SUR c. TURQUIE

Comunicat la 9 iulie 2014 Secțiunea a doua Cerere nr. 75441/10 Deste SUR și Veysel Sur împotriva Turciei introdusă la 12 noiembrie 2010 EXPOSAT DE FAPT [A1] Reclamanții, domnul Deste Sur și domnul Veysel Sur, sunt resortisanți turci, născuți în 1972 și, respectiv, 1969 și rezidenți în Istanbul. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Șayan, avocat în Istanbul. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 18 iulie 2002, Buze Sur ( La 19 iulie 2002, ca urmare a agravării stării sale de sănătate, Buse a fost dusă înapoi la spital, unde medicul pediatru Y.A. lausculta și a trimis-o acasă din nou. Sănătatea lui Buse se deteriorează. La 22 iulie 2002, ea a fost dusă de data aceasta la policlinica privată a lui Cihan, unde medicul A.Y., s-a îndoit de o pependicită, transferat Buse la spital.

În aceeași zi, în jurul orei 22:30, medicul A.Ü.I., după ce l - a examinat pe Buse, a decis să-și dea demisia în ziua următoare. La 23 iulie 2002, Buse a fost supus unei intervenții chirurgicale de apendicită. La 25 iulie 2002, Buze a murit de peritonită legată de apendicită. Printr-un act de acuzare din 2 martie 2007, a fost inițiată o acțiune publică în fața primei camere a tribunalului corecțional din Kartal împotriva medicilor A.A., A.Ü.I., Y.A. și M.A. pentru omor din neglijență. Procurorul Republicii a precizat, printre altele, că institutul medico-legal nu a întocmit încă un raport de expertiză, în ciuda rechemării efectuate în această privință, și că termenul de prescripție a cauzei era aproape expirat.

La 7 martie 2007, ca urmare a solicitării Parchetului din Kartal, institutul medico-legal a întocmit un raport de expertiză pentru a stabili dacă a fost comisă o eroare medicală, în momentul diagnosticării bolii înainte de operația chirurgicală, precum și în aval de aceasta. Raportul de experiență menționat a constatat, în primul rând, că biopsia Buse indică date care corespund prezenței unei apendicite flegmonare. În plus, s-a precizat că medicul Y.A. și-a semnat semnătura pe pagina de rețetă, care a fost înscrisă în dosarul pacientei și care a fost scrisă în urma diagnosticării unei gastroenterită. Raportul de expertiză concluzionează, în unanimitate, că medicul Y.A. a fost vinovat de șase a opta oară din cauza caracterului incomplet al intervenției sale medicale.

În acest sens, raportul a precizat că, atunci când Buse a fost redus la spital pe 22 Iulie 2002, ca urmare a agravării stării sale de sănătate, medicul Y.A. ar fi trebuit fie să consulte un chirurg pediatru, fie să-l spitalizeze pe Buse pentru a efectua consultările și pentru a oferi tratamentul necesar că medicul S.B. a fost responsabil în proporție de două opta pentru trimiterea lui Buse acasă după ce i-a prescris o rețetă fără a stabili tabloul clinic la data de 21 iulie 2002 faptul că nu s-a administrat tratament de susținere la spitalizarea pacientei nu ar fi împiedicat, în orice caz, decesul pacientei și că nu a existat nici o responsabilitate vinovată față de medicul A.Ü.I. în această privință că medicii M.A., A.A.

și U.A. au acționat în conformitate cu regulile de laart. La 21 iunie 2007, prima cameră a tribunalului corecțional din Kartal a decis să întrerupă procedura penală pe motiv că ar fi trebuit să se sesizeze prefectura, în temeiul Legii nr. 4483 privind urmărirea penală a funcționarilor, pentru ca aceasta din urmă să decidă dacă să declanșeze sau nu acțiuni împotriva medicilor în cauză. La 16 octombrie 2007, prefectura a refuzat să acorde autorizația de a iniția acțiuni în justiție împotriva medicilor. La o dată nespecificată, reclamanții au formulat opoziție împotriva deciziei prefecturii. La 16 aprilie 2008, Tribunalul Administrativ Regional din Jurisdicția a acceptat parțial recursul în opoziție, declarând că este necesar să se dea în judecată Y.A.

și A.Ü.I. și a refuzat să dea în judecată A.A. și M.A. la o dată nespecificată, o acțiune publică a fost pronunțată împotriva celor patru medici. Prin hotărârea din 12 mai 2010, cea de-a treia cameră a tribunalului corecțional din Kartal a decis încetarea urmăririi penale în cazul medicilor A.A. și M.A., pe motiv că au fost deferiți în mod neregulamentar în lipsa unei autorizații de punere sub acuzare, apoi a declarat acțiunea oprită prin prescripție în ceea ce privește ceilalți acuzați Y.A. și A.Ü.I. GRIFS Invocând art. 2 din Convenție, reclamanții invocă o încălcare a dreptului la viață al fiicei lor din cauza decesului acesteia. În plus, acestea subliniază că autoritățile naționale nu și-au îndeplinit obligațiile pozitive care decurg din art. 2, în măsura în care acestea nu vor efectua nici o investigație eficientă în acest caz, nici nu vor lua măsurile necesare pentru protejarea vieții fiicei lor.

Pe baza articolului 6, ei se plâng de caracterul irațional al duratei procedurilor penale, în special în această privință, ei reproșează instanței că au întocmit actul de acuzare cu întârziere. În circumstanțele prezentei cauze, răspunsul mecanismului judiciar la plângerile reclamanților a fost egalat cu obligațiile pozitive care decurg din art. 2 din convenție În special, având în vedere faptul că procedura penală s-a încheiat după aproape opt ani, la o hotărâre care se limitează la constatarea prescripției, pot instanțele penale să treacă pentru că au respectat cerințele procedurale inerente articolului 2 Reclamanții au fost în măsură să introducă o acțiune în despăgubire la organismele administrative [A1] ITMARKFactsComplaintsStart PLEASE DO NOT REMOVE [A2] ITMARKFactsComplaintsEnd PLEASE DO NOT REMOVE [A3] ITMARKFactsComplaintsEnd PLEASE DO NOT REMOVE

Communiquée le 9 juillet 2014

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 75441/10 Deste SUR et Veysel SUR contre la Turquie introduite le 12 novembre 2010

EXPOSÉ DES FAITS

EN FAIT [A1] Les requérants, M me Deste Sur et M. Veysel Sur, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1972 et en 1969 et résidant à Istanbul. Ils sont représentés devant la Cour par M e İ. Șayan, avocat à Istanbul. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Le 18 juillet 2002, Buse Sur (« Buse »), la fille des requérants alors âgée de quatre ans, eut un malaise et fut conduite aux urgences de l’hôpital SSK de Kartal à Istanbul (« l’hôpital »), où les médecins l’examinèrent et la renvoyèrent ensuite chez elle. Le 19 juillet 2002, suite à l’aggravation de son état de santé, Buse fut reconduite à l’hôpital, où le médecin pédiatre Y.A.

l’ausculta et la renvoya de nouveau chez elle. La santé de Buse se détériora. Le 22 juillet 2002, elle fut amenée cette fois-ci à la polyclinique privée de Cihan, où le médecin A.Y., se doutant d’une appendicite, transféra Buse à l’hôpital. Le même jour, vers 22 h 30, le médecin A.Ü.I., après avoir examiné Buse, décida de l’opérer le jour suivant. Le 23 juillet 2002, Buse fit l’objet d’une opération chirurgicale de l’appendicite. Le 25 juillet 2002, Buse décéda d’une péritonite liée à l’appendicite. Par un acte d’accusation du 2 mars 2007, une action publique fut ouverte devant la première chambre du tribunal correctionnel de Kartal à l’encontre des médecins A.A., A.Ü.I., Y.A., et M.A. pour homicide par négligence.

Le procureur de la République précisa, notamment, que l’institut médicolégal n’avait toujours pas établi de rapport d’expertise, malgré le rappel effectué à cet égard, et que le délai de prescription de l’affaire s’était presque écoulé. Le 7 mars 2007, suite à la demande du parquet de Kartal, l’institut médicolégal dressa un rapport d’expertise afin d’établir si une erreur médicale avait ou non été commise, lors du diagnostic de la maladie en amont de l’opération chirurgicale, ainsi qu’en aval de celle-ci. Ledit rapport d’expertise constata, en premier lieu, que la biopsie de Buse indiquait des données correspondant à la présence d’une appendicite phlegmoneuse. En outre, il y fut précisé que le médecin Y.A.

avait apposé sa signature sur la page de l’ordonnance, figurant dans le dossier de la patiente, et qui avait été écrite suite au diagnostic d’une gastroentérite. Le rapport d’expertise conclut, à l’unanimité : – que le médecin Y.A. était fautif à hauteur de six huitièmes en raison du caractère incomplet de son intervention médicale. À cet égard, le rapport précisa que lorsque Buse avait été reconduite à l’hôpital le 22 juillet 2002, suite à l’aggravation de son état de santé, le médecin Y.A. aurait dû soit consulter un chirurgien pédiatre, soit hospitaliser Buse afin de réaliser les consultations et de prodiguer le traitement nécessaire ; – que le médecin S.B.

était responsable à hauteur de deux huitièmes pour avoir renvoyé Buse chez elle après lui avoir prescrit une ordonnance sans déterminer son tableau clinique lors de l’auscultation du 21 juillet 2002 ; – que le fait de ne pas avoir administré de traitement de soutien lors de l’hospitalisation de la patiente n’aurait pas de toute façon empêché le décès de la patiente, et qu’aucune responsabilité fautive n’était imputable au médecin A.Ü.I. à cet égard ; – que les médecins M.A., A.A. et U.A. avaient agi conformément aux règles de l’art. Le 21 juin 2007, la première chambre du tribunal correctionnel de Kartal décida d’interrompre la procédure pénale au motif qu’il aurait fallu saisir la préfecture, en vertu de la loi n o 4483 sur la poursuite des fonctionnaires, pour que celle-ci décide de l’opportunité ou non de déclencher des poursuites contre les médecins mis en cause.

Le dossier fut transmis à la préfecture. Le 16 octobre 2007, la préfecture refusa d’accorder l’autorisation d’engager des poursuites à l’encontre desdits médecins. À une date non précisée, les requérants formèrent opposition contre la décision de la préfecture. Le 16 avril 2008, le tribunal administratif régional d’Istanbul accepta partiellement le recours en opposition, en décidant qu’il y avait lieu d’engager des poursuites contre Y.A. et A.Ü.I., et refusa l’ouverture de poursuites contre A.A. et M.A. À une date non précisée, une action publique fut diligentée à l’encontre des quatre médecins. Par un jugement du 12 mai 2010, la troisième chambre du tribunal correctionnel de Kartal décida l’abandon des poursuites dans le chef des médecins A.A.

et M.A., au motif qu’ils avaient été irrégulièrement déférés en l’absence d’une autorisation de mise en examen, puis déclara l’action éteinte par prescription pour ce qui est des autres accusés Y.A. et A.Ü.I. GRIEFS Invoquant l’article 2 de la Convention, les requérants allèguent une atteinte au droit à la vie de leur fille en raison du décès de celle-ci. En outre, ils soulignent que les autorités étatiques ont manqué à leurs obligations positives découlant de l’article 2, dans la mesure où elles n’ont ni mener d’enquête efficace en l’espèce, ni pris les mesures nécessaires à la protection de la vie de leur fille. Se basant sur l’article 6, ils se plaignent du caractère déraisonnable de la durée de la procédure pénale.

À cet égard, ils reprochent notamment au parquet d’avoir établi l’acte d’accusation de façon tardive. [A2] [A3] QUESTIONS 1. Dans les circonstances de la présente cause, la réaction du mécanisme judiciaire face aux doléances des requérants a-t-elle cadré avec les obligations positives découlant de l’article 2 de la Convention ? 2. Notamment, compte tenu du fait que la procédure criminelle a abouti presque huit ans plus tard, à un jugement se limitant à constater la prescription, les juridictions pénales peuvent-elles passer pour avoir respecté les exigences procédurales inhérentes à l’article 2 ? 3. Les requérants étaient-ils en mesure d’introduire une action en indemnisation auprès des instances administratives ? [A1] ITMARKFactsComplaintsStart

PLEASE DO NOT REMOVE

[A2] ITMARKFactsComplaintsEnd

PLEASE DO NOT REMOVE

[A3] ITMARKFactsComplaintsEnd

PLEASE DO NOT REMOVE