A.I. împotriva Franței

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 33931/10 A.I. împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 20 mai 2014 într-un comitet compus din Angelika Nußberger, președinte, Ganna Yudkivska, André Potocki, judecători, și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 18 iunie 2010, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA Reclamantul, dl A.I., este un cetățean rus născut în 1983 și rezident în Nanterra. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl A. Tallec, avocat la Paris. Guvernul francez (atîlnic) a fost reprezentat de agentul său, dl Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe.

Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul a declarat că o trimitere la Federația Rusă ar putea fi supusă unor tratamente contrare acestei dispoziții. La 18 iunie 2010, judecătorul care a servit drept președinte al secțiunii căreia i s-a atribuit cauza a decis să indice guvernului, în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură al Curții, să nu trimită reclamantul către Federația Rusă pe durata procedurii în fața Curții. La 10 noiembrie 2010, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. La 17 ianuarie 2011, guvernul și-a transmis observațiile cu privire la justificarea cererii. La 9 martie 2011, Consiliul reclamantului a transmis observațiile sale ca răspuns la observațiile guvernului.

În aprilie 2012, Consiliul reclamantului a informat Curtea că a introdus, la 16 martie 2012, o acțiune în litigiu împotriva erorii materiale în ceea ce privește o decizie a Curții Naționale a Drepturilor de Azil prin care a respins o acțiune anterioară prin rectificarea erorii materiale. La 30 noiembrie 2012, grefa a invitat Consiliul reclamantului să informeze Curtea cu privire la această acțiune cât mai curând posibil și, în orice caz, înainte de 15 ianuarie 2013, Consiliul reclamantului nu a răspuns acestei scrisori. Printr-o scrisoare adresată grefei la 17 decembrie 2013, guvernul a solicitat ca cauza să fie eliminată din rolul Curții și ca măsura provizorie pronunțată să fie retrasă. Aceste cereri ale guvernului au fost aduse la cunoștința Consiliului reclamantului.

Printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire la 3 februarie 2014, Curtea a invitat a doua oară Consiliul reclamantului să prezinte observații și să furnizeze informațiile solicitate. În plus, Curtea a precizat că aceasta putea să șteargă o cerere atunci când, ca în cazul de față, circumstanțele sugerează că un reclamant nu intenționează să o mențină. Această scrisoare a rămas fără răspuns. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai intenționează să își mențină cererea [art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție]. În absența unor circumstanțe speciale care privesc respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a protocoalelor sale, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii, în sensul articolului 37 alineatul (1) din Convenție.

Prin urmare, este necesar să se șteargă cazul de pe rol.Limpa de aplicare a articolului 39 din regulament se încheie astfel. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Stephen Phillips Angelika Nußberger grefier adjunct

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 33931/10 A.I. contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 20 mai 2014 en un comité composé de : Angelika Nußberger, présidente, Ganna Yudkivska, André Potocki, juges, et de Stephen Phillips, greffier adjoint de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 18 juin 2010, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante :

FAITS ET PROCÉDURE

Le requérant, M. A.I., est un ressortissant russe né en 1983 et résidant à Nanterre. Il a été représenté devant la Cour par M e A. Le Tallec, avocat à Paris. Le gouvernement français (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M me E. Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères. Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant allègue qu’un renvoi vers la Fédération de Russie l’exposerait à être soumis à des traitements contraires à cette disposition. Le 18 juin 2010, le juge faisant fonction de président de la section à laquelle l’affaire fut attribuée décida d’indiquer au Gouvernement, en application de l’article 39 du règlement de la Cour, de ne pas procéder au renvoi du requérant vers la Fédération de Russie pour la durée de la procédure devant la Cour.

Le 10 novembre 2010, la Cour décida de communiquer la requête au Gouvernement. Le 17 janvier 2011, le Gouvernement transmit ses observations sur le bien-fondé de la requête. Le 9 mars 2011, le conseil du requérant transmit ses observations en réponse à celles du Gouvernement. En avril 2012, le conseil du requérant informa la Cour qu’il avait introduit, le 16 mars 2012, un recours en rectification d’erreur matérielle à l’encontre d’une décision de la Cour nationale du droit d’asile rejetant un précédent recours en rectification d’erreur matérielle. Le 30 novembre 2012, le greffe invita le conseil du requérant à faire connaître à la Cour l’issue de ce recours dans les plus brefs délais et en tout état de cause, avant le 15 janvier 2013. Le conseil du requérant ne répondit pas à ce courrier.

Par une lettre adressée au greffe le 17 décembre 2013, le Gouvernement demanda que l’affaire soit rayée du rôle de la Cour et que la mesure provisoire prononcée soit levée. Ces demandes du Gouvernement furent portées à la connaissance du conseil du requérant. Par une lettre recommandée avec accusé de réception en date du 3 février 2014, la Cour invita une seconde fois le conseil du requérant à présenter des observations et à fournir les informations demandées. La Cour précisa en outre qu’elle pouvait rayer une requête lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir celle-ci. Cette lettre demeura sans réponse. EN DROIT À la lumière de ce qui précède, la Cour conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête (article 37 § 1 a) de la Convention).

En l’absence de circonstances particulières touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles, la Cour considère qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1 de la Convention. Il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle. L’application de l’article 39 du règlement prend ainsi fin. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Stephen Phillips Angelika Nußberger Greffier adjoint Présidente