CASE OF VALLIANATOS AND OTHERS v. GREECE - [Romanian Translation] by the COE Human Rights Trust Fund

CASE OF VALLIANATOS AND OTHERS v. GREECE - [Romanian Translation] by the COE Human Rights Trust Fund (CtEDO, 2013)

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2014. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informații, a se vedea referințele cu privire la drepturile de autor de la sfârșitul acestui document.

© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2014. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.

© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2014. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.

MAREA CAMERĂ

CAUZA

VALLIANATOS ȘI ALȚII c. GRECIEI

(Cererile nr. 29381/09 și 32684/09)

HOTĂRÂRE

[Extrase]

STRASBOURG

7 noiembrie 2013

Prezenta hotărâre este definitivă dar poate suferi modificări de formă.

În cauza Vallianatos și alții c. Greciei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Marea Cameră), reunită în Marea Cameră compusă din:

Dean Spielmann

,

Președinte

,

Josep Casadevall,

Guido Raimondi,

Ineta Ziemele,

Mark Villiger,

Isabelle Berro-Lefèvre,

Peer Lorenzen,

Danutė Jočienė,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

Ledi Bianku,

Angelika Nußberger,

Julia Laffranque,

Paulo Pinto de Albuquerque,

Linos-Alexandre Sicilianos,

Erik Møse,

André Potocki,

Aleš Pejchal,

judecători,

și Michael O’Boyle,

Grefier adjunct,

Deliberând în sala de consiliu în 16 ianuarie și 11 septembrie 2013,

Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la această dată:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află două cereri (nr.

29381/09 și 32684/09) împotriva Republicii Elene depuse la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) pe 6 și, respectiv, 25 mai 2009. Prima cerere (nr. 29381/09) a fost depusă de doi cetățeni greci, dl Grigoris Vallianatos și dl Nikolaos Mylonas, născuți în 1956, respectiv 1958, iar cea de-a doua (nr. 32684/09) de șase cetățeni greci, C.S., E.D., K.T., M.P., A.H. și D.N., precum și de asociația Synthessi – Informare, Sensibilizare și Cercetare, o persoană juridică cu sediul în Atena.

2.

Reclamanții care au formulat cererea nr. 29381/09 au fost reprezentați de către Greek Helsinki Monitor, o organizație non-guvernamentală cu sediul în Glyka Nera (Atena). Reclamanții care au formulat cererea nr. 32684/09 au fost reprezentați de dl N. Alivizatos și dl E. Mallios, avocați practicanți în Atena. Guvernul grec („Guvernul”) a fost reprezentat de către agenții săi adjuncți, dl A. Grigoriou și dna G. Papadaki, consilieri în cadrul Consiliului Legislativ, și de către dl D. Kalogiros, asistent juridic în cadrul Consiliului Legislativ.

3.

Reclamanții au pretins în special, în temeiul articolului 8 combinat cu articolul 14, că, fiind concepută doar pentru cuplurile formate din majori de sex diferit, instituția „uniunilor civile” introdusă prin Legea nr. 3719/2008 le-a încălcat dreptul lor la respectarea vieții private și de familie și a echivalat cu o discriminare nejustificată între cuplurile formate din persoane de sex diferit și cele formate din persoane de același sex, în detrimentul celor din urmă.

4.

Cererile au fost repartizate Secției Întâi a Curții (Regula

52 § 1 din Regulamentul Curții). Pe 3 februarie 2011, Secția a decis să comunice cererea Guvernului. De asemenea, a decis să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și fondul cererii ]n acela;i timp (articolul 29 § 1 din Convenție). În cele din urmă, Președintele interimar al camerei a admis solicitarea înaintată de către primii șase reclamanți din cererea nr. 32684/09 de a le fi păstrat anonimatul (Regula 47 § 3).

5.

Pe 11 septembrie 2012, Camera, compusă din Nina Vajić, Peer

Lorenzen, Elisabeth Steiner, Mirjana Lazarova Trajkovska, Julia

Laffranque, Linos-Alexandre Sicilianos și Erik Møse, judecători, și Søren Nielsen, Grefier de Secție, și-au declinat competența în favoarea Marii Camere, niciuna dintre părți opunându-se după ce a fost consultată (articolul 30 din Convenție și Regula 72). Componența Marii Camere a fost stabilită în conformitate cu prevederile articolului 26 §§ 4 și 5 din Convenție și ale regulii 24.

6.

Reclamanții și Guvernul au prezentat deopotrivă concluzii scrise cu privire la admisibilitate și la fondul cererilor (regula 59 § 1). În plus, au fost primite opinii din partea Centrului de consiliere privind drepturile individuale în Europa (Centrul AIRE), a Comisiei Internaționale a Juriștilor (ICJ), din partea

Fédération internationale des Ligues des Droits de l’Homme

(FIDH) și a Asociației regiunii europene a lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor, trans și intersexualilor din toată lumea (ILGA-Europe), în calitate de terți-intervenienți, cărora le-a fost admisă de către Președinte solicitarea de a interveni în procedura scrisă (articolul 36 § 2 din Convenție și Regula 44 § 3).

7.

La 16 ianuarie 2013 a avut loc o audiere publică în Palatul Drepturilor Omului de la Strasbourg (Regula 59 § 3).

Acolo au compărut în fața Curții:

(a)

pentru Guvernul pârât

Dna

A. Grigoriou

, Consilier, Consiliul Legislativ,

Dl

D. Kalogiris

, Asistent juridic, Consiliul Legislativ,

Dna

M. Germani

, Asistent juridic, Consiliul Legislativ,

Agenți adjuncți

;

(b)

pentru reclamanți

Dna

C. Mécary

, avocat,

Dl

N. Alivizatos

, avocat,

consilier

,

Dl

P. Dimitras

,

Dl

E. Mallios

, avocat,

consultanți.

Curtea i-a audiat pe dna Germani, dna Mécary și dl

Alivizatos.

SITUAȚIA DE FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

8.

Reclamanții care au formulat cererea nr. 29381/09 locuiesc împreună, în cuplu, în Atena. În cazul cererii nr. 32684/09, primul cu al doilea și al treilea cu al patrulea reclamant locuiau împreună, de mult timp, în cupluri, în Atena. Al cincilea și al șaselea reclamant sunt într-o relație dar, din motive profesionale și sociale, nu locuiesc împreună. Așa cum o demonstrează extrasele lor bancare, al șaselea reclamant îi plătește celui de-al cincilea contribuțiile pentru asigurările sociale. Al șaptelea reclamant este o organizație non-profit scopurile căreia includ asigurarea sprijinului psihologic și moral către homosexuali și lesbiene.

9.

La 26 noiembrie 2008, Legea nr. 3719/2008, intitulată „Reforme privind familia, copiii și societatea”, a intrat în vigoare. Aceasta instituia, pentru prima dată în Grecia, o altă formă oficială de parteneriat decât căsătoria, pe nume „uniuni civile” (

σύμφωνο συμβίωσης

). Potrivit secțiunii 1 din Lege, asemenea uniuni se puteau forma doar între majorii de sex diferit.

10.

În conformitate cu expunerea de motive la Legea nr. 3719/2008, introducerea uniunilor civile reflecta o realitate socială, și anume coabitarea în afara căsătoriei, permițând persoanelor în cauză înregistrarea relației lor prin intermediul unui cadru legal mai flexibil decât cel oferit de cadrul căsătoriei. Expunerea mai menționa că numărul copiilor născuți în Grecia din cupluri necăsătorite care locuiau,

de facto

, în parteneriate, a crescut de-a lungul timpului și reprezenta atunci aproximativ 5% din totalul nou-născuților din țară. Aceasta adăuga că poziția femeilor rămase fără vreun sprijin după o lungă perioadă de coabitare, precum și fenomenul familiilor cu un singur părinte în general constituiau probleme majore care cereau o reacție pe plan legislativ. Cu toate acestea, expunerea de motive sublinia că statutul căsătoriei religioase rămânea de neînlocuit și, alături de căsătoria civilă, reprezenta cea mai bună opțiune pentru cuplurile ce doreau să-și întemeieze o familie cu un maxim de garanții legale, financiare și sociale. Expunerea mai făcea referire la articolul 8 din Convenție, care proteja uniunile non-maritale din perspectiva dreptului la viață privată și de familie, și remarca faptul că un număr de state europene au facilitat recunoașterea legală a unor forme de parteneriate înregistrate pentru cupluri de sex diferit sau de același sex. Fără vreo aprofundare, aceasta menționa că uniunile civile erau doar pentru majorii de sex diferit. Aceasta ajungea la concluzia că uniunile reprezentau o nouă formă de parteneriat și nu un tip de „căsătorie flexibilă”. Expunerea de motive considera că instituția căsătoriei nu va fi atenuată de noua legislație, ea fiind guvernată de un set de reguli diferit.

11.

Punerea în aplicare a Legii nr. 3719/2008 a fost precedată de o vie dezbatere. Biserica greacă a militat oficial împotriva acesteia. Într-un comunicat de presă emis la 17 martie 2008 de către Sfântul Sinod, uniunile civile erau catalogate drept „prostituție”. Între timp, Ministrul Justiției s-a adresat comisiei parlamentare competente în termenii următori:

„... Credem că nu ar trebui să se meargă mai departe. Nu ar trebui incluse și cuplurile formate din persoane de același sex. Suntem convinși că solicitările și cerințele societății grecești nu justifică depășirea acestui punct. În rolul său de legiuitor, partidul politic de guvernământ trebuie să țină cont de poporul grec. El are proprile sale convingeri și a dezbătut problema; cred că aceasta este calea de urmat.”

12.

În observațiile sale din 14 iulie 2008 referitoare la proiectul de lege, Comisia Națională pentru Drepturile Omului s-a referit în special la conceptul de viață de familie, conținutul căruia nu era unul static, ci în continuă evoluție de rând cu moravurile sociale (a se vedea paragrafele 21-24 de mai jos).

13.

Pe 4 noiembrie 2008, Consiliul Științific (

Επιστημονικό Συμβούλιο

) al Parlamentului, organism consultativ aflat în subordinea Președintelui Parlamentului, a pregătit un raport asupra proiectului de lege. Acesta a constatat în special, referindu-se la jurisprudența Curții, că protecția orientării sexuale făcea parte din domeniul de aplicare al articolului 14 din Convenție și că noțiunea de „familie” nu se limita doar la relațiile dintre indivizi în limitele instituției căsătoriei ci, mai general, ar fi putut include și alte legături decât căsătoria, ce echivalau,

de facto

, cu viața de familie (pagina 2 din raport).

14.

În timpul dezbaterii parlamentare din 11 noiembrie 2008 privind subiectul uniunilor civile, Ministrul Justiției a declarat deschis că „societatea de astăzi nu [era] încă pregătită să accepte coabitarea dintre cuplurile formate din persoane de același sex”. Mai mulți vorbitori au accentuat că Grecia și-ar încălca obligațiile internaționale și, în particular, articolele 8 și 14 din Convenție prin excluderea cuplurilor de același sex.

15.

La 27 septembrie 2010, Comisia Națională pentru Drepturile Omului s-a adresat Ministrului Justiției reiterându-și poziția cu privire la natura discriminatorie a Legii nr. 3719/2008. În această adresă, Comisia a recomandat redactarea unor noi prevederi în vederea extinderii sferei uniunilor civile la cuplurile de același sex.

II.

DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE ȘI INTERNAȚIONALE RELEVANTE

...

ÎN DREPT

...

II.

PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 14 COMBINAT CU ARTICOLUL 8 DIN CONVENȚIE

36.

Reclamanții s-au plâns de faptul că uniunile civile instituite prin Legea nr. 3719/2008 erau destinate doar cuplurilor formate din majori de sex diferit, încălcându-li-se dreptul la respectarea vieții lor private și de familie și echivalând cu o discriminare nejustificată între cuplurile formate din persoane de sex diferit și cele formate din persoane de același sex, în detrimentul acestora din urmă. Ei au invocat articolul 14 combinat cu articolul 8 din Convenție. Prevederile acestora sunt următoarele:

Articolul 14

„Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.”

Article 8

„1.

Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie [și] a domiciliului său ...

2.

Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitara acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege și constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecția sănătății, a moralei, a drepturilor și a libertăților altora.”

A.

Cu privire la admisibilitate

...

B.

Cu privire la fond

1.

Argumentele părților

(a)

Reclamanții

60.

Reclamanții au făcut referire la hotărârea

Schalk și Kopf c.

Austriei

(nr. 30141/04, CEDO 2010), în care Curtea a recunoscut că relația dintr-un cuplu format din persoane de același sex care coabitează într-un parteneriat stabil

de facto

se încadrează în noțiunea de „viață de familie”. Aceștia au susținut că, deși legislația statelor europene cu privire la această problemă nu era întru totul uniformă, exista totuși o tendință spre recunoașterea legală a cuplurilor de același sex. Reclamanții au remarcat că, după știința lor, Grecia era la acea dată singurul stat european care a introdus o alternativă legală la căsătorie, limitată la cuplurile formate din persoane de sex diferit. Cu alte cuvinte, Grecia era singurul stat care a adoptat o legislație ce reglementează o formă de parteneriat civil, în timp ce aceeași legislație exclude din sfera sa cuplurile formate din persoane de același sex. Grecia era așadar în afara curentului european în această privință, în mod cert și radical. Reclamanții au susținut că dorința de a proteja legăturile familiei heterosexuale tradiționale nu puteau constitui motive substanțiale pentru a justifica tratamentul diferențiat privind cuplurile formate din persoane de același sex. În loc să întreprindă măsuri pozitive pentru evitarea prejudicierii homosexualilor și lesbienelor din societatea greacă, statul pârât a accentuat acea prejudiciere prin adoptarea Legii nr. 3719/2008, fără a include cuplurile formate din persoane de același sex. În opinia reclamanților, Legea în cauză a impus o judecată morală negativă asupra homosexualității, întrucât reflecta o rezervă nejustificată, ca să nu spună ostilitate, față de cuplurile de același sex. După ce a decis să se îndepărteze de căsătorie ca unică bază a vieții de familie, legiuitorul a manifestat o desconsiderare clară pentru cuplurile de același sex, prin excluderea acestora din domeniul Legii nr.

3719/2008.

61.

În fine, reclamanții nu au putut fi de acord cu argumentul Guvernului potrivit căruia rațiunea legiuitorului a fost să protejeze copii născuți din cuplurile de sex diferit care trăiau în parteneriate

de facto

. În viziunea reclamanților, era clar că legislația în cauză era menită să reglementeze situația cuplurilor care nu doreau să se căsătorească, indiferent dacă doreau sau nu să aibă copii. Prin urmare, ei au considerat că excluderea din domeniul de aplicare al legislației nu avea nicio justificare obiectivă și rezonabilă și deci era discriminatorie.

(b)

Guvernul

62.

Guvernul a observat că, în privința obiectivelor legitime urmărite de Legea nr. 3719/2008, cadrul normativ cu privire la uniunile civile ar trebui privit ca un set de dispoziții care permit părinților creșterea copiilor biologici astfel încât tatăl să poarte o parte echitabilă a răspunderii părintești, fără ca acel cuplu să fie obligat să se căsătorească. Prin urmare, uniunile civile erau destinate situației în care, dacă femeia rămânea însărcinată, cuplul trebuia să se căsătorească de teama că ar fi fost lipsiți de raportul juridic pe care îl doreau cu copilul lor, de vreme ce acesta ar fi fost privit ca fiind născut în afara căsătoriei. Așadar, prin introducerea uniunilor civile, legiuitorul grec s-a dovedit a fi în gândirea sa tradiționalist și modern deopotrivă. Prin adoptarea Legii nr. 3719/2008, legiuitorul a urmărit să întărească instituțiile căsătoriei și a familiei în sens tradițional, din moment ce decizia de căsătorie ar fi fost luată de atunci indiferent de dorința conceperii unui copil și, așadar, doar în baza unui angajament reciproc luat între două persoane de sex diferit, liberi de constrângerile exterioare.

63.

Guvernul a mai susținut că Legea nr. 3719/2008 a avut drept scop reglementarea unui fenomen social existent, acela al cuplurilor formate din persoane de sex diferit necăsătorite care aveau copii. Legislația elenă se deosebea în această privință de legislația altor state europene care aveau reglementate uniunile civile. Legiuitorul grec a declarat expres în expunerea de motive a legii că nu urmărea să reglementeze toate formele de parteneriate

de facto

, ci mai degrabă să protejeze copiii născuți din cupluri de sex diferit în asemenea parteneriate, precum și pe părinți, în cazul în care nu doreau să se căsătorească. În opinia Guvernului, întreaga structură a Legii și conținutul prevederilor sale au fost concepute pentru aceasta. Prin urmare, introducerea uniunilor civile pentru cuplurile de același sex ar necesita un set aparte de norme care să guverneze o situație analoagă celei a cuplurilor formate din persoane de sex diferit, dar nu identică.

64.

Guvernul a declarat că, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.

3719/2008, dreptul intern recunoștea în mod limitat cuplurile de sex diferit care trăiau împreună în afara căsătoriei. În special articolul

1444 din Codul civil făcea referire la „parteneriat[e]

de facto

”. Potrivit acestei dispoziții, persoanele divorțate care se recăsătoreau sau care trăiau într-un parteneriat

de facto

pierdeau dreptul la plata întreținerii. Parteneriatele

de facto

erau de asemenea prevăzute în articolele 1456 și 1457 din Codul civil privind reproducerea asistată. Articolul 1456 prevedea faptul că, dacă o femeie necăsătorită ar fi recurs la tehnici de reproducere asistată, bărbatul cu care ar fi trăit într-un parteneriat

de facto

ar fi trebuit să-și dea consimțământul în fața unui notar. Articolul 1457 stabilea condițiile în care „inseminarea artificială [era permisă] după moartea soțului femeii sau a bărbatului cu care aceasta trăia într-un parteneriat

de facto

”.

65.

Guvernul a fost de părere că, în verificarea conformității secțiunii 1 din Legea nr. 3719/2008 cu articolele 8 și 14 din Convenție și, în special, în evaluarea proporționalității ingerinței în cauză, Curtea ar trebui să ia în considerare contextul general al cazului și toate prevederile legii sus-menționate privind uniunile civile. În primul rând, Guvernul a solicitat Curții să facă o distincție între reclamanții care coabitau și cei care nu o făceau. În cazul celor dintâi, cererile ar trebui examinate din perspectiva dreptului la „viață de familie”; în cazul celor din urmă, conceptul aplicabil era cel de „viață privată”.

66.

Guvernul a trecut apoi la analiza drepturilor și obligațiilor decurgând din uniunile civile și a concluzionat că patrimoniul și statutul personal al reclamanților nu au fost afectate în vreun fel prin excluderea lor din domeniul de aplicare al legislației privind uniunile civile. Cu privire la problemele ce țin de patrimoniu, Guvernul și-a reiterat argumentele legate de admisibilitatea

ratione personae

a cererii. Guvernul a remarcat faptul că uniunile civile nu au produs efecte automate și obligatorii cu privire la statutul patrimonial al partenerilor. În privința problemelor de securitate socială, cuplurile formate din persoane de același sex erau într-o poziție identică cu cea a cuplurilor formate din persoane de sex diferit care au decis să adopte regimul uniunii. În măsura în care au fost vizate chestiuni legate de întreținere și de moștenire, acestea puteau fi reglementate în interiorul unui cuplu format din persoane de același sex fără existenșa uniunii civile, printr-o înțelegere contractuală.

67.

Cu privire la situația personală a reclamanților, Guvernul a susținut că diferența biologică dintre cuplurile formate din persoane de sex diferit și cele formate din persoane de același sex, în măsura în care acestea din urmă nu puteau avea copii biologici împreună, au justificat limitarea regimului uniunilor civile la cuplurile formate din persoane de sex diferit. Guvernul s-a referit în special la secțiunile 9 și 10 din Legea nr.

3719/2008, care îndrituiau tatăl unui copil născut în afara căsătoriei să-și atribuie paternitatea și să fie implicat în creșterea copilului, fără a fi căsătorit cu mama acestuia. Prin urmare, căsătoria și recunoașterea paternității de către instanțele de judecată sau de către însuși tatăl nu mai constituiau singurul mijloc de stabilire a paternității. Guvernul a subliniat că obiectul prevederilor în cauză reprezentau „nucleul dur” al legislației privind uniunile civile și, prin definiție, erau aplicabile doar cuplurilor formate din persoane de sex diferit. În baza acestui argument, Guvernul a susținut că prezenta speță nu ar trebui să împingă Curtea să constate o încălcare a articolelor 14 și 8 din Convenție. În opinia acestuia, cuplurile formate din persoane de același sex nu erau în situații similare sau comparabile cu cele formate din persoane de sex diferit, de vreme ce acestea nu puteau avea, în nicio circumstanță, copii biologici împreună.

68.

Guvernul a adăugat că, așa cum statua Legea nr. 3719/2008, legislația privind uniunile civile diferea de legislația similară adoptată de alte state membre ale Consiliului Europei. În timp ce aceste legi produceau efecte cu privire la relațiile pecuniare dintre părți, numai legislația greacă stabilea prezumția paternității în privința copiilor născuți în cadrul unei uniuni civile. Pornind de la acest detaliu, Guvernul a concluzionat că Legea nr. 3719/2008 se axa mai degrabă pe legăturile personale dintre parteneri, decât pe aspectele patrimoniale ale relației lor.

(c)

Terții-intervenienți

69.

Terții intervenienți (Centrul AIRE, ICJ, FIDH și ILGA-Europe – a se vedea paragraful 6 de mai sus) au făcut referire la jurisprudența Curții și, în particular, la hotărârea

Karner c. Austriei

(nr. 40016/98, CEDO

2003-IX), precum și la jurisprudența curților constituționale naționale incluzând Curtea Constituțională a Ungariei, Curtea Supremă a Canadei, Camera Lorzilor a Regatului Unit și Curtea Constituțională a Braziliei. Potrivit acelor curți, era necesară o justificare fundamentată în cazul în care motivul tratamentului diferențiat era sexul sau orientarea sexuală. Terții-intervenienți au observat că tot mai multe instanțe naționale, atât în Europa, cât și în lume, cereau ca tratamentul cuplurilor necăsătorite de sex diferit și de același sex să fie identic. Un mare număr de state membre ale Consiliului Europei au adoptat legi care recunoșteau relațiile dintre persoane de același sex. După știința lor, cazul Greciei era unic, întrucât era singurul stat european care a reglementat uniunile civile excluzând cuplurile formate din persoane de același sex din domeniul de aplicare al reglementărilor. Legislația relevantă a statelor contractante cu privire la parteneriatele civile înregistrate pentru cuplurile de același sex era fundamentată pe două modele: (a) „modelul danez”, bazat pe legislația daneză adoptată în 1989, care a limitat forma de înregistrare a cuplurilor de același sex, întrucât cuplurile formate din persoane de sex diferit beneficiau deja de opțiunea căsătoriei, și (b) „modelul francez”, cu ajutorul căruia dreptul de a avea un parteneriat civil era deschis tuturor cuplurilor necăsătorite, indiferent de orientarea lor sexuală.

2.

Aprecierea Curții

(a)

Aplicabilitatea articolului 14 combinat cu articolul 8

70.

Curtea a abordat deja într-un număr de cauze problema presupusei discriminări pe criterii de orientare sexuală, în sfera vieții private și de familie. Câteva dintre acestea au fost examinate în temeiul articolului 8 privit aparte. Aceste cauze vizau interzicerea relațiilor homosexuale între majori prin legi penale (a se vedea

Dudgeon c. Regatului Unit

, 22 octombrie 1981, Seria A nr. 45;

Norris c. Irlandei

, 26 octombrie 1988, Seria A nr. 142; și

Modinos c. Cipru

, 22 aprilie 1993, Seria A nr. 259) și eliberarea homosexualilor din forțele armate (a se vedea

Smith și Grady c. Regatului Unit

, nr. 33985/96 și 33986/96, CEDO

1999

‑

VI). Alte cauze au fost examinate în temeiul articolului 14 combinat cu articolul 8. Acestea priveau pedepse cu durate diferite prevăzute de legea penală pentru relațiile homosexuale, pe de o parte, și relațiile heterosexuale, pe de altă parte (a se vedea

L. și V. c. Austriei

, nr. 39392/98 și 39829/98, CEDO 2003-I), acordarea răspunderii parentale (a se vedea

Salgueiro da Silva Mouta c. Portugaliei

, nr. 33290/96, CEDO 1999-IX), autorizarea adopției unui copil (a se vedea

Fretté c. Franței

, nr. 36515/97, CEDO 2002-I;

E.B. c.

Franței

[MC], nr. 43546/02, 22 ianuarie 2008; și

Gas și Dubois c.

Franței

, nr. 25951/07, CEDO 2012), dreptul de succesiune la locațiunea partenerului decedat (a se vedea

Karner

, citată mai sus, și

Kozak c. Poloniei

, nr.

13102/02, 2 martie 2010), dreptul la acoperirea asigurării sociale (a se vedea

P.B. și J.S. c. Austriei

, nr. 18984/02, 22 iulie 2010), accederea cuplurilor de același sex la căsătorie sau la o altă formă de recunoaștere legală (a se vedea

Schalk și Kopf

, citată mai sus) și excluderea cuplurilor de același sex de la adopția celui de-al doilea părinte (a se vedea

X și alții c. Austriei

[MC], nr. 19010/07, 19

februarie 2013).

71.

În prezenta cauză, reclamanții și-au formulat cererea în temeiul articolului 14 combinat cu articolul 8, iar Guvernul nu a negat aplicabilitatea acestor prevederi. Curtea consideră oportună această abordare (a se vedea, în același sens,

Schalk și Kopf

, citată mai sus, § 88).

72.

În plus, Curtea a statuat în mai multe rânduri că articolul 14 nu este autonom, ci produce efecte doar în relație cu alte drepturi convenționale. Prevederile acestuia completează celelalte prevederi de substanță ale Convenției și Protocoalelor sale. Nu are o existență independentă, de vreme ce produce efecte numai în relație cu „exercitarea drepturilor și libertăților” salvgardate prin aceste prevederi. Deși aplicabilitatea articolului 14 nu presupune încălcarea acestor prevederi – manifestând autonomie și în acest sens –, nu poate exista posibilitatea ei până când faptele în discuție nu sunt încadrate într-unul sau mai multe dintre articolele din urmă (a se vedea, printre alte precedente,

Petrovic c. Austriei

, 27 martie 1998, § 22,

Rapoarte

1998

‑

II;

E.B.

, citată mai sus, § 47;

Schalk și Kopf

, citată mai sus, § 89; și

X și alții

, citată mai sus, § 94).

73.

Curtea reține, în baza documentelor dosarului, că reclamanții alcătuiesc niște cupluri formate din persoane de același sex. Mai mult, nu s-a negat faptul că relațiile lor cad sub incidența noțiunii de „viață privată” în înțelesul articolului 8 din Convenție. Curtea mai subliniază că în hotărârea

Schalk și Kopf

, ea a considerat că, având în vedere evoluția rapidă dintr-un număr considerabil de state membre privind recunoașterea legală a cuplurilor de același sex, „ar fi impropriu să se mențină părerea potrivit căreia, spre deosebire de cuplurile formate din persoane de sex diferit, cel formate din persoane de același sex nu ar putea să se bucure de dreptul la o „viață de familie” în înțelesul articolului 8” (a se vedea

Schalk și Kopf,

citată mai sus, § 94). Prin urmare, Curtea este de părere că relațiile reclmanților din prezenta cauză cad sub incidența noțiunii de „viață privată” și a celei de „viață de familie”, așa cum ar fi și în cazul relațiilor dintre persoane de sex diferit aflate în aceeași situație. Nu se poate stabili nicio bază pentru trasarea distincției menționate de Guvern (a se vedea paragraful 65

in fine

) între reclamanții care locuiesc împreună și cei care – din motive profesionale și sociale – nu o fac (a se vedea paragraful 8 de mai sus), din moment ce în prezenta cauză lipsa coabitării nu privează cuplurile avute în vedere de stabilitatea care-i aduce sub incidența vieții de familie în înțelesul articolului 8.

74.

În concluzie, Curtea concluzionează că articolul 14 din Convenție combinat cu articolul 8 este aplicabil în prezenta cauză.

(b)

Conformitatea cu articolul 14 combinat cu articolul 8

(i)

Domeniulde aplicare al cauzei

75.

Curtea consideră că este important să se delimiteze domeniul de aplicare al prezentei cauze. Cererea reclamanților nu se referă în abstract la obligația generală a statului grec de a prevedea o formă de recunoaștere legală în dreptul intern pentru relațiile dintre persoanele de același sex. În prezenta cauză, reclamanții se plâng de faptul că Legea nr. 3719/2008 reglementează uniunile civile doar pentru cuplurile formate din persoane de sex diferit, excluzând astfel din domeniul său de aplicare, în mod automat, cuplurile formate din persoane de același sex. Cu alte cuvinte, cererea reclamanților nu se referă la eșecul statului grec de a-și îndeplini vreo obligație pozitivă care i-ar putea fi impusă de Convenție, ci la introducerea unei distincții, în virtutea Legii nr.

3719/2008, care, în opinia lor, i-ar discrimina. În consecință, problema ce urmează a fi stabilită în speță este dacă statul elen a fost îndrituit, din perspectiva articolelor 14 și 8 din Convenție, să adopte o lege care introduce, pe lângă instituția căsătoriei, un nou tip de parteneriat pentru cuplurile necăsătorite, tip limitat la cuplurile formate din persoane de sex diferit și care exclude cuplurile formate din persoane de același sex.

(ii)

Principii stabilite în jurisprudența Curții

76.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții, pentru a fi incident articolul 14, trebuie să existe un tratament diferențiat în cazul persoanelor aflate în situații comparabile. Un atare tratament diferențiat este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport de proporționalitate rezonabil între măsurile luate și scopul vizat. Statele contractante beneficiază de o margine de apreciere în a stabili dacă și în ce măsură diferențele în situații de altfel similare justifică un tratament diferențiat (a se vedea

Burden c. Regatului Unit

[MC], nr.

13378/05, § 60, CEDO 2008;

Schalk și Kopf

, citată mai sus, § 96; și

X și alții

, citată mai sus, § 98). Noțiunea de discriminare, în înțelesul articolului 14, include de asemenea cazurile în care o persoană sau un grup este tratat/ă, fără vreo justificare obiectivă, mai puțin favorabil decât altul/alta, chiar și atunci când tratamentul mai favorabil nu este cerut de Convenție (a se vedea

Abdulaziz, Cabales și Balkandali c. Regatului Unit

, 28 mai 1985, § 82, Seria A nr. 94).

77.

Orientarea sexuală este de asemenea un concept acoperit de articolul 14. Curtea a reținut în mod repetat că, precum tratamentele diferențiate bazate pe sex, tratamentele diferențiate bazate pe orientarea sexuală cer „motive deosebit de convingătoare și de o greutate aparte” în justificarea lor (a se vedea, de exemplu,

Smith și Grady

, § 90;

Karner

, §§

37 și 42;

L. și V.

, § 45; și

X și alții

, § 99, toate citate mai sus). Acolo unde tratamentul diferențiat este bazat pe sex sau pe orientarea sexuală, marja de apreciere a statului devine una îngustă (a se vedea

Karner

, § 41, și

Kozak

, § 92, amândouă citate mai sus). Tratamentele diferențiate bazate numai pe considerații asupra orientării sexuale sunt inacceptabile din perspectiva convențională (a se vedea

Salgueiro da Silva Mouta

, § 36;

E.B.

, §§ 93 și 96; și

X and Others

, § 99, toate citate mai sus).

(iii)

Aplicarea principiilor în prezenta cauză

(α)

Compararea situației reclamanților cu aceea a cuplurilor formate din persoane de sex diferit și existența unui tratament diferențiat

78.

Prima întrebare ce trebuie abordată de către Curte este dacă situația reclamanților e comparabilă cu aceea a cuplurilor formate din persoane de sex diferit care doresc să alcătuiască o uniune civilă în temeiul Legii nr. 3719/2008. Curtea reiterează că persoanele de același sex ce formează un cuplu pot la fel de bine ca persoanele de sex diferit ce formează un cuplu să intre în relații stabile ce implică loialitatea (a se vedea

Schalk și Kopf

, citată mai sus, § 99). Curtea consideră astfel că reclamanții se află într-o situație comparabilă cu cea a cuplurilor formate din persoane de sex diferit în privința necesității de a fi recunoscuți din punct de vedere legal și de a le fi protejată relația (a se vedea

Schalk și Kopf

, loc. cit.).

79.

Curtea observă în continuare că secțiunea 1 a Legii nr.. 3719/2008 rezervă expres posibilitatea de a constitui o uniune civilă doar pentru două persoane de sex diferit. În consecință, prin excluderea tacită a cuplurilor formate din persoane de același sex din domeniul său de aplicare, Legea în discuție introduce un tratament diferențiat bazat pe orientarea sexuală a persoanelor în cauză.

(β)

Scop legitim și proporționalitate

80.

Curtea observă că Guvernul s-a bazat în principal pe două seturi de argumente în justificarea alegerii legiuitorului de a nu include cuplurile formate din persoane de același sex în domeniul de aplicare al Legii nr. 3719/2008. În primul rând, acesta a susținut că dacă uniunile civile reglementate prin acea lege le-ar fi fost accesibile reclamanților, acest fapt ar fi condus la apariția unor drepturi și a unor obligații pentru aceștia – în ceea ce privește statutul lor patrimonial, relațiile pecuniare din interiorul fiecărui cuplu și drepturile lor de moștenire – pentru care exista deja un cadru juridic de drept comun, mai exact pe bază contractuală. În al doilea rând, Guvernul a argumentat că legislația în discuție era destinată să atingă mai multe scopuri: protejarea copiilor născuți în afara căsătoriei, protejarea familiilor cu un singur părinte (așa cum s-a menționat limpede în expunerea de motive la Lege), soluționarea doleanțelor părinților de a-și crește copiii fără a fi obligați să se căsătorească și, în ultimul rând, întărirea instituțiilor căsătoriei și a familiei în sensul tradițional.

81.

În privința primului argument avansat de către Guvern, Curtea este de părere că, presupunând validitatea sa, acesta nu ar ține seama de faptul că parteneriatele civile prevăzute de Legea nr. 3719/2008 ca alternativă oficial recunoscută la căsătorie au o valoare intrinsecă pentru reclamanți, indiferent de efectele juridice restrictive sau extensive pe care le-ar produce. Așa cum a observat deja Curtea, cuplurile formate din persoane de același sex pot alcătui relații stabile bazate pe devotament precum cuplurile formate din persoane de sex diferit. Cuplurile formate din persoane de același sex care își trăiesc viața împreună au aceleași necesități în sensul sprijinului reciproc și al asistenței precum cuplurile formate din persoane de sex diferit. În consecință, opțiunea de a alcătui o uniune civilă ar permite în cazul celor dintâi singura oportunitate disponibilă pentru aceștia prevăzută de dreptul grecesc de a-și oficializa relația prin recunoașterea unui statut legal de către autoritățile statale. Curtea reține că extinderea uniunilor civile asupra cuplurilor formate din persoane de același sex le va permite celor din urmă să-și rezolve problemele patrimoniale, cele legate de întreținere și moștenire, dar nu ca persoane fizice care sunt parte a unor contracte reglementate de dreptul comun, ci în baza normelor legale care guvernează uniunile civile, având așadar o relație recunoscută oficial de către stat.

82.

Într-adevăr, cel de-al doilea argument principal al Guvernului este că Legea nr. 3719/2008 este destinată întăririi statutului juridic al copiilor născuți în afara căsătoriei și facilitarea creșterii copiilor de către părinți, fără a fi obligați să se căsătorească. S-a argumentat că acest aspect diferențiază cuplurile formate din persoane de sex diferit de cele formate din persoane de același sex, din moment ce ultimele nu pot avea copii biologici împreună.

83.

Curtea consideră legitim din perspectiva articolului 8 din Convenție ca legiuitorul să adopte norme care să reglementeze situația copiilor născuți în afara căsătoriei și, de asemenea, să consolideze în mod indirect instituția căsătoriei în cadrul societății elene, prin promovarea ideii, așa cum a fost explicată aceasta de către Guvern, că decizia de căsătorie va fi luat doar în baza unui angajament reciproc încheiat între două persoane, independent de constrângerile exterioare sau de dorința de a avea copii (a se vedea paragraful 62 de mai sus). Curtea admite că protecția familiei în sens tradițional este, de principiu, un motiv serios și legitim care ar putea justifica tratamentul diferențiat (a se vedea

Karner

, § 40, și

Kozak

, § 98, ambele citate mai sus). Este de la sine înțeles că protecția interesului superior al copilului constituie de asemenea un scop legitim (a se vedea

X și alții

, citată mai sus, § 138). Rămâne să se stabilească dacă principiul proporționalității a fost respectat în cazul de față.

84.

Curtea reiterează principiile stabilite în jurisprudența sa. Scopul protejării familiei în sens tradițional este destul de abstract și pot fi utilizate o varietate largă de măsuri concrete pentru a-l pune în aplicare (a se vedea

Karner

, § 41, și

Kozak

, § 98, ambele citate mai sus). De asemenea, având în vedere natura de instrument viu a Convenției, care trebuie interpretată în lumina condițiilor prezentului (a se vedea, printre multe alte precedente,

Tyrer c. Regatului Unit

, 25

aprilie 1978, § 31, Seria A nr. 26, și

Christine Goodwin c. Regatului Unit

[MC], nr. 28957/95, § 75, CEDO 2002-VI), în alegerea măsurilor menite să protejeze familia și să asigure respectarea vieții de familie, așa cum o cere articolul 8, statele trebuie să ia în considerare, în mod necesar, evoluțiile sociale și schimbările din percepția problemelor privind statutul social și civil, precum și din cea a relațiilor, incluzând aici faptul că nu există doar o singură cale sau o singură alegere când vine vorba despre reglementările asupra vieții private sau de familie a persoanelor (a se vedea

X și alții

, citată mai sus, § 139).

85.

În cazurile în care marja de apreciere acordată statelor este una limitată, așa cum o cere situația în care există un tratament diferențiat bazat pe sex sau pe orientare sexuală, principiul proporționalității nu necesită doar ca măsura aleasă să fie adecvată, în principiu, realizării scopului urmărit. Trebuie să se arate, de asemenea, că pentru atingerea acelui scop era necesar să se excludă anumite categorii de persoane – în speță, a persoanelor trăind într-o relație homosexuală – din sfera de aplicare a prevederilor în discuție (a se vedea

Karner

, § 41, și

Kozak

, § 99, ambele citate mai sus). Potrivit jurisprudenței citate mai sus, sarcina probei în această privință aparține Guvernului pârât. Ține așadar de Guvernul grec să demonstreze, în prezenta cauză, că era necesar, în vederea atingerii scopurilor legitime pe care le-a invocat, să interzică alcătuirea uniunilor civile prevăzute de Legea nr. 3719/2008 de către cuplurile formate din persoane de același sex (a se vedea, în același sens,

X și alții

, citată mai sus, § 141).

86.

Curtea reține că legislația în discuție nu se limitează la a prevedea măsuri ce vizează reglementarea realităților sociale și realizarea obiectivelor urmărite de Guvern (a se vedea paragraful 80 de mai sus). Aceasta este concepută în primul rând și mai întâi de toate pentru a recunoaște juridic o formă de parteneriat, alta decât căsătoria, denumită „uniune civilă”. Împrejurarea reiese clar din conținutul și structura legii. Secțiunea 1 definește uniunea civilă drept „contractul dintre doi majori de sex diferit care le guvernează viața de cuplu”. Mai mult, secțiunile următoare nu se limitează la reglementarea situației copiilor născuți în afara căsătoriei, ci au legătură cu înțelegerile privind traiul cuplurilor ce alcătuiesc o uniune civilă. Secțiunile 6 și 7, de exemplu, se referă la relațiile patrimoniale dintre părți și la obligațiile de întreținere după ruperea uniunii. În același timp, secțiunea 11 prevede că atunci când unul dintre parteneri decedează, partenerul supraviețuitor are dreptul de a-l moșteni ...

87.

Curtea reține că în legătură cu raportul său privind proiectul de lege, Comisia Națională pentru Drepturile Omului a observat că nu era clar de ce priectul de lege purta titlul de „Reforme privind familia, copiii și societatea”, când acesta de fapt prevedea o nouă formă legală de parteneriat în afara căsătoriei ... Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în ciuda titlului său și a intențiilor declarate ale legiuitorului, Legea nr. 3719/2008 urmărea în primul rând să ofere o recunoaștere juridică unei noi forme de parteneriat în afara căsătoriei.

88.

În orice eventualitate, chiar presupunând că intenția legiuitorului era să consolideze protecția juridică a copiilor născuți în afara căsătoriei și indirect să întărească instituția căsătoriei, fapt este că, prin adoptarea Legii nr. 3719/2008, acesta a introdus o formă de parteneriat civil, cunoscut sub denumirea de uniune civilă, care excludea cuplurile formate din persoane de același sex, care aveau sau nu copii, de la reglementarea a numeroase aspecte ale relației lor.

89.

La acest stadiu, Curtea reține întâi că argumentele Guvernului se axează pe situația cuplurilor formate din persoane de sex diferit care au copii, fără a justifica tratamentul diferențiat ce decurge din legislația în cauză între cuplurile formate din persoane de sex diferit și cuplurile formate din persoane de același sex care nu sunt părinți. În al doilea rând, Curtea nu este convinsă de argumentul Guvernului potrivit căruia realizarea obiectivelor prin intermediul Legii nr. 3719/2008 presupune excluderea cuplurilor formate din persoane de același sex din domeniul său de aplicare. Nu era ceva imposibil pentru legiuitor să includă câteva prevederi legate în special de copiii născuți în afara căsătoriei, permițând totodată și cuplurilor formate din persoane de același sex să alcătuiască o uniune civilă. Curtea subliniază în acest sens că expunerea de motive la legea în discuție nu furnizează nicio observație privind decizia legiuitorului de a limita uniunile civile la cuplurile formate din persoanele de același sex (a se vedea paragraful 10 de mai sus). Curtea mai reține considerațiile Comisiei Naționale pentru Drepturile Omului privind caracterul discriminator al proiectului de lege, de vreme ce acesta nu era aplicabil cuplurilor formate din persoane de același sex ... și poziția similară adoptată de către Consiliul Științific al Parlamentului (a se vedea paragraful 13 de mai sus).

90.

În fine, Curtea observă că potrivit legislației elene, așa cum a subliniat-o chiar Guvernul (a se vedea paragraful 64 de mai sus), spre deosebire de cuplurile formate din persoane de același sex, cuplurile formate din persoane de sex diferit beneficiau de recunoașterea legală a relației lor chiar înainte de adoptarea Legii nr. 3719/2008, fie în baza instituției căsătoriei în totalitate sau într-o formă mai limitată în temeiul prevederilor Codului civil privind parteneriatele

de facto

. În consecință, cuplurile formate din persoane de același sex ar avea un interes aparte de a alcătui o uniune civilă, deoarece aceasta ar fi, spre deosebire de cazul cuplurilor formate din persoane de sex diferit, singurul temei din legislația elenă de a beneficia de recunoașterea juridică a relației lor.

91.

În plus, Curtea atrage atenția asupra faptului că, deși nu există un consens între sistemele juridice ale statelor Consiliului Europei, există o tendință în formare cu privire la introducerea unor forme de recunoaștere legală a relațiilor dintre persoanele de același sex. Nouă state membre au reglementat căsătoria între persoanele de același sex. Afară de aceasta, șaptesprezece state membre autorizează forme ale parteneriatelor civile pentru cuplurile formate din persoane de același sex. În ceea ce privește problema specifică ridicată în prezenta cauză (a se vedea paragraful 75 de mai sus), Curtea consideră că tendința în formare din sistemele legislative ale statelor membre ale Consiliului Europei este certă: din cele nouăsprezece state care autorizează alte forme de parteneriat înregistrat decât căsătoria, Lituania și Grecia sunt singurele state care le rezervă exclusiv cuplurilor formate din persoane de sex diferit ... Altfel spus, cu două excepții, statele membre ale Consiliului Europei, atunci când optează să adopte legi care creează noi sisteme de parteneriate înregistrate ca alternativă la căsătorie pentru cuplurile necăsătorite, includ cuplurile formate din persoane de același sex în domeniul lor de aplicare. Mai mult, această tendință este reflectată în actele relevante ale Consiliului Europei. În această privință, Curtea se referă în particular la Rezoluția 1728(2010) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și la Recomandarea Comitetului Miniștrilor CM/Rec(2010)5 ...

92.

Faptul că la finalul unei evoluții treptate un stat se află într-o poziție izolată în privința unui aspect al legislației sale nu implică în mod necesar existența unui conflict între acel aspect și Convenție (a se vedea

F. c.

Elveției

, 18 decembrie 1987, § 33, Seria A nr. 128). Cu toate acestea, având în vedere cele expuse mai sus, Curtea consideră că Guvernul nu a oferit motive convingătoare și serioase care să justifice excluderea cuplurilor formate din persoane de același sex din domeniul de aplicare al Legii nr. 3719/2008. În consecință, Curtea constată că în prezenta cauză s-a încălcat articolul 14 combinat cu articolul 8 din Convenție.

...

IV.

APLICABILITATEA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE

95.

Articolul 41 din Convenție prevede următoarele:

„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”

A.

Cu privire la prejudiciu

96.

Reclamanții care au formulat cererea nr. 29381/09 au pretins 10,000 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciul moral suferit urmare a încălcării articolului 14 combinat cu articolul 8 din Convenție și a lipsei unui remediu efectiv în această privință. De asemenea, ei au solicitat Curții să-i adreseze Guvernului recomandări specifice în vederea amendării Legii nr. 3719/2008 și lărgirii sferei de aplicare a uniunilor civile și în cazul cuplurilor formate din persoane de același sex.

97.

Reclamanții care au formulat cererea nr. 32684/09 au pretins 15,000 EUR pentru fiecare cuplu în ceea ce privește prejudiciul moral, totalizând 45,000 EUR. Aceștia au susținut că au fost supuși unui tratament discriminatoriu inacceptabil date fiind preferințele lor sexuale și că excluderea lor din domeniul de aplicare al Legii nr. 3719/2008 le-a cauzat pagube semnificative.

98.

Guvernul a susținut că sumele pretinse de către reclamanți erau excesive și că reclamanții nu au dovedit că au fost victimele unei ingerințe personale și directe în legătură cu viața lor privată și de familie. Acesta a susținut că simpla constatare a încălcării ar constitui o reparație echitabilă suficientă.

99.

În ciuda opiniei Guvernului, Curtea consideră că simpla constatare a încălcării articolului 14 combinat cu articolul 8 din Convenție nu constituie un remediu suficient pentru prejudiciul moral menționat de către reclamanți. Hotărând de o manieră echitabilă, în conformitate cu articolul 41 din Convenție, Curtea le acordă fiecăruia dintre reclamanți, cu excepția celui de-al șaptelea din cererea nr. 32684/09, suma de 5,000 EUR, plus orice sumă care poate fi percepută ca impozit, în privința prejudiciului moral. Curtea respinge restul pretențiilor reclamanților privind reparația echitabilă.

B.

Cu privire la cheltuielile de judecată

100.

Reclamanții care au formulat cererea nr. 29381/09 au cerut împreună suma de 7,490.97 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată. În special, aceștia au estimat perioada de timp dedicată cazului de către reprezentanții lor de la Comitetul Helsinki din Grecia la douăzeci de ore de lucru, cu un tarif orar de 100 EUR. Ei au prezentat în acest sens un document care stabilea detaliile asupra timpului pe care reprezentanții lor l-au dedicat pregătirii argumentelor ce trebuiau susținute în fața Curții. Aceștia au cerut, de asemenea, suma de 4,485 EUR pentru reprezentarea lor în fața Marii Camere de către dna Mécary, prezentând un calcul al cheltuielilor în sprijinul cererii lor. În cele din urmă, ei au mai cerut 1,005.97 EUR pentru cheltuielile cu deplasarea efectuată de către reprezentanții lor în vederea audierii din fața Marii Camere. Reclamanții au explicat că, în conformitate cu prevederile contractului cu reprezentanții lor, ar fi fost obligați să le achite întreaga sumă acordată de către Marea Cameră cu titlu de cheltuieli de judecată, dacă ar fi fost constatată încălcarea Convenției. Prin urmare, aceștia au cerut ca orice despăgubire acordată în acest temei să fie virată direct în conturile bancare ale reprezentanților lor.

101.

Reclamanții care au formulat cererea nr. 32684/09 au cerut împreună suma de 8,000 EUR în ceea ce privește procesul din fața Curții, prezentând facturi și liste de cheltuieli în sprijinul cererii lor.

102.

Guvernul a răspuns că ar putea fi acordate reclamanților, de către Curte, cheltuieli de judecată, numai în măsura în care cererile ar fi fost motivate suficient.

103.

Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor numai dacă se stabilește că acestea au fost suportate în fapt, că au fost necesare și rezonabile în cuantumul lor (a se vedea

Creangă c. României

[MC], nr. 29226/03, § 130, 23 februarie 2012). Ținând cont de documentele aflate în posesia sa și de criteriile sus-menționate, Curtea consideră că reclamanților ce au formulat cererea nr. 29381/09 le-ar trebui acordată împreună suma de 5,000 EUR, la care se adaugă orice sumă ce le-ar putea fi percepută cu titlu de impozit, și virată direct în conturile bancare ale reprezentanților lor (a se vedea, în același sens,

Carabulea c.

României

, nr. 45661/99, § 180, 13 iulie 2010). În privința reclamanților ce au formulat cererea nr. 32684/09, Curtea consideră că acestora le-ar trebui acordată împreună suma de 6,000 EUR, cu titlu de cheltuieli de judecată, la care se adaugă orice sumă ce le-ar putea fi percepută cu titlu de impozit.

C.

Cu privire la penalități

104.

Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii să fie egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE

...

3.

Hotărăște

, cu șaisprezece voturi la unu, că a existat o încălcare a articolului 14 combinat cu articolul 8 din Convenție;

4.

Hotărăște

, cu șaisprezece voturi la unul,

(a)

că statul pârât trebuie să le plătească reclamanților, în termen de trei luni, următoarele sume:

(i)

5,000 EUR (cinci mii de euro) fiecărui reclamant cu excepția celui de-al șaptelea din cererea nr. 32684/09, la care se adaugă orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

(ii)

5,000 EUR (cinci mii de euro) împreună reclamanților ce au formulat cererea nr. 29381/09, la care se adaugă orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată, și să fie virate direct în conturile bancare ale reprezentanților lor;

(iii)

6,000 EUR (șase mii de euro) împreună reclamanților care au formulat cererea nr. 32684/09, cu excepția celui de-al șaptelea, la care se adaugă orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;

(b)

că, de la expirarea termenului de trei luni menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;

5.

Respinge

, în unanimitate, acordarea restului sumei din cererea reclamanților pentru reparația echitabilă.

Redactată în limbile engleză și franceză și notificată în cadrul audierii publice din Palatul Drepturilor Omului, Strasbourg, pe 7 noiembrie 2013.

Michael O’Boyle

Dean Spielmann

Grefier-adjunct

Președinte

În conformitate cu articolul 45 § 2 din Convenție și cu regula 74 § 2 of din Regulamentul Curții, sunt anexate prezentei hotărâri următoarele opinii separate:

(a)

opinia concurentă conjunctă a judecătorilor Casadevall, Ziemele, Jočienė and Sicilianos;

(b)

opinia parțial concurentă, parțial disidentă a judecătorului Pinto de Albuquerque.

D.S.

M.O’B.

Opiniile separate nu au fost traduse, însă pot fi citite în versiunile limbilor oficiale ale hotărârii, în engleză și/sau franceză, hotărârea putând fi consultată în baza jurisprudențială de date a Curții – HUDOC.

©

Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2014.

Limbile oficiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului sunt engleza și franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu își asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curții Europene a Drepturilor Omului (

http://hudoc.echr.coe.int

) sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiția fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menționat anterior și la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenționați să folosiți vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactați

[email protected]

.

©

Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2014

The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights (

http://hudoc.echr.coe.int

) or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact

[email protected]

.

©

Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2014

Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme (

http://hudoc.echr.coe.int

) où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante:

[email protected]

.