AFFAIRE ION CONSTANTIN c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

27.05.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE ION CONSTANTIN c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ION CONSTANTIN c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 38515/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 mai 2010 DEFINIF 27/08/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Ion Constantin c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Stanley Naismith grefier adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 4 mai 2010, Rend Hotărârea pe care o reprezintă, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 38515/03) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Ion Constantin ( Ofițerul său, Razvan-Horațiu Radu, din Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul a invocat în special o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza imposibilității de a deține un teren înscris pe un titlu de proprietate care i-a fost eliberat la 11 octombrie 1994. La 23 aprilie 2008, președintele celei de a treia secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 3 din convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. 18/1991 privind domeniul de aplicare al legii nr. 18/1991 Printr-o decizie din 5 iunie 1991, Comisia departamentală de la Argeș pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 (inclusiv comisia departamentală) a confirmat existența unui teren care trebuie restituit de 417 ha în patrimoniul comunei Oarja, precum și propunerile făcute de Comisia locală de la Oarja pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 ( Cu această ocazie, comisia departamentală a confirmat cererea tatălui reclamantului de a-și reface dreptul de proprietate pe un teren. În 1992, tatăl reclamantului și sora sa, R.M., au refăcut dreptul lor de proprietate pe un teren de 2,90 ha, care a fost pus în posesia lor. La 11 octombrie 1994, ei au obținut titlul administrativ de proprietate pe acest teren. Reclamantul și tatăl său au exploatat terenul din 1992 până în august 2003 10. În urma unei proceduri judiciare de împărțire între tatăl reclamantului și R.M., Curtea de Apel din Ployești, printr-o hotărâre definitivă din 30 ianuarie 1998, a atribuit primului 1,30 ha al terenului în cauză, unui lot situat în parcela 3/11, în apropierea autostrăzii București-Pitești. 11. La 19 februarie 2003, tatăl reclamantului a donat teren celui din urmă, care, la 25 februarie 2003, și-a înscris dreptul de proprietate în registrul funciar. Cu toate acestea, la 7 aprilie 2003, biroul cadastrului l-a informat pe solicitant că această înregistrare trebuia anulată pe motiv că, la 29 octombrie 2002, societatea comercială F. ( 12 Reclamantul a contactat societatea F., care a informat-o că, la 23 octombrie 2002, cumpărase un teren de 20 de ani. 001 m2 de la o persoană pe nume D.M., care a cumpărat-o ea însăși de la D.I., mama sa, mama sa, care a văzut reconstituirea dreptului său de proprietate pe teren de către comisia locală Bradu pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 ( De asemenea, a fost informat că, la 31 octombrie 2000, Comisia locală Bradu a sesizat Tribunalul de Primă Instanță din Argeș cu o acțiune împotriva Comisiei departamentului Argeș, în anulare a deciziei sale din 5 iunie 1991. 2000, comisia locală de la Bradu și-a precizat acțiunea și a solicitat anularea deciziei menționate anterior în partea sa care confirma existența în patrimoniul satului Oarja a unei părți de 194 ha din cele 417 ha menționate anterior, susținând că acest teren aparținea întotdeauna satului Bradu. Nici reclamantul, nici tatăl său, nici proprietarul terenului din 194 ha în cauză, nu a fost desemnat să intervină forțat în procedură. 14. Prin hotărârea din 16 noiembrie 2000, Tribunalul a acceptat acțiunea și a anulat decizia din 5 iunie 1991 în partea sa privind existența terenului 194 ha în patrimoniul satului Oarja, pe care Tribunalul îl identificase pe baza unui raport de expertiză. El a considerat că din dovezile furnizate de părțile interesate reiese că terenul respectiv făcea întotdeauna parte din patrimoniul satului Bradu 15. Comisia departamentală din Argeș a formulat o plângere împotriva acestei hotărâri, dar nu l-a motivat. Parchetul din apropierea Tribunalului de Primă Instanță din Pitești a făcut apel, susținând că comisia locală din Bradu nu avea niciun interes să acționeze și că Tribunalul de Primă Instanță nu căutase care era situația juridică actuală a terenului în cauză. 16. Prin hotărârea din 22 martie 2001, tribunalul județ din Argeș a respins apelul comisiei departamentale pentru nemotivare, dar a primit recursul la Parchet. El a considerat că comisia locală Bradu și-a introdus acțiunea la nouă ani după ce decizia contestată a produs efecte juridice, că terenul în litigiu intrase în circuitul civil și că unii particulari își reconstituiseră dreptul de proprietate pe parcelele de teren. 1991 ar aduce atingere dreptului de proprietate al acestor particulari, care obținuseră în mod legal refacerea dreptului lor de proprietate. 17. Comisia locală Bradu a formulat un recurs împotriva acestei hotărâri, susținând că avea un interes deosebit în acțiune și că terenul în cauză aparținea întotdeauna satului Bradu. Septembrie 2001, Curtea de Apel din Pitești și-a primit recursul și a anulat decizia contestată în partea sa privind terenul din 194 ha, pe motiv că acest teren aparținea satului Bradu și că decizia aducea atingere dreptului persoanelor fizice din Bradu, care trebuiau să le reconstituie dreptul de proprietate în acest sat. 18. La o dată nespecificată, reclamantul și alte familii care se aflau în aceeași situație au solicitat Parchetului din apropierea Curții Supreme de Justiție să formuleze un recurs extraordinar în anulare (recuurs in anuar) ) împotriva hotărârii definitive din 19 septembrie 2001 printr-o decizie din 23 iunie 2003, Parchetul le-a respins cererea, pe motiv că nu erau îndeplinite condițiile necesare pentru inițierea unei astfel de proceduri. 19. Prin hotărârea din 16 februarie 2007, Tribunalul de Primă Instanță din Pitești a respins acțiunea prin care reclamantul solicitase anularea procesului-verbal de punere în posesie întocmit în favoarea D.I., precum și a actelor succesive de vânzare intervenite între D.I., D.M. și societatea F. 20. Tribunalul a acceptat cererea reconvențională formulată de D.I. și a anulat titlul de proprietate din 11 octombrie 1994 21. El a considerat că terenul în litigiu aparținea D.I., care, spre deosebire de tatăl reclamantului, fusese pus în posesia corectă a vechii locații a terenului care aparținea antevorbitorului său. Tribunalul a hotărât, de asemenea, că, fără a aduce atingere concluziilor hotărârii din 16 noiembrie În 2000, conform căruia terenul revendicat de solicitant nu era în patrimoniul comunei Oarja, reclamantul a fost ridicat din forțare și putea sesiza comisia locală cu privire la o nouă cerere de restituire în temeiul Legii nr. 18/91. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT D i s p o zi ii le legale relevante sunt descrise în Hotărârea Ioan c. România, 31005/03, § 24-26, 1 iulie 2008. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 CONVENȚIA 22. Reclamantul se plânge de imposibilitatea de a beneficia de parcela de teren înscrisă pe titlul său de proprietate, deoarece un al doilea titlu de proprietate a fost emis de autoritățile locale unor terți. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 23. Guvernul combate această teză. Despre admisibilitatea 24. Guvernul a ridicat o excepție de incompatibilitate rațională Materiae, susținând că reclamantul nu are un "bine," în sensul convenției, în comparație cu terenul de 1,30 ha în litigiu. Guvernul afirmă că reclamantul a primit acest teren în donație la 19 februarie 2003, în timp ce la 7 aprilie 2003 a fost informat cu privire la anularea înscrierii dreptului său de proprietate în registrul funciar, precum și la anularea donaiei. Guvernul consideră că această perioadă de aproximativ o lună, în cursul căreia reclamantul și-a exercitat proprietatea în nume propriu, nu ar fi putut genera un drept suficient de stabilit pentru a constitui un - 25. Guvernul subliniază, de asemenea, că, spre deosebire de D.I., dreptul de proprietate al tatălui reclamantului nu a fost refăcut în mod corespunzător, autoritățile administrative competente s-au înșelat în privința amplasării terenului inițial pe proprietatea autorului tatălui reclamantului. Guvernul reamintește că aceste constatări au fost utilizate de instanțele interne, în hotărâri definitive de justiție, în vederea anulării titlului de proprietate al tatălui reclamantului, precum și a înscrierii în cartea funciară. 26. Curtea consideră că excepția este strâns legată de substanța plângerii pe care reclamantul o întemeiază pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, astfel încât aceasta trebuie să fie inclusă în fond și constată, de asemenea, că obiecția nu este vădit nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și subliniază că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă; pe fond 27. Reclamantul subliniază că titlul de proprietate a fost emis în mod legal tatălui său la 11 octombrie 1994, după ce acesta din urmă a fost pus în posesia sa în 1992, dar că este în prezent în imposibilitatea de a utiliza terenul din cauza acțiunii autorităților care, inițial, l-au transferat comunei vecine și, într-o a doua etapă, au emis un titlu de proprietate unei terțe părți, prin anularea propriului titlu de proprietate. 28. Guvernul nu contestă faptul că autorul reclamantului a obținut recunoașterea calității sale de proprietar al terenului în litigiu, de 1,30 ha, prin titlul de proprietate din 11 octombrie 1994. El își reiterează concluziile prezentate în cadrul excepției ridicate (§ 24-25 de mai sus). Acesta reamintește, de asemenea, faptul că, după anularea titlului de proprietate emis tatălui său și a actului de donație ulterior, era posibil ca Comisia locală a comunei Oarja să fi solicitat refacerea dreptului de proprietate al antecitorilor săi pe teren, astfel cum i-a fost indicat, de altfel, prin hotărârea din 16 februarie 2007, a Tribunalului de Primă Instanță din Pitești. 29. Curtea constată că părțile sunt de acord că tatăl reclamantului a beneficiat de un titlu de proprietate valabil pe teren și că reclamantului i s-a transmis acest drept prin intermediul donației. Comisia reamintește că a considerat deja că o decizie administrativă care îi recunoaște pe reclamanți drept titulari ai unui drept de proprietate asupra unui bun imobil se analizează printr-o creanță împotriva statului român care poate fi considerată suficient de stabilită pentru a fi calificată drept valoare patrimonială (cc.), nr. 60861/00, § 88, CEDO 2005 VI și Druculeț, citată anterior, punctul 40. 30. În ceea ce privește argumentul guvernului cu privire la scurta perioadă în care reclamantul a fost proprietar, între momentul donării efectuate de tatăl său și cel al anulării titlului de proprietate din 11 octombrie 1994, Curtea constată că reclamantul a primit un titlu de proprietate constituit la acea din urmă dată, transmiterea bunului așa cum a existat în patrimoniul tatălui său fiind chiar din esența donației. Pe de altă parte, Curtea constată că, de la punerea în posesie, în 1992, reclamantul a exploatat terenul în cauză împreună cu tatăl său. 31. În cazul de față, Curtea consideră că decizia administrativă prin care tatăl reclamantului a fost recunoscut titular al unui drept de proprietate și faptul că i s-a eliberat un titlu de proprietate care a rămas valabil până în 2007 pe teren în litigiu au putut determina reclamantului, pe bună dreptate, asigurarea de a putea menține posesia efectivă și exercitarea terenului. Prin urmare, Curtea consideră că reclamantul avea un drept patrimonial care se analizează într-un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 32. Curtea amintește că art. 1 din Protocolul nr. 1, care tinde în principal să protejeze individul împotriva oricărei prejudicii a statului față de respectarea bunurilor sale, poate implica, de asemenea, obligații pozitiv care determină pentru stat anumite măsuri necesare pentru protejarea dreptului de proprietate [GC], nr. 48939/99, § 134, CEDO 2004-XII și Sovtransavto Holdingc. Ucraina, nr. 48553/99, § 96, CEDO 2002-VII]. 33. Pentru a evalua conformitatea conduitei statului cu art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea trebuie să se dea la o examinare globală a diferitelor interese implicate, ținând seama de faptul că Convenția are drept obiectiv protejarea drepturilor care sunt Curtea reamintește că, dacă Convenția nu impune statelor obligația de a restitui bunurile confiscate, după adoptarea unei soluții de către stat, aceasta trebuie pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabile, pentru a evita pe cât posibil incertitudinea juridică și incertitudinea în ceea ce privește subiectele de drept vizate de măsurile de aplicare a acestei soluții ( Paduraru c. România, nr. 63252/00, § 92, CEDO 2005 XII (extracturi) 35. În acest caz, nu se contestă faptul că reclamantul, proprietarul terenului în cauză, a pierdut posesia acestuia ca urmare a unei decizii a autorităților care îl transferă, fără știrea persoanei interesate, unei comune vecine și după ce comisia departamentală a emis un al doilea titlu de proprietate pe acest teren. În cele din urmă, titlul de proprietate al reclamantului a fost anulat. 36. Curtea ia notă de faptul că Legea nr. 18/91 prevedea măsuri de despăgubire în favoarea foștilor proprietari de terenuri care le-au cedat cooperativelor agricole de producție în timpul regimului comunist. În temeiul acestei legi, dreptul de proprietate al acestor persoane pe un teren putea fi În opinia Curții, faptul că autoritățile competente și-au îndeplinit, în ceea ce privește tatăl reclamantului, obligația de refacere a dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991, nu le poate exonera de orice răspundere ulterioară privind încălcarea dreptului persoanei în cauză garantate prin art. 1 din Protocolul nr. 1 și imputabile propriilor acțiuni; această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât faptele cazului arată în mod clar că autoritățile administrative locale și departamentale au creat și au menținut situația în litigiu 38. Curtea constată că, în momentul refacerii dreptului de proprietate al tatălui reclamantului și al deținerii acestuia, și anume în 1992, comisia locală era singura competentă pentru a determina locul pe care reclamantul trebuia să își reconstituie dreptul (Glod c. România, nr 41134/98, § 39, 16 septembrie 2003 și Hauler c. România, n 67703/01, §§ 21, 34-36, 12 iulie 2007). Prin urmare, este de datoria sa să se asigure că terenul în cauză făcea parte din patrimoniul comunei și că acesta a aparținut în mod corespunzător urmăritorilor tatălui reclamantului. În plus, Comisia departamentală a confirmat existența terenului din 194 ha în patrimoniul comunei Oarja. Prin urmare, Curtea concluzionează că autoritățile administrative au avut ocazia de a verifica dacă condițiile pentru emiterea titlului de proprietate erau îndeplinite și de a preveni crearea unui drept de proprietate contrar legii (Gashi c. Croația, nr 32457/05, § 39, 13 decembrie 2007, Ioan citată anterior, § 50). 39. După reconstituirea dreptului său de proprietate pe teren, tatăl reclamantului și apoi reclamantul însuși, după actul de donație, puteau spera în mod legitim să beneficieze în mod pașnic de dreptul de proprietate. Numai 11 ani mai târziu, în perioada în care reclamantul și tatăl său au exploatat împreună terenul, autoritățile locale au inițiat demersurile pentru a clarifica situația juridică a terenului. În plus, Curtea consideră că revine autorităților locale și departamentale competente pentru a asigura refacerea efectivă a dreptului de proprietate al reclamantului de a aduce la cunoștința acestuia, printr-o decizie formală, motivele modificării amplasamentului terenului său și de a face demersurile necesare pentru a se asigura că dreptul său de proprietate valabil, recunoscut în temeiul legii nr. 18/1991 fie concret și efectiv ( mutatis mutandis Ioachimescu și Ion c. România, n 18013/03, § 31, 12 octombrie 2006 și Grosu c. România, n 2611/02, § 52, 28 iunie 2007). 41. Curtea constată în această privință că articolul II din Legea nr. 169/1997 prevedea că modificările aduse Legii nr. 18/1991 nu putea aduce atingere drepturilor de proprietate deja reconstituite în conformitate cu prevederile acestei din urmă legi. Doar nulitatea absolută a actelor eliberate persoanelor fizice pentru nerespectarea dispozițiilor legii n 18/1991 putea fi invocată pentru a modifica situațiile juridice create. Prin urmare, constatarea nulității absolute constituia premisa adoptării oricărui nou act juridic în temeiul noii legi, pentru a asigura coerența în aplicarea dispozițiilor legale. Mai sus, instanțele naționale au anulat atât actul administrativ de atribuire în domeniul municipalității Oarja de pe teren de 194 hectare, din care făcea parte terenul în litigiu de 1,30 hectare, cât și titlul individual de proprietate pe acest din urmă teren, emis în favoarea tatălui reclamantului. Cu toate acestea, titlul de proprietate al D.I. a fost eliberat înainte de pronunțarea nulității absolute a titlului reclamantului, încălcând astfel dispozițiile legale menționate anterior. 42. Curtea poate accepta că anularea deciziei în partea sa privind terenul din 194 ha era necesară pentru a asigura refacerea dreptului de proprietate al locuitorilor din Bradu, altfel aceștia ar fi putut, de asemenea, să se plângă de o încălcare a dreptului lor de proprietate, în măsura în care aveau dreptul de a li se elibera titluri de proprietate (a contra Gashi Cu toate acestea, Curtea amintește că a considerat că atenuarea anumitor prejudicii nu trebuie să creeze noi erori disproporționate (a se vedea mutatis mutandis Pincová și Pinc, nr 36548/97, CEDO 2002 VIII, § 58, și Raicu România, n 28104/03, § 25, 19 octombrie 2006) și că erorile autorităților administrative nu trebuie să fie suportate exclusiv de particularii în cauză. Beneficiarul unui titlu administrativ de proprietate, care a deținut un teren timp de 11 ani și al cărui titlu a fost anulat după 15 ani, ca și în cazul de față, nu trebuie să suporte consecințele sistemului administrativ instituit, care a condus în acest caz la coexistența, cel puțin până la data anulării titlului reclamantului, a două titluri administrative pe același teren, aducând astfel atingere principiului securității rapoartelor juridice. 43. Curtea amintește că a examinat deja în alte cauze problema anulării de către instanțele interne, după mai mulți ani, a titlurilor de proprietate sau a contractelor de vânzare eliberate sau încheiate cu autoritățile. Indiferent dacă este vorba despre aplicarea legislației specifice privind repararea nedreptăților comise de un regim anterior sau despre atribuirea sau vânzarea unui bun de către autorități în temeiul unor dispoziții legale de altă natură, Curtea a luat întotdeauna în considerare, ca un criteriu esențial în examinarea proporționalității privării, problema responsabilității părților în nereguli sancționate prin anularea titlului și caracterul esențial sau mai degrabă minor al acestei nereguli (a se vedea, printre altele și mutatis mutandis Velikovi și altele c. Bulgaria , n 42778/98, 45437/99, 48014/99, 48380/99, 51362/99, 53367/99, 60036/00, 73465/01 și 194/02, § 186, 15 martie 2007 Gashi c. Croația, n 32457/05, § 33-40, 13 decembrie 2007, Ichim România , n 164/02, § 38, 10 martie 2009, Toșcuță și alte c. România , n 36900/03, § 38, 25 noiembrie 2008 și Ciovica c. România , n 3076/02, § 92, 31 martie 2009). 44. În cazul de față, Curtea nu identifică elemente care să conducă la concluzia că comportamentul reclamantului ar fi în nici o măsură la originea anulării titlului său de proprietate (a se vedea cauza Elena și Mihai Toma c. România, nr 165633/03, decizia de inadmisibilitate din 12 ianuarie 2010). 45. Prin urmare, Curtea consideră că anularea titlului de proprietate al reclamantului a fost justificată exclusiv de fapte imputabile autorităților și fără să i se fi plătit vreo compensație sau să propună un teren echivalent (a se vedea Toșcuța și alții c. România, nr 36900/03, § 38, 25 noiembrie 2008). 46. Aceste elemente sunt suficiente pentru a respinge excepția de incompatibilitate rația materială ridicată de guvern și concluzionează că statul nu și-a îndeplinit obligația de a asigura reclamantului exercitarea efectivă a dreptului său de proprietate garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 47. Prin urmare, a existat și continuă să existe o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 48. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. (EUR), reprezentând valoarea terenului său, precum și 2 500 EUR și 1 500 USD, reprezentând lipsa de câștig și solicită, de asemenea, 20 000 EUR din cauza prejudiciului moral. 50. Guvernul consideră că suma solicitată pentru prejudiciul material nu este justificată, având în vedere concluziile privind absența unui bun în patrimoniul reclamantului. Comitetul consideră că cea mai bună reparație ar fi posibilitatea ca reclamantul să solicite din nou comisiei locale reconstituirea dreptului de proprietate pe teren la care avea dreptul anteciatorul său. Guvernul consideră că, în orice caz, suma expusă este excesivă și prezintă un tabel al prețurilor terenurilor situate în circumscripția Tribunalului de Primă Instanță din Pitești, stabilit de Camera notarilor publici din Pitești, din care rezultă că prețul metrului pătrat din municipalitatea Oarja variază între 6 și 40 lei (RON). 51. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între presupusele încălcări ale convenției și pretinsul prejudiciu moral; în orice caz, acesta consideră că suma solicitată este excesivă și că o constatare a încălcării ar putea constitui o despăgubire satisfăcătoare pentru presupusul prejudiciu moral suferit. 52 Curtea consideră, în circumstanțele speței, că punerea în posesie a reclamantului pe un teren echivalent cu cel al căruia a fost privat l-ar plasa cât mai mult posibil într-o situație similară celei în care s-ar afla dacă cerințele articolului 1 din Protocolul nr 1 nu ar fi fost ignorate. 53. În lipsa unei astfel de puneri în posesia statului pârât în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre devine definitivă, Curtea decide că va trebui să plătească reclamantului, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii curente a terenului de care a fost privat. 54. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și la elementele furnizate de părți în această privință și luând în considerare neplăcerile și incertitudinea pe care situația în litigiu a putut să o provoace reclamantului, Curtea, hotărând în mod echitabil, îi alocă, în orice caz, suma de 74 000 EUR. Costă și cheltuieli de judecată 55. Reclamantul solicită 4 550 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. El trimite copii ale unui contract de asistență juridică, precum și extrase din acestea care atestă plata onorariilor de avocatură și a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată suportate în fața instanțelor interne. 56. Guvernul consideră că legătura de cauzalitate dintre sumele solicitate și cele prezentate nu este stabilită. 57. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă acordarea sumei de 3 200 EUR, toate costurile. Interese moratorii 58. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Joint în fond excepția incompatibilității raționale a statului ridicat de guvern și respins Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, afirmă că statul pârât trebuie să pună în posesia reclamantului un teren echivalent celui de care a fost privat, în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție că, în lipsa unei astfel de puneri în posesia, în același termen, statul pârât trebuie să plătească reclamantului 74 000 EUR (șaizeci și patru de mii EUR), toate prejudiciile care, în orice caz, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în același termen, 3 200 EUR (trei mii două sute de euro), pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului și ar trebui adăugate la acestea orice sume care pot fi datorate ca impozit de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 27 mai 2010, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte