GABDLAKHATOVA v. RUSSIA

Primă secțiune DECIZIE nr. 45710/07 Faniya Minimurzovna GABDLAKHATOVA împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 1 iulie 2014 în calitate de comitet compus din: Khanlar Hajiyev, președinte, Erik Møse, Dmitry Dedov, judecători, și André Wampach, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea de mai sus, având în vedere decizia de a aplica procedura de judecată-pilot luată în cazul Burdov c. Rusia nr. ) (nr. 33509/04, ECHR 2009), având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 13 octombrie 2013 solicitând Curtea să excludă cererea din lista de cauze, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, Faniya Minimurzovna Gabdlakhatova, este un național rus, care s-a născut în 1963 și locuiește în Totskoye. Guvernul rus („Guvernul”) a fost reprezentat de dl Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Cererea a fost depusă la Curte înainte de 15 ianuarie 2009, data eliberării hotărârii pilot ( Burdov (nu, citat mai sus). Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 decembrie 2006, Curtea de district Totskiy din regiunea Orenburg a acordat reclamantului 2.298.91 ruble ruse într-un litigiu cu privire la alocațiile sociale. Decizia a devenit finală la 19 decembrie 2006 și a fost în cele din urmă executată la 5 decembrie 2012. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 6 din Convenție și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la aplicarea întârziere a hotărârii în favoarea ei. HOTĂRÂREA În conformitate cu Burdov nr. ) hotărârea pilotă, citată mai sus, Guvernul a informat Curtea că hotărârea instanței interne a fost pusă în aplicare și a prezentat o declarație unilaterală menită să rezolve problema executării întârziere. Prin această declarație, autoritățile ruse au recunoscut aplicarea îndelungată a hotărârii. prejudiciu material pentru întârzierea executării în timp de 5 ani 11 luni și 16 zile. Restul declarației se citește după cum urmează: „În consecință, autoritățile invită Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor, sugerând că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „orice alt motiv” care justifică socoteala din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Suma ..., care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termen de trei luni. Perioada lunii, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Reclamantul nu a formulat nicio observație cu privire la declarația unilaterală. Curtea reamintește faptul că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să ia o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curții, în special, să elimine un caz din lista sa dacă: „... din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii.” art. 37 § 1 menționează: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în protocoalele în cauză.” Curtea reamintește că în hotărârea sa pilot citată mai sus (punctul 7 din partea operativă) a ordonat Federației Ruse să: „... acordarea de remediere [adecvată și suficientă], în termen de un an de la data în care hotărârea [a devenit] finală, tuturor victimelor de nepayment sau de întârziere nejustificată de către autoritățile de stat a unei datorii în favoarea lor, care [au] depus cererile sale la Curte înainte de eliberarea prezentei hotărâri și ale căror cereri [au fost] comunicate guvernului în temeiul articolului 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul Curții.” În aceeași hotărâre, de asemenea, Curtea a susținut că (punctul 8 din partea operativă): „... în așteptarea adoptării măsurilor de mai sus, Curtea [ar] suspenda, pentru un an de la data în care hotărârea [a devenit] finală, procedurile în toate cazurile privind numai neexecuția și/sau aplicarea întârziere a hotărârilor interne care ordonează plățile monetare de către autoritățile de stat, fără a aduce atingere competenței Curții de a declara în orice moment inadmisibilă orice astfel de caz sau de a-l scoate din lista sa în urma unei soluții prietenoase între părți sau a rezoluției acestei chestiuni prin alte mijloace, în conformitate cu articolele 37 și 39 din convenție.” După examinarea termenilor declarației guvernamentale, Curtea le înțelege ca fiind intenționată să acorde reclamantului recurs în conformitate cu hotărârea pilotă (a se vedea Burdov nr. ), citată mai sus, §§ 127 și 145 și punctul 7 din partea operativă). Curtea este convinsă că lungimea excesivă a executării hotărârii în favoarea reclamantului este recunoscută explicit de Guvern. Curtea constată, de asemenea, că datoria hotărârii interne a fost plătită reclamantului și că compensația oferită de Guvern pentru prejudiciu moral este comparabilă cu atribuirea Curții în cazuri similare, luând în considerare, printre altele, Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (a se vedea Burdov nr. 2 ) , citat mai sus §§ 99 și 154), nici nu este obligat să facă acest lucru prin respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în protocoalele sale. Prin urmare, cererea ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. André Wampach Khanlar Hajiyev Președintele

FIRST SECTION

DECISION

Application no. 45710/07

Faniya Minimurzinovna GABDLAKHATOVA

against Russia

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 1 July 2014 as a Committee composed of:

Khanlar Hajiyev,

President,

Erik Møse,

Dmitry Dedov,

judges,

and André Wampach,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application,

Having regard to the decision to apply the pilot-judgment procedure taken in the case of

Burdov v. Russia

(

no.

2

) (no.

33509/04, ECHR 2009),

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 13 October 2013 requesting the Court to strike the application out of its list of cases,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Ms Faniya Minimurzinovna Gabdlakhatova, is a Russian national, who was born in 1963 and lives in Totskoye.

The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr

G.

Matyushkin, Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.

The application was lodged with the Court before 15

January

2009, the date of the delivery of the pilot judgment (

Burdov (no.

2)

, cited above).

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 7 December 2006 the Totskiy District Court of the Orenburg Region awarded the applicant 2,298.91 Russian roubles in a dispute over social allocations. The decision became final on 19 December 2006 and was finally executed on 5 December 2012.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 of the Convention and Article

1 of Protocol No.

1 about the delayed enforcement of the judgment in her favour.

THE LAW

In line with the

Burdov

(

no.

2

) pilot judgment, cited above, the Government informed the Court that the domestic court decision had been enforced and submitted a unilateral declaration aimed at resolving the issue of delayed enforcement. By this declaration the Russian authorities acknowledged the lengthy enforcement of the judgment. They also declared that they were ready to pay the applicant 3,760 euros in respect of non

‑

pecuniary damage for the delay in the enforcement during 5 years 11

months and 16 days. The remainder of the declaration read as follows:

“The authorities therefore invite the Court to strike the application out of the list of cases. They suggest that the present declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

The sum ..., which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three

‑

month period, the Government undertake to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

This payment will constitute the final resolution of the case.”

The applicant did not provide any comments on the unilateral declaration. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“... for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application.”

Article 37 § 1

in fine

states:

“However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the protocols thereto so requires.”

The Court recalls that in its pilot judgment cited above (point 7 of the operative part) it ordered the Russian Federation to:

“... grant [adequate and sufficient] redress, within one year from the date on which the judgment [became] final, to all victims of non-payment or unreasonably delayed payment by State authorities of a judgment debt in their favour who [had] lodged their applications with the Court before the delivery of the present judgment and whose applications [had been] communicated to the Government under Rule 54 § 2 (b) of the Rules of the Court.”

In the same judgment the Court also held that (point 8 of the operative part):

“... pending the adoption of the above measures, the Court [would] adjourn, for one year from the date on which the judgment [became] final, the proceedings in all cases concerning solely the non-enforcement and/or delayed enforcement of domestic judgments ordering monetary payments by the State authorities, without prejudice to the Court’s power at any moment to declare inadmissible any such case or to strike it out of its list following a friendly settlement between the parties or the resolution of the matter by other means in accordance with Articles 37 or 39 of the Convention.”

Having examined the terms of the Government’s declaration, the Court understands them as intending to give the applicant redress in line with the pilot judgment (see

Burdov

(

no.

2

), cited above, §§ 127 and 145 and point

7 of the operative part).

The Court is satisfied that the excessive length of the execution of the judgment in the applicant’s favour is explicitly acknowledged by the Government. The Court also notes that the domestic judgment debt was paid to the applicant and that the compensation offered by the Government for non-pecuniary damage is comparable with Court awards in similar cases, taking account,

inter alia

, of the delay in the case (see

Burdov

(

no. 2

), cited above, §§ 99 and 154).

The Court therefore considers that it is no longer justified to continue the examination of the application, nor is it required to do so by respect for human rights as defined in the Convention and the protocols thereto. Accordingly, the application should be struck out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6

§

1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article

37 § 1 (c) of the Convention.

André Wampach

Khanlar Hajiyev

Deputy Registrar

President