CtEDO 02.04.2014 Auto

MASLÁK v. SLOVAKIA

RESPONDENT
SVK
HOTĂRÂRE
02.04.2014
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MASLÁK v. SLOVAKIA (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

Comunicat la 2 aprilie 2014 SECȚIUNEA TERZĂ Cererea nr. 15259/11 Miroslav MASLÁK împotriva Slovaciei depusă la 26 februarie 2011 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Miroslav Maslák, este un național slovac, născut în 1979 și locuiește în mod obișnuit în Pružina. El este reprezentat în fața Curții de către dl R. Toman, un avocat care practică în Bratislava. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Procesul și detenția reclamantului Este urmărit în judecată și a fost reținut în așteptarea procesului cu o serie de acuzații în principal în ceea ce privește presupusele infracțiuni violente cu antecedente de crimă organizată. Prezenta plângere se referă la perioada de detenție după arestarea sa la 27 septembrie 2008. În momentul respectiv, detenția sa a fost autorizată până la 27 septembrie 2009. După ce evenimentele se plângeau, care sunt descrise mai jos, reclamantul a fost eliberat, la 1 aprilie 2010, totuși, procedurile penale împotriva acestuia par să fie încă în așteptare. Solicitarea de eliberare (a) Prezentările care constituie cererea Reclamantul a făcut trei cereri separate Biroului Acuzațiilor Speciale (“OSP” - Úrad Špeciálnej prokuratúry ), Biroul Procurorului General (“OPG” - Generálna prokuratúra ) și Curtea Specială ( Špeciálny súd ), în care el se referă la o hotărâre recentă a Curții Constituționale cu privire la statutul Curții Speciale, a susținut că detenția sa asupra autorității Curții Speciale este ilegală, a considerat că detenția sa este în orice caz nejustificată, a propus înlocuirea prin angajamentul său că va trăi în conformitate cu legea și a solicitat eliberarea. Toate cele trei cereri au căzut prin lege pentru a fi examinate în primă instanță de către OSP Prima cerere a fost adresată direct OSP, a fost datată 20 mai 2009, și a ajuns la adresa sa la 26 mai 2009. A doua cerere a fost adresată OPG, a fost adresată OPG, datată 21 mai 2009, a ajuns la adresa sa la 25 mai 2009, și a fost transmisă la OSP la 26 mai 2009. Având în vedere că OSP nu a acordat primele două cereri, acestea au căzut prin lege pentru a fi hotărâte în mod judiciar de către Curtea Specială, la care au fost transmise la 2 iunie 2009. 10. Cea de-a treia cerere a fost adresată Curții Speciale, de asemenea, data de 21 mai 2009, a ajuns la adresa sa la 29 mai 2009, și a fost transmisă OSP la 3 iunie 2009. Întrucât OSP nu l-a acordat, aceasta a transmis în aceeași zi Curții Speciale pentru o decizie judiciară. (b) Proiectul judecătorului de primă instanță pentru presupusa prejudecăție 11. Prin depunere din 23 mai 2009, care a fost primită la Curtea Specială la 29 mai 2009, reclamantul a exprimat obiecții față de manipularea cauzei sale de către judecătorul său de primă instanță, pe care Curtea Specială a interpretat-o ca o provocare judecătorului pentru prejudecăți. 12. La 2 iunie 2009, contestarea a fost respinsă. La 10 iunie 2009, decizia a fost depusă în favoarea reclamantului și la 11 iunie 2009 a depus o probă către judecător. Hotărârea interlocutivă, care a fost respinsă de Curtea Supremă la 24 iunie 2009. Dosarul de procedură a revenit la Curtea Specială la 1 iulie 2009 (c) Hotărârea de primă instanță privind cererea de eliberare 13. La 1 iulie 2009, Curtea Specială a ordonat examinarea cererii în cadrul unei sesiuni publice ( verejné zasadnutie ), care urmează să aibă loc la 13 iulie 2009: 14. La 8 iulie 2009, Curtea Specială a fost informată că avocatul reclamantului a fost eliminat din lista avocatului și, în consecință, nu mai putea reprezenta el. În răspuns, Curtea Specială a invitat reclamantul să numească un nou avocat până la 13 iulie 2009. 15. Având în vedere că reprezentarea juridică era obligatorie, în circumstanțele programate pentru 13 iulie 2009 a trebuit anulată. 16. La 13 iulie 2009, reclamantul a făcut o declarație scrisă care conține argumentele sale și își renunța la dreptul de a-și examina cererea în cadrul unei sesiuni publice. 17. La 16 iulie 2009, Tribunalul Special a respins cererea reclamantului. Versiunea scrisă a deciziei a fost servită în fața instanței reclamantei, la 21 iulie 2009, cu privire la avocatul alegerii sale la 27 Iulie 2009, precum și asupra reclamantului însuși la 30 iulie 2009. (d) apel interlocutor și contestare în fața Curții Supreme pentru prejudecată prejudecată 18. Reclamantul a contestat decizia din 16 iulie 2009 prin intermediul unui recurs interlocutiv. recursul interlocutor depus de avocatul său, precum și de reclamantul însuși. Avocatul său este în data de 23 iulie 2009, a fost adresat Curții Speciale, a ajuns la adresa sa la 27 iulie 2009, și a fost transmis la Curtea Supremă la 31 iulie 2009. Avocatul respectiv este în data de 2 august 2009, a fost adresat direct Curții Supreme și a fost primit acolo la 5 august 2009. 19. În același timp cu depunerea unui recurs, reclamantul a contestat întreaga bancă de lege penală a Curții Supreme pentru prejudecăți, care se bazează din nou pe hotărârea Curții Constituționale menționată mai sus. 20. La 13 august 2009, Curtea Supremă a respins provocarea. 21. La 25 august 2009, a respins recursul interlocutor al reclamantului împotriva hotărârii din 16 iulie 2009. Hotărârea Curții Supreme a fost depusă în favoarea reclamantului la 2 septembrie 2009 (e) Hotărârea interioară finală 22. La 4 noiembrie 2009, reclamantul a depus o plângere în temeiul articolului 127 din Constituție cu Curtea Constituțională. A îndreptat plângerea împotriva Curții Penale Specializate, care până atunci a fost succesorul legal al Curții Speciale. De asemenea, a îndreptat plângerea împotriva Curții Supreme și împotriva OSP. În baza articolului 5 §§ § 3 și 4 din Convenție și a echivalentului său constituțional, el susține că cererea de eliberare nu a fost determinată de un tribunal independent, că concedierea acestuia nu a fost susținută de un raționament adecvat, că reclamantul a fost refuzat arbitrar dreptul de a elibera în cursul procesului și că cererea nu a fost determinată „pe viteză”. Reclamantul a solicitat ca deciziile din 16 iulie și 25 august 2009 să fie anulate, ca eliberarea sa să fie ordonată și ca acesta să primească în valoare de 21.000 de euro compensații pentru prejudiciu moral, precum și rambursarea costurilor sale juridice. 23. La 17 iunie 2010, Curtea Constituțională a declarat plângerea inadmisibilă, în esență fiind, vădit nefondată. 24. În ceea ce privește plângerea privind presupusa lipsă de hotărâre rapidă a cererii reclamantului, Curtea Constituțională a observat, în special, că termenul de depunere a declanșării hotărârii Tribunalului Special din 16 iulie 2009 privind avocatul său ales și reclamantul însuși (a se vedea punctul 17 mai sus) se datorează faptelor că avocatul alegerii reclamantului nu a anunțat decât numirea sa la poliție, că aceste informații au trebuit să fie transmise instanței, care au luat ceva timp, și că serviciul de procedură nu a informat instanța că, în acest moment, reclamantul a fost transferat într-o închisoare diferită de cea cunoscută de instanță, ca urmare a cărora decizia a fost trimisă la o adresă greșită și a trebuit să fie respinsă. Examinarea separată a părților procedurii care au avut loc în fața Curții Speciale și a Curții Supreme și implicarea OSP, Curtea Constituțională a concluzionat că, având în vedere toate circumstanțele, nu au existat întârzieri atribuibile autorităților care ajung la un prag relevant din punct de vedere constituțional. Din această perspectivă, Curtea Constituțională a considerat că orice întârziere care rezultă din provocările prejudecății ale reclamantului era imputabilă acestuia și că relevanța întârzierilor în serviciul hotărârii Tribunalului Special din 16 iulie 2009 privind reclamantul (la 30 iulie 2009), care era datorită lipsei de coordonare între autoritățile în cauză, a fost redusă de serviciul deciziei respective privind avocatul alegerii reclamantului la 27 iulie 2009. Versiunea scrisă a hotărârii Curții Constituționale a fost transmisă reclamantului la 26 august 2010. COMPLAINT 25. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție că, la cererea de eliberare a lui mai 2009, licența deținerii sale nu a fost decisă rapid. 26. De asemenea, reclamantul plânge, în temeiul articolului 5 § 5 din Convenție, că a fost refuzat un drept executor de compensare în ceea ce privește presupusa încălcare a dreptului său menționat anterior în temeiul articolului 5 § 4. Lungimea procedurii în acest caz, prin care reclamantul a încercat să pună în pericol legalitatea detenției anterioare, la cererea sa de eliberare din mai 2009, a respectat cerința de „velocitate” a articolului 5 § 4 din Convenție? Reclamantul are dreptul de a beneficia de compensații aplicabile pentru detenția sa în presupusă contravenție la art. 5 § 4, conform articolului 5 § 5 din Convenție?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă