CtEDO 06.05.2014 Auto

MOLLA c. GRÈCE

RESPONDENT
GRC
HOTĂRÂRE
06.05.2014
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MOLLA c. GRÈCE (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 71144/12 Envi MOLLA împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 6 mai 2014 într-o cameră compusă din Isabelle Berro-Lefevre, președinte, Khanlar Hajiyev, Mirjana Lazarova Trajkovska, Julia Laffranque, Paulo Pinto de Albuquerque, Linos-Alender Sicilianos, Erik Møse, judecători; [Double-Click pentru Lista Judecătorii] și a lui Søren Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 26 octombrie 2012, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentului, dl Envi Molla, este un resortisant albanez născut în 1987. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul P. Stamatopoulos, avocat la Atena. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: reclamantul și familia sa, compusă din părinți, părinți ai mamei și ai fratelui său mai mic, sunt resortisanți albanezi de origine greacă. În 2003, aceștia au locuit în Grecia. La 25 septembrie 2008, reclamantul a fost pus sub acuzare pentru jaf armat, port de armă ilegal, utilizare înarmată și complicitate la tentativa de asasinat. A fost retinut provizoriu începând cu 26 septembrie 2008 și timp de două luni înainte de a fi eliberat condiționat la 4 decembrie 2008. La 13 octombrie 2009, directorul Direcției Străinilor de Attique a revocat permisele speciale de ședere ale reclamantului în calitate de străin de origine greacă din motive care țin de protecția ordinii publice. La 19 aprilie 2010, reclamantul a introdus o cale de atac împotriva acestei decizii în fața directorului general al poliției daattice. Între timp, la 5 martie 2010, a fost condamnat pentru furt de către tribunalul din Samos la o pedeapsă cu închisoarea de trei luni cu suspendare și achitat de celelalte capete de acuzare. Curtea nu a dispus ca reclamantul să fie deportat. La 7 iunie 2010, directorul general al Poliției din Attica a respins recursul. La 17 iunie 2010, reclamantul a introdus o acțiune în anulare împotriva deciziei directorului general al poliției da'attique în fața instanței administrative din Etta, însoțită de o cerere de suspendare a executării deciziei și de o cerere de suspendare provizorie. Printre altele, art. 6 alineatul (2) și art. 8 din Convenție au invocat hotărârile Curții în cauzele Uner c. Țările de Jos 46410/99, 18 octombrie 2006) și Omojudi c. Regatul Unit 1820/08, 24 noiembrie 2009) și a susținut că Grecia era patria sa, unde era stabilit cu familia sa și nu avea nicio legătură cu Albania. El a invocat originile sale grecești și obligația impusă de legislația elenă de a-l proteja. El a subliniat că, pentru a-și revoca permisul de ședere specială, ar fi trebuit condamnat definitiv la o pedeapsă cu închisoarea de cel puțin un an. La 2 iulie 2010, președinta Tribunalului Administrativ de Primă Instanță a respins cererea de suspendare provizorie a măsurii. În schimb, acțiunea în anulare și cererea de suspendare a executării măsurii de punere în aplicare sunt în continuare în curs de desfășurare. La 10 aprilie 2012, reclamantul, suspectat de furt, a fost arestat din nou pentru furt și rejudecare în instanță. La data de 23 mai 2012. 10. Printr-o decizie din 13 aprilie 2012, șeful subdirecției străinilor de Atique, a constatat că reclamantul nu deținea un permis de ședere, pe care îl deținea pe teritoriul în care nu cunoștea legea nr. 3907/2011 (art. 21) și Legea nr. 3386/2005 [art. 76 alineatul (1) litera (b) și (c) ] și că a fost acuzat de încălcare a dispozițiilor articolului El a ordonat detenția, expulzarea și înscrierea sa în registrul persoanelor nedorite până în 2019. Decizia preciza că nu era necesar să se acorde reclamantului o perioadă de timp pentru a părăsi de bună voie teritoriul. 11. La 23 aprilie 2012, directorul general al poliției d'attique a respins acțiunea reclamantului împotriva deciziei menționate anterior din aceleași motive. Decizia preciza că reclamantul poate introduce o acțiune în anulare în termen de 60 de zile. 12. La 25 aprilie 2012, reclamantul a formulat obiecții împotriva detenției sale în fața președintelui Tribunalului Administrativ din Pireu și a solicitat eliberarea sa pe motiv că nu era periculos pentru ordinea publică și nu era în pericol să fugă. 13. La 26 aprilie 2012, președintele Tribunalului Administrativ a respins obiecțiile pe motiv că, în cazul în care reclamantul ar fi fost eliberat, acesta ar fi riscat să fugă și, astfel, ar fi inoperat decizia privind expulzarea. Președintele s-a bazat pe condamnarea reclamantului de către instanța de judecată a lui Samos, pe faptul că în perioada de suspendare fusese arestat din nou și trebuia judecat, precum și pe faptul că a desfășurat o activitate profesională doar pentru o perioadă foarte scurtă de timp. 14. La data de 23 mai 2012, instanța corecțională din statul de origine l-a acuzat pe reclamant de furt. Reclamantul susține că a părăsit deja teritoriul elen înainte de această dată, deoarece nu mai putea suporta condițiile sale de detenție degradante. Dreptul și practica internă relevante 15. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 3907/2011, intitulată "N 3907/2011," Servicii de azil, returnarea persoanelor care își au reședința în mod ilegal, permisele de ședere (și care transpun Directiva 2008/115/CE privind normele și procedurile comune în materie de returnare a resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală și care intră în vigoare la 26 ianuarie 2011) prevăd art. 18 din Regulamentul (CE) nr. : o presupunere rezonabilă, bazată pe mai multe criterii obiective, că, într-un caz dat, resortisantul unei țări terțe în curs de returnare riscă să fugă. Cu titlu indicativ, astfel de criterii obiective constituie (...) a fost comisă sau riscă să fie săvârșită de către o anumită persoană (...) art. 21 În caz de respingere a unei cereri de eliberare sau de reînnoire a unui permis de ședere sau în caz de revocare a unui astfel de titlu, autoritatea competentă ia o decizie de trimitere a resortisantului țării terțe. Decizia de trimitere constituie o parte integrantă a deciziei de respingere a cererii de ședere sau a deciziei de revocare a permisului de ședere. (...) art. 22 Autoritățile competente pentru a ordona returnarea pot impune obligații pe tot parcursul perioadei de timp pentru returnarea voluntară a resortisantului țării terțe pentru a evita riscul de scurgere, cum ar fi prezentarea în mod regulat în fața autorităților, depunerea unei garanții adecvate, înregistrarea anumitor documente sau reședința într-un anumit loc. (...) În cazul în care resortisantul țării terțe este un pericol pentru ordinea și securitatea publică sau pentru securitatea națională, autoritățile competente nu trebuie să stabilească un termen pentru returnarea voluntară sau să acorde un termen mai mic de șapte zile. Resortisanții unei țări terțe care fac obiectul unei proceduri de trimitere (...) sunt reținuți în vederea pregătirii întoarcerii și a derulării procedurii de returnare numai în cazul în care nu este posibil într-un caz dat să se ia măsuri eficiente și suficiente, dar mai puțin radicale (...). Punerea în detenție este ordonată atunci când : (a) există riscul unei scurgeri sau (b) resortisantul țării terțe evită sau împiedică pregătirea returnării sau a procedurii de expulzare sau (c) există în acest sens motive de securitate națională. Detenția este ordonată și menținută pe durata absolut necesară pentru desfășurarea procedurii de expulzare, care trebuie să aibă loc cu diligența necesară. În orice caz, pentru ca măsura de detenție să fie ordonată sau menținută, se ia în considerare disponibilitatea locurilor adecvate de detenție și posibilitatea d Õ de a asigura condiții de viață umane pentru deținuți. Decizia de punere în aplicare detenție conține o motivație de fapt și juridică, este luată în scris (...) și pronunțată în termen de trei zile în cazul în care decizia de returnare nu a fost încă luată. În plus față de drepturile sale în temeiul Codului administrativ, resortisantul unei țări terțe deținute poate formula obiecții împotriva deciziei de detenție sau de prelungire a acesteia în fața președintelui Tribunalului Administrativ (...). Dispozițiile alin. (4) și (5) din art. 76 din Legea nr. 3386/2005 (...) se aplică formulării acestor obiecții. Cetățanul țării terțe este imediat informat cu privire la drepturile sale în conformitate cu prezentul alineat. Acesta este imediat repus în libertate atunci când se constată că deținerea sa nu este legală. În orice caz, organismul care a emis decizia de punere în detenție examinează din oficiu la fiecare trei luni în cazul în care condițiile de detenție sunt îndeplinite. În cazul prelungirii detenției, deciziile referitoare la acestea sunt transmise președintelui Tribunalului Administrativ (...), care se pronunță asupra legalității prelungirii și își pronunță imediat decizia, pe care o formulează pe scurt într-un proces-verbal trimis imediat autorității de poliție competente. În cazul în care este evident, din motive juridice sau de altă natură sau în cazul în care condițiile de la alineatul (1) nu mai sunt îndeplinite, nu există o perspectivă rezonabilă de detenție, se pune capăt detenției, iar resortisantul țării terțe este imediat eliberat. Detenția se prelungește atâta timp cât sunt îndeplinite condițiile alin. (1) și este necesară pentru a asigura expulzarea. Durata maximă a detenției nu poate depăși șase luni. Durata menționată anterior poate fi prelungită pentru o perioadă determinată care nu depășește 12 luni, în cazul în care, în ciuda eforturilor rezonabile ale serviciilor competente, operațiunea de la distanță riscă să dureze deoarece (a) resortisantul țării terțe refuză să coopereze sau (b) obținerea documentelor solicitate din țara terță este întârziată. art. 41 Returnarea din străinătate este interzisă în cazul în care [...] (f) originea sa greacă a fost constatată; trimiterea nu este interzisă în cazul paragrafelor (...) și (f) din paragraful precedent, în cazul în care străinul este periculos pentru ordinea publică, securitatea națională sau sănătatea publică. 16. Conform jurisprudenței instanțelor grecești și în conformitate cu art. 5 din Decizia ministerială nr. 400/2005, revocarea unui permis de ședere special pentru un resortisant al unei țări terțe, dar de origine greacă, trebuie să se bazeze pe o condamnare penală definitivă de cel puțin un an. În cazul în care această condiție nu este îndeplinită, revocarea trebuie să se bazeze pe alte elemente care indică pericolul pe care îl prezintă persoana în cauză pentru ordinea și securitatea publică. GRIFS 17. Reclamantul invocă încălcări ale art. 5 alin. (1), 5 alin. (4), 6 alin. (2) și (8) din Convenție, precum și ale art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană are dreptul la libertate și securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și în conformitate cu căile legale (...) dacă este vorba despre arestarea sau deținerea legală a unei persoane pentru a împiedica intrarea ilegală în teritoriu sau împotriva căreia este în desfășurare o procedură de expulzare sau de extrădare. 19. Reclamantul susține că deținerea sa a fost arbitrară deoarece a decis să nu cunoască următoarele dispoziții ale dreptului intern: art. 41 alineatul (1) litera (f) din Legea nr. 3907/2011, care nu permite trimiterea unui resortisant de origine greacă; art. 18 litera (g) din aceeași lege care stabilește criteriile care permit determinarea riscului de scurgere ; de la art. 30 alineatul (1) din aceeași lege care prevede adoptarea unor măsuri mai puțin radicale decât detenția. 20. Curtea amintește jurisprudența sa potrivit căreia atât o persoană face obiectul unei proceduri de expulzare [care este] în curs de desfășurare În acest sens, art. 5 alin. (1) lit. (f) nu prevede același nivel de protecție ca art. 5 alin. (1) lit. (c) (a se vedea, printre multe altele, Chahal c. Regatul Unit, 15 noiembrie 1996, § 112, Rec., 1996 V, și Kayas c. România, n 33970/05, § 17, 12 octombrie 2006). 21. Totuși, după unul dintre principiile generale consacrate de jurisprudență, deținerea este arbitrară. (a se vedea, de exemplu, Bozano c. France, 18 decembrie 1986, seria A n 111 Čonka c. Belgia, nr 51564/99, CEDH 2002-I Saadi c. Regatul Unit [GC], nr 132203, § 69, CEDH 2008 22. În speță, Curtea constată că, în decizia sa din 13 aprilie 2012 de dispunere a deteniei reclamantului, șeful subdireciei străinilor d'attique a constatat că reclamantul nu deținea un permis de ședere, pe care l-a păstrat pe teritoriu în necunoașterea Legii nr. 3907/2011 (art. 21) și a Legii nr. 3386/2005 [art. 76 alineatul (1) litera (b) și (c) ] și care a fost acuzat de încălcare a dispozițiilor articolelor 310 (grave daune corporale), 313 (rixe) și 380 (fractură) din Codul penal. 23. 3907/2011 prevede că, în cazul în care permisul de ședere al unui resortisant străin este revocat, autoritatea competentă ia o decizie de trimitere a acestuia. În ceea ce privește literele (b) și (c) ale articolului 76 alineatul (1), care au fost aplicate în cazul reclamantului, acestea fac posibilă expulzarea în mod independent a unei proceduri penale, cum ar fi cea menționată la litera (a) din același articol. În cele din urmă, Curtea constată că, în cazul în care art. 30 din Legea nr. 3907/2011 invocă posibilitatea ca autoritățile, în cadrul procedurii de înjumătățire, să recurgă la măsuri mai puțin radicale decât detenția, aceasta poate fi impusă în caz de risc de deviere. C În aceste condiții, Curtea consideră că deținerea reclamantului în vederea expulzării nu poate fi considerată arbitrară. 25. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca inadmisibilă în aplicarea art. 35 § 3 și 4 în fine a Convenției. 26. Recurentul se plânge că Tribunalul Administrativ din Pireu nu a examinat legalitatea detenției sale. El declară o încălcare a art. 5 alin. Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, astfel încât aceasta să decidă în scurt timp cu privire la legalitatea detenției sale și să dispună eliberarea sa în cazul în care detenția este ilegală. 27. Recurentul precizează că instanța administrativă și-a respins obiecțiile împotriva detenției sale fără a examina dacă decizia de detenție a fost luată în conformitate cu legislația în vigoare în acel moment. Tribunalul ar fi comis, de asemenea, o eroare, întrucât, în același timp, se referă la art. 18 alineatul (g) din Legea nr. 3907/2011, acesta a utilizat criterii cuprinse în art. 76 din Legea nr. 3386/2005 care nu era aplicabil în cazul său, având în vedere originile sale grecești. 28. Curtea amintește că conceptul de "lawfulness" ( 5 din Convenție, conform alin. (1), astfel încât o persoană deținută are dreptul de a-și controla deținerea nu numai din punctul de vedere al dreptului intern, ci și al Convenției, al principiilor generale pe care le consacră și al scopului restricțiilor impuse alin. (1). La art. 5 alineatul (4) nu garantează dreptul la un control jurisdicțional de o asemenea magnitudine încât să poată înlocui instanța asupra tuturor aspectelor cauzei, inclusiv a considerentelor de pură oportunitate, propria sa apreciere față de cea a autorității de care provine decizia. El nu dorește un control suficient de extins pentru a se extinde la fiecare dintre condițiile indispensabile pentru regularitatea deținerii unui individ în conformitate cu alineatul (1) (Chahal § 127, menționat anterior și Dougoz c. Grecia, nr 40907/98, § 61CEDH 2001 II). 29. Curtea ia notă de faptul că, în speță, Tribunalul Administrativ din Pireu nu a reieșit să își motiveze decizia cu privire la legalitatea detenției reclamantului. Prin respingerea obiecțiilor acestuia, Tribunalul a subliniat că, în cazul în care recurentul ar fi pus în libertate, el ar risca să fugă și să facă astfel ca decizia să nu mai fie luată. Instanța se întemeiază în special pe condamnarea reclamantului de către tribunalul din Samos și pe faptul că, în perioada de suspendare, acesta fusese arestat din nou și trebuia judecat. 30. În această privință, Curtea observă că la litera (g) de la art. 18 din Legea nr. 3907/2011 precizează că riscul de evadare constă în condamnări pentru infracțiuni, ceea ce a fost cazul reclamantului la examinarea cererii sale de către instanța administrativă la 26 aprilie 2012. În plus, aceasta arată că, în cazul în care art. 41 alineatul (1) litera (f) din aceeași lege stabilește ca principiu interzicerea trimiterii unui resortisant străin de origine greacă la alineatul (2), acesta prevede o excepție în cazul în care acesta este considerat periculos pentru ordinea publică, ceea ce era și cazul reclamantului. 31. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca inadmisibilă în temeiul art. 35 alin. (3) și (4) în fine al Convenției. 32. Reclamantul se plânge că mai degrabă a fost considerat periculos pentru ordinea publică în momentul arestării sale, în timp ce în acel moment trebuia să fie presupus nevinovat. Orice persoană acuzată de o infracțiune este considerată nevinovată până când vinovăția sa a fost stabilită legal. 33. Reclamantul subliniază că, în momentul arestării sale, el nu a fost acuzat de o infracțiune gravă, ci de un delict minor, furtul, pentru care a fost achitat în cele din urmă; prin urmare, autoritățile nu ar fi trebuit să ia măsuri atât de radicale înainte ca instanța corecțională să se pronunțe. 34. Curtea amintește că principiul prezumției de nevinovăție consacrat de alineatul (2) din art. 6 prevede că mai mult decât o persoană este vinovată de o infracțiune înainte de stabilirea vinovăției sale de către o instanță ( Allenet de Ribemont c. Franța, 10 februarie 1995, §§ 35-36, seria A n 308). O încălcare a prezumției de nevinovăție poate avea loc nu numai de la un judecător sau de la o instanță judecătorească, ci și de la alte autorități publice (Daktaras c. Lituania, nr 42095/95, § 42, CEDH 2000-X). 35. Curtea ia notă de faptul că faptul reclamantului de a fi văzut aplicarea dispozițiilor legii n 3907/2011 și n În plus, la 23 mai 2012, tribunalul corecțional l-a achitat 36. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca inadmisibilă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 37. Reclamantul se plânge că decizia de a expulza din Grecia a ignorat existența unor legături familiale serioase pe care le avea cu țara în care se stabilise cu familia sa din 2003 și a fost luată în detrimentul articolului 41 alineatul (1) litera (f) din Legea nr 3907/2011 care interzicea expulzarea în cazul său. 38. Curtea ia notă de faptul că, la 17 iunie 2010, reclamantul a introdus o acțiune în anulare a deciziei de încuviințare în fața instanței administrative da . În această acțiune, reclamantul a ridicat problema necunoașterii dreptului intern relevant și a legăturilor, în special de familie, pe care le avea cu Grecia, prevalându-se, de altfel, de jurisprudența Curții referitoare la art. 8 din convenție. Această procedură este încă în curs de desfășurare și, prin urmare, instanțele elene nu au avut, până în prezent, ocazia de a examina și de a remedia încălcările pretinse. Prin urmare, aceste obiecțiuni sunt premature. 39. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 în fine al convenției. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că Søren Nielsen Isabelle Berro-Lefevre Moduler Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2013-11-26
0,94
CHATZIVASILIADIS c. GRÈCE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION Requête n o 51618/12 Dimitrios CHATZIVASILIADIS contre la Grèce La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 26 novembre 2013 en une chambre composée de : Isabelle Berro-Lefèvre, préside
CtEDO 2015-08-25
0,94
VEJUKA c. GRÈCE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION Requête n o 57900/09 Artur VEJUKA contre la Grèce La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 25 août 2015 en un comité composé de : Mirjana Lazarova Trajkovska, présidente, Linos-Alexa
CtEDO 2014-07-24
0,94
AFFAIRE MOULAKAKIS ET AUTRES c. GRÈCE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE MOULAKAKIS ET AUTRES c. GRÈCE ( Requêtes n os 75226/12, 75972/12, 76954/12, 78721/12, 78786/12, 909/13, 920/13, 1304/13 et 2394/13) ARRÊT STRASBOURG 24 juillet 2014 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouch
CtEDO 2014-10-09
0,94
AFFAIRE H.H. c. GRÈCE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE H.H. c. GRÈCE (Requête n o 63493/11) ARRÊT STRASBOURG 9 octobre 2014 DÉFINITIF 09/01/2015 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affa
CtEDO 2014-07-24
0,93
AFFAIRE MOURIKI ET AUTRES c. GRÈCE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE MOURIKI ET AUTRES c. GRÈCE ( Requêtes n os 37690/13, 41022/13, 41027/13, 42125/13, 42160/13, 42826/13 et 42836/13) ARRÊT STRASBOURG 24 juillet 2014 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l
Sursă