A doua secțiune DECIZIE Nr. 25120/09 Krzysztof LENARTOWICZ împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 31 ianuarie 2012 în calitate de comitet compus din: Päivi Hirvelä, Președinte, Ledi Bianku, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 5 mai 2009, Având în vedere declarațiile guvernului contestat din data de 14 noiembrie 2011 și 20 decembrie 2011 cere Curtea să scoată cererea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Krzysztof Lenartowicz, este un cetățean polonez care s-a născut în 1964. În prezent este condamnat la închisoare în Centrul Remand Białystok. Guvernul polonez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunilor de extorcare la 26 octombrie 2003. La 30 octombrie 2003, Curtea de District Varsovia-שródmieście a retras reclamantul în custodie, având în vedere suspiciunile rezonabile că a comis un număr mare de infracțiuni grave care acționează într-o bandă criminală organizată înarmată. La 14 ianuarie 2004, Curtea Regională Ostrołęka a prelungit detenția reclamantului până la 5 iunie 2004. La 11 mai 2004, Curtea Regională Ostrołęka a prelungit detenția reclamantului până la 30 octombrie 2004. La 22 octombrie 2004, Curtea de Apel din Varșovia a prelungit detenția reclamantului până la 5 ianuarie 2005. În plus față de motivele invocate anterior, a constatat că reclamantul ar putea obstrucționa ilegal procedurile în timp ce s-a ascuns anterior. La 10 decembrie 2004, aceeași instanță și-a prelungit detenția până la 14 mai 2005. La o dată neespecificată în 2005, acuzația a depus un proiect de inculpare la Curtea Regională Ostrołęka. Reclamantul a fost acuzat de patruzeci de infracțiuni diferite, printre care, printre altele, au acționat într-o bandă armată organizată, incendiere, extorcare, jafuri, șoferi și trafic de droguri. La 9 mai 2005, Curtea Regională a prelungit detenția reclamantului până la 25 octombrie 2005. La 21 octombrie 2005, Curtea de Apel din Varșovia și-a prelungit detenția până la 25 aprilie 2006. Acesta a subliniat complexitatea particulară a cazului. Curtea de Apel a prelungit de mai multe ori detenția reclamantului. Deciziile relevante au fost luate la 21 aprilie 2006 (până la 26 octombrie 2006), 20 octombrie 2006 (până la 26 februarie 2007) și 23 În toate aceste hotărâri, Curtea de Apel a invocat severitatea pedepsei anticipate și riscul ca reclamantul să poată obstrucționa procedura. La 11 iunie 2007, Curtea Regională Ostrołęka a condamnat reclamantul de aproape toate acuzațiile și l-a condamnat la treisprezece ani și șase luni de închisoare și la o amendă. Mai 2008 Curtea de Apel din Varșovia a anulat parțial și a susținut parțial hotărârea de primă instanță. Acesta a trimis cazul instanței de judecată în ceea ce privește douăzeci și șase de acuzații împotriva reclamantului. Curtea de Apel a redus termenul de închisoare la șapte ani. Într-o dată neespecificată, dar cel târziu la 12 iunie 2008, reclamantul a început să îndeplinească un termen de închisoare la care a fost condamnat de Curtea de Apel din Varșovia. La 26 septembrie 2008, Curtea de Apel a prelungit detenția reclamantului până la 30 noiembrie 2008. La 28 noiembrie 2008, Curtea Regională Ostrołęka și-a prelungit detenția până la 30 martie 2009. Hotărârile ulteriore privind detenția reclamantului au fost luate de aceeași instanță la 25 martie 2009 (până la 31 iulie), 23 iulie 2009 (până la 31 octombrie), 22 octombrie 2009 (până la 31 martie 2010) și la 31 martie 2010 (până la 30 iunie 2010). Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a detenției sale în reținere. DREPTUL Reclamantul s-a plâns în legătură cu lungimea excesivă a detenției în reținere în reținere. El s-a bazat pe art. 5 § 3 din Convenție care prevede, în măsura în care este cazul: „Toată persoana arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alin. (1) lit. (c) din prezentul articol are dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptarea procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” Prin scrisoarea din 14 noiembrie 2011 primită la 21 noiembrie 2011 Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere. Au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Cu o nouă scrisoare din 20 decembrie 2011 Guvernul a efectuat modificări tehnice și editoriale la declarația inițială. Declarația prezentată după cum urmează: „Guvernul dorește să exprime – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea lor a duratei necorespunzătoare a detenției anterioare a reclamantului (art. 5 § 3 din Convenție). Prin urmare, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului suma PLN 4.000 (patru mii de zloți polonezi) pe care ei consideră că sunt rezonabili în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera în mod respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca fiind „un alt motiv” care justifică socoteala din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. ...” Reclamantul nu a formulat o observație asupra declarației guvernului. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea, în special, să elimine o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03 , 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile de încălcare a articolului 3 din Convenție în ceea ce privește lungimea necorespunzătoare a detenției precauției (a se vedea, Kauczor c. Polonia, nr. 45219/06, 3 februarie 2009 cu alte referințe). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 7 § 1 în amendă Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din lista. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție. Fatoș Aracı Päivi Hirvelä Președintele
Application no. 25120/09
Krzysztof LENARTOWICZ
against
Poland
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 31
January 2012 as a Committee composed of:
Päivi Hirvelä,
President,
Ledi Bianku,
Zdravka Kalaydjieva,
judges,
and Fatoș Aracı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 5 May 2009,
Having regard to the declarations of the respondent Government dated 14
November 2011 and 20 December 2011 requesting the Court to strike the application out of the list of cases,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Krzysztof Lenartowicz, is a Polish national who was born in 1964. He is currently serving a prison sentence in Białystok Remand Centre. The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
The applicant was arrested on suspicion of extortion on 26 October 2003. On 30 October 2003 the Warsaw-Śródmieście District Court remanded the applicant in custody in view of the reasonable suspicion that he had committed a large number of serious offences acting in an armed organised criminal gang.
On 14 January 2004 the Ostrołęka Regional Court prolonged the applicant’s detention until 5 June 2004. It found that it was highly probable that he had committed the offences in question, having regard to evidence given by victims and the State’s witnesses. The court relied further on the fact that the applicant had acted in an organised criminal gang which was of utmost social danger.
On 11 May 2004 the Ostrołęka Regional Court extended the applicant’s detention until 30 October 2004. It held that there was a risk that the applicant would exert pressure on witnesses, especially as some victims had been threatened in the past by members of the gang. The court further invoked the severity of the anticipated penalty.
On 22 October 2004 the Warsaw Court of Appeal prolonged the applicant’s detention until 5 January 2005. In addition to the grounds previously invoked, it found that the applicant might unlawfully obstruct the proceedings as he had earlier gone into hiding. On 10 December 2004 the same court extended his detention until 14 May 2005.
On an unspecified date in 2005 the prosecution filed a bill of indictment with the Ostrołęka Regional Court. The applicant was charged with forty different offences, including, amongst others, having acted in an organised armed gang, arson, extortion, robberies, bribery and drug-trafficking.
On 9 May 2005 the Regional Court prolonged the applicant’s detention until 25 October 2005.
On 21 October 2005 the Warsaw Court of Appeal extended his detention until 25 April 2006. It underlined the particular complexity of the case. Subsequently, the Court of Appeal prolonged the applicant’s detention on several occasions. The relevant decisions were given on 21 April 2006 (until 26 October 2006), 20 October 2006 (until 26 February 2007) and on 23
February 2007 (until 26 June 2007). In all those decisions the Court of Appeal invoked the severity of the anticipated penalty and the risk that the applicant might obstruct the proceedings.
On 11 June 2007 the Ostrołęka Regional Court convicted the applicant of nearly all the charges and sentenced him to thirteen years and six months’ imprisonment and a fine. The applicant appealed.
On 26
May 2008 the Warsaw Court of Appeal partly quashed and partly upheld the first-instance judgment. It remitted the case to the trial court in respect of twenty-six charges against the applicant. The Court of Appeal reduced the term of imprisonment to seven years.
On an unspecified date but not later than 12 June 2008 the applicant started serving a term of imprisonment to which he had been sentenced by the Warsaw Court of Appeal.
On 26 September 2008 the Court of Appeal prolonged the applicant’s detention until 30 November 2008.
On 28 November 2008 the Ostrołęka Regional Court extended his detention until 30 March 2009. Subsequent decisions on the applicant’s detention were given by the same court on 25 March 2009 (until 31 July), 23
July 2009 (until 31 October), 22 October 2009 (until 31 March 2010) and on 31 March 2010 (until 30 June 2010).
The applicant complained under Article 5 § 3 of the Convention about the excessive length of his detention on remand.
The applicant complained about the excessive length of his detention on remand. He relied on Article 5 § 3 of the Convention which provides, in so far as relevant:
“Everyone arrested or detained in accordance with the provisions of paragraph 1 (c) of this Article shall be ... entitled to trial within a reasonable time or to release pending trial. Release may be conditioned by guarantees to appear for trial.”
By letter dated 14 November 2011 which was received on
21 November
2011 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. By a further letter dated 20
December 2011 the Government made technical and editorial amendments to the initial declaration.
The declaration provided as follows:
“The Government hereby wish to express – by way of the unilateral declaration – their acknowledgement of the unreasonable duration of the applicant’s pre-trial detention (Article 5 § 3 of the Convention).
Consequently, the Government are prepared to pay to the applicant the sum of PLN
4,000 (four thousand Polish zlotys) which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
The Government would respectfully suggest that the above declaration might be accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention. ...”
The applicant did not comment on the Government’s declaration.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wish the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
, [GC], no.
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.), no. 11602/02, 26
June 2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.),
no. 28953/03
, 18 September 2007).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning complaints of a violation of Article
5
§
3 of the Convention as regards the unreasonable length of pre
‑
trial detention (see,
Kauczor v. Poland
, no. 45219/06, 3 February 2009 with further references).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 7 § 1
in fine
).
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 5 § 3 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.
Fatoș Aracı
Päivi Hirvelä
Deputy Registrar
President