CASE OF DHAHBI v. ITALY

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

08.04.2014

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Civil proceedings;Article 6-1 - Access to court);Violation of Article 14+8 - Prohibition of discrimination (Article 14 - Discrimination) (Article 8 - Right to respect for private and family life;Article 8-1 - Respect for family life);Pecuniary and non-pecuniary damage - award

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF DHAHBI v. ITALY (CtEDO, 2014)

HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1960 și trăiește în Marsala (Trapani). Reclamantul, care a dobândit ulterior cetățenia italiană, a fost un cetățen tunisian care a intrat în Italia pe baza unui permis de reședință legală și de muncă. El a fost angajat de compania A. și asigurat cu Agenția Națională de Securitate Socială (Istituto Nazionale della Previdenza Sociale – “INPS”). Familia sa a fost formată din soția sa și cei patru copii minori. veniturile sale pentru anul 1999 au totalizat 30.655.000 de lire italiene (ITL – aproximativ 15.832 euro (EUR)). La 24 mai 2001, reclamantul a depus o cerere la Curtea de District Marsala, acționând ca tribunal de ocupare a forței de muncă, cerând plata alocației familiale (așegno per nucleo familiare) prevăzută la art. 65 din Legea nr. 448 din 1998. În conformitate cu dispoziția respectivă, indemnul în cauză a fost plătit de către INPS familiilor formate din resortisanții italieni care trăiesc în Italia cu cel puțin trei copii minori, al căror venit anual era sub sumele prevăzute în tabelul anexat la decretul legislativ nr. 109 din 31 martie 1998 (în acest caz, suma aplicabilă familiilor cu cinci membri, și anume 36 de milioane ITL (aproximativ 18,592)). 448 din 1998, în urma acordului de asociere dintre Uniunea Europeană și Tunisia – cunoscut sub numele de Hotărârea euro-mediteranean – care a fost ratificat de Italia (Legea nr. 35 din 3 februarie 1997). art. 65 din acord prevede următoarele: „1. Sub rezerva dispozițiilor următoarelor alineatele, lucrătorii din naționalitatea tunisiană și orice membru al familiilor lor care trăiesc împreună cu ele beneficiază, în domeniul securității sociale, de tratamente care nu sunt discriminate pe baza naționalității în raport cu resortisanții statelor membre în care sunt angajate. Conceptul de securitate socială acoperă ramurile de securitate socială care se ocupă de prestațiile de boală și de maternitate, de invaliditate, de vârstă și de supraviețuitori, de accidente industriale și de boli ocupaționale și de moarte, de șomaj și de beneficii familiale. Cu toate acestea, aceste dispoziții nu fac ca celelalte norme de coordonare prevăzute în legislația comunitară în temeiul articolului 51 din Tratatul CE să se aplice, cu excepția condițiilor prevăzute la art. 67 din prezentul acord. Toate perioadele de asigurare, de ocupare a forței de muncă sau de reședință completate de astfel de lucrători din diferitele state membre sunt adăugate împreună în scopul pensiilor și anuităților în ceea ce privește prestațiile de vârstă, invaliditatea și supraviețuirea și prestațiile familiale, de boală și de maternitate, precum și în ceea ce privește asistența medicală pentru lucrătorii și membrii familiilor lor rezidenți în Comunitate. Lucrătorii în cauză primesc alocații de familie pentru membrii familiilor lor care rezidă în Comunitate. Lucrătorii în cauză pot transfera liber în Tunisia, la ratele aplicate în temeiul legislației statului membru sau statelor debitoare, orice pensii sau anunțe în ceea ce privește vârstă, starea supraviețuitorului, accidentul industrial sau bolile profesionale sau invaliditatea rezultată din accidentul industrial sau bolile profesionale, cu excepția beneficiilor speciale necontributive. Tunisia acordă lucrătorilor ce sunt resortisanți ai unui stat membru și care sunt angajati pe teritoriul său, precum și membrilor familiilor lor, tratamente similare cu cele menționate la alineatele (1), (3) și (4).” 9. În hotărârea din 10 aprilie 2002, Curtea de district Marsala a respins cererea reclamantului. 10. El solicită, printre altele, ca o întrebare să fie adresată Curții a Uniunii Europene („CJUE”) pentru o hotărâre preliminară privind dacă, în temeiul articolului 65 din Hotărârea euromediteran, un lucrător tunisian ar putea fi refuzat alocația de familie prevăzută la art. 65 din Legea nr. 448 din 1998. 11. Într-o hotărâre din 21 octombrie 2004, Curtea de Apel din Palermo a respins recursul reclamantului, observand că, având în vedere că alocația în cauză se bazează numai pe situația de venit și familie a beneficiarilor, aceasta intră în sfera asistenței sociale (assistenza sociale). Alocația a fost inițial destinată doar cetățenilor italieni și a fost extinsă ulterior tuturor resortisanților Uniunii Europene. Cu toate acestea, Hotărârea euro-mediterranean se referă numai la prestațiile de securitate socială (prestazioni previdenziali) și, prin urmare, nu se aplică alocației familiale prevăzute de art. 65 din Legea nr. 448 din 1998. 12. Reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept, reprezentând cererea de a se pronunța o hotărâre preliminară de la CJUE. 13. Într-o hotărâre din 15 aprilie 2008 care a fost depusă în registr la 29 septembrie 2008, Curtea de Casație a respins recursul. 14. Din motivele sale, Curtea de casă a observat în primul rând art. 64 alineatele (1) și (2) din Hotărârea euro-mediteran prevedea, printre altele, următoarele: „1. Tratamentul acordat de fiecare stat membru lucrătorilor din cetățenia tunisiană angajată pe teritoriul său este eliberat de orice discriminare bazată pe naționalitate, în ceea ce privește condițiile de muncă, remunerarea și concedierea, în raport cu propriile resortisanți. Toți lucrătorii tunisieni autorizați să efectueze locuri de muncă remunerate pe teritoriul unui stat membru pe o bază temporară sunt acoperiți de dispozițiile alin. (1) în ceea ce privește condițiile de muncă și remunerarea.” 15. Remarcand faptul că textul în cauză se referă în mod explicit la relațiile de ocupare a forței de muncă și la elementele care le compun, Curtea de Casație a inferit de la aceasta că se aplică numai beneficiilor de securitate socială și nu la prestațiile de asistență socială de tipul reclamantului, la care cetățenii tunisieni care rezidă în Italia nu au dreptul. Potrivit Curții de Casație, această interpretare a fost confirmată de art. 65 alineatele (1) și (2) din Hotărârea euro-mediteran, care se referă în special la „beneficiile de maladie și maternitate, invaliditatea, prestațiile de vârstă și supraviețuitorii, prestațiile pentru accidentul industrial și bolile profesionale și decesul, șomajul și prestațiile familiale”. Curtea de Casație a subliniat faptul că interpretarea sa nu se bazează numai pe trimiterea din text la „securitatea socială” (previdenza sociale), ci, după cum a fost indicat de CJUE, pe elementele care cuprind fiecare beneficiu.

The applicant was born in 1960 and lives in Marsala (Trapani). 6. The applicant, who subsequently acquired Italian nationality, was at the relevant time a Tunisian national who had entered Italy on the basis of a lawful residence and work permit. He was employed by company A. and insured with the National Social Security Agency (Istituto Nazionale della Previdenza Sociale – “the INPS”). His family was made up of his wife and their four minor children. His income for the year 1999 totalled 30,655,000 Italian lira (ITL – approximately 15,832 euros (EUR)). 7. On 24 May 2001 the applicant lodged an application with the Marsala District Court, acting as an employment tribunal, seeking payment of the family allowance (assegno per nucleo familiare) provided for by section 65 of Law no. 448 of 1998. Under the terms of that provision, the allowance in question was paid by the INPS to families made up of Italian nationals living in Italy with at least three minor children, whose annual income was below the amounts set out in the table appended to Legislative Decree no. 109 of 31 March 1998 (in this instance, the amount applicable to families with five members, namely ITL 36 million (approximately EUR 18,592)). 8. The applicant submitted that even though he did not have Italian nationality as required by Law no. 448 of 1998, the allowance was nevertheless due to him under the association agreement between the European Union and Tunisia – known as the Euro-Mediterranean Agreement – which had been ratified by Italy (Law no. 35 of 3 February 1997). Article 65 of the Agreement provides as follows: “1. Subject to the provisions of the following paragraphs, workers of Tunisian nationality and any members of their families living with them shall enjoy, in the field of social security, treatment free from any discrimination based on nationality relative to nationals of the Member States in which they are employed. The concept of social security shall cover the branches of social security dealing with sickness and maternity benefits, invalidity, old-age and survivors’ benefits, industrial accident and occupational disease benefits and death, unemployment and family benefits. These provisions shall not, however, cause the other coordination rules provided for in Community legislation based on Article 51 of the EC Treaty to apply, except under the conditions set out in Article 67 of this Agreement. 2. All periods of insurance, employment or residence completed by such workers in the various Member States shall be added together for the purpose of pensions and annuities in respect of old age, invalidity and survivors’ benefits and family, sickness and maternity benefits and also for that of medical care for the workers and for members of their families resident in the Community. 3. The workers in question shall receive family allowances for members of their families who are resident in the Community. 4. The workers in question shall be able to transfer freely to Tunisia, at the rates applied by virtue of the legislation of the debtor Member State or States, any pensions or annuities in respect of old age, survivor status, industrial accident or occupational disease, or of invalidity resulting from industrial accident or occupational disease, except in the case of special non-contributory benefits. 5. Tunisia shall accord to workers who are nationals of a Member State and employed in its territory, and to the members of their families, treatment similar to that specified in paragraphs 1, 3 and 4.” 9. In a judgment of 10 April 2002 the Marsala District Court rejected the applicant’s application. 10. The applicant appealed. He requested, among other things, that a question be referred to the Court of Justice of the European Union (“the CJEU”) for a preliminary ruling as to whether, under Article 65 of the EuroMediterranean Agreement, a Tunisian worker could be refused the family allowance provided for by section 65 of Law no. 448 of 1998. 11. In a judgment of 21 October 2004 the Palermo Court of Appeal dismissed the applicant’s appeal. It observed that, as the allowance in question was based solely on the income and family situation of the recipients, it fell within the sphere of social assistance (assistenza sociale). The allowance had initially been intended only for Italian citizens and had subsequently been extended to all European Union nationals. However, the Euro-Mediterranean Agreement related only to social-security benefits (prestazioni previdenziali) and was therefore not applicable to the family allowance provided for by section 65 of Law no. 448 of 1998. 12. The applicant lodged an appeal on points of law, reiterating his request for a preliminary ruling to be sought from the CJEU. 13. In a judgment of 15 April 2008 which was deposited with the registry on 29 September 2008, the Court of Cassation dismissed the appeal. 14. In its reasons, the Court of Cassation observed first of all that Article 64(1) and (2) of the Euro-Mediterranean Agreement provided, inter alia, as follows: “1. The treatment accorded by each Member State to workers of Tunisian nationality employed in its territory shall be free from any discrimination based on nationality, as regards working conditions, remuneration and dismissal, relative to its own nationals. 2. All Tunisian workers allowed to undertake paid employment in the territory of a Member State on a temporary basis shall be covered by the provisions of paragraph 1 with regard to working conditions and remuneration.” 15. Noting that the text in question referred explicitly to employment relationships and the elements that comprised them, the Court of Cassation inferred from this that it applied only to social-security benefits and not to social-assistance benefits of the kind claimed by the applicant, to which Tunisian citizens resident in Italy were not entitled. According to the Court of Cassation, this interpretation was confirmed by Article 65(1) and (2) of the Euro-Mediterranean Agreement, which referred in particular to “sickness and maternity benefits, invalidity, old-age and survivors’ benefits, industrial accident and occupational disease benefits and death, unemployment and family benefits”. The Court of Cassation stressed that its interpretation was not based solely on the reference in the text to “social security” (previdenza sociale) but, as indicated by the CJEU, on the elements comprising each benefit. 16. This judgment was served on the applicant on 2 October 2008.

§ Cauze similare