CASE OF VISTIŅŠ AND PEREPJOLKINS v. LATVIA - [Romanian Translation] by the COE Human Rights Trust Fund

CASE OF VISTIŅŠ AND PEREPJOLKINS v. LATVIA - [Romanian Translation] by the COE Human Rights Trust Fund (CtEDO, 2014)

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2014. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informații, a se vedea referințele cu privire la drepturile de autor de la sfârșitul acestui document.

© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2014. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.

© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2014. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.

MAREA CAMERĂ

CAUZA

VISTIŅŠ ȘI PEREPJOLKINS c. LETONIEI

(Cererea nr. 71243/01)

HOTĂRÂRE

(

Satisfacție echitabilă

)

STRASBOURG

25 martie 2014

Această hotărâre este finală dar poate fi supusă revizuirii de formă.

În cauzaVistiņš și Perepjolkins c. Letoniei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reunită în formațiune de Mare Cameră compusă din:

Dean Spielmann,

Președinte,

Nicolas Bratza,

Françoise Tulkens,

Nina Vajić,

Lech Garlicki,

Peer Lorenzen,

Karel Jungwiert,

Elisabeth Steiner,

Ján Šikuta,

András Sajó,

Nona Tsotsoria,

Ișıl Karakaș,

Kristina Pardalos,

Angelika Nußberger,

Julia Laffranque,

Linos-Alexandre Sicilianos,

André Potocki,

judecători,

și Michael O’Boyle,

Grefier Adjunct,

Deliberând în camera de consiliu

la data de 5 martie 2014,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată:

PROCEDURĂ

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 71243/01) îndreptată împotriva Republicii Letonia prin care, la data de 5 iunie 2001, doi cetățeni ai acestei țări, dl. Jānis Vistiņš și dl.

Genādijs Perepjolkins (“reclamanții”), au sesizat Curtea, în baza

Articolului 34 al Convenției pentru protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului (“Convenția”).

2.

Printr-o hotărâre pronunțată la 25 octombrie 2012 (“hotărârea principală”), Curtea (Marea Cameră) a reținut că, prin exproprierea terenurilor ce aparțineau reclamanților, Statul pârât și-a depășit marja de apreciere de care dispunea iar, datorită faptului că

despăgubirea oferită a fost disproporționat de mică,

s-a adus atingere justului echilibru între protecția proprietății și exigențele

interesului general.

În consecință, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolului nr. 1

(a se vedea

Vistiņš și Perepjolkins c. Letoniei

[MC], nr. 71243/01, §§ 130-131, și punctul 2 al dispozitivului hotărârii, 25 octombrie

2012).

3.

În baza articolului 41 al Convenției, reclamanții au solicitat întreaga valoare cadastrală a terenului în litigiu la momentul exproprierii și rambursarea pierderii veniturilor aferente chiriei datorate asupra terenului. Ei au mai solicitat și rambursarea cheltuielilor efectuate cu procedura în fața Curții.

4.

Întrucât problema aplicabilității articolului 41 al Convenției nu putea fi încă soluționată, Curtea a dispus amânarea pronunțării acestei chestiuni, și a invitat Guvernul și reclamanții să depună în termen de trei luni de la notificarea hotărârii principale, observații scrise asupra aplicabilității articolului 41 și, cu precădere, să informeze Curtea despre orice fel de înțelegere la care s-ar fi putut ajunge (idem., § 140, și punctul 4 din dispozitiv).

5.

Întrucât nu au ajuns la nicio înțelegere, atât reclamanții cat și Guvernul au depus observații. Guvernul a depus ulterior observații suplimentare la cererea de satisfacție echitabilă a

reclamanților.

ÎN FAPT

A.

Stabilirea valorii cadastrale a imobilelor în 1997

6.

La momentul exproprierii terenurilor reclamanților, valoarea cadastrală

a imobilelor situate în perimetrul unui oraș sau municipiu se stabilea conform Regulamentul nr. 94 din 12 aprilie 1994 cu privire la evaluarea terenurilor intravilane (

Noteikumi “Par pilsētu zemes vērtēšanu”

), care a fost în vigoare până la data de 12 iunie 1998. În măsura relevanței pentru cauza de față, în partea introductivă, regulamentul conținea următoarele definiții:

“... Valoarea cadastrală a unui lot de teren – planul de urbanism și valoarea economică a unui lot de teren, formulată în termeni bănești.

...

Valoarea de referință a unui teren

[

zemes paraugvērtība

] – valoarea maximă a unui metru pătrat de teren intravilan situat într-o unitate teritorială de referință [

vērtību zona

] în scopul exploatării sale pentru un scop specific.

Valoarea de referință

de facto

a unui teren

[

zemes faktiskā paraugvērtība

] – valoarea maximă a unui metru pătrat de teren intravilan

situat într-o anumita zonă a unității teritoriale de referință

[

vērtību zona

] în scopul exploatării sale pentru un scop specific.

...

Unitate teritorială de referință – o porțiune a terenului intravilan ce corespunde unui set constant de date ce caracterizează valoarea bunurilor imobiliare.

...”

7.

Articolul 5 prevedea că regulamentul nu se aplică pentru determinarea valorii de piață a terenurilor intravilane. În scopul evaluării, teritoriul urban

era împărțit în unități teritoriale de referință, în baza planului general de urbanism.

Capitala Riga, urma să fie divizată în șapte sau mai multe unități (articolul 7). Conform articolului 8, principalele criterii de împărțire erau următoarele:

“...

(1) amplasarea [terenului] în raport cu centrul orașului;

(2) nivelul de dezvoltare a lucrărilor publice de infrastructură și a serviciilor sociale;

(3) atractivitatea teritoriului;

(4) condiții de mediu și consecințele factorilor negativi;

(5) condiții geologice locale”

8.

Articolul 24 din regulament prevedea metodologia pentru calcularea valorii de referință (

paraugvērtība

) a unui lot de teren. Pentru orașe precum Riga, valoarea de referință nu era necesar să fie calculată în mod special, pentru că aceasta corespundea unei scări valorice din anexa nr. 2 la regulament.

Pentru a stabili

de facto

valoarea de referință (

faktiskā paraugvērtība

), era necesar să se calculeze diferența dintre valoarea de referință a zonei în cauză și zona adiacentă, să se înmulțească cu distanța până la zona următoare și apoi să se împartă rezultatul la lățimea zonei în cauză și, în final, să se adauge valoarea cadru corespunzătoare scării valorice predeterminate (articolul 25). Valoarea cadru

de facto

trebuia apoi ajustată

ținând cont de orice clădire ridicată pe acel teren

(articolul

26).

9.

Valoarea de referință

de facto

trebuia să fie multiplicată cu suprafața terenului pentru a putea fi obținută valoarea cadastrală. Aceasta urma să fie ulterior ajustată în limita a 20% pentru a ține cont de anumiți factori pozitivi sau negativi (articolele 30 și 34). Calcularea valorii cadastrale a terenurilor intra în sarcina Autorității Naționale de Cadastru (

Valsts Zemes dienests

).

B.

Dobânda legală

10.

Dispozițiile relevante ale Codului Civil (

Civillikums

) prevăd următoarele:

Articolul

1757

“În cazul în care contractul prevede plata dobânzilor, procentajul se va stabili de comun acord, în caz contrar se va presupune că rata legală ( a se vedea Articolul 1765) a fost acceptată în mod tacit.”

Articolul

1765

(versiune în vigoare anterior datei de 1 martie 2006)

“Rata dobânzii se va stabili în mod clar prin

act sau contract. În caz contrar, rata va fi de șase la sută pe an, la fel ca în cazurile în care plata dobânzii legale este prevăzută de lege. Dobânda poate fi calculată doar la creditului principal. Totuși, în cazul neplății dobânzii la termenul stabilit raportat la un an sau mai mult, începând din acel moment, dobânda legală se va calcula la dobânda acumulată.”

Articolul

1765

(versiune în vigoare după

1 martie 2006, modificată prin legea din 23 mai 2013)

“Rata dobânzii se va stabili în mod clar prin

act sau contract. În caz contrar, la fel ca în cazurile în care plata dobânzii legale este prevăzută de lege, rata va fi de șase la sută pe an.

Rata dobânzii pentru întârzierea la plată a unei creanțe bănești, prevăzută într-un contract în scopul livrării de bunuri și servicii, va fi de opt la sută

[

“șapte la sută” înainte de 26 iunie 2013

] pe an, peste rata de bază (articolul 1765, paragraful al treilea); cu privire la relațiile contractuale la care parte este un consumator, [rata de bază va fi] șase la sută pe an.

Rata de bază a dobânzii va fi de patru la sută pe an. Această rată se va modifica, la 1 ianuarie și 1 iulie a fiecărui an, cu procentul corespunzător creșterii sau descreșterii

celei mai recente rate fixată de Banca Letoniei pentru refinanțarea operațiunilor, înainte de prima zi a jumătății anului în cauză.

După 1 ianuarie și 1 iulie a fiecărui an, va publica imediat în [Monitorul Oficial] informații cu privire la rata dobânzii în vigoare pentru următoarea jumătate de an.

Dobânda se calculează doar asupra creditul principal. Însă, la cererea creditorului, în cazul neplății dobânzii la termenele stabilite, pe o perioada de un an sau mai mult, începând cu acea dată, dobânda legală va începe să fie percepută la dobânda acumulată.”

Articolul

1763

“Dobânda va înceta să crească:

(1) în cazul în care valoarea dobânzilor restante atinge valoarea creditului principal; ...”

C.

Rata inflației

11.

Conform sistemului de calcul al ratei inflației, al Biroului Central Leton pentru Statistici (

Centrālā Statistikas pārvalde

), rata inflației, între

25

noiembrie 1997 (data intrării în vigoare a legii cu privire la exproprieri; a se vedea hotărârea principală, §§ 23 și 54) și 25 octombrie

2012 (data hotărârii principale), a fost de

94.3%.

ÎN DREPT

12.

Articolul

41 al Convenției prevede:

“Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă”

A.

Prejudiciul material

1.

Observațiile părților

(a)

Reclamanții

13.

Reclamanții au început prin a preciza că, în hotărârea principală a Curții, conformitatea achiziționării terenului cu prevederile legale letone și validitatea titlului asupra terenului, nu au fost puse în discuție. Dimpotrivă, Curtea a observat, îndeosebi, că buna credință a reclamanților la achiziționarea imobilelor nu a fost niciodată contestată și că autoritățile letone le-au recunoscut în mod formal dreptul de proprietate, înregistrând imobilele pe numele lor și prin plata chiriei (a se vedea hotărârea principală, § 120). Mai mult, reclamanților nu li s-a imputat niciodată că și-ar fi exercitat dreptul de proprietate în mod ilegal sau că ar fi adus prejudicii intereselor publice. În consecință, ei nu purtau nicio răspundere pentru prejudiciul pe care l-au suportat ca urmare a exproprierii loturilor lor de teren.

14.

Reclamanții, referindu-se la hotărârile

Guiso

-Gallisay c. Italiei

((satisfacție echitabilă) [MC], nr. 58858/00, § 105, 22 decembrie 2009) și

Medici și Alții c. Italiei

(satisfacție echitabilă), nr. 70508/01, § 13, 4 decembrie 2012),

au arătat că valoarea despăgubirii trebuie să corespundă

valorii terenului la momentul pierderii proprietății, mai puțin orice sumă acordată la nivel național, apoi actualizată pentru a compensa creșterea inflației, plus dobânda. În această privință, reclamanții au subliniat că valoarea cadastrală a terenului, astfel cum a fost determinată de către Agenția Națională a Cadastrului și influențată, printre altele, de considerații politice, nu a corespuns, în fapt, valorii de piață a terenului, care, în mare măsură, ar trebui să fie determinată de mecanismele comerțului liber. Ca și exemplu, reclamanții au depus un raport de evaluare întocmit de către o societate specializată SIA I., din care reieșea că, la data de 20 decembrie 2012, valoarea cadastrală totală pentru tot terenul litigios în speță a fost de 723 118 lați letoni (LVL), în timp ce valoarea de piață se ridica la suma de 7 609 000 LVL. Prin urmare, valoarea cadastrală reprezenta aproximativ 10% din valoarea de piață a imobilului. În ceea ce privește rapoartele de expertiză depuse de Guvern (a se vedea paragrafele 23-28 de mai jos), reclamanții au comentat că acestea nu erau de foarte mare încredere și nici nu prevedeau clar metodologia de calcul.

15.

În plus, reclamanții au remarcat că niciuna din valorile mai sus precizate nu au fost afectate de, așa numitele, infrastructuri construite pe teren. Singura infrastructură care se găsea acolo la momentul exproprierii a constat în niște ”plăci de beton” pentru stivuirea containerelor, a căror valoare era de 5,28 LVL pe metru pătrat.

16.

În realitate, singura evaluare a terenului care exista la momentul exproprierii a fost evaluarea cadastrală întocmită de Autoritatea Națională de Cadastru (

Valsts Zemes dienests

). Această valoare a fost folosită la calcularea impozitului, la fixarea chiriei și a contravalorii servituților existente asupra terenului. Și instanțele letone au folosit valoarea cadastrală ca referință pentru calcularea chiriei datorată reclamanților (a se vedea hotărârea principală, §§ 25-27) și tot această valoare ar trebui să fie folosită și de Curte ca bază pentru atribuirea

compensației, conform

articolului 41 din Convenție.

17.

Reclamanții au fost de părere că, în determinarea despăgubirilor la care sunt îndreptățiți, era necesar să se țină seama de sumele primite de alte persoane aflate în situații similare. Ei au depus o copie a unui contract de vânzare-cumpărare și extrase din registrul funciar pentru a arăta că, la data de 31 iulie 2002, primăria Riga a achiziționat de la d-na D. un teren în suprafață de 10 590 metri pătrați în Kundziņsala, amplasat în vecinătatea

unui lot de teren deținut de cel de al doilea reclamant. Valoarea cadastrală a acelui teren la momentul achiziției

a fost

515 981 LVL; prețul stabilit de părți în contract a fost

309 588,60 LVL, adică 29,23 LVL pe metru pătrat, ceea ce reprezenta

60% din valoarea cadastrală la acea vreme.

18.

Reclamanții au afirmat că, la vremea exproprierii, valoarea cadastrală a terenurilor ce le aparțineau se ridica la 564 140 LVL (802 698,90 euro (EUR)) în ceea ce privește lotul

primului reclamant și 3 126 480 LVL (

4 448 580,26 EUR) pentru loturile celui de-al doilea reclamant.

Prin urmare, acestea au fost, în principal, sumele pretinse

de reclamanți

în fața Curții.

19.

Reclamanții au mai remarcat că, potrivit jurisprudenței Curții, dobânda legală trebuie adăugată oricărei despăgubiri acordate (6% pe an, conform Codului Civil Leton) împreună cu o ajustare pentru a compensa efectele inflației. În schimb, reclamanții au preferat, însă, să solicite rambursarea pierderii veniturilor nerealizate ca urmare a imposibilității de a colecta chiriile pe o perioadă de cincisprezece ani (între 1997 și 2012).

Cum chiria reprezenta 3% pe an din valoarea cadastrală a terenului, aceștia au pretins, în acestă bază, 253 863 LVL sau

361 214,51 EUR (primul reclamant) și, respectiv, 1 406 916 LVL sau 2 001 861,12 EUR (al doilea reclamant).

20.

Prin urmare, reclamanții au pretins, în total, plata a 1 163 913,41 EUR (primul reclamant) și 6 450 441,38 EUR (al doilea reclamant).

(b)

Guvernul

21.

Guvernul a recunoscut că valoarea indemnizației trebuie să corespundă valorii imobilului la data pierderii proprietății. Însă, a susținut că, deși valoarea cadastrală a

terenurilor în litigiu a fost folosită ca bază de calcul a chiriei datorate, nu era adecvat și nici nu ar trebui ca acea valoare să fie folosită în scopul articolului 41 din Convenție. În această privință, Guvernul a explicat că, în 1997, valoarea cadastrală nu avea nicio legătură cu valoarea de piață a terenului. În primii câțiva ani ce au urmat independenței, piața imobiliară (inexistentă în timpul erei sovietice, când orice teren aparținea statului) tocmai ce începuse să se dezvolte. Prin urmare, în acea perioadă de tranziție, împărțirea unităților teritoriale urbane în zone, valoarea cadru a terenului și valoarea cadastrală rezultată

s-au bazat pe ipoteze teoretice și în funcție de numărul populației dintr-un anumit oraș și proximitatea terenului fața de centrul orașului (a se vedea paragrafele 6-9 de mai sus). Deoarece Portul Autonom Riga se situa relativ aproape de centrul capitalei, teritoriul său a fost inclus în zona ”AB”, care era zona cu cea de a doua cea mai mare valoare. În acea zonă valoarea de referință a terenului varia între 24,24 LVL și

87,60 LVL pe metru pătrat.

22.

La 1 ianuarie 1998, după exproprierea în litigiu, a intrat în vigoare o nouă lege privind impozitarea funciară. Spre deosebire de sistemul precedent, această lege prevedea, pentru viitor, ca valoarea cadastrală să se stabilească în baza informațiilor provenite din piața imobiliară. Noile zone și noile valori cadastrale bazate pe acele informații

nu au intrat în vigoare până în 2003. Noua valoare cadastrală a terenurilor care au aparținut reclamanților a fost atunci

3,90 LVL pe metru pătrat, și s-a menținut la acest nivel până în 2007.

23.

Pentru motivele expuse mai sus, Guvernul a susținut că valoarea cadastrală a terenului în 1997 nu era pertinentă pentru calcularea prejudiciului bănesc suportat de reclamanți și că, în schimb, ar trebui utilizată valoarea de piață a terenului la momentul exproprierii. Însă, la momentul exproprierii, acea valoare nu era cunoscută; calcularea acesteia la momentul respectiv ar fi fost inutilă din moment ce proprietatea nu făcea obiectul vreunei tranzacții. În scopul de

a remedia acea omisiune, Guvernul

a depus patru expertize întocmite în ianuarie 2013 de către trei firme de evaluatori care conțin un calcul retroactiv al valorii de piață a terenurilor în litigiu, la data de 25 noiembrie 1997 (data intrării în vigoare a legii privind exproprierile; a se vedea hotărârea principală, §§ 23 și 54).

24.

Primul raport întocmit la 22 ianuarie 2013 de către firma SIA B.K.G., cuprindea următoarea evaluare:

“Am fost solicitați să stabilim valoarea de piață a unei proprietăți, și anume un teren situat în Riga, la Kundziņsala, înregistrat sub nr. 0100 096 0236 [expropriat de la Jānis Vistiņš] la data de ... 25 noiembrie 1997. Evaluarea a fost efectuată în conformitate cu standardele letone pentru evaluarea imobilelor (

Latvijas Īpašuma vērtēšanas standarti

, LVS-401) și prevederile legale ... cu privire la exproprierea imobilelor pentru cauză de utilitate publică,

în vigoare la data exproprierii.

În urma calculelor și analizelor noastre, am ajuns la concluzia că, la data de

25

noiembrie 1997, valoarea de piață a terenului [ în litigiu] ar putea fi estimată la

338 484 lați ...

”Valoarea de piață” este o suma de bani, calculată la data evaluării, în schimbul căreia un imobil ar trebui să treacă de un proprietar la altul, în baza unei tranzacții comerciale între un cumpărător și un vânzător, dispuși să negocieze corespunzător; în plus, se presupune că ambele părți acționează în cunoștință de cauză ... și fără constrângere.. ...”

25.

Al doilea raport, întocmit în aceeași zi de către aceeași firmă, viza terenul expropriat de la cel de al doilea reclamant (dl. Genādijs Perepjolkins). Raționamentul utilizat a fost același ca și la primul raport.

Conform acestui document, valoarea de piață totală a terenurilor aparținând celui de al doilea reclamant se ridica, la data de 25 noiembrie 1997, la suma de 1 250 593 LVL.

26.

Al treilea raport a fost întocmit la 22 ianuarie 2013, de către altă firmă de evaluatori, SIA V

.

De asemenea, cu referire la standardul LVS-401

și folosind aceeași definiție a ”valorii de piață”, raportul a generat următoarele sume: 338 500 LVL pentru terenul primului reclamant, și

1 250 500 LVL pentru toate cele patru loturi de teren aparținând celui de al doilea reclamant. Însă, acest raport nu s-a oprit aici și a mai determinat și valoarea de piață a tuturor proprietăților menționate mai sus ” fără a ține cont de anumite circumstanțe, și anume chirii fixate prin hotărâri judecătorești”.

În urma unui astfel de calcul, valoarea terenului expropriat de la primul reclamant se ridica la suma de 100 700 LVL iar valoarea totală a celor patru

terenuri aparținând celui de al doilea reclamant se ridica la suma de

281 300 LVL.

27.

Al patrulea raport, emis de o a treia societate, SIA E., era datat 23

ianuarie 2013. La fel ca toate rapoartele menționate mai sus, și acesta, s-a referit la standardul LVS-401 și la aceeași definiție a ”valorii de piață”. Acest raport a generat următoarele sume: 338 000 LVL pentru terenul primului reclamant, și 1 250 000 LVL pentru toate cele patru loturi de teren

aparținând celui de-al doilea reclamant.

28.

Guvernul a mai depus un al cincilea raport emis de aceeași societate SIA E., în 1999. Spre deosebire de cele patru rapoarte precedente, acesta nu stabilea valoarea de piață la 25

noiembrie 1997, ci ”valoarea cadastrală medie din punct de vedere economic” pentru tot terenul situat în perimetrul Portului Comercial Autonom Riga, la data de 12

septembrie 1999. Guvernul a explicat că această evaluare nu a ținut seama de distanța dintre teren și

centrul orașului (fiind, astfel, eronat), dar s-a bazat pe o analiză comparativă cu alte porturi similare din zonă și pe cifra lor de afaceri.

Conform acestui raport, ”valoarea cadastrală medie din punct de vedere economic”

pentru această localitate a fost

6,62

LVL pe metru pătrat, în timp ce ”valoarea cadastrală

reală

din punct de vedere economic” a fost 18,79 LVL pe metru pătrat.

29.

Guvernul s-a referit la constatările Curții din hotărârea principală în sensul că ”autoritățile letone în mod justificat au decis să nu despăgubească reclamanții la valoarea de piață totală a terenului expropriat și că sume mult mai mici ar putea satisface exigențele articolului 1 din Protocolul nr. 1” (a se vedea hotărârea principală, §

118). Guvernul a mai observat că reclamanții dobândiseră imobilele prin donație, că nu au făcut nicio investiție în dezvoltarea lor, că nu au plătit niciun fel de impozit funciar și că, după expropriere, au fost în măsură să obțină plata unor sume mari de bani din chiriile restante (idem., §§

25-27). Mai mult, reclamanții au primit unele indemnizații, deși Curtea le-a considerat ca fiind insuficiente (idem., §§ 22 și 24). În opinia Guvernului,

profitul direct și indirect obținut de reclamanți de pe urma terenurilor în detrimentul contribuabililor (adică, sumele corespunzătoare chiriilor datorate, taxelor neplătite și compensațiile deja acordate) se ridica la suma de 72 475,26 LVL pentru primul reclamant

și 455 320,71 LVL pentru cel de al doilea. Având în vedere situația economică generală în care se găsea Statul pârât la momentul exproprierii (de exemplu, între 1993 și 1996, salariu mediu brut lunar în Letonia a fost de numai 142 EUR), aceste cifre erau enorme. Guvernul a solicitat Curții să țină seama de aceste aspecte

și să reducă considerabil sumele datorate reclamanților.

30.

Având în vedere considerațiile de mai sus, Guvernul a fost de părere că Curtea ar trebui să acorde 27 607 LVL (39 281 EUR) primului reclamant

și 80 522 LVL (114 572 EUR) celui de-al doilea, reprezentând pagubele pe care aceștia le-au suferit ca urmare a exproprierii imobilelor lor. Acesta nu a explicat cum a ajuns la aceste cifre sau care a fost bază de calcul utilizată; totuși, acesta a subliniat că prețul de piață, în baza căruia s-au făcut estimările, a ținut cont de rata de capitalizare a veniturilor de 5%.

31.

În cele din urmă, Guvernul a susținut că, în lumina jurisprudenței actuale a Curții, nu există niciun temei juridic în baza căruia reclamanții să poată pretinde în plus, o pierdere a veniturilor. În acest sens, Guvernul a apreciat că soluția adoptată de Curte în hotărârea

Guiso-Gallisay,

citată mai sus,

nu era pertinentă în speță, unde este vorba despre o expropriere legală și nu una indirectă, incompatibilă cu principiul legalității.

2.

Aprecierea Curții

32.

Curtea observă de la bun început că, la punctul 118 din hotărârea principală, se menționează următoarele:

“Curtea este de părere că autoritățile letone au fost îndreptățite când au decis să nu despăgubească reclamanții la valoarea totală de piață a imobilelor expropriate și că sume mult mai mici ar fi suficiente pentru a satisface exigențele articolului 1 din Protocolul nr. 1 pentru trei motive: primul, pentru că valoarea de piață reală a terenului nu a putut fi determinată în mod obiectiv, în special din cauza drepturilor de preemțiune, introduse prin Legea Portului, în beneficiul Statului și al autorităților locale...,

în al doilea rând, pentru că terenul în litigiu făcea obiectul unei servituți legale în favoarea portului ...;

și în ultimul rând, pentru că reclamanții nu au

investit în exploatarea terenurilor lor și nu au plătit niciun fel de taxă funciară, procedura de reevaluare a taxelor inițiată ulterior împotriva lor de către Consiliul Local Riga fiind un eșec.”

33.

În continuare, Curtea notează că reclamanții au pretins pierderea veniturilor, pe care ar fi suferit-o în urma exproprierii, ca urmare a ne-încasării chiriei asupra terenurilor în litigiu. Aceasta reiterează că o hotărâre în care se constată o încălcare

impune statului pârât obligația juridică de a pune capăt încălcării și de a repara consecințele, astfel încât să restabilească pe cât posibil situația existentă înaintea încălcării (a se vedea

Iatridis c. Greciei

(satisfacție echitabilă) [MC], nr.

31107/96, § 32, CEDO 2000XI). Cu alte cuvinte, repararea prejudiciului material trebuie să rezulte în cea mai apropiată situație posibilă cu cea care ar fi existat dacă încălcarea în cauză nu ar fi avut lor. După cum Curtea a statuat deja în această privință, este imposibil a se echivala o expropriere legală cu o expropriere indirectă, incompatibilă cu principiul legalității (a se vedea

Guiso-Gallisay

, citată mai sus, § 95). În speță, Curtea a lăsat deschisă chestiunea legalității formale a exproprierii contestate, constatând următoarele (a se vedea hotărârea principală §

105):

“Cu toate acestea, Curtea nu este sigură dacă expropriere în discuție poate fi privită ca fiind desfășurată ”cu respectarea condițiilor legale” având în vedere, îndeosebi, derogările care s-au aplicat reclamanților și garanțiile procedurale care – au fost sau nu- respectate...

... Însă, Curtea nu găsește necesar să statueze asupra acestei chestiuni, deoarece exproprierea în discuție încalcă prevederile articolului 1 din Protocolul nr. 1 pentru alte motive

...”

34.

În orice caz, Curtea nu a declarat niciodată această expropriere incompatibilă cu principiul legalității, deoarece constatarea unei încălcări s-a bazat doar pe disproporția nejustificată dintre valoarea cadastrală oficială a terenurilor și compensațiile alocate reclamanților (idem, §§

119 și 130). În aceste condiții, ”cea mai apropiată situație posibilă cu cea care ar fi existat dacă încălcarea în cauză nu ar fi avut lor” este limitată la plata unei compensații adecvate care ar fi trebuit sa fie acordată la momentul exproprierii. Din contră, nu există niciun temei în baza căruia

reclamanții să poate pretinde orice pierdere a veniturilor nerealizate (

lucrum cessans

) cu privire la perioada ce a urmat exproprierii. Acest capăt de cerere trebuie, prin urmare, respins.

35.

Acum, Curtea trebuie să stabilească suma ce urmează să fie acordată reclamanților în baza prejudiciului material suferit (

damnum emergens

). În acest sens, consideră că criteriile stabilite în

Guiso-Gallisay

(citată mai sus, §§ 104-105), nu se aplică în speță, întrucât acestea se aplică exproprierilor care sunt ilegale

per se

. În speță, Curtea reamintește că, la originea încălcării constatate, se află diferența enormă dintre valoarea cadastrală oficială a terenurilor și indemnizațiile primite de reclamanți și nu ilegalitatea inerentă preluării unui imobil.

36.

În aceste condiții, Curtea constată că, în speță, despăgubirea ce urmează să fie stabilită

nu va trebui să reflecte ideea unei eliminări complete a consecințelor interferenței contestate, nici valoarea totală a bunului în cauză.

În determinarea unei despăgubiri adecvate, Curtea trebuie să țină seama de criteriile stabilite în jurisprudența sa cu privire la articolul 1 din Protocolul nr. 1, și, în conformitate cu care, fără plata unei sume apropiate în mod rezonabil de valoarea sa, preluarea unei proprietăți ar constitui în mod normal o ingerință disproporționată care nu și-ar găsi justificarea în baza acestui articol. Prin urmare, Curtea consideră necesar să fixeze sume, ce sunt, pe cât posibil, ”în mod rezonabil apropiate” valorii de piață a loturilor de teren, adică sume pe care ea însăși le-ar fi considerat acceptabile conform articolului 1 din protocolul nr 1 dacă statul pârât ar fi compensat reclamanții în mod corespunzător. În acest scop, Curtea trebuie să facă o analiză generală a consecințelor expropierii contestate, calculând sumele cu titlu de despăgubire conform valorii terenului la momentul pierderii de către reclamanți a dreptului de proprietate asupra acestuia (a se vedea hotărârea principală, § 111). În cele din urmă, având în vedere circumstanțele speciale ale prezentei cauze, Curtea trebuie să recurgă la considerente de echitate în calcularea sumelor corespunzătoare

(a se vedea,

mutatis mutandis

,

Former King of Greece și Alții c. Greciei

[MC] (satisfacție echitabilă), nr.

25701/94, §§

78-79, 28 noiembrie

2002), ținând cont, în același timp, de concluziile de la punctul 118 din hotărârea principală.

37.

Curtea observă că, anterior exproprierii, au avut loc trei evaluări succesive a loturilor de teren: în 1994, în 1996 și în 1997. Prima evaluare, efectuată la momentul dobândirii terenului prin donație, nu a fost invocată niciodată în timpul procedurilor privitoare la expropriere și despăgubire.

Cât privește cea de a treia evaluare, Curtea a considerat-o ca fiind neconcludentă în scopul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea hotărârea principală, §§

115-117 și 130-131). Rămâne cea de a doua estimare, efectuată în 1996, de către Centrul de evaluare imobiliară a Autorității Naționale de Cadastru,

în baza valorii cadastrale a loturilor de teren în litigiu (idem., § 116).

Conform explicațiilor furnizate de Guvern, și nedisputate de reclamanți, valoarea cadastrală a imobilului la acea vreme a fost calculată în funcție de criterii pur de planificare urbană și nu reflecta valoarea de piață reală (a se vedea și dreptul intern pertinent,

paragrafele 6-9 de mai sus). Prin urmare, Curtea nu consideră oportun să folosească această evaluare ca bază pentru calcularea prejudiciului material.

38.

Curtea notează că părțile au depus un număr de rapoarte de expertiză, întocmite ulterior exproprierii loturilor de teren în cauză. În baza considerentelor de echitate, în spiritul

articolului 41 din Convenție, Curtea este de părere că cea mai potrivită modalitate de calcul a sumelor ce urmează să fie acordate reclamanților este ”valoarea cadastrală medie reală din punct de vedere economic” a terenului din perimetrul Portului Comercial Autonom Riga,

astfel cum s-a stabilit de către firma de evaluatori

SIA E. (a se vedea paragraful 28 de mai sus). În primul rând, acestă valoare are avantajul de a

fi fost calculată la doar doi ani de la

data exproprierii în discuție.

În al doilea rând, chiar dacă, ”valoarea de piață reală a terenului nu poate fi determinată în mod obiectiv, în special din cauza dreptului de preemțiune introdus prin Legea Porturilor în favoarea statului și a autorităților locale” (a se vedea hotărârea principală, §

118), valoarea menționată mai sus ține în mod real cont de factori economici, cum este cifra de afaceri a porturilor dintr-o anumită regiune. Prin urmare, valoarea cadastrală medie reală din punct de vedere economic utilizată

de Curte este

18,79

LVL pe metru pătrat.

39.

Având în vedere toate circumstanțele relevante cauzei și, îndeosebi, cele prevăzute la punctul 118 din hotărârea principală, Curtea consideră echitabil să reducă suma menționată mai sus cu 75%. Prin urmare, cifra ce va fi luată ca bază de calcul pentru suma ce va fi acordată cu titlu de prejudiciu material este 4,69 LVL pe metru pătrat. Terenul ce a aparținut anterior primului reclamant în suprafață 17 998 metri pătrați, trebuie, prin urmare, evaluat la suma de

84 410,62 LVL. În ceea ce privește cele patru loturi de teren expropriate de la cel de-al doilea reclamant, a căror suprafață totală se ridică la 47 740

metri pătrați, acestea ar trebui să fie evaluate la

223 900,60 LVL (a se vedea hotărârea principală, § 11).

40.

Acum, este necesar să se deducă din cifrele mai sus menționate, sumele deja plătite reclamanților cu titlu de despăgubire la nivel intern, și anume, 548,26 LVL și, respectiv, 8 616,87 LVL

(idem., § 24). Acest fapt duce la o sumă de 83 862,36 LVL (119 378,18 EUR) pentru primul reclamant și 215 283,73 LVL (306 461,90 EUR) pentru cel de-al doilea reclamant.

41.

Curtea consideră că trebuie să ajusteze acum aceste sume,

în scopul de a

limita efectele inflației (a se vedea

Scordino c. Italiei (nr. 1)

[MC], nr. 36813/97, §

258, CEDO 2006V). Aceasta notează că, în perioada 25

noiembrie 1997 - 25

octombrie 2012, rata inflației a fost de 94.3% (a se vedea paragraful 11 de mai sus). Prin aplicarea acestui procentaj, sumele precizate mai sus se ridică la 231 951,63 EUR (pentru primul reclamant) și 595 455,47 EUR (pentru al doilea reclamant).

42.

Urmează să fie calculată dobânda legală cu privire la aceeași perioadă (idem.

)

. Curtea notează că, conform articolelor 1763 și 1765 din Codul Civil Leton, dobânda legală, în general, este de 6% pe an dar încetează să mai crească odată ce a fost atinsă suma

ce reprezintă creditul principal (a se vedea paragraful 10 de mai sus). Perioada cuprinsă între cele două date, menționate mai sus, este de paisprezece ani și unsprezece luni, cifră ce ar trebui rotunjită în sus. Astfel, cu privire la perioada de cincisprezece ani cuprinsă între cele doua date menționate anterior, dobânda ce urmează să fie

plătită primului reclamant este de

107 440,35 EUR și

275 815,65 EUR celui de-al doilea. Prin urmare, sumele finale ce urmează să fie acordate reclamanților sunt de 339 391,98 EUR pentru primul reclamant și

871 271,12 EUR pentru cel de-al doilea.

43.

În cele din urmă, Curtea nu vede niciun motiv pentru care să deducă din acele sume chiria plătită reclamanților la nivel național sau orice taxă funciară neachitată, cum a sugerat Guvernul.

Astfel cum a notat Curtea în hotărârea principală, plata chiriei datorate derivă dintr-o bază legală separată de cea privind indemnizațiile în cazul exproprierilor. Cât privește impozitul funciar, chiar instanțele letone au decis că reclamanții au fost personal exonerați de la plata acestuia, din moment ce impozitul fusese deja achitat de către compania publică responsabilă cu administrarea portului (a se vedea hotărârea principală, §§ 37-38 și 128).

44.

În lumina celor de mai sus, Curtea consideră rezonabil să acorde cu titlu de prejudiciu material suma de 339 391,98 EUR primului reclamant

și 871 271,12 EUR celui de-al doilea reclamant.

B.

Prejudiciul moral

45.

Fiecare reclamant a pretins suma de 10 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral, provocat de starea de anxietate și frustrare datorată exproprierii proprietăților lor. În acest sens, ei au subliniat faptul că participarea la procedurile ce au vizat atât exproprierea în sine, cât și colectarea chirie datorate, a necesitat foarte mult timp și efort.

46.

Guvernul a negat faptul că reclamanții ar fi suportat vreun prejudiciu moral. În primul rând, acesta a susținut că, în comparație cu cauzele

Guiso-Gallisay

și

Medici,

citate mai sus, în speță, exproprierea a fost legală.

În al doilea rând, a contestat existența unei legături de cauzalitate între încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 constatată de Curte

și procedurile interne inițiate de reclamanți – proceduri care, mai mult, nici nu au fost în totalitate în defavoarea reclamanților. În al treilea rând, Guvernul a fost de părere că eforturile legale făcute în mod normal

de o parte la proceduri judiciare nu implică, în sine, nicio ”suferință morală” de natură a da naștere la despăgubiri în temeiul articolului 41 din Convenție.

47.

Curtea susține opinia Guvernului, potrivit căreia, neputința și frustrarea simțite de un proprietar care a fost deposedat de proprietatea sa în mod ilegal (a se vedea

Guiso-Gallisay

, citată mai sus, § 110) nu se pot compara cu sentimentele unui fost proprietar care este pur și simplu nemulțumit de compensația primită de la stat. Aceasta recunoaște, totuși, că reclamanții au suportat un anumit prejudiciu moral ca urmare a încălcării constatate, astfel încât o despăgubire în baza acesteia poate fi considerată justificată. În baza articolului 41, Curtea hotărăște să acorde cu titlu de

reparație echitabilă suma de 3 000 EUR .

C.

Cheltuieli de judecată

48.

În acțiunea pe fond în fața Marii Camere, reclamanții au solicitat rambursarea cheltuielilor evaluate la 4 980 EUR pentru fiecare. Aceștia nu au detaliat necesitatea acestor cheltuieli și nici nu au depus documente justificative.

49.

Guvernul a considerat că această pretenție nu a fost suficient motivată și nu a îndeplinit cerințele de bază prevăzute de articolul 60

50.

Curtea reiterează că o despăgubire se poate acorda cu privire la cheltuielile de judecată, în baza articolului 41 din Convenție, numai în măsura în care acestea au fost în mod real și necesar suportate de reclamanți. În mod special, regula nr. 60 § 2 prevede că orice pretenție în baza articolului 41 din Convenție trebuie să fie susținută de informații detaliate și însoțită de documentele justificative relevante, în caz contrar, Curtea putând respinge cererea în întregime sau în parte.

Mai mult decât atât, cheltuielile de judecată sunt rambursabile numai în măsura în care se referă la încălcarea constatată (a se vedea, printre multe altele,

Andrejeva c. Letoniei

[MC], nr.

55707/00, § 115, CEDO 2009).

51.

În speță, Curtea constată că cererea reclamanților în acțiunea în fața Marii Camere pentru rambursarea cheltuielilor de judecată nu a reușit, în mod clar,

să satisfacă aceste cerințe, deoarece sumele solicitate nu au fost dovedite prin documente justificative și nu a fost posibil să se stabilească natura exactă a serviciilor prestate sau dacă acestea au fost în mod obiectiv necesare în cadrul procedurii în fața Curții.

Cu toate acestea, Curtea acceptă că, având în vedere complexitatea cauzei, reclamanții trebuie să fi suportat costuri, îndeosebi în cadrul

procedurii în fața Marii Camere. În aceste condiții, Curea hotărăște să acorde, în baza articolului 41 din Convenție, cu titlu de reparație echitabilă, suma de 1 500 EUR reprezentând toate cheltuielile de judecată, precum și orice taxe care ar putea fi percepute

(idem., §

116).

D.

Dobânzi moratorii

52.

Curtea consideră necesar ca rata dobânzii moratorii să se întemeieze pe rata marginală de împrumut practicată de Banca Central Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA

1.

Hotărăște

, cu douăsprezece voturi la cinci,

(a)

că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni, următoarele sume:

(i)

339 391,98 EUR (trei sute treizeci și nouă de mii, trei sute nouăzeci și unu de euro și nouăzeci și opt de cenți) primului reclamant, cu titlu de prejudiciul material, plus orice taxă ce ar putea fi percepută reclamantului;

(ii)

871 271,12 EUR (opt sute șaptezeci și unu de mii, două sute șaptezeci și unu de euro și doisprezece cenți) celui de-al doilea reclamant, cu titlu de prejudiciu material, plus orice taxă ce ar putea fi percepută reclamantului;

(iii)

3 000 EUR (trei mii de euro) pentru fiecare reclamant, cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă ce ar putea fi percepută reclamanților;

(iv)

1 500 EUR (o mie cinci sute de euro) pentru fiecare reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată, plus orice taxă ce ar putea fi percepută reclamanților;

(b)

că din momentul expirării perioadei de trei luni, menționată mai sus, până la data decontării, se aplică o dobândă simplă egală cu rata marginală de împrumut practicată de Banca Central Europeană pentru perioada de întârziere, plus trei punte procentuale;

2.

Respinge

, în unanimitate, restul pretențiilor reclamanților cu titlu de satisfacție echitabilă.

Redactată în limbile franceză și engleză, și notificată în scris la 25 martie 2014, conform articolului 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

Michael O’Boyle

Dean Spielmann

Grefier Adjunct

Președinte

În conformitate cu articolul 45

- opinia disidentă a Judecătorului

Garlicki;

-

opinia disidentă a Judecătorului Lorenzen, la care s-au alăturat Judecătorii Bratza, Tsotsoria and Pardalos.

D.S.

M.O’B

Opiniile separate nu sunt traduse, însă se regăsesc în limbile engleză și franceză în versiunile oficiale ale hotărârii, care pot fi consultate în baza de date HUDOC a jurisprudenței Curții.

©

Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2014.

Limbile oficiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului sunt engleza și franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu își asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curții Europene a Drepturilor Omului (

http://hudoc.echr.coe.int

) sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiția fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menționat anterior și la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenționați să folosiți vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactați

[email protected]

.

©

Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2014

The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights (

http://hudoc.echr.coe.int

) or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact

[email protected]

.

©

Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2014

Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme (

http://hudoc.echr.coe.int

) où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante:

[email protected]

.