CtEDO 10.06.2014 Auto

DURMUȘ ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
10.06.2014
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
DURMUȘ ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 31575/07 Onur DURMUȘ și altele împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 10 iunie 2014 într-o Cameră compusă din Guido Raimondi, președinte, Ișl Karakaș, Nebojša Vučinić, Helen Keller, Paul Lemmers, Egidijus Kūris, Robert Spano, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus, formulată la 7 iulie 2007, după ce a făcut deliberat decizia următoare, face ca lista părților reclamante să fie prezentată în anexă. Circumstanțele din speță Reclamanții sunt rude ale Mehveș Durmuș ( mai exact, Mehveș) decedată. Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de aceștia, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 septembrie 1996, Mehveș, care suferea de cancer de sân, a suferit o intervenție chirurgicală la Facultatea de Medicină a Universității din Istanbul. La 18 septembrie 1996, Mehveș a suferit o a doua operație, mai amplă. La 19 septembrie 1996, Laboratorul de Citologie Patologica a prezentat un raport conform căruia pacienta nu prezenta metastaze. La 9 octombrie 1996, Mehveș a consultat medicul oncolog S.T., care la La o dată nespecificată, în timpul primei sale chimioterapii, medicul S.T. i-a recomandat să se adreseze medicului A.T., specialist în oto-rino-laringologie, pentru ca acesta din urmă să-i pună un cateter implantabil. La 19 octombrie 1996, Mehveș s-a dus la spitalul din Incirli, unde A.T. a efectuat operația chirurgicală de implantare a cateterului cu cameră. La o dată nespecificată, întotdeauna la prima ședință de chimioterapie, s-a constatat că cateterul cu cameră implantabilă funcționa fără probleme. 10. La datele nespecificate, în timpul celei de-a doua și a treia ședințe de chimioterapie, cateterul cu cameră implantabilă s-a înfundat. S.T. a efectuat unele operații de dezagregare, în timp ce Mehveș a resimțit dureri intense, pe care i le-a spus. 11. La 23 decembrie 1996, în timpul celei de-a patra ședințe de chimioterapie, cateterul cu cameră implantabilă s-a întors. 12. La 24 decembrie 1996, medicul A.T. a încercat să dezamorseze dispozitivul în cauză cu ser și soluție la heparină, dar în zadar. 13. La 25 decembrie 1996, A.T. a scos cateterul cu cameră implantabilă și a pus un nou dispozitiv temporar pentru ca ultima ședință de chimioterapie să poată fi efectuată. 14. La 27 decembrie 1996, S.T. a avut loc cea de-a patra și ultima ședință de chimioterapie. 15. La 29 decembrie 1996, suferind de o febră de 38,5 C și dureri la nivelul umărului drept, Mehveș s-a dus la spitalul american din Istanbul, unde medicii au constatat un abces în zona în care fusese pus cateterul implantabil. 16. La 31 decembrie 1996, acumularea locală de puroi în zona respectivă a fost evacuată, iar o analiză de cultură a dezvăluit prezența bacteriilor. 17. La 2 ianuarie 1997, suferind de febră mare, de insuficiență respiratorie și de afecțiuni care îi afectează starea generală, Mehveș a fost dus la serviciul de urgență, unde l .. diagnosti a avut un sepsis. 18. În ciuda tuturor intervențiilor, Mehveș a decedat la 30 ianuarie 1997. Plângerea adresată Direcției pentru Sănătate din Istanbul 19. Pe 11 iunie 1997, Ayten Sevim, reclamantă și soră a lui Mehveș, a adresat o scrisoare de plângere Direcției pentru Sănătate din Istanbul 20. La 26 iunie 1997, ca urmare a solicitării Direcției de Sănătate, medicul oncolog A.M. a emis un aviz medical, care a constatat, printre altele: că Mehveș suferea de cancer mamar de stadiul I; că un cateter cu cameră implantabilă trebuia să fie pus de un chirurg cardiovascular, nu de un medic specialist în oto-rhino laringologie ; că Mehveș suferea în mod clar de o infecție înainte de ultima ședință de chimioterapie; că faptul că a efectuat tratamentul respectiv, într-o astfel de situație, a agravat tabloul clinic al pacientei; și că aceasta din urmă a decedat de complicații Procedura penală intentată împotriva medicului S.T. 21. La o dată nespecificată, reclamanții au depus o plângere la Parchetul din Șișli împotriva medicului S.T., pentru neglijență și imprudență care au dus la decesul lui Mehveș. 22. La o dată nespecificată, o acțiune publică a fost diligentă în fața Tribunalului Corecțional din Șișli împotriva S.T. 23. La 26 și 27 aprilie 2001, la cererea tribunalului corecțional, Înaltul Consiliu al Sănătății a adoptat, în unanimitate, un raport care indică faptul că cateterul cu cameră implantabilă, odată plasat, nu a făcut obiectul unei monitorizări radiologice; că nu a fost spălat zilnic, în ciuda obstrucționării sale regulate; că dispozitivul în cauză nu a fost suficient monitorizat ; și, în cele din urmă, monitorizarea pacientei nu a fost asigurată cu diligența necesară. 24. Acest raport concluzionează că medicul S.T. a fost responsabil în proporție de 22.8 e.n. 25. La 30 noiembrie 2002, tribunalul corecțional a decis să suspende judecarea în conformitate cu Legea nr. 4616. Procedura de despăgubire inițiată împotriva S.T. 26. La 21 noiembrie 2002, reclamanții au introdus o acțiune în despăgubire în fața Tribunalului de Mare Instanță în privința medicului S.T. 27. În memoriul lor din mai multe motive, au invocat o hotărâre a celei de-a treisprezecea Camere Civile a Curții de Casație cu privire la un caz de neglijență medicală în care se judecase că orice greșeală, chiar și ușoară, putea duce la răspunderea medicului. 28. La 20 martie 2003, instanța de Mare Instanță din Jurisdicție a respins cererea de despăgubire pentru incompetență rațională loci La 29 aprilie 2004, la cererea TGI, trei profesori universitari, specialiști în oncologie, au emis un aviz conform căruia alegerea chimioterapiei ca mijloc de tratament era corectă. Pacienta a dezvoltat o infecție locală, care după chimioterapie a devenit generală și sistemică. 30. În raportul menționat, medicii au concluzionat că, deși era necesară o autopsie pentru a identifica cauza reală a insuficienței pulmonare care a dus la decesul pacientei, decesul ei a fost cauzat de inflamația cauzată de infecția sistemică, mai degrabă decât de răspândirea cancerului mamar către ganglionii limfatici. 31. La 14 ianuarie 2005, la cererea TGI, institutul medico-legal a emis un raport care nota, pe de o parte, că nu a avut loc o autopsie pentru a determina modificările organelor interne și, pe de altă parte, în unanimitate, având în vedere documentele medicale ale speciei, că pacienta a decedat din cauza metastazelor pulmonare și a complicațiilor cauzate de cancerul de sân 32. La 19 decembrie 2005, la cererea TGI, institutul medico-legal a prezentat, în unanimitate, un raport care indică faptul că tratamentul medical și monitorizarea infecției cauzate de cateterul cu cameră implantabilă au fost adecvate; că infecția pulmonară, care s-a dezvoltat ulterior, a fost tratată cu diligența necesară ; că consultațiile necesare au fost efectuate și antibiotice prescrise. 33. Raportul menționat anterior a precizat, de asemenea: că, în ciuda toate, infecția pulmonară s ; că, chiar dacă rezultatul culturii de tuberculoză s mai este negativ, un specialist în boli respiratorii ar fi trebuit să stabilească, din punct de vedere clinic și radiologic, un diagnostic de tuberculoză. 34. Raportul concluzionează că nu a fost posibil să se determine dacă faptul că nu a continuat tratamentul antituberculos la stadiul atins de boală a contribuit sau nu la decesul pacientei. 35. La 20 aprilie 2006, după o rechemare a acuzațiilor reclamanților și a mijloacelor de apărare ale S.T., TGI a respins acțiunea în despăgubire, prin următoarele motive. În primul rând, TGI a constatat că, în pofida faptului că s-a stabilit responsabilitatea pentru lipsa de S.T. în raport de 22.8 emergent al Înaltului Consiliu al Sănătății, în cadrul procedurii penale s-a emis o decizie de suspendare a acțiunii și că, prin urmare, o nouă cerere de competență a fost adresată instituției medico-legale. 36. Reluând, apoi, cuvânt cu cuvânt cuvintele din concluziile respective ale rapoartelor de expertiză din 14 ianuarie 2005 și 19 În decembrie 2005, TGI și-a dat decizia pe baza declarațiilor și mijloacelor de apărare ale părților, a stării de probă, a documentelor conținute în dosar, a avizelor de competență întocmite de profesorii universitari, a raportului Înaltului Consiliu al Sănătății, precum și a rapoartelor institutului medico-legal. 37. TGI concluzionează că ultimul raport de competență, la data de 19 În decembrie 2005, nu s-a acordat în mod definitiv responsabilitatea pentru nevinovăția medicului pus în discuție și nici nu a existat vreo dovadă care să indice existența unei legături de cauzalitate între decesul Mehveș și tratamentul administrat de medic. 38. La o dată nespecificată, reclamanții s-au ocupat de casare. Ei s-au bazat pe hotărâri ale Camerei a treisprezecea a Curții de Casație (altele decât cele deja produse în memoriul din 21 noiembrie 2002) privind cazurile de neglijență medicală în care s-a decis, în general, că chiar și o greșeală medicală ușoară ar putea duce la răspunderea medicului sau a medicilor în cauză. 39. Prin hotărârea din 20 noiembrie 2006, după audierea reprezentanților legali ai părților și după o analiză a dosarului, Curtea de Casație a respins recursul pe motiv că hotărârea atacată era conformă cu dreptul și cu procedura 40. Prin hotărârea din 6 martie 2007, Curtea de Casație a respins acțiunea în rectificare introdusă de reclamanți pe motiv că: condiiile unei rectificări a hotărârii nu erau îndeplinite Dreptul și practica internă relevantă 41. Legea nr. 4616 privind eliberarea condiionată și suspendarea procedurilor și a pedepselor pentru infracțiunile comise până la 23 aprilie 1999, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2000, prevede că: a fost suspendat la executarea pedepselor aplicate autorilor diferitelor infracțiuni enumerate în legea menționată anterior, atunci când au fost comise înainte de 23 aprilie 1999. În mod similar, se suspendă judecarea acțiunilor publice împotriva persoanelor acuzate că au comis una dintre infracțiunile enumerate înainte de 23 aprilie 1999. Invocând art. 6 din Convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil: ei susțin că nici TGI, nici Curtea de Casație nu și-au motivat decizia, în măsura în care au omis să explice motivele pentru care ar fi considerat irelevantă jurisprudența invocată în fața lor. În acest sens, aceștia reproșează Camerei civile a Curții de Casație, care a pronunțat hotărârea din 20 noiembrie 2006, că nu au furnizat motive privind divergența de raționament în cauza menționată anterior, cu atât mai mult cu cât hotărârile emise în sprijinul memoriilor lor erau emise din aceeași cameră civilă. Pe baza articolului 6 din Convenție, reclamanții denunță o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil, susținând că instanțele interne nu și-au motivat decizia, în măsura în care au omis să explice motivele pentru care nu au considerat că trebuie să ia în considerare jurisprudența invocată în fața lor. Această lipsă pare să fie cu atât mai evidentă cu cât hotărârile citate de recurente prezentau aceeași cameră civilă a Curții de Casație ca și cea care a pronunțat hotărârea din 20 noiembrie 2006, astfel încât ar exista în această cameră o divergență de raționament inexplicabilă. 44. Curtea reamintește că, în temeiul articolului 19 din Convenție, aceasta are sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care decurg din Convenție pentru părțile contractante. În special, nu este de competența sa să cunoască erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție (a se vedea, printre altele, García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDH 1999 I, și Rizos și Daskas c. Grecia, n 65545/01, § 26, 27 mai 2004). 45. Curtea amintește, de asemenea, că, în conformitate cu jurisprudența sa constantă care reflectă un principiu legat de buna administrare a justiției, hotărârile judecătorești trebuie să indice în mod suficient motivele pe care se bazează acestea. La întinderea acestei obligații poate varia în funcție de natura deciziei și trebuie să se analizeze în lumina circumstanțelor fiecărei specii (Hiro Balani c. Spania, 18064/91, § 27, seria A n 303 B. În cazul în care instanțele nu au obligația de a da un răspuns detaliat la fiecare argument invocat (Van de Hurk c. Țările de Jos, n 16034/90, § 61, seria A n 288), din decizie reiese că aspectele esențiale ale cauzei au fost abordate (Boldea c. România, n 19997/02, § 30, 15 februarie 2007). 46. În plus, conceptul de proces echitabil necesită ca o instanță internă care să-și motiveze pe scurt decizia, fie prin includerea motivelor furnizate de o instanță inferioară sau într-un alt mod, să fi examinat într-adevăr aspectele esențiale care i-au fost adresate și să nu se mulțumească să deterioreze pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare. În cazul în care o instanță superioară se limitează la preluarea motivelor care stau la baza hotărârii instanței inferioare pentru respingerea acțiunii, instanța judecătorească sau autoritatea de rang inferior trebuie să fi furnizat motive care să permită părților să își folosească efectiv dreptul la recurs (Helle c. Finlanda, n 20772/92, §§ 55-60, Rec., 1997 VIII, Hirvisaari c. Finlanda, 49684/99, § 30, 27 septembrie 2001 și Jokela c. Finlanda, n 28856/95, § 73, CEDO 2002 IV). 47. În speță, Curtea arată că, printr-o decizie din 20 aprilie 2006, TGI de Șișli a respins acțiunea în despăgubire a reclamanților, după examinarea raportului de competență al Înaltului Consiliu al Sănătății, a rapoartelor din institutul medico-legal, a avizelor făcute de profesorii universitari, precum și a dovezilor și documentelor conținute în dosar. 48. Curtea ia notă de faptul că, după ce a considerat că ultimul raport de expertiză, la 19 decembrie 2005, nu i-a permis să se asigure că au fost întrunite condițiile de responsabilitate pentru nevinovăția medicului pus în discuție, TGI a concluzionat că nu există nicio dovadă care să indice o legătură de cauzalitate între decesul lui Mehveș și tratamentul administrat de S.T. 49. În plus, Curtea de Casație a verificat regularitatea hotărârii de primă instanță și a concluzionat, după audierea reprezentanților legali ai părților, că hotărârea atacată era conformă cu dreptul [materialul și procedura] aplicabil. 50. Astfel, organismele interne au motivat suficient respingerea acțiunii în despăgubire cu care au fost sesizate. Simplul dezacord al reclamanților cu hotărârea pronunțată sau faptul că Curtea de Casație a ajuns la concluzii diferite în cauze pe care părțile interesate le consideră similare (a se vedea punctele 27 și 38 de mai sus) nu poate fi suficient pentru a concluziona că hotărârea pronunțată în cauza lor nu este motivată sau, mai general, că procedura nu a fost echitabilă (a se vedea, În concluzie, având în vedere elementele de care dispune, Curtea consideră că reclamanții nu sunt îndreptățiți să susțină că deciziile interne nu au fost justificate în mod corespunzător. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Stanley Naismith Guido Raimondi modulier Președinte anexa Onur DURMUȘ este un resortisant turc născut în 1984, rezident în Istanbul și reprezentat de Y.BAYSAL Erdal DURMUȘ este un resortisant turc născut în 1949, rezident în Istanbul și reprezentat de Y. BAYSAL Ayten SEVEM este un cetățean turc născut în 1927, rezident în Istanbul și reprezentat de Y. BAYSAL.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă