CASE OF KURIĆ AND OTHERS v. SLOVENIA - [Romanian Translation] by the COE Human Rights Trust Fund

CASE OF KURIĆ AND OTHERS v. SLOVENIA - [Romanian Translation] by the COE Human Rights Trust Fund (CtEDO, 2014)

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2014. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informații, a se vedea referințele cu privire la drepturile de autor de la sfârșitul acestui document.

© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2014. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.

© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2014. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.

MAREA

CAMERĂ

CAUZA KURIĆ ȘI ALȚII împotriva SLOVENIEI

(Cererea nr. 26828/06)

HOTĂRÂRE

(Satisfacție echitabilă)

STRASBOURG

12 martie 2014

Această hotărâre este definitivă, însă poate fi supusă unei revizuiri editoriale.

În cauza Kurić și alții împotriva Sloveniei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reunită în complet de Mare Cameră compus din:

Dean Spielmann,

Președinte,

Jean-Paul Costa,

Nicolas Bratza,

Françoise Tulkens,

Guido Raimondi,

Nina Vajić,

Mark Villiger,

Isabelle Berro-Lefèvre,

Boštjan M. Zupančič,

Elisabeth Steiner,

Päivi Hirvelä,

George Nicolaou,

Luis López Guerra,

Zdravka Kalaydjieva,

Nebojša Vučinić,

Ganna Yudkivska,

Angelika Nussberger,

judecători,

și Michael O’Boyle,

grefier adjunct,

După ce a deliberat în cameră de consiliu la data de 28 februarie 2014,

Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la această dată:

PROCEDURA

La originea cauzei se află o cerere (nr. 26828/06) împotriva Republicii Slovenia, introdusă în fața Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), de către domnul Milan Makuc, un cetățean croat, precum și de alți zece reclamanți, la data de 4 iulie 2006. După decesul domnului Makuc, cazul a fost redenumit

Kurić și alții împotriva Sloveniei.

Opt reclamanți au rămas în procedura în fața Marii Camere (a se vedea paragraful 4 de mai jos).

Reclamanții au fost reprezentați în fața Curții de către domnii A.G. Lana și A. Saccucci, avocați la Roma.

Guvernul sloven („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, domnul L. Bembič, procuror general.

Printr-o hotărâre pronunțată la 26 iunie 2012 („hotărârea principală”), Marea Cameră a declarat inadmisibil, cu o majoritate de voturi, capătul de cerere privind doi dintre reclamanți, domnul Dabetić și doamna Ristanović, pentru neepuizarea căilor de recurs interne.

Curtea a statuat în continuare, cu unanimitate de voturi, că a existat o încălcare a dreptului la respectarea „vieții private sau de familie” sau ambele (articolul 8 din Convenție), dreptul la un recurs efectiv (articolul 13) și interzicerea discriminării (articolul 14, coroborat cu articolul 8), în ceea ce-i privește pe ceilalți șase reclamanți: domnul Kurić, doamna Mezga, domnul Ristanović, domnul Berisha, domnul Ademi și domnul Minić.

Ea a constatat că încălcarea a fost determinată, în principal, de eșecul prelungit al autorităților slovene, în pofida hotărârilor de principiu ale Curții Constituționale, de a reglementa statutul de rezident al reclamanților, ca urmare a „radierii” ilicite a acestora din Registrul rezidenților permanenți, la 26 februarie 1992, precum și de a le oferi despăgubiri adecvate. Ca urmare, nu doar reclamanții din prezenta cauză, ci un număr mare de alte persoane (întreaga categorie de așa-numiți „radiați”

(izbrisani),

foști cetățeni ai Republicii Socialiste Federative Iugoslavia („RSFI”) cu reședința permanentă în Slovenia, ale căror nume au fost „radiate” la 26 februarie 1992), au fost și sunt în continuare afectați de această măsură (a se vedea

Kurić și alții împotriva Sloveniei

[GC], nr. 26828/06, §§ 29, 408-409 și 412, ECHR 2012 (extrase)).

În această privință, Curtea a decis să aplice procedura hotărârii pilot în temeiul articolului 46 din Convenție și a articolului 61 din Regulamentul Curții și a dispus că statul pârât ar trebui să instituie, ca o măsură cu caracter general, un sistem

ad-hoc

de despăgubire la nivel intern, în termen de un an de la pronunțarea hotărârii principale, și anume cel târziu la 26 iunie 2013 (a se vedea punctul 9 din dispozitiv și paragraful 415 din hotărârea principală). Aceasta a mai menționat că modificările și completările la Legea privind statutul juridic („Legea privind statutul juridic modificată”), au fost puse în aplicare doar recent și că este prematur să se analizeze dacă această reformă legislativă și diverse alte măsuri luate de Guvern au atins sau nu obiectivul de reglementare satisfăcătoare a statutului de rezident al persoanelor „radiate” (a se vedea paragrafele 410-411 din hotărârea principală).

În temeiul articolului 41 din Convenție, reclamanții au solicitat acordarea unei satisfacții echitabile în ceea ce privește prejudiciul material și moral rezultat din încălcările constatate în prezenta cauză, precum și rambursarea costurilor și cheltuielilor suportate în procedura în fața Curții.

Curtea a considerat că aplicarea articolului 41 nu se afla în stare de judecată în ceea ce privește pretențiile reclamanților pentru prejudiciul material și a rezervat această chestiune, invitând Guvernul și reclamanții să prezinte, în termen de trei luni de la data notificării hotărârii principale, observații scrise în această privință și, în special, să notifice Curții orice acord la care ei ar putea ajunge. Mai precis, Curtea a considerat că problema aplicării articolului 41 ar trebui să fie soluționată având în vedere nu numai un eventual acord care ar putea fi încheiat între părți, ci și în lumina măsurilor individuale sau generale care ar putea fi luate de către Guvernul pârât în executarea hotărârii principale (ibid., § 424 și punctul 10 din dispozitivul hotărârii principale; a se vedea, de asemenea,

Broniowski împotriva Poloniei

(soluționare amiabilă) [GC], nr. 31443/96, §§ 3 și 36, ECHR 2005-IX, precum și

Hutten-Czapska împotriva Poloniei

(soluționare amiabilă) [GC], nr. 35014/97, §§ 3 și 33, 28 aprilie 2008). Până la punerea în aplicare a măsurilor generale relevante, Curtea a amânat examinarea cererilor care privesc același aspect (a se vedea paragraful 415 din hotărârea principală).

În cele din urmă, Marea Cameră a acordat 20,000 de euro (EUR) fiecărui reclamant (domnul Kurić, doamna Mézga, domnul Ristanovic, domnul Berisha, domnul Ademi și domnul Minić) cu titlu de prejudiciu moral, precum și o sumă totală de 30,000 de euro reclamanților pentru costurile și cheltuielile suportate până la această etapă a procedurii în fața Marii Camere, respingând restul pretențiilor acestora cu privire la aceste capete de cerere.

Componența Marii Camere a fost stabilită în conformitate cu prevederile articolului 26 §§ 4 și 5 din Convenție și a articolului 24 din Regulament. La 31 octombrie 2012, mandatul Președintelui Curții, Nicolas Bratza, a ajuns la final. Dean Spielmann i-a urmat în această calitate și a preluat președinția Marii Camere în prezenta cauză (articolul 9 § 2 din Regulament). Jean-Paul Costa, Nicolas Bratza, Françoise Tulkens și Nina Vajić au continuat să-și exercite funcțiile după expirarea mandatelor lor, în conformitate cu articolul 23 § 3 din Convenție și articolul 24 § 4 din Regulament. În temeiul articolului 24 § 3, Anatoli Kovler, aflat în imposibilitate de a lua parte la judecată, a fost înlocuit de Mark Villiger.

În urma unei prelungiri inițiale a termenului relevant în ceea ce privește atât pretențiile cu titlu de satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41, precum și posibilitatea de a ajunge la o soluționare amiabilă în contextul procedurii hotărârii pilot, în conformitate cu articolul 61 § 7, președintele Marii Camere a acordat o a doua prelungire în acest sens, în favoarea Guvernului pârât, informând părțile că, în lipsa unei propuneri adecvate pentru o soluționare amiabilă până la 24 iunie 2013, Curtea se va pronunța cu privire la cererile cu titlu de prejudiciu material.

Mai mult decât atât, în urma unei cereri din partea Guvernului pârât pentru o prelungire cu un an a termenului pentru înființarea unui sistem

ad-hoc

de despăgubire (a se vedea paragraful 7 de mai sus), Curtea a informat părțile la 9 aprilie 2013 că nu este dispusă să dea curs acestei cereri. În opinia Curții, aceasta era o chestiune care ar trebui să fie ridicată în fața Comitetului de Miniștri, în conformitate cu articolul 46 § 2 din Convenție.

Ca urmare a unei cereri din partea Guvernului pârât de reconsiderare a acestei decizii, la 14 mai 2013, Curtea, având în vedere incertitudinea procesului legislativ referitor la sistemul

ad-hoc

de despăgubire și progresul relativ mic care pare să fi fost făcut în acest timp, a decis să nu dea curs cererii, subliniind că această decizie nu ar trebui să fie interpretată într-un mod care ar aduce atingere oricărei viitoare decizii a Comitetului de Miniștri, în exercitarea funcțiilor sale de supraveghere în temeiul articolului 46 din Convenție.

La 24 iunie 2013, reclamanții și Guvernul pârât au prezentat observații cu privire la pretențiile cu titlu de satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41 din Convenție. Ambele părți și-au exprimat disponibilitatea de a ajunge la o înțelegere amiabilă, fără, însă, a face o propunere concretă în acest sens. În consecință, Curtea a decis că se va pronunța cu privire la chestiunile nesoluționate în temeiul articolului 41 din Convenție și a informat părțile în consecință.

ÎN FAPT

Primul reclamant, domnul Mustafa Kurić, s-a născut în 1935 și locuiește în Koper (Slovenia). El este apatrid. Al doilea reclamant, doamna Ana Mézga, este cetățean croat. Ea s-a născut în 1965 și locuiește în Portorož (Slovenia). Al treilea reclamant, domnul Tripun Ristanovic, s-a născut în 1988 și în prezent locuiește în Slovenia. El este cetățean al Bosniei și Herțegovinei. Al patrulea reclamant, domnul Ali Berisha, s-a născut în 1969 în Kosovo. Potrivit celor mai recente date disponibile, el este cetățean sârb și locuiește în prezent în Germania. Al cincilea reclamant, domnul Ilfan Sadik Ademi, s-a născut în 1952. El locuiește în Germania și este cetățean macedonean. Al șaselea reclamant, domnul Zoran Minic, s-a născut în 1972. Potrivit guvernului, el este cetățean sârb. Nu se cunoaște cu exactitate locația în care se află în prezent.

EVOLUȚII ÎN URMA HOTĂRÂRII PRINCIPALE

Termenul persoanelor „radiate” pentru a depune cereri pentru permis de ședere permanentă în conformitate cu Legea modificată privind statutul juridic a expirat la 24 iulie 2013. Această lege a fost adoptată în scopul de a reglementa incompatibilitățile dintre Legea privind statutul juridic și Constituția, ca urmare a hotărârii Curții Constituționale din 3 aprilie 2003, ea intrând în vigoare la 24 iulie 2010.

Legea modificată privind statutul juridic prevede obținerea, atât

ex tunc

cât și

ex nunc

– și anume începând cu data de 26 februarie 1992 - permise de ședere permanentă de către persoanele „radiate” care „locuiesc efectiv” în Slovenia, în conformitate cu definiția din lege. Aceasta a reglementat, de asemenea, statutul copiilor persoanelor „radiate” și prevede emiterea de decizii retroactive cu privire la acele persoane „radiate”, cărora li s-a acordat cetățenia slovenă fără să fi dobândit în prealabil un permis de ședere permanentă (a se vedea paragrafele 71 și 76-79 din hotărârea principală).

O cerere (nr. U-I-85/11) pentru revizuirea constituțională a Legii modificate privind statutul juridic, depusă la 26 aprilie 2011 de către o asociație, Inițiativa Civilă a persoanelor „radiate”, împreună cu alte persoane fizice, este încă pendinte în fața Curții Constituționale (a se vedea paragraful 81 din hotărârea principală).

La 10 ianuarie 2013, Curtea Constituțională a pronunțat o decizie în ceea ce privește răspunderea statului în conformitate cu articolul 26 din Constituție într-o cauză privind problema sistemică a duratei prelungite a procedurii (a se vedea

Lukenda împotriva Sloveniei,

nr. 23032/02, §§ 89-98, ECHR 2005-X). Aceasta a considerat că articolul 26 nu poate fi interpretat restrictiv și că acesta atrage, de asemenea, răspunderea statului pentru conduita ilicită care nu ar putea fi atribuită unei anumite persoane sau autorități care intră în jurisdicția statului, dar numai în ceea ce privește statul în sine. Aceasta se aplică, de asemenea, în cazul garantării unui proces fără întârzieri nejustificate, pentru care nu numai instanțele, ci toate cele trei ramuri ale puterii - legislativă, executivă și judecătorească – sunt responsabile. Decizia Curții Constituționale este relevantă pentru punerea în aplicare a hotărârii principale în prezenta cauză.

În luna mai 2013, Guvernul a prezentat „publicului larg” o propunere inițială pentru un proiect de lege care vizează introducerea unui sistem

ad-hoc

de despăgubire a persoanelor „radiate”.

La 25 iulie 2013, Guvernul a înaintat Parlamentului un proiect de lege privind despăgubirea persoanelor radiate din Registrul rezidenților permanenți

(Predlog Zakona o povračilu škode osebam, ki so bile izbrisane iz registra stalnega prebivalstva

- a se vedea paragraful 7 de mai sus). Proiectul de lege, cu modificări, a fost adoptat la 21 noiembrie 2013. Legea subsecventă a fost publicată in Monitorul Oficial nr. 99/2013 la data de 3 decembrie 2013. Aceasta a intrat în vigoare la 18 decembrie 2013 și va deveni aplicabilă la data de 18 iunie 2014.

Legea prevede că beneficiarii sistemului de despăgubire vor fi acele persoane „radiate”, care au dobândit un permis de ședere permanentă, indiferent de temeiul emiterii acestuia, sau cărora le-a fost acordată cetățenia slovenă. Beneficiarii sunt, de asemenea, și acele persoane „radiate” care au avut cereri respinse în acest sens în conformitate cu legislația anterioară - înainte de intrarea în vigoare a Legii modificate privind statutul juridic - în anumite condiții: cererea lor nu trebuie să fi fost respinsă pe motiv că reprezintă o amenințare pentru ordinea publică, securitatea sau apărarea Republicii Slovenia, pentru relațiile internaționale și pentru urmărirea penală a infracțiunilor, după cum se specifică în legislația relevantă, sau pentru oricare dintre motivele prevăzute în secțiunea 3 din Legea privind statutul juridic; procedura în ceea ce privește cererea lor nu trebuie să fi fost întreruptă din cauza lipsei cooperării din partea lor; de asemenea, ei trebuie să fi „locuit efectiv” în Slovenia. Această ultimă condiție este interpretată în lumina dispozițiilor prevăzute la punctul 1 litera (č) din Legea modificată privind statutul juridic (a se vedea paragrafele 77-79 și 211 din hotărârea principală).

În definirea cercului beneficiarilor, Guvernul a luat în considerare decizia Marii Camere de declarare ca inadmisibilă a cererii cu privire la domnul Dabetić și doamna Ristanovic, pentru neepuizarea căilor de recurs interne (a se vedea paragraful 4 de mai sus), observând că cei doi reclamanți nu și-au manifestat defel dorința de a locui în Slovenia, și anume, nu au făcut niciun demers legal corespunzător pentru a-și reglementa statutul în ceea ce privește reședința, ceea ce a demonstrat că aceștia nu au arătat un interes suficient pentru acest aspect (a se compara paragraful 292 din hotărârea principală). Orice cerere de despăgubire în temeiul noii legi va trebui să fie depusă în termen de trei ani de la intrarea în vigoare sau de la primirea deciziei de reședință permanentă sau de acordare a cetățeniei slovene. În orice caz, perioada de „radiere” nu se poate extinde dincolo de data intrării în vigoare a Legii.

Valoarea despăgubirii va fi calculată pe baza unei sume forfetare de 50 de euro pentru fiecare lună completă de „radiere”, care acoperă atât prejudiciul material, cât și cel moral suferit. Pentru acele persoane „radiate” ale căror cereri nu au fost admise, sfârșitul perioadei de „radiere” va fi determinat de către decizia finală de respingere. În cazul în care s-au emis mai multe decizii negative, sfârșitul perioadei va fi determinat de ultima decizie cu privire la care condiția „locuirii efective” în Slovenia era îndeplinită (a se vedea paragraful 21 de mai sus). Această categorie de persoane „radiate” pot depune cereri în termen de trei ani de la data deciziei finale de respingere.

În plus, dacă persoanele „radiate” consideră că au dreptul la despăgubiri suplimentare, acestea vor fi în măsură să depună o cerere în conformitate cu normele generale din Codul obligațiilor

(Obligacijski zakonik,

Monitorul Oficial nr. 83/2001). Legea elimină termenul de prescripție pentru a solicita despăgubiri în conformitate cu Codul obligațiilor, astfel cum este interpretat până în prezent de către instanțele judecătorești din Slovenia (a se vedea paragraful 83 din hotărârea principală), și introduce o nouă perioadă de trei ani pentru a solicita despăgubiri în baza acestui temei. Persoanele „radiate” ale căror cereri au fost respinse pot depune cereri în termen de trei ani de la data deciziei finale de respingere. Expunerea de motive prevede că limitarea sumei compensatorii este justificată de situația financiară actuală a Sloveniei, precum și de considerații referitoare la statul social.

Despăgubirea de acest tip poate fi solicitată fie prin intermediul unei proceduri administrative, cu privire la suma forfetară, fie prin intermediul unei proceduri judiciare, cu privire la cererile suplimentare de despăgubiri, fiind precizat că suma totală nu poate depăși de trei ori suma forfetară de 50 EUR pentru fiecare lună de „radiere”.

Mai mult decât atât, persoanele „radiate” care au avut cererile de despăgubire respinse sau procedurile suspendate, pot depune noi cereri.

Beneficiarii care au dreptul la mai mult de 1,000 EUR cu titlu de despăgubiri vor primi plata imediată a unei sume inițiale de 1,000 EUR, sumele restante urmând să fie plătite în rate.

Aceștia vor avea, de asemenea, dreptul la alte forme de satisfacție echitabilă, cu scopul de a facilita reintegrarea lor în societatea slovenă. Acestea includ plata de către autorități a unei asigurări obligatorii de sănătate, beneficii și tratament preferențial în cadrul programelor de asigurări sociale; accesul la alte forme de asistență publică și finanțări de stat; beneficii și tratament preferențial în materie de locuințe (chirie non-profit); acces la sistemul de învățământ; și, în cele din urmă, un tratament preferențial în cadrul programelor pentru străinii care nu sunt cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în vederea integrării acestora în viața culturală, economică și socială din Slovenia.

Expunerea de motive prevede că, până în iulie 2013, când a fost finalizat proiectul de lege, 10,046 din 25,671 de persoane „radiate”, inclusiv 5,360 de minori (a se vedea, de asemenea, paragrafele 33 și 69 din hotărârea principală), și-au rezolvat problema reședinței (2,807 prin obținerea unui permis de ședere permanentă și 7,239 prin obținerea cetățeniei slovene). Unii au decedat, iar un număr nespecificat de persoane „radiate” a părăsit Slovenia.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul internet al Ministerului de Interne la 25 iulie 2013, 849 de cereri de permise

ex nunc

de ședere permanentă au fost primite în conformitate cu Legea modificată privind statutul juridic (174 de cereri au fost respinse, în timp ce 138 de permise de ședere au fost emise; 537 de cereri erau pendinte la acea dată).

În plus, s-au primit 627 de cereri de permise de ședere permanentă

ex tunc

, 417 de cereri au fost admise, șaptezeci și șase de cereri au fost respinse sau procedurile au fost întrerupte, iar 134 de cereri erau pendinte la acea dată.

ÎN DREPT

ARTICOLUL 41 DIN CONVENȚIE

Articolul 41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”

Prejudiciul material

Argumentele părților

(a)

Observații generale

La 26 septembrie 2012, după pronunțarea hotărârii principale, reclamanții și-au modificat pretențiile cu titlu de prejudiciu material. La data de 24 iunie 2013, aceștia au confirmat că își mențin pretențiile așa cum au fost ele precizate.

Reclamanții au pretins despăgubiri pentru prejudiciul material sub diferite aspecte, pentru întreaga perioadă de la „radierea” de la data de 26 februarie 1992 și până la data la care au dobândit permisele de ședere permanentă: venituri nerealizate în ceea ce privește beneficiile sociale, locative, indemnizații pentru soț și copii și venituri nerealizate pentru viitor în ceea ce privește drepturile de pensie (au citat

Iatridis împotriva Greciei

(satisfacție echitabilă) [GC], nr. 31107/96, § 37, ECHR 2000-XI, și

Willis împotriva Regatului Unit,

nr. 36042/97, §§ 65-70, ECHR 2002-IV).

Reclamanții au subliniat că un calcul exact al sumelor necesare pentru repararea

(restitutio in integrum)

pierderilor pecuniare suferite, ar putea fi îngreunat de „caracterul inerent incert” al prejudiciului care decurge din încălcare (citând

Young, James și Webster împotriva Regatul Unit

(fostul articol 50), 18 octombrie 1982, § 11, seria A nr. 55), precum și perioada de timp scursă de la momentul „radierii”. Având în vedere numărul mare de aspecte necuantificabile implicate în evaluarea pierderilor trecute și viitoare, reclamanții au lăsat la latitudinea Curții să soluționeze problema la discreția sa, având în vedere ceea ce este echitabil (citând

Sunday Times împotriva Regatului Unit (nr. 1 )

(fostul articol 50), 6 noiembrie 1980, § 15, seria A nr. 38). În special, în cauza

Smith și Grady împotriva Regatului Unit

((satisfacție echitabilă), nr. 33985/96 și 33986/96, §§ 18-21, ECHR 2000-IX), Curtea a subliniat că nu a existat niciun motiv să se îndoiască de faptul că, dacă reclamanții nu ar fi fost eliberați din funcții cu încălcarea drepturilor lor garantate de Convenție, ar fi continuat să își îndeplinească îndatoririle de serviciu în mod eficient și le-a acordat o satisfacție echitabilă cu titlu de prejudiciu material pentru pierderea veniturilor trecute și viitoare, luând în considerare perspectivele de carieră.

(b)

Venituri nerealizate în trecut

(i)

Alocațiile sociale

În ceea ce privește alocațiile sociale, reclamanții au arătat că era de necontestat faptul că aceștia au fost împiedicați să lucreze în Slovenia sau să își procure mijloacele subzistență, din motive independente de influența și controlul lor, ei neputând beneficia de anumite indemnizații sociale prevăzute de legislația relevantă.

Reclamanții pretins fiecare o sumă echivalentă cu totalul sumei la care erau îndreptățiți cu titlu de alocație socială lunară. În scopul calculării acestui total, au luat ca bază cuantumul lunar standard de 260 de euro pe care l-ar fi primit în cazul în care „radierea” nu ar fi avut loc, înmulțit cu numărul de luni de „radiere”, plus dobânda aferentă. Această sumă corespunde cu ajutorul social stabilit de Legea privind asistența socială financiară

(Zakon o socialno varstvenih prejemkih,

Monitorul Oficial, nr. 61/2010), coroborat cu articolul 152(1) din Legea privind balanța fiscală

(Zakon za uravnoteženje javnih financ

, Monitorul Oficial, nr. 40/2012).

Ca răspuns la observațiile Guvernului, reclamanții au considerat că poziția Guvernului – conform căreia cuantumul lunar standard ar trebui să fie numai de 230.61 EUR, aplicabil până în decembrie 2011 și ajustat la prețurile de consum până la 30 iunie 2013 – este una acceptabilă (a se vedea paragraful 55 de mai jos).

În plus, legislația prevede alocații sociale în ceea ce privește copiii și soții pentru familiile cu venituri insuficiente, fiind stabilite la 208 EUR pentru primul copil și 182 EUR pentru fiecare copil în plus, în timp ce un adult suplimentar ar avea dreptul la 130 EUR.

În ceea ce privește dreptul contestat al domnului Berisha, de a i se admite pretențiile pentru întreaga perioadă a „radierii” (a se vedea paragrafele 56 și 71 de mai jos), reclamanții au declarat că Guvernul a omis să precizeze sumele pe care acesta le-ar fi primit în Germania după 1998. El ar avea dreptul cel puțin la diferența dintre cele două sume pentru această perioadă, precum și la suma totală pentru perioada de dinainte, având în vedere lipsa unor dovezi concludente care să arate că ar fi primit vreo sumă în Germania și, în caz afirmativ, în ce cuantum. Domnul Berisha ar fi, de asemenea, îndreptățit la alocații sociale în ceea ce privește soția și cei cinci copii.

În ceea ce privește dreptul contestat al domnului Ademi sub acest titlu, reclamanții au susținut că declarația fiicei sale, în cursul procedurii administrative, că reclamantul ar fi beneficiat de ajutor social pe tot parcursul șederii sale în Germania (a se vedea paragrafele 56 și 75-76 de mai jos), nu constituie o bază suficientă pentru a-l priva de drepturile sale.

(ii)

Alocația pentru locuință

În ceea ce privește alocația pentru locuință, reclamanții au pretins 25% din cuantumul ajutorului social la care ar fi avut dreptul în conformitate cu Legea din 2007 privind securitatea socială

(Zakon o socialnem varstvu,

Monitorul Oficial, nr. 3/2007).

Reclamanții contestă argumentul Guvernului că nu ar îndeplini condițiile legale prin care numai chiriașilor care au dobândit un „contract de închiriere special protejat” sau un”drept locativ”

(stanovanjska pravica –

a se vedea

Berger-Krall și alții împotriva Sloveniei

(dec.), nr. 14717/04, § 4, 28 mai 2013), au dreptul la alocația pentru locuință și aceasta numai în cazul în care au fost depuse cereri în acest sens și, după intrarea în vigoare a Legii Locuințelor din 2003, în cazul în care aveau cetățenie slovenă (a se vedea paragraful 57 de mai jos). Reclamanții au susținut că un „contract de închiriere special protejat” nu este o condiție în conformitate cu Legea privind securitatea socială din 1992

(Zakon o socialnem varstvu,

Monitorul Oficial, nr. 54/1992), pentru acordarea de alocații pentru locuință. Acceptând că Legea privind locuințele din 2003

(Stanovanjski Zakon,

Monitorul Oficial, nr. 69/2003) a introdus condiția deținerii cetățeniei slovene, aceștia au susținut că dacă nu ar fi fost „radiați”, ar fi putut dobândi cetățenia slovenă până la acea dată.

(iii)

Indemnizații pentru copii

În ceea ce privește indenizațiile pentru copii, acolo unde este cazul, reclamanții au declarat că ar fi avut dreptul să le primească în temeiul Legii privind exercitarea dreptului la fondurile publice (

Zakon o uveljavljanju pravic iz javnih sredstev,

Monitorul Oficial, nr. 62/2012). Indemnizația lunară pentru copii pentru familiile fără venituri este în prezent stabilită la 114.30 EUR pentru primul copil, 125,73 EUR pentru al doilea copil și 137.18 EUR pentru orice copil în plus. Alocația pentru copii, care este diferită de indemnizația socială pentru copii (vezi paragraful 36 de mai sus), se acordă atât familiilor care primesc ajutor social cât și celor cu venituri reduse.

Ca răspuns la declarația Guvernului că pretențiile domnului Berisha cu privire la cei cinci copii ar fi fost justificată doar pentru perioada în care a locuit cu familia sa în Slovenia (a se vedea paragrafele 59 și 71-74 de mai jos), reclamanții au susținut că el ar fi avut dreptul la aceasta pentru întreaga perioadă, ținând cont de vârsta copiilor.

În ceea ce privește pretențiile doamnei Mézga în legătură cu cei doi copii mai mari care trăiesc în Croația, ca răspuns la argumentul Guvernului că ea nu ar fi avut dreptul la alocație pentru copii, deoarece aceștia trăiesc în centre de plasament în Croația (vezi paragraful 60 de mai jos), reclamanții au susținut că ea are dreptul la despăgubiri pentru prestații familiale atât pentru fiica sa Ines, cât și pentru fiul său Enes, deoarece dacă reclamanta nu ar fi fost „radiată”, copiii ar fi trăit cu ea în Slovenia și ar fi beneficiat de prestațiile sociale aferente.

(c)

Venituri nerealizate pentru viitor

Drepturile de pensie

În ceea ce privește veniturile nerealizate pentru viitor, reclamanții au susținut că au fost în imposibilitatea de a plăti contribuțiile la sistemul de pensii și nu au dreptul la o pensie în temeiul legislației naționale. În consecință, este posibil să se determine minimul de venituri nerealizate pentru viitor în funcție de pensia minimă la care ar fi avut dreptul.

În conformitate cu Legea privind pensiile și asigurarea de invaliditate

(Zakon o pokojninskem in invalidskem zavarovanju,

Monitorul Oficial, nr. 106/99, cu modificările ulterioare), pensia minimă de bază este în prezent 551.16 EUR pentru persoanele care au lucrat timp de cel puțin cincisprezece ani. Reclamanții ar fi avut dreptul la o parte din această sumă, în viitor, care corespunde în prezent la 192.90 EUR pentru bărbați și 209.44 EUR pentru femei. La calculul sumelor totale pretinse cu acest titlu, reclamanții au luat în considerare speranța de viață actuală (73.83 ani pentru bărbați și 81.36 ani pentru femei).

Declarația Guvernului în sensul că toate persoanele cu un permis de ședere permanentă care locuiesc în Slovenia, inclusiv străinii, și care nu au dreptul la o pensie, au dreptul de a primi ajutor pentru venit sau ajutor de pensie (a se vedea paragrafele 63-64 de mai jos) a fost interpretat de către reclamanți ca un angajament că vor primi un ajutor minim de pensie, atunci când vor îndeplini condiția de vârstă (șaizeci și trei ani pentru femei și șaizeci și cinci pentru bărbați), dacă nu sunt eligibili pentru o pensie sau nu au venituri sau bunuri în valoare mai mare de 460 EUR.

(d)

Reclamanții

(i)

Domnul Mustafa Kurić

Domnul Kurić a rămas fără statut legal de la 26 februarie 1992 până la 2 noiembrie 2010 (optsprezece ani, opt luni și șapte zile).

Prin urmare, el a petrecut o perioadă totală de 224 de luni fără a avea un statut reglementat.

Reclamantul a pretins 58,240 EUR cu titlu de indemnizație socială și 14,560 EUR pentru indemnizația pentru locuință.

În plus, el a mai solicitat 9,259.20 EUR cu titlu de drepturi de pensie. Având în vedere că vârsta sa (șaptezeci și șapte de ani) depășește deja speranța de viață pentru bărbați, a fost aplicată speranța de viață pentru femei.

În total, reclamantul a solicitat suma de 82,059.20 EUR cu titlu de prejudiciu material.

(ii)

Doamna Ana Mézga

Reclamanta și-a pierdut statutul său legal la 26 februarie 1992 și a obținut un permis de ședere temporară, ca membru de familie al unui cetățean sloven, la 13 septembrie 2007, un permis de ședere permanentă fiindu-i eliberat la 1 martie 2011 (nouăsprezece ani și două zile mai târziu). Prin urmare, ea a petrecut o perioadă totală de 186 de luni fără a avea un statut reglementat și a așteptat 228 luni pentru obținerea permisului de ședere permanentă, permisul de ședere temporară nedându-i dreptul la ajutor social.

Reclamanta a solicitat 59,280 EUR cu titlu de indemnizație socială și 14,820 EUR ca indemnizație pentru locuință.

În plus, ea a solicitat 13,373.10 EUR pentru prestații familiale în ceea ce o privește pe Ines și 27,157.68 EUR în ceea ce îl privește pe Enes, copiii săi mai mari care trăiesc în Croația.

În cele din urmă, reclamanta a solicitat 85,451.52 EUR cu titlu de drepturi de pensie.

În total, reclamanta a solicitat 200,082.30 EUR cu titlu de prejudiciu material.

(iii)

Domnul Tripun Ristanovic

Domnul Ristanovic a rămas fără statut legal de la 26 februarie 1992 până la 10 martie 2011 (paisprezece ani, cinci luni și douăzeci și cinci de zile ca minor, până la 20 august 2006 și patru ani, șase luni și douăzeci de zile, ca major). Prin urmare, el a petrecut o perioadă totală de 228 de luni fără un statut reglementat.

Reclamantul a solicitat 36,192 EUR cu titlu de indemnizație socială în calitate de minor și 14,040 EUR ca și adult, precum si 3,510 EUR cu titlu de indemnizație pentru locuință.

În plus, reclamantul, care avea douăzeci și patru de ani la momentul trimiterii observațiilor, a solicitat 6,386.58 EUR în ceea ce privește contribuțiile lunare pentru pensie, pe care le-ar fi putut plăti.

În total, reclamantul a solicitat 60,128.58 EUR cu titlu de prejudiciu material.

(iv)

Domnul Ali Berisha

Reclamantul a solicitat suma de 57,980 EUR cu titlu de indemnizație socială cu privire la sine și 22,100 EUR pentru soția sa, precum și 14,495 EUR cu titlu de indemnizație pentru locuință.

În plus, el a solicitat alocațiile sociale pentru cei cinci copii, după cum urmează: 17,602.20 EUR pentru Dem, 16,973.55 EUR pentru Egzon, 15,775.70 EUR pentru Egzona, 10,974.40 EUR pentru Haxhi și 6,996.18 EUR pentru Valon.

În cele din urmă, reclamantul a pretins suma de 71,758.80 EUR în ceea ce privește drepturile sale de pensie.

În total, reclamantul a solicitat 234,655.83 EUR cu titlu de prejudiciu material.

(v)

Domnul Ilfan Sadik Ademi

Reclamantul a rămas fără statut legal de la 26 februarie 1992 până la 20 aprilie 2011 (nouăsprezece ani, o lună și douăzeci și una de zile). Prin urmare, el a petrecut o perioadă totală de 229 luni fără un statut reglementat.

Reclamantul a pretins 59,540 EUR cu titlu de indemnizație socială și 14,885 EUR ca indemnizație pentru locuință.

În plus, reclamantul a cerut 32,407.20 EUR în ceea ce privește drepturile de pensie.

În total, reclamantul a solicitat 106,832.20 EUR cu titlu de prejudiciu material.

(vi)

Domnul Zoran Minić

Reclamantul a pretins suma de 59,800 EUR cu titlu de indemnizație socială și 14,950 EUR ca indemnizație pentru locuință.

În plus, reclamantul a solicitat 78,703.20 EUR în ceea ce privește drepturile de pensie.

În total, el a solicitat 153,453.20 EUR cu titlu de prejudiciu material.

Observațiile Guvernului pârât

(a)

Observații generale

În observațiile sale din 24 iunie 2013, Guvernul a declarat că situația reclamanților diferă foarte mult și că unii dintre ei ar fi îndreptățiți la despăgubiri, cu titlu de indemnizații sociale și/sau indemnizații pentru copii. Cu toate acestea, legătura de cauzalitate între prejudiciul pretins și încălcarea constatată este greu de dovedit. Multe aspecte sunt neclare și nesigure.

În plus, legislația aplicabilă a continuat să se schimbe și să introducă noi restricții. Mai mult decât atât, condițiile de viață ale reclamanților s-au schimbat și nu este clar dacă ar fi îndeplinit toate criteriile stabilite într-un anumit act legislativ. În cele din urmă, la stabilirea sumelor la care reclamanții ar fi îndreptățiți pentru a face o propunere concretă către aceștia, trebuie avută în vedere situația economică actuală din Slovenia (a se vedea secțiunea „Reclamanții”, paragrafele 65-78 de mai jos).

(b)

Venituri nerealizate în trecut

(i)

Indemnizații sociale

Guvernul a constatat că reclamanții au pretins o sumă corespunzătoare cu suma totală la care ar fi avut dreptul în ceea ce privește ajutorul social lunar pentru perioada de „radiere”, luând ca bază o sumă lunară standard de 260 EUR (a se vedea paragraful 34 de mai sus). Cu toate acestea, înainte de intrarea în vigoare a modificărilor la Legea privind asistența socială financiară din 2012, valoarea de bază a fost stabilită la 230.61 EUR. În opinia Guvernului, suma lunară standard cu titlu de ajutor social minim de la care reclamanții ar fi potențial îndreptățiți ar putea fi doar 230.61 EUR, suma aplicabilă până la 31 decembrie 2011 și ajustată la inflație. Cu toate acestea, nicio ofertă reală nu a fost făcută pe această bază, deoarece sumele reale propuse de Guvern pentru reclamanți au fost considerabil mai mici, fără a se indica modul în care aceste sume au fost calculate (a se vedea paragrafele 66, 68, 70, 74, 76 și 78 de mai jos).

În continuare, Guvernul a remarcat că unii dintre reclamanți nu ar avea dreptul la sumele corespunzătoare pentru întreaga perioadă a „radierii” din cauza unor circumstanțe personale. În plus, alte fapte relevante și legislație aplicabilă ar trebui să fie, de asemenea, luate în considerare pentru determinarea sumelor la care reclamanții ar fi potențial îndreptățiți. Ministerul Muncii, Familiei, Afacerilor Sociale și a Egalității de Șanse („Ministerul”) a pregătit calculul indemnizațiilor sociale la care reclamanții ar fi avut potențial dreptul în cazul în care au fost îndeplinite toate condițiile, luând ca bază sumele lunare pentru persoanele singure, ajustate la inflație.

(ii)

Alocația pentru locuință

În ceea ce privește alocația pentru locuințe, Guvernul a susținut că pretențiile reclamanților sub acest aspect sunt nefondate. În conformitate cu Legea privind securitatea socială din 1992, numai acei chiriași - cetățeni sloveni sau nu - care au dobândit un „contract de închiriere special protejat”, înainte de 19 octombrie 1991, aveau dreptul la această alocație, cu condiția să fi făcut o cerere în acest sens până la 25 februarie 1992. Chiar dacă aceste cereri ar fi fost admise, reclamanții ar fi avut dreptul la alocație numai până la 14 octombrie 2003, când Legea privind locuințele din 2003 - care a specificat cetățenia ca o condiție pentru a primi o astfel de alocație - a intrat în vigoare.

Potrivit datelor oferite de fondurile de locuințe competente, dintre toți reclamanții, doar domnul Kurić a dobândit un „contract de închiriere special protejat”, deși acesta nu a făcut o cerere pentru acordarea alocației pentru locuință până în 1992.

În orice caz, legătura de cauzalitate între încălcarea drepturilor din Convenție ale reclamanților și prejudiciul invocat cu acest titlu nu a fost stabilită.

(iii)

Indemnizații pentru copii

În ceea ce privește indemnizațiile pentru copii, Guvernul a menționat că domnul Berisha a făcut o cerere în acest scop pentru cei cinci copii ai săi, iar doamna Mézga pentru cei doi copii mai mari care trăiesc în Croația. Indemnizațiile pentru copii au fost inițial reglementate prin Legea privind venitul familial (

Zakon o družinskih prejemkih

, Monitorul Oficial, nr. 65/93) și, ulterior, prin Legea privind protecția parentală și indemnizațiile de familie (

Zakon o starševskem varstvu in družinskih prejemkih

, Monitorul Oficial, nr. 97/2001). În conformitate cu articolul 67 din Legea din urmă, dreptul la indemnizația pentru copii este acordat unuia dintre părinți în anumite condiții.

Guvernul a acceptat că pretențiile domnului Berisha ar fi justificate în parte, în ceea ce privește perioadele în care el a rămas cu familia sa în Slovenia (a se vedea paragrafele 71-73 de mai jos).

În ceea ce o privește pe doamna Mézga, Guvernul a susținut că ea nu ar fi avut dreptul la indemnizație pentru copii, atât înainte cât și după intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2002 a Legii privind protecția parentală și indemnizațiile de familie, care a retras dreptul la indemnizații pentru copiii plasați în centre de plasament, deoarece cei doi copii mai mari erau în plasament în Croația și nu în Slovenia. Ea nu a solicitat indemnizațiile pentru copii în Slovenia, iar familia de plasament din Croația a beneficiat de indemnizație în această țară pentru fiul ei Enes.

(c)

Venituri nerealizate pentru viitor

Drepturile de pensie

În ceea ce privește veniturile nerealizate pentru viitor, Guvernul a constatat că reclamanții au solicitat cuantumul minim de pensie la care ar fi avut dreptul dacă nu ar fi fost eliminați din Registrul rezidenților permanenți. Cu toate acestea, Guvernul consideră că pretențiile lor cu privire la ajutorul social exclud orice cerere referitoare la veniturile nerealizate pentru viitor în ceea ce privește drepturile de pensie. Legătura de cauzalitate între încălcarea drepturilor din Convenție ale reclamanților și prejudiciul invocat cu acest titlu nu a fost stabilită.

În conformitate cu Legea privind pensiile și asigurarea de invaliditate, plata contribuțiilor de pensii este obligatorie pentru persoanele fizice care desfășoară o activitate lucrativă în calitate de angajați, în mod independent sau în orice alt mod. O persoană este eligibilă pentru drepturile de pensie numai în cazul în care a plătit contribuții timp de cel puțin cincisprezece ani și odată ce condiția de vârstă prevăzută este îndeplinită, aceasta din urmă crescând în mod constant în ultimii ani și fiind de așteptat să crească exponențial.

Șomerii nu sunt obligați să plătească contribuțiile de pensii și nu au dreptul la asigurări de pensii, ci mai degrabă la asigurare socială. Până la împlinirea de către aceste persoane a condiției de vârstă (șaizeci și trei de ani pentru femei și șaizeci și cinci pentru bărbați), asigurarea socială este furnizată sub formă de ajutor social. După împlinirea vârstei prescrise, persoanele care nu au dreptul la o pensie sau a căror pensie este prea mică, au dreptul la ajutor de venit sau ajutor minim de pensie. Străinii cu permis de ședere permanentă care locuiesc în Slovenia pot dobândi, de asemenea, dreptul la ajutor minim de pensie. Pragul de venit lunar pentru determinarea eligibilității pentru ajutorul minim de pensie a fost stabilit la 460 de euro.

În concluzie, pe de o parte, persoanele care nu au venituri sau bunuri, care să se ridice la sau să depășească 460 de euro și care îndeplinesc toate celelalte condiții adecvate, pot dobândi dreptul la ajutor minim de pensie. Pe de altă parte, reclamanții nu sunt eligibili pentru drepturi de pensie, contrar a ceea ce susțin.

(d)

Reclamanții

(i)

Domnul Mustafa Kurić

Cu privire la ajutorul social, Guvernul a arătat că domnul Kurić a fost angajat până la începutul anului 2000, fapt confirmat și de datele furnizate de Institutul de Asigurări de Sănătate. Cu toate acestea, el nu a plătit contribuțiile obligatorii de asigurări sociale între 1992 și 2000. Nivelul veniturilor sale indică faptul că el nu ar fi avut dreptul la ajutor social până la 1 iulie 1999, dar potențial ar fi avut dreptul la o astfel de alocație după această dată și până când a primit permisul de ședere permanentă; el ar fi potențial îndreptățit la suma de 29,479.09 EUR.

Guvernul este pregătit să plătească reclamantului 8,843.73 EUR cu acest titlu.

(ii)

Doamna Ana Mézga

În ceea ce privește ajutorul social, Guvernul a arătat că reclamanta a devenit șomer la 30 noiembrie 1992 și potențial ar fi avut dreptul la ajutor social, după ce a încetat să primească ajutor de șomaj. În plus, partenerul reclamantei și cei doi copii mai mici care trăiesc în Slovenia primesc ajutor social din 1999. Pentru această perioadă, ea ar fi avut dreptul la ajutor social ca membru al familiei lor. Potrivit calculelor ministerului, ținând seama de diferitele regimuri sociale, doamna Mézga ar putea avea dreptul la suma de 35,359.94 EUR.

Guvernul este pregătit să plătească reclamantei 10,607.98 EUR cu acest titlu.

(iii)

Domnul Tripun Ristanovic

În ceea ce privește ajutorul social, Guvernul a declarat că domnul Ristanovic, care a locuit în Serbia pentru un număr de ani, înainte de a reveni la Slovenia (a se vedea paragrafele 132-133 din hotărârea principală), ar fi, în lumina criteriilor relevante, îndreptățit la suma de 17,404.25 EUR.

Guvernul este pregătit să plătească reclamantului 5,112.08 EUR cu acest titlu.

(iv)

Domnul Ali Berisha

În ceea ce privește ajutorul social, Guvernul a susținut că reclamantul a primit o indemnizație similară din partea autorităților germane. La cererea autorităților slovene, autoritățile germane competente au confirmat că reclamantul a primit ajutor social din 1998, cu excepția perioadelor 2001-2005 și în 2006, și, în plus, că a primit bani de la diferite surse din 1991, cu titlu de asigurare de pensie, fără a preciza sumele și perioadele în cauză. Pe baza datelor disponibile Ministerului, reclamantul ar avea dreptul la suma de 3,790.43 EUR pentru sine și 2,653.30 EUR pentru soția sa, pentru perioada în care a trăit în Centrul de azil în Slovenia (a se vedea paragraful 147 din hotărârea principală).

În ceea ce privește indemnizațiile pentru copii, reclamantul ar avea dreptul la 8,625.33 EUR pentru cei cinci copii ai săi.

Prin urmare, reclamantul ar fi potențial îndreptățit la o sumă totală de 15,069.06 EUR cu titlu de ajutor social și alocații pentru copii.

Guvernul este pregătit să plătească reclamantului 4,520.72 EUR cu acest titlu.

(v)

Domnul Ilfan Sadik Ademi

În ceea ce privește ajutorul social, având în vedere faptul că fiica reclamantului a declarat în cadrul procedurii administrative, că el a beneficiat de ajutor social din partea autorităților germane, Guvernul a susținut că el nu ar avea dreptul la nicio indemnizație socială. Autoritățile slovene au făcut investigații la centrul de asistență socială competent din Germania, care nu a răspuns. Cu toate acestea, conform datelor furnizate de către autoritatea de asigurări de pensii din Germania, reclamantul a fost angajat în Germania, în anii 2003 și 2004 și a primit ajutor de șomaj în 2005.

Guvernul nu înțelege să facă vreo propunere reclamantului cu acest titlu.

(vi)

Domnul Zoran Minić

În ceea ce privește ajutorul social, în conformitate cu datele disponibile Guvernului, domnul Minić a fost angajat în Podujevo (Serbia, în prezent Kosovo) de la 26 februarie 1992 la 6 aprilie 1999 (a se vedea paragraful 176 din hotărârea principală). Prin urmare, el nu ar fi avut dreptul la ajutor social pentru acea perioadă. Pentru restul perioadei, acesta ar fi potențial îndreptățit la suma de 31,463.38 EUR.

Guvernul este pregătit să plătească reclamantului 9,439.02 EUR cu acest titlu.

Decizia Curții

(a)

Principii generale

Marea Cameră reiterează că o hotărâre în care Curtea constată o încălcare impune statului pârât o obligație legală de a pune capăt încălcării și de a repara consecințele acesteia în așa fel încât să restabilească pe cât posibil situația existentă înainte de respectiva încălcare.

Statele contractante sunt libere să aleagă mijloacele prin care să se conformeze unei hotărâri în care Curtea a constatat o încălcare a Convenției. Această marjă de apreciere cu privire la modul de executare a unei hotărâri reflectă libertatea de alegere relativă obligației primare a statelor contractante în temeiul Convenției de a asigura respectarea drepturilor și libertăților garantate (articolul 1). În cazul în care natura încălcării permite

restitutio in integrum

, aparține statului pârât să-i dea efect, Curtea neavând nici puterea, nici posibilitatea practică de a face acest lucru. Dacă, pe de altă parte, legislația națională nu permite - sau permite doar parțial – repararea prejudiciului, articolul 41 împuternicește Curtea să acorde părții vătămate o satisfacție pe care o consideră adecvată (a se vedea, printre multe autorități,

Papamichalopoulos și alții împotriva Greciei

(fostul articol 50), 31 octombrie 1995, § 34, seria A nr 330-B,.

Iatridis

(satisfacție echitabilă), citată mai sus, §§ 32-33, și

Guiso-Gallisay împotriva Italiei

(satisfacție echitabilă) [GC], nr. 58858/00, § 90, 22 decembrie 2009).

În ceea ce privește pretențiile reclamanților pentru prejudiciul material, jurisprudența Curții stabilește că trebuie să existe o legătură clară de cauzalitate între prejudiciul invocat de reclamanți și încălcarea Convenției. În cazurile relevante, aceasta poate include o compensație în ceea ce privește pierderea veniturilor (a se vedea, printre alte autorități,

Barberà, Messegué și Jabardo împotriva Spaniei

(fostul articol 50), 13 iunie 1994, §§ 16-20, seria A nr. 285 -C, precum și

Çakıcı împotriva Turciei

[GC], nr. 23657/94, § 127, ECHR 1999-IV).

Un calcul exact al sumelor necesare pentru o reparare integrală (

restitutio in integrum

) cu privire la pierderile materiale suferite de reclamanți poate fi împiedicat de caracterul incert, inerent prejudiciului care decurge din încălcare (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Young, James și Webster

(fostul articol 50), citată mai sus, § 11). O sumă poate totuși fi alocată în pofida numărului mare de aspecte necuantificabile implicate în evaluarea pierderilor viitoare, deși cu cât perioada de timp corespunzătoare este mai mare, cu atât mai incertă devine legătura dintre încălcare și prejudiciu. Chestiunea care trebuie soluționată în astfel de cazuri este nivelul satisfacției echitabile, în ceea ce privește atât pierderile pecuniare trecute și viitoare, care trebuie acordate fiecărui reclamant, chestiune care urmează să fie stabilită de către Curte la discreția sa, având în vedere ceea ce este echitabil (a se vedea,

mutatis mutandis,

The Sunday Times

(nr. 1)

(fostul articol 50), citată mai sus § 15,

Smith și Grady

(satisfacție echitabilă), citată mai sus, §§ 18-19, ECHR 2000-IX;

Z și alții împotriva Regatului Unit

[GC], nr. 29392/95, §§ 119-120, ECHR 2001-V, precum și

Centro Europa 7 S.r.l. și Di Stefano împotriva Italie

i [GC], nr. 38433/09, §§ 218-222, ECHR 2012).

(b)

Aplicarea acestor principii în prezenta cauză

Marea Cameră a stabilit în hotărârea principală că reclamanții, care, înainte de declarația de independență a Sloveniei, aveau reședința în mod legal în Slovenia de mai mulți ani, au beneficiat, în calitate de foști cetățeni ai RSF Iugoslavia, de o gamă largă de drepturi sociale și politice acolo. Ca urmare a „radierii” acestora din Registrul rezidenților permanenți la 26 februarie 1992, care i-a lipsit de statutul lor juridic, ei au suferit o serie de consecințe negative, cum ar fi distrugerea actelor de identitate, pierderea oportunităților pe piața muncii, pierderea asigurării de sănătate, imposibilitatea reînnoirii documentelor de identitate sau a permisului de conducere, precum și dificultăți în asigurarea drepturilor de pensie.

Marea Cameră a mai subliniat că reclamanții, care nu aveau documente de identitate slovene, au fost lăsați într-un vid juridic în urma „radierii”, și, prin urmare, într-o situație de vulnerabilitate, de incertitudine juridică și nesiguranță, pentru o lungă perioadă, de aproape douăzeci de ani pentru toți dintre ei. Curtea a subliniat gravitatea consecințelor „radierii” pentru aceștia (a se vedea paragrafele 267, 302-303, 356 și 412 din hotărârea principală).

Curtea Constituțională a statuat în hotărârea sa de princpiu din 3 aprilie 2003, că statutul de rezident permanent este un element important pentru revendicarea unor drepturi și beneficii legale, cum ar fi drepturile de pensie militară, alocații sociale și de reînnoire a permiselor de conducere, pe care persoanele „radiate” au fost în imposibilitatea de a le pretinde ca urmare a situației lor nereglementate (a se vedea paragrafele 59 și 215 din hotărârea principală).

În opinia Marii Camere, este clar că pierderea statutului juridic ca atare rezultată din „radiere” a determinat consecințe materiale semnificative pentru toți reclamanții, inclusiv pierderea accesului la o gamă largă de drepturi sociale și politice și de beneficii juridice, cum ar fi documente de identitate, permise de conducere, asigurări de sănătate și de educație, precum și pierderea locurilor de muncă și a altor oportunități, până când le-au fost acordate permise de ședere permanentă (a se vedea paragrafele 59, 215, 302 și 356 din hotărârea principală).

Marea Cameră notează în acest context că atât reclamanții, cât și Guvernul au subliniat dificultatea deosebită în prezenta cauză în a face o estimare exactă a prejudiciului material suferit de reclamanți ca urmare a „radierii”, datorită caracterului inerent incert al consecințelor sale, precum și a perioadei de timp care a trecut de atunci (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Lustig-Prean și Beckett împotriva Regatului Unit

(satisfacție echitabilă), nr. 31417/96 și 32377/96, § 22, 25 iulie 2000, precum și

Lallement împotriva Franței

(satisfacție echitabilă), nr. 46044/99, §§ 16-17, 12 iunie 2003). Părțile au fost de acord cu privire la acest aspect (a se vedea paragrafele 31-32 și 53-54 de mai sus).

Marea Cameră nu poate decât să fie de acord cu poziția părților privind faptul că un calcul precis al sumelor necesare pentru o reparare integrală (

restitutio in integrum

) cu privire la pierderile materiale suferite de reclamanți este împiedicat de caracterul inerent incert al prejudiciului care decurge din încălcare (a se vedea

Young, James și Webster

(fostul articol 50), citată mai sus, § 11).

Având în vedere că reclamanții au fost radiați din Registrul rezidenților permanenți fără notificare prealabilă, la 26 februarie 1992 și că au aflat despre „radiere” doar incidental (a se vedea paragrafele 29 și 343 din hotărârea principală), Marea Cameră consideră că există o legătură de cauzalitate complexă între măsura ilegală și prejudiciul material suferit de reclamanți, consecințele sale fiind răspândite în timp și având mai multe efecte secundare. În plus, consecințele „radierii” au fost agravate de perioada lungă de timp în care statutul juridic al reclamanților a fost nereglementat. Astfel, prejudiciul suferit sub acest aspect nu se pretează la o estimare precisă.

În consecință, chestiunea care trebuie soluționată de către Marea Cameră privește dreptul reclamanților la satisfacție echitabilă - și, dacă este cazul, suma de alocat - cu titlu de prejudiciu material sub următoarele aspecte: indemnizațiile sociale și de locuință, beneficiile pentru copii și drepturile de pensie, care urmează a fi stabilite de către Curte, la discreția sa, având în vedere ceea ce este echitabil (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Z și alții împotriva Regatului Unit

, citată mai sus, §§ 121-122, precum și

Lordos și alții împotriva Turciei

(satisfacție echitabilă), nr. 15973/90, §§ 64-70, 10 ianuarie 2012).

(c)

Veniturile nerealizate în trecut

(i)

Alocația socială

Marea Cameră constată că pretențiile reclamanților cu privire la ajutorul social nu au fost contestate, în principiu, de către Guvern. Cu toate acestea, acesta din urmă a contestat dreptul unora dintre reclamanți pentru perioadele în care au lucrat, în care au beneficiat de indemnizație de șomaj sau ar fi locuit în străinătate, primind ajutor social sau lucrând acolo. Guvernul a contestat, de asemenea, sumele pretinse cu acest titlu (a se vedea paragrafele 56 și 65-78 de mai sus).

Marea Cameră observă că „radierea” numelor reclamanților a condus la încălcările constatate de Curte în hotărârea principală și în privința cărora prejudiciul material trebuie să fie stabilit. Se constată că nu este posibil de a specula cu privire la care ar fi fost situația reclamanților dacă „radierea” nu ar fi avut loc. În special, nu este posibil să se stabilească dacă unii dintre reclamanți ar fi continuat să trăiască sau să lucreze în Slovenia dacă nu ar fi fost „radiați”, și, în lipsa unor dovezi suficiente care să demonstreze contrariul, Marea Cameră va presupune că reclamanții ar fi continuat să trăiască în Slovenia dacă și-ar fi păstrat statutul lor legal acolo. De asemenea, nu este posibil, din materialul pus la dispoziția Curții, de a evalua dacă sumele plătite reclamanților în ceea ce privește salariul sau beneficiile în afara țării ar fi depășit sau egalează cele pierdute în Slovenia ca urmare a „radierii”. Desigur, nu reiese din documentele aflate la dispoziția Curții că reclamanții s-ar fi îmbogățit pe nedrept cu alte surse de venit de care ar fi beneficiat, astfel încât să exonereze Guvernul pârât de obligația de a compensa pierderea materială suferită de reclamanți prin faptul de a fi fost lipsiți de ajutor social.

În aceste condiții, Marea Cameră consideră că toți reclamanții ar trebui să primească despăgubiri pentru pierderea ajutorului social ca urmare a „radierii” numelor lor.

În concluzie, hotărând în baza celor convenite între părți, Marea Cameră va acorda o sumă fiecărui reclamant cu acest titlu, după cum este menționat mai jos (a se vedea „Reclamanții”, paragrafele 110-115 de mai jos).

(ii)

Alocația pentru locuință

Marea Cameră notează că, în opinia Guvernului, reclamanții nu au dreptul la indemnizații pentru locuință, din moment ce dintre toți reclamanții numai domnul Kurić a avut un „contract de închiriere special protejat” pentru apartamentul său, înainte de luna octombrie 1991, și chiar și acesta a omis să facă o cerere în temeiul legislației relevante. În orice caz, Guvernul a observat că la 14 octombrie 2003, alocația pentru locuință a fost condiționată de deținerea cetățeniei slovene, condiție neîndeplinită de către niciunul dintre reclamanți (a se vedea paragraful 57 de mai sus). Reclamanții au contestat cerința unui „contract de închiriere special protejat”, în conformitate cu Legea din 1992 privind securitatea socială, fără a furniza clarificări suplimentare. În ceea ce privește condiția cetățeniei introdusă de Legea din 2003 privind locuințele, reclamanții au declarat că dacă nu ar fi fost „radiați”, ar fi putut dobândi, până la această dată, cetățenia slovenă (a se vedea paragraful 40 de mai sus).

Marea Cameră nu poate specula dacă reclamanții ar fi obținut cetățenia slovenă în cazul în care nu ar fi fost „radiați” din Registrul rezidenților permanenți. Se constată că nu este contestat de către părți faptul că reclamanții nu ar fi avut dreptul la alocație pentru locuință în temeiul Legii din 2003 privind locuințele. În plus, reclamanții nu au reușit să dovedească faptul că ar fi îndeplinit condițiile prevăzute de legislația anterioară.

În consecință, Marea Cameră nu va acorda reclamanților nicio sumă cu acest titlu.

(iii)

Indemnizațiile pentru copii

În ceea ce privește indemnizația pentru copii solicitată de doamna Mézga și de domnul Berisha, Marea Cameră observă că Guvernul a susținut că doamna Mézga nu avea dreptul la aceasta, deoarece cei doi copii mai mari au fost dați în plasament în Croația și a contestat dreptul domnului Berisha pentru anumite perioade în ceea ce privește cei cinci copii (a se vedea paragrafele 59-60 de mai sus). Reclamanții au susținut că celor doi reclamanți ar trebui să le fie acordată o despăgubire cu privire la acest petit (a se vedea paragrafele 41-43 de mai sus).

Marea Cameră notează că familiile care primesc ajutor social au dreptul, în temeiul legislației slovene relevante, de a pretinde indemnizații pentru copii (a se vedea paragraful 58 de mai sus). Aceasta se referă la constatarea că toți reclamanții ar trebui să primească despăgubiri pentru incapacitatea lor de a primi ajutor social ca urmare a pierderii statutului juridic ca atare, indiferent de circumstanțele personale specifice în baza cărora ar putea să nu mai fi fost eligibili pentru prestații în temeiul legislației în vigoare (a se vedea paragrafele 92-94 de mai sus). Acest lucru este valabil mai ales în cazul în care copiii au fost nevoiți să rămână în străinătate sau au fost separați de părinții lor, ca urmare a „radierii”. Marea Cameră notează, în acest context, că Legea modificată privind statutul juridic reglementează inclusiv statutul copiilor persoanelor „radiate” (a se vedea paragrafele 16 și 28 de mai sus, precum și paragraful 77 din hotărârea principală).

Prin urmare, în opinia Marii Camere, doamna Mézga are dreptul la despăgubiri în legătură cu cei doi copii mai mari, iar domnul Berisha în ceea ce privește cei cinci copii, în cuantumurile indicate mai jos (a se vedea paragrafele 111 și 113 de mai jos).

(d)

Veniturile nerealizate pentru viitor

Drepturile de pensie

În ceea ce privește veniturile nerealizate pentru viitor relativ la drepturile de pensie, reclamanții au declarat că au solicitat despăgubiri pentru contribuțiile pe care nu le-au putut plăti la sistemul de pensii și pentru lipsa subsecventă a dreptului la o pensie, în conformitate cu legislația națională. Cu toate acestea, ei au afirmat că este posibil să se determine venitul minim nerealizat pentru viitor, în funcție de pensia minimă la care ar fi avut dreptul (a se vedea paragrafele 44-45 de mai sus).

Guvernul a susținut că pretențiile reclamanților cu privire la ajutor social exclud orice cerere pentru veniturile nerealizate pentru viitor și a subliniat că șomerii nu au dreptul la asigurări de pensii, ci mai degrabă la asigurare socială. Cu toate acestea, după atingerea plafonului de vârstă (șaizeci și trei ani pentru femei și șaizeci și cinci pentru bărbați), aceste persoane - inclusiv cetățenii străini care locuiesc în Slovenia, cu un permis de ședere permanentă - au dreptul la un ajutor minim de pensie, cu condiția ca venitul lor să nu depășească suma minimă, stabilită la 460 EUR (a se vedea paragrafele 61-64 de mai sus).

Marea Cameră acceptă argumentul Guvernului că acordarea către reclamanți a ajutorului social exclude orice pretenție pentru veniturile nerealizate pentru viitor în ceea ce privește drepturile de pensie.

Prin urmare, Marea Cameră respinge aceste pretenții.

Cu toate acestea, ia act de declarația Guvernului că străinii cu permis de ședere permanentă care locuiesc în Slovenia pot dobândi dreptul la ajutor minim de pensie după ce au ajuns la vârsta de drept și că acest lucru, în principiu, se aplică reclamanților în cazul în care îndeplinesc condițiile statutare (a se vedea paragrafele 63-64 de mai sus).

(e)

Reclamanții

Marea Cameră reiterează că a decis să acorde o sumă fiecăruia dintre reclamanți cu privire la alocațiile sociale (a se vedea paragraful 94 de mai sus).

Reclamanții au pretins despăgubiri pentru prejudiciul material suferit de la 26 februarie 1992, când au fost „radiați” din Registrul rezidenților permanenți, până la obținerea permiselor de ședere permanentă (a se vedea paragraful 34 de mai sus).

Marea Cameră observă, cu toate acestea, faptul că Convenția a intrat în vigoare pentru Slovenia la 28 iunie 1994. Făcând o evaluare pe o bază echitabilă și având în vedere circumstanțele menționate mai sus, Curtea consideră că este rezonabil să acorde următoarele sume, în funcție de durata de timp petrecută de fiecare reclamant ca persoană „radiată”, de la 28 iunie 1994 și până la data la care statutul său legal a fost finalmente restaurat, înmulțit cu o sumă forfetară lunară de 150 EUR (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Centro Europa 7 S.r.l. și Di Stefano

, citată mai sus, §§ 220 și 222).

Marea Cameră va acorda, de asemenea, sumele indicate mai jos (a se vedea paragrafele 111 și 113 de mai jos), doamnei Mézga și domnului Berisha pentru copiii acestora, în funcție de durata de timp de la data intrării în vigoare a Convenției pentru Slovenia - sau, după caz, nașterea copiilor -. și până când copiii au ajuns la vârsta majoratului sau statutul juridic al reclamanților respectivi a fost reglementat, înmulțit cu o sumă forfetară lunară de 80 EUR. Cu toate acestea, ea nu consideră necesar să acorde vreo sumă pentru soția domnului Berisha, având în vedere că ea ar fi putut înainta o cerere în fața Curții în nume propriu.

(i)

Domnul Mustafa Kurić

Domnul Kurić a rămas fără statut legal de la 28 iunie 1994 până la 2 noiembrie 2010 (șaisprezece ani, patru luni și nouă zile), și anume pentru 196 de luni finalizate.

Prin urmare, Marea Cameră îi acordă suma de 29,400 EUR.

(ii)

Doamna Ana Mézga

Doamna Mézga a rămas fără un statut legal permanent de la 28 iunie 1994 până la 1 martie 2011 (șaisprezece ani, opt luni și șapte zile), și anume 200 de luni finalizate. Prin urmare, Marea Cameră îi acordă 30.000 EUR cu titlu de ajutor social.

Pentru fiica reclamantei, Ines, se va acorda o sumă pentru perioada de la 28 iunie 1994 până la 22 noiembrie 2001, când a ajuns la vârsta de optsprezece ani (șapte ani, patru luni și douăzeci și șapte zile; optzeci și opt de luni); aceasta se ridică la 7,040 EUR.

Pentru fiul reclamantei, Enes, se va acorda o sumă pentru perioada de la 28 iunie 1994 până la 26 aprilie 2010, când a ajuns la vârsta de optsprezece ani (cincisprezece ani, zece luni și două zile; 190 de luni); aceasta se ridică la 15,200 EUR.

Prin urmare, Marea Cameră acordă reclamantei un total de 52,240 EUR cu titlu de prejudiciu material.

(iii)

Domnul Tripun Ristanovic

Domnul Ristanovic a rămas fără statut legal de la 28 iunie 1994 până la 10 martie 2011 (șaisprezece ani, opt luni și cincisprezece zile), și anume pentru 200 de luni finalizate.

Prin urmare, Marea Cameră îi acordă 30,000 EUR.

(iv)

Domnul Ali Berisha

Domnul Berisha a rămas fără statut legal de la 28 iunie 1994 până la 19 octombrie 2010 (șaisprezece ani, trei luni și douăzeci și cinci zile), și anume pentru 195 de luni finalizate. Prin urmare, Marea Cameră îi acordă 29,250 EUR cu titlu de ajutor social.

Pentru fiul său Dem, se va acorda o despăgubire pentru perioada cuprinsă între 29 decembrie 1997 până la 19 octombrie 2010, data la care reclamantului i s-a eliberat un permis de ședere (doisprezece ani, nouă luni și douăzeci și trei zile, 153 de luni); aceasta se ridică la 12,240 EUR.

Pentru fiul său Egzon, se va acorda o despăgubire pentru perioada începând cu 13 iulie 1999 până la 19 octombrie 2010 (unsprezece ani, trei luni și zece zile; 135 de luni); aceasta se ridică la 10,800 EUR.

Pentru fiica reclamantului, Egzona, se va acorda o despăgubire pentru perioada de la 29 martie 2001 până la 19 octombrie 2010 (nouă ani, șase luni și douăzeci și trei zile; 114 luni); aceasta se ridică la 9,120 EUR.

Pentru fiul său Haxhi, se va acorda o despăgubire pentru perioada de la 9 februarie 2003 până la 19 octombrie 2010 (șapte ani, opt luni și unsprezece zile, nouăzeci și două de luni); aceasta se ridică la 7,360 EUR.

Pentru fiul reclamantului, Valon, se va acorda o despăgubire pentru perioada de la 28 iulie 2006 până la 19 octombrie 2010 (de patru ani, două luni și douăzeci și trei zile; cincizeci de luni); aceasta se ridică la 4,000 EUR.

Prin urmare, Marea Cameră acordă reclamantului un total de 72,770 EUR cu titlu de prejudiciu material.

(v)

Domnul Ilfan Sadik Ademi

Domnul Ademi a rămas fără statut legal de la 28 iunie 1994 până la 20 aprilie 2011 (șaisprezece ani, nouă luni și douăzeci și șase zile), și anume pentru 201 luni finalizate.

Prin urmare, Marea Cameră îi acordă 30,150 EUR.

(vi)

Domnul Zoran Minić

Domnul Minić a rămas fără statut legal de la 28 iunie 1994 până la 4 mai 2011 (șaisprezece ani, zece luni și zece zile), și anume pentru 202 luni finalizate.

Prin urmare, Marea Cameră îi acordă 30,300 EUR.

Costuri și cheltuieli

Argumentele reclamanților

(a)

Procedurile administrative interne

Reclamanții au solicitat rambursarea cheltuielilor efectuate în cadrul procedurilor administrative interne, atât în legătură cu permisele de ședere permanentă, cât și cu privire la cetățenie. Această sumă ar trebui să includă costurile reale cunoscute de Guvern sau, în lipsa acesteia, o sumă forfetară de 200 EUR per reclamant. Reclamanții nu sunt în posesia dovezilor privind plățile efectuate.

(b)

Procedura în fața Curții

În cele din urmă, reclamanții au solicitat rambursarea integrală, în valoare de 11,190.00 EUR, plus taxa pe valoarea adăugată (TVA) și impozite suplimentare (14,081.49 EUR), a costurilor și cheltuielilor suportate în mod rezonabil, în cadrul procedurii în fața Marii Camere, după pronunțarea hotărârii principale. Ei au menționat că, având în vedere circumstanțele excepționale ale cauzei și condițiile de viață extrem de precare ale reclamanților, reprezentanții lor au fost de acord să ofere servicii juridice, fără a solicita reclamanților să suporte vreo cheltuială în avans, rezervându-și dreptul de a solicita rambursarea direct în fața Curții, de la Guvernul pârât (făcând trimitere la

M.S.S. împotriva Belgiei și Greciei

[GC], nr. 30696/09, §§ 412-414, ECHR 2011).

Observațiile Guvernului pârât

(a)

Procedurile administrative interne

Guvernul a acceptat că reclamanții au fost nevoiți să suporte cheltuieli de judecată în cadrul procedurii administrative, în conformitate cu Legea privind statutul juridic și Legea modificată privind statutul juridic, având dreptul la rambursarea lor, dacă le-au plătit în mod efectiv. Acesta a contestat suma forfetară de 200 EUR per reclamant.

Cu toate acestea, reclamanții nu au dreptul la rambursarea cheltuielilor efectuate în cadrul procedurii administrative referitoare la cetățenie. Nu există nicio legătură de cauzalitate între costurile suportate cu privire la cererea acordării cetățeniei și încălcările Convenției care au fost constatate.

Pe baza materialului avut la dispoziția Guvernului, patru dintre reclamanți au dreptul la rambursarea costurilor care ar fi fost efectuate în cadrul procedurii administrative interne cu privire la permisele de ședere permanentă.

Astfel, doamna Mézga are dreptul la suma de 29.47 EUR, domnul Ristanovic la suma de 79.87 EUR, domnul Ademi la suma de 86.77 EUR, iar domnul Minić la suma de 143.31 EUR .

(b)

Procedura în fața Curții

Guvernul a contestat sumele suplimentare solicitate de reclamanți cu titlu de costuri și cheltuieli pentru procedura în fața Curții. Legea privind onorariile avocaților (

Zakon o odvetniški tarifi

, Monitorul Oficial, nr. 67/08), care este aplicabilă în Slovenia la procedura în fața Curții, prevede că un reprezentant are dreptul la o sumă cuprinsă între 500 și 1.500 EUR.

Partea de cerere referitoare la TVA este, de asemenea, discutabil. Factura emisă reclamanților de către reprezentanți la data de 31 Iulie 2012, când Republica Slovenia a plătit despăgubirea pentru prejudiciu moral, a indicat că nu există nicio obligație de a plăti TVA, ci doar un impozit de 4% către Fondul de Pensii a Avocaților (CPA). Prin urmare, reprezentanții reclamanților nu au dreptul la plata TVA.

Decizia Curții

(a)

Procedurile administrative interne

În ceea ce privește pretențiile reclamanților pentru costurile suportate în cadrul procedurii administrative interne, Marea Cameră notează că reclamanții s-au bazat pe informațiile Guvernului cu privire la costurile efectiv suportate. În subsidiar, au pretins o sumă forfetară de 200 EUR per reclamant.

Marea Cameră notează că, în observațiile sale cele mai recente, Guvernul pârât a furnizat cifre precise cu privire la costurile suportate efectiv de patru dintre reclamanți în procedura având ca obiect cererea acestora pentru eliberarea unor permise de ședere permanentă. Prin urmare, acordă 29.47 EUR doamnei Mézga, 79.87 EUR domnului Ristanovic, 86.77 EUR domnului Ademi și 143.31 EUR domnului Minić cu acest titlu. În plus, Marea Cameră respinge pretențiile referitoare la procedurile de obținere a cetățeniei, pe motiv că acestea nu au fost inițiate pentru a preveni sau a redresa încălcările Convenției pe care aceasta le-a stabilit.

În concluzie, Marea Cameră acordă 339.42 EUR pentru costurile suportate în cadrul procedurilor administrative interne de doamna Mézga și de domnii Ristanovic, Ademi și Minic.

(b)

Procedura în fața Curții

Marea Cameră observă că în hotărârea principală, reclamanților li s-a acordat o sumă totală de 30.000 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate până la această etapă a procedurii în fața Curții (a se vedea punctul 11 din dispozitiv și paragraful 427 din hotărârea principală).

În ceea ce privește chestiunea referitoare la TVA, ridicată de către Guvern, Marea Cameră reiterează faptul că, dacă este necesar, Curtea acordă despăgubiri cu titlu de costuri și cheltuieli, cu scopul de a rambursa sumele pe care reclamanții au fost nevoiți să le suporte în demersurile de prevenire a unei încălcări, de stabilire a acesteia de către Curte și (dacă este necesar) de obținere a unei satisfacții echitabile - în urma unei hotărâri favorabile - fie a autorităților naționale competente sau, după caz, a Curții (a se vedea

Neumeister împotriva Austriei

(fostul articolul 50), 7 mai 1974, § 43, seria A nr. 17;

König împotriva Germaniei

(fostul articol 50), 10 martie 1980, § 20, seria A nr. 36; și

Scordino împotriva Italiei

(nr. 1) [GC], nr. 36813/97, § 284, ECHR 2006-V). Astfel de costuri și cheltuieli sunt adesea supuse impozitului; de exemplu, majoritatea Înaltelor Părți Contractante percep taxa pe valoarea adăugată (TVA) pentru anumite bunuri și servicii. În ceea ce privește serviciile avocaților, traducătorilor și a altor profesioniști, deși taxa este plătită statului de către acești profesioniști, aceasta este totuși impusă reclamanților și este în cele din urmă plătită de ei. Reclamanții trebuie să fie protejați împotriva acestui cost suplimentar. Din acest motiv, în dispozitivul hotărârilor sale, Curtea statuează că orice taxă care poate fi percepută de la reclamanți trebuie adăugată la sumele acordate cu titlu de costuri și cheltuieli (a se vedea

Asociația Les Témoins de Iehova împotriva Franței

(satisfacție echitabilă), nr. 8916/05, § 37, 05 iulie 2012).

Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost realmente efectuate, necesare și rezonabile ca și cuantum (a se vedea, de exemplu,

Maktouf și Damjanović împotriva Bosniei și Herțegovinei

[GC], nr. 2312/08 și 34179/08, § 94, ECHR 2013 (extrase)).

În prezenta cauză, ținând cont de documentele aflate în posesia sa și de criteriile mai sus menționate, Marea Cameră consideră că este rezonabil să acorde reclamanților în comun, suma de 5.000 EUR cu acest titlu, pentru procedura de după pronunțarea hotărârii principale.

Dobânzi moratorii

Curtea consideră oportun ca rata dobânzilor moratorii să se raporteze la rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

ARTICOLUL 46 DIN CONVENȚIE

Articolul 46 din Convenție prevede, în părțile sale relevante:

„1. Înaltele Părți Contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții în litigiile în care ele sunt părți.

...”

Principii generale

Marea Cameră reiterează că articolul 46 din Convenție, astfel cum este interpretat în lumina articolului 1, impune statului pârât o obligație legală de a pune în aplicare, sub supravegherea Comitetului de Miniștri, măsurile generale și/sau individuale adecvate pentru a consolida dreptul reclamanților pe care Curtea l-a constatat ca fiind încălcat. Astfel de măsuri trebuie luate deopotrivă cu privire la alte persoane în situația reclamanților, în special prin rezolvarea problemelor care au condus la constatările Curții (a se vedea

Scozzari și Giunta împotriva Italiei

[GC], nr. 39221/98 și 41963/98, § 249, ECHR 2000-VIII,

Lukenda

, citată mai sus, § 94, și

S. și Marper împotriva Regatului Unit

[GC], nr. 30562/04 și 30566/04, § 134, ECHR 2008). Această obligație a fost subliniată în mod constant de către Comitetul de Miniștri în supravegherea executării hotărârilor Curții (a se vedea, de exemplu, Rezoluțiile interimare DH(97)336 în cauzele referitoare la durata procedurilor din Italia; DH(99)434 în cauzele privind acțiunea forțelor de securitate din Turcia; ResDH(2001)65, în cauza

Scozzari și Giunta împotriva Italiei

, precum și ResDH(2007)75, în cauzele cu privire la durata arestului preventiv în Polonia).

Pentru a facilita punerea efectivă în aplicare a hotărârilor sale în lumina acestor considerații, Curtea poate recurge la procedura hotărârii pilot, care îi permite să identifice în mod clar, într-o hotărâre, existența unor probleme structurale care stau la baza încălcărilor și să indice măsuri sau acțiuni specifice care trebuie luate de către statul pârât pentru a le remedia (a se vedea

Broniowski împotriva Poloniei

[GC], nr. 31443/96, §§ 189-194 și dispozitivul, ECHR 2004-V, precum și

Hutten-Czapska împotriva Poloniei

[GC] nr. 35014/97, §§ 231-239, ECHR 2006-VIII). Această abordare este, totuși, folosită cu respectul cuvenit pentru funcțiile specifice fiecăreia dintre instituțiile Convenției: Comitetului de Miniștri este cel căruia îi revine sarcina de a evalua punerea în aplicare a măsurilor individuale și generale în conformitate cu articolul 46 § 2 din Convenție (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Broniowski

(soluționare amiabilă), citată mai sus, § 42, și

Hutten-Czapska

(soluționare amiabilă), citată mai sus, § 42).

Un alt scop important al procedurii hotărârii-pilot este de a permite calea cea mai rapid posibilă de despăgubire la nivel intern pentru numărul mare de persoane afectate de problema generală identificată în hotărârea pilot, făcând astfel aplicarea principiului subsidiarității, care stă la baza sistemului Convenției (a se vedea

Burdov împotriva Rusiei (nr. 2)

, nr. 33509/04, §§ 127 și 142, ECHR 2009, și

Greens și M.T. împotriva Regatului Unit

, nr. 60041/08 și 60054/08, § 108, ECHR 2010 (extrase)). Prin urmare, în hotărârea pilot se poate decide ca procedurile în toate cauzele cu același obiect să fie suspendate până la punerea în aplicare a măsurilor relevante de către statul pârât.

Mai mult decât atât, nu se poate exclude faptul că, înainte chiar de adoptarea oricăror măsuri generale - sau a oricăror măsuri generale adecvate - de către statul pârât în executarea unei hotărâri pilot cu privire la fondul cauzei (articolul 46 din Convenție), Curtea poate pronunța o hotărâre de radiere a cauzei pilot în baza unui acord de soluționare amiabilă (Articolul 37 § 1 (b) și articolul 39) sau de acordare a unei satisfacții echitabile pentru reclamant (articolul 41) (a se vedea

Broniowski

(soluționare amiabilă), citată mai sus, § 36, și

Hutten-Czapska

(soluțioare amiabilă), citată mai sus, § 34).

În cazul în care, cu toate acestea, statul pârât întârzie punerea în aplicare a măsurilor generale, dincolo de un termen rezonabil (a se vedea

Broniowski

(fond), citată mai sus, § 198), lasă problema nerezolvată și continuă să încalce Convenția, Curtea va relua examinarea tuturor cererilor similare pendinte în fața sa și va pronunța hotărâri, în scopul de a declanșa procesul de executare în fața Comitetului de Miniștri și de a asigura respectarea Convenției la nivel intern (a se vedea,

mutatis mutandis

,

E.G. și alții împotriva Poloniei

(dec.), nr. 50425/99, § 28, ECHR 2008 (extrase)).

Aprecierea Curții

Marea Cameră observă că în hotărârea principală în prezenta cauză, a decis să aplice procedura hotărârii-pilot în temeiul articolului 46 din Convenție și a articolul 61 din Regulamentul Curții și a obligat statul pârât, ca o măsură generală, să înființeze un sistem domestic

ad-hoc

de despăgubire, în termen de un an de la pronunțarea respectivei hotărâri - adică, cel mai târziu la 26 iunie 2013 - în scopul asigurării la nivel intern a unei despăgubiri corespunzătoare pentru persoanele „radiate” (a se vedea paragraful 7 de mai sus și punctul 9 din dispozitiv, precum și paragraful 415 din hotărârea principală).

Ea notează că Guvernul pârât nu a reușit să înființeze un sistem

ad-hoc

de despăgubire la nivel intern până la 26 iunie 2013, data la care perioada menționată în hotărârea principală a expirat. Cu toate acestea, Guvernul nu a contestat faptul că este nevoie de măsuri generale la nivel național pentru a asigura executarea corespunzătoare a hotărârii

Kurić și alții

, care să depășească interesele individuale ale reclamanților și care trebuie luate în interesul altor persoane „radiate”, potențial afectate (a se vedea paragraful 6 de mai sus și paragrafele 29, 408, 409 și 412 din hotărârea principală).

În acest context, Marea Cameră trebuie să țină seama de faptul că la 25 iulie 2013, Guvernul a trimis Parlamentului proiectul de lege privind înființarea unui sistem

ad-hoc

de despăgubire. Proiectul de lege a fost adoptat la 21 noiembrie 2013, cu unele modificări. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial la 3 decembrie 2013 și a intrat în vigoare la 18 decembrie 2013. Aceasta va deveni aplicabilă la 18 iunie 2014 (vezi paragraful 20 de mai sus).

Legea va introduce un sistem de despăgubire pe baza unei sume forfetare pentru fiecare lună de „radiere”, precum și posibilitatea de a pretinde despăgubiri suplimentare în conformitate cu normele generale din Codul obligațiilor (a se vedea paragrafele 20-27 de mai sus). În circumstanțele excepționale ale prezentei cauze, soluția de bază de acordare a unei sume forfetare în ceea ce privește prejudiciul moral și material suferit de persoanele „radiate” - care este totodată abordarea adoptată de către Marea Cameră referitor la prejudiciul material în prezenta hotărâre (a se vedea paragrafele 106-109 de mai sus), și la prejudiciul moral în hotărârea principală (a se vedea paragraful 425 al acesteia) - pare a fi adecvată.

Marea Cameră observă în acest sens că, în conformitate cu principiul subsidiarității și a marjei de apreciere aferente, sumele compensatorii acordate la nivel național altor persoane afectate în mod negativ, în contextul măsurilor generale în temeiul articolului 46 din Convenție, sunt la latitudinea statului pârât, cu condiția ca acestea să fie compatibile cu hotărârea Curții de luare a acestor măsuri (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Verein gegen Tierfabriken Schweiz (VGT) împotriva Elveției (nr. 2)

[GC], nr. 32772/02, § 88, ECHR 2009).

În temeiul articolului 46 din Convenție, îi revine Comitetului de Miniștri atribuția de a evalua măsurile generale adoptate de Slovenia și punerea lor în aplicare în ceea ce privește supravegherea executării hotărârii principale a Curții în prezenta cauză. Curtea a statuat în mod constant că nu are competența de a verifica, prin trimitere la articolul 46, dacă o parte contractantă a respectat obligațiile impuse de una din hotărârile Curții, cu excepția incidenței articolului 46 § 4 din Convenție, în forma sa actuală de la intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14 (a se vedea

Hutten-Czapska

(soluționare amiabilă), citată mai sus, § 43;

Akdivar și alții împotriva Turciei

(fostul articol 50), 1 aprilie 1998, § 44,

Culegere de hotărâri și decizii

1998-II;

Verein gegen Tierfabriken Schweiz (VgT)

, citată mai sus, §§ 83-90, și

The United Macedonian Organisation Ilinden - PIRIN și alții împotriva Bulgariei (nr. 2)

, nr. 41561/07 și 20972/08, § 66, 18 octombrie 2011).

În sfârșit, cu privire la cauzele aflate pe rolul Curții, deși la momentul adoptării hotărârii principale doar câteva cereri similare trimise de persoane „radiate” erau pendinte în fața Curții, Marea Cameră a subliniat că, în contextul unor încălcări sistemice, structurale sau similare, potențialul aflux de cauze viitoare reprezintă un aspect important în ceea ce privește prevenirea acumulării de cauze repetitive și a decis că examinarea altor cereri similare ar trebui să fie suspendată până la adoptarea măsurilor de remediere în cauză (a se vedea paragraful 9 de mai sus și 415 din hotărârea principală).

În acest context, Marea Cameră observă că există în prezent pe rolul Curții aproximativ șaizeci și cinci de cereri depuse de către persoane „radiate”, care implică mai mult de 1,000 de reclamanți. Punerea în aplicare rapidă hotărârii

Kurić și alții

este, prin urmare, extrem de importantă (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Greens și M.T

., citată mai sus, § 111).

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

Hotărăște

(a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni, următoarele sume:

(i)

29,400 EUR (douăzeci și nouă de mii patru sute de euro) domnului Kurić, plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu material;

(ii)

52,240 EUR (cincizeci și două de mii două sute patruzeci de euro) doamnei Mézga, plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu material;

(iii)

30,000 EUR (treizeci de mii de euro) domnului Ristanovic, plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu material;

(iv)

72,770 EUR (șaptezeci și două de mii șapte sute șaptezeci de euro) domnului Berisha, plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu material;

(v)

30,150 EUR (treizeci de mii o sută cincizeci de euro) domnului Ademi, plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu material;

(vi)

30,300 EUR (treizeci de mii trei sute de euro) domnului Minić, plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu material;

(vii)

339.42 EUR (trei sute treizeci și nouă de euro și patruzeci și doi de cenți), în total, doamnei Mézga și domnilor Ristanovic, Ademi și Minić, a fi împărțiți după cum este indicat în paragraful 124 de mai sus, plus orice taxă care poate fi percepută reclamanților, cu titlu de costuri și cheltuieli suportate în cadrul procedurilor administrative interne;

(viii)

5,000 EUR (cinci mii euro) reclamanților în comun, plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de costuri și cheltuieli în procedura în fața Curții;

(b)

că de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;

Respinge

restul pretențiilor reclamanților cu titlu de satisfacție echitabilă.

Redactată în limba engleză și în limba franceză, apoi comunicată în scris la 12 martie 2014, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

Michael O’Boyle

Dean Spielmann

Grefier adjunct

Președinte

©

Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2014.

Limbile oficiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului sunt engleza și franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu își asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curții Europene a Drepturilor Omului (

http://hudoc.echr.coe.int

) sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiția fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menționat anterior și la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenționați să folosiți vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactați

[email protected]

.

©

Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2014

The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights (

http://hudoc.echr.coe.int

) or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact

[email protected]

.

©

Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2014

Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme (

http://hudoc.echr.coe.int

) où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante:

[email protected]

.