CASE OF SVINARENKO AND SLYADNEV v. RUSSIA - [Romanian Translation] by the COE Human Rights Trust Fund

CASE OF SVINARENKO AND SLYADNEV v. RUSSIA - [Romanian Translation] by the COE Human Rights Trust Fund (CtEDO, 2014)

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2015. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informații, a se vedea referințele cu privire la drepturile de autor de la sfârșitul acestui document.

© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2015. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.

© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2015. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.

MAREA CAMERĂ

CAUZA SVINARENKO ȘI SLYADNEV împotriva RUSIEI

(cererile nr. 32541/08 și 43441/08)

HOTĂRÂRE

[Extrase]

STRASBOURG

17 iulie 2014

Această hotărâre este definitivă, dar poate face obiectul unor modificări de formă.

În cauza

Svinarenko și Slyadnev împotriva Rusiei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, întrunită în complet de Mare Cameră

compus din:

Dean Spielmann,

Președinte,

Josep Casadevall,

Guido Raimondi,

Ineta Ziemele,

Mark Villiger,

Peer Lorenzen,

Boštjan M. Zupančič,

Danutė Jočienė,

Ján Šikuta,

George Nicolaou,

Luis López Guerra,

Vincent A. de Gaetano,

Linos-Alexandre Sicilianos,

Helen Keller,

Helena Jäderblom,

Johannes Silvis,

Dmitri Dedov,

judecători,

și Michael O ‘Boyle,

Grefier adjunct,

Deliberând în cameră de consiliu la 18 septembrie 2013 și la 11

iunie 2014,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la cea din urmă dată:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află două cereri (nr. 32541/08 și 43441/08) împotriva Federației Ruse, introduse la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale («

Convenția

»), de către doi cetățeni ruși, domnul Aleksandr Sergheevici Svinarenko și domnul Valentin Alexeevici Slyadnev («

reclamanții

»), la 5

mai 2008 și respectiv 2 iulie 2008.

2.

Reclamanții au pretins, în special, că menținerea lor într-o «

boxă de metal

», în sala de judecată a constituit un tratament degradant, contrar dispozițiilor articolului 3 din Convenție și că durata procedurilor penale împotriva lor a fost excesivă, cu încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție.

3.

Cererile au fost repartizate primei secții a Curții (articolul 52 § 1 din Regulamentul Curții). La 11 decembrie 2012, o Cameră a Secției a pronunțat o hotărâre în cauză. Camera a decis să conexeze cererile (articolul 42 § 1), a declarat admisibile capetele de cerere privind plasarea reclamanților într-o «

boxă de metal

» și durata procedurilor împotriva lor și inadmisibile celelalte capete de cerere, constatând în unanimitate că a existat o încălcare a articolelor 3 și 6 § 1 din Convenție. Completul de Cameră a fost compus din următorii judecători: Isabelle Berro-Lefèvre, președinte, Elisabeth Steiner, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Khanlar Hajiyev, Mirjana Lazarova Trajkovska și Julia Laffranque, precum și André Wampach, grefier adjunct de secție. La data de 7 martie 2013, Guvernul Federației Ruse

(«

Guvernul

») a formulat o cerere de trimitere la Marea Cameră, în baza articolului 43 din Convenție, completul de 5 judecători al Marii Camere acceptând această cerere la 29 aprilie 2013.

4.

Compunerera Marii Camere a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile articolului 26 §§ 4 și 5 din Convenție și ale articolului 24 din Regulament.

5.

Atât reclamanții, cât și Guvernul, au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (articolul 59 § 1 din Regulament).

6.

O ședință publică a avut loc la Palatul Drepturilor Omului de la Strasbourg, la 18 septembrie 2013 (articolul 59 § 3 din Regulament).

S-au prezentat în fața Curții:

(a)

pentru Guvern

Domnul

G.

Matyushkin,

reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor

Omului,

Agent,

Domnul

N.

Mikhaylov,

Domnul

P.

Smirnov,

Doamna O.

Ocheretyanaya,

Consilieri;

(b)

pentru reclamanți

Domnul

V. Palchinskii,

reprezentant al domnului Svinarenko,

Avocat,

Domnul

E.

Plotnikov,

Doamna V.

Taysaeva,

reprezentanți ai domnului Slyadnev,

Avocați.

Curtea a ascultat pledoariile domnului Palchinskii,

domnului Plotnikov, doamnei

Taysaeva și domnului Matyushkin.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

7.

Reclamanții s-au născut în 1968 și respectiv 1970. Primul reclamant, domnul Svinarenko, se află în prezent în executarea unei pedepse cu închisoarea în regiunea Murmansk. Al doilea reclamant, domnul Slyadnev, se află la Sinegorye, în districtul Yagodninskiy din regiunea Magadan.

A.

Ancheta preliminară

8.

În 2002, Departamentul de Investigații din Circuitul Federal din Extremul Orient al Comitetului de Investigații al Ministerului de Interne a inițiat mai multe seturi de proceduri penale împotriva unei persoane, domnul Grishin.

9.

La 24 septembrie 2002, primul reclamant a fost interogat în calitate de suspect în aceste proceduri. La 9 octombrie 2002, el a fost arestat. Într-o decizie din 12 noiembrie 2002 prin care se dispunea arestarea sa preventivă, judecătoria din Magadan a constatat că infracțiunile de care era acuzat au fost comise în cursul unei perioade de probă de trei ani, în urma unei hotărâri a tribunalului din Yagodninskiy a regiunii Magadan din 13 aprilie 2001, prin care acesta a fost condamnat pentru furt, aplicându-i-se o pedeapsă cu închisoarea de 5 ani cu suspendarea condiționată a executării. De asemenea, a mai constatat că inculpatul avea referințe negative de la locul său de reședință și că și-a încălcat angajamentul de a apărea în fața organului de urmărire penală. Potrivit acuzațiilor finale împotriva primului reclamant, el a fost acuzat de tâlhărie cu violență împotriva domnului A.S. și a doamnei T.S. în septembrie 2002, în calitate de membru al unei bande condusă de domnul Grishin, precum de achiziționarea, depozitarea, transportul și portul ilegal de muniție.

10.

La 20 ianuarie 2003, al doilea reclamant, care ispășea o pedeapsă cu închisoarea după condamnarea sa de către tribunalul din Yagodninskiy al regiunii Magadan la 26 iulie 2002 pentru ucidere din culpă, în temeiul articolului 109 § 1 din Codul penal al Federației Ruse («

CP

»), a fost interogat în calitate de suspect în procedura inițiată împotriva domnului Grishin. La 22 ianuarie 2003, el a fost acuzat de următoarele infracțiuni:

(i)

organizarea unei bande armate sub conducerea domnului Grishin și participarea la atacuri asurpa cetățenilor împreună cu respectiva bandă, din octombrie 2001 până în septembrie 2002 - în temeiul articolului 209 § 1 din CP;

(ii)

tâlhărirea, în octombrie 2001, a domnului V.B., directorul unei companii private de rafinare a aurului, prin utilizarea de arme și violență care au pus în pericol viața și sănătatea și prin amenințarea de a folosi astfel de violență, de către un grup organizat, cu scopul de a-și însuși bunurile altuia, de o valoare substanțială - în temeiul articolului 162 § 3 din CP;

(iii)

depozitarea ilegală și transportul de metale prețioase (aur industrial sustras de la domnul V.B.), de o valoare substanțială, de către un grup organizat, în luna octombrie

2001 - în temeiul articolului 191 § 2 din CP;

(iv)

extorcare de fonduri (contra domnului V.B.) în octombrie 2001, cu scopul însușirii acestora sub amenințarea de folosire a violenței, de către un grup organizat - în temeiul articolului 163 § 3 din CP;

(V)

tâlhărirea domnului Ya.B., în octombrie 2001, prin utilizarea de arme și violență care au pus în pericol viața și sănătatea și prin amenințarea de a folosi astfel de violență, de către un grup de persoane având un plan premeditat, prin intrarea ilegală într-o locuință cu scopul de a-și însuși bunurile altuia, de o valoare substanțială - în temeiul articolului 162 § 3 din CP; și

(vi)

achiziționarea, depozitarea, transferul, transportul și portul de arme de foc de către un grup organizat, în octombrie 2001 - în temeiul articolului 222 § 3 din CP.

...

B.

Etapa în fața instanței

...

3.

Al treilea proces

35.

La 4 septembrie 2007, tribunalul regional din Magadan primit dosarul cauzei și a deschis procedura. ...

38.

La 5 februarie 2008, un juriu alcătuit din doisprezece jurați și doi jurați supleanți a fost constituit din cadrul celor treizeci și patru de jurați candidați care au apărut în fața instanței de judecată, iar procesul a demarat. Instanța a avut cinci sau șase termene lunare în perioada februarie-iunie 2008, două termene în luna iulie, patru în luna august (după o pauză cauzată de vacanța judecătorească de la 1 iulie până la 18 august), unsprezece în luna septembrie, șase în luna octombrie, zece în noiembrie și patru în decembrie 2008. Unele dintre termene au avut loc fără prezența juraților, vizând diverse aspecte procedurale, inclusiv admisibilitatea probelor și cererile pentru examinarea probelor în fața juriului. Instanța a examinat volumul mare de dovezi, inclusiv declarațiile a mai mult de șaptezeci de victime și martori, precum și numeroase rapoarte de expertiză.

...

40.

La 13 februarie 2009, instanța a început audierea pledoariilor părților.

41.

La 7 martie 2009, jurații au dat un verdict de «

nevinovat

» în privința primului reclamant. Totodată, au constatat vinovăția celui de-al doilea reclamant, cu privire la «acte arbitrare ilegale» și nevinovăția în legătură cu celelalte acuzații.

42.

La 12 martie 2009, instanța a dispus eliberarea celui de-al doilea reclamant cu condiția de a nu-și părăsi locul de reședință și de a se comporta într-o manieră conformă cu legea.

43.

La 19 martie 2009, instanța a pronunțat hotărârea, achitându-l pe primul reclamant și constatând, cu privire la al doilea reclamant, că la 11 octombrie 2001, acesta împreună cu domnul Grishin și domnul N.G. (împotriva căruia procesul penal a încetat ca urmare a decesului său) au cerut domnului Ya.B. să ramburseze o datorie în valoare de 100,000 de ruble rusești (RUB); ca urmare a refuzului domnului Ya.B., domnul Grishin și domnul N.G. l-au bătut; al doilea reclamant l-a bătut pe domnul S.K., care a asistat la bătaia domnului Ya.B.; cei trei l-au dus apoi pe domnul Ya.B. la dominciliul său, iar domnul Grishin a luat bani de la acesta, în sumă de 247,000 RUB.

44.

Instanța a constatat că nu au fost neconcordanțe în dosarul cauzei cu privire cel de-al doilea reclamant, care a fost caracterizat negativ de către autoritatea locală și de către un ofițer de poliție de la locul de reședință, precum și pozitiv de către administrația unui centru de detenție în care el a fost deținut în arest preventiv, și de administrația unui penitenciar în care a executat a pedeapsă pentru o condamnare anterioară.

45.

Instanța l-a condamnat pe al doilea reclamant, în temeiul articolului 330 § 2 din CP, pentru «

acte arbitrare ilegale

» prin folosirea violenței, i-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea de doi ani și zece luni, a revocat suspendarea pedepsei aplicate în urma condamnării din 2001, deoarece noua infracțiune a fost comisă în perioada de probă, și, după adăugarea pedepsei suspendate condiționat și revocate, l-a condamnat la un total de patru ani și cinci luni de închisoare; l-a scutit de executarea pedepsei în partea referitoare la condamnarea în temeiul articolului 330 § 2, deoarece răspunderea pentru infracțiunea în cauză s-a prescris, și a constatat că pedeapsa rămasă a fost executată, având în vedere arestarea sa preventivă de la 24 aprilie 2003 la 22 iunie 2004 și de la 6 decembrie 2005 la 12 martie 2009, care a durat patru ani, cinci luni și șase zile în total. Aceasta l-a achitat pentru acuzațiile rămase.

...

C.

Condițiile din sala de judecată

48.

În timpul detenției reclamanților în arest preventiv, aceștia erau însoțiți de agenți de poliție atunci când erau duși la instanța din Magadan de la centrele lor de detenție. În timpul ședințelor, reclamanții erau așezați pe o bancă închisă pe patru laturi cu tije metalice cu un diametru de 10 milimetri. Incinta avea 255 de centimetri lungime, 150 de centimetri lățime și 225 centimetri înălțime, cu un plafon din plasă de oțel și o ușă, de asemenea, din tije metalice. Distanța dintre tijele metalice era de 19 centimetri.

49.

Agenți de poliție armați erau plasați lângă incinta metalică. Un număr de două gărzi de poliție pentru ficare deținut erau plasate întotdeauna - opt gardieni de poliție în total, în timpul primului și celui de-al doilea proces și șase gardieni de poliție pentru reclamanți și unul pentru coinculpații lor, pe parcursul celui de-al al treilea proces.

D.

Proceduri privind compensațiile

50.

După ce achitarea primului reclamant a devenit definitivă, acesta a introdus o acțiune împotriva statului pentru prejudiciul suferit ca urmare a procedurii penale împotriva sa.

51.

La 23 octombrie 2009, tribunalul regional din Magadan i-a acordat 18,569 RUB cu titlu de prejudiciu material, reprezentând ajutorul de șomaj care nu i-a fost plătit ca urmare a detenției sale în arest preventiv. La 17 decembrie 2009, Curtea Supremă a Federației Ruse a confirmat hotărârea tribunalului regional.

52.

La 1 martie 2010, judecătoria din Magadan a acordat primului reclamant suma de 50,000 RUB cu titlu de prejudiciu moral, suferit de acesta ca rezultat al urmăririi penale, al obligației de a nu părăsi locul de reședință și al arestării sale preventive, de la 9 octombrie 2002 și până la momentul eliberării sale, ca urmare a primului verdict de nevinovăție al juraților din 22 iunie 2004, precum și de la 6 decembrie 2005 până la 17 noiembrie 2006. Reclamantul a formulat recurs împotriva hotărârii susținând, printre altele, că suma acordată nu era echitabilă și rezonabilă. La 30 martie 2010, tribunalul regional din Magadan a respins recursul reclamantului și a confirmat hotărârea primei instanțe.

II.

DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE

A.

Interzicerea tratamentului degradant

53.

Articolul 21 din Constituția Federației Ruse prevede, în partea relevantă, după cum urmează:

«

1.

Demnitatea umană este protejată de stat. Nimic nu poate servi drept bază pentru derogarea de la aceasta.

2.

Nimeni nu va fi supus torturii, violenței sau altor tratamente sau pedepse severe sau degradante

...

»

54.

Articolul 9 din Codul de procedură penală al Federației Ruse interzice, printre altele, tratamentul degradant al participanților în procedurile penale.

B.

Boxele de metal în sălile de judecată

1.

Circulara Ministerului Justiției, Curții Supreme de Justiție și a Ministerului de Interne

55.

O circulară nepublicată, datând din 3 februarie 1993 și emisă în comun de către Ministerul Justiției al Federației Ruse (nr. 5-63-96), Curtea Supremă a Federației Ruse (nr. 11-nk/7) și Ministerul de Interne al Federației Ruse (nr. 1/483) conținea «

propuneri privind crearea condițiilor adecvate de examinare de către instanțe a cauzelor penale și siguranța participanților la proces și a gardienilor trupelor interne și escortelor de poliție în exercitarea funcțiilor lor

».

Aceasta a instruit președinții instanțelor comune «

să asigure, înainte de 1 ianuarie 1994, montarea în toate sălile de judecată a unor bare metalice fixe de separare a inculpaților în cauzele penale de banca instanței și de publicul prezent la ședință

». De asemenea, a instruit ofițerii de escortă să plaseze în spatele acestor «

bare

» toți inculpații care erau în custodie.

2.

Ordinele Ministerului de Interne

(a)

Ordinul din 1996

56.

Directiva privind paza și transferul suspecților și acuzaților, pre-aprobată de Curtea Supremă a Federației Ruse, Ministerul Justiției și Parchetul General și aprobată de către Ministerul de Interne al Federației Ruse la 26 ianuarie 1996 prin Ordinul nr. 41 (dsp) «

numai pentru uz intern

», stipula plasarea inculpaților în spatele «

barelor

» de metal în sala de judecată.

(b)

Ordinul din 2006

57.

O

prevedere similară a fost inclusă în Directivele de funcționare a centrelor de detenție temporară și a unităților de supraveghere și transfer a suspecților și acuzaților, pre-aprobate de Oficiul pentru administrarea instanțelor al Curții Supreme a Federației Ruse, la 8 februarie 2006 (nr. CD-AG/269) și de Parchetul General al Federației Ruse, la 16 februarie 2006 (nr. 16-13-06), și aprobate la 7 martie 2006 prin Ordinul nr. 140 (dsp) «

numai pentru uz intern

» al Ministerului de Interne al Federației Ruse. Potrivit acestor directive, este interzis transferul suspecților și al acuzaților în sălile de judecată care nu sunt echipate cu «

bare de sigutanță

»

(защитное

ограждение, барьер)

.

(c)

Examinarea Ordinelor de către Curtea Supremă

58.

Ordinul nr. 41 a fost contestat în fața Curții Supreme a Federației Ruse de o persoană, domnul Sh., pentru motivul că dispoziția cu privire la plasarea inculpaților în spatele «

barelor

» metalice în timpul proceselor încalcă legislația internă și Convenția, deoarece ambele interzic tratamentul degradant și garantează dreptul la un proces echitabil. El s-a plâns că a fost efectiv ținut într-o cușcă de metal într-o sală de judecată în timpul procesului și că i-a fost imposibil să comunice cu avocatul său.

59.

În decizia sa din 19 octombrie 2004, Curtea Supremă, în complet de judecător unic, a constatat că prevederea contestată viza persoanele deținute preventiv ca urmare a unei hotărâri judecătorești, în conformitate cu cerințele din Codul de procedură penală, precum și că era responsabilitatea poliției de a proteja și de a efectua tranferul lor de la centrele de detenție către instanțele de judecată (Articolul 10 § 16 din Legea poliției). Instanța a reiterat că detenția preventivă trebuia efectuată în conformitate cu principiile legalității, caracterului echitabil, prezumției de nevinovăție, egalității în fața legii, umanismului și respectării demnității umane, precum și în conformitate cu Constituția, principiile și normele dreptului internațional și acordurile internaționale ale Federației Ruse; în plus, detenția nu poate fi însoțită de tortură sau de alte acte care vizează provocarea de suferințe fizice sau morale (Legea federală

privind detenția suspecților și inculpaților). Având în vedere cele de mai sus, Curtea Supremă a conchis că prevederea referitoare la plasarea inculpaților în spatele unor «

bare

» de metal nu poate fi considerată ca aducând atingere demnității sau onoarei umane sau ca încălcând dreptul la un proces echitabil.

60.

Domnul Sh. a formulat recurs împotriva deciziei Curții Supreme invocând, printre altele, faptul că aceasta nu a fost însoțită de motive. La 23 decembrie 2004, completul de recursuri al Curții Supreme (într-o formațiune de trei judecători) a respins recursul și a confirmat în totalitate concluziile primei instanțe. Acesta a remarcat că Ordinul în litigiu nu stabilea caracteristicile «

barelor

» de metal.

61.

Contestațiile cu privire la legalitatea ambelor Ordine (cel din 1996 și cel din 2006, a se vedea paragrafele 56 și 57 de mai sus), în temeiul lipsei publicării lor oficiale, au fost respinse de Curtea Supremă a Federației Ruse, care a statuat că Ordinele nu trebuiau publicate, deoarece conțin informații confidențiale și au fost înregistrate la Ministerul Justiției (decizia din 2 decembrie 2002, confirmată de completul de recursuri al Curții Supreme la 24 aprilie 2003 cu privire la Ordinul nr. 41, precum și decizia din 7 decembrie 2011 privind Ordinul nr. 140).

3.

Normele privitoare la construcții

(a)

Normele aplicabile la data procesului reclamanților

62.

La 2 decembrie 1999 Oficiul pentru administrarea instanțelor al Curții Supreme a Federației Ruse a aprobat, prin Ordinul nr. 154, Normele privind proiectarea și construcția clădirilor afectate instanțelor de drept comun (SP 31-104-2000). Normele au fost aprobate ulterior de către Comitetul Federal de Stat pentru construcții, locuințe și servicii comunale, și a intrat în vigoare la 1 august 2000. Acestea au fost elaborae de un grup de experți, inclusiv președintele Curții Supreme a Federației Ruse, directorul general al Oficiului pentru administrarea instanțelor al Curții Supreme a Federației Ruse și membrii Consiliului magistraturii Federației Ruse. Normele țineau seama de propunerile prezentate în circulara comună a Ministerului Justiției, Curții Supreme și Ministerului de Interne din 3 februarie 1993 (a se vedea paragraful 55 de mai sus).

63.

Normele prevedeau crearea unui sub-perimetru pentru inculpați în sălile de judecată pentru audierea cauzelor penale, închis pe patru laturi cu bare de metal

(металлическая

заградительная решетка),

constând în tije metalice de cel puțin 14 mm în diametru, 220 de centimetri în înălțime, cu un plafon din sârmă de oțel sau extinse până la plafonul sălii de judecată, și prevăzut cu o ușă (paragrafele 5.4, 5.9 și 8.3 din Norme).

64.

Printre alte prevederi referitoare la securitate, Normele prevedeau accesul din celulele acuzaților din incinta instanței către sala de judecată prin coridoare și scări separate și o intrare separată în sala de judecată. Intrarea publicului în clădirea instanței și în sala de judecată cu ocazia ședințelor în cauzele penale trebuia să prevadă instalarea detectoarelor de metale. Ferestrele din sala de judecată trebuiau prevăzute cu bare de metal (punctele 5.11, 5.35, 8.1 și 8.2 din Norme).

(b)

Noile norme

65.

De la 1 iulie 2013, proiectarea și amenajarea clădirilor afectate instanțelor de drept comun este reglementată prin normele elaborate de un grup de experți de la Oficiul pentru administrarea instanțelor al Curții Supreme a Federației Ruse și organizații arhitecturale și de constructii, fiind aprobate de către Agenția Federală pentru Construcții, locuințe și servicii comunale la 25 decembrie 2012.

66.

Noile norme prevăd două tipuri de «

cabine de siguranță

»

(защитные кабины)

în sălile de judecată pentru persoanele aflate în arest, și anume o «

cabină de siguranță

» din bare metalice cu caracteristici identice cu cele prevăzute în vechile norme (a se vedea paragraful 63 de mai sus) și o «

cabină de siguranță transparentă izolantă

», fabricată dintr-o carcasă de oțel și pereți din sticlă antiglonț. Ambele cabine trebuie să fie echipate cu uși încuiate pe exterior.

C.

Arestarea preventivă

67.

În conformitate cu dispoziția generală de la articolul 108 din Codul de procedură penală al Federației Ruse, arestarea preventivă poate fi dispusă de o instanță în ceea ce privește persoanele suspectate sau acuzate de săvârșirea unei infracțiuni care se pedepsește cu mai mult de doi ani închisoare (trei ani închisoare din decembrie 2012), cu condiția ca o măsură preventivă mai puțin restrictivă, cum ar fi, de exemplu, obligația de a nu părăsi reședința, garanția personală sau cauțiunea, să nu poată fi aplicată. Persoanele suspectate sau acuzate de săvârșirea unei infracțiuni pasibile de pedepse cu închisoarea mai mici, pot fi arestate preventiv în circumstanțe excepționale, în special în cazul în care nu au un loc permanent de reședință, identitatea lor nu a fost stabilită, au încălcat o măsură preventivă impusă anterior sau s-au sustras.

68.

O instanță este cea care trebuie să analizeze dacă există motive suficiente pentru a considera că acuzatul ar putea să se sustragă, să recidiveze sau să obstrucționeze procedura (ibid., articolul 97). Alte circumstanțe, cum ar fi gravitatea acuzației, personalitatea acuzatului, vârsta lui, starea de sănătate, situația familială și ocupația, trebuie deopotrivă luate în considerare (ibid., articolul 99).

69.

În urma modificărilor aduse Codului de procedură penală între decembrie 2009 și noiembrie 2012, persoanele suspectate sau acuzate de infracțiuni non-violente împotriva proprietății și în domeniul economic nu mai pot fi arestate preventiv.

III.

DOCUMENTE ȘI PRACTICĂ INTERNAȚIONALE PERTINENTE

A.

Comitetul pentru Drepturile Omului al Organizației Națiunilor Unite

70.

În cadrul reuniunii sale din 20 martie 2014, după luarea în considerare a comunicării nr. 1405/2005, prezentată de Mikhail Pustovoit împotriva Ucrainei, Comitetul pentru Drepturile Omului al ONU a adoptat Opiniile potrivit cărora plasarea domnului Pustovoit într-o boxă de metal în timpul procesului său public, cu mâinile încătușate la spate, a încălcat articolul 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, analizat separat, ca urmare a tratamentului degradant la care a fost supus, și coroborat cu articolul 14 (1) din Pact, ca urmare a tratamentului degradant care a afectat caracterul echitabil al procesului său (punctele 9.3 și 10 din Opinii).

B.

Regulile Standard Minime ale Națiunilor Unite privind tratamentul deținuților

71.

Regulile standard minime privind tratamentul deținuților, adoptate de Primul Congres al Națiunilor Unite pentru prevenirea crimei și tratamentul delicvenților din 1955 și aprobate de Consiliul Economic și Social prin rezoluțiile sale 663 C (XXIV) din 31 iulie 1957 și 2076 (LXII) din 13 mai 1977, cuprind următorul principiu călăuzitor în ceea ce privește instrumentele de constrângere:

«

33.

Instrumentele de constrângere, cum ar fi cătușele, lanțurile, barele sau jachetele de forță nu se aplică ca o pedeapsă. Mai mult decât atât, lanțurile și barele nu se utilizează în scop restrictiv. Alte instrumente de reținere nu se utilizează decât în următoarele situații:

(a)

Ca măsură de precauție împotriva evadării în timpul unui transfer, cu condiția ca acestea să fie îndepărtate atunci când deținutul apare în fața unei autorități administrative sau judecătorești;

...

»

C.

Tribunalele penale internaționale

72.

Regulile de procedură și privind probele ale Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (articolul 83) și ale Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda (articolul 83) prevăd că instrumentele de constrângere, cum ar fi cătușele, pot fi utilizate numai ca măsură de precauție împotriva evadării în timpul transferului sau din motive de securitate; cu toate acestea, odată ce acuzatul apare în fața instanței, instrumentele de constrângere se îndepărtează.

73.

Articolul 63 din Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale prevede următoarele:

«

1.

Inculpatul este prezent în timpul procesului.

2.

În cazul în care inculpatul, fiind prezent în fața Curții, continuă să perturbe procesul, Camera poate îndepărta acuzatul și trebuie să prevadă pentru el sau ea posibilitatea de a urmări procesul și de a instrui apărarea din afara sălii de judecată, prin utilizarea tehnologiei de comunicare, dacă este necesar.

Aceste măsuri vor fi luate numai în circumstanțe excepționale, după ce alte alternative rezonabile s-au dovedit a fi inadecvate, și numai pentru o durată strict necesară.

»

D.

Amnesty International

74.

Fair Trials Manual

al Amnesty International prevede după cum urmează:

"15.3

Proceduri care pot influența prezumția de nevinovăție

...

Trebuie acordată o atenție deosebită ca niciun atribut de vinovăție să nu fie suportat de către inculpat în timpul procesului, care ar putea avea un impact asupra prezumției de nevinovăție a acestuia.

Astfel de atribute ar putea include plasarea inculpatului într-o celulă în sala de judecată

...

»

E.

Utilizarea «

boxelor de metal

» în sala de judecată

în statele membre ale Consiliului Europei

75.

«

Boxa de metal

» a fost

utilizată ca măsură de securitate standard cu privire la persoanele suspectate sau acuzate care apar în fața unei instanțe în timp ce se află în custodie, în unele state membre ale Consiliului Europei, cum ar fi Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Armenia și Georgia au abandonat utilizarea acestora (a se vedea

Ashot Harutyunyan împotriva Armeniei,

nr. 34334/04, § 118, 15 iunie 2010 și

Rezoluția CM/ResDH (2011)105 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei). Republica Moldova și Ucraina sunt în curs de a face acest lucru (a se vedea, în ceea ce privește Ucraina, Dispozițiile tranzitorii ale Codului de procedură penală al Ucrainei din 2012, în special alineatul 21 din Secțiunea XI, care impune Cabinetului de Miniștri să prezinte propuneri pentru Parlament pentru a asigura finanțarea înlocuirii «

boxelor despărțitoare metalice

»

în sălile de judecată cu «

despărțitoare de sticlă sau sticlă organică

»).

În Azerbaidjan, în timp ce în unele săli de judecată «

boxele de metal

»

au fost înlocuite cu «

despărțitoare din sticlă

» (a se vedea, de exemplu,

Secțiunea 3 «

Evoluțiile în sectorul justiției

» a Raportului din 2011 de monitorizare a Proceselor în Azerbaijan al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa), continuarea utilizării lor este prevăzută de Instrucțiunea Ministerului Justiției din Azerbaidjan din 29 decembrie 2012 privind procedurile pentru escortarea persoanelor arestate și condamnate și Instrucțiunea Ministerului Afacerilor Interne al Azerbaidjanului din 14 ianuarie 2013 privind procedurile de pază și escortare de către poliție a persoanelor ținute în centre de detenție temporare.

76.

Alte state membre utilizează

«

boxe

»

din motive de securitate, în anumite circumstanțe sau la anumite instanțe. De exemplu, în Curtea pentru infracțiuni grave din Albania inculpatul poate fi plasat într-un perimetru închis cu bare de metal. În Serbia există o sală de judecată

– la Penitenciarul Regional (Central) din Belgrad - ca sală de judecată auxiliară a Înaltei Curți din Belgrad, în care boxa acuzaților este închisă de bare de metal și sticlă antiglonț. În Franța, unele instanțe sunt prevăzute cu boxe de sticlă, care, în cazuri rare, sunt armate cu cabluri de oțel și utilizate în temeiul unei decizii a președintelui completului de judecată. În Letonia, deși câteva instanțe au încă boxe de metal, practica este în declin. În Italia, boxele de metal instalate în anii 1980 pentru procesele membrilor presupuși ai mafiei sau ai grupurilor teroriste nu mai sunt folosite.

ÎN DREPT

...

I.

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENȚIE

84.

Reclamanții s-au plâns cu privire la plasarea lor într-o boxă de metal în sala de judecată, în fața instanței investite cu judecarea cauzei lor. Ei au afirmat că o astfel conduită a constituit un tratament degradant, interzis de articolul 3 din Convenție, care prevede următoarele:

«

Nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante.

»

...

B.

Argumentele părților

în fața Marii Camere

1.

Guvernul

88.

Guvernul a susținut că, în Uniunea Sovietică, boxele pentru inculpați în sălile de judecată semănau cu o tribună. «

Grilajul

» metalic a fost folosit pentru prima dată în timpul procesului criminalului în serie notoriu A. Chikatilo în 1992, în scopul de a proteja inculpatul de rudele numeroaselor sale victime.

89.

«

Barele de metal

» au fost introduse în sălile de judecată din Rusia în 1994, în conformitate cu o circulară comună din 3 februarie 1993, emisă de Ministerul de Justiție al Federației Ruse, Curtea Supremă a Federației Ruse și Ministerul de Interne al Federației Ruse (a se vedea paragraful 55 de mai sus), ca răspuns la un val de infracționalitate în urma destrămării Uniunii Sovietice și în perioada reorganizării sistemului de stat. Măsura a urmărit scopul de a împiedica inculpații în cadrul procedurilor penale de a se sustragere sau de a ataca ofițeri de escortă, judecători, martori și victime, deoarece numărul unor astfel de incidente a crescut, precum și asigurarea siguranței publicului în sălile de judecată.

90.

Conform statisticilor oficiale ale Ministerului de Interne al Federației Ruse, Ministerul de Justiție al Federației Ruse și Comisiei de Statistică a CSI (Comunitatea Statelor Independente), rata criminalității în Rusia și CSI în anul 1992, în comparație cu anul precedent, a crescut cu 27% și 24%, respectiv. În aceeași perioadă, în Rusia, numărul infracțiunilor grave a crescut cu mai mult de 30%, al celor comise de către un grup cu 30% și al tâlhăriilor cu 66%. În 1994, numărul total de persoane condamnate prin hotărâri judecătorești definitive a fost mai mare cu 16.7% față de anul precedent, însumând 924,574.

91.

Guvernul a susținut că, deși situația s-a îmbunătățit de atunci, utilizarea «

grilajului de securitate

» rămâne justificată ca un mijloc de a preveni evadările, de a permite judecătorilor și procurorilor să nu fie distrași de la sarcinile lor primare, de a permite victimelor, martorilor și altor participanți la proceduri să se simtă în siguranță, precum și de a asigura faptul că inculpații sunt protejați de furia victimelor acestora. În plus, inculpații nu sunt limitați în mișcările lor prin folosirea de lanțuri la încheieturile mâinii sau la glezne și sunt liberi să stea în poziții mai confortabile. Guvernul a declarat că prevenirea oricărei tentative de evadare din partea unui inculpat în stare de arest este mai sigură decât arestarea sa după evadare. Acesta a susținut că nu există instrumente internaționale care interzic plasarea inculpaților deținuți în spatele «

barelor de securitate

» în sălile de judecată sau care stabilesc cerințele pentru utilizarea unor astfel de «

bare

».

92.

Potrivit unor statistici al Ministerului de Interne al Federației Ruse, în cursul perioadei 2009-2013 numărul total de evadări din sălile de judecată în Rusia a fost de 0, 4, 5, 2 și respectiv 3 pe an, numărul total de atacuri ale suspecților și acuzaților în custodie asupra agenților statului în sălile de judecată a fost de 1, 1, 7, 0 și respectiv 7 pe an, iar numărul total de incidente de auto-mutilare din partea persoanelor în stare de arest în sălile de judecată a fost de 4, 14, 20, 16 și respectiv 18 pe an. Guvernul a susținut că aceste cifre ar fi fost mai ridicate dacă suspecții și inculpații în stare de arest nu ar fi fost ținuți în spatele «

barelor de securitate

».

93.

Guvernul a susținut că plasarea în spatele «barelor de securitate

» este utilizată pentru toate persoanele suspectate sau acuzate, aflate în arest preventiv. Cu toate acestea, procedura de aplicare și extindere a măsurii arestării preventive servește drept garanție împotriva arbitrarului și a utilizării discreționare a măsurii de siguranță în cauză. Acesta a făcut trimitere la cadrul legal intern privind arestarea preventivă, menită ca o măsură preventivă extraordinară, aplicată ca urmare a evaluării de către o autoritate judiciară a circumstanțelor individuale care indică existența unui pericol de sustragere, de recidivă sau de obstrucționare a administrării justiției, și numai în ceea ce privește persoanele suspectate sau acuzate de comiterea celor mai grave infracțiuni și care prezintă un pericol semnificativ pentru societate (a se vedea paragrafele 67-69 de mai sus).

94.

Conform rapoartelor statistice anuale ale Oficiului pentru administrarea instanțelor al Curții Supreme a Federației Ruse, procentul de inculpați arestați preventiv din numărul total de inculpați judecați în fața instanțelor de prim grad a scăzut de la 17,7% sau 241,111 de persoane în 2007 (cu excepția instanțelor militare) la 12,8% sau 134,937 de persoane în 2012.

95.

Guvernul susține că reclamanții din prezenta cauză a fost ținuți într-o boxă închisă în sala de judecată, în interesul siguranței publice și în strictă conformitate cu legislația internă. Nu a existat nicio dovadă că starea lor de sănătate era deteriorată sau că aceștia necesitau asistență medicală constantă în timpul ședințelor de judecată. Reclamanții nu erau persoane publice cunoscute, a căror apariție în sala de judecată în spatele unui «

grilaj de securitate

» le-ar fi putut afecta grav reputația. Procesul lor nu a avut un profil ridicat ca natură și nu a existat nicio dovadă că, în afară de anumite canale media locale, acesta a fost relatat pe larg în mass-media sau că publicul larg ar fi asistat. Mai mult decât atât, martorii și victimele au refuzat să ia parte la ședințele de judecată de teama răzbunării reclamanților. Guvernul și-a exprimat îndoiala că rudele sau cunoștințele reclamanților au fost prezente la vreun termen de judecată, mai ales că procesul a avut loc în Magadan, în timp ce reclamanții proveneau din Sinegorye, aflat la 500 km depărtare, și de unde nu exista transport public regulat.

96.

Guvernul a susținut că în hotărârea sa, Camera a subestimat în mod clar condamnările anterioare ale reclamanților (...) Ei aveau în antecedente infracțiuni violente comise în grupuri organizate, aspect care, în opinia Guvernului, chiar analizat singur, a fost suficient pentru a confirma predispoziția reclamanților la violență și existența unui risc real pentru siguranță. În plus față de condamnarea primului reclamant pentru furt, Guvernul s-a referit la condamnarea sa pentru tentativă de viol asupra unui minor în 1990, tâlhărie în 2001, precum și condamnarea sa de către curtea regională din Magadan, în 2011, pentru apartenența la un grup organizat de lungă durată și la scară largă, care funcționa din 1990. De asemenea, ambii reclamanți au primit referințe negative din partea șefului autorității locale și a unui ofițer de poliție de la locul lor de reședință, fiind descriși ca indivizi care au dus un mod de viață antisocial manifestat prin abuzul de alcool, lipsa unui loc de muncă, legături cu persoane cu antecedente penale și comportament lipsit de respect față de alții. Mai mult, reclamanții erau acuzați de infracțiuni de violență.

97.

Guvernul a susținut în continuare că referirile din ordinele de detenție cu privire la temerile martorilor erau susținute de dovezi ample, în special declarațiile martorilor din ancheta preliminară în 2002-2003 și din al doilea proces, în perioada 2005-2006. În opinia Guvernului, temerile martorilor și victimelor aveau legătură cu toți cei patru inculpați în cauză, având în vedere că aceștia au acționat într-un grup organizat.

98.

Guvernul a remarcat că reclamanții au avut o participare liberă și activă în timpul procesului, fără semne de frică sau jenă.

99.

Pe baza elementelor de mai sus, Guvernul a distins prezenta cauză de cele privind utilizarea unei boxe de metal într-o sală de judecată, cu privire la care Curtea a constatat încălcarea articolului 3

(el a făcut referire la

Șarban împotriva Moldovei

, nr. 3456/05, 4 octombrie 2005,

Ramishvili și Kokhreidze împotriva Georgiei

, nr. 1704/06, 27 ianuarie 2009; [

Ashot Harutyunyan împotriva Armeniei

, nr. 34334/04], 15 iunie 2010;

Khodorkovskiy împotriva Rusiei

, nr. 5829/04, 31 mai 2011 și

Piruzyan împotriva Armeniei

, nr. 33376/07, 26 iunie 2012), și a găsit asemănări cu o cauză în care s-a constatat lipsa unei încălcări ca urmare a utilizării unei asemenea boxe, și anume

Titarenko împotriva Ucrainei

, nr. 31720/02, §§ 58-64, 20 septembrie 2012.

100.

Guvernul a concluzionat că plasarea reclamanților în spatele unui «

grilaj de securitate

»

a fost justificată de considerente de securitate. Un astfel de tratament

în mod clar nu a atins nivelul minim de severitate necesar pentru a atrage încălcarea articolului 3, iar efectul acestuia asupra reclamanților nu a depășit gradul inevitabil de suferință sau umilire legat de utilizarea justificată a unei măsuri legitime de securitate.

101.

Guvernul a precizat că noile Norme privind proiectarea clădirilor afectate instanțelor de judecată, în vigoare de la 1 iulie 2013, prevăd, în plus față de «

grilajul de metal

» deja existent, amplasarea unei «

cabine din sticlă

» antiglonț (a se vedea paragraful 66 de mai sus). Înlocuirea «

grilajelor de metal

» cu «

cabine din sticlă

» nu este obligatorie și nu au fost stabilite termene limită pentru acest demers. În același timp, unele instanțe au înlocuit deja, din proprie inițiativă, «

grilajele de metal

» cu «

cabine din sticlă

», începând din 2004. Guvernul a susținut că instanțele judecătorești nu sunt împiedicate de la a defini cerințe mai specifice pentru

proiectarea «

cabinelor de siguranță

».

102.

Guvernul a susținut că, fiind o măsură obișnuită, introdusă acum aproximativ douăzeci de ani și aplicată tuturor inculpaților în stare de arest, «

bariera de securitate

», utilizată în cazul reclamanților nu ar fi putut influența jurații la proces sau submina prezumția de nevinovăție. În plus, președintele completului a atras atenția juraților asupra faptului că detenția provizorie a reclamanților nu constituia

o dovadă a vinovăției lor. În plus, primul reclamant a fost achitat cu privire la toate capetele de acuzare, iar al doilea reclamant, cu privire la majoritatea acuzațiilor aduse împotriva sa.

2.

Reclamanții

103.

Reclamanții susțin că plasarea suspecților și acuzaților aflați în arest preventiv într-o boxă de metal în sală de judecată este o practică generală, aplicată indiferent de circumstanțele individuale sau natura infracțiunilor imputate, fie că este vorba de infracțiuni economice, crimă, furt sau infracțiuni minore, în proceduri în fața instanțelor de drept comun sau a judecătorilor de pace, și indiferent dacă persoana respectivă a avut sau nu antecedente penale.

104.

Potrivit reclamanților, această practică este ilegală. Ei au explicat că Ordinele Ministerului de Interne, care prevedeau utilizarea boxelor în sălile de judecată (a se vedea paragrafele 56-57 de mai sus), nu au fost niciodată publicate. În temeiul articolului 15 din Constituția Federației Ruse, care interzicea aplicarea oricăror acte normative care aduc atingere drepturilor și libertăților omului care nu au fost publicate, aceste Ordine nu erau aplicabile și nu puteau fi invocate de Guvern în fața Curții. Regulile de construcție din 2000 și 2013 (a se vedea paragrafele 62-66 de mai sus) nu erau legi adoptate de autoritatea legislativă și nu puteau, prin urmare, să impună restricții privind exercitarea drepturilor omului. Dreptul intern relevant pentru evaluarea legalității utilizării boxelor în timpul procedurilor judiciare era constituit din prevederile din Constituție și din Codul de procedură penală. Niciunul din aceste instrumente nu prevăd posibilitatea de a plasa persoane într-o boxă închisă, în sala de judecată.

105.

Reclamanții au subliniat că demnitatea umană este o valoare absolută, care nu poate fi subminată pentru niciun motiv și care trebuie protejată de stat, indiferent de originea persoanei, antecedentele sale penale sau orice alte caracteristici. Așadar, în opinia lor, Guvernul a săvârșit o eroare afirmând că plasarea reclamanților într-o boxă închisă nu a constituit un tratament degradant pentru că aceștia nu erau figuri publice sau persoane bine-cunoscute, sau pentru că procesul lor nu ar fi atras suficient atenția opiniei publice sau interesul mass-media.

106.

Reclamanții au susținut în continuare că Guvernul a greșit și atunci când a afirmat că nu există instrumente internaționale care interzic plasarea inculpaților în boxe închise. O astfel de interdicție a fost prevăzută în Comentariul general nr. 32 al Comitetului pentru Drepturile Omului al ONU cu privire la articolul 14 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, publicat la 23 august 2007.

107.

Plasarea reclamanților într-o boxă închisă, ca și cum ar fi criminali periculoși deja condamnați, a servit drept instrument de influențare ilegală a juraților, cu încălcarea normelor privind procesele cu jurați, care interzic orice acțiuni de natură să submineze prezumția de nevinovăție și, în special, orice demersuri care ar putea îndemna jurații să aibă vreo prejudecată cu privire la inculpați, prin referire, de exemplu, la condamnările anterioare ale inculpaților sau la faptul că aceștia erau alcoolici cronici sau dependenți de droguri, cu excepția cazului în care aceste informații erau necesare pentru stabilirea elementelor infracțiunilor de care au fost acuzați. Având în vedere cele de mai sus, reclamanții nu au putut avea un proces echitabil, cu respectarea principiul prezumției de nevinovăție. Ei nu au pledat niciodată vinovați și a fost necesar să învingă prejudecata juraților pentru a-și putea dovedi nevinovăția. Fiind plasați într-o boxă în fața judecătorilor care urmau să decidă soarta lor, reclamanții au simțit neputință, inferioritate și anxietate pe tot parcursul procesului. Un astfel de tratament a avut un impact dur asupra puterii lor de concentrare și a vigilenței mentale în timpul procedurilor care priveau un aspect atât de important ca libertatea lor.

108.

Reclamanții au fost expuși publicului larg precum «

maimuțele într-o grădină zoologică

», inclusiv în fața numărului mare al juraților candidați și al martorilor din aceeași localitate, precum și a membrilor familiilor lor și a cunoștințelor care au participat la judecată. Contrar susținerilor Guvernului, exista un serviciu regulat de transport între localitatea reclamanților și Magadan, unde a avut loc procesul. Procesul reclamanților a fost relatat de către televiziunea locală în perioada 2002-2004.

109.

În ceea ce privește argumentul Guvernului că acuzația de infracțiuni violente a justificat plasarea reclamanților într-o boxă închisă, cele trei achitări ale primului reclamant au confirmat că acuzațiile împotriva sa au fost nefondate. Al doilea reclamant a fost achitat pentru cele mai multe dintre acuzații, inclusiv cele privind acte de banditism și de tâlhărie. În orice caz, acest aspect nu poate constitui un argument relevant, având în vedere principiul prezumției de nevinovăție.

110.

În ceea ce privește antecedentele penale ale reclamanților, prin aplicarea primului reclamant a unei pedepse suspendate condiționat, prin hotărârea din 15 iunie 2001 și, prin urmare, neprivarea sa de libertate, instanța a recunoscut că acesta nu reprezenta un pericol pentru societate. Cât privește condamnarea primului reclamant în 2011, este neclar modul în care aceasta ar fi putut justifica plasarea sa într-o boxă închisă, cu mai mulți ani în urmă.

111.

În ceea ce privește temerile martorilor, menționate de către Guvern, motivele pentru aceste presupuse temeri și împrejurările în care au fost luate declarațiile prezentate de Guvern nu au făcut niciodată obiectul vreunei examinări. În plus, înainte de a fi arestat din nou la 6 decembrie 2005, domnul Slyadnev a fost liber pentru un an și cinci luni, în urma achitării sale la 22 iunie 2004. În această perioadă, nu a existat nimic care să justifice aceste temeri, și anume, nimic care să sugereze că a amenințat victimele și martorii sau a comis alte acte ilicite îndreptate împotriva lor. Prin decizia din 8 februarie 2005, tribunalul regional din Magadan a impus reclamanților obligația de a nu părăsi localitatea, ca măsură preventivă, restricție care a durat zece luni. Instanța și parchetul, care nu a atacat această decizie, nu au considerat că reclamanții reprezentau un pericol pentru societate. Nu a existat niciun motiv pentru care această măsură preventivă a fost înlocuită cu arestarea preventivă, la 6 decembrie 2005. Domnul

Slyadnev a fost reținut pentru aceleași motive ca și co-pârâtul său, domnul Grishin. Constatarea de către Curte a unei încălcări a articolului 5 § 3 din Convenție în cauza introdusă de domnul Grishin și, în special, constatarea lipsei motivelor pentru temerile martorilor, sunt aplicabile și în speță (a se vedea

Mikhail Grishin

împotriva Rusiei

, nr. 14807/08, §§ 147-156, 24 iulie 2012). Din moment ce arestarea preventivă a fost lipsită de motive «

relevante și suficiente

» și, prin urmare, nu putea fi considerată legală, nici plasarea în boxa închisă nu putea fi considerată legală, urmând logica Guvernului. Nimic nu a indicat un comportament necorespunzător din partea reclamanților în timpul procesului în cauză.

112.

Reclamanții au conchis că Guvernul nu a reușit să dovedească că riscurile de securitate invocate de acesta au existat cu adevărat și că reclamanții s-ar fi putut sustrage sau ar fi putut recurge la violență.

Nu au existat motive serioase pentru a confirma teama pentru un comportament ilegal din partea lor în sala de judecată. Plasarea lor într-o boxă de metal în timpul ședințelor de judecată desfășurate la tribunalul regional din Magadan nu a fost, prin urmare, justificată de considerente de securitate și a constituit tratament degradant cu încălcarea articolului 3. Un astfel de tratament, comparabil cu tratamentul animalelor sălbatice ținute în cuști de metal într-un circ sau la gradina zoologică, a intimidat reclamanții și i-a umilit în ochii lor și în cei ai publicului, stârnind în ei un sentiment de teamă, angoasă și inferioritate; de asemenea, acesta a subminat principiul prezumției de nevinovăție. Recent inițiatul proces de înlocuire a boxelor de metal din sălile de judecată cu cabine din sticlă este o confirmare în sine a recunoașterii din partea Rusiei că utilizarea boxelor de metal a constituit o încălcare a drepturilor omului.

C. Aprecierea Curții

1.

Principii relevante

113.

Astfel cum a afirmat Curtea în repetate rânduri, articolul 3 din Convenție consacră una dintre valorile fundamentale ale unei societăți democratice. Acesta interzice în termeni absoluți tortura sau tratamentele sau pedepsele inumane sau degradante, indiferent de circumstanțe și de comportamentul victimei (a se vedea, printre multe alte autorități,

Labita împotriva Italiei

[GC], nr. 26772/95, § 119, ECHR 2000-IV).

114.

Relele tratamente trebuie să atingă un nivel minim de severitate pentru a intra sub incidența articolului 3. Evaluarea acestui minim este relativă; aceasta depinde de toate circumstanțele cauzei, cum ar fi durata tratamentului, efectele sale fizice și psihice și, în unele cazuri, sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei (a se vedea, de exemplu,

Jalloh împotriva Germaniei

[GC], nr. 54810/00, § 67, ECHR 2006-IX). Deși chestiunea dacă scopul tratamentului a fost de a umili sau înjosi victima este un factor care trebuie luat în considerare, absența unui astfel de scop nu poate exclude categoric constatarea unei încălcări a articolului 3 (a se vedea, printre altele,

V. împotriva Regatului Unit,

nr. 24888/94 [GC], § 71, ECHR 1999-IX).

115.

Tratamentul este considerat a fi «

degradant

» în sensul articolului 3, atunci când umilește sau înjosește o persoană, denotând lipsă de respect pentru aceasta sau diminuându-i demnitatea umană, sau atunci când îi trezește sentimente de frică, angoasă sau inferioritate capabile de a-i învinge rezistența morală și fizică (a se vedea

M.S.S. împotriva Belgiei și Greciei

[GC], nr. 30696/09, § 220, ECHR 2011 și

El-Masri împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei

[GC], nr. 39630/09, § 202, ECHR 2012). Caracterul public al tratamentului poate fi un factor relevant sau agravant pentru a aprecia dacă acesta este «

degradant

» în sensul articolului 3 (a se vedea,

printre altele,

Tyrer împotriva Regatului Unit

, 25 aprilie 1978, § 32, seria A nr. 26;

Erdoğan Yagiz împotriva Turciei

, nr. 27473/02, § 37, 6 martie 2007 și

Kummer împotriva Republicii Cehă

, nr. 32133/11, § 64, 25 iulie 2013).

116.

Pentru ca un tratament să fie considerat «

degradant

», suferința sau umilința implicate trebuie, în orice caz, să depășească acel grad inevitabil de suferință sau umilire legat de o anumită formă de tratament legitim (a se vedea

V. împotriva Regatului Unit

, citată de mai sus, § 71). Măsurile privative de libertate pot implica de multe ori un astfel de element. Cu toate acestea, nu se poate spune că executarea arestului preventiv în sine ridică o problemă sub aspectul articolului 3. Cu toate acestea, în baza acestei dispoziții, statul trebuie să se asigure că o persoană este deținută în condiții care sunt compatibile cu respectarea demnității sale umane și că modul și metoda de executare a măsurii nu-l expun la suferință sau dureri de o intensitate care să depășească nivelul inevitabil de suferință inerent detenției (a se vedea

Kudla împotriva Poloniei

[GC], nr. 30210/96, §§ 92-94, ECHR 2000-XI).

117.

În ceea ce privește măsurile de constrângere, cum ar fi încătușarea, acestea nu atrag în mod normal incidența articolului 3 din Convenție atunci când sunt aplicate în legătură cu arestarea sau detenția legală și nu implică folosirea forței sau expunerea în public prin depășirea a ceea ce este considerat rezonabil necesar în circumstanțele date. În acest sens, prezintă importanță, de exemplu, faptul că există motive să se creadă că persoana în cauză ar rezista arestării, ar încerca să se ascundă sau ar putea provoca vătămări sau pagube sau distruge probe (a se vedea

Raninen împotriva Finlandei

, 16 decembrie 1997, § 56,

Culegere de hotărâri și decizii

1997-VIII;

Öcalan împotriva Turciei

[GC], nr. 46221/99, § 182, ECHR 2005-IV și

Gorodnitchev împotriva Rusiei

, nr. 52058/99, §§ 101, 102, 105 și 108, 24 mai 2007; a se vedea, de asemenea,

Miroslaw Garlicki împotriva Poloniei

, nr. 36921/07, §§ 73-75, 14 iunie 2011).

118.

Respectarea demnității umane face parte din însăși esența Convenției (a se vedea

Pretty împotriva Regatului Unit

, nr. 2346/02, § 65, ECHR 2002-III). Obiectul și scopul Convenției ca instrument de protecție a ființelor umane individuale impune ca dispozițiile acesteia să fie interpretate și aplicate astfel încât garanțiile prevăzute să fie practice și eficiente. Orice interpretare a drepturilor și libertăților garantate trebuie să fie în concordanță cu spiritul general al Convenției, un instrument menit să mențină și să promoveze idealurile și valorile unei societăți democratice (a se vedea

Soering împotriva Regatului Unit

, 7 iulie 1989, § 87, seria A nr. 161).

2.

Abordarea în cazuri similare anterioare

119.

Curtea a examinat, în ultimii ani, mai multe cauze privind utilizarea boxelor de metal în sala de judecată, sub aspectul articolului 3. Curtea a considerat tratamentul respectiv ca «

strict

» și «

umilitor

» (a se vedea

Ramishvili și Kokhreidze

, citată mai sus, § 102,

Ashot Harutyunyan

, citată mai sus, §§ 128-129 și

Piruzyan

, citată mai sus, §§

73-74 ). Aceasta a analizat dacă un astfel de tratament ar putea fi justificat de considerente de securitate în circumstanțele unui caz particular, cum ar fi personalitatea reclamantului (a se vedea

Ramishvili și Kokhreidze

, citată mai sus, § 101), natura infracțiunilor de care a fost acuzat, deși numai acest factor nu a fost considerat ca fiind o justificare suficientă (a se vedea

Piruzyan

, citată mai sus, §

71), antecedentele penale (a se vedea

Khodorkovskiy

, citată mai sus, §

125, și

Khodorkovskiy și Lebedev

împotriva Rusiei

, nr. 11082/06 și 13772/05, §§ 485-486, 25 iulie 2013), comportamentul reclamantului (a se vedea

Ashot Harutyunyan

, citată mai sus, § 127) sau alte dovezi de risc pentru siguranța în sala de judecată sau de evadare (ibid.). De asemenea, a luat în considerare astfel de factori suplimentari precum prezența publicului sau interesul mass-media pentru proces (a se vedea

Șarban

, citată mai sus, § 89, și

Khodorkovskiy

, citată mai sus, § 125).

120.

Utilizarea nejustificată sau «

excesivă

» a unei astfel de măsuri de constrângere în împrejurări speciale a fost cea care a determinat Curtea să concluzioneze, în cazurile de mai sus, că plasarea într-o cușcă de metal în sala de judecată a constituit tratament degradant. Cu toate acestea, într-o cauză, Curtea a constatat cu o majoritate care nu a existat o încălcare a articolului 3 (a se vedea

Titarenko,

citată mai sus, §§ 58-64).

3.

Hotărârea Camerei

121.

Camera a urmat abordarea adoptată în cauzele menționate mai sus (a se vedea paragraful 119

de mai sus). Negăsind nicio dovadă de natură să dea motive serioase de a crede că reclamanții ar fi reprezentat un pericol pentru ordinea și siguranța în sala de judecată, că ar fi existat riscul de a recurge la violență sau de a evada sau că ar fi existat un risc pentru propria lor siguranță, aceasta a apreciat că plasarea lor într-o boxă de metal în sala de judecată nu a fost justificată și, prin urmare, a constituit un tratament degradant (a se vedea pararaful 70 din hotărârea Camerei).

4.

Aprecierea Marii Camere

122.

Curtea se confruntă în speță cu practica de a plasa inculpații, aflați în stare de arest preventiv, în boxe de metal atunci când aceștia apar în fața unei instanțe în cadrul procedurilor penale. Această practică era considerată standard într-o anumită perioadă, după destrămarea Uniunii Sovietice, în unele dintre statele contractante care au fost în trecut Republici în cadrul acesteia, însă de atunci a fost abandonată în mare parte. Chiar și acele state contractante care păstrează această practică, inclusiv statul în cauză, au început procesul de îndepărtare a boxelor de metal din sălile de judecată (a se vedea paragrafele 75 și 101 de mai sus).

123.

Recurgerea la boxe de metal în sălile de judecată se efectua pentru fiecare suspect și acuzat arestat preventiv în Rusia (a se vedea paragrafele 57 și 93 de mai sus). Aceasta rămâne o practică aprobată în Rusia de astăzi, fără niciun angajament din partea statului de a renunta la utilizarea acestor boxe de metal (a se vedea paragrafele 65-66 și 101 de mai sus). Condițiile de plasare a persoanelor în stare de arest (a se vedea paragrafele 67-69 de mai sus) și statisticile Guvernului - 17,7% sau 241,111 de inculpați în stare de arest, în 2007 și 12,8% sau 134,937 de inculpați în stare de arest, în 2012 (a se vedea paragraful 94 de mai sus) - ilustrează amploarea acestei practici.

124.

Curtea observă, în special, că o astfel de practică a fost reglementată printr-un ordin ministerial nepublicat (a se vedea paragrafele 57 și 61 de mai sus). Acest aspect este foarte problematic în sine, având în vedere importanța fundamentală a statului de drept într-o societate democratică, care presupune accesibilitatea normelor juridice (a se vedea, de exemplu,

Silver și alții împotriva Regatului Unit

, 25 martie 1983, §§ 86-87, seria A, nr. 61).

125.

Curtea observă, pe baza fotografiilor dintr-o sală de judecată a instanței din Magadan, că reclamanții au fost ținuți într-o incintă formată din tije metalice pe cele patru laturi, cu un tavan de sârmă (a se vedea paragraful 48 de mai sus), care pot fi descrise ca o cușcă. Reclamanții erau păziți de gardieni de poliție înarmați care rămâneau lângă boxă (a se vedea paragraful 49 de mai sus).

126.

Reclamanții au fost ținuți într-o boxă, în contextul procesului cu jurați derulat la tribunalul regional din Magadan în perioada 2008-2009, ca urmare a acuzării pentru tâlhării cu violență, în calitate de membri ai unei bande, precum și pentru alte infracțiuni comise în perioada 2001-2002 (...) Guvernul a susținut că natura violentă a infracțiunilor de care reclamanții au fost acuzați, împreună cu antecedentele lor penale, referințele negative de la locurile de reședință și temerile martorilor cu privire la comportamentul ilegal al reclamanților, au fost suficiente pentru a confirma predispozitia lor la violență și existența unor reale riscuri de securitate în sala de judecată, pentru a justifica utilizarea unei boxe pentru asigurarea condițiilor adecvate pentru desfășurarea procesului. Reclamanții nu au fost de acord, susținând, în special, că achitarea în totalitate a primului reclamant și achitarea celui de-al doilea reclamant pentru cele mai multe dintre acuzațiile aduse, inclusiv banditism și tâlhărie, au confirmat faptul că acuzațiile aduse împotriva lor au fost nefondate și că, în orice caz, acest aspect nu ar putea fi considerat ca fiind un argument relevant, având în vedere principiul prezumției de nevinovăție.

127.

Curtea este de acord cu Guvernul că ordinea și securitatea în sala de judecată sunt de mare importanță și pot fi considerate ca indispensabile pentru buna administrare a justiției. Sarcina Curții nu este de a discuta probleme legate de arhitectura sălilor de judecată, nici de a da indicații cu privire la ce măsuri specifice de constrângere fizică ar putea fi necesare. Cu toate acestea, mijloacele alese pentru a asigura ordinea și securitatea nu trebuie să implice măsuri restrictive care, în virtutea nivelului lor de gravitate (a se vedea paragraful 114 de mai sus) sau prin natura lor, ar atrage incidența articolului 3. Așa cum Curtea a afirmat în repetate rânduri, articolul 3 interzice în termeni absoluți tortura și tratamentele inumane sau degradante, motiv pentru care nu poate exista nicio justificare pentru un astfel de tratament.

128.

Prin urmare, Curtea va examina în primul rând dacă nivelul minim de severitate menționat la paragraful 127 de mai sus a fost atins în circumstanțele date. În acest sens, se vor avea în vedere efectele pe care măsura restrictivă contestată le-a avut asupra reclamanților.

129.

În acest sens, Curtea observă că procesul reclamanților a fost judecat de un tribunal alcătuit din doisprezece jurați, cu doi jurați supleanți prezenți, precum și judecătorul care prezida. Aceasta ia act, de asemenea, de prezența în sala de judecată a altor participanți la proces, inclusiv un număr mare de martori - mai mult de șaptezeci au depus mărturie la proces - și jurații candidați care au apărut în fața instanței pentru procedura de constituire a completului (a se vedea paragraful 38 de mai sus), precum și de faptul că ședințele de judecată erau deschise publicului larg. Aceasta consideră că expunerea reclamanților într-o boxă închisă, în văzul publicului, trebuie să le fi subminat imaginea și să fi trezit în ei sentimente de umilire, neajutorare, teamă, angoasă și inferioritate.

130.

Curtea observă în continuare că reclamanții au fost supuși tratamentului respectiv pe tot parcursul procesului cu jurați în fața instanței din Magadan, care a durat mai bine de un an și a avut mai multe termene stabilite aproape în fiecare lună.

131.

Mai mult decât atât, faptul că tratamentul respectiv a avut loc în sala de judecată, în contextul procesului reclamanților, atrage incidența principiul prezumției de nevinovăție în cadrul procedurilor penale ca unul dintre elementele unui proces echitabil (a se vedea,

mutatis mutatis

,

Allen împotriva

Regatului Unit

[GC], nr. 25424/09, § 94, ECHR 2013), precum și importanța aparenței de administrare corectă a justiției (a se vedea

Borgers împotriva

Belgiei,

30 octombrie 1991, § 24, Seria A nr. 214-B;

Zhuk împotriva Ucrainei

, nr.

45783/05, § 27, 21 octombrie 2010 și

Atanasov împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei

, nr. 22745/06, § 31, 17 februarie 2011). Ceea ce este în joc este încrederea pe care instanțele dintr-o societate democratică trebuie să o inspire publicului și, mai presus de toate, în ceea ce privește procedurile penale, acuzaților (a se vedea,

mutatis mutandis

,

De Cubber împotriva Belgiei

, 26 octombrie 1984, § 26, seria A nr. 86).

132.

Curtea constată că Comitetul pentru Drepturile Omului al Organizației Națiunilor Unite a concluzionat recent că păstrarea unui inculpat încătușat într-o boxă de metal în timpul procesului său public a constituit un tratament degradant, care a afectat, de asemenea, caracterul echitabil al procesului său (a se vedea paragraful 70 de mai sus). Normele minime pentru tratamentul deținuților emise de Națiunile Unite și Regulile de procedură ale tribunalelor penale internaționale prevăd, în ceea ce privește anumite instrumente de constrângere, că pot fi utilizate numai ca măsură de precauție împotriva evadării în timpul unui transfer, cu condiția ca acestea să fie îndepărtate odată ce acuzații apar în fața unei instanțe (a se vedea paragrafele 71 și 72 de mai sus). Amnesty International Fair Trials Manual prevede că ținerea unui acuzat într-o «

celulă în sala de judecată

» ar putea avea impact asupra prezumției de nevinovăție (a se vedea paragraful 74 de mai sus).

133.

Curtea consideră că reclamanții trebuie să fi avut temeri justificate în mod obiectiv că expunerea lor într-o boxă în timpul audierilor în cauza lor ar transmite judecătorilor, investiți a lua decizii cu privire la aspecte ce țin de răspunderea lor penală și libertatea acestora, o imagine negativă a lor ca fiind persoane într-atât de periculoase încât este nevoie de constrângere fizică extremă, subminând astfel prezumția de nevinovăție. Aceasta

trebuie să le fi provocat anxietate și stres, având în vedere gravitatea a ceea ce a fost în joc pentru ei în procedura în cauză.

134.

Curtea notează că și alte aspecte ale unui proces echitabil

ar putea fi relevante în contextul unei măsuri de izolare în sala de judecată (deși nu sunt incidente în prezenta cauză), și anume dreptul acuzatului de a participa efectiv la procedură (a se vedea

Stanford împoriva Regatului Unit

, 23 februarie 1994, §§ 27-32, seria A nr. 282-A) și de a primi asistență juridică practică și eficientă (a se vedea

Insanov împotriva Azerbaidjanului

, nr. 16133/08, §§ 168-170, 14 martie 2013, precum și

Khodorkovskiy și Lebedev

, citată mai sus, §§ 642-648).

135.

În cele din urmă, Curtea nu găsește convingătoare argumentele potrivit cărora, în condițiile din prezent, ținerea unui inculpat într-o boxă închisă (în contextul descris în paragraful 125 de mai sus), în timpul unui proces, este un mijloc necesar pentru imobilizarea sa fizică, prevenirea evadării, a unui comportament neconform sau agresiv, sau pentru protejarea lor împotriva agresiunii din exterior. Prin urmare, continuarea acestei practici poate cu greu fi înțeleasă altfel decât ca un mijloc de înjosire și degradare a persoanei astfel ținute. Obiectivul de a umili și înjosi persoana ținută într-o boxă închisă în timpul unui proces este, așadar, evident.

136.

În acest context, Curtea constată că închiderea reclamanților într-o cușcă în sala de judecată în timpul procesului acestora trebuie, fără îndoială să-i fi supus la stres de o intensitate care să depășească nivelul inevitabil de suferință inerent detenției lor cu ozazia prezentării în fața instanței, precum și că tratamentul incriminat a atins nivelul minim de severitate pentru a se încadra în domeniul de aplicare al articolului 3.

137.

Curtea nu consideră că utilizarea boxelor închise (în maniera descrisă mai sus), în acest context, poate fi vreodată justificată în temeiul articolului 3 (a se vedea paragraful 138 de mai jos), așa cum Guvernul a încercat să demonstreze în observațiile sale, cu referire la o presupusă amenințare privind securitatea (a se vedea paragraful 126 de mai sus). Cu privire la acest ultim aspect, în orice caz, Curtea nu acceptă argumentul că o astfel de amenințare era întemeiată. Ea observă că tribunalul regional din Magadan nu a apreciat dacă constrângerea fizică a reclamanților

era defel necesară în timpul ședințelor. Mai mult decât atât, închiderea reclamanților într-o cușcă nu fost motivată în niciun fel. O astfel de motivare nu se găsește nici în mandatele de arest, contrar susținerilor Guvernului că reclamanții ar crea un pericol pentru martori și că acestă amenințare ar fi fost cea care a justificat detenția lor preventivă. Primul reclamant nu a fost plasat în arest preventiv pe durata celui de al treilea proces. El a fost reținut preventiv în cadrul procedurilor care nu au legătură cu acesta, din motive care nu sunt cunoscute (...) Arestarea celui de-al doilea reclamant a fost dispusă prin aceleași decizii judecătorești ca și cele pe care Curtea le-a examinat în cauza coinculpatului său și în care a constatat lipsa motivelor «

relevante și suficiente

» pentru ca arestarea preventivă să fie compatibilă cu articolul 5 § 3 din Convenție, și, în special, lipsa motivelor care ar demonstra riscul unor represalii împotriva, sau presiunea asupra, martorilor, acum invocată de Guvern (a se vedea

Mikhail Grishin

, citată mai sus, §§ 149-150). Această concluzie este pe deplin aplicabilă în speță, neeexistând nimic în observațiile Guvernului în fața Marii Camere, care să justifice îndepărtarea de la aceasta. Nici susținerile că reclamanții au comis infracțiuni violente sau că aveau condamnări anterioare - unele dintre ele cu pedepse suspendate condiționat – cu șase sau mai mulți ani înainte de procesul în cauză, sau condamnarea ulterioară a primului reclamant, nu pot fi considerate rezonabile în sprijinul afirmaților Guvernului în acest sens.

În ceea ce privește referințele negative menționate de Guvern (a se vedea paragraful 96 de mai sus), acestea nu sugerează că personalitățile reclamanților erau de natură să impună constrângerea fizică în timpul procesului lor; totodată, al doilea reclamant a avut și referințe pozitive din partea administrațiilor centrului de detenție și a penitenciarului (a se vedea paragraful 44 de mai sus).

138.

Indiferent de circumstanțele concrete din prezenta cauză, Curtea reiterează că însăși esența Convenției este respectul pentru demnitatea umană și că obiectul și scopul Convenției ca instrument de protecție a ființelor umane impune ca dispozițiile sale să fie interpretate și aplicate astfel încât garanțiile prevăzute să fie practice și eficiente. Prin urmare, Curtea este de părere că ținerea unei persoane într-o boxă de metal în timpul unui proces constituie, în sine - având în vedere natura obiectiv degradantă, incompatibilă cu standardele unui comportament civilizat, care sunt semnul distinctiv al unei societăți democratice - un afront la adresa demnității umane, cu încălcarea articolului 3.

139.

Prin urmare, închiderea reclamanților într-o boxă de metal în sala de judecată a constituit un tratament degradant, interzis de articolul 3. În consecință, a existat o încălcare a acestei dispoziții.

...

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA,

ÎN UNANIMITATE,

...

3

Hotărăște

că a avut loc o încălcare a articolului

3 din Convenție;

...

Redactată în limbile engleză și franceză, apoi pronunțată în ședință publică la Palatul Drepturilor Omului de la Strasbourg, la 17 iulie 2014.

Michael

O’Boyle

Dean

Spielmann

Grefier adjunct

Președinte

În conformitate cu articolul 45 § 2 din Convenție și a articolului 74 § 2 din Regulamentul Curții, următoarele opinii separate sunt anexate la această hotărâre:

...

(b)

Opinia comună concurentă a judecătorilor

Nicolaou și Keller;

(c)

Opinia concurentă a judecătorului Silvis.

D.S.

M.O’B.

Opiniile separate nu sunt traduse, însă se regăsesc în limbile engleză și/sau franceză în versiunea oficială a hotărârii, care poate fi consultată în baza de date HUDOC a jurisprudenței Curții.

©

Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2015.

Limbile oficiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului sunt engleza și franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu își asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curții Europene a Drepturilor Omului (

http://hudoc.echr.coe.int

) sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiția fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menționat anterior și la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenționați să folosiți vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactați

[email protected]

.

©

Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2015

The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights (

http://hudoc.echr.coe.int

) or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact

[email protected]

.

©

Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2015

Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme (

http://hudoc.echr.coe.int

) où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante:

[email protected]

.