NAWROTKIEWICZ v. POLAND

RESPONDENT

POL

HOTĂRÂRE

14.09.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partly struck out of the list;Partly inadmissible

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

NAWROTKIEWICZ v. POLAND (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

A doua secțiune DECIZIE nr. 36473/09 de Tomasz NAWROTKIEWICZ împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la septembrie 2010 în calitate de comitet compus din: Ljiljana Mijović, președinte, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 26 iunie 2009, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 25 martie 2010 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Tomasz Nawrotkiewicz, este un național polonez născut în 1969 și trăiește în Čód. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl. Pszczółkowski, avocat care practică în Čódש. Guvernul Polonez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Procedură penală - proiectul de acuzare din 10 martie 2009 La 27 octombrie 2006, reclamantul a fost arestat de poliție pe suspect că a comis diverse infracțiuni în timp ce acționează în bandă criminală organizată. La 29 octombrie 2006, Curtea de District (Sād Rejonowy) a hotărât să Curtea s-a bazat pe o suspiciune rezonabilă de faptul că reclamantul a comis infracțiunile și probabilitatea ridicată de a-i fi impus o sentință grea. Curtea a considerat în continuare că există riscul ca reclamantul să interfereze în cursul procedurii și să pună presiune asupra martorilor. Prin urmare, Curtea Regională (Såd Okręgowy ) a prelungit detenția reclamantului la 23 ianuarie, 26 iunie, 19 septembrie și 19 decembrie 2007. Curtea s-a bazat pe motivele invocate mai sus și pe complexitatea particulară a cauzei care implică mulți co-accusați, membri ai unei bande armate. În 2008, detenția preliminară a reclamantului a fost prelungită la 28 martie, 18 iunie, 22 octombrie și 23 decembrie. La 10 martie 2009, reclamantul și 27 de co-accultați au fost inculpați în fața Curții Regionale de judecată privind multiple acuzații legate de furturi, furturi, răpiri, răpiri, jafuri, trafic de droguri și mașini furate, comise în timp ce acționează într-o bandă criminală organizată și armată. Factura de acuzare a fost de 350 de pagini. La 30 martie 2009, Curtea de Apel a prelungit detenția reclamantului până la 31 decembrie 2009. Reclamantul a apelat fără succes împotriva tuturor deciziilor care își prelungesc detenția anterioară. Reclamantul nu s-a plângut de durata necorespunzătoare a procedurii în temeiul Legii din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil (Ustawa o Skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki – „Legea 2004”. Procesul reclamantului este în așteptare înaintea instanței de primă instanță și rămâne în detenție. Celălalt set de proceduri penale – Factura de inculpare din septembrie 2007 La 6 septembrie 2007, reclamantul și altele 20 co Acuzate au fost inculpate in fata Curții Regionale pentru multiple acuzații legate de extorciri, tentative de crimă, rapiri și jafuri în timp ce acționează într-o bandă criminală organizată. Procesul este în așteptare în fața Curții Regionale. Legea internă relevantă și practica de detenție preventivă Legea internă relevantă și practică privind impunerea deținutului în remandă ( Tymczasowe aresztowanie ), motivele pentru prelungirea sa, eliberarea de la detenție și norme care reglementează alte, așa-numite „mesure preventive” ( środki zapobiegawcze ) în timpul material sunt exprimate în hotărârile Curții în cazurile Gołek v. Polonia , nr. 31330/02 , §§ 27-33, 25 aprilie 2006 și Celejewski v. Polonia , nr. 17584/04, §§ 22-23, 4 august 2006. Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurii judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Actului de 2004, sunt prevăzute în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia nr. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, ECHR 2005-V și Ratajczyk c. Polonia nr. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII și hotărârea în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, §§ 34-46, ECHR 2005-V. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns, printre altele, în conformitate cu articolele 5 § 3 și 6 § 1 din Convenție, cu privire la lungimea necorespunzătoare a detenției anterioare și a procedurii penale în cazul IVK 59/09. DIRECȚIUL Preventiv 3 din Convenția care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „Toată persoana arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alin. (c) din prezentul articol este ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” Prin scrisoarea din 25 martie 2010, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește să exprese – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea acestora de faptul că detenția anterioară a reclamantului nu a fost compatibilă cu o cerință de „tempă rațională” în sensul articolului 5 § 3 din Convenție. În aceste circumstanțe, și având în vedere încălcarea articolului 5 § 3 din Convenție, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului suma de 4.500 PLN, pe care ei consideră că este rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus , care să acopere orice prejudiciu material și moral , precum și costurile și cheltuielile , va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile . Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la rata egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale” Într-o scrisoare din 10 mai 2010, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil scăzută și a solicitat 10.000 PLN Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere sau o parte din aceasta din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 alineatul (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la durata deținerii anterioare (a se vedea Kauczor c. Polonia, nr. 45219/06, 3 februarie 2009 cu alte referințe). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. Reclamantul s-a mai plâns că procedura penală împotriva lui a durat o perioadă de timp nejustificată. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care se menționează după cum urmează: „În determinarea oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție, nu se poate aborda această chestiune decât după epuizarea tuturor măsurilor interne. În acest sens, Curtea observă că reclamantul nu a reușit să utilizeze în mod corespunzător remedierea în temeiul legii 2004 și că această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 4 din Convenția pentru neepuizare a măsurilor interne. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care Se referă la plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție; se declară inadmisibil restul cererii. Fatoș Aracı Ljiljana Mijović Președintele adjunct al grefierului