Mazzeo împotriva Italiei

Comunicat la 6 iunie 2014 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr 32269/09 Saverio Cosimo MAZZEO și alții împotriva Italiei introduse la 8 iunie 2009 EXPOSAT DE FAPTE Lista părților reclamante figurează în anexă. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt copiii M Scocca, o fostă profesoară de grădiniță. De la: nr. 11830 din 15 iulie 1981, președintele regiunii Campane a eliminat școala de lângă care era angajat dl Scocca și a decis ca personalul recrutat cu contracte pe durată nedeterminată să fie reangajat de municipalitatea Ceppaloni.

În sensul Legii regionale n 65 din 1980, administrația municipală urma să reutilizeze aceste persoane în termen de 60 de zile de la 30 iulie 1981. Primăria Ceppaloni a preluat acest personal printr-o decizie din 24 septembrie 1981. Mama reclamanților a fost recrutată cu un contract pe durată nedeterminată prin decizia nr. 364 din 27 iunie 1988. De la această ultimă dată, municipalitatea a început să-l remunereze pe dl Scocca pe baza tratamentului economic mai favorabil. Ulterior, prin Decizia nr. 44 din 25 iunie 1990, municipalitatea a concediat-o pe mama reclamanților în cadrul unei relucrări a personalului administrației municipale.

Scocca a prezentat un recurs la Tribunalul Administrativ Regional (TAR) din Napoli prin care solicita anularea concedierii sale și recunoașterea diferențelor de retribuție pentru perioada cuprinsă între data transferului său către municipalitate și data la care a preluat efectiv funcția, și anume 27 iunie 1988. Prin hotărârea din 28 ianuarie 1997, Tribunalul Administrativ a respins acțiunea dlui Scocca. Această ultimă interjeta recurs. În cursul procedurii în fața Consiliului de Stat, la 22 februarie 2006, mama reclamanților a decedat și aceștia s-au constituit în procedură. Printr-o hotărâre din 27 iunie 2006, depusă la 7 noiembrie 2006, Consiliul de Stat a primit recursul reclamanților. 65 din 1980, municipalitatea ar fi trebuit s-o angajeze pe dna Scocca în termen de 60 de zile de la 30 iulie 1981 și s-o remunereze pentru tratamentul mai favorabil în același termen.

În consecință, Consiliul de Stat a obligat municipalitatea Ceppaloni să plătească reclamanților diferența dintre retribuția efectiv percepută de dl Scocca între 15 iulie 1981 și 1 iulie 1981 În ceea ce privește legitimitatea concedierii dlui Scocca, Consiliul de Stat a respins cererea pentru neîncredere din cauza decesului dlui Scocca. La 18 octombrie 2007, un expert contabil numit de reclamanți a numit creanța reclamanților la 222 931,69 EUR.

La 30 ianuarie 2008, administrația nu a fost încă executată, reclamanții au introdus în fața Consiliului de Stat o acțiune în executare (gudizio di ottemperanza) a hotărârii din 27 iunie 2006. În cursul procedurii de executare, prin Decizia nr. 284 din 20 noiembrie 2008, municipalitatea Ceppaloni acționând pe cale de autoreglementare ( La data de 27 iunie 1988, a declarat că administrația a fost văzută, reexaminând cauza în vederea executării hotărârii Consiliului de Stat, că M Scocca ar fi trebuit să fie recrutată temporar și nu cu un contract pe durată nedeterminată. Prin urmare, pentru a evita plata unei sume necuvenite la costurile colectivității, el ar fi trebuit să demonstreze că a fost necesar să anuleze din oficiu actul de recrutare din 1988 ca atare.

Prin urmare, în landul din 21 noiembrie 2008, municipalitatea a solicitat Consiliului de Stat să respingă, din lipsă de interes, acțiunea de executare a reclamanților. Prin ordonanța din 21 noiembrie 2008, depusă la grefa din 22 februarie 2009, Consiliul de Stat a dat dreptul la cererea municipiului. El a afirmat că creanța reclamanților recunoscută prin hotărârea din 7 noiembrie În 2006, municipalitatea și-a găsit temeiul juridic în Decizia nr. 364 din 27 iunie 1988, care îl afecta pe dl Scocca într-un post pe durată nedeterminată.

Or, municipalitatea anulase din oficiu decizia respectivă pe motiv că aceasta ar fi trebuit să fie recrutată cu un contract pe durată determinată și, prin urmare, nu ar fi trebuit să beneficieze de aplicarea Legii nr. 65 din 1980. Consiliul de Stat a afirmat, prin urmare, că ultima decizie a municipalității, a cărei legitimitate nu putea fi pusă în discuție în lipsa unei căi de atac a părților interesate, avea un impact negativ asupra existenței chiar a dreptului reclamanților de a fi rambursați. Prin urmare, acțiunea în executare trebuia respinsă pentru lipsa de interes. Între timp, la 22 ianuarie 2009, reclamanții au atacat în fața TAR din Napoli decizia nr 284 din 20 noiembrie 2008 și au solicitat anularea.

La 1 aprilie 2009, au invitat din nou municipalitatea Ceppaloni să se conformeze hotărârii din 2006. printr-o ordonanță din 30 martie 2010, a decis să suspende cauza în așteptarea ca TAR să decidă cu privire la legitimitatea deciziei municipale nr 284 din 2008. La 19 noiembrie 2010, reclamanții au prezentat Consiliului de Stat un memoriu prin care, invocând, printre altele, art. 6 din Convenție, au solicitat Înaltei Instanțe administrative să reia examinarea cauzei și să condamne municipalitatea să își plătească creanța în măsura în care aceasta era sigură și exigibilă. printr-o hotărâre din 13 aprilie 2012, depusă la grefare numai la 9 aprilie 2013, Consiliul de Stat a declarat acțiunea în executarea reclamanților inadmisibili și a afirmat că situația nu a evoluat după ordonanța sa din 21 noiembrie 2008, în măsura în care TAR nu se pronunțase încă cu privire la legitimitatea deciziei administrative nr. 284/2008.

Între timp, printr-o hotărâre din 13 decembrie 2012, depusă la 1 martie În 2013, TAR a respins acțiunea în anulare a reclamanților. Tribunalul administrativ a afirmat în primul rând că: hotărârea din 27 iunie 2006 nu a stabilit problema legitimității actului de recrutare nr. 364 din 1988. Prin urmare, municipalitatea a rămas liberă să se pronunțe asupra legitimității actului menționat anterior, fără a merge totuși împotriva unei hotărâri definitive a justiției. Potrivit instanței, decizia municipiului d Scocca răspundea unui interes public actual și concret în măsura în care aceasta evita o pierdere financiară semnificativă pentru Trezorerie, în urma unei recrutări ilegale.

În cele din urmă, termenul stabilit de administrație pentru a-și corecta decizia din 1988 nu a fost disproporționat, având în vedere faptul că riscul de prejudiciu pentru Trezorerie era dovedit numai în momentul în care Hotărârea din 27 iunie 2006 a dobândit forță de lucru judecat, adică la 7 noiembrie 2006. În special, autotutela mai mică este puterea administrației publice de a revizui din oficiu legitimitatea propriilor decizii, fără intervenția autorității judiciare, în scopul de a le confirma, modifica sau anula. În conformitate cu art. 21h din Legea nr 241 din 1990, un act administrativ nelegitim poate fi anulat din oficiu de către organul care l-a adoptat atunci când rămân motive de interes public, într-un termen rezonabil și ținând seama de interesele destinatarilor actului și ale altor persoane interesate.

GRIFS invocând articolele 6 alineatul (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng de refuzul autorităților competente de a se conforma hotărârii Consiliului de Stat din 27 iunie 2006 și de la . A fost încălcat dreptul reclamanților la respectarea proprietăților lor, în sensul art. 1 din Protocolul nr Refuzul autorităților naționale de a se conforma hotărârii Consiliului de Stat din 27 iunie 2006 aduce atingere dreptului reclamanților la o protecție judiciară efectivă a drepturilor lor civile, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție?

În special, această situație a adus atingere principiului securității juridice ANEXA Lista reclamanților Saverio Cosimo MAZZEO este un resortisant italian născut în 1957, rezident în Ceppaloni și reprezentat de domnul G.Romano Cosimo Damiano MAZZEO este un resortisant italian născut în 1961, rezident în Arpaise și reprezentat de domnul G.Romano Elmerindo MAZZEO este un resortisant italian născut în 1961, rezident în Parma și reprezentat de domnul G.Romano.

Communiquée le 6 juin 2014

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 32269/09 Saverio Cosimo MAZZEO et autres contre l’Italie introduite le 8 June 2009

EXPOSÉ DES FAITS

La liste des parties requérantes figure en annexe. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Les requérants sont les enfants de M me Scocca, une ancienne enseignante d’école maternelle. Par l’arrêté n o 11830 du 15 juillet 1981, le président de la région de Campane supprima l’école auprès de laquelle M me Scocca était employée et décida que le personnel recruté avec des contrats à durée indéterminée soit remployé par la municipalité de Ceppaloni.

Au sens de la loi régionale n o 65 de 1980, l’administration municipale devait remployer ces personnes dans un délai de soixante jours à compter du 30 juillet 1981. La municipalité de Ceppaloni prit en charge ledit personnel par une décision du 24 septembre 1981. La mère des requérants fut recrutée avec un contrat à durée indéterminée par la décision n o 364 du 27 juin 1988. À compter de cette dernière date, la municipalité commença à rémunérer M me Scocca sur la base du traitement économique plus favorable. Par la suite, par la décision n o 44 du 25 juin 1990, la municipalité licencia la mère des requérants dans le cadre d’un remaniement du personnel de l’administration municipale.

M me Scocca présenta un recours devant le tribunal administratif régional (TAR) de Naples demandant l’annulation de son licenciement et la reconnaissance des différences de rétribution pour la période comprise entre la date de son transfèrement auprès de la municipalité et celle de son effective prise de fonctions, soit le 27 juin 1988. Par un jugement du 28 janvier 1997, le tribunal administratif rejeta le recours de M me Scocca. Cette dernière interjeta appel. Au cours de la procédure devant le Conseil d’État, le 22 février 2006, la mère des requérants décéda et ceux-ci se constituèrent dans la procédure. Par un arrêt du 27 juin 2006, déposé le 7 novembre 2006, le Conseil d’État accueillit l’appel des requérants.

Il observa qu’aux sens de la loi n o 65 de 1980, la municipalité aurait dû employer Mme Scocca dans un délai de soixante jours à compter du 30 juillet 1981 et la rémunérer à hauteur du traitement plus favorable dans ce même délai. Par conséquent, le Conseil d’État condamna la municipalité de Ceppaloni à payer aux requérants la différence entre la rétribution réellement perçue par M me Scocca entre le 15 juillet 1981 et le 1 er janvier 1986 et celle à laquelle elle aurait eu droit. Quant à la légitimité du licenciement de M me Scocca, le Conseil d’État rejeta la demande pour défaut d’intérêt en raison du décès de l’intéressée. Le 18 octobre 2007, un expert-comptable nommé par les requérants chiffra la créance des requérants à 222 931,69 EUR.

Ces derniers intimèrent la municipalité de payer ladite somme le 12 novembre 2007. Le 30 janvier 2008, l’administration ne s’étant pas encore exécutée, les requérants introduisirent devant le Conseil d’État un recours en exécution ( giudizio di ottemperanza ) de l’arrêt du 27 juin 2006. Au cours de la procédure d’exécution, par la décision n o 284 du 20 novembre 2008, la municipalité de Ceppaloni agissant par voie d’autoprotection (« autotutela »), annula d’office sa décision du 27 juin 1988. L’administration affirma s’être aperçue, en réexaminant l’affaire en vue de l’exécution de l’arrêt du Conseil d’État, que M me Scocca aurait dû être recrutée à titre temporaire et non pas avec un contrat à durée indéterminée.

Par conséquent, afin d’éviter le paiement d’une somme indue aux frais de la collectivité, il s’avérait nécessaire d’annuler d’office l’acte de recrutement de 1988 en tant qu’illégitime. Par conséquent, à l’audience du 21 novembre 2008, la municipalité demanda au Conseil d’État de rejeter pour défaut d’intérêt le recours d’exécution des requérants. Par une ordonnance du 21 novembre 2008, déposée au greffe le 22 février 2009, le Conseil d’État fit droit à la demande de la municipalité. Il affirma que la créance des requérants reconnue par le jugement du 7 novembre 2006 trouvait sa base légale dans la décision n o 364 du 27 juin 1988, affectant M me Scocca à un poste à durée indéterminée.

Or, la municipalité avait annulé d’office ladite décision au motif que l’intéressée aurait dû être recrutée avec un contrat à durée déterminée et, donc, n’aurait pas dû bénéficier de l’application de la loi n o 65 de 1980. Le Conseil d’État affirma dès lors que la dernière décision de la municipalité, dont la légitimité ne pouvait pas être mise en cause faute de recours des intéressés, avait une incidence négative sur l’existence même du droit des requérants à être remboursés. Par conséquent, le recours en exécution devait être rejeté pour manque d’intérêt. Entre-temps, le 22 janvier 2009, les requérants attaquèrent devant le TAR de Naples la décision n o 284 du 20 novembre 2008 et en demandèrent l’annulation.

Le 1 er avril 2009, ils intimèrent une nouvelle fois la municipalité de Ceppaloni de se conformer à l’arrêt de 2006. Faute d’exécution, les requérants introduisirent un deuxième recours en exécution devant le Conseil d’État. Ce dernier, par une ordonnance du 30 mars 2010, décida de suspendre l’affaire en attendant que le TAR statue sur la légitimité de la décision municipale n o 284 de 2008. Le 19 novembre 2010, les requérants déposèrent devant le Conseil d’État un mémoire par lequel, invoquant entre autres l’article 6 de la Convention, demandèrent à la haute juridiction administrative de reprendre l’examen de l’affaire et de condamner la municipalité à payer leur créance dans la mesure elle était certaine et exigible.

Par un arrêt du 13 avril 2012, déposé au greffe seulement le 9 avril 2013, le Conseil d’État déclara le recours en exécution des requérants irrecevable. Il affirma que la situation n’avait pas évolué après son ordonnance du 21 novembre 2008, dans la mesure où le TAR ne s’était pas encore prononcé sur la légitimité de la décision administrative n o 284/2008. Entre-temps, par un jugement du 13 décembre 2012, déposé le 1 er mars 2013, le TAR avait rejeté le recours en annulation des requérants. Le tribunal administratif affirma tout d’abord que l’arrêt du 27 juin 2006 n’avait pas tranché la question de la légitimité de l’acte de recrutement n o 364 de 1988. Par conséquent, la municipalité demeurait libre de se prononcer sur la légitimité dudit acte sans pour autant aller à l’encontre d’une décision de justice définitive.

Selon le tribunal, la décision de la municipalité d’annuler d’office l’acte de recrutement de M me Scocca répondait à un intérêt public actuel et concret dans la mesure où elle évitait une perte financière importante pour le Trésor public dérivant d’un recrutement illégitime. Enfin, le délai mis par l’administration pour rectifier sa décision de 1988 n’était pas disproportionné compte tenu du fait que le risque de préjudice pour le Trésor public s’était avéré seulement au moment où l’arrêt du 27 juin 2006 avait acquis force de chose jugée, soit le 7 novembre 2006. B. Le droit et la pratique internes pertinents Le concept d’ « autotutela » administrative indique le pouvoir de l’administration publique d’annuler ou de révoquer les décisions administratives déjà adoptées.

En particulier, l’autotutela « décisionnelle » est le pouvoir de l’administration publique de réexaminer d’office la légitimité de ses propres décisions, sans intervention de l’autorité judiciaire, dans le but de les confirmer, les modifier ou les annuler. Selon l’article 21 nonies de la loi n o 241 de 1990, un acte administratif illégitime peut être annulé d’office par l’organe qui l’a adopté lorsque subsistent des raisons d’intérêt public, dans un délai raisonnable et compte tenu des intérêts des destinataires de l’acte et des autres personnes intéressées. GRIEFS Invoquant les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1, les requérants se plaignent du refus des autorités compétentes de se conformer à l’arrêt du Conseil d’État du 27 juin 2006 et de l’impossibilité d’en obtenir l’exécution suite à l’annulation d’office de l’acte administratif qui constituait la base légale de leur créance.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Y a-t-il eu atteinte au droit des requérants au respect de leurs biens, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 ? 2. Le refus des autorités nationales de se conformer à l’arrêt du Conseil d’État du 27 juin 2006 porte-t-il atteinte au droit des requérants à une protection judiciaire effective de leurs droits de caractère civil, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention ? En particulier, cette situation a-t-elle porté atteinte au principe de sécurité juridique ? ANNEXE Liste des requérants Saverio Cosimo MAZZEO est un ressortissant italien né en 1957, résidant à Ceppaloni et représenté par M e G.Romano ; Cosimo Damiano MAZZEO est un ressortissant italien né en 1961, résidant à Arpaise et représenté par M e G.Romano ; Elmerindo MAZZEO est un ressortissant italien né en 1961, résidant à Parme et représenté par M e G.Romano.