MANDRYKIN v. RUSSIA

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 23557/06 Vladimir Aleksandrovich MANDRYKIN împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 1 aprilie 2014 în calitate de comitet compus din: Mirjana Lazarova Trajkovska, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Ksenija Turković, judecători și André Wampach, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere judecatul-pilot în cazul Burdov v. Rusia (nr. 33509/04, ECHR 2009), având în vedere cererea depusă la 16 mai 2006, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate de reclamant în răspuns, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Dl Vladimir Aleksandrovich Mandrykin este un național rus, care s-a născut în 1951 și locuiește în orașul Shakhty din regiunea Rostov.

Guvernul rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Matyushkin, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantul este un lucrător curat al site-ului accidentului nuclear Chernobyl. Pe 9 iulie 1999, Curtea Orașului Shakhty a decis în favoarea reclamantului. Curtea națională a acordat compensații și a stabilit plăți lunare suplimentare care urmează să fie ajustate ulterior. Aprobarea judiciară a fost plătită numai în aprilie 2002. Curtea a constatat o încălcare a articolului 6 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește această întârziere de aplicare (a se vedea Aleksantseva și alții c. Rusia , nr. 750025/01 și al., 17 ianuarie 2008). Prin hotărârea Tribunalului orașului Shakhty din 14 mai 2009, pensia lunară a fost în continuare crescută și reclamantul a fost acordat 9.078.58 Rubles rusesc.

Decizia a devenit finală la 22 Iunie 2009 și a fost executată la 11 noiembrie 2009. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la neexecutarea statului în mod corespunzător și în timp util hotărârile în favoarea sa. HOTĂRÂREA Curții va examina plângerile cu privire la aplicarea întârziere a hotărârilor în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1. În măsura în care este relevant, aceste articole au citit după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” Curtea reiterează, de la început, că după Burdov Hotărârea pilotă, citată mai sus, a suspendat procedurile adversare cu privire la toate cererile depuse la Curte în care reclamanții se plângeau de nerespectare executarea sau întârziarea executării hotărârilor interne care ordonă plățile monetare de către autoritățile de stat în așteptarea adoptării măsurilor de remediere interne.

Cu toate acestea, această amânare a fost fără a aduce atingere competenței Curții în orice moment de a declara inadmisibilă orice astfel de caz (a se vedea Burdov (nu, citat mai sus, § 146). Curtea constată, de asemenea, că prezentul caz a fost comunicat statului contestat la 7 septembrie 2012, în vederea soluționării acesteia în conformitate cu hotărârea pilotă menționată mai sus. Cu toate acestea, Guvernul a susținut că plângerea cu privire la nerespectarea hotărârii din 9 iulie 1999 în mod corespunzător și în timp util este inadmisibilă, deoarece este substanțial la fel ca cea care a fost deja examinată de Curte în cazul Aleksantseva și alții citat mai sus. Guvernul a susținut, de asemenea, că a doua plângere a reclamantului cu privire la aplicarea întârziere a hotărârii din 14 mai 2009 a fost întemeiată în mod evident, deoarece hotărârea a fost executată într-un timp rezonabil.

În ceea ce privește plângerea privind executarea întârziere a hotărârii din 9 iulie 1999, Curtea constată că este substanțial la fel ca cea care a fost deja examinată la 17 ianuarie 2008 de Curte în cauza Aleksantseva și alții , citată mai sus , în care Curtea a constatat o încălcare a articolului Prin urmare, această plângere trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 2 și 4 din Convenție. În ceea ce privește plângerea privind aplicarea întârziere a hotărârii din 14 mai 2009, Curtea reiterează că o întârziere nejustificată în aplicarea unei hotărâri obligatorii poate încălca Convenția (a se vedea Burdov v. Rusia, nr. 59498/00, ECHR 2002-III).

Pentru a decide dacă întârzierea a fost rezonabilă, va analiza, în primul rând, cât de mult a luat autoritățile pentru a executa hotărârea și, de asemenea, cât de complexă a procedurii de punere în aplicare au fost, cum s-a comportat reclamantul și autoritățile, precum și care a fost natura premiului (a se vedea Raylyan c. Rusia , nr. 22000/03, § 31, 15 februarie 2007). Cu toate acestea, Curtea remarcă că perioada de aplicare a acestei hotărâri a fost mai mică de un an. Având în vedere acest fapt și jurisprudența Curții în cazuri similare, și ținând seama de celelalte circumstanțe ale prezentelor cazuri, Curtea consideră că această perioadă nu s-a îndepărtat de cerințele Convenției (a se vedea, de exemplu, Belkin și alții c. Rusia (dec.), nr. 14330/07 et al., 5 februarie 2009). Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Reclamantul a formulat, de asemenea, alte plângeri care se referă la articolele variate ale Convenției. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt de competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Rezultă că aceste părți ale cererii sunt întemeiate în mod evident și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate inadmisibilă cererea. André Wampach Mirjana Lazarova Trajkovska Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

DECISION Application no. 23557/06 Vladimir Aleksandrovich MANDRYKIN against Russia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 1 April 2014 as a Committee composed of: Mirjana Lazarova Trajkovska, President, Paulo Pinto de Albuquerque, Ksenija Turković, judges, and André Wampach, Deputy Section Registrar, Having regard to the pilot-judgment in the case of Burdov v. Russia (no. 2) (no. 33509/04, ECHR 2009), Having regard to the above application lodged on 16 May 2006, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations submitted by the applicant in reply, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Vladimir Aleksandrovich Mandrykin, is a Russian national, who was born in 1951 and lives in the town of Shakhty in the Rostov Region.

The Russian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Matyushkin, the Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights. The applicant is a clean-up worker of the Chernobyl nuclear accident site. The applicant sued local social-security offices for an increase of monthly pension in line with the inflation. On 9 July 1999 the Shakhty Town Court ruled in favour of the applicant. The national court awarded compensation and fixed further monthly payments which were to be subsequently adjusted. The judicial award was only paid in April 2002. The Court found a violation of Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 in respect of that enforcement delay (see Aleksentseva and Others v. Russia , nos.

75025/01 et al., 17 January 2008). By the judgment of the Shakhty Town Court dated 14 May 2009 the monthly pension was further increased and the applicant was awarded 9,078.58 Russian roubles. The decision became final on 22 June 2009 and was executed on 11 November 2009. COMPLAINTS The applicant complained under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 about failure of the State to enforce duly and in a timely manner the judgments in his favour. THE LAW The Court will examine the complaints about the delayed enforcement of the judgments under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. Insofar as relevant, these Articles read as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ...” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions.

No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” The Court reiterates at the outset that following the Burdov pilot judgment, cited above, it adjourned the adversarial proceedings on all applications lodged with the Court in which the applicants complained of non ‑ enforcement or delayed enforcement of domestic judgments ordering monetary payments by State authorities pending the adoption of domestic remedial measures.

However, such adjournment was without prejudice to the Court’s power at any moment to declare inadmissible any such case (see Burdov (no. 2) , cited above, § 146). The Court also notes that the present case was communicated to the respondent State on 7 September 2012 with a view to its settlement in line with the above-mentioned pilot judgment. The Government argued in response, however, that the complaint about the failure to enforce the judgment of 9 July 1999 duly and in a timely manner was inadmissible because it was substantially the same as the one that had already been examined by the Court in the case Aleksentseva and Others , cited above. The Government also argued that the applicant’s second complaint about the delayed enforcement of the judgment of 14 May 2009 was manifestly ill ‑ founded because the judgment had been enforced within a reasonable time.

The applicant maintained his complaints. As regards the complaint about the delayed enforcement of the judgment of 9 July 1999, the Court finds that it is substantially the same as the one which has already been examined on 17 January 2008 by the Court in the case Aleksentseva and Others , cited above, in which the Court has found a violation of Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. It follows that this complaint must be rejected in accordance with Article 35 §§ 2 and 4 of the Convention. In relation to the complaint about the delayed enforcement of the judgment of 14 May 2009 the Court reiterates that an unreasonably long delay in the enforcement of a binding judgment may breach the Convention (see Burdov v. Russia, no. 59498/00, ECHR 2002-III).

To decide if the delay was reasonable, it will look, first, at how long it took the authorities to execute the judgment and also how complex the enforcement proceedings were, how the applicant and the authorities behaved, and what the nature of the award was (see Raylyan v. Russia , no. 22000/03, § 31, 15 February 2007). The Court notes, however, that the period of enforcement of this judgment was less than one year. Having regard to this fact and the Court’s case ‑ law in similar cases, and taking into account the other circumstances of the present cases, the Court considers that this period did not fall short of the requirements of the Convention (see, for example, Belkin and Others v. Russia (dec.), nos.

14330/07 et al., 5 February 2009). It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. The applicant also made other complaints referring to assorted Articles of the Convention. However, in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. It follows that these parts of the application are manifestly ill ‑ founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Declares inadmissible the application.

André Wampach Mirjana Lazarova Trajkovska Deputy Registrar President