Comunicat la 20 mai 2014 CINCEA SECȚIUNEA a cincea Cerere nr. 68862/13 N.T.P. și altele împotriva Franței introduse la 31 octombrie 2013 EXPOSAT DEFICIENȚII, o mamă și cei trei copii minori ai acesteia, resortisanți ai Republicii Democrate Congo, au ajuns în Franța în 2013. Aceasta s-a prezentat la prefectura Rivierei d.n. pentru a depune o cerere de azil. Cererea sa nu a fost înregistrată și i-a fost prezentată o convocare pentru luna noiembrie 2013, astfel încât să se ia în considerare admiterea sa la ședere și să depună dosarul de cerere de azil. Prin urmare, fără statutul de reclamant de azil, reclamanții nu au putut beneficia de niciun fel de asistență materială și financiară de stat. În această perioadă, reclamanta a fost obligată să doarmă provizoriu cu cei trei copii ai săi într-un cămin, instituție condusă de două asociații de drept privat. Ei trebuiau să intre în casă seara la ora 19:00, iar o singură masă caldă era oferită. Reclamanții trebuiau să părăsească această cazare în fiecare dimineață pe la 7:30, după ce li s-a servit un mic dejun. În timpul zilei, ei încercau să se refugieze într-o stație de asociere, când aceasta era deschisă. Recurenta a formulat o acțiune în termen de două luni la Tribunalul Administrativ din Dijon, invocând în special Directiva 2003/9/CE din 27 ianuarie 2003 privind standardele minime pentru primirea reclamanților de azil, astfel încât acesta să fie obligat să se adreseze administrației pe de o parte, să examineze cererea sa de admitere la ședere în temeiul dreptului de azil și să îi acorde o autorizație provizorie de ședere și, pe de altă parte, să indice un centru de primire pentru reclamanții de azil. Judecătorul a respins aceste cereri. Recurenta a solicitat ordonanța în fața Consiliului de Stat, care a respins, de asemenea, cererea sa. GRIFS Reclamanții se plâng că au trebuit să trăiască, din cauza inacțiunei prelungite a autorităților interne, în condiții vădit contrare articolului 3 din Convenție, având în vedere vulnerabilitatea lor deosebită. Reclamanții susțin, de asemenea, că faptul că au fost obligați să trăiască în aceste condiții nepotrivite, în special pentru copiii foarte mici, constituie o încălcare a dreptului la respectarea vieții lor familiale, astfel cum este garantat prin art. 8 din convenție. Având în vedere că reclamanta a depus o cerere de azil la prefectură, faptul că nu a obținut încă un răspuns la cererea sa și nici, în consecință, nu a putut beneficia de condiții de primire din partea statului pentru copiii săi de vârstă mică și ea însăși, constituie, având în vedere condițiile lor de viață în această perioadă, o încălcare a drepturilor lor protejate prin art. 3 din convenție, astfel cum sunt interpretate prin jurisprudența Curții, în special hotărârea Curții, în special M.S.S. c. Belgia și Grecia ([GC], n 30696/09, § 253 și următoarele., 21 ianuarie 2011). la dreapta unghiului articolului 8, reclamanții au epuizat căile de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție, în special în ceea ce privește asemănările substanțiale dintre drepturile protejate prin convenție și dispozițiile directivei europene invocate ? În cazul în care, în mod similar cu întrebarea adresată sub unghiul articolului 3, situația reclamanților constituie o încălcare a drepturilor lor protejate prin art. 8 din Convenție
Communiquée le 20 mai 2014
Requête n
o
68862/13
N.T.P. et autres
contre la France
introduite le 31 octobre 2013
Les requérants, une mère et ses trois enfants mineurs, ressortissants de la République Démocratique du Congo, arrivèrent en France en 2013. La requérante obtint une domiciliation administrative auprès d’une association. Elle se présenta à la préfecture de la Côte d’Or afin de déposer une demande d’asile. Sa demande ne fut pas enregistrée et il lui fut remis une convocation pour le mois de novembre 2013 afin qu’il soit statué sur son admission au séjour et qu’elle dépose son dossier de demande d’asile. Par conséquent, ne jouissant pas du statut de demandeur d’asile, les requérants ne purent bénéficier d’aucune prise en charge matérielle et financière étatique. Durant cette période, la requérante fut contrainte de dormir provisoirement avec ses trois enfants dans un foyer, établissement géré par deux associations de droit privé. Ils devaient intégrer le foyer le soir à 19 heures, et un seul repas chaud était fourni. Les requérants devaient quitter cet hébergement chaque matin vers 7 h 30, après qu’un petit déjeuner leur avait été servi. Pendant la journée, ils tentaient de se réfugier dans une permanence d’association, lorsque celle-ci était ouverte.
La requérante déposa un recours en référé-liberté devant le tribunal administratif de Dijon, en invoquant notamment la directive 2003/9/CE du 27 janvier 2003 relative aux normes minimales pour l’accueil des demandeurs d’asile, afin qu’il soit enjoint à l’administration d’une part d’examiner sa demande d’admission au séjour au titre de l’asile et de lui délivrer une autorisation provisoire de séjour, et, d’autre part, de lui indiquer un centre d’accueil pour demandeurs d’asile. Le juge des référés rejeta ces demandes. La requérante interjeta appel de l’ordonnance devant le Conseil d’État, qui rejeta également sa requête.
Les requérants se plaignent d’avoir dû vivre, du fait de l’inaction prolongée des autorités internes, dans des conditions manifestement contraires à l’article 3 de la Convention, eu égard à leur particulière vulnérabilité.
Les requérants allèguent également que le fait d’avoir été contraints de vivre dans ces conditions inappropriées, en particulier pour de très jeunes enfants, constitue une atteinte au droit au respect de leur vie familiale tel que garanti par l’article 8 de la Convention.
Ils ajoutent que leur situation relève d’un problème structurel et systémique en France.
QUESTIONs AUX PARTIES
1.
La requérante s’étant présentée à la préfecture pour déposer une demande d’asile, le fait qu’après l’écoulement d’un délai d’environ trois mois, elle n’avait toujours pas obtenu de réponse à sa demande, ni en conséquence pu bénéficier de conditions matérielles d’accueil émanant de l’État pour ses enfants en bas âge et elle-même, constitue-t-il, au regard de leurs conditions de vie durant cette période, une atteinte à leurs droits protégés par l’article 3 de la Convention telles qu’interprétés par la jurisprudence de la Cour, en particulier l’arrêt
M.S.S. c.
Belgique et Grèce
([GC], n
o
30696/09, §§ 253 et suiv., 21
janvier 2011).
2.
Sous l’angle de l’article 8, les requérants ont-t-ils épuisé les voies de recours internes au sens de l’article
35 § 1 de la Convention, notamment au regard des similitudes substantielles entre les droits protégés par la Convention et les dispositions de la directive européenne invoquée
? Dans l’affirmative, de façon analogue à la question posée sous l’angle de l’article
3, la situation des requérants constitue-t-elle une atteinte à leurs droits protégés par l’article 8 de la Convention
?