AFFAIRE ILIE IONESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

26.01.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE ILIE IONESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A Treia CAUZA IONESCU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 25963/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 ianuarie 2010 DEFINIF 26/04/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Ilie Ionescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera de consiliu la 5 ianuarie 2010, Rend la hotărârea pe care o avem aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o hotărâre (n 25963/03) îndreptat împotriva României și al cărui resortisant al acestui stat, Ilie Ionê ( Silvia-Tania Ionescu și copiii săi, Cristian Ionescu, au exprimat, printr-o scrisoare din 27 martie 2009, dorința de a continua să se ocupe de acest subiect. Din motive practice, prezenta hotărâre va continua să-l numească pe domnul Ionescu Ilie Ionescu pe solicitant, deși astăzi trebuie să atribuie această calitate moștenitorilor săi (Iorga c. România, n 4227/02, ê 2, 25 ianuarie 2007) Guvernul român ( a fost reprezentat de agentul său, dl Răzvan Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul a declarat o încălcare a dreptului său de proprietate din cauza modului în care administrația și-a tratat cererea de restituire a unui teren confiscat. La 27 noiembrie 2008, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 15 noiembrie 1997, reclamantul a depus la primăria din Piscu Vechi o cerere de restituire a unui teren de 15 hectare care fusese confiscat de către la . . El a invocat legile de restituire în vigoare la data cererii sale (Legea nr. 18/91 și Legea nr. 111/2000 pe fond de teren). La 15 februarie 2001, Comisia administrativă departamentală de aplicare a legilor de restituire (adică comisia departamentală) stabilește dreptul reclamantului la o reparație pentru terenul său. Reclamantul a solicitat în justiție anularea acestei decizii administrative, cerere respinsă printr-o hotărâre definitivă din 24 februarie 2001 În februarie 2003, tribunalul județ Dolj. Tribunalul a constatat, printre altele, că nu mai există teren disponibil pe teritoriul comunei Piscu Vechi. În 2004, municipalitatea Piscu Vechi a fost împărțită, locația fostului teren al reclamantului fiind transferată comunei Ghidici, nou fondată. La 22 august și 6 septembrie 2005, reclamantul și-a reînnoit cererea de restituire la primăria din Ghidici. 10. aprilie 2006, comisia departamentală a acceptat dreptul reclamantului la o despăgubire, considerând că restituirea nu era posibilă din cauza deficitului de teren. În același timp, comisia i-a cerut reclamantului dacă ar accepta, în compensație, un teren în municipalitatea Moțelui 11. La 18 octombrie 2007, comisia departamentală a decis să acorde reclamantului 15 hectare de teren în compensație pentru terenul său anterior. Prin decizia din 3 aprilie 2008, comisia de departament și-a anulat decizia din 18 aprilie 2008. octombrie 2007, dar a confirmat întotdeauna dreptul reclamantului de a beneficia de un teren de 15 hectare, pe care intenționa să îl obțină de la patrimoniul unei societăți cu profil agricol. 12. În același timp, la 27 noiembrie 2006, reclamantul a făcut o nouă acțiune în anulare a deciziei administrative din 1 noiembrie 2006. aprilie 2006. Aceasta a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă din 30 iunie 2008 a tribunalului județ din Dolj care reține că Tribunalul de Primă Instanță a fost sesizat cu o plângere împotriva Deciziei nr. 1061/1 aprilie 2006 a comisiei de departament din Dolj, instanțele au fost nemulțumite de propunerea de despăgubire. ], mențiunea se face cu privire la existența unei decizii ulterioare [decizia din 18 octombrie 2007] și la efectele acesteia, precum și la discrepanța celor două decizii succesive (...) Tribunalul departamental nu poate controla decât hotărârea primei instanțe (...) al doilea mijloc există pentru a remedia problemele generate de deciziile divergente pronunțate cu privire la cererea de restituire, în cadrul procedurii administrative, și pentru a invalida una dintre cele două decizii. 13. Din dosar reiese că autoritățile sunt pe cale să identifice terenul care ar putea fi atribuit reclamantului. Fostul său teren fusese acordat unor terțe părți care au primit titlurile de proprietate aferente. II. LEGĂTURA INTERNĂ PERTINENT14 Dispozițiile legale privind restituirea terenurilor, în special legile nr. 18/19911/2000 și 247/2005, inclusiv modificările repetate ale acestora, sunt descrise în cauza Viașu c. România, nr. 75951/01, §§ 30-46, 9 decembrie 2008. 15. Aceeași hotărâre prevăzută la punctele 50-51 din acesta este prezentată în textele Consiliului Europei relevante în acest sens. Reclamantul susține că modul în care autoritățile și-au tratat cererea de restituire, inclusiv faptul că nu are dreptul de a acorda un teren, și-a încălcat dreptul de proprietate, astfel cum se prevede la art. 1 din Protocolul nr 1 la convenție, astfel cum se prevede la art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 17. Curtea constată că Tribunalul nu este în mod clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Pe fond Poziția părților 18. Guvernul consideră că autoritățile au recunoscut dreptul de proprietate al reclamantului și au luat măsurile necesare pentru a-i garanta exercitarea dreptului său. Astfel, autoritățile au decis să-i acorde o reparație atunci când nu exista teren disponibil și apoi au făcut demersurile necesare pentru a identifica terenul pentru a-i oferi. În prezent, reclamantul are două decizii administrative contrare cu privire la dreptul său de proprietate, adică decizia din 1 aprilie 2006 prin care i se acordă o despăgubire și decizia din 3 aprilie 2006. aprilie 2008 de ordonare a restituirii.În plus, acesta arată că, deși dreptul său de proprietate a fost recunoscut la 15 februarie 2001, autoritățile nu au luat nicio măsură adecvată pentru a asigura în practică exercitarea acestui drept. 1, în sarcina statului care a adoptat o legislație care prevede restituirea sau plata despăgubirii pentru bunurile confiscate în timpul regimului comunist (Viașu, menționat anterior, § 58). 21. În acest caz, reclamantul ui este recunoscut de la 15 februarie 2001, dreptul la compensație pentru terenul său naționalizat În plus, începând cu 18 octombrie 2007, acesta a beneficiat de o a doua decizie privind restituirea aceluiași teren. Aceste decizii, recunoscându-i într-un fel sau altul un drept care decurge din legile de restituire, au fost confirmate atât de către administrație, cât și de către tribunale. 22. În conformitate cu criteriile stabilite în cauza Viașu , pentru a stabili dacă un solicitant beneficiază de un În ceea ce privește interesul patrimonial, care se referă la protecția articolului 1 din Protocolul nr. 1, Curtea consideră că aceste decizii constituie un bun Curtea a tratat deja probleme similare celor din cazul în speță și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Viașu , citată anterior, §§ 62-73 Deneș și altele c. România , n 25862/03, § 50-57, 3 martie 2009 Aurel Popa c. România , n 2188/02, § 16-21, 16 iulie 2009 ; și Ramadhi și alții c. Albania , n 3822/02, § 78-84, 13 noiembrie 2007 24. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care, în cazul de față, ar putea conduce la o concluzie diferită de cea la care aceasta a ajuns în cauzele menționate anterior. 25. Ca și în cauza Viașu , Curtea are dubii în speță cu privire la legalitatea ingerinței suferite de solicitant, ținând seama în special de normele care definesc momentul nașterii dreptului la despăgubiri, valoarea creanței și transformarea acestei creanțe într-o obligație de restituire în natură (Viașu, citată anterior, §§ 67). 26. În ceea ce privește examinarea echilibrului corect care trebuie între interesele în cauză și, prin urmare, a termenului necesar autorităților în vederea executării deciziilor administrative pronunțate reclamantului, ținând seama în același timp de marja de apreciere a statului în materie de adoptare și de aplicare a măsurilor reparatorii, Curtea constată că au trecut deja aproape nouă ani de la prima decizie a administrației recunoscând dreptul persoanei în cauză la despăgubiri și aproximativ doi ani de la recunoașterea dreptului acesteia la restituirea terenului. În prezent, reclamantul se regăsește cu două decizii contradictorii, dar și valabile, hotărând cu privire la cererea sa de restituire, situație care nu face decât să crească incertitudinea generată de punerea în practică a legilor de restituire (Viașu, citată anterior, §§ 71-72). Cu toate acestea, niciuna dintre aceste decizii nu a fost executată de către autorități în pofida termenului important scurs de la adoptarea acestora 27. În timp ce ia notă cu satisfacție de evoluția recentă care pare să se desfășoare în practică în ceea ce privește mecanismul de plată a despăgubirilor prevăzut de Legea nr. 247/2005, modificată de Legea nr. 81/2007, Curtea observă că, până în prezent, nu s-a demonstrat că sistemul de compensare instituit prin legea menționată anterior, inclusiv Fondul Proprietatea , ar permite titularilor de drepturi, în special reclamantului, să atingă, în conformitate cu o procedură și un calendar previzibile, indemnizațiile la care au dreptul. 28. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că echilibrul corect dintre protecția proprietății reclamantului și cerințele de interes general a fost încălcat și că reclamantul a suportat o sarcină specială și exorbitantă. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 46 DIN CONVENȚIE 29. Înalții P ă r i contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Cu r ii în litigiile la care sunt p ă r i le la care sunt p ă r i. La hotărârea definitivă a Cu r ii se transmite Comitetului miniștrilor care supraveghează punerea în aplicare a acesteia. 30. Concluzia încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 dezvăluie o problemă pe scară largă care rezultă din defectuozitatea punerii în aplicare a mecanismului ales de către stat pentru a returna bunurile confiscate sau naționale confiscate de către statul membru în timpul perioadei comuniste. Curtea face trimitere la observațiile sale cu titlu indicativ în alte cauze similare în ceea ce privește măsurile generale care s-ar impune la nivel național în cadrul executării prezentei hotărâri, astfel încât statul pârât să garanteze realizarea efectivă și rapidă a dreptului la restituire, indiferent dacă este vorba de o restituire în natură sau de acordarea unei despăgubiri (Viașu, citată anterior, §§ 82-83 și Aurel Popa, citată anterior, punctul 25). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 31. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă de la aceasta, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 000 EUR (EUR) reprezentând valoarea terenului și solicită, în ceea ce privește prejudiciul material, suma de 8 000 EUR reprezentând pierderea pretinsă a fi suferită de la data depunerii cererii sale de restituire și, în cele din urmă, solicită 5 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 33. Guvernul a informat că valoarea terenului pe care reclamantul poate fi restituit este situată, conform informațiilor furnizate de Camera Notarilor Publice de la Craiova, între 9 990 EUR și 15 000 EUR. Susținute și excesive și că eventuala constatare a unei încălcări poate constitui, în sine, o despăgubire echitabilă pentru presupusul prejudiciu moral suferit. 34. Curtea amintește că o hotărâre cu privire la o încălcare antrenează pentru statul membru în cauză obligația juridică de a pune capăt încălcării și de a anula consecințele astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia ( Metaxas, citată anterior, § 35 și latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI). 35. Astfel, Comisia consideră, în circumstanțele din speță, că executarea hotărârilor administrative pronunțate în speță, în special faptul de a pune reclamantul în posesia terenului său de 15 hectare sau a unui teren echivalent, l-ar plasa pe acesta cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar considera că cerințele prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 36. În lipsa unei astfel de execuții în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că Õ va trebui să plătească o sumă corespunzătoare sumei de 25 000 EUR (EUR), respectiv valoarea actualizată a bunului, în conformitate cu informațiile disponibile Curții. 37. În ceea ce privește lipsa de câștig cauzată de posibilitatea de a se bucura de teren, Curtea constată că reclamantul nu a însoțit pretențiile sale de a prezenta înscrisuri relevante care ar fi permis Curții să stabilească valoarea prejudiciului. Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamantului o despăgubire în acest sens (Dragă și alții c. România (satisfacere echitabilă), nr. 78047/01, § 18, 16 noiembrie 2006). 38. În plus, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral, în special din cauza frustrării cauzate de faptul că executarea hotărârilor pronunțate în favoarea sa nu este suficient compensată printr-o constatare a încălcării. 39. În aceste circumstanțe, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și, hotărând în mod echitabil, după cum dorește art. 41 din convenție, Curtea alocă reclamantului 4 000 EUR pentru prejudiciul moral. Provizioane și cheltuieli de judecată 40. Reclamantul solicită, de asemenea, 6 000 de lei românești (RON) pe care le consideră 1 429 EUR pentru plata în avans a unui avocat în cadrul procedurii în fața Curții, a cărui plată a fost de 1 000 RON, în conformitate cu acordul atașat la contractul de asistență judiciară. 41. Guvernul consideră că reclamantul nu și-a exprimat în mod suficient pretențiile în acest sens. 42. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 400 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în cadrul procedurii în fața Curții și a procedurii la care se acordă reclamantului. Interese moratorii 43. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. DE CES, CURȚIA, ÎN L că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A declarat că statul pârât trebuie să pună în posesia reclamantului un teren de cincisprezece hectare, în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție; pârghia pârâtă trebuie să plătească reclamantului, în aceeași perioadă de trei luni, pentru daune materiale, 25 000 EUR (85 000 EUR) plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit; întrucât, în orice caz, statul pârât trebuie să plătească reclamantului 000 EUR (patru mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit (ii). 400 EUR (o mie patru sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant că aceste sume vor fi convertite în moneda statului pârât, la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 26 ianuarie 2010, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și art. 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall modulier Președinte