G.V.A. c. ESPAGNE

Comunicat la 27 mai 2014 SECȚIUNEA 3 Cerere nr 35765/14 G.V.A. împotriva Spaniei formulată la 30 aprilie 2014 EXPOSAT DE FAPTE recurenta, M.V.A., este un resortisant argentinian născut în 1974. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul J.L. Rodríguez Candela, avocat în Malaga. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: la 27 august 2009, o procedură de expulzare a fost pronunțată împotriva recurentei pentru lipsa unui permis de ședere și pentru faptul că aceasta era în situație de eliberare condiționată după condamnarea la o pedeapsă de patru ani pentru trafic de droguri. La 28 august 2009, recurenta a solicitat suspendarea procedurii de expulzare și a susținut că avea o fiică de cetățenie spaniolă, născută în Spania la 27 iulie 2006 de un tată spaniol. Aceasta arăta că minora locuia cu soacra reclamantei și că tatăl minorului era, de asemenea, în închisoare (ar trebui să fie eliberat la o dată nespecificată în 2014). La 21 septembrie 2009, subdelegarea guvernului la Cadiz a fost revocată de recurentă cu o interdicție de teritoriu de 10 ani, în temeiul articolului 53 alineatul (1) litera (a) și al articolului 57 alineatul (2) din Legea organică 4/2000, din 11 ianuarie 2000, privind drepturile și libertățile străinilor în Spania și integrarea lor socială (denumită în continuare "legea privind drepturile străinilor"). Recurso de repausición a făcut apel la reclamantă și a susținut că a avut o relație sentimentală cu un resortisant spaniol cu care a avut un copil și că această situație excepțională a făcut ca expulzarea sa să fie disproporționată. La 4 martie 2010, subdelegarea guvernului consideră că expulzarea recurentei nu constituia o măsură disproporționată în măsura în care recurenta nu era rezidentă legală în Spania și că aceasta fusese condamnată pentru o infracțiune care se pedepsea cu o pedeapsă mai mare de un an de închisoare care nu se substituie cu o amendă. În acest caz, recurenta îl sesizează pe judecătorul Tribunalului Administrativ nr. 2 din Cadiz cu privire la o acțiune împotriva ordinului de rejudecare. La 14 decembrie 2010, instanța a solicitat, de asemenea, suspendarea temporară a expulzării sale către Argentina în cursul examinării acțiunii sale. 2 din Cadiz a decis să suspende temporar expulzarea reclamantei în așteptarea deciziei pe fond. El a considerat că expulzarea ar putea avea consecințe negative asupra copilului în măsura în care nu reiese din dosar că o altă persoană ar putea ocupa de aceasta. Prin hotărârea din 30 martie 2011, judecătorul Tribunalului Administrativ n 2 din Cadiz a acceptat parțial reclamanta și a redus interdicția de teritoriu la cinci ani, dar a considerat nerelevante afirmațiile recurentei referitoare la legăturile sale familiale, în măsura în care art. 57 alineatul (2) din Legea privind străinii nu prevedea nicio alternativă la expulzare. Recurenta a făcut apel la Tribunalul de Justiție din Andalucía susținând că judecătorul Tribunalului Administrativ nr. 2 din Cadiz nu a pus în niciun fel în discuție interesele în discuție. La 13 martie 2012, Tribunalul de Justiție din Andalucía a decăzut reclamanta și a confirmat hotărârea atacată. în fața Tribunalului Constituțional. Aceasta a invocat art. 18 alineatul (1) (dreptul la onoare, la intimitate și la lamaie) și art. 19 alineatul (1) din Constituție (dreptul cetățenilor spanioli de a-și alege în mod liber reședința și de a circula pe teritoriul național, precum și dreptul de a intra în Spania și de a ieși liber din aceasta în termenii stabiliți de lege). Dacă ar fi deportată, fiica ei minoră, de naționalitate spaniolă, ar fi privată de orice contact cu oricare dintre geniștii ei. Dacă reclamanta și-ar lua fiica cu ea în Argentina, minorul ar fi privat de orice contact cu tatăl său, care era în închisoare. În cazul în care minora rămâne în Spania, recurenta nu ar putea menține contacte cu aceasta timp de cinci ani. În ambele cazuri, drepturile minorului protejate prin art. 18 din Constituție citită în lumina articolului 8 din convenție ar fi încălcate. În plus, recurenta a arătat că, în cazul în care ordinul de deportare ar fi executat, drepturile fiicei sale garantate prin art. 19 din Constituție ar fi, de asemenea, încălcate. Aceasta din urmă ar fi obligată indirect să părăsească Spania în măsura în care reclamanta ar fi singurul părinte care ar putea ocupa de ea, tatăl minorului fiind în închisoare. Recurenta a solicitat Tribunalului Constituțional să suspende judecarea acțiunii din 20 mai 2013, prin hotărârea din 4 noiembrie 2013 pronunțată cu majoritate (trei voturi la doi), Tribunalul Constituțional a respins acțiunea din 20 mai 2013. . Se consideră că reclamanta nu a luat în considerare art. 24 alineatul (1) din Constituție (dreptul la un proces echitabil) și că, din moment ce nu a ridicat pretinsa lipsă a instanțelor interne de a pune în balanță interesele în joc, examinarea recursului din amgaro trebuia să se limiteze la obiecțiile referitoare la articolele 18 și 19 din Constituție. În ceea ce privește litigiul referitor la art. 19 din Constituție, Tribunalul Constituțional a precizat în mod expres că minora, în vârstă de 7 ani, ar mai avea legături importante în Spania (ambele bunici și tatăl ei, care ar fi fost eliberat în 2014) și că aceasta i-ar permite să decidă în mod liber dacă ar rămâne în Spania sau dacă ar fi însoțită de mama sa în Argentina. Prin urmare, expulzarea mamei sale nu ar împiedica minora să continue să trăiască în Spania. În ceea ce privește litigiul referitor la art. 18 din Constituție, Tribunalul Constituțional a subliniat că conținutul acestei dispoziții nu coincidea cu conținutul articolului 8 din convenție și că aceasta nu includea un drept la viața de familie, acesta din urmă neprotejat prin recursul la amgaro Acest drept ar trebui luat în considerare de instanțele administrative atunci când acestea aplică art. 57 alin. (2) din Legea organică 4/2000 din 11 ianuarie 2000 privind drepturile străinilor din Spania pentru a stabili dacă un ordin judecătoresc este proporțional sau nu cu circumstanțele speciale ale cauzei. Cu toate acestea, Tribunalul Constituțional nu a retrimis cauza instanțelor a quo, ci a respins acțiunea reclamantei din cauza amgaro. Cu toate acestea, cei doi judecători care au exprimat o opinie dizidentă au considerat că recurenta a invocat art. 24 din Constituție cu privire la caracterul disproporționat al expulzării sale și că ar fi trebuit să fie considerat ca fiind încălcat, instanțele inferioare neavând în vedere nicio punere în balanță a intereselor în cauză. Ei au acuzat judecătorii majorităii că hotărârea nu a luat în considerare efectul pe care expulzarea reclamantei l-ar avea asupra fiicei sale minore, care ar fi lipsit de orice contact cu tatăl ei dacă ar pleca cu mama ei în Argentina. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante ale legii organice 4/2000 din 11 ianuarie 2000 privind drepturile și libertățile străinilor din Spania și integrarea lor socială dispun după cum urmează: art. 53 1. (a) Reședința ilegală pe teritoriul spaniol, din cauza faptului că nu a obținut permisul de ședere, a lipsei permisului de ședere sau a unui permis de ședere caduc de mai mult de trei luni, cu condiția ca (2) În mod similar, după luarea în custodie a dosarului, condamnarea prealabilă a unui străin, în Spania sau în afara Spaniei, pentru conduită intenționată constitutivă în țara noastră a unei infracțiuni pasibile de o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, constituie un motiv de expulzare, cu excepția cazului în care cazierul judiciar ar fi fost șters GRIEF Invocând articolele 8 și 13 din convenție, recurenta se plânge că expulzarea sa în Argentina va priva fiica sa minoră, de naționalitate spaniolă, de orice contact, fie cu tatăl său, fie cu mama sa, ceea ce face ca expulzarea să fie disproporționată. [A1] Aceasta susține că instanțele interne nu vor pune în niciun fel în balanță interesele în cauză. [A2] A fost încălcat dreptul recurentei de a-și respecta viața privată și de familie în sensul articolului 8 alineatul (1) din Convenție recurenta a beneficiat, astfel cum se prevede la art. 13 din Convenție, de o acțiune internă efectivă pentru a formula o acțiune în fața Curții [A1] ITMARKFactsComplaintsEnd PLEASE DO NOT REMOVE [A2] ITMARKFactsComplaintsEnd PLEASE DO NOT REMOVE

Communiquée le 27 mai 2014

TROISIÈME SECTION

Requête n

o

35765/14

G.V.A.

contre l’Espagne

introduite le 30 avril 2014

EXPOSÉ DES FAITS

La requérante, M

me

G.V.A., est une ressortissante argentine née en 1974. Elle est représentée devant la Cour par M

e

J.L. Rodríguez Candela, avocat à Malaga.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.

Le 27 août 2009, une procédure d’expulsion fut entamée à l’encontre de la requérante pour absence de permis de séjour et du fait qu’elle était en situation de liberté conditionnelle après condamnation à une peine de prison de quatre ans pour trafic de stupéfiants.

Le 28 août 2009, la requérante demanda la suspension de la procédure d’expulsion. Elle fit valoir qu’elle avait une fille de nationalité espagnole, née en Espagne le 27 juillet 2006 d’un père espagnol. Elle indiquait que la mineure habitait avec la belle-mère de la requérante et que le père de la mineure était aussi en prison (il devrait être libéré à une date non précisée en 2014).

Le 21 septembre 2009, la sous-délégation du Gouvernement à Cadix ordonna l’expulsion de la requérante assortie d’une interdiction de territoire de dix ans, sur la base des articles 53 § 1 a) et 57 § 2 de la loi organique 4/2000, du 11 janvier 2000, portant sur les droits et libertés des étrangers en Espagne et leur intégration sociale (ci-après, loi portant sur les droits des étrangers).

La requérante fit appel (

recurso de reposición

). Elle faisait valoir qu’elle avait eu une relation sentimentale avec un ressortissant espagnol avec qui elle avait eu un enfant et que cette circonstance exceptionnelle rendait son expulsion disproportionnée.

Le 4 mars 2010, la sous-délégation du Gouvernement estima que l’expulsion de la requérante ne constituait pas une mesure disproportionnée dans la mesure où la requérante n’était pas résidente légale en Espagne et qu’elle avait été condamnée pour un délit passible d’une peine de plus d’un an d’emprisonnement non remplaçable par une amende.

La requérante saisit alors le juge du contentieux-administratif n

o

2 de Cadix d’un recours contre l’ordre d’expulsion. Elle lui demanda également de surseoir provisoirement à son expulsion vers l’Argentine pendant l’examen de son recours.

Le 14 décembre 2010, le juge du contentieux-administratif n

o

2 de Cadix décida de surseoir provisoirement à l’expulsion de la requérante en attendant la décision sur le fond. Il considéra que l’expulsion pourrait avoir des conséquences négatives pour l’enfant dans la mesure où il ne ressortait pas du dossier qu’une autre personne puisse s’occuper d’elle.

Par un jugement du 30 mars 2011, le juge du contentieux-administratif n

o

2 de Cadix fit partiellement droit à la requérante et réduisit l’interdiction de territoire à cinq ans, mais considéra non pertinentes les allégations de la requérante relatives à ses liens familiaux dans la mesure où l’article 57 § 2 de la loi portant sur les étrangers ne prévoyait aucune alternative à l’expulsion.

La requérante fit appel auprès du Tribunal de justice d’Andalucía faisant valoir que le juge du contentieux-administratif n

o

2 de Cadix n’avait aucunement mis en balance les intérêts en jeu.

Le 13 mars 2012, le Tribunal de justice d’Andalucía débouta la requérante et confirma le jugement attaqué.

La requérante forma un recours d’

amparo

devant le Tribunal Constitutionnel. Elle invoqua les articles 18 § 1 (droit à l’honneur, à la vie privée et à l’image) et 19 § 1 de la Constitution (droit aux ressortissants espagnols de choisir librement leur résidence et de circuler sur le territoire national, ainsi que droit d’entrer en Espagne et d’en sortir librement dans les termes établis par la loi).

La requérante nota que, si elle était expulsée, sa fille mineure, de nationalité espagnole, serait privée de tout contact avec l’un ou l’autre de ses géniteurs. Si la requérante prenait sa fille avec elle en Argentine, la mineure serait privée de tout contact avec son père, qui était en prison. Si la mineure restait en Espagne, la requérante ne pourrait pas maintenir des contacts avec elle pendant cinq ans. Dans les deux cas, il serait porté atteinte aux droits de la mineure protégés par l’article 18 de la Constitution lu à la lumière de l’article 8 de la Convention. Par ailleurs, la requérante indiquait que si l’ordre d’expulsion était exécuté, les droits de sa fille garantis par l’article 19 de la Constitution seraient également violés. Cette dernière serait indirectement obligée de quitter l’Espagne dans la mesure où la requérante serait le seul parent pouvant s’occuper d’elle, le père de la mineure étant en prison.

La requérante sollicita devant le Tribunal constitutionnel de surseoir à l’expulsion pendant l’examen du recours d’

amparo

, ce à quoi le Tribunal constitutionnel fit droit en date du 20 mai 2013.

Par un arrêt du 4 novembre 2013 rendu à la majorité (trois voix contre deux), le Tribunal Constitutionnel rejeta le recours d’

amparo

. Il estima que la requérante n’avait pas invoqué l’article 24 § 1 de la Constitution (droit à un procès équitable) et que, n’ayant pas soulevé le prétendu manque des juridictions internes de mise en balance des intérêts en jeu, l’examen du recours d’

amparo

devait se limiter aux griefs relatifs aux articles 18 et 19 de la Constitution.

Concernant le grief relatif à l’article 19 de la Constitution, le Tribunal constitutionnel indiquait expressément que la mineure, âgée de 7 ans, aurait encore des liens importants en Espagne (ses deux grands-mères et son père, qui serait libéré en 2014) et que ceci lui permettrait de décider librement si elle restait en Espagne ou si elle accompagnait sa mère en Argentine. L’expulsion de sa mère n’empêcherait donc pas la mineure de continuer de vivre en Espagne.

Concernant le grief portant sur l’article 18 de la Constitution, le Tribunal constitutionnel souligna que le contenu de cette disposition ne coïncidait pas avec le contenu de l’article 8 de la Convention, et qu’elle n’incluait pas un droit à la vie familiale, ce dernier n’étant donc pas protégé par le recours d’

amparo

. Ce droit devrait être pris en compte par les juridictions administratives lorsqu’elles appliquent l’article 57 § 2 de la loi organique 4/2000, du 11 janvier 2000, portant sur les droits des étrangers en Espagne pour déterminer si un ordre d’expulsion est proportionné ou non au vue des circonstances particulières de l’affaire. Le Tribunal constitutionnel ne renvoya toutefois pas l’affaire aux juridictions

a quo

mais rejeta le recours d’

amparo

de la requérante.

Les deux juges ayant exprimé une opinion dissidente estimaient toutefois que la requérante avait invoqué l’article 24 de la Constitution concernant le caractère disproportionné de son expulsion et qu’il aurait dû être considéré comme violé, les juridictions inférieures n’ayant effectué aucune mise en balance des intérêts en jeu. Ils reprochaient aux juges de la majorité que l’arrêt n’avait pas pris en compte l’effet que l’expulsion de la requérante aurait sur sa fille mineure, qui serait privée de tout contact avec son père si elle partait avec sa mère en Argentine.

B.

Le droit interne pertinent

Les dispositions pertinentes de la loi organique 4/2000, du 11 janvier 2000, portant sur les droits et libertés des étrangers en Espagne et leur intégration sociale disposent comme suit

:

Article 53

«

:

a) Résider illégalement en territoire espagnol, faute d’avoir obtenu le permis de de séjour, manquer de permis de séjour ou avoir un permis de séjour caduc depuis plus de trois mois, pourvu que l’intéressé n’ait pas sollicité le renouvellement du permis de séjour dans les délais prévus légalement.

(...)

».

Article 57

« (...)

».

GRIEFS

Invoquant les articles 8 et 13 de la Convention, la requérante se plaint que son expulsion vers l’Argentine privera sa fille mineure, de nationalité espagnole, de tout contact, soit avec son père, soit avec sa mère, ce qui rend l’expulsion disproportionnée.

[A1]

Elle fait valoir que les juridictions internes n’ont aucunement mis en balance les intérêts en jeu.

[A2]

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Y a-t-il eu atteinte au droit de la requérante au respect de sa vie privée et familiale au sens de l’article 8 § 1 de la Convention

?

2.

La requérante a-t-elle bénéficié, comme l’exige l’article 13 de la Convention, d’un recours interne effectif afin de formuler le grief qu’elle soulève devant la Cour

?

[A1]

ITMARKFactsComplaintsEnd

PLEASE DO NOT REMOVE

[A2]

ITMARKFactsComplaintsEnd

PLEASE DO NOT REMOVE