- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 27 mai 2014
- Stat pârât
- RUS
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Shcheglova și alții împotriva Rusiei
Traducere în română Auto
PRIMEI DECIZIE DE SECȚIUNE Această versiune a fost rectificată la 21 martie 2016 în temeiul articolului 81 din Regulamentul de procedură. Cererea nr. 44098/10 Anna Sergeyevna SHCHEGLOVA împotriva Rusiei și a altor 4 cereri (a se vedea lista anexată) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 27 mai 2014, în calitate de comitet compus din: Mirjana Lazarova Trajkovska, președinte, Linos-Alexandre Sicilianos, Ksenija Turković, judecători și André Wampach, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererile depuse mai sus la datele enumerate în apendice, având în vedere declarațiile prezentate de guvernul contestat cere Curții să elimine cererile din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la aceste declarații, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURA Reclamanții sunt resortisanții ruși ale căror nume și date de naștere sunt specificate în tabelul de mai jos.
Guvernul rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl G. Matyushkin, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamanții au plâns că detenția lor în reținere a fost de nerazonabil lungă și că nu s-a bazat pe motive relevante sau suficiente. La 21 iunie 2013, plângerile reclamantului au fost comunicate guvernului rus pentru observații. Prin scrisorile din 13 septembrie 2013, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererile și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererile în conformitate cu art. 37 din Convenție.
În această declarație, Guvernul a recunoscut că toate reclamanții au fost „reținute în încălcarea articolului 5 § 3 din Convenție” și a declarat că sunt dispuse să plătească următoarele sume reclamanților ca o satisfacție echitabilă: (a) 1.800 euro (EUR) dnei Shcheglova pentru deținerea sa în reținere între 23 iulie 2009 și 19 mai 2010; (b) 1.400 EUR către dl. Navolnev pentru detenția sa reținută între 27 august 2010 și 9 martie 2011; (c) 3.600 EUR către dl Shmidt pentru detenția sa reținută între 8 februarie 2011 și 24 decembrie 2012; (d) 2.800 EUR [1] către dl Khodych pentru detenția sa reținută între 26 noiembrie 2010 și 18 aprilie 2012; și (e) 2.960 EUR către dl Khromenkov pentru detenție reținută între 29 decembrie 2011 și 12 iulie 2013. Restul declarațiilor lor prevăzute după cum urmează: „Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile.
Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Prin scrisorile lor separate de diferite date, reclamanții au respins ofertele guvernului în întregime sau în parte. Ei au exprimat opinia că sumele menționate în declarațiile guvernamentale sunt inacceptabil scăzute.
În plus, dl Shmidt și dl Shmidt Khodych s-a opunet la dezvoltarea plângerilor lor pe baza declarațiilor unilaterale ale Guvernului, deoarece acestea din urmă nu conțin nici o angajament legat de o eventuală reluare a procedurii la nivel intern. Dl Shmidt a susținut, de asemenea, că hotărârea unei Curții în cazul său ar permite să abordeze proceduri neespecificate împotriva judecătorilor responsabile pentru încălcarea drepturilor Convenției sale. HOTĂRÂREA 10. Având în vedere similaritatea dintre principalele chestiuni în temeiul Convenției în cazurile de mai sus, Curtea decide să se alăture cererilor și să le examineze într-o singură hotărâre. 11. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol.
„...pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 12. De asemenea, acesta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 13. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile stabilite în jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o.
c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007, și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 14. Curtea remarcă, la început, că, de la prima hotărâre privind detenția îndelungată în Rusia (a se vedea Kalashnikov c. Rusia , nr. 47095/99, §§ 104-121 CEDH 2002 VI), a constatat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție din cauza detenției îndelungate fără justificare adecvată în mai mult de opt cazuri împotriva Rusiei (a se vedea Ananyev și alții c. Rusia c. , nr. 42525/07 și 60800/08, § 200, 10 ianuarie 2012 . Rezultă că plângerile prezentate în prezentele cereri se bazează pe jurisprudența clară și extinsă a Curții. 15. Respectând natura admiterilor conținute în declarațiile guvernamentale, Curtea este convinsă că guvernul nu a contestat acuzațiile formulate de reclamanți și a recunoscut în mod explicit că detenția lor în reținere a reținutului a fost încălcarea articolului 5 § 3 din Convenție.
16. În ceea ce privește recursul destinat reclamanților, Guvernul s-a angajat să le plătească anumite sume de compensație în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale, precum și costurile și cheltuielile. Guvernul s-a angajat să efectueze plata acestor sume în termen de trei luni de la hotărârea Curții, cu dobânzi nejustificate care trebuie plătite în caz de întârziere a soluționarii.
17. Curtea este convinsă că sumele propuse nu sunt irezonabile în comparație cu premiile formulate de Curte în ceea ce privește prejudiciu material și moral în cazuri similare ale Rusiei (a se vedea Valeriy Kovalenko c. Rusia , nr. 41716/08 , 29 mai 2012; Kislitsa c. Rusia , nr. 29985/05 , 19 iunie 2012; Dolgova c. Rusia , nr. 11886/05 , §§ 54-56, 2 martie 2006; Shcheglyuk c. Rusia , nr. 7649/02, §§ 50-53, 14 decembrie 2006; și Yuriy Yakovlev c. Rusia , nr. 5453/08, §§ 93-95, 29 aprilie 2010). 18. În plus, Curtea constată că sumele propuse de Guvern au o relație rezonabilă de proporționalitate cu sumele pe care Curte le-ar atribui reclamanților în ceea ce privește costurile și cheltuielile acestora (a se vedea, în schimb, Topčić-Rosenberg c. Croația , nr. 19391/11, § 29, 14 noiembrie 2013). 19. În sfârșit, Curtea nu vede nicio forță în argumentele susținute de dl Shmidt și dl. Khodych.
Este adevărat că, spre deosebire de hotărârea Curții Europene care constată o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, nu există nicio dispoziție evidentă a dreptului rusesc care să permită instanțelor să redeschidă procedura din cauza unei hotărâri a Curții de a exclude un caz din lista sa de cazuri (a se vedea mutatis mutandis Rozhin c. Rusia , nr. 50098/07, § 23, 6 decembrie 2011). Cu toate acestea, natura încălcării articolului 5 § 3 din Convenția recunoscută de Guvern în acest caz este astfel încât reluarea procedurii interne nu pare necesară pentru a elimina efectele încălcării dreptului lor la proces într-un timp rezonabil sau pentru a elibera procesul în așteptare. Același lucru este valabil și pentru dorința dlui Shmidt de a înainta procedurile împotriva judecătorilor responsabili.
20. Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestor cazuri. Întrucât Comitetul de Miniștri rămâne competent să supravegheze, în conformitate cu art. 46 § 2 din Convenție, punerea în aplicare a hotărârilor referitoare la aceleași chestiuni, Curtea este de asemenea convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție (art. 37 § 1 în amendă) În orice caz, hotărârea Curții nu aduce atingere unei decizii pe care le-ar putea lua pentru a restabili, în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție, cererile la lista sa de cazuri, dacă guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008, și Aleksantseva și 28 altele c. Rusia (dec.), nr. 750025/01 și al., 23 martie 2006). 21. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazurile din listă în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.
Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se alăture cererilor, ia notă din termenii declarațiilor guvernamentale privind reclamațiile reclamanților în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție și al modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să scoată cererile din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.
André Wampach Mirjana Lazarova Trajkovska Președintele adjunct al grefierului Apendicele nr. Cerere Lodged on Solicitant Data reședinței Reprezentat de 44098/10 08/06/2010 Anna Sergeyevna SHCHEGLOVA 04/03/1974 Moscova 26669/11 01/04/2011 Aleksandr Vasilievich NAVOLNEV 25/07/1982 Stavropol 77857/11 02/12/2011 Maksim Aleksandrovich SHMIDT 15/08/1988 Tyumen Vladimir Borisovich SEMBIN 25607//12 11/04/2012 Aleksandr Mikhaylovich KHODYCH 22/12/1976 Kushchevskaya Yuriy Nikolayevich KOROTCHENKO 68668/12 08/10/2012 Sergey Anatolyevich KHROMENKOV 02/05/1987 Syktyvkar [1] Rectificat la 21 martie 2016: textul a fost: „4 320 EUR”.
FIRST SECTION
DECISION This version was rectified on 21 March 2016 under Rule 81 of the Rules of Court. Application no. 44098/10 Anna Sergeyevna SHCHEGLOVA against Russia and 4 other applications (see list appended) The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 27 May 2014 as a Committee composed of: Mirjana Lazarova Trajkovska, President, Linos-Alexandre Sicilianos, Ksenija Turković, judges, and André Wampach, Deputy Section Registrar, Having regard to the above applications lodged on the dates listed in the appendix, Having regard to the declarations submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the applications out of the list of cases and the applicants’ reply to those declarations, Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1. The applicants are Russian nationals whose names and dates of birth are specified in the table below.
The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr G. Matyushkin, the Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.
The applicants complained that their detention on remand had been unreasonably long and that it had not been based on relevant or sufficient reasons.
On 21 June 2013 the applicant’s complaints were communicated to the Russian Government for observations.
By letters of 13 September 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the applications. They further requested the Court to strike out the applications in accordance with Article 37 of the Convention.
In that declaration, the Government acknowledged that all the applicants had been “detained in violation of Article 5 § 3 of the Convention” and stated their readiness to pay the following amounts to the applicants as just satisfaction: (a) 1,800 euros (EUR) to Ms Shcheglova for her detention on remand between 23 July 2009 and 19 May 2010; (b) EUR 1,400 to Mr Navolnev for his detention on remand between 27 August 2010 and 9 March 2011; (c) EUR 3,600 to Mr Shmidt for his detention on remand between 8 February 2011 and 24 December 2012; (d) EUR 2,800 [1] to Mr Khodych for his detention on remand between 26 November 2010 and 18 April 2012; and (e) EUR 2,960 to Mr Khromenkov for his detention on remand between 29 December 2011 and 12 July 2013.
The remainder of their declarations provided as follows: “The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non ‑ pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final resolution of the case.”
By their separate letters of various dates, the applicants rejected the Government’s offers in whole or in part. They expressed the view that the sums mentioned in the Government’s declarations were unacceptably low.
In addition, Mr Shmidt and Mr Khodych objected to the striking-out of their complaints on the basis of the Government’s unilateral declarations because the latter do not contain any undertaking relating to an eventual re-opening of the proceedings at domestic level. Mr Shmidt also submitted that a Court’s judgment in his case would enable him to bring unspecified proceedings against the judges responsible for the violation of his Convention rights. THE LAW
Having regard to the similarity of the main issues under the Convention in the above cases, the Court decides to join the applications and examine them in a single decision.
The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. In particular, Article 37 § 1 (c) enables the Court to strike a case out of its list if: “...for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles established in its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment (see Tahsin Acar v. Turkey [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.), no. 11602/02, 26 June 2007, and Sulwińska v. Poland (dec.), no. 28953/03, 18 September 2007).
The Court notes at the outset that since its first judgment concerning the lengthy detention on remand in Russia (see Kalashnikov v. Russia , no. 47095/99, §§ 104-121 ECHR 2002 ‑ VI), it has found a violation of Article 5 § 3 of the Convention on account of excessively lengthy detention on remand without proper justification in more than eighty cases against Russia (see Ananyev and Others v. Russia , nos. 42525/07 and 60800/08, § 200, 10 January 2012). It follows that the complaints raised in the present applications are based on the clear and extensive case-law of the Court.
Turning next to the nature of the admissions contained in the Government’s declarations, the Court is satisfied that the Government did not dispute the allegations made by the applicants and explicitly acknowledged that their detention on remand had been in breach of Article 5 § 3 of the Convention.
As to the intended redress to be provided to the applicants, the Government have undertaken to pay them certain amounts of compensation in respect of pecuniary and non-pecuniary damages, as well as costs and expenses. The Government have committed themselves to effecting the payment of those sums within three months of the Court’s decision, with default interest to be payable in case of delay of settlement.
The Court is satisfied that the proposed sums are not unreasonable in comparison with the awards made by the Court in respect of pecuniary and non-pecuniary damage in similar Russian cases (see Valeriy Kovalenko v. Russia , no. 41716/08, 29 May 2012; Kislitsa v. Russia , no. 29985/05, 19 June 2012; Dolgova v. Russia , no. 11886/05, §§ 54-56, 2 March 2006; Shcheglyuk v. Russia , no. 7649/02, §§ 50-53, 14 December 2006; and Yuriy Yakovlev v. Russia , no. 5453/08, §§ 93-95, 29 April 2010).
The Court further notes that the sums proposed by the Government do bear a reasonable relationship of proportionality to the amounts which the Court would award to the applicants in respect of their costs and expenses (see, by contrast, Topčić-Rosenberg v. Croatia , no. 19391/11, § 29, 14 November 2013).
Lastly, the Court sees no force in the arguments raised by Mr Shmidt and Mr Khodych. It is true that, in contrast to a judgment by the European Court finding a violation of the Convention or its Protocols, there is no apparent provision of Russian law that would allow the courts to re-open the proceedings on account of a decision by the Court to strike a case out of its list of cases (see, mutatis mutandis , Rozhin v. Russia , no. 50098/07, § 23, 6 December 2011). However, the nature of the violation of Article 5 § 3 of the Convention acknowledged by the Government in the present case is such that re-opening of the domestic proceedings does not appear necessary to eliminate the effects of the infringement of their right to trial within a reasonable time or to release pending trial. The same applies to the desire by Mr Shmidt to bring proceedings against the judges responsible.
The Court therefore considers that it is no longer justified to continue the examination of these cases. As the Committee of Ministers remains competent to supervise, in accordance with Article 46 § 2 of the Convention, the implementation of the judgments concerning the same issues, the Court is also satisfied that respect for human rights as defined in the Convention (Article 37 § 1 in fine ) does not require it to continue the examination of the case. In any event, the Court’s decision is without prejudice to any decision it might take to restore, pursuant to Article 37 § 2 of the Convention, the applications to its list of cases, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration (see Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008, and Aleksentseva and 28 Others v. Russia (dec.), nos. 75025/01 et al., 23 March 2006).
In view of the above, it is appropriate to strike the cases out of the list in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Decides to join the applications, Takes note of the terms of the Government’s declarations concerning the applicants’ complaints under Article 5 § 3 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the applications out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. André Wampach Mirjana Lazarova Trajkovska Deputy Registrar President Appendix No Application No Lodged on Applicant Date of birth Place of residence Represented by 44098/10 08/06/2010 Anna Sergeyevna SHCHEGLOVA 04/03/1974 Moscow 26669/11 01/04/2011 Aleksandr Vasilyevich NAVOLNEV 25/07/1982 Stavropol 77857/11 02/12/2011 Maksim Aleksandrovich SHMIDT 15/08/1988 Tyumen Vladimir Borisovich SEMKIN 25607/12 11/04/2012 Aleksandr Mikhaylovich KHODYCH 22/12/1976 Kushchevskaya Yuriy Nikolayevich KOROTCHENKO 68668/12 08/10/2012 Sergey Anatolyevich KHROMENKOV 02/05/1987 Syktyvkar [1] Rectified on 21 March 2016: the text was: “EUR 4,320”.