SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 54425/08 Giorgio CATALDO împotriva Italiei și a altor 5 cereri (a se vedea lista anexată) DECLARAREA FACTELOR Reclamanții sunt resortisanți italieni (a se vedea lista anexată pentru detalii). Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dna E. Fatuzzo, avocat practicant în Bergamo, Italia. Faptele cazurilor, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Dl Cataldo Cataldo a solicitat Istituto Nazionale della Previdenza Sociale („INPS”) să își stabilească pensia în conformitate cu Convenția Italo-Swiss din 1962 privind securitatea socială (a se vedea legea și practicile interne relevante de mai jos) pe baza contribuțiilor plătite în Elveția pentru munca pe care le-a efectuat acolo între 1956 și 1994. Ca bază pentru calculul pensiei sale (în ceea ce privește remunerarea medie a ultimilor zece ani), INPS a angajat o remunerație teoretică („retribuzione teorica”) în loc de remunerarea reală („retribuzione efectivă”) În primul rând, s-a realizat o reajustare pe baza raportului existent între contribuțiile aplicate în Elveția (8%) și în Italia (32,7%), ceea ce a însemnat că calculul a avut ca bază un pseudo-salar care a constituit aproximativ un sfert din salariul primit efectiv de solicitant și, prin urmare, o reducere a pensiei în sine. În consecință, în 2006 dl Cataldo a instituit proceduri judiciare, susținând că acest lucru a fost contrar spiritului Convenției Italo-Swiss. Prin hotărârea Tribunalului Lecco (Secțiunea de laborator și bunăstare) din 27 februarie 2008, depusă în registrul relevant la 6 mai 2008, instanța a respins cererea dlui Cataldo având în vedere intrarea în vigoare a Legii 296/2006. Dl Cataldo nu a apelat, considerând că este inutil, având în vedere că legea impugnată a fost considerată legitimă de către Curtea Constituțională în hotărârea sa din 23 mai 2008, nr. 172 (a se vedea mai jos dreptul intern și practică relevante), pe care alte instanțe sunt obligate să le susțină. 2. Dl Maggioni Dl Maggioni solicită INPS să își stabilească pensia în conformitate cu Convenția Italo-Swiss din 1962 privind securitatea socială pe baza contribuțiilor plătite în Elveția pentru munca pe care le-a efectuat acolo între 1965 și 2000. Ca bază pentru calculul pensiei sale (în ceea ce privește remunerarea medie a ultimilor zece ani), INPS a angajat o remunerație teoretică („ Retribuzione teorica “) în loc de remunerarea reală („retribuzione effettiva În primul rând, s-a realizat o reajustare pe baza raportului existent între contribuțiile aplicate în Elveția (8%) și în Italia (32,7%), ceea ce a însemnat că calculul a avut ca bază un pseudo-salar care a constituit aproximativ un sfert din salariul primit efectiv de solicitant și, prin urmare, o reducere a pensiei în sine. Prin urmare, în 2006 dl Maggioni a instituit o procedură judiciară. Prin hotărârea Tribunalului de la Brescia (Secțiunea Labour) din 26 iunie 2006, cererea dlui Maggioni a fost susținută pe baza jurisprudenței Curții de Cassare în acest moment. 2007, Curtea de Apel a anulat hotărârea din prima instanță având în vedere intrarea în vigoare a Legii 296/2006. Această hotărâre a devenit finală la 19 mai 2008 având în vedere faptul că dl Maggioni nu a apelat la Curtea de Cassare, considerând că aceasta este inutilă în circumstanțele cauzei. 3. dl Ribulotta Dl Ribulotta solicită INPS să își stabilească pensia în conformitate cu Convenția Italo-Swiss din 1962 privind securitatea socială pe baza contribuțiilor plătite în Elveția pentru munca pe care le-a efectuat acolo între 1955 și 1991. Ca bază pentru calculul pensiei sale (în ceea ce privește remunerarea medie a ultimilor zece ani), INPS a angajat o remunerație teoretică („ Retribuzione teorica “) în loc de remunerarea reală („retribuzione effettiva În primul rând, s-a realizat o reajustare pe baza raportului existent între contribuțiile aplicate în Elveția (8%) și în Italia (32,7%), ceea ce a însemnat că calculul a avut ca bază un pseudo-salar care a constituit aproximativ un sfert din salariul primit efectiv de solicitant și, prin urmare, o reducere a pensiei în sine. În consecință, în 2003 dl Ribulotta a instituit o procedură judiciară. Prin hotărârea Tribunalului Varese (Secția de laborator și bunăstare) din 21 februarie 2006, cererea dlui Ribulotta a fost susținută pe baza jurisprudenței Curții de Cassie în acest moment. 2008, Curtea de Apel a anulat hotărârea de primă instanță, având în vedere intrarea în vigoare a Legii 296/2006, dl Ribulotta nu a interzis Curtea de Cassare, considerând că aceasta este inutilă în circumstanțele cauzei. 4. Dl Marinaro Dl Marinaro solicită INPS să își stabilească pensia în conformitate cu Convenția Italo-Swiss din 1962 privind securitatea socială pe baza contribuțiilor plătite în Elveția pentru munca pe care le-a efectuat acolo între 1965 și 1994. Ca bază pentru calculul pensiei sale (în ceea ce privește remunerarea medie a ultimilor zece ani), INPS a angajat o remunerație teoretică („ Retribuzione teorica “) în loc de remunerarea reală („retribuzione effettiva În primul rând, s-a realizat o reajustare pe baza raportului existent între contribuțiile aplicate în Elveția (8%) și în Italia (32,7%), ceea ce a însemnat că calculul a avut ca bază un pseudo-salar care a constituit aproximativ un sfert din salariul primit efectiv de solicitant și, prin urmare, o reducere a pensiei în sine. Prin urmare, în 2006 dl Marinaro a instituit o procedură judiciară. Prin hotărârea Tribunalului de Como (Secțiunea "Labour and Welfare") din 21 februarie 2006, reclamația dlui Marinaro a fost respinsă ca fiind fără timp. Dl Marinaro a interzis. Prin hotărârea din 7 iulie 2008, depusă în registrul relevant la 17 iulie 2008. 2008, Curtea de Apel a reformat hotărârea de primă instanță, având în vedere faptul că cererile reclamanților pentru datoriile referitoare la cei trei ani înainte de a depune cererea, nu ar putea fi considerate în timp util. Cu toate acestea, aceasta a respins meritele cererii având în vedere intrarea în vigoare a Legii 296/2006. Dl Marinaro nu a apelat la Curtea de Casare, considerând că aceasta nu este în regulă în circumstanțele cazului. 5. Dl Centamore Dl Centamore solicită INPS să își stabilească pensia în conformitate cu Convenția Italo-Swiss din 1962 privind securitatea socială pe baza contribuțiilor plătite în Elveția pentru munca pe care le-a efectuat acolo între 1969 și 2000. Ca bază pentru calculul pensiei sale (în ceea ce privește remunerarea medie a ultimilor zece ani), INPS a angajat o remunerație teoretică („ Retribuzione teorica “) în loc de remunerarea reală („retribuzione effettiva În primul rând, s-a realizat o reajustare pe baza raportului existent între contribuțiile aplicate în Elveția (8%) și în Italia (32,7%), ceea ce a însemnat că calculul a avut ca bază un pseudo-salar care a constituit aproximativ un sfert din salariul primit efectiv de solicitant și, prin urmare, o reducere a pensiei în sine. Prin urmare, în 2006 dl Centamore a instituit o procedură judiciară, prin hotărârea Tribunalului Busto Arsizio (Secțiunea "Labour and Welfare") din 9 iunie 2008, cererea dlui Centamore a fost respinsă având în vedere intrarea în vigoare a Legii 296/2006. Dl Maccarinelli solicită INPS să își stabilească pensia în conformitate cu Convenția Italo-Swiss din 1962 privind securitatea socială pe baza contribuțiilor plătite în Elveția pentru activitatea pe care a efectuat-o între 1960 și 2000. Ca bază pentru calculul pensiei sale (în ceea ce privește remunerarea medie a ultimilor zece ani), INPS a angajat o remunerație teoretică („ Retribuzione teorica “) în loc de remunerarea reală („retribuzione effettiva În primul rând, s-a realizat o reajustare pe baza raportului existent între contribuțiile aplicate în Elveția (8%) și în Italia (32,7%), ceea ce a însemnat că calculul a avut ca bază un pseudo-salar care a constituit aproximativ un sfert din salariul primit efectiv de solicitant și, prin urmare, o reducere a pensiei în sine. Prin urmare, în 2006 dl Maccarinelli a instituit o procedură judiciară. Prin hotărârea Tribunalului Bresce (Secțiunea Labour and Welfare) din 20 iunie 2008, depusă în registrul relevant la 23 iunie 2008, cererea dlui Maccarinelli a fost respinsă având în vedere intrarea în vigoare a Legii 296/2006. Dl Maccarinelli nu a făcut apel, considerând că aceasta nu este în regulă în circumstanțele cazului. Legea și practicile interne relevante Convenția Italo-Swiss privind securitatea socială art. 23 din dispozițiile tranzitorii din Convenția Italo-Swiss privind securitatea socială, din 14 decembrie 1962, prevede, în măsura în care este relevant, după cum urmează (traducere neoficială „1. În ceea ce privește Elveția, performanța este în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții, chiar și în cazurile în care evenimentul asigurat a avut loc înainte de intrarea în vigoare a convenției. Cu toate acestea, nu se aplică în conformitate cu aceste dispoziții decât dacă evenimentul asigurat a avut loc înainte de 21 decembrie 1959 și dacă contribuțiile nu au fost sau nu vor fi transferate sau returnate în conformitate cu Convenția din 17 octombrie 1951 sau cu alineatul (5) din prezentul articol. (...) În ceea ce privește Italia, performanța este în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții în cazul în care evenimentul asigurat a avut loc la sau după data intrării în vigoare. Cu toate acestea, atunci când evenimentul asigurat a avut loc înainte de data respectivă, performanța are loc în conformitate cu prezenta convenție de la data intrării în vigoare, dacă nu ar fi fost posibilă acordarea unei astfel de pensii din cauza insuficienței perioadelor de asigurare și numai dacă contribuțiile nu au fost rambursate de sistemul italian de asigurare socială. (3) Cu excepția dispozițiilor de mai sus, se vor lua în considerare perioadele de asigurare, de contribuții și de ședere care au loc înainte de intrarea în vigoare a prezentei Convenții. Pentru o perioadă de cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentei convenții, la obținerea vârstei pensionabile în temeiul legislației italiene, cetățenii italieni pot solicita, în derogare a articolului 7, transferul de contribuții plătite de ei și de angajatorii acestora în regimurile de asigurare în vârstă de vârstă și supraviețuitori la schema de asigurare italiană, cu condiția ca acestea să părăsească Elveția pentru o decontare permanentă în Italia sau într-o țară terță înainte de sfârșitul anului în care s-a ajuns la vârsta pensionabilă. art. 5 alineatele (4) și (5) din Convenția din 17 octombrie 1951 se va aplica utilizării acestor contribuții transferate, eventuale rambursări și efectele acestor transferuri.” În măsura în care este relevant, art. 5 din Convenția Italo-Swiss privind asigurarea socială din 17 octombrie 1951 prevede (traducere neoficială „...(4) Cetățenii italieni care nu sunt acoperiți de alin. (*) sau de supraviețuitorii lor, pot solicita contribuții plătite de aceștia și de angajatorii acestora în asigurarea de vârstă în Elveția și a supraviețuitorilor care urmează să fie transferate la sistemul italian de asigurări sociale, așa cum se menționează la art. 1 (*). Acestea din urmă vor folosi contribuțiile respective pentru a se asigura că persoana asigurată obține beneficiile obținute din legislația italiană menționată la art. 1 alineatul (1) și orice alte dispoziții emise de autoritățile italiene. În cazul în care, în conformitate cu dispozițiile juridice italiene relevante, persoana asigurată nu poate invoca un drept la pensie, serviciile de asistență socială italienă vor rambursa, la cerere, contribuțiile transferate. (5) Transferul de contribuții, astfel cum se prevede în subparagraful de mai sus, poate fi solicitat: (a) dacă cetățeanul italian a părăsit Elveția cel puțin zece ani înainte, (b) cu privire la apariția evenimentului asigurat. Cetățeanul italian al cărui contribuții au fost transferate schemei de asigurare socială italiană nu poate afirma nici un drept în ceea ce privește asigurarea de bătrânețe și supraviețuitori pe baza acestor contribuții. O astfel de persoană, sau supraviețuitorii săi, poate aștepta o încasare obișnuită din schema de asigurare de bătrânețe și supraviețuitori elvețieni doar ... Se remarcă că articolele marcate (*) au fost abrogate de art. 26 alineatul (3) din Convenția din 1962, cu excepția articolului 23 alineatul (5) citat anterior. Dispoziția tranzitorie a articolului 23 din Convenția din 1961 a devenit definitivă prin acordul suplimentar din 4 iulie 1969, art. 1 alineatele (1) și (3) din care se menționează: „La atingerea vârstei pensionabile în temeiul legislației italiene și în cazul în care acestea nu au fost deja în primirea unei pensii, cetățenii italieni pot solicita, în derogare a articolului 7, transferul de contribuții plătite de ei și de angajatorii acestora la sistemul de asigurare a supraviețuitorilor și de vârstă în elveția la sistemul de asigurare italiană, cu condiția ca acestea să părăsească Elveția pentru o decontare permanentă în Italia ...” „Entitățile italiene de asistență socială trebuie să utilizeze astfel de contribuții în favoarea asigurărilor sau a moștenitorilor săi, astfel încât să asigure atingerea avantajelor derivate din legislația italiană, astfel cum se menționează la art. 1 din Convenție, în conformitate cu dispozițiile specifice emise de autoritățile italiene. În cazul în care nu se poate obține niciun avantaj pe baza unor astfel de acorduri, entitățile italiene de asistență socială trebuie să ramburseze contribuțiile transferate părților interesate.” jurisprudența relevantă pentru perioada de înaintea promulgării Legii 296/2006 Hotărârea Curții de cassare din 6 martie 2004, precum și o altă jurisprudență analogă în momentul material, au stabilit că, în absența unei legislații specifice care reglementează transferul de contribuții, metoda de calcul al stabilității pensiilor lucrătorilor ar trebui să se bazeze pe remunerația reală primită de persoana respectivă, inclusiv orice activitate întreprinsă în Elveția, indiferent de faptul că contribuțiile plătite în Elveția și transferate în Italia au fost calculate pe baza unor rate mult mai mici decât cele stabilite în legislația italiană. Legea nr. 296 din 27 decembrie 2006 art. 1 alineatul 777, din Legea 296/2006, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, prevede (traducere neoficială „art. 5 alineatul (2) din decretul prezidențial nr. 488 din 27 aprilie 1968 și modificările ulterioare trebuie interpretate în sensul că, în cazul transferului de contribuții acordate entităților străine de bunăstare la sistemul de asigurare generală obligatoriu italian, în urma tratatelor și convențiilor internaționale de securitate socială, remunerația pensionabilă în raport cu perioada de ocupare a forței de muncă este calculată prin înmulțirea sumei de contribuții transferate și divizând rezultatul cu ratele de contribuție pentru regimul de asigurare de invaliditate, de vârstă și de supraviețuitor, după cum este cazul în perioada respectivă de contribuție. Hotărârea Curții Constituționale din 23 mai 2008, nr. 172 Prin o scrisoare din 5 martie 2007, Curtea de Cassare a pus la îndoială legitimitatea Legii 296/2006 și a trimis cazul Curții Constituționale. Curtea Constituțională a hotărât, în suma, după cum urmează. Deși interpretativ, Legea 296/2006 a fost inovatoare. Nu a existat nici o jurisprudență contradictorie în ceea ce privește regimul de pensii, ci o singură interpretare bine stabilită, conform căreia lucrătorul italian ar putea cere să își transfere contribuțiile sale, plătite în Elveția, către INPS, pentru a obține avantajele prevăzute de legislația italiană privind asigurarea de invaliditate, vârstă și supraviețuitori, inclusiv cea privind calculele pensiilor bazate pe remunerații, pe baza salariilor câștigate în Elveția, indiferent de faptul că contribuțiile transferate au fost plătite la o rată elvețiană mult mai mică. Curtea Constituțională a remarcat că legile care definesc remunerarea pensiilor fac parte dintr-un sistem de asistență socială care echilibra resursele disponibile și serviciile furnizate. O modificare a calculului pensiilor de la criteriul contributiv la cel bazat pe remunerație („retributivo”), nu a fost în detrimentul sustenabilității financiare a sistemului. Astfel, modificările aduse de Legea impugnată au încercat să aducă relația dintre remunerarea pensionabilă și contribuțiile în conformitate cu sistemul în vigoare în Italia în aceeași perioadă de timp. Legea prevedea că remunerația primită în străinătate (utilizată ca bază pentru calculele pensiilor) trebuie ajustată prin aplicarea aceleiași rate procentuale utilizate pentru contribuțiile de pensii plătite în Italia în aceeași perioadă. Prin urmare, norma a făcut explicit ceea ce se afla în dispozițiile interpretative inițiale. În consecință, nu a existat încălcarea principiului certitudinii juridice. Nu a fost nici discriminatoria normei, deoarece drepturile dobândite și mai favorabile ale pensionaților anteriore nu au fost, până atunci, inaudibile. În plus, Legea nu a discriminat persoanele care au lucrat în străinătate, deoarece a asigurat pur și simplu un echilibru global în sistemul de bunăstare și a evitat situația în care persoanele care au efectuat contribuții mici la un sistem de pensii străine ar putea primi aceeași pensie ca cele care au plătit contribuțiile italiene mult mai mari. Reducerea, deoarece a impus doar o interpretare care ar fi putut fi deja deferită de dispozițiile inițiale. În sfârșit, acest sistem a permis încă o pensie suficientă și satisfăcător, adecvată pentru stilul de viață al lucrătorului. În consecință, afirmația de neconstituționalitate a menționată lege a fost evident nefondată. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că intervenția legislativă, și anume promulgarea Legii 296/2006, în timp ce procedurile erau în așteptare, care au schimbat jurisprudența bine stabilită, le-a refuzat dreptul la un proces echitabil. Reclamanții se plâng în continuare că nu au avut un remediu intern eficace, deoarece intervenția legislativă a negat orice așteptări legitime pe care le-ar fi putut deține și a făcut instituția oricărei proceduri juridice vane, invocând art. 13 din Convenție. Fără a invoca orice articol al Convenției, reclamanții se plâng în continuare că Legea 296/2006 a creat o disparitate în tratament între persoanele care au ales să lucreze în străinătate și cele care au rămas în Italia; ei observă în continuare că hotărârea Curții Constituționale care confirmă validitatea Legii 296/2006 a creat o disparitate între persoanele ale căror proceduri s-au încheiat (în mod succes) și cele ale căror proceduri erau încă pendente. Întrebarea COMUN A avut reclamanții o audiere echitabilă în determinarea drepturilor și obligațiilor lor civile, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, a existat interferențe legislative cu administrarea justiției destinate să influențeze determinarea judiciară a unui litigiu? Dacă da, interferența a fost bazată pe motive convingătoare de interes general? În sfârșit, interferența a fost compatibilă cu principiile de certitudine juridică (a se vedea Maggio și alții c. Italia , nr. 46286/09, 52851/08, 53727/08, 54486/08 și 56001/08, 31 mai 2011)? Reclamanții au avut la dispoziție un remediu intern eficace pentru plângerile lor din Convenția conform articolului 13 din Convenția? Apendice nr. Cerere nr. Lodgedd on Solicitant name date of nace locul de reședință 54425/08 04/11/2008 Giorgio CATALDO 11/09/1936 Mandello Del Lario 58361/08 20/11/2008 Fulvio MAGGIONI 20/11/2008 Toscolano Maderno 58464/08 26/11/2008 Sergio RIBULOTTA 23/12/1928 Malnate 60505/08 05/12/2008 Vito MARINARO 19/12/1940 Alzate Brianza 60524/08 05/12/2008 Alfio CENTAMORE 27/02/1944 Gallarate 61827/08 09/12/2008 Emiliano MACCARINELLI 28/05/1942 Brescia
Application no. 54425/08
Giorgio CATALDO against Italy
and 5 other applications
(see list appended)
The applicants are Italian nationals (see list appended for details). They are represented before the Court by Mrs E. Fatuzzo, a lawyer practising in Bergamo, Italy.
A.
The circumstances of the cases
The facts of the cases, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.
Mr Cataldo requested the
Istituto Nazionale della Previdenza Sociale
(“INPS”) to establish his pension in accordance with the 1962 Italo-Swiss Convention on Social Security (see Relevant Domestic Law and Practice below) on the basis of the contributions paid in Switzerland for work he had performed there between 1956 and 1994. As a basis for the calculation of his pension (in respect of the average remuneration of the last ten years), the INPS employed a theoretical remuneration (“
retribuzione teorica
”) instead of the real remuneration (“
retribuzione effettiva
”). The former resulted in a readjustment on the basis of the existing ratio between the contributions applied in Switzerland (8%) and in Italy (32.7%), which meant that the calculation had as its basis a pseudo-salary which amounted to approximately a quarter of the salary actually received by the applicant and therefore a reduction in the pension itself.
Consequently, in 2006 Mr Cataldo instituted judicial proceedings, contending that this was contrary to the spirit of the Italo-Swiss Convention.
By a judgment of the Lecco Tribunal (Labour and Welfare Section) of 27
February 2008, filed in the relevant registry on 6 May 2008, the court rejected Mr Cataldo’s claim in view of the entry into force of Law
296/2006.
Mr Cataldo did not appeal, deeming it to be futile given that the impugned law had been considered legitimate by the Constitutional Court in its judgment of 23 May 2008, no. 172 (see Relevant Domestic Law and Practice below), which other courts were then bound to uphold.
Mr Maggioni requested the INPS to establish his pension in accordance with the 1962 Italo-Swiss Convention on Social Security on the basis of the contributions paid in Switzerland for work he had performed there between 1965 and 2000. As a basis for the calculation of his pension (in respect of the average remuneration of the last ten years), the INPS employed a theoretical remuneration (“
retribuzione teorica
”) instead of the real remuneration (“
retribuzione effettiva
”). The former resulted in a readjustment on the basis of the existing ratio between the contributions applied in Switzerland (8%) and in Italy (32.7%), which meant that the calculation had as its basis a pseudo-salary which amounted to approximately a quarter of the salary actually received by the applicant and therefore a reduction in the pension itself.
Consequently, in 2006 Mr Maggioni instituted judicial proceedings.
By a judgment of the Brescia Tribunal (Labour Section) of 26 June 2006, Mr Maggioni’s claim was upheld on the basis of the relevant Court of Cassation case-law at the time.
The INPS appealed.
By a judgment of 1 March 2007, filed in the relevant registry on 19
May
2007, the Milan Court of Appeal reversed the first-instance judgment in view of the entry into force of Law
296/2006. This judgment became final on 19 May 2008 given that Mr Maggioni did not appeal to the Court of Cassation, deeming it to be futile in the circumstances of the case.
Mr Ribulotta requested the INPS to establish his pension in accordance with the 1962 Italo-Swiss Convention on Social Security on the basis of the contributions paid in Switzerland for work he had performed there between 1955 and 1991. As a basis for the calculation of his pension (in respect of the average remuneration of the last ten years), the INPS employed a theoretical remuneration (“
retribuzione teorica
”) instead of the real remuneration (“
retribuzione effettiva
”). The former resulted in a readjustment on the basis of the existing ratio between the contributions applied in Switzerland (8%) and in Italy (32.7%), which meant that the calculation had as its basis a pseudo-salary which amounted to approximately a quarter of the salary actually received by the applicant and therefore a reduction in the pension itself.
Consequently, in 2003 Mr Ribulotta instituted judicial proceedings.
By a judgment of the Varese Tribunal (Labour and Welfare Section) of 21 February 2006, Mr Ribulotta’s claim was upheld on the basis of the relevant Court of Cassation case-law at the time.
The INPS appealed.
By a judgment of 16 May 2008, filed in the relevant registry on 5
June
2008, the Milan Court of Appeal reversed the first-instance judgment in view of the entry into force of Law
296/2006.
Mr Ribulotta did not appeal to the Court of Cassation, deeming it to be futile in the circumstances of the case.
Mr Marinaro requested the INPS to establish his pension in accordance with the 1962 Italo-Swiss Convention on Social Security on the basis of the contributions paid in Switzerland for work he had performed there between 1965 and 1994. As a basis for the calculation of his pension (in respect of the average remuneration of the last ten years), the INPS employed a theoretical remuneration (“
retribuzione teorica
”) instead of the real remuneration (“
retribuzione effettiva
”). The former resulted in a readjustment on the basis of the existing ratio between the contributions applied in Switzerland (8%) and in Italy (32.7%), which meant that the calculation had as its basis a pseudo-salary which amounted to approximately a quarter of the salary actually received by the applicant and therefore a reduction in the pension itself.
Consequently, in 2006 Mr Marinaro instituted judicial proceedings.
By a judgment of the Como Tribunal (Labour and Welfare Section) of 21
February 2006, Mr Marinaro’s claim was dismissed as being out of time.
Mr Marinaro appealed.
By a judgment of 7 July 2008, filed in the relevant registry on 17
July
2008, the Milan Court of Appeal reformed the first-instance judgment, considering that the applicant’s claims for the dues relating to the three years before he lodged his application could not be considered time-barred. However, it rejected the merits of the claim in view of the entry into force of Law
296/2006.
Mr Marinaro did not appeal to the Court of Cassation, deeming it to futile in the circumstances of the case.
Mr Centamore requested the INPS to establish his pension in accordance with the 1962 Italo-Swiss Convention on Social Security on the basis of the contributions paid in Switzerland for work he had performed there between 1969 and 2000. As a basis for the calculation of his pension (in respect of the average remuneration of the last ten years), the INPS employed a theoretical remuneration (“
retribuzione teorica
”) instead of the real remuneration (“
retribuzione effettiva
”). The former resulted in a readjustment on the basis of the existing ratio between the contributions applied in Switzerland (8%) and in Italy (32.7%), which meant that the calculation had as its basis a pseudo-salary which amounted to approximately a quarter of the salary actually received by the applicant and therefore a reduction in the pension itself.
Consequently, in 2006 Mr Centamore instituted judicial proceedings.
By a judgment of the Busto Arsizio Tribunal (Labour and Welfare Section) of 9 June 2008, Mr Centamore’s claim was rejected in view of the entry into force of Law
296/2006.
Mr Centamore did not appeal, deeming it futile in the circumstances of the case.
Mr Maccarinelli requested the INPS to establish his pension in accordance with the 1962 Italo-Swiss Convention on Social Security on the basis of the contributions paid in Switzerland for work he had performed there between 1960 and 2000. As a basis for the calculation of his pension (in respect of the average remuneration of the last ten years), the INPS employed a theoretical remuneration (“
retribuzione teorica
”) instead of the real remuneration (“
retribuzione effettiva
”). The former resulted in a readjustment on the basis of the existing ratio between the contributions applied in Switzerland (8%) and in Italy (32.7%), which meant that the calculation had as its basis a pseudo-salary which amounted to approximately a quarter of the salary actually received by the applicant and therefore a reduction in the pension itself.
Consequently, in 2006 Mr Maccarinelli instituted judicial proceedings.
By a judgment of the Bresce Tribunal (Labour and Welfare Section) of 20 June 2008, filed in the relevant registry on 23 June 2008, Mr
Maccarinelli’s claim was rejected in view of the entry into force of Law
296/2006.
Mr Maccarinelli did not appeal, deeming it futile in the circumstances of the case.
B.
Relevant domestic law and practice
1.
The Italo-Swiss Convention on Social Security
Article 23 of the transitional provisions of the Italo-Swiss Convention on Social Security, of 14 December 1962, provides, in so far as relevant, as follows (
unofficial translation
):
“1. In so far as Switzerland is concerned, performance shall be in accordance with the provisions of this Convention, even in cases where the insured event occurred before the entry into force of the Convention. Old-age and survivors’ ordinary annuities will, however, only apply in accordance with these provisions if the insured event took place before 21 December 1959, and if the contributions were not or will not be transferred or reimbursed in accordance with the Convention of 17
October
1951, or paragraph 5 of this Article. (...)
2.In so far as Italy is concerned, performance shall be in accordance with the provisions of this Convention where the insured event occurred on or after the date of its entry into force. Nevertheless, when the insured event occurred before that date, performance shall take place in accordance with the present Convention from the date of its entry into force, if it would not have been possible to grant such a pension due to the insufficiency of the insurance periods, and only if the contributions have not been reimbursed by the Italian social insurance scheme.
3.With the exception of the above provisions, periods of insurance, of contributions and of residence occurring before the entry into force of this Convention will be taken into consideration.
5.For a period of five years from the entry into force of this Convention, upon the attainment of pensionable age under Italian law, Italian citizens may request, in derogation of Article 7, that the contributions paid by them and their employers into the Swiss old-age and survivors insurance schemes be transferred to the Italian insurance scheme, on condition that they have left Switzerland for permanent settlement in Italy or in a third country prior to the end of the year in which their pensionable age was reached. Article 5 (4) and (5) of the Convention of 17 October 1951 will apply to the use of such transferred contributions, eventual reimbursements and the effects of such transfers.”
In so far as relevant, Article 5 of the Italo-Swiss Convention on Social Insurance of 17 October 1951 provides (
unofficial translation
):
“...(4) Italian citizens not covered by the preceding sub-paragraph (*) or their survivors, may request contributions paid by them and their employers into the Swiss old-age and survivors’ insurance to be transferred to the Italian social welfare insurance scheme as indicated in Article 1 (*). The latter will use the said contributions to ensure that the insured person obtains the benefits derived from Italian law quoted in Article 1 (*) and any other dispositions issued by the Italian authorities. In the event that, under the relevant Italian legal provisions, the insured person cannot assert a right to a pension, the Italian social welfare services will reimburse, upon request, the transferred contributions.
(5) Transfer of contributions as provided for in the above sub-paragraph may be requested:
(a) if the Italian citizen has left Switzerland at least ten years before,
(b) on the occurrence of the insured event.
The Italian citizen whose contributions have been transferred to the Italian social insurance scheme cannot assert any right in respect of the Swiss old-age and survivors’ insurance on the basis of such contributions. Such a person, or his [or her] survivors, may expect an ordinary annuity from the Swiss old-age and survivors insurance scheme only ... [under] the conditions set out in the first paragraph (*).”
It is noted that the articles marked (*) were repealed by Article 26 (3) of the 1962 Convention, except for the purposes of the above cited Article 23 (5).
The transitional provision of Article 23 of the 1961 Convention became definitive by means of the additional agreement of 4 July 1969, Article 1 (1) and (3) of which reads:
“On reaching pensionable age under Italian law, and where they have not already been in receipt of a pension, Italian citizens may request, in derogation of Article 7, that the contributions paid by them and their employers into the Swiss old-age and survivors’ insurance scheme be transferred to the Italian insurance scheme, on condition that they have left Switzerland for permanent settlement in Italy ...”
“The Italian social welfare entities must use such contributions in favour of the insured or his or her heirs in such a way as to ensure the attainment of the advantages derived from Italian law, as cited in Article 1 of the Convention, in accordance with the specific arrangements issued by the Italian authorities. If no advantage can be attained on the basis of such arrangements, the Italian social welfare entities must reimburse the transferred contributions to the interested parties.”
2.
Case-law relevant to the period before the enactment of Law
296/2006
The Court of Cassation’s judgment of 6 March 2004, and other analogous jurisprudence at the material time, established that, in the absence of specific legislation regulating the transfer of contributions, the method of calculation in determining workers’ pensions should be based on the real remuneration received by that person, including any work undertaken in Switzerland, irrespective of the fact that contributions paid in Switzerland and transferred to Italy had been calculated on the basis of much lower rates than those established under Italian legislation.
3.
Law no. 296 of 27 December 2006
Article 1, paragraph 777, of Law 296/2006,
which entered into force on 1
January 2007, provides (
unofficial translation
):
“Article 5 (2) of Presidential Decree no. 488 of 27 April 1968 and subsequent modifications must be interpreted to the effect that, in the event of transfer of contributions paid to foreign welfare entities to the Italian obligatory general insurance scheme, as a consequence of international social security treaties and conventions, the pensionable remuneration relative to the employment period abroad is calculated by multiplying the amount of transferred contributions by a hundred and dividing the result by the contribution rates for the invalidity, old-age and survivors insurance scheme, as applicable during the relevant contributory period. More favourable pension treatment already liquidated before the entry into force of the current law is exempted.”
4.
Constitutional Court judgment of 23 May 2008, no. 172
1.
By a writ of 5 March 2007, the Court of Cassation questioned the legitimacy of Law 296/2006 and remitted the case to the Constitutional Court. The Constitutional Court gave judgment on 23 May 2008, holding, in sum, as follows.
2.
Although interpretative, Law 296/2006 was innovative. There had been no conflicting case-law on the pension regime but a single well-established interpretation, according to which the Italian worker could ask to transfer his or her contributions, paid in Switzerland, to the INPS, in order to obtain the advantages provided by Italian law on invalidity, old-age and survivors’ insurance, including that of remuneration-based pension calculations, on the basis of the wages earned in Switzerland, irrespective of the fact that the transferred contributions had been paid at a much lower Swiss rate.
3.
The Constitutional Court noted that the laws defining pension remuneration were part of a welfare system which balanced available resources and the services supplied. A change in calculating pensions from the contributory criterion to the remuneration-based one (“
retributivo
”), was not to the detriment of the financial sustainability of the system. Thus, the changes brought about by the impugned Law sought to bring the relationship between pensionable remuneration and contributions in line with the system in force in Italy during the same period of time. The Law provided that remuneration received abroad (used as a basis for pension calculations) was to be adjusted by applying the same percentage ratios used for pension contributions paid in Italy during the same period. Thus, the norm made explicit what had been in the original interpretative provisions. Consequently, there had been no breach of the principle of legal certainty. Nor was the norm discriminatory since the acquired and more favourable rights of earlier pensioners were, by then, unassailable. Furthermore, the Law did not discriminate against people who had worked abroad, because it simply ensured an overall balance in the welfare system, and avoided the situation whereby persons who had made small contributions to a foreign pension scheme could receive the same pension as those who had paid the much higher Italian contributions. The contested Law did not provide for any
ex post
reductions, as it merely imposed an interpretation which could already have been inferred from the original provisions. Lastly, this system still allowed for a sufficient and satisfactory pension, adequate for the lifestyle of a worker. Accordingly, the claim of unconstitutionality of the said Law was manifestly ill-founded.
1.
The applicants complain under Article 6 § 1 of the Convention that the legislative intervention, namely the enactment of Law 296/2006, whilst proceedings were pending, which changed well-established case-law, had denied them their right to a fair trial.
2.
The applicants further complain that they did not have an effective domestic remedy, since the legislative intervention negated any legitimate expectations they might have held and made the institution of any legal proceedings vain. They invoke Article 13 of the Convention.
3.
Without invoking any article of the Convention the applicants further complain that Law 296/2006 created a disparity in treatment between persons who had chosen to work abroad, and those who remained in Italy; they further note that the Constitutional Court judgment confirming the validity of Law 296/2006 created a disparity between persons whose proceedings had ended (successfully) and those whose proceedings were still pending.
1.
Did the applicants have a fair hearing in the determination of their civil rights and obligations, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? In particular, was there interference by the legislature with the administration of justice designed to influence the judicial determination of a dispute? If so, was the interference based on compelling grounds of general interest? Lastly, was the interference compatible with the principles of legal certainty
(see
Maggio and Others v. Italy
, nos. 46286/09, 52851/08, 53727/08, 54486/08 and 56001/08, 31 May 2011)?
2.
Did the applicants have at their disposal an effective domestic remedy for their Convention complaints as required by Article 13 of the Convention?
No.
Application no.
Lodged on
Applicant name
date of birth
place of residence
54425/08
04/11/2008
Giorgio CATALDO
11/09/1936
Mandello Del Lario
58361/08
20/11/2008
Fulvio MAGGIONI
20/11/2008
Toscolano Maderno
58464/08
26/11/2008
Sergio RIBULOTTA
23/12/1928
Malnate
60505/08
05/12/2008
Vito MARINARO
19/12/1940
Alzate Brianza
60524/08
05/12/2008
Alfio CENTAMORE
27/02/1944
Gallarate
61827/08
09/12/2008
Emiliano MACCARINELLI
28/05/1942
Brescia