- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 7 octombrie 2014
- Stat pârât
- RUS
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Bushmilev și alții împotriva Rusiei
Traducere în română Auto
Decizia nr. 48881/08 Dmitriy Iosifovich BUSHMILEV împotriva Rusiei și a altor 6 cereri (a se vedea lista anexată) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 7 octombrie 2014 în calitate de comitet compus din: Khanlar Hajiyev, președinte, Julia Laffranque, Erik Møse, judecători și Søren Prebensen, grefierul adjunct al secțiunii interioare; Având în vedere cererile depuse mai sus la datele enumerate în apendice, având în vedere declarațiile prezentate de guvernul contestat care solicită Curții să elimine cererile din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la aceste declarații, după deliberare, hotărăște după cum urmează: O listă a reclamanților și a reprezentanților acestora este prezentată în apendice.
Guvernul rus („Guvernul”) a fost reprezentat de dl G. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamanții se plângea că detenția lor în rezidențial a fost nejustificabil de lungă sau că nu a fost bazată pe motive relevante sau suficiente. La 12 și 19 decembrie 2013 și 3 februarie 2014 reclamațiile reclamanților au fost comunicate guvernului pentru observații. Prin scrisorile din 2 și 9 aprilie 2014, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă declarații unilaterale în vederea soluționării problemei formulate de cererile. În plus, au solicitat Curtea să elimine cererile în conformitate cu art. 37 din Convenție.
În declarațiile, Guvernul a recunoscut că toate reclamantele au fost reținute „să nu se justifice pe baza deciziilor dictate de instanțe” care „nu respectă cerințele articolului 5 § 3 din Convenție” și au declarat că sunt dispuse să plătească următoarele sume reclamanților ca satisfacție echitabilă: (a) 6 080 euro (EUR) către dl Bushmilev pentru detenția sa „în perioada 30 decembrie 2006 și 15 ianuarie 2011”; (b) 4,400 euro către dl Sharafeyev pentru detenția sa „în perioada 12 iulie 2008 și 15 septembrie 2010”; (c) 6,080 EUR către dl Dudnik, pentru detenția sa „în perioada 12 ianuarie 2007 și 3 februarie 2011”; (d) 2,480 EUR către dl Filenko pentru detenția sa în perioada 8 Septembrie 2010 și 5 decembrie 2011”; (e) 4,400 EUR către dl Osotskiy pentru detenția sa în detenție „entre 25 septembrie 2010 și 4 decembrie 2012”; (f) 4,240 EUR către dl Gulmamadov pentru detenție în detenție în detenție „de la 25 iunie 2010 la 23 august 2011, de la 21 februarie 2012 la 25 septembrie 2012 și de la 21 februarie 2013 la 1 iulie 2013” și (g) 2,160 EUR către dl Makarenko pentru detenția sa în detenție „în perioada 22 aprilie 2012 și 22 mai 2013”.
Restul declarațiilor lor furnizate după cum urmează: „Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.
Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Prin scrisorile lor separate cu date diferite, reclamanții au respins ofertele guvernului în întregime sau în parte. Ei au exprimat opinia că sumele menționate în declarațiile guvernamentale sunt insuficiente. În plus, unii solicitanți au respins dezvoltarea plângerilor pe baza declarațiilor unilaterale ale Guvernului, deoarece acestea din urmă nu conțin nici o angajament de a face scuze oficiale pentru încălcarea drepturilor convenției. Având în vedere similaritatea dintre principalele chestiuni din cadrul Convenției în cazurile de mai sus, Curtea decide să se alăture cererilor și să le examineze într-o singură decizie. 11. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol.
„...pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 12. De asemenea, acesta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 13. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile stabilite în jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o.
c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007, și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 14. Curtea constată, de la început, că, de la prima hotărâre privind detenția îndelungată în Rusia (a se vedea Kalashnikov c. Rusia , nr. 47095/99 §§ 104-121 CEDO 2002 VI), a constatat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție din cauza unei detenții îndelungate fără justificare adecvată în mai mult de opt de cazuri împotriva Rusiei (a se vedea art. 5 § 3 din Convenție) Ananyev și alții c. Rusia , nr. 42525/07 și 60800/08 § 200, 10 ianuarie 2012 . Rezultă că plângerile prezentate în prezentele cereri se bazează pe jurisprudența clară și extinsă a Curții. 15. Respectând natura admiterilor conținute în declarațiile guvernamentale, Curtea este convinsă că guvernul nu a contestat acuzațiile formulate de reclamanți și a recunoscut în mod explicit că detenția lor în reținere a reținutului a fost încălcarea articolului 5 § 3 din Convenție.
16. În ceea ce privește recursul destinat reclamanților, Guvernul s-a angajat să le plătească anumite sume de compensație în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale, precum și costurile și cheltuielile. Guvernul s-a angajat să efectueze plata acestor sume în termen de trei luni de la hotărârea Curții, cu dobânzi nejustificate care trebuie plătite în caz de întârziere a soluționarii.
17. Curtea este convinsă că sumele propuse nu sunt irezonabile în comparație cu premiile formulate de Curte în ceea ce privește prejudiciu material și moral în cazuri similare ale Rusiei (a se vedea Valeriy Kovalenko v. Rusia , nr. 41716/08, 29 mai 2012; Kislitsa v. Rusia , nr. 29985/05 , 19 iunie 2012; Dolgova v. Rusia , nr. 11886/05 , §§ 54-56, 2 martie 2006; Shcheglyuk v. Rusia , nr. 7649/02, § 50-53, 14 decembrie 2006; Yuriy Yakovlev v. Rusia , nr. 5453/08, §§ 93-95, 29 aprilie 2010; și, prin contrast, Topčić-Rosenberg v. Croația , nr. 19391/11, § 29, 14 noiembrie 2013). 18. Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestor cazuri.
Întrucât Comitetul de Miniștri rămâne competent să supravegheze, în conformitate cu art. 46 § 2 din Convenție, punerea în aplicare a hotărârilor referitoare la aceleași chestiuni, Curtea este de asemenea convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție (art. 37 § 1 în amendă) În orice caz, hotărârea Curții nu aduce atingere unei decizii pe care le-ar putea lua pentru a restabili, în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție, cererile la lista sa de cazuri, dacă guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008, și Aleksantseva și 28 altele c. Rusia (dec.), nr. 750025/01 și al., 23 martie 2006). 19. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazurile din listă în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.
Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se alăture cererilor, ia notă în ceea ce privește termenii declarațiilor guvernamentale privind reclamațiile reclamanților în temeiul articolului 5 § 3 din convenție și al modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să elimine cererile din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din convenție.
Søren Prebensen Khanlar Hajiyev Președintele adjunct secretar interimar APENSĂ Cererea nu se află la reclamant Data nașterii Locul de reședință Naționalitate reprezentată de 48881/08 10/09/2008 Dmitriy Iosifovich BUSHMILEV 14/06/1973 Ufa rusă 23162/10 29/03/2010 Danil Gaytulovich SHARAFEYEV 21/04/1964 Chelyabinsk rusă Nadezhda Sergeyevna PYSHKINA 39864/10 18/05/2010 Dmitriy Yurievich DUDNIK 15/04/1976 Ufa rusă Andzhela Ilfatovna KHAMITOVA 62837/11 15/09/2011 Yevgeniy Sergeyevich FILENKO 29/11/1977 Volgograd rusesc 60170/12 17/08/2012 Denis Aleksandrovich OSOTSKIY 10/09/1979 Razdolnoye rusesc 65616/12 26/09/2012 Daler Gulakhmadovich GULMAMADOV 30/11/1975 Krasnoyarsk Tajikistani 39171/13 22/05/2013 Aleksandr Anatolyevich MAKARENKO 26/09/1954 Novocherkask rusesc
FIRST SECTION
DECISION Application no. 48881/08 Dmitriy Iosifovich BUSHMILEV against Russia and 6 other applications (see list appended) The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 7 October 2014 as a Committee composed of: Khanlar Hajiyev, President, Julia Laffranque, Erik Møse, judges, and Søren Prebensen, Acting Deputy Section Registrar, Having regard to the above applications lodged on the dates listed in the appendix, Having regard to the declarations submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the applications out of the list of cases and the applicants’ reply to those declarations, Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1. A list of the applicants and their representatives is set out in the appendix.
The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr G. Matyushkin, Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.
The applicants complained that their detention on remand had been unreasonably long or that it had not been based on relevant or sufficient reasons.
On 12 and 19 December 2013 and 3 February 2014 the applicants’ complaints were communicated to the Government for observations.
By letters of 2 and 9 April 2014 the Government informed the Court that they proposed to make unilateral declarations with a view to resolving the issue raised by the applications. They further requested the Court to strike out the applications in accordance with Article 37 of the Convention.
In the declarations, the Government acknowledged that all the applicants had been detained “without well-founded justification on the basis of the decisions rendered by the courts” which did “not comply with the requirements of Article 5 § 3 of the Convention” and stated their readiness to pay the following amounts to the applicants as just satisfaction: (a) 6,080 euros (EUR) to Mr Bushmilev for his detention on remand “between 30 December 2006 and 15 January 2011”; (b) EUR 4,400 to Mr Sharafeyev for his detention on remand “between 12 July 2008 and 15 September 2010”; (c) EUR 6,080 to Mr Dudnik, a for his detention on remand “between 12 January 2007 and 3 February 2011”; (d) EUR 2,480 to Mr Filenko for his detention on remand “between 8 September 2010 and 5 December 2011”; (e) EUR 4,400 to Mr Osotskiy for his detention on remand “between 25 September 2010 and 4 December 2012”; (f) EUR 4,240 to Mr Gulmamadov for his detention on remand “from 25 June 2010 to 23 August 2011, from 21 February 2012 to 25 September 2012 and from 21 February 2013 to 1 July 2013”; and (g) EUR 2,160 to Mr Makarenko for his detention on remand “between 22 April 2012 and 22 May 2013”.
The remainder of their declarations provided as follows: “The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non ‑ pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final resolution of the case.”
By their separate letters of various dates, the applicants rejected the Government’s offers in whole or in part. They expressed the view that the sums mentioned in the Government’s declarations were insufficient.
In addition, some applicants objected to the striking-out of their complaints on the basis of the Government’s unilateral declarations because the latter do not contain any undertaking to make an official apology for the violation of their Convention rights. THE LAW
Having regard to the similarity of the main issues under the Convention in the above cases, the Court decides to join the applications and examine them in a single decision.
The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. In particular, Article 37 § 1 (c) enables the Court to strike a case out of its list if: “...for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles established in its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment (see Tahsin Acar v. Turkey [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.), no. 11602/02, 26 June 2007, and Sulwińska v. Poland (dec.), no. 28953/03, 18 September 2007).
The Court notes at the outset that since its first judgment concerning the lengthy detention on remand in Russia (see Kalashnikov v. Russia , no. 47095/99, §§ 104-121 ECHR 2002 ‑ VI), it has found a violation of Article 5 § 3 of the Convention on account of an excessively lengthy detention on remand without proper justification in more than eighty cases against Russia (see Ananyev and Others v. Russia , nos. 42525/07 and 60800/08, § 200, 10 January 2012). It follows that the complaints raised in the present applications are based on the clear and extensive case-law of the Court.
Turning next to the nature of the admissions contained in the Government’s declarations, the Court is satisfied that the Government did not dispute the allegations made by the applicants and explicitly acknowledged that their detention on remand had been in breach of Article 5 § 3 of the Convention.
As to the intended redress to be provided to the applicants, the Government have undertaken to pay them certain amounts of compensation in respect of pecuniary and non-pecuniary damages, as well as costs and expenses. The Government have committed themselves to effecting the payment of those sums within three months of the Court’s decision, with default interest to be payable in case of delay of settlement.
The Court is satisfied that the proposed sums are not unreasonable in comparison with the awards made by the Court in respect of pecuniary and non-pecuniary damage in similar Russian cases (see Valeriy Kovalenko v. Russia , no. 41716/08, 29 May 2012; Kislitsa v. Russia , no. 29985/05, 19 June 2012; Dolgova v. Russia , no. 11886/05, §§ 54-56, 2 March 2006; Shcheglyuk v. Russia , no. 7649/02, §§ 50-53, 14 December 2006; Yuriy Yakovlev v. Russia , no. 5453/08, §§ 93-95, 29 April 2010; and, by contrast, Topčić-Rosenberg v. Croatia , no. 19391/11, § 29, 14 November 2013).
The Court therefore considers that it is no longer justified to continue the examination of these cases. As the Committee of Ministers remains competent to supervise, in accordance with Article 46 § 2 of the Convention, the implementation of the judgments concerning the same issues, the Court is also satisfied that respect for human rights as defined in the Convention (Article 37 § 1 in fine ) does not require it to continue the examination of the case. In any event, the Court’s decision is without prejudice to any decision it might take to restore, pursuant to Article 37 § 2 of the Convention, the applications to its list of cases, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration (see Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008, and Aleksentseva and 28 Others v. Russia (dec.), nos. 75025/01 et al., 23 March 2006).
In view of the above, it is appropriate to strike the cases out of the list in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Decides to join the applications, Takes note of the terms of the Government’s declarations concerning the applicants’ complaints under Article 5 § 3 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the applications out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Søren Prebensen Khanlar Hajiyev Acting Deputy Registrar President APPENDIX No Application No Lodged on Applicant Date of birth Place of residence Nationality Represented by 48881/08 10/09/2008 Dmitriy Iosifovich BUSHMILEV 14/06/1973 Ufa Russian 23162/10 29/03/2010 Danil Gaytulovich SHARAFEYEV 21/04/1964 Chelyabinsk Russian Nadezhda Sergeyevna PYSHKINA 39864/10 18/05/2010 Dmitriy Yuryevich DUDNIK 15/04/1976 Ufa Russian Andzhela Ilfatovna KHAMITOVA 62837/11 15/09/2011 Yevgeniy Sergeyevich FILENKO 29/11/1977 Volgograd Russian 60170/12 17/08/2012 Denis Aleksandrovich OSOTSKIY 10/09/1979 Razdolnoye Russian 65616/12 26/09/2012 Daler Gulakhmadovich GULMAMADOV 30/11/1975 Krasnoyarsk Tajikistani 39171/13 22/05/2013 Aleksandr Anatolyevich MAKARENKO 26/09/1954 Novocherkassk Russian