Secțiunea a doua CESĂ MELDA AKPINAR ȘI ALTELE c. TURCIE Cerere nr. 19124/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 22 iulie 2014 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Melda Akp Electroluxnar și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Nebojša Vučinić, președinte, Paul Lumpas, Egidijus Kūris, judecători, și al lui Abel Campos, grefier adjunct al secțiunii, După ce a deliberat în camera consiliului la 1 iulie 2014, a luat hotărârea în acest sens, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 19124/06) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care trei resortisanți ai acestui stat, llle Melda Akp La 17 aprilie 2006, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Reclamanții s-au născut în 1996, 1954 și 1969 și au reședința în Istanbul. Prima reclamantă este fiica celorlalți solicitanți. La 13 iunie 1997, reclamanții au introdus în fața instanței administrative o acțiune în despăgubire împotriva Ministerului Sănătății din cauza prejudiciului suferit de prima recurentă în urma unei intervenții medicale. La 12 septembrie 1997, Tribunalul s-a declarat incompetent în mod rațional loci și a trimis cauza în fața instanței administrative competente. La 21 decembrie 1999, instanța administrativă a respins cererea reclamanților. La 11 octombrie 2000, Consiliul de Stat a infirmat această hotărâre pentru viciu de formă. La 30 mai 2003, instanța administrativă a respins cererea reclamanților. 10. La 15 martie 2006, Consiliul de Stat a confirmat această hotărâre. Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 12. 13. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 13 iunie 1997 și a fost încheiată la 15 martie 2006. Prin urmare, a durat opt ani și aproximativ șase luni. Cu privire la admisibilitate 14. Curtea subliniază că a fost introdusă în Turcia o nouă acțiune în despăgubire ca urmare a aplicării procedurii de pronunțare a unei hotărâri pilot în cauza Ümmühan Kaplan c. 24240/07, 20 martie 2012). Aceasta reamintește că, în decizia sa Turgut și în alte cazuri, Turcia 4860/09, 26 martie 2013), a declarat inadmisibilă o nouă cerere, din cauza faptului că au epuizat căile de atac interne, și anume noua acțiune. În acest scop, Comisia a considerat în special că această nouă acțiune era, a priori, , accesibil și susceptibil de a oferi perspective rezonabile de redresare pentru obiecțiunile referitoare la durata procedurii. 15. Curtea amintește, de asemenea, că, încă în hotărârea sa pilot Ümmühan Kaplan În lumina celor de mai sus, Curtea decide să continue examinarea prezentei cereri (Rifat Demir c. , nr. 24267/07, § 34 și 35, 4 iunie 2013). 16. Constatând că acest Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și domeniul de aplicare al litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII și Kaplan c. Turcia, nr. 24240/07, § 48, 20 martie 2012 18. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagube 20. Reclamanții solicită 100 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 21. Guvernul contestă aceste pretenții. 22. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamanților 4 000 EUR pentru prejudiciul moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 23. Reclamanții solicită 1 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și pentru cei angajați în fața Curții. De asemenea, solicită 10 000 EUR pentru cheltuielile de avocatură. Ei nu furnizează nicio justificare pertinentă în acest sens. 24. Guvernul contestă aceste pretenții. 25. Având în vedere absența unor documente pertinente prezentate de reclamanți, Curtea respinge cererea. Interese moratorii 26. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, LA L 000 EUR (patru mii EUR), pentru daune morale, care urmează să fie convertite în lire turce, la rata aplicabilă la data decontării, începând de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 22 iulie 2014, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul de procedură. Abel Campos Nebojša Vučinić Președinte adjunct
DEUXIÈME SECTION
MELDA AKPINAR ET AUTRES c. TURQUIE
(
Requête n
o
19124/06)
ARRÊT
22 juillet 2014
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Melda Akpınar et autres c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un Comité composé de
:
Nebojša Vučinić,
président,
Paul Lemmens,
Egidijus Kūris,
juges,
et de Abel Campos,
greffier adjoint
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 1
er
juillet 2014,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
19124/06) dirigée contre la République de Turquie et dont trois ressortissants de cet État, M
lle
Melda Akpınar, M. Dinçel Akpınar et M
me
Rahime Akpınar («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 17 avril 2006 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Le 18 mai 2009, la requête a été communiquée au Gouvernement.
4.
Les requérants sont nés respectivement en 1996, 1954 et 1969 et résident à Istanbul. La première requérante est la fille des autres requérants.
5.
Le 13 juin 1997, les requérants introduisirent devant le tribunal administratif une action en dommages et intérêts contre le ministère de la Santé en raison du préjudice subi par la première requérante à la suite d’une intervention médicale.
6.
Le 12 septembre 1997, le tribunal se déclara incompétent
ratione loci
et renvoya l’affaire devant le tribunal administratif compétent.
7.
Le 21 décembre 1999, le tribunal administratif rejeta la demande des requérants.
8.
Le 11 octobre 2000, le Conseil d’État infirma ce jugement pour vice de forme.
9.
Le 30 mai 2003, le tribunal administratif rejeta la demande des requérants.
10.
Le 15 mars 2006, le Conseil d’État confirma ce jugement.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
11.
Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
12.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
13.
La période à considérer a débuté le 13 juin 1997 et s’est terminée le 15 mars 2006. Elle a donc duré huit ans et six mois environ.
A.
Sur la recevabilité
14.
La Cour fait observer qu’un nouveau recours en indemnisation a été instauré en Turquie à la suite de l’application de la procédure d’arrêt pilote dans l’affaire
Ümmühan Kaplan c. Turquie
(n
o
24240/07, 20 mars 2012). Elle rappelle que, dans sa décision
Turgut et autres c. Turquie
(n
o
4860/09, 26 mars 2013), elle a déclaré irrecevable une nouvelle requête, faute pour les requérants d’avoir épuisé les voies de recours internes, en l’occurrence le nouveau recours. Pour ce faire, elle a considéré notamment que ce nouveau recours était,
a priori
, accessible et susceptible d’offrir des perspectives raisonnables de redressement pour les griefs relatifs à la durée de la procédure.
15.
La Cour rappelle également que, toujours dans son arrêt pilote
Ümmühan Kaplan
, précité, § 77, elle a précisé notamment qu’elle pourrait poursuivre, par la voie de la procédure normale, l’examen des requêtes de ce type déjà communiquées au Gouvernement. Elle note que le Gouvernement n’a pas soulevé en l’espèce une exception portant sur ce nouveau recours. À la lumière de ce qui précède, la Cour décide de poursuivre l’examen de la présente requête (
Rifat Demir c. Turquie
, n
o
24267/07, §§ 34 et 35, 4 juin 2013).
16.
Constatant que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 (a) de la Convention et qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité, la Cour le déclare recevable.
B.
Sur le fond
17.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement des requérants et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
30979/96, § 43, CEDH 2000-VII, et
Kaplan c. Turquie
, n
o
24240/07, § 48, 20 mars 2012).
18.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
19.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
20.
Les requérants réclament 100 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’ils auraient subi.
21.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
22.
La Cour estime qu’il y a lieu d’octroyer aux requérants 4 000 EUR au titre du préjudice moral.
B.
Frais et dépens
23.
Les requérants demandent 1 000 EUR pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et pour ceux engagés devant la Cour. Ils réclament également 10
000 EUR pour les frais d’avocat. Ils ne fournissent aucun justificatif pertinent à ce titre.
24.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
25.
Vu l’absence de justificatifs pertinents présentés par les requérants, la Cour rejette la demande.
C.
Intérêts moratoires
26.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, 4
000 EUR (quatre mille euros), pour dommage moral, à convertir en livres turques, au taux applicable à la date du règlement
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 juillet 2014, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Abel Campos
Nebojša Vučinić
Greffier adjoint
Président