Ilie împotriva României

Comunicat la 20 mai 2014 SECȚIUNEA a treia Cerere nr. 26220/10 Elena împotriva României introdusă la 30 aprilie 2010 EXPOSAT DEFICIENTA, dna Elena Ilie, este un resortisant român născut în 1944 și rezident în Vâlcea. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. În temeiul Legii nr. 18/1991 privind domeniul funciar, reclamanta a solicitat comisiei locale de aplicare a acestei legi restituirea mai multor terenuri care au aparținut autorilor săi. În 2005, terții au solicitat anularea actelor emise de comisia locală în favoarea recurentei pe motiv că un teren de 657 atribuit acesteia din urmă le aparținea. Printr-o hotărâre din 5 septembrie 2006, judecătorul M.F., în calitate de judecător unic al Tribunalului de Primă Instanță din Drăgășani, a primit cererea, considerând că actele în cauză erau ilegale.

printr-o hotărâre definitivă din 13 februarie 2007, Tribunalul departamental din Vâlcea a primit recursul formulat de recurentă și a confirmat legalitatea atribuirii terenului. În 2007, aceiași terți au introdus o acțiune pentru a demonstra că terenul respectiv le revenea prin jocul de prescriere achiziționată după scurgerea unei perioade de treizeci de ani în care, după spusele lor, dețineau acest teren. Printr-o hotărâre din 6 decembrie 2007, constatând că erau îndeplinite condițiile de prescripție 30 de ani, Tribunalul de Primă Instanță al Drăgășani a dat dreptul la acțiunea terților. Prin hotărârea definitivă din 27 mai 2008, Tribunalul departamental, care se afla într-o formare compusă din judecători L.I., G.D.

și M.V., a respins recursul formulat de recurentă. Pe baza hotărârii pronunțate în favoarea prescripției dobândite, aceleași părți terțe au sesizat Tribunalul de Primă Instanță din Drăgașani cu privire la o acțiune în revendicare formulată împotriva recurentei și vizând intrarea acestora în posesia terenului în litigiu. Recurenta a prezentat o cerere de recuzare a judecătorului M.F. din motive de părtinire. Președintele Tribunalului a respins această cerere, mai exact că nici un motiv de incompatibilitate nu se opunea ca domnul F. să judece noua acțiune a terților. Prin hotărârea din 7 aprilie 2009, judecătorul M.F., care se afla într-o formare de judecător unic, a primit acțiunea și a considerat că titlul de proprietate al terților se baza pe cel obținut de recurent în cadrul unei proceduri de atribuire neregulamentare.

Declarând o interpretare eronată a dreptului intern și a înscrisurilor din dosar, precum și o lipsă de imparțialitate a judecătorului M.F., recurenta a formulat un recurs. Judecătorii L.I., G.D. și M.V. au considerat că era necesar să se rețină de la examinarea recursului pe motiv că au pronunțat Hotărârea din 27 mai 2008. Cererea lor în acest sens a fost respinsă de Tribunal pentru lipsa unui motiv de incompatibilitate. Prin hotărârea definitivă din 24 noiembrie 2009, tribunalul departamental, care se afla într-o formare compusă din judecători L.I., G.D. și M.V., a respins recursul recurentei. Considerând că ambele părți aveau titluri valabile pe teren în litigiu, el a considerat totuși că, din cauza prescripiei dobândite, titlul terilor teri avea întâietate asupra celui al persoanei în cauză.

În cele din urmă, observând că Codul de procedură civilă nu prevedea un astfel de caz de incompatibilitate, acesta a respins argumentul potrivit căruia judecătorul M.F. ar fi manifestat părtinire. Invocând art. 6 din convenție, recurenta se plânge de o lipsă de imparțialitate a judecătorilor din fond și a judecătorilor recursului care au examinat acțiunea în cauză pe motiv că ar fi încheiat anterior alte litigii care apar între aceleași părți și care privesc aceeași cauză. Încă din punctul de vedere al articolului 6 din Convenție, aceasta se plânge de la sfârșitul procedurii și denunță o interpretare eronată a dreptului intern și a înscrisurilor din dosar. Invocând, de asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanta se consideră victima unei încălcări a dreptului său de proprietate din cauza pierderii terenului care, în opinia sa, i-a fost atribuit în mod regulat în temeiul legii privind domeniul de proprietate.

Instanțele care au cunoscut o acțiune în revendicare îndreptată împotriva reclamantei au fost reglementate, așa cum se prevede la art. 6 alin. (1) din Convenție

Communiquée le 20 mai 2014

TROISIÈME SECTION

Requête n o 26220/10 Elena ILIE contre la Roumanie introduite le 30 avril 2010

EXPOSÉ DES FAITS

La requérante, M me Elena Ilie, est une ressortissante roumaine née en 1944 et résidant à Vâlcea. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit. En vertu de la loi n o 18/1991 relative au domaine foncier, la requérante demanda à la commission locale d’application de cette loi la restitution de plusieurs terrains ayant appartenu à ses auteurs. En 2005, des tiers demandèrent l’annulation des actes émis par la commission locale en faveur de la requérante au motif qu’un terrain de 657 m 2 attribué à cette dernière leur appartenait. Par un jugement du 5 septembre 2006, le juge M.F., siégeant en une formation de juge unique du tribunal de première instance de Drăgășani, accueillit la demande, estimant que les actes en cause étaient illégaux.

Par un arrêt définitif du 13 février 2007, le tribunal départemental de Vâlcea accueillit le pourvoi formé par la requérante et confirma la légalité de l’attribution du terrain. En 2007, les mêmes tiers introduisirent une action visant à faire constater que le terrain en question leur revenait par le jeu de la prescription acquisitive après l’écoulement d’une période de trente ans pendant laquelle, à leurs dires, ils avaient possédé ce terrain. Par un jugement du 6 décembre 2007, constatant que les conditions de la prescription trentenaire étaient remplies, le tribunal de première instance de Drăgășani fit droit à l’action des tiers. Par un arrêt définitif du 27 mai 2008, le tribunal départemental, siégeant en une formation composée des juges L.I., G.D.

et M.V., rejeta le pourvoi formé par la requérante. S’appuyant sur le jugement qui avait tranché en faveur de la prescription acquisitive, les mêmes tiers saisirent le tribunal de première instance de Drăgășani d’une action en revendication dirigée contre la requérante et visant à leur entrée en possession du terrain litigieux. La requérante présenta une demande de récusation du juge M.F. pour cause de partialité. Le président du tribunal rejeta cette demande, estimant qu’aucun motif d’incompatibilité ne s’opposait à ce que M.F. jugeât la nouvelle action des tiers. Par un jugement du 7 avril 2009, le juge M.F., siégeant en une formation de juge unique, accueillit l’action. Il estimait que le titre de propriété des tiers primait sur celui obtenu par la requérante dans le cadre d’une procédure d’attribution jugée irrégulière.

Dénonçant une interprétation erronée du droit interne et des pièces du dossier, ainsi qu’un manque d’impartialité du juge M.F., la requérante forma un pourvoi. Les juges L.I., G.D. et M.V. estimèrent devoir s’abstenir de l’examen du pourvoi au motif qu’ils avaient rendu l’arrêt du 27 mai 2008. Leur demande en ce sens fut rejetée par le tribunal pour absence de motif d’incompatibilité. Par un arrêt définitif du 24 novembre 2009, le tribunal départemental, siégeant en une formation composée des juges L.I., G.D. et M.V., rejeta le pourvoi de la requérante. Estimant que les parties avaient toutes deux des titres valables sur le terrain litigieux, il jugea néanmoins que, en raison de la prescription acquisitive, le titre des tiers primait sur celui de l’intéressée.

Enfin, observant que le code de procédure civile ne prévoyait pas un tel cas d’incompatibilité, il écarta l’argument selon lequel le juge M.F. aurait fait preuve de partialité. GRIEFS 1. Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante se plaint d’un manque d’impartialité des juges du fond et des juges du pourvoi qui ont examiné l’action en revendication au motif qu’ils auraient auparavant tranché d’autres litiges surgis entre les mêmes parties et concernant la même cause. Toujours sous l’angle de l’article 6 de la Convention, elle se plaint de l’issue de la procédure et dénonce une interprétation erronée du droit interne et des pièces du dossier. 2. Invoquant en outre l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, la requérante s’estime victime d’une violation de son droit de propriété en raison de la perte du terrain qui lui avait été, selon elle, régulièrement attribué en vertu de la loi relative au domaine foncier.

QUESTION AUX PARTIES

Les tribunaux qui ont connu de l’action en revendication dirigée contre la requérante étaient-ils impartiaux, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention ?