was 22 years old, he entered Denmark and requested asylum, which was refused by a final decision of 8 March 1995. 7. In the meantime, on 7 November 1994 he had married a Danish national. Having regard thereto, on 1 March 1996, by virtue of the former section 9, subsection 1(ii), of the Aliens Act (Udlændingeloven) he was granted a residence permit, which became permanent on 23 September 1997. 8. On 25 September 1998, the first applicant and his Danish wife divorced.

9. On 22 April 2002 the first applicant acquired Danish citizenship. Thus, at the relevant time he met the requirement relating to the length of his period of residence, age, general conduct, arrears owed to public funding and language proficiency. 10. On 22 February 2003 in Ghana, the first applicant married the second applicant, whom he had met during one of four visits to Ghana made in the five years prior to their marriage. The second applicant was born in Ghana. 11. On 28 February 2003, at the Danish Embassy in Accra in Ghana, the second applicant requested a residence permit for Denmark with reference to her marriage to the first applicant. At that time she was 24 years old. She stated that she had not visited Denmark.

Her parents lived in Ghana. In the application form, the first applicant submitted that he had not received any education in Denmark, but had participated in various language courses and short-term courses concerning service, customer care, industrial cleaning, hygiene and working methods. He had been working in a slaughterhouse since 15 February 1999. He had no close family in Denmark. He spoke and wrote Danish. The spouses had come to know each other in Ghana and they communicated in the Hausa and Twi languages. 12. At the relevant time, under section 9, subsection 7, of the Aliens Act family reunion could only be granted if both spouses were over 24 years old and their aggregate ties to Denmark were stronger than the spouses’ attachment to any other country.

13. On 1 July 2003, the Aliens Authority (Udlændingestyrelsen) refused the request because it found that it could not be established that the spouses’ aggregate ties with Denmark were stronger than their aggregate ties to Ghana. 14. In July or August 2003 the second applicant entered Denmark on a tourist visa. 15. On 28 August 2003 she appealed against the Aliens Authority’ decision of 1 July 2003, to the then Ministry of Refugee, Immigration and Integration Affairs (Ministeriet for Flygtninge, Indvandrere og Integration).The appeal did not have suspensive effect. 16. On 15 November 2003 the applicants moved to Sweden. 17. By Act no. 1204 of 27 December 2003, section 9, subsection 7, of the Aliens Act was amended so that the attachment requirement was lifted for persons who had held Danish citizenship for at least 28 years (the so-called 28-year rule, 28-års reglen).

Furthermore, persons born or having arrived in Denmark as small children could be exempted from the attachment requirement, provided they had resided lawfully there for 28 years. 18. On 6 May 2004 the applicants had a son. He was born in Sweden but is a Danish national due to his father’s nationality. 19. On 27 August 2004 the Ministry of Refugee, Immigration and Integration Affairs upheld the decision by the Aliens Authority of 1 July 2003 to refuse to grant the second applicant a residence permit. It noted in particular that the second applicant had always lived in Ghana and had family there, and that the first applicant had ties with Ghana and had, among other things, attended school there for ten years.

Finally, it found that the family could settle in Ghana, as that would only require that the first applicant obtain employment there. 20. On 18 July 2006, before the High Court of Eastern Denmark (Østre Landsret), the applicants instituted proceedings against the Ministry of Refugee, Immigration and Integration Affairs and relied on Article 8 of the Convention, alone and in conjunction with Article 14 of the Convention, as well as Article 5 (2) of the European Convention on Nationality. They submitted, among other things, that it amounted to indirect discrimination against them when applying for family reunion, that persons who were born Danish citizens were exempt from the attachment requirement altogether, whereas persons who had acquired Danish citizenship at a later point in life had to comply with the 28-year rule before being exempted from the attachment requirement.

In the present case that would entail that the first applicant could not be exempted from the attachment requirement until 2030, thus after 28 years of Danish citizenship, and after having reached the age of 59. 21. By a judgment of 25 September 2007 the High Court of Eastern Denmark unanimously found that the refusal to grant the applicants family reunion with reference to the 28-year rule and the attachment requirement did not contravene the Articles of the Convention or the European Convention on Nationality relied on. It stated as follows: “...the facts given in the decisions of the immigration authorities in the case are found not to be disputed. Hence, [the second applicant] who is a Ghanaian national, was thus 24 years old when she applied for a residence permit on 28 February 2003, and she had no other ties with Denmark than her recent marriage to [the first applicant].

[The second applicant] had always lived in Ghana and had family there. [The first applicant] had some ties with Ghana, where he had lived with his uncle while attending school in Ghana for ten years. He entered Denmark in 1993 at the age of 22 and became a Danish national on 22 April 2002. [The applicants] married in Ghana on 22 February 2003 and have lived in Sweden since 15 November 2003 with their child, born on 6 May 2004. [The first applicant] has told the High Court that the family can settle lawfully in Ghana if he obtains paid employment in Ghana. It appears from a Supreme Court judgment of 13 April 2005, reproduced on page 2086 in the Danish Weekly Law Reports (Ugeskrift for Retsvæsen) for 2005, that Article 8 of the Convention does not impose on the Contracting States any general obligation to respect immigrants’ choice of the country of their residence in connection with marriage, or otherwise to authorise family reunion.

In view of the information on [the applicants’] situation and their ties with Ghana, the High Court accordingly finds no basis for setting aside the Defendant’s decision establishing that [the applicants’] aggregate ties with Ghana were stronger than their aggregate ties with Denmark and that [the applicants] therefore did not meet the attachment requirement set out in section 9, subsection 7, of the Aliens Act. In this connection, the High Court finds that the refusal did not bar [the applicants] from exercising their right to family life in Ghana or in a country other than Denmark. The fact that [the first applicant] is only able to reside in Ghana if he obtains paid employment there is found not to lead to any other assessment.

Accordingly, the High Court holds that the decision of the Ministry did not constitute a breach of Article 8 of the Convention. Although the High Court has held that Article 8 of the Convention has not been breached in this case, the High Court has to consider [the applicants’] claim that, within the substantive area otherwise protected by Article 8, the decision of the Ministry constituted a breach of Article 14 read in conjunction with Article 8 of the Convention. The High Court initially observes that [the first applicant] had been residing in Denmark for 11 years when the Ministry made its decision. Although he acquired Danish nationality in 2002, nine years after his entry to Denmark, he did not meet the 28-year nationality requirement applicable to all Danish nationals pursuant to section 9, subsection 7 of the Aliens Act, irrespective of whether they are of foreign or Danish extraction.

Nor did he have the comparable attachment to Denmark throughout 28 years which will generally lead to an exemption from the attachment requirement according to the preparatory works to the 2003 statutory amendment. The 28-year rule is a generally worded relaxation of the attachment requirement based on an objective criterion. In practice, however, the rule may imply that a Danish national of foreign extraction will only meet the 28-year rule later in life than would be the case for a Danish national of Danish extraction. When applied, the rule may therefore imply an indirect discrimination. According to the relevant explanatory report, Article 5 of the European Convention on Nationality must be taken to mean that Article 5 § 1 concerns the conditions for acquiring nationality while Article 5 § 2 concerns the principle of non-discrimination.

According to the report, it is not a mandatory rule that the Contracting States are obliged to observe in all situations. Against that background, Article 5 is considered to offer protection against discrimination to an extent that goes no further than the protection against discrimination offered by Article 14 of the Convention. The assessment of whether the refusal of the Ministry implied discrimination amounting to a breach of Article 14 read in conjunction with Article 8 of the Convention is accordingly considered to depend on whether the difference in treatment which occurred as a consequence of the attachment requirement despite the nationality can be considered objectively justified and proportionate.

According to the preparatory works to the Act, the overall aim of the attachment requirement, which is a requirement of lasting and strong links to Denmark, is to regulate spousal reunion in Denmark in such manner as best to ensure the integration of immigrants in Denmark, which aim must in itself be considered objective. In the view of the High Court, difference in treatment between Danish nationals of Danish extraction and Danish nationals of foreign extraction can therefore be justified by this aim relative to the right to spousal reunion if a Danish national of foreign extraction has no such lasting and strong attachment to Denmark. The balancing of this overall consideration relative to the specific circumstances in the case requires a detailed assessment.

The High Court finds that the assessment and decision of the Ministry were made in accordance with section 9(7) of the Aliens Act and the preparatory works describing the application of the provision. Accordingly, and in view of the specific information on [the first applicant’s] situation, the High Court finds no sufficient basis for holding that the refusal by the Ministry to grant a residence permit to [the second applicant] with reference to the attachment requirement of the Aliens Act implies a disproportionate infringement of [the first applicant’s] rights as a Danish national and his right to family life. The High Court therefore finds that the decision of the Ministry was not invalid, and that it was not contrary to Article 14 read in conjunction with Article 8 of the Convention.” 22. The applicants appealed against the judgment to the Supreme Court (Højesteret), which passed its judgment on 13 January 2010 confirming the High Court judgment.

23. The Supreme Court found, unanimously, that it was not in breach of Article 8 of the Convention to refuse the second applicant a residence permit in Denmark. It stated as follows: “By its decision of 27 August 2004, the Ministry of Integration refused the application from [the second applicant] for a residence permit on the grounds that the aggregate ties of herself and her spouse [the first applicant] with Denmark were not stronger than their aggregate ties with Ghana, see section 9, subsection 7, of the Aliens Act. [The applicants] first submitted that the refusal was unlawful because it was contrary to Article 8 of the European Convention on Human Rights.

If the refusal was not contrary to Article 8, they submitted as their alternative claim that it was contrary to the prohibition against discrimination enshrined in Article 14 read in conjunction with Article 8, for which reason they were eligible for family reunion in Denmark without satisfying the attachment requirement set out in section 9(7) of the Act. For the reasons given by the High Court, the Supreme Court upholds the decision made by the Ministry of Integration that it is not contrary to Article 8 to refuse [the second applicant’s] application for a residence permit.” 24. Moreover, the majority of the Supreme Court (four judges) found that the 28-year rule was in compliance with Article 8 of the Convention in conjunction with Article 14 of the Convention.

They stated as follows: 25. A minority of three judges was of the view that the 28-year rule implied an indirect discrimination between persons who were born Danish citizens and persons who had acquired Danish citizenship later in their life. Since persons who were born Danish citizens would usually be of Danish ethnic origin whereas persons who acquired Danish citizenship at a later point in their life would generally be of foreign ethnic origin, the 28-year rule also entailed an indirect discrimination between ethnic Danish citizens and Danish citizens with a foreign ethnic background. More specifically, they stated: “As stated by the majority, the requirement of section 9, subsection 7, of the Aliens Act that the spouses’ or cohabitants’ aggregate ties with Denmark must be stronger than their aggregate ties with another country (the attachment requirement) does not apply when the resident person has been a Danish national for 28 years (the 28-year rule).

The 28-year rule applies both to persons born Danish nationals and to persons acquiring Danish nationality later in life, but in reality the significance of the rule differs greatly for the two groups of Danish nationals. For persons born Danish nationals, the rule only implies that the attachment requirement applies until they are 28 years old. For persons not raised in Denmark who acquire Danish nationality later in life, the rule implies that the attachment requirement applies until 28 years have passed after the date when any such person became a Danish national. As an example, [the first applicant] who became a Danish national at the age of 31, will be subject to the attachment requirement until he is 59 years old.

The 28-year rule therefore implies that the major restriction of the right to spousal reunion resulting from the attachment requirement will affect persons who only acquire Danish nationality later in life far more often and with a far greater impact than persons born with Danish nationality. Hence, the 28-year rule results in obvious indirect difference in treatment between the two groups of Danish nationals. The vast majority of persons born Danish nationals will be of Danish ethnic origin, while persons acquiring Danish nationality later in life will generally be of other ethnic origin. At the same time, the 28-year rule therefore implies obvious indirect difference in treatment between Danish nationals of Danish ethnic origin and Danish nationals of other ethnic origin regarding the right to spousal reunion.

Pursuant to section 9, subsection 7, of the Aliens Act, the attachment requirement may be disregarded if exceptional reasons make it appropriate. According to the preparatory works to the 2003 Act, this possibility of exemption is to be administered in such a manner that aliens who were born and raised in Denmark or who came to Denmark as small children and were raised here must be treated comparably to Danish nationals, which means that they will be exempt from the attachment requirement when they have lawfully resided in Denmark for 28 years. However, relative to persons who were not raised in Denmark, but acquire Danish nationality later in life, this does not alter the situation described above concerning the indirect difference in treatment implied by the 28-year rule.

When the attachment requirement was introduced by Act No. 424 of 31 May 2000, all Danish nationals were exempt from the requirement. Act No. 365 of 6 June 2002 made the attachment requirement generally applicable also to Danish nationals. Concerning the reason for this, the preparatory works to the Act state, inter alia: “With resident aliens and Danish nationals of foreign extraction it is a widespread marriage pattern to marry a person from their countries of origin, among other reasons due to parental pressure [...]. The Government finds that the attachment requirement, as it is worded today, does not take sufficient account of the existence of this marriage pattern among both resident foreigners and resident Danish nationals of foreign extraction.

There are thus also Danish nationals who are not well-integrated in Danish society and where integration of a spouse newly arrived in Denmark may therefore entail major problems.” By Act No. 1204 of 27 December 2003, the application of the attachment requirement to Danish nationals was restricted through the 28-year rule, and the preparatory works to the Act stated that the purpose was, inter alia, “to ensure that Danish expatriates with strong and lasting ties to Denmark in the form of at least 28 years of Danish nationality will be able to obtain spousal reunion in Denmark”. In the light of these notes, it is considered a fact that the indirect difference in treatment between Danish nationals of Danish ethnic extraction and Danish nationals of other ethnic extraction following from the 28-year rule is an intended consequence.

Under Article 14 of the Convention, the enjoyment of the rights and freedoms recognised by the Convention, including the individual’s right under Article 8 to respect for his or her family life, must be “secured without discrimination on any ground such as sex, race, colour, language, religion, political or other opinion, national or social origin, association with a national minority, property, birth or other status.” As mentioned above, the 28-year rule implies both indirect difference in treatment between persons born Danish nationals and persons only acquiring Danish nationality later in life and, in the same connection, indirect difference in treatment between Danish nationals of Danish ethnic extraction and Danish nationals of other ethnic extraction.

Both these types of indirect difference in treatment must be considered to fall within Article 14 read in conjunction with Article 8 of the Convention. The two types of indirect difference in treatment implied by the 28-year rule are therefore contrary to Article 14 unless the difference in treatment can be considered objectively justified and proportionate.

The European Convention on Nationality of 6 November 1997, which has been ratified by Denmark, provides in Article 5 § 2: “Each State Party shall be guided by the principle of non-discrimination between its nationals, whether they are nationals by birth or have acquired its nationality subsequently.” The memorandum of 14 January 2005 made by the Ministry of Integration and the memorandum of November 2006 made by the working group composed of representatives of the Ministry of Justice, the Ministry of Foreign Affairs and the Ministry of Integration state that the provision solely concerns issues on the revocation and loss of nationality. In our opinion it is dubious whether there is any basis for such restrictive interpretation as the provision, according to its wording, comprises any difference in treatment exercised as a consequence of how and when nationality was acquired.

As appears from the explanatory report, the provision is not a prohibition from which no derogation may be made, and the provision must be taken to mean that it may be derogated from if the difference in treatment is objectively justified and proportionate. However, when assessing the 28-year rule relative to Article 14 read in conjunction with Article 8 of the Convention, we consider it necessary to include the fact that, at least according to its wording, Article 5 § 2 of the European Convention on Nationality comprises a general provision stating that any difference in treatment between different groups of a State Party’s own nationals is basically prohibited. In an assessment made under Article 14 read in conjunction with Article 8 of the Convention, another factor to be taken into consideration is the crucial importance of being entitled to settle with one’s spouse in the country of one’s nationality.

As mentioned, Danish nationals were originally generally exempt from the attachment requirement. The Supreme Court established in a judgment reproduced on p. 2086 in the Danish Weekly Law Reports for 2005 that discrimination relative to the right to spousal reunion based on whether the resident spouse is a Danish or foreign national is not contrary to the prohibition of discrimination laid down in Article 14 read in conjunction with Article 8 of the Convention. In this respect, the Supreme Court referred to paragraphs 84 to 86 of the judgment delivered by the European Court of Human Rights on 28 May 1985 in Abdulaziz, Cabales and Balkandali v. the United Kingdom.

Difference in treatment based on nationality must be seen, inter alia, in the light of the right of Danish nationals to settle in Denmark, and no significance can be attributed to the fact that such discrimination is not considered contrary to Article 14 read in conjunction with Article 8 when assessing whether it is permissible to implement a scheme implying difference in treatment between different groups of Danish nationals. In our opinion, no crucial significance can be attributed to paragraphs 87 to 89 of the Abdulaziz, Cabales and Balkandali judgment either in this assessment, among others because difference in treatment based on the length of a person’s period of nationality is not comparable to difference in treatment based on place of birth.

In the cases in which the attachment requirement applies, some of the factors emphasised are whether the resident spouse has strong links to Denmark by virtue of his or her childhood and schooling in Denmark. Such strong attachment to Denmark will exist in most cases in which a person has held Danish nationality for 28 years. However, when assessing whether the difference in treatment implied by the 28-year rule can be considered objectively justified, it is not sufficient to compare persons not raised in Denmark who acquire Danish nationality later in life with the large group of persons who were born Danish nationals and were also raised in Denmark. If exemption from the attachment requirement was justified only by regard for the latter group of Danish nationals, the exemption should have been delimited differently.

The crucial element must therefore be a comparison with persons who were born Danish nationals and have been Danish nationals for 28 years, but who were not raised in Denmark and may perhaps not at any time have had their residence in Denmark. In our opinion, it cannot be considered a fact that, from a general perspective, this group of Danish nationals has stronger ties with Denmark than persons who have acquired Danish nationality after entering and residing in Denmark for a number of years. It should be taken into consideration in that connection that one of the general conditions for acquiring Danish nationality by naturalisation is that the relevant person has resided in Denmark for at least nine years, has proved his or her proficiency in the Danish language and knowledge of Danish society and meets the requirement of self-support.

Against that background, it is our opinion that the indirect difference in treatment implied by the 28-year rule cannot be considered objectively justified, and that it is therefore contrary to Article 14 read in conjunction with Article 8 of the Convention. The consequence of this must be that, when applying section 9, subsection 7, of the Aliens Act to Danish nationals, the authorities must limit the 28-year rule to being solely an age requirement, meaning that the attachment requirement does not apply in cases in which the resident spouse is a Danish national and is at least 28 years old. Accordingly, we vote for ruling in favour of the [applicants’] claim to the effect that the Ministry of Integration must declare invalid the decision of 27 August 2004, thereby remitting the case for renewed consideration.

In view of the outcome of the voting on this claim we see no reason to consider the claim for compensation.”