AFFAIRE CAPONETTO c. ITALIE

AFFAIRE CAPONETTO c. ITALIE (CtEDO, 2014)

A DOUA SECȚIUNE CAUZA CAPONETTO c. ITALIA (solicitarea nr. 61373/10) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 mai 2014 Această hotărâre este definitivă. Aceasta poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Caponetto c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a patra), care se află într-un comitet compus din András Sajó, președintele, Helen Keller, Egidijus Kūris, judecători, și Abel Campos, grefier adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 aprilie 2014, hotărârea a fost pronunțată, adoptată la această dată, la originea cauzei se află o cerere (n 61373/10) îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și o resortisantă a acestui stat, M Rosa Caponetto ( La 5 august 2010, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 23 august 2011, cererea a fost comunicată guvernului. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L Începând cu data de 31 mai 1999, recurenta a fost angajată, începând cu data de 31 În decembrie 1999, de către Ministerul Educației Naționale. Angajații respectivului minister care exercită aceleași funcții ca și reclamanții aveau dreptul la un tratament de bază progresiv în funcție de locul de muncă. În conformitate cu art. 8 din Legea nr. 124 din 3 mai 1999, serviciul obținut de reclamantă de la autoritatea locală de origine a fost recunoscut în orice scop juridic și economic. Cu toate acestea, ministerul, fără a ține seama de landul achiziționat de lucrători în serviciul autorităților locale până la 31 decembrie 1999 și, prin urmare, fără a calcula tratamentul financiar pe baza acestei seniorități, cum ar fi la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În plus, prin transformarea retribuției de bază în ani de ficțiune, Ministerul a luat din ultimele fișe de plată ale reclamanților toate elementele de despăgubire ale căror salarii aveau în mod regulat la dispoziție până la 31 decembrie 1999. La o dată nespecificată, recurenta sesizează tribunalul din Napoli pentru a obține recunoașterea juridică și economică a lanului dobândit de la angajatorul local de origine și, în consecință, plata diferenței de retribuție născută de la 1 În ianuarie 2000 ea a afirmat că avea un salariu care nu corespundea cu vechimea ei și că acest salariu era astfel mai mic decât cel al funcționarilor care fuseseră angajați întotdeauna de minister, printr-o hotărâre din 20 iulie. În 2005, Tribunalul Muncii din Napoli a primit recursul recurentei și a condamnat ministerul să recunoască în mod legal dreptul recurentului de a-și asuma responsabilitatea pe lângă autoritatea locală. 10. În timp ce procedura era pendinte, Parlamentul a adoptat legea finanțelor pentru anul 2006. La art. 1 alineatul 218 din Legea nr. 1 se numea "interpretazione autentica" (interpretazione autentica) de la art. 8 din Legea nr. 124 din 1999; acesta prevedea că personalul ATA trebuia să fie inclus în tabelele de plată ale noii administrații pe baza tratamentului salarial global al persoanelor interesate în momentul mutației. 12. Curtea de Apel din Napoli, având în vedere noua lege, a acceptat recursul ministrului și a respins recursul recurentei. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 13. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Agrati și în alte hotărâri ale Italiei (n 43549/08, 6107/09 și 5087/09, 7 iunie 2011) și De Rosac. Italia. 52888/08, 58528/08, 59194/08, 60462/08, 60473/08, 60628/08, 61116/08, 61131/08, 61139/08, 611343/08, 610/09, 4995/09, 5068/09 și 5141/09, 11 decembrie 2012) ÎN DREPT II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGUTĂ DE LA ARTICOLUL 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE14 recurenta se plânge de intervenția legislativă în curs de procedură care, în opinia sa, și-a încălcat dreptul la un proces echitabil. Aceasta arată că jurisprudența a recunoscut deja că foștii funcționari teritoriali au dreptul la recunoașterea vechimilor dobândite de la autoritățile locale de proveniență și, prin urmare, fără intervenția legislativă, aceaceasta ar putea obține satisfacție. Recurenta consideră că numai interesul financiar al administrației, care nu a fost suficient pentru a caracteriza un motiv imparțial de interes general, a motivat intervenția legislativă în cauză. Aceasta denunță o încălcare a art. 6 alin. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitate 15. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, este necesar să se declare cererea admisibilă. Pe fond Argumentele părților a. reclamanta 16. Recurenta susține că jurisprudența a recunoscut deja că foștii funcționari teritoriali au dreptul la recunoașterea, în orice scop juridic și economic, a dreptului de a-și asuma responsabilitatea față de autoritatea locală. Fără intervenția legislativă, aceasta putea astfel să aibă o speranță legitimă, practic o certitudine, de a obține satisfacție. Agrati și alte c. Italia (precitată), aceasta solicită Curții să ajungă la concluzia încălcării articolului 6 din Convenție. b. Guvernul 17. Guvernul se opune tezei reclamantei. El afirmă că, în urma transferului său, recurenta ar fi continuat să exercite aceleași funcii cu același salariu și că întreaga vechime dobândită fusese recunoscută în scopul pensionării sale. Singura diferență, potrivit guvernului, a fost faptul că partea de responsabilitate dobândită în timpul serviciului efectuat în cadrul funcției publice teritoriale nu putea duce la o creștere a salariilor în raport cu tratamentul economic de care se bucura înainte de transfer. 18. În plus, guvernul amintește că această interpretare a legii nr. 124 din 1999 fusese aprobată de unul dintre acordurile încheiate între administrație (ARAN) și sindicatele angajaților și confirmată în decretul ministerial din 5 aprilie 2001 19. Potrivit guvernului, dat fiind faptul că pe întreg teritoriul erau înmulțite ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ : Scopul a fost de a evita creșteri nejustificate ale salariilor și diferențe de tratament între diferite categorii de persoane. Potrivit guvernului, care se referă în această privință la mai multe hotărâri ale Curții în materie de intervenții legislative, nu se poate vorbi despre reformatio in peius despre poziția recurentei. 20. În prezenta cauză, recurenta, care nu dispune de o hotărâre definitivă și executorie, a încercat să profite de un avantaj și de un vid juridic, precum și de insuficiența acordurilor colective și de competența de a reglementa această chestiune. Prin urmare, intervenția legiuitorului era pe deplin previzibilă și răspundea unei justificări clare și imperative a interesului general (OGIS-Institut Stanislas și altele, citată anterior). Potrivit guvernului, această situație se aseamănă cu cea a legiuitorului în cauza În plus, consideră că, în cazurile de mai sus, intervenția legiuitorului a împiedicat crearea unor situații discriminatorii în cadrul personalului ATA. El concluzionează că a existat într-adevăr un motiv imperativ de interes public în sensul jurisprudenței Curții. 21. Guvernul reamintește că Curtea Constituțională a statuat că intervenția legiuitorului nu era contrară Constituției italiene sau Convenției și că Curtea de Casație, în urma hotărârii CJUE, a trimis procedura în fața instanțelor de recurs, astfel încât acestea să evalueze dacă, în cazurile de față, reclamanții au suferit efectiv o regresie salarială. 2.Evaluarea Curții 22. Curtea reamintește că, în cauze care ridică probleme similare celor din prezenta specie, a concluzionat că încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (Agrati și alte cauze c. Italia, n 43549/08, 6107/09 și 5087/09, 7 iunie 2011, De Rosa c. Italia , 52888/08, 58528/08, 59194/08, 60462/08, 60473/08, 60628/08, 61116/08, 61131/08, 61139/08, 611343/08, 610/09, 4995/09, 5068/09 și 5141/09, 11 decembrie 2012). După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate în speță, Comisia consideră că nu a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în prezenta cauză. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Comisia consideră că, în speță, intervenția legislativă în litigiu, care viza soluționarea definitivă și retroactivă a fondului litigiului care o privește pe reclamantă în fața instanțelor interne, nu a fost justificată de motive întemeiate de interes general 23. Prin urmare, Curtea concluzionează încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 24. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Guvernul susține că reclamanta nu precizează ce prejudiciu ar fi suferit ca urmare a aplicării legii în litigiu. 27. Curtea constată că recurenta solicită o despăgubire pentru prejudiciul său material, dar nu prezintă niciun element care să permită calcularea acestuia. Prin urmare, aceasta consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că constatarea încălcării la care a ajuns constituie, în sine, o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă. Comisioane și cheltuieli de judecată 29. Recurenta solicită 3 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. 30. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în cadrul procedurii în fața acesteia și acordul acordat recurentei. Interese moratoriu 32. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CESURI, CURȚA ÎN L că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni, 1000 EUR (mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 13 mai 2014, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Abel Campos András Sajó Modululr Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

CAPONETTO c. ITALIE

(Requête n

o

61273/10)

ARRÊT

STRASBOURG

13 mai 2014

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Caponetto c. Italie,

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un comité composé de

:

András Sajó,

président,

Helen Keller,

Egidijus Kūris,

juges,

et de Abel Campos,

greffier adjoint

de section,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 15 avril 2014,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

61273/10) dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante de cet Etat, M

me

Rosa Caponetto («

la requérante

»), a saisi la Cour le 5 août 2010 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

La requérante a été représentée par M

e

M. Nunziante, avocat à Naples. Le gouvernement italien («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M

me

E. Spatafora et son coagent, M

me

P. Accardo.

3.

Le 23 août 2011, la requête a été communiquée au Gouvernement.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

La requérante est née en 1944 et réside à Casoria.

5.

A l’origine, la requérante était employée par le Province de Naples et exerçait des fonctions relevant du personnel des écoles (assistants administratifs, collaborateurs, assistants techniques et responsables administratifs dans les écoles

: le «

personnel ATA

»). Elle avait droit à un salaire de base complété par des indemnités accessoires.

6.

Suite au transfert du personnel de la fonction publique territoriale vers la fonction publique de l’Etat, prévu par la loi n

o

124 du 3 mai 1999, la requérante fut employée, à partir du 31

décembre 1999, par le ministère de l’Education nationale. Les employés dudit ministère exerçant les mêmes fonctions que les requérants avaient droit à un traitement de base progressif selon l’ancienneté de service.

7.

Selon l’article 8 de la loi n

o

124 du 3 mai 1999, l’ancienneté de service obtenue par la requérante auprès de l’autorité locale d’origine était reconnue à toutes fins juridiques et économiques. Toutefois, le ministère, sans tenir aucun compte de l’ancienneté acquise par les travailleurs au service des collectivités locales jusqu’au 31 décembre

1999 et donc sans calculer le traitement financier sur la base de cette ancienneté, comme l’imposait la convention collective nationale de l’Ecole, attribua à la requérante une ancienneté fictive en transformant la rétribution perçue auprès des collectivités locales à la date du 31

décembre

1999 en années d’ancienneté. En outre, en transformant la rétribution de base en années d’ancienneté fictive, le ministère enleva des dernières fiches de paie des requérants tous les éléments indemnitaires dont leurs salaires étaient régulièrement assortis jusqu’au 31

décembre

1999.

8.

A une date non précisée, la requérante saisit le tribunal de Naples afin d’obtenir la reconnaissance juridique et économique de l’ancienneté acquise auprès de son employeur local d’origine et, en conséquence, le versement de la différence de rétribution née à partir du 1

er

janvier 2000. Elle fit valoir qu’elle percevait un salaire qui ne correspondait pas à son ancienneté et que ce salaire était ainsi inférieur à celui des fonctionnaires qui avaient toujours été employés par le ministère.

9.

Par un arrêt du 20

juillet

2005, le tribunal du travail de Naples accueillit le recours de la requérante et condamna le ministère à reconnaître l’ancienneté acquise par la requérante auprès de l’autorité locale.

10.

Le ministère interjeta appel de ce jugement.

11.

Alors que la procédure était pendante, le Parlement adopta la loi de finances pour 2006 («

la loi n

o

266

»). L’article 1, alinéa 218, de ladite loi était intitulé «

interprétation authentique (

interpretazione autentica

) de l’article 8 de la loi n

o

124 de 1999

»

; il prévoyait que le personnel ATA devait être intégré dans les tableaux de paye de la nouvelle administration sur la base du traitement salarial global des intéressés au moment de la mutation.

12.

Par un arrêt du 6

février

2010, la cour d’appel de Naples, compte tenu de la nouvelle loi, accueillit le recours du ministère et rejeta le recours de la requérante.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

13.

Le droit et la pratique internes pertinent se trouvent décrits dans les arrêts

Agrati et autres c. Italie

, (n

os

43549/08, 6107/09 et 5087/09, 7 juin 2011) et

De Rosa c. Italie

,( n

os

52888/08, 58528/08, 59194/08, 60462/08, 60473/08, 60628/08, 61116/08, 61131/08, 61139/08, 61143/08, 610/09, 4995/09, 5068/09 et 5141/09, 11 décembre 2012)

EN DROIT

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

14.

La requérante se plaint de l’intervention législative en cours de procédure qui, selon elle, a porté atteinte à son droit à un procès équitable. Elle indique que la jurisprudence avait déjà reconnu que les anciens fonctionnaires territoriaux avaient droit à la reconnaissance de leurs anciennetés acquises auprès des autorités locales de provenance. Sans intervention législative, elle pouvait donc obtenir satisfaction. La requérante estime que seul l’intérêt financier de l’administration, qui ne suffisait pas à caractériser un motif impérieux d’intérêt général, a motivé l’intervention législative en question.

Elle dénonce une violation de l’article 6 § 1 de la Convention, aux termes duquel

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

A.

Sur la recevabilité

15.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de déclarer la requête recevable.

B.

Sur le fond

1.

Arguments des parties

a. La requérante

16.

La requérante fait valoir que la jurisprudence avait déjà reconnu que les anciens fonctionnaires territoriaux

avaient droit à la reconnaissance, à toutes fins juridiques et économiques, de l’ancienneté acquise auprès de l’autorité locale. Sans intervention législative, elle pouvait donc avoir une espérance légitime, pratiquement une certitude, d’obtenir satisfaction.

Se référant à l’affaire

Agrati et autres c. Italie

(précité), elle demande à la Cour de conclure à la violation de l’article 6 de la Convention.

b. Le Gouvernement

17.

Le Gouvernement s’oppose à la thèse de la requérante. Il affirme qu’à la suite de son transfert, la requérante aurait continué à exercer les mêmes fonctions avec le même salaire, et que toute l’ancienneté acquise avait été reconnue aux fins de sa retraite. La seule différence, selon le Gouvernement, était que l’ancienneté acquise pendant le service accompli dans la fonction publique territoriale ne pouvait pas entraîner une augmentation salariale par rapport au traitement économique dont l’intéressée jouissait avant son transfert.

18.

En outre, le Gouvernement rappelle que cette interprétation de la loi n

o

124 de 1999 avait été entérinée par l’un des accords passées entre l’administration (ARAN) et les syndicats des employés puis confirmé dans le décret ministériel du 5

avril

2001.

19.

D’après le Gouvernement, étant donné que des contentieux s’étaient multipliés sur l’ensemble du territoire, le législateur était intervenu par le biais d’une loi interprétative afin de combler le vide juridique qui s’était créé, en tenant compte de la difficulté de régler cette matière par la voie d’accords collectifs ou par les soins du pouvoir réglementaire

: le but était d’éviter des augmentations injustifiées des salaires et une disparité de traitement entre différentes catégories d’employés. Selon le Gouvernement, qui se réfère à cet égard à plusieurs arrêts de la Cour en matière d’interventions législatives, on ne saurait parler de

reformatio in peius

de la position de la requérante.

20.

Dans la présente affaire, la requérante, qui ne disposait pas d’un arrêt définitif et exécutoire, a essayé de profiter d’une aubaine et d’un vide juridique ainsi que de l’insuffisance des accords collectifs et de l’incapacité du pouvoir à régler cette matière. L’intervention du législateur était donc parfaitement prévisible et répondait à une évidente et impérieuse justification d’intérêt général (

OGIS-Institut Stanislas et autres

, précité). Selon le Gouvernement, cette situation s’apparente à celle du législateur dans l’affaire «

Building Societies

» c.

Royaume-Uni

, précitée. Il estime qu’en plus, dans les cas d’espèce, l’intervention du législateur a permis de prévenir la création de situations discriminatoires au sein du personnel ATA. Il en conclut qu’il existait bien un impérieux motif d’intérêt public au sens de la jurisprudence de la Cour.

21.

Le Gouvernement rappelle que la Cour constitutionnelle a jugé que l’intervention du législateur n’était contraire ni à la Constitution italienne ni à la Convention et que la Cour de cassation, à la suite l’arrêt de la CJUE, a renvoyé la procédure devant les cours d’appels afin que celles-ci évaluent si, dans les cas d’espèce, les requérants avaient effectivement subi une régression salariale.

22.

La Cour rappelle avoir conclu, dans des affaires soulevant des questions semblables à celles de la présente espèce, à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (

Agrati et autres c. Italie

, n

os

43549/08, 6107/09 et 5087/09, 7 juin 2011,

De Rosa c. Italie

, n

os

. 52888/08, 58528/08, 59194/08, 60462/08, 60473/08, 60628/08, 61116/08, 61131/08, 61139/08, 61143/08, 610/09, 4995/09, 5068/09 et 5141/09, 11 décembre 2012). Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis en l’espèce, elle considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans la présente affaire. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, elle estime qu’en l’espèce l’intervention législative litigieuse, qui visait à régler définitivement et de manière rétroactive, le fond du litige opposant la requérante à l’Etat devant les juridictions internes, n’était pas justifiée par d’impérieux motifs d’intérêt général.

23.

Partant, la Cour conclut à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

24.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

25.

La requérante réclame une indemnité forfaitaire de 10

000 EUR.

26.

Le Gouvernement fait valoir que la requérante n’indique pas quel préjudice elle aurait subi suite à l’application de la loi litigieuse.

27.

La Cour note que la requérante demande une réparation de son dommage matériel mais ne présente aucun élément permettant de le calculer. Par conséquent, elle estime qu’il n’y a pas lieu d’octroyer une somme à ce titre.

28.

Quant au dommage moral, la Cour estime que le constat de violation auquel elle est parvenue constitue en soi une satisfaction équitable pour le préjudice moral subi par la requérante.

B.

Frais et dépens

29.

La requérante demande 3

000 EUR pour les frais et dépens engagés devant la Cour.

30.

Le Gouvernement s’y oppose.

31.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. La Cour estime raisonnable la somme de 1

000

EUR pour les frais et dépens engagés dans la procédure devant elle et l’accorde à la requérante.

C.

Intérêts moratoires

32.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois, 1000 EUR (mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par les requérants, pour frais et dépens

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 13 mai 2014, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Abel Campos

András Sajó

Greffier adjoint

Président