ZAGROCKI v. POLAND

RESPONDENT

POL

HOTĂRÂRE

13.05.2014

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Inadmissible

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

ZAGROCKI v. POLAND (CtEDO, 2014)

HUDOC · oficial

A doua secțiune DECIZIE nr. 13939/11 Wojciech ZAGROCKI împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 13 mai 2014 în calitate de comitet compus din: George Nicolaou, președinte, Zdravka Kalaydjieva, Faris Vehabović, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 23 februarie 2011, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, FACTE Reclamantul, dl Wojciech Zagrocki, este un național polonez, care s-a născut în 1979 și trăiește în Gniezno. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Baszkowski, avocat practicant în Poznań. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna J. Chrzanowska, a Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 23 aprilie 2006, serviciul de urmărire penală a inițiat ancheta într-o bandă penală internațională care a tratat traficul de femei și le-a forțat să intre în prostituție în Polonia și în Germania. La 21 septembrie 2006, Curtea de District Poznań a decis să aresteze reclamantul în reținere și a emis un mandat de arestare împotriva lui. Noiembrie 2006 Curtea Regională Poznań a emis un mandat european de arestare împotriva lui. Autoritățile au considerat că reclamantul se ascundea în Germania. La 12 martie 2008, reclamantul a fost arestat de către poliție sub suspiciune că a condus un tranzacționare de bandă criminală organizată la femei, unele dintre acestea minori, și a obținut profituri din prostituție. Între 12 martie 2008 și 12 martie 2009, el a îndeplinit o condamnare de închisoare ordonată de o instanță în alt set de proceduri penale împotriva lui (alegerea Curții de District Gniezno din 30 noiembrie 2005). La 18 martie 2008, Curtea de District Poznań a hotărât să dețină reclamantul pe cale de retragere (articolul III K 278/08). Detenția anterioară a reclamantului a fost prelungită ulterior de Curtea Regională Poznań la 2 septembrie, 25 august și 1 decembrie 2008. 10. Detenția anterioară a reclamantului a fost prelungită în continuare la 17 februarie și 27 mai 2009. 11. La 12 august 2009, reclamantul și alte zece co-acuzate au fost acuzate în fața Curții Regionale Poznań (documentul nr. Ap V Ds. 37/09). 12. La 31 august 2009, Curtea Regională Poznan și-a prelungit în continuare detenția, în plus față de motivele invocate până în prezent, Curtea a considerat că a existat un risc ca reclamantul să se ascundă deoarece evită justiția înainte de arest. 13. Mai 2010 Curtea de Apel a hotărât să prelungească detenția anterioară a reclamantului. Pe lângă suspiciunile rezonabile împotriva reclamantului, Curtea s-a bazat pe riscul ca acesta să se ascundă și pe faptul că reclamantul a fost condamnat anterior. În plus, Curtea s-a bazat pe severitatea pedepsei care ar putea fi Curtea a considerat în cele din urmă că procedura penală a fost foarte complexă, deoarece implica unsprezece acuzate de o duzină de infracțiuni.14 apelul reclamantului împotriva acestei hotărâri a fost respins la 29 iunie 2010.15. După aceea, detenția anterioară a reclamantului a fost prelungită la August, 26 octombrie și 21 decembrie 2010. Toate deciziile au fost invocate fără succes de către reclamant. Curtea se bazează, în special, pe gravitatea pedepsei posibile și pe faptul că reclamantul a acționat într-o bandă criminală organizată. În ultimele hotărâri enumerate mai sus, Curtea de Apel a considerat că riscul unei condamnare severă nu ar trebui să mai fie un motiv valabil pentru detenția prelungită a reclamantului. Cu toate acestea, celelalte motive, și anume riscul de a interveni în cursul corect al procedurii și de a se ascunde, rămân motivele valabile pentru detenția sa continuată. 16. La 8 septembrie 2011, Curtea de Apel a decis că reclamantul ar putea fi eliberat pe cauțiune în valoare de 70.000 zloti polonezi (PLN). 18. La 12 septembrie 2011, reclamantul a fost eliberat din închisoare pe cauțiune și în supravegherea poliției. 19. Curtea de judecată a programat primele audieri pentru 1 și 2 octombrie 2009. După audieri s-au desfășurat în mod sistematic, în medie de două sau trei ori pe lună. În unele ocazii, au fost reprogramate audieri din cauza bolilor acuzate, avocaților sau martorilor sau absențelor din alte motive justificate. La 6 iunie 2012, Curtea Regională Poznań a condamnat reclamantul și l-a condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare. Un grup de infracțiuni din care reclamantul a fost condamnat constă în cumpărarea unei fete minore de la o co-accusată cu scopul de a o pronunța. Fata a fugit de acasă și a fost fără resurse financiare atunci când reclamantul a promis să o ajute. Pentru câteva zile el a fost ducând-o la un drum în Polonia unde a fost aranjarea clienților pentru ea și a luat aproape tot banii pe care i-a câștigat. Apoi, reclamantul a mers cu ea în Germania, unde el a luat pașaportul ei și a plasat-o în diferite case publice. De aproape un an a obținut profituri din prostituția ei. În total, reclamantul a fost condamnat pentru 53 de infracțiuni comise între 2002 și 2006 împotriva a quinze femei. Reclamantul a condus o bandă criminală organizată, achiziționând și vânzând femei la casele publice, obținând profituri din prostituția lor și folosind amenințări și forță împotriva lor. 21. La 24 ianuarie 2013, Curtea de Apel Poznań a anulat o parte a hotărârii și a susținut restul. Curtea a condamnat reclamantul la cinci ani de închisoare. Procedura penală referitoare la acele acuzații care nu au fost susținute este în așteptare în fața Curții Regionale Poznań. Legea și practicile interne relevante 23. Legea și practicile interne relevante privind impunerea deținutului anterior la judecată ( arsetowanie tymczasowe ), motivele pentru extinderea sa , eliberarea de la detenție și normele care reglementează alte „ măsuri preventive” ( środki zapobiegawcze ) sunt exprimate în hotărârile Curții în cazul Poloniei Gołek , nr. 31330/02 , §§ 33 , 25 aprilie 2006 și Celejewski Polonia , nr. 17584/04 , §§§ 23 august 2006. COMPLAINTA 24. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 5 § 3 și 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a detenției anterioare și lungimea procedurii penale în cazul său. HOTĂRÂREA Prezenta încălcare a articolului 5 din Convenție 25. Prima plângere a reclamantului are legătură cu durata detenției sale, susținând că a fost excesivă, bazată pe art. 5 § 3 din Convenție, care prevede următoarele: „Toată lumea arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (3) (c) din prezentul articol este ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” 26. Guvernul a contestat acest argument cu privire la faptele cazului, susținând în continuare că, având în vedere severitatea acuzațiilor împotriva reclamantului, motivele furnizate pentru detenția anterioară a reclamantului erau „relevante” și „suficiente” pentru a justifica deținerea în custodie pentru întreaga perioadă relevantă. 27. Detenția reclamantului a început la 12 martie 2008, când a fost arestat pe baza suspiciunilor de trafic de persoane în cadrul unei bande criminale organizate. La 12 septembrie 2011, a fost eliberat pe cauțiune. 28. Cu toate acestea, Guvernul a susținut că între 12 martie 2008 și 12 martie 2009 reclamantul a îndeplinit o condamnare la închisoare care i-a fost impusă într-un alt set de proceduri penale. Reclamantul nu a contestat aceste fapte. Curtea consideră că acest termen, ca fiind acoperit de art. 5 § 1 litera (a), trebuie, prin urmare, scăderea de la perioada de detenție anterioară a reclamantului în sensul articolului 29. Astfel, perioada care urmează să fie luată în considerare a durat de la 12 martie 2009 până la 12 septembrie 2011. Se ridică la doi ani și la șase luni. 30. Curtea reiterează că principiile generale privind dreptul „la judecată într-un timp rezonabil sau la eliberarea procesului în suspensie”, astfel cum sunt garantate de art. 5 § 3 din Convenție, au fost stabilite în o serie de hotărâri anterioare (a se vedea, printre multe alte autorități, Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 110 et seq. , ECHR 2000 XI și McKay c. Regatul Unit [GC], nr. 543/03, §§ 41-44, CEDO 2006-..., cu alte referințe. 31. În ceea ce privește circumstanțele cazului instant, Curtea constată că, în hotărârile lor de detenție, autoritățile, în plus față de suspiciunile rezonabile împotriva reclamantului, se bazează în principal pe trei motive, adică (1) natura gravă a infracțiunilor pe care le-a fost acuzat, (2) necesitatea de a asigura conduita corectă a procedurii și (3) complexitatea neobișnuită a procedurii. 32. Reclamantul a fost acuzat de conducerea unui trafic de bande criminale organizate a femeilor și de a obține profituri din prostituție. În opinia Curții, este necesar să se țină seama de faptul că cazul în care un membru al unei astfel de bande criminale ar trebui să fie luat în considerare în evaluarea conformității cu art. 5 3 (a se vedea De asemenea, Curtea acceptă că suspiciunile rezonabile împotriva reclamantului de a fi comis infracțiuni grave justifică detenția inițială. De asemenea, necesitatea de a obține un volum mare de probe și de a determina gradul presupusului de responsabilitate a fiecărui acuzat, care a acționat într-un grup penal și împotriva căruia au fost stabilite numeroase acuzații de infracțiuni grave, constituie motive valabile pentru detenția inițială a reclamantului. În ceea ce privește tipul de acuzații împotriva reclamantului, vulnerabilitatea victimelor, unele dintre acestea minori, trebuie considerată ca fiind relevantă. În consecință, riscul de presiune asupra martorilor sau a altor co-acceptări poate fi considerat rezonabil ca fiind ridicat, astfel cum a fost constatat, de fapt, de către instanțele interne. În plus, Curtea este de acord cu evaluarea instanței interne că există un risc de abscizie având în vedere faptul că reclamantul a evitat justiția înaintea arestării sale și a fost căutat de mandate de arestare. În cele din urmă, Curtea constată că Curtea de Apel Poznań a hotărât să elibereze reclamantul pe cauțiune imediat ce motivele pentru care a continuat deținerea sa au încetat să existe. 34. În plus, în conformitate cu autoritățile, probabilitatea impunerii unei sentințe severe asupra reclamantului a creat o presupunere că reclamantul ar obstrucționa procedurile. Cu toate acestea, Curtea ar reitera faptul că, în timp ce severitatea sentinței confruntate este un element relevant în evaluarea riscului de abscindere sau de recidivă, gravitatea acuzațiilor nu poate justifica de unul singur perioade lungi de detenție preventivă (a se vedea Michta c. Polonia, nr. 13425/02, § 49, 4 mai 2006). 35. Deși toate factorele de mai sus ar putea justifica chiar și o perioadă relativ lungă de detenție, acestea nu au dat instanțelor interne putere nelimitate de a prelungi măsura (a se vedea Kopij c. Polonia (dec.), nr. 7676/06, 1 iulie 2008). 36. Cu toate acestea, în circumstanțele particulare ale cauzei care implică o bandă criminală organizată și având în vedere concluziile sale de mai sus cu privire la durata totală a detenției reclamantei, Curtea consideră că motivele pentru detenția anterioară a reclamantului au fost „relevante” și „suficiente” pentru a justifica deținerea lui în custodie pentru întreaga perioadă relevantă (a se vedea Nowak Polonia În consecință, trebuie verificat dacă autoritățile naționale au prezentat „diligență specială” în cadrul procedurii. 38. Curtea constată că nu au existat perioade semnificative de inactivitate din partea autorităților de pronunțare și a instanței de judecată. Investigațiile au fost încheiate de procurorul regional în cadrul unui procuror. pentru aceste motive, Curtea consideră că autoritățile interne au prezentat „diligența specială” în tratamentul cazului reclamantului. 39. Având în vedere considerentele de mai sus și având în vedere criteriile stabilite în jurisprudența sa în cazuri similare, Curtea consideră că detenția reclamantului a fost în conformitate cu cerințele de „tempă rațională” de la art. 5 § 3 din Convenție. Prin urmare, această plângere este manifestament nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Prezenta încălcare a art. 6 din Convenția 40. A doua plângere a reclamantului are legătură cu durata procedurii, care a început în aprilie 2006 și sunt încă în suspensie. Potrivit reclamantului, durata procedurii a fost încălcată de cerința de „tempă rezonabilă” prevăzută la art. 1 din Convenția. 41. Cu toate acestea, în temeiul articolului 35 § 1 din Convenție, Curtea nu poate trata chestiunea decât după epuizarea tuturor măsurilor interne. 42. Curtea observă că reclamantul nu a depus o plângere în temeiul Legii din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil (Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznaniany sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki 43. Rezultă că această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ și al articolului 4 din Convenție pentru neepuizarea recoursurilor interne. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Fatoș Aracı George Nicolaou Președintele adjunct al grefierului