Comunicat la 1 aprilie 2014 Prima secțiune Cerere nr. 69436/10 Sílvia Maria De Brito FERRINHO BEXIGA VILLA-NOVA împotriva Portugaliei introdusă la 15 noiembrie 2010 EXPOSAT DE FAPTĂ pe reclamantă, domnul Sílvia Maria de Brito Ferrinho Bexiga Villa-Nova, este un resortisant portughez născut în 1969 și rezident la Faro (Portugalia). Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul V. Bexiga, avocat la Faro. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. Recurenta este avocată. La o dată nespecificată, administrația fiscală a efectuat controlul contabilității societății de avocați din care este membră. După ce au declarat că nu era plătită taxa pe valoarea adăugată (taxa pe valoarea adăugată) privind onorariile percepute în anii 2005 și 2006, au solicitat recurentei să prezinte extrasele din contul său bancar personal, lucru la care reclamanta a recurs invocând secretele profesionale și bancare. Parchetul de lângă tribunalul lui Faro a fost pus sub acuzare și a deschis o anchetă pentru evaziune fiscală. La 18 septembrie 2009, recurenta a fost examinată și audiată, recunoscând că plata onorariilor sale a fost efectuată în contul său bancar personal, dar a refuzat să prezinte extrasele bancare solicitate invocând din nou secretele profesionale și bancare. La 30 octombrie 2009, Parchetul a solicitat instanței de judecată criminale să întocmească un proces-verbal de ridicare a secretelor profesionale și bancare, în conformitate cu art. 135 alineatul (3) din Codul de procedură penală (denumit în continuare CPP). Printr-o ordonanță din 6 noiembrie 2009, judecătorul a acceptat această cerere. El a solicitat instanței de apel din partea tribunalului să autorizeze ridicarea secretelor profesionale și bancare, considerând că, chiar dacă, în speță, invocarea lor era legitimă, justiția și descoperirea adevărului impuneau să fie înlăturate. La 30 noiembrie 2009, procurorul districtual a prezentat un aviz juridic care susținea ridicarea secretului profesional, susținând că, în cazul de față, necesitățile anchetei penale și, prin urmare, ale bunei administrări a justiției erau în interesul reclamantei. La 12 ianuarie 2010, secțiunea criminală a Curții a pronunțat hotărârea sa. Comisia a considerat că refuzul recurentei de a acorda acces la contul său personal a fost legitim în lumina secretelor profesionale și bancare, fiind îndreptățită la argumentarea procurorului, însă a considerat că căutarea adevărului și buna administrare a justiției predominau pe aceștia din urmă. Instanța de apel a dispus astfel Băncii Portugaliei să identifice conturile bancare pe care reclamanta le deținea în 2005 și 2006 în vederea divulgării evidențelor bancare asupra acestora din urmă în această perioadă. La 9 februarie 2010, reclamanta a atacat hotărârea Tribunalului de Primă Instană din cauza a două motive pe care le-a ridicat în fața Curii Supreme. Aceasta a denumit competena seciei criminale a Tribunalului de Primă Instană pentru a se pronuna în cazul în speță și lipsa consultării cu privire la Prin hotărârea din 2 iunie 2010, Curtea Supremă a declarat acțiunea recurentei inadmisibile, considerând că condițiile prevăzute la art. 432 În acest caz, nu se putea considera că instanța de recurs a acționat în primă instanță în măsura în care incidentul de ridicare a secretelor profesionale și bancare fusese ridicat în cursul anchetei de către Parchetul de lângă tribunalul din Faro, care era autoritatea judiciară competentă, sau instanța de primă instanță Mai mult decât atât, Comisia consideră că hotărârea instanței de apel se referă la o chestiune procedurală și nu la fondul cauzei, care nu punea astfel capăt procedurii prevăzute în art. 400 alin. (1) lit. (c) din CPP. În acest caz, Curtea Supremă s-a pronunțat astfel. (...) în speță, este vorba despre o decizie care va trebui (...) să fie considerată echivalentă cu o decizie pronunțată în cadrul unui recurs. (...) consecutiv incidentului invocat de ministerul public din cauza refuzului pârâtei (arguida) (a) să permită instituțiilor bancare în care aceasta deține conturi (personale) de depozit să furnizeze informații cu privire la acest subiect, judecătorul de primă instanță a luat o poziție expresă cu privire la legitimitatea refuzului recurentei, considerând că ridicarea secretelor profesionale și bancare va confirma, de asemenea, poziția pe care instanța de apel o va avea. Prin urmare, decizia atacată nu este pe cale de a fi pronunțată. (...). Dreptul intern relevant în momentul faptelor, dispozițiile relevante din Codul de procedură penală se citeau astfel art. 135 Secretul profesional (...) în cazul în care a existat îndoieli întemeiate pe legitimitatea refuzului (escusa); În cazul în care autoritatea judiciară în fața căreia are loc incidentul efectuează verificările necesare, aceasta concluzionează că refuzul nu este legitim, dispune sau solicită instanței judecătorești să depună cererea. Tribunalul superior celui în care a avut loc incidentul (...) poate decide depunerea cu încălcarea secretului profesional dacă acesta este necesar, în conformitate cu principiul interesului art. 400 Hotărâri care nu sunt pasibile de recurs Nu este posibil să se facă recurs (...) Hotărârile pronunțate în apel de către instanțele de apel nu se pronunță, în cele din urmă, pe fondul cauzei (...) art. 432 din Tratatul de instituire a Comunității Europene Este posibil să se facă recurs la Curtea Supremă (a) Deciziile curților de apel pronunțate în primă instanță (b) Deciziile care sunt pronunțate de către instanțele de apel, în cadrul unei acțiuni, conform art. 400 (...) În ceea ce privește secretul profesional, art. 87 din Statutul Avocaților (Etuto da Ordem dos Advogados) dispune de În ceea ce privește toate faptele de care are cunoștință din cauza funcțiilor sale și a prestării serviciilor sale (...). (...) GRIFS Invocând articolele 6 și 13 din convenție, recurenta denunță caracterul inechitabil al procedurii și respingerea recursului său în fața Curții Supreme. Aceasta se plânge că nu s-a putut apăra în cursul procedurii, Â Â au fost efectiv informate cu privire la procedura care a fost împotriva ei la momentul în care a luat cunoștință de hotărârea Tribunalului de Primă Instană d În al doilea rând, aceasta afirmă că interpretarea făcută de înalta instanță cu privire la condițiile de recurs la Õa privat de orice acces la o cale de atac internă efectivă. Aceasta precizează că Tribunalul de Primă Instanță din Evora a pronunțat în primă instanță în speță, nicio procedură care nu a fost, de fapt, pendinte în fața Tribunalului din Faro. Fără a invoca nicio dispoziție a Convenției, recurenta consideră că arestarea instanței de apel prin care se dispune ridicarea secretului bancar referitor la conturile sale bancare personale a adus atingere reputației sale ca avocat. La art. 6 alineatul (1) din Convenție în domeniul său civil sau penal a fost aplicabil procedurii privind ridicarea secretelor profesionale și bancare? În cazul în care cauza a fost ascultată în mod echitabil? În plus, hotărârea Curții Supreme din 2 iunie 2010 de declarare a recursului recurentei inadmisibile a adus atingere dreptului reclamantei la o instanță În acest caz, părțile sunt invitate să indice stadiul actual al procedurii penale împotriva reclamantei.
Communiquée le 1
er
avril 2014
Requête n
o
69436/10
Sílvia Maria De BRITO FERRINHO BEXIGA VILLA-NOVA
contre le Portugal
introduite le 15 novembre 2010
La requérante, M
me
Sílvia Maria de Brito Ferrinho Bexiga Villa-Nova, est une ressortissante portugaise née en 1969 et résidant à Faro (Portugal). Elle est représentée devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
La requérante est avocate. À une date non précisée, l’administration fiscale procéda au contrôle de la comptabilité de la société d’avocats dont elle est membre. Ayant relevé qu’elle ne s’était pas acquittée de la taxe sur la valeur ajoutée (la « TVA ») concernant des honoraires perçus au cours des années 2005 et 2006, ils demandèrent à la requérante de présenter les relevés de son compte bancaire personnel, ce à quoi la requérante s’opposa en invoquant les secrets professionnel et bancaire.
Le parquet près le tribunal de Faro fut alors saisi de l’affaire. Il ouvrit une enquête pour fraude fiscale.
Le 18 septembre 2009, la requérante fut mise en examen et entendue. Elle reconnut que les paiements de ses honoraires étaient faits sur son compte bancaire personnel. Elle refusa toutefois de produire les relevés bancaires réclamés en invoquant à nouveau les secrets professionnel et bancaire.
Le 30 octobre 2009, le parquet demanda au juge d’instruction criminelle de dresser un procès-verbal de levée des secrets professionnel et bancaire, conformément à l’article 135 alinéa 3 du code de procédure pénale (ci-après «
CPP
»).
Par une ordonnance du 6 novembre 2009, le juge fit droit à cette demande. Il demanda à la cour d’appel d’Évora d’autoriser la levée des secrets professionnel et bancaire, considérant que même si, en l’espèce, leur invocation était légitime, la justice et la découverte de la vérité imposaient qu’ils soient levés.
Le 30 novembre 2009, le procureur près la cour d’appel d’Évora présenta un avis juridique défendant la levée du secret professionnel. Il fit valoir que, dans le cas d’espèce, les besoins de l’enquête criminelle et, dès lors, de la bonne administration de la justice primaient sur l’intérêt de la requérante.
Le 12 janvier 2010, la section criminelle de la cour d’appel d’Évora prononça son arrêt. Elle estima que le refus de la requérante de donner accès à son compte personnel était légitime au vu des secrets professionnel et bancaire. Faisant droit à l’argument du procureur, elle jugea cependant que la recherche de la vérité et la bonne administration de la justice primaient sur ces derniers. La cour d’appel ordonna ainsi à la Banque du Portugal d’identifier les comptes bancaires dont la requérante était titulaire en 2005
et 2006 en vue de la divulgation des relevés bancaires sur ces derniers pendant cette période.
Le 9 février 2010, la requérante attaqua l’arrêt de la cour d’appel d’Évora devant la Cour suprême en soulevant deux moyens. Elle dénonça l’incompétence de la section criminelle de la cour d’appel pour statuer dans le cas d’espèce et l’absence de consultation de l’Ordre des avocats au cours de la procédure.
Par un arrêt du 2 juin 2010, la Cour suprême déclara le recours de la requérante irrecevable, estimant que les conditions prévues à l’article
432
du CPP n’étaient pas remplies. Elle estima qu’en l’espèce, on ne pouvait considérer que la cour d’appel avait statué en première instance dans la mesure où l’incident de levée des secrets professionnel et bancaire avait été soulevé au cours de l’enquête par le parquet près le tribunal de Faro, lequel était l’autorité judiciaire compétente, soit le «
juge de première instance
». En outre, elle estima que l’arrêt de la cour d’appel portait sur une question procédurale et non sur le fond de l’affaire, ne mettant ainsi pas un terme à l’objet de la procédure tel que stipulé à l’article 400 alinéa 1
lettre
c)
du CPP. En l’occurrence, la Cour suprême s’exprima ainsi
:
«
(...) en l’espèce, il s’agit d’une décision qui devra (...) être considérée comme équivalente à une décision prononcée dans le cadre d’un appel.
En effet (...) consécutivement à l’incident soulevé par le ministère public en raison du refus de l’accusée
(arguida)
d’autoriser les institutions bancaires où celle-ci détient des comptes (personnels) de dépôt à fournir les informations à ce sujet, le juge de première instance a pris une position expresse sur la légitimité du refus de la requérante, ayant considéré que la levée des secrets professionnel et bancaires s’imposait, position que la cour d’appel viendra également confirmer.
Dès lors, la décision attaquée n’est pas passible d’appel.
(...).
»
B.
Le droit interne pertinent
Au moment des faits, les dispositions pertinentes du code de procédure pénale se lisaient ainsi
:
Article 135
Secret professionnel
«
(...)
2.
Lorsqu’il existe des doutes fondés sur la légitimité du refus (
escusa),
l’autorité judiciaire devant laquelle l’incident est survenu procède aux vérifications nécessaires. Si, après celles-ci, elle conclut que le refus n’est pas légitime, elle ordonne ou demande au tribunal d’ordonner le dépôt.
3.
Le tribunal supérieur à celui où l’incident est survenu (...) peut décider du dépôt en violation du secret professionnel si celui-ci est nécessaire, suivant le principe de l’intérêt prépondérant, notamment si le dépôt est indispensable à la découverte de la vérité, la gravité du crime (...). L’intervention [du tribunal supérieur] est requise par le juge, officieusement ou sur demande.
(...)
»
Article 400
Décisions qui ne sont pas passibles d’appel
«
1.
Il n’est pas possible de faire appel
:
(...)
b)
Des arrêts prononcés en appel par les cours d’appel ne se prononçant pas, au final, sur le fond de l’affaire
;
(...)
»
Article 432
Recours devant la Cour suprême
«
1.
Il est possible de faire appel devant la Cour suprême
:
a) Des décisions des cours d’appel prononcées en première instance
;
b) Des décisions qui sont passible d’appel prononcées par les cours d’appel, dans le cadre d’un recours, aux termes de l’article 400
;
(...)
»
S’agissant du secret professionnel, l’article 87 des Statuts de l’Ordre des Avocats (
Estatuto da Ordem dos Advogados)
dispose
:
«
1.
L’avocat est tenu au secret professionnel concernant tous les faits dont il connaît du fait de ses fonctions et de la prestation de ses services (...).
(...)
»
Invoquant les articles 6 et 13 de la Convention, la requérante dénonce le caractère inéquitable de la procédure et le rejet de son pourvoi devant la Cour suprême. Elle se plaint de ne pas avoir pu se défendre au cours de la procédure, soutenant n’avoir effectivement été informée de la procédure qui courait contre elle qu’au moment où elle a pris connaissance de l’arrêt de la cour d’appel d’Évora. Elle allègue ensuite que l’interprétation faite par la Haute juridiction concernant les conditions de recours l’a privée de tout accès à un recours interne effectif. Elle précise que la cour d’appel d’Évora avait statué en première instance en l’espèce, aucune procédure n’ayant de fait été pendante devant le tribunal de Faro.
Sans invoquer aucune disposition de la Convention, la requérante estime que l’arrêt de la cour d’appel ordonnant la levée du secret bancaire concernant ses comptes bancaires personnels a porté atteinte à sa réputation comme avocate.
1.
L’article 6 § 1 de la Convention dans sa branche civile ou pénale était-il applicable à la procédure portant sur la levée des secrets professionnel et bancaire ? Dans l’affirmative, la cause a-t-elle été entendue équitablement
? Par ailleurs, l’arrêt de la Cour suprême du 2 juin 2010 déclarant le recours de la requérante irrecevable a-t-il porté atteinte au droit de la requérante à un tribunal
?
2.
L’arrêt de la cour d’appel d’Évora a-t-il porté atteinte au secret professionnel de la requérante et à son droit au respect de sa vie privée
au sens de l’article 8 § 1 de la Convention
? Dans l’affirmative, les exigences du paragraphe 2 de l’article 8 de la Convention ont-elles été respectées
?
3.
Les parties sont invitées à indiquer l’état actuel de la procédure pénale engagée contre la requérante.