Kalavros împotriva Greciei

Comunicat la 19 iunie 2014 Prima secțiune Cerere nr 27602/14 Grigorios-Evaggelos KALAVROS împotriva Greciei introdusă la 2 aprilie 2014 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, domnul Grigorios-Evaggelos Kalavros, este un resortisant grec născut în 1946 și rezident în Atena. El este avocat și profesor de universitate. Circumstanțele din speță La 5 iulie 2001, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ al Pireu cu privire la o acțiune în anulare a unei decizii nr. 1633/2001 a vămii Piraeus de stabilire a taxelor vamale pe o navă de yacht pe care o importase din Turcia. Reclamantul susținea că vama trebuia să îi restituie suma de 27 958,52 EUR pe care ar fi plătit-o în mod necuvenit la 3 iulie 2001 ca urmare a punerii în aplicare a deciziei nr. (16133/2001).

Acțiunea reclamantului a fost notificată vamalului Piraeus la 14 decembrie 2006. Prin hotărârea nr. 1110/2007, instanța administrativă a respins recursul. Reclamantul a formulat o cerere împotriva acestei hotărâri în fața instanței administrative din Pireu. printr-o hotărâre nr. 1505/2012 din 24 iulie 2012, Curtea Administrativă de Primă Instanță din Parlamentul European a solicitat reclamantului să plătească în mod necuvenit suma de 27 958,52 EUR. La 18 octombrie 2012, reclamantul sesizează judecătorul de pace din Pireu cu privire la o cerere de emitere de ordin de plată contra statului. El solicita dobândă asupra sumei pe care i-a alocat-o instanța administrativă de apel, și anume 18 936,13 EUR (pentru perioada cuprinsă între 4 iulie 2001 și 17 octombrie 2012) și 9 794,85 EUR (pentru perioada cuprinsă între 14 decembrie 2006 și 17 octombrie 2012). La 19 octombrie 2012, judecătorul pentru pace a emis un ordin de plată contra lacuiului în valoare de 18 936,13 EUR.

La 6 decembrie 2012, statul a formulat opoziție împotriva ordinului de plată în fața judecătorului de pace din Pireu. În același timp, acesta a înaintat o cerere de suspendare a executării acestui ordin. În conformitate cu procedura măsurilor provizorii, judecătorul de pace a decis, la 11 septembrie 2013, să suspende executarea ordinului de plată până la data la care opoziția a fost examinată în cadrul unei ședințe de judecată stabilite în 2015. Judecătorul de pace a considerat că condițiile legale pentru emiterea unui ordin de plată nu erau îndeplinite. El a arătat că opoziția avea șanse mari să fie primită deoarece ordinul fusese emis ultra mic, iar executarea sa risca să creeze un fapt realizat care nu putea fi ușor răsturnat.

El a precizat că tribunalele civile nu au posibilitatea de a emite un ordin de plată pentru o revendicare care decurge dintr-un litigiu care nu era de competența lor, cum ar fi în acest caz, în cazul în care revendicarea a avut loc dintr-un litigiu de natură vamală care intră sub incidența instanțelor administrative. Reclamantul a luat cunoștință de această decizie la 14 octombrie 2013. Dreptul intern relevant la art. 94 alineatul (4) din Constituție se citește astfel Alte competențe administrative pot fi atribuite instanțelor civile sau administrative, în conformitate cu legea. Aceste competențe includ luarea de măsuri pentru a se asigura că administrația se conformează hotărârilor judecătorești.

Hotărârile judecătorești sunt executorii și în privința statului, a autorităților locale și a persoanelor juridice de drept public, în conformitate cu legea. La art. 623 din Codul de procedură civilă dispune Limbă de plată a unui ordin de plată pentru pretenții materiale (...) poate fi solicitată în conformitate cu procedura specială de la art. 624-634, în cazul în care pretenția și suma datorată sunt stabilite printr-un document public sau privat (...).

La art. 1 din Legea nr. 3068/2002 privind obligația administrației de a se conforma hotărârilor judecătorești și procedurii de executare împotriva statului (astfel cum a fost modificat prin art. 20 din Legea nr 3301/2004), În ceea ce privește deciziile judecătorești, organismele autorităților locale și alte persoane juridice de drept public au obligația de a se conforma fără întârziere hotărârilor judecătorești și de a lua toate măsurile necesare pentru a se conforma acestei obligații și pentru a executa aceste hotărâri. Deciziile judecătorești în sensul acestui paragraf sunt hotărârile instanțelor administrative, civile, penale și speciale care produc o obligație de a se conforma sau sunt executorii în conformitate cu dispozițiile procedurale (...).

nu constituie hotărâri judecătorești în sensul prezentului articol și nu sunt executate titlurile executorii menționate la literele (e) mai sus (g) de la al doilea paragraf din art. 904 din Codul de procedură civilă, cu excepția hotărârilor judecătorești străine recunoscute ca executorii. (...) paragrafele (e) - (g) de la art. 904 menționat anterior vizează (c) rapoartele instanțelor care privesc o soluționare amiabilă sau stabilesc cheltuieli de judecată; d) documentele notariale; e) ordinele de plată (...) emise de judecătorii greci; f) titlurile străine recunoscute ca executorii și g) ordinele și actele care sunt recunoscute de lege ca titluri executorii. Într-o hotărâre n 2347/2009, Curtea de Casație a statuat că executarea hotărârilor judecătorești, ale căror ordine de plată, împotriva căruia este condamnat în calitate de debitor, este permisă.

Aceasta a considerat că art. 20 din Legea nr. 3301/2004 era contrar Constituției și convențiilor internaționale și că judecătorul civil (judecătorul de pace sau judecătorul de primă instanță) putea emite ordine de plată împotriva statului, chiar dacă relația subiacentă care dădea naștere pretenției pecuniare era de competența instanțelor administrative. Această jurisprudență a fost confirmată de mai multe ori de instanțele din fond și chiar de Curtea de Casație (hotărârea nr. 1825/2013) GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil din cauza deciziei judecătorului de pace de a suspenda executarea ordinului de plată emis în favoarea sa.

În special, el se plânge că, în timp ce un astfel de ordin este executat atunci când debitorul este un particular, decizia judecătorului de pace a considerat că aceasta poate fi suspendată din cauza faptului că debitorul era în lan la . Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de întârzierea cu care va percepe dobânzile datorate, având în vedere faptul că în 2015 s-a stabilit în mod expres în mod expres opoziția de la … În termen de două luni de la data la care hotărârea instanței de pace de a suspenda executarea ordinului de plată emis în favoarea reclamantului a condus la o încălcare a articolului 6 alineatul (1) (dreptul la un proces echitabil) din Convenția combinată cu art. 14, având în vedere motivele deciziei care se bazează pe considerații infirmate de hotărârea nr. 2347/2009 al Curții de Casație și jurisprudența ulterioară Au existat încălcări ale articolului 1 din Protocolul nr 1, având în vedere faptul că încuviințarea pentru examinarea opoziției din lai a fost stabilită la trei ani după introducerea acesteia și că, în caz de deznodământ favorabil, reclamantul nu va putea primi dobânda suplimentară asupra sumei care i-ar fi fost datorată

Communiquée le 19 juin 2014

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 27602/14 Grigorios-Evaggelos KALAVROS contre la Grèce introduite le 2 April 2014

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, Me Grigorios-Evaggelos Kalavros, est un ressortissant grec né en 1946 et résidant à Athènes. Il est avocat et professeur d’Université. A. Les circonstances de l’espèce Le 5 juillet 2001, le requérant saisit le tribunal administratif du Pirée d’un recours en annulation d’une décision n o 16133/2001 de la douane du Pirée fixant des droits de douane sur un bateau de plaisance qu’il avait importé de Turquie. Le requérant soutenait que la douane devait lui rendre la somme de 27 958,52 euros qu’il aurait indûment versée le 3 juillet 2001 en exécution de la décision n o 16133/2001. Le recours du requérant fut notifié à la douane du Pirée le 14 décembre 2006. Par un jugement n o 1110/2007, le tribunal administratif rejeta le recours.

Le requérant interjeta appel contre ce jugement devant la cour administrative d’appel du Pirée. Par un arrêt n o 1505/2012 du 24 juillet 2012, la cour administrative d’appel ordonna à l’Etat de rendre au requérant comme indûment versée la somme de 27 958,52 euros. Le 18 octobre 2012, le requérant saisit le juge de paix du Pirée d’une demande d’émission d’ordre de paiement contre l’Etat. Il demandait des intérêts sur la somme que lui avait allouée la cour administrative d’appel, à savoir 18 936,13 euros (pour la période du 4 juillet 2001 au 17 octobre 2012) et 9 794,85 euros (pour la période du 14 décembre 2006 au 17 octobre 2012). Le 19 octobre 2012, le juge de paix émit un ordre de paiement contre l’Etat pour un montant de 18 936,13 euros.

Le 6 décembre 2012, l’Etat forma opposition contre l’ordre de paiement devant le juge de paix du Pirée. Il introduisit en même temps une demande de suspension d’exécution de cet ordre. Statuant selon la procédure des mesures provisoires le juge de paix décida, le 11 septembre 2013, de suspendre l’exécution de l’ordre de paiement jusqu’à ce que l’opposition soit examinée lors d’une audience fixée en 2015. Le juge de paix considéra que les conditions légales pour l’émission d’un ordre de paiement ne se trouvaient pas remplies. Il releva que l’opposition avait de bonnes chances d’être accueillie car l’ordre avait été émis ultra petita , et que son exécution risquait de créer un fait accompli qui ne pourrait pas être facilement renversé.

Il précisa que les tribunaux civils n’avaient pas la possibilité d’émettre un ordre de paiement pour une prétention découlant d’un différend qui ne relevait pas de leur compétence, comme en l’occurrence, où la prétention découlait d’un différend de nature douanière relevant des juridictions administratives. Le requérant pris connaissance de cette décision le 14 octobre 2013. B. Le droit interne pertinent L’article 94 § 4 de la Constitution se lit ainsi : « D’autres compétences de nature administrative peuvent être attribuées aux juridictions civiles ou administratives, conformément à la loi. Ces compétences incluent la prise de mesures pour que l’administration se conforme aux décisions judiciaires.

Les décisions judiciaires sont exécutoires aussi à l’encontre de l’Etat, des organismes des pouvoirs locaux et des personnes morales de droit public, conformément à la loi. » L’article 623 du code de procédure civile dispose : « L’émission d’un ordre de paiement pour des prétentions pécuniaires (...) peut être demandée en application de la procédure spéciale des articles 624 à 634, lorsque la prétention et la somme due sont établies par un document public ou privé (...).

» L’article 1 de la loi n o 3068/2002, relative à l’obligation de l’administration de se conformer aux décisions judiciaires et à la procédure d’exécution à l’encontre de l’Etat (tel que modifié par l’article 20 de la loi n o 3301/2004), prévoit : « L’Etat, les organismes des pouvoirs locaux et les autres personnes morales de droit public ont l’obligation de se conformer sans retard aux décisions judiciaires et d’entreprendre toutes les démarches requises pour s’acquitter de cette obligation et exécuter ces décisions. Les décisions judiciaires au sens de cet alinéa sont les décisions des juridictions administratives, civiles, pénales et spéciales qui produisent une obligation de se conformer ou sont exécutoires conformément aux dispositions procédurales (...).

Ne constituent pas des décisions judiciaires au sens du présent article et ne sont pas exécutés les titres exécutoires mentionnés aux alinéas e) – g) du deuxième paragraphe de l’article 904 du code de procédure civile, à l’exception des décisions judiciaires étrangères reconnues comme étant exécutoires. (...) » Les alinéas e) à g) de l’article 904 précité visent : c) les comptes rendus des tribunaux qui concernent un règlement amiable ou fixent des frais de justice ; d) les documents notariaux ; e) les ordres de paiement (...) émis par les juges grecs ; f) les titres étrangers reconnus comme étant exécutoires et g) les ordres et actes qui sont reconnus par la loi comme titres exécutoires. Dans un arrêt n o 2347/2009, la Cour de cassation a jugé que l’exécution des décisions judiciaires, dont les ordres de paiement, contre l’Etat le condamnant en tant que débiteur, est permise.

Elle a considéré que l’article 20 de la loi n o 3301/2004 était contraire à la Constitution et aux conventions internationales et que le juge civil (le juge de paix ou le juge de première instance) pouvait émettre des ordres de paiement à l’encontre de l’Etat, même si la relation sous-jacente qui donnait naissance à la prétention pécuniaire relevait de la compétence des juridictions administratives. Cette jurisprudence a depuis lors été confirmée à plusieurs reprises par les juridictions du fond et par la Cour de cassation elle-même (arrêt n o 1825/2013) GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint d’une violation de son droit à un procès équitable en raison de la décision du juge de paix de suspendre l’exécution de l’ordre de paiement émis en sa faveur.

Plus particulièrement il se plaint que tandis qu’un tel ordre est exécuté lorsque le débiteur est un particulier, la décision du juge de paix a considéré qu’il peut être suspendu du fait que le débiteur était en l’occurrence l’Etat. Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, le requérant se plaint du retard avec lequel il percevra les intérêts qui lui sont dus, compte tenu du fait que l’audience pour l’examen de l’opposition de l’Etat a été fixée en 2015.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. L’article 6 de la Convention s’applique-t-il dans les circonstances de l’espèce (voir Ferrazzini c. Italie [GC], n o n o 44759/98, 12 juillet 2001) ? 2. Dans l’affirmative, la décision du juge de paix de suspendre l’exécution de l’ordre de paiement émis en faveur du requérant a-t-elle entraîné une violation de l’article 6 § 1 (droit à un procès équitable) de la Convention combiné avec l’article 14, eu égard aux motifs de la décision qui se fondent sur des considérations infirmées par l’arrêt n o 2347/2009 de la Cour de cassation et la jurisprudence postérieure ? 3. Y a-t-il eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1, eu égard au fait que l’audience pour l’examen de l’opposition de l’Etat a été fixée trois ans après l’introduction de celle-ci et qu’en cas d’issue favorable le requérant ne pourra pas recevoir les intérêts supplémentaires sur la somme qui lui serait due ?