Comunicat la 19 mai 2014 SECȚIUNEA 3 Cerere nr. 43733/10 S.C. SCUT S.A. împotriva României introdusă la 18 iunie 2010 EXPOSAT DE FAPTE Societatea reclamantă, S.C. Scut S.A., este o societate comercială de drept românesc cu sediul la Constanța. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: În anul 2000, Agenția Națională pentru Resurse Mulgarii (inclusiv Agenția pentru Resurse Umane) va elibera reclamantei o licență de exploatare a nisipului de pe fluviul Dunării. Taxa de exploatare minieră a fost stabilită la 2% din valoarea nisipului extras. În ianuarie 2007, Hotărârea Generală Finanțe Publice ( În raportul de control se concluzionează că societatea sa a fost achitată corect de obligațiile fiscale, inclusiv de taxa minieră.
În septembrie 2007, agenția va elibera reclamantului un permis de exploatare pentru o cantitate suplimentară de nisip extras. Taxa minieră a fost stabilită la 6 % din valoarea nisipului. În ianuarie 2009, Hotărârea a inițiat un nou control fiscal, iar raportul concluzionează că, începând cu 1 ianuarie 2007, reclamanta a calculat și a plătit în mod ilegal taxa minieră. % în loc de 2% și, respectiv, 6%; prin urmare, aceasta a impus recurentei o redresare fiscală de 43 788 lei românești, și anume aproximativ 10 000 EUR, din care aproximativ un sfert în ceea ce privește majorările de întârziere. În martie 2009, agenția a efectuat, de asemenea, un control al activității recurentei.
Comisia a explicat în principal că a calculat și a plătit în mod corect taxa minieră și a adăugat că această metodă de calcul fusese confirmată de către conducere și de către agenție la sfârșitul controalelor din 2007 și 2009. În plus, aceasta a susținut că nu a fost notificată de către agenție în vederea unei eventuale renegocieri a condițiilor de exploatare. Prin hotărârea din 6 iulie 2009, Tribunalul a respins acțiunea. Constatând că licența nu fusese aprobată de guvern, instanța a considerat că, în temeiul legislației miniere, societatea reclamantă avea obligația de a plăti o taxă de 6 % și, respectiv, 10 % din valoarea nisipului extras. Recurenta a formulat un recurs și-a reiterat argumentele și a explicat că agenția, autoritatea competentă să verifice respectarea legislației miniere, a confirmat respectarea acestei legislații, precum și modul de calcul al taxei.
Prin urmare, a considerat că interpretarea diferită a legislației, de către două instituții de stat, era o sursă de incertitudine juridică. Prin hotărârea definitivă din 17 decembrie 2009, tribunalul de apel din Constanța a respins recursul pe motiv că taxa pe care recurenta trebuia să o plătească nu era cea prevăzută de autorizațiile de exploatare, ci cea stabilită prin actele normative care au modificat legea nr. 85/2003. Comisia a considerat că concluziile Agenției erau corecte, dar că, din motivele menționate anterior, taxa era cea calculată de către Direcție. Curtea de apel a reieșit la . Recurenta a continuat exploatarea nisipului și a vărsat o taxă de 2 %. Hotărârea a angajat un control fiscal în decembrie 2010, care a ajuns la concluzia că acest nivel era corect.
Dreptul intern relevant în temeiul Legii nr. 85/2003 privind minele și lacustul guvernului nr. 756/2003, Agenția Națională pentru Resurse minerale este organismul competent pentru aplicarea dispozițiilor legii. Ea eliberează licențe și permise de exploatare a resurselor miniere, stabilește condițiile și tarifele de exploatare și monitorizează calcularea taxei miniere. Legea stabilește valoarea acestei taxe, plătită la bugetul statului, între 2 % și 6 % din valoarea resurselor exploatate. Legea prevede, de asemenea, aprobarea licențelor prin decret al guvernului. Ordinul de urgență al guvernului nr. 101/2007, intrat în vigoare la 4 octombrie 2007, a ridicat plafonul taxei la 10 % din valoarea resurselor exploatate în temeiul noilor licențe.
Pentru licențele acordate, dar care nu au făcut obiectul aprobării prin decret guvernamental, ordonanța prevedea notificarea titularului de către Agenție în vederea renegocării acestora pentru punerea în conformitate cu noile dispoziții. GRIEF Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, societatea reclamantă se plânge de o încălcare a dreptului său de a respecta bunurile, din cauza redresării fiscale impuse de către instanța pe care o consideră arbitrară. Aceasta se referă la incertitudinea juridică a cadrului legislativ cauzat de interpretarea diferită de aceleași dispoziții normative de către două autorități ale statului. A existat vreo interferență în dreptul societății reclamante cu respectarea proprietăților sale, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ținând cont de redresarea fiscală care i-a fost impusă?
Communiquée le 19 mai 2014
Requête n o 43733/10 S.C. SCUT S.A. contre la Roumanie introduite le 18 juin 2010
La société requérante, S.C. Scut S.A., est une société commerciale de droit roumain ayant son siège à Constanța. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit. En 2000, l’Agence nationale des ressources minérales (« l’Agence ») délivra à la requérante une licence d’exploitation du sable du fleuve Danube. La redevance minière fut fixée à 2% de la valeur du sable extrait. En janvier 2007, la Direction générale des finances publiques (« la Direction ») engagea un contrôle fiscal pour la période 2004-2006. Le rapport de contrôle conclut que la société s’était acquittée correctement de ses obligations fiscales, y compris de la redevance minière.
En septembre 2007, l’Agence délivra à la requérante un permis d’exploitation pour une quantité supplémentaire de sable extrait. La redevance minière fut fixée à 6 % de la valeur du sable. En janvier 2009, la Direction engagea un nouveau contrôle fiscal. Le rapport conclut que, depuis le 1 er janvier 2007, la requérante calculait et versait irrégulièrement la redevance minière. Elle estima qu’en vertu de la législation minière, la requérante aurait dû s’acquitter d’une redevance de 6 % et 10 % au lieu de 2% et 6% respectivement. Par conséquent, elle infligea à la requérante un redressement fiscal de 43 788 lei roumains, à savoir environ 10 000 euros, dont environ un quart au titre des majorations de retard.
En mars 2009, l’Agence effectua également un contrôle de l’activité de la requérante. L’Agence conclut que la requérante respectait la législation minière, y compris en ce qui concernait le calcul et le versement de la redevance. La requérante demanda au tribunal départemental de Constanța l’annulation du procès-verbal de contrôle fiscal. Elle exposa principalement qu’elle avait correctement calculé et versé la redevance minière. Elle ajouta que ce mode de calcul avait été confirmé par la Direction et par l’Agence à l’issue de leurs contrôles de 2007 et 2009. Par ailleurs, elle fit valoir qu’elle n’avait pas été notifiée par l’Agence en vue d’une éventuelle renégociation des conditions d’exploitation.
Par un arrêt du 6 juillet 2009, le tribunal rejeta l’action. Constatant que la licence n’avait pas été approuvée par le Gouvernement, le tribunal estima qu’en vertu de la législation minière, la société requérante avait l’obligation de verser une redevance de 6 % et 10 % respectivement de la valeur du sable extrait. La requérante forma un pourvoi. Elle réitéra ses arguments et exposa que l’Agence, l’autorité compétente pour vérifier le respect de la législation minière, avait confirmé le respect de cette législation, ainsi que le mode de calcul de la redevance. Dès lors, elle estima que l’interprétation différente de la législation, par deux institutions de l’État, était source d’insécurité juridique.
Par un arrêt définitif du 17 décembre 2009, la cour d’appel de Constanța rejeta le pourvoi au motif que la redevance dont la requérante devait s’acquitter n’était pas celle prévue par les autorisations d’exploitation, mais celle établie par les actes normatifs qui avaient modifié la loi n o 85/2003. Elle jugea que les conclusions de l’Agence étaient correctes, mais que, pour les motifs susmentionnés, la redevance était celle calculée par la Direction. La cour d’appel écarta l’argument tiré de l’absence de renégociation au motif que la licence de la requérante ne faisait pas l’objet d’une telle procédure dès lors qu’elle n’avait pas été approuvée par le Gouvernement. La requérante continua l’exploitation du sable et versa une redevance de 2 %. La Direction engagea un contrôle fiscal en décembre 2010 qui conclut que ce taux était correct.
B. Le droit interne pertinent En vertu de la loi n o 85/2003 concernant les mines et l’arrêté du Gouvernement n o 756/2003, l’Agence nationale des ressources minérales est l’organe compétent pour appliquer les dispositions de la loi. Elle délivre des licences et des permis d’exploitation des ressources minières, fixe les conditions et les tarifs d’exploitation et surveille le calcul de la redevance minière. La loi établit le montant de cette redevance, versée au budget de l’État, entre 2 % et 6 % de la valeur des ressources exploitées. La loi prévoit également l’approbation des licences par arrêté du Gouvernement. L’ordonnance d’urgence du Gouvernement n o 101/2007, entrée en vigueur le 4 octobre 2007, a relevé le plafond de la redevance à 10 % de la valeur des ressources exploitées en vertu de nouvelles licences.
Pour les licences octroyées, mais n’ayant pas fait l’objet d’une approbation par arrêté gouvernemental, l’ordonnance prévoyait la notification du titulaire par l’Agence en vue de leur renégociation pour la mise en conformité avec les nouvelles dispositions. GRIEF Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, la société requérante se plaint d’une atteinte à son droit au respect des biens, en raison du redressement fiscal infligée par la Direction qu’elle considère arbitraire. Elle dénonce l’insécurité juridique du cadre législatif provoquée par l’interprétation différente des mêmes dispositions normatives par deux autorités de l’État.
Y a-t-il eu ingérence dans le droit de la société requérante au respect de ses biens, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, compte tenu du redressement fiscal qui lui a été infligé ? Dans l’affirmative, cette ingérence était-elle conforme aux exigences de l’article 1 § 2 du Protocole n o 1 à la Convention ?