CASE OF MAGGIO AND OTHERS v. ITALY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Remainder inadmissible;Violation of Art. 6-1;No violation of P1-1;No violation of Art. 14+P1-1;Pecuniary and non-pecuniary damage - award
CASE OF MAGGIO AND OTHERS v. ITALY (CtEDO, 2011)
Reclamanții s-au născut în 1938, 1942, 1939, 1942 și, respectiv, 1940, și trăiesc în Italia. Dl Maggio a lucrat în Elveția din 1980 până în 1992. La 25 iunie 1997, dl Maggio solicită Istituto Nazionale della Previdenza Sociale („INPS”), o entitate italiană de bunăstare, să reexamineze pensia de vârstă și să-l lichideze pe baza remunerației reale primite („retribuzione efettiva”) în cursul anilor de muncă în Elveția, în conformitate cu Convenția Italo-Swiss din 1962. La o dată neespecificată, INPS și-a respins cererea, deoarece calculul a trebuit să se bazeze pe remunerația primită în Elveția și apoi să fie readaptat pe baza tabelelor furnizate în circularul nr. 324 din 4 ianuarie 1978. 10. Dl Maggio a instituit o procedură în fața Tribunalului Lecce, susținând că plata pensiilor de vârstă trebuie calculată pe baza remunerației reale primite (în ultimii cinci ani de ocupare a forței de muncă) și a contribuțiilor plătite în parte în Elveția și în parte în Italia. 11. Prin hotărârea depusă în registr la 8 mai 2002, reclamația sa a fost respinsă. 12. Dl Maggio a recurs la Curtea de Apel Lecce care, prin o hotărâre depusă în registr la 30 octombrie 2003, și-a respins cererea. Acesta a luat în considerare un raport de experți tehnici în ceea ce privește art. 23 din Convenția Italo-Swiss (a se vedea legea internă relevantă mai jos), care prevede transferul de contribuții plătite în Elveția la sistemul italian de asigurări pentru utilizarea în calculul pensiilor de vârstă și garantat beneficiile legislației italiene. În consecință, aceasta a susținut că calculul pensiilor trebuie efectuat pe baza criteriilor italiene, chiar dacă acestea sunt mai puțin favorabile decât cele elvețiene. Într-adevăr, dreptul italian (decretul din 27 aprilie 1968 nr. 488) prevedea un calcul bazat pe ratele contributive mai ridicate decât cele din Elveția, oferind astfel o pensie mai mică decât cea preconizată de dl Maggio. 13. Prin hotărârea din 11 decembrie 2008 depusă în registr la 13 februarie 2009, Curtea de Casație a respins cererea dlui Maggio, după respingerea cererii de trimitere preliminară la CEJ. Acesta a afirmat că criteriile utilizate de Curtea de Apel au fost în cele din urmă recunoscute la art. 1 alineatul 777, din Legea nr. 296 din 27 decembrie 2006 („Legea 296/2006”), care avea efect retroactiv. Această lege nu a fost considerată neconstituțională de către Curtea Constituțională într-o hotărâre din 23 mai 2008 (a se vedea legea internă relevantă mai jos). 14. În 2005 dl Gabrieli solicită INPS să își stabilească pensia pe baza contribuțiilor plătite în Elveția pentru muncă pe care le-a efectuat acolo între noiembrie 1963 și iunie 2001. Ca bază pentru calculul pensiei sale, INPS a angajat o remunerație teoretică („retribuzione teorica”) în loc de remunerarea reală („retribuzione efettiva”). Primul a dus la o readaptare pe baza raportului existent între contribuțiile aplicate în Elveția (8%) și în Italia (32,7%), care a dus la o reducere de 25% din suma de bază utilizată pentru calcularea pensiei și, prin urmare, o reducere a pensiei în sine. Prin urmare, în 2006 dl Gabrieli a instituit proceduri judiciare. 15. Prin hotărârea Tribunalului de la Brescia (Secțiunea de muncă) din 2 octombrie 2006, cererea dlui Gabrieli a fost susținută pe baza jurisprudenței relevante ale Curții de Casație în momentul respectiv (a se vedea mai jos Legea internă relevantă). 16. Prin hotărârea din 7 august 2007, Curtea de Apel a anulat hotărârea din prima instanță, având în vedere intrarea în vigoare a Legii 296/2006. Dl Gabrieli Prin urmare, hotărârea a devenit finală la 7 august 2008 18. Dl Faccioli are dreptul la o pensie de vârstă începând cu 1 aprilie 1999. 19. În 2006, dl Faccioli solicită INPS să își stabilească pensia pe baza contribuțiilor plătite în Elveția pentru muncă pe care le-a efectuat în Elveția între 1 decembrie 1958 și 31 martie 1999. Ca bază pentru calculul pensiei sale, INPS a angajat o remunerație teoretică („retribuzione teorica”) în loc de remunerarea reală („retribuzione efettiva”). Primul a dus la o readaptare pe baza raportului existent între contribuțiile aplicate în Elveția (8%) și în Italia (32,7%), care a dus la o reducere de 25% din suma de bază utilizată pentru calcularea pensiei și, prin urmare, o reducere a pensiei în sine. Prin urmare, în 2006 dl Faccioli a instituit proceduri judiciare. 20. Prin hotărârea Tribunalului de la Brescia (Secțiunea de muncă) din 20 octombrie 2008, argumentele dlui Faccioli au fost respinse în funcție de Legea 296/2006 și de hotărârea ulterioară a Curții Constituționale. Dl Faccioli nu a recurs, considerând că aceasta nu a fost înutilă având în vedere jurisprudența respectivă la momentul respectiv. 21. Dna Forgioli are dreptul la o pensie de vârstă începând cu 1 aprilie 1995 și la o pensie de supraviețuire, ca văduvă, soțul ei a devenit pensionar la 1 aprilie 1997, de la data decesului soțului ei. 22. În 2006, dna Forgioli solicită INPS să își stabilească pensia pe baza contribuțiilor plătite în Elveția pentru muncă pe care le-a efectuat în Elveția între 1 august 1959 și 30 noiembrie 1994, precum și a celor plătite de soțul ei. Ca bază pentru calculul pensiilor relevante, INPS a angajat o remunerație teoretică („retribuzione teorica”) în loc de remunerarea reală („retribuzione efecttiva”). Primul a dus la o readaptare pe baza raportului existent între contribuțiile aplicate în Elveția (8%) și în Italia (32,7%), care a dus la o reducere de 25% din suma de bază utilizată pentru calcularea pensiei și, prin urmare, o reducere a pensiei în sine. Prin urmare, în 2006 dna Forgioli a instituit proceduri judiciare. 23. Prin hotărârea Tribunalului de la Brescia (Secțiunea de muncă) din 20 octombrie 2008, argumentele dnei Forgioli au fost respinse în funcție de Legea 296/2006 și de hotărârea ulterioară a Curții Constituționale. Dna Forgioli nu a recurs, considerând că aceasta nu a fost utilă având în vedere jurisprudența relevantă la momentul respectiv. 24. Dna Zanardini are dreptul la o pensie de vârstă începând cu 1 august 1997. 25. În 2006, dna Zanardini solicită INPS să își stabilească pensia pe baza contribuțiilor plătite în Elveția pentru muncă pe care le-a efectuat în elveția între martie 1960 și iulie 1997. Ca bază pentru calculul pensiei sale, INPS a angajat o remunerație teoretică („retribuzione teorica”) în loc de remunerarea reală („retribuzione efettiva”). Primul a dus la o readaptare pe baza raportului existent între contribuțiile aplicate în Elveția (8%) și în Italia (32,7%), care a dus la o reducere de 25% din suma de bază utilizată pentru calcularea pensiei și, prin urmare, o reducere a pensiei în sine. Prin urmare, în 2006 dna Zanardini a instituit proceduri judiciare. 26. Prin hotărârea Tribunalului de la Brescia (Secțiunea de muncă) din 20 octombrie 2008, argumentele dnei Zanardini au fost respinse în funcție de Legea 296/2006 și de hotărârea ulterioară a Curții Constituționale. Dna Zanardini nu a recurs, considerând că aceasta nu a fost utilă având în vedere jurisprudența respectivă la momentul respectiv. 27. art. 23 din dispozițiile tranzitorii ale Convenției Italo-Swiss privind securitatea socială, din 14 decembrie 1962, prevede, în măsura în care este cazul, după cum urmează (traducere neoficială): „1. În ceea ce privește Elveția, performanța este în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții, chiar și în cazurile în care evenimentul asigurat a avut loc înainte de intrarea în vigoare a Convenției. Cu toate acestea, nu se aplică în conformitate cu aceste dispoziții decât dacă evenimentul asigurat a avut loc înainte de 21 decembrie 1959 și dacă contribuțiile nu au fost sau nu vor fi transferate sau returnate în conformitate cu Convenția din 17 octombrie 1951 sau cu alineatul (5) din prezentul articol. (...) 2. În ceea ce privește Italia, performanța este în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții în cazul în care evenimentul asigurat a avut loc la sau după data intrării în vigoare. Cu toate acestea, atunci când evenimentul asigurat a avut loc înainte de data respectivă, performanța are loc în conformitate cu prezenta convenție de la data intrării în vigoare, dacă nu ar fi fost posibilă acordarea unei astfel de pensii din cauza insuficienței perioadelor de asigurare și numai dacă contribuțiile nu au fost rambursate de sistemul italian de asigurare socială. Cu excepția dispozițiilor de mai sus, se vor lua în considerare perioadele de asigurare, de contribuții și de ședere care au loc înainte de intrarea în vigoare a prezentei convenții. Pentru o perioadă de cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentei convenții, la obținerea vârstei pensionabile în temeiul legislației italiene, cetățenii italieni pot solicita, în derogare a articolului 7, transferul de contribuții plătite de ei și de angajatorii acestora în regimurile de asigurare în vârstă de vârstă și supraviețuitori la schema de asigurare italiană, cu condiția ca acestea să părăsească Elveția pentru o decontare permanentă în Italia sau într-o țară terță înainte de sfârșitul anului în care s-a ajuns la vârsta pensionabilă. art. 5 alineatele (4) și (5) din Convenția din 17 octombrie 1951 se va aplica utilizării acestor contribuții transferate, eventuale rambursări și efectele acestor transferuri.” 28. În măsura în care este cazul, art. 5 din Convenția Italo-Swiss privind asigurarea socială din 17 octombrie 1951 prevede (traducere neoficială): „...(4) cetățenii italieni care nu fac obiectul alineatului (*) sau supraviețuitorii lor, pot solicita contribuții plătite de acestea și de angajatorii acestora în asigurarea de vârstă și supraviețuitori elvețieni, care urmează să fie transferate la sistemul italian de asigurare socială, astfel cum se menționează la art. 1 (*). Acestea din urmă vor folosi contribuțiile respective pentru a se asigura că persoana asigurată obține beneficiile obținute din legislația italiană menționată la art. 1 alineatul (1) și orice alte dispoziții emise de autoritățile italiene. În cazul în care, în temeiul dispozițiilor juridice italiene relevante, persoana asigurată nu poate invoca un drept la pensie, serviciile de asistență socială italiene vor rambursa, la cerere, contribuțiile transferate. (5) Se poate solicita transferul de contribuții prevăzut în alineatul anterior: (a) dacă cetățeanul italian a părăsit Elveția cu cel puțin zece ani înainte, (b) cu privire la apariția evenimentului asigurat. Cetățeanul italian al cărui contribuții au fost transferate schemei de asigurări sociale italiene nu poate afirma nici un drept în ceea ce privește asigurarea de vârstă și supraviețuitori, pe baza acestor contribuții. O astfel de persoană, sau supraviețuitorii săi, poate aștepta o pensionare obișnuită din schema de asigurare de vârstă și supraviețuitori elvețieni doar ... [în] condițiile prevăzute la primul paragraf (*).” 29. Se remarcă că articolele marcate (*) au fost abrogate de art. 26 alineatul (3) din Convenția din 1962, cu excepția articolului 23 alineatul (5) citat anterior. 30. Dispoziția tranzitorie a articolului 23 din Convenția din 1961 a devenit definitivă prin intermediul acordului suplimentar din 4 iulie 1969, al cărui articol 1 alineatele (1) și (3) se menționează: „La atingerea vârstei pensionabile în temeiul legislației italiene, și în cazul în care acestea nu au primit deja o pensie, cetățenii italiani pot solicita, în derogare a articolului 7, ca contribuțiile plătite de ei și de angajatorii acestora în sistemul de asigurare a vieții și supraviețuitorilor să fie transferate la schema de asigurare italiană, cu condiția ca acestea să părăsească Elveția pentru o decontare permanentă în Italia ...” „entitățile italiene de asistență socială să utilizeze astfel de contribuții în favoarea asigurărilor sau a moștenitorilor săi săi, astfel încât să asigure atingerea avantajelor derivate din legislația italiană, astfel cum se menționează la art. 1 din convenție, în conformitate cu dispozițiile specifice emise de autoritățile italiene. În cazul în care nu se poate obține niciun avantaj pe baza unor astfel de acorduri, entitățile italiene de asistență socială trebuie să ramburseze contribuțiile transferate părților interesate.” 31. Hotărârea Curții de Casație din 6 martie 2004, precum și o altă jurisprudență analogă în momentul material, au stabilit că, în absența unei legislații specifice care reglementează transferul de contribuții, metoda de calcul al stabilității pensiilor lucrătorilor ar trebui să se bazeze pe remunerația reală primită de persoana respectivă, inclusiv orice activitate întreprinsă în Elveția, indiferent de faptul că contribuțiile plătite în Elveția și transferate în Italia au fost calculate pe baza unor rate mult mai mici decât cele stabilite în legislația italiană. 32. art. 1 alineatul 777 din Legea 296/2006, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, prevede (traducere neoficială): „art. 5 alineatul (2) din Decretul prezidențial nr. 488 din 27 aprilie 1968 și modificările ulterioare trebuie interpretate în sensul că, în cazul transferului de contribuții acordate entităților străine de bunăstare la sistemul de asigurare generală obligatoriu italian, în urma tratatelor și convențiilor internaționale de securitate socială, remunerația pensionabilă în raport cu perioada de ocupare a forței de muncă este calculată prin înmulțirea sumei de contribuții transferate și divizând rezultatul cu ratele de contribuție pentru regimul de asigurare de invaliditate, de vârstă și de supraviețuitor, după cum este cazul în perioada respectivă de contribuție. Prin o scrisoare din 5 martie 2007, Curtea de Casație a interzis legitimitatea Legii 296/2006 și a trimis cazul Curții Constituționale. Curtea Constituțională a pronunțat hotărârea la 23 mai 2008, hotărând, în sumă, după cum urmează. 34. Deși interpretativ, Legea 296/2006 a fost inovatoare. Nu a existat nici o jurisprudență contradictorie în ceea ce privește regimul de pensii, ci o singură interpretare bine stabilită, conform căreia lucrătorul italian ar putea solicita transferul contribuțiilor sale, plătite în Elveția, către INPS, pentru a obține avantajele prevăzute de legislația italiană privind asigurarea de invaliditate, vârstă și supraviețuitori, inclusiv cea privind calculele pensiilor bazate pe remunerații, pe baza salariilor câștigate în Elveția, indiferent de faptul că contribuțiile transferate au fost plătite la o rată elvețiană mult mai scăzută. 35. Curtea Constituțională a remarcat că legile care definesc remunerarea pensiilor fac parte dintr-un sistem de asistență socială care echilibra resursele disponibile și serviciile furnizate. O modificare a calculului pensiilor de la criteriul contributiv la cel bazat pe remunerație („retributivo”) nu a fost în detrimentul sustenabilității financiare a sistemului. Astfel, modificările aduse de Legea impugnată au încercat să aducă relația dintre remunerarea pensionabilă și contribuțiile în conformitate cu sistemul în vigoare în Italia în aceeași perioadă de timp. Legea prevedea că remunerația primită în străinătate (utilizată ca bază pentru calculele pensiilor) trebuie ajustată prin aplicarea aceleiași rate procentuale utilizate pentru contribuțiile de pensii plătite în Italia în aceeași perioadă. Prin urmare, norma a făcut explicit ceea ce se afla în dispozițiile interpretative inițiale. În consecință, nu a existat încălcarea principiului certitudinii juridice. Nu a fost nici discriminatoria normei, deoarece drepturile dobândite și mai favorabile ale pensionaților anteriore nu au fost, până atunci, inaudibile. În plus, Legea nu a discriminat persoanele care au lucrat în străinătate, deoarece a asigurat pur și simplu un echilibru global în sistemul de bunăstare și a evitat situația prin care persoanele care au efectuat contribuții mici la un sistem de pensii străine ar putea primi aceeași pensie ca cele care au plătit contribuțiile italiene mult mai mari. Legea contestată nu prevedea nicio reducere ex post, deoarece a impus doar o interpretare care ar fi putut fi deja deferită de dispozițiile inițiale. În cele din urmă, acest sistem a permis încă o pensie suficientă și satisfăcător, adecvată pentru stilul de viață al lucrătorului. Prin urmare, afirmația de neconstituționalitate a menționată lege a fost manifestament nefondată.