Reclamanții s-au născut în 1947 și, respectiv, 1942 și trăiesc în Baku. Fiul reclamanților, E.A., s-a născut în 1971 și a fost un național azerian. El a avut propria sa afacere în Ucraina și a trăit în Kiev la momentul evenimentelor. La 1 iunie 2001, la ora 16:00, E.A. a fost înjunghiat cu un cuțit în afara unei cafenele din Kiev, Ucraina. A murit ca urmare a înjunghierii. În aceeași zi, Poliția Districtului Shevchenko a instituit proceduri penale în legătură cu moartea E.A.. La 9 iunie 2001, un investigator al Poliției District Shevchenko a hotărât să acuze G.A., un național azerian care lucrează la ambasada Azerbaidjană din Ucraina la momentul evenimentelor, cu suspiciune de uciderea E.A. 10. Se pare că la aceeași dată G.A. A fost arestat de către autoritățile ucrainene de aplicare a legii și la 12 iunie 2001 a fost înarmat în custodie. În timpul anchetei, G.A. a negat că a ucis E.A., dar a refuzat să depună mărturie în legătură cu înjunghierea sa. 11. La 11 iulie 2001, un expert criminalist a stabilit că rana de înjunghiere a corpului E.A. a fost cauzată de un cuțit cu un lama de 22 centimetri lungă și 2 centimetri largă. 12. La 17 iulie 2001, Curtea de District Shevchenko a ordonat eliberarea G.A. din cauza unei boli grave. La o dată neespecificată a părăsit Ucraina pentru Azerbaidjan. 13. Se traduce că, în cursul anchetei, autoritățile ucrainene au considerat, de asemenea, posibila implicare a altor persoane în uciderea E.A. În acest sens, au solicitat autorităților azerbaiene să pună la îndoială R.A., un general major al armatei azeriene care a fost într-o misiune educativă în Ucraina la momentul evenimentelor. 14. La 5 ianuarie 2002, autoritățile azeriene au interogat R.A. ca martor în legătură cu înjunghierea E.A.. Potrivit cazului de interogare a aceleiași date, R.A. a negat orice implicare. El a declarat că el cunoștea G.A. care era un angajat al ambasadei azeriene din Ucraina și că el a întâlnit E.A. acolo, dar nu l-a cunoscut foarte bine. În ceea ce privește locul său la 1 iunie 2001, R.A. a declarat că el nu își amintea exact unde a fost în acea zi. El a afirmat mai mult că a învățat despre moartea E.A. din partea angajaților de la ambasada azerianda. 15. La 30 ianuarie 2002, un investigator al Oficiului Procurorului din districtul Shevchenko a hotărât să transfere cauza penală către Biroul Procurorului General al Republicii Azerbaidjan pentru investigații suplimentare, se bazează pe Convenția CSI privind asistența juridică și relațiile juridice în materie civilă, de familie și penală din 22 ianuarie 1993 („Convenția de la Minsk din 1993”). Investigatorul a justificat transferul prin faptul că cei doi resortisanți azerbaezi (G.A. și R.A.) care au fost identificați de martori ca persoanele implicate în uciderea E.A. la 1 iunie 2001, au fost pe solul azerbaidjan. 16. Partea relevantă a acestei decizii se citește după cum urmează: „M.S., care a fost interogat în cadrul anchetei, a indicat că la 1 iunie 2001 a fost cu E.A. la Cafe Sikora. Când a părăsit cafenea, a văzut E.A. având un argument cu doi resortisanți azerbaezi că nu știa. Unul dintre cei doi oameni a înjunghiat apoi E.A. în thorax. Prin urmare, printre fotografiile prezentate pentru identificare, M.S. a recunoscut fotografia R.A. și l-a identificat ca persoana care a înjunghiat E.A. S-a stabilit că R.A., născut la 4 iunie 1965, s-a căsătorit, un național azerbaidjan, care nu avea antecedente penale, un titular de diplomă, un general major, un cap al Corpului Armatei, care a locuit în Baku ... a fost la Kiev între 28 martie și 4 iulie 2001 într-o misiune educativă la Academia Națională de Apărare a Ucrainei. Printre alte fotografii prezentate pentru identificarea sa, M.S. a identificat, de asemenea, G.A., indicând că el arata foarte mult ca persoana care a fost cu R.A. la momentul crimei E.A... Un alt martor ocular, S.N., care a văzut evenimentele de la distanță, a identificat ... în timpul procedurii de identificare și a indicat că [el] a fost implicat în argumentul dintre azerbaezii de la Cafe Sikora și pe stradă în afara cafenea la momentul crimei E.A....” 17. La 27 februarie 2002, procurorul general adjunct al Republicii Azerbaidjan a decis să returneze cazul penal autorităților ucrainene. El a susținut decizia sa de a afirma că autoritățile ucrainene nu au reușit să efectueze acțiunile de investigație relevante. În special, el a remarcat că autoritățile ucrainene nu au identificat și interogat toți posibilii martori la infracțiune, cum ar fi clienții și angajații cafenea la 1 iunie 2001, și nici nu au încercat să stabilească locul în care se află G.A. și R.A... în acea zi. El a remarcat, de asemenea, că există contradicții între dovezile furnizate de martori oculari M.S. și S.N. în ancheta, și că hainele G.A. și R.A. purtase la 1 iunie 2001 nu au fost examinate de un expert legist. 18. La 26 februarie 2003, investigatorul de la Procuratura din districtul Shevchenko a încheiat procedura penală împotriva G.A. și în aceeași zi a instituit o procedură penală împotriva R.A., bazată în special pe dovezile furnizate de M.S., care au insistat că R.A. a fost persoana care a înjunghiat E.A. la 1 iunie 2001. 19. La 27 februarie 2003, investigatorul de la Procuratura din districtul Shevchenko, care se bazează pe articolele 72 și 73 din Convenția de la Minsk din 1993, a hotărât să transfere cazul penal la Procuratura Generală a Republicii Azerbaidjan pentru investigații suplimentare în conformitate cu legea azerbaiyană. El a concluzionat că R.A. a fost persoana care a înjunghiat E.A. la 1 iunie 2001. Partea relevantă a deciziei sale se citește după cum urmează: „În rândul fotografiilor prezentate pentru identificare, M.S. a identificat clar R.A. și a indicat că [el] a fost persoana care a înjunghiat E.A. Mai mult, M.S. a indicat ... că G.A. a arătat ca persoana care a fost cu R.A. la momentul comisionului infracțiunii; totuși, el nu a putut confirma sigur că [el] a fost acolo. S-a stabilit că R.A., născut la 4 iunie 1965, s-a căsătorit cu un cetățean azerian, care nu avea antecedente penale, un titular de diplomă, un general major, un șef al Corpului Armatei, care a locuit în Baku ... a fost la Kiev între 28 martie 2001 și 4 iulie 2001 pe o misiune [educativă] la Academia Națională de Apărare a Ucrainei. Prin urmare, în cursul anchetei, s-a stabilit că E.A. naționalul azerbaidjan nu a fost ucis de către G.A., ci de către R.A., un național azerbaidjan.” 20. La 8 aprilie 2003, procurorul militar a fost atribuit procurorului și au fost instituite proceduri penale în Azerbaidjan. 21. În urma instituției procedurii penale din Azerbaidjan la 8 aprilie 2003, reclamanții au scris în mai multe ocazii, în special la 12 iulie 2003, la 29 iulie 2003, la 2 august 2003, la 28 august 2003 și la 10 septembrie 2003, Biroului Procurorului General cere o investigație eficace privind moartea fiuului lor. În special, au afirmat că, deși R.A. La 18 septembrie 2003, un investigator al Procurorului Militar a respins procedurile penale împotriva R.A., constatand că nu există dovezi suficiente pentru a dovedi că a fost implicat în uciderea E.A. și a decis, de asemenea, să continue ancheta în legătură cu crima. Partea relevantă a deciziei sale se citește după cum urmează: „Să nu se clarifice contradicția dintre declarațiile din dosar și să realizeze măsurile de investigație necesare pentru a stabili care dintre ele sunt adevărate și fără a identifica alte două persoane decât E.A. și M.S. care au fost la Cafe Sikoracategoric identificarea cine a ucis E.A. și, în ciuda faptului că nu exista nici o probă de încredere pentru a dovedi că R.A. l-a ucis [el], investigatorul a instituit proceduri penale nejustificate și ilegale împotriva R.A., concluzând că [a] ucis E.A. În cursul anchetei penale asupra cazului efectuat în Biroul Procurorului Militar, nu s-au obținut dovezi fiabile pentru a dovedi că R.A. a ucis E.A. din acest motiv, procedurile penale instituite în temeiul articolului 115 § 1 din Codul Penal al Ucrainei împotriva R.A. ar trebui să fie încheiat, deoarece [el] nu a avut nimic de-a face cu comisia crimei, iar ancheta penală în legătură cu E.A. crimele ar trebui să fie complet, în detaliu și continuă obiectiv în conformitate cu art. 120 din Codul Penal al Republicii Azerbaidjan și autorul infracțiunii identificate și urmărite.” 23. Reclamanții nu au fost informați cu privire la această decizie. 24. Deoarece reclamanții nu au fost informați cu privire la decizia investigatorului din 18 septembrie 2003, ei au continuat să scrie Oficiului Procurorului General cere o investigație eficace privind moartea fiului lor. În răspunsul la scrisorile lor, reclamanții au primit răspunsurile autorităților judiciare care au fost toate formulate într-o manieră similară. În special, prin scrisorile din 17 octombrie 2003, 3 noiembrie 2003, 11 noiembrie 2003, 5 decembrie 2013 și 7 ianuarie 2004, autoritățile fiscale au informat reclamanții că ancheta va fi efectuată în mod eficient și că acestea vor fi informate cu privire la rezultatele sale. Cu toate acestea, autoritățile judiciare nu au menționat în scrisorile lor existența deciziei investigatorului din 18 septembrie 2003. 25. La 24 februarie 2004, cazul penal a fost atribuit Unității Crimelor Severe ale Oficiului Procurorului General. 26. La 28 iunie 2004, investigatorul responsabil cu cazul din Azerbaidjan a solicitat Procurorul din Kiev pentru asistență juridică, în vederea interogarii martorilor și a obținerii altor dovezi. În urma acestei cereri, un investigator azerigian a fost trimis într-o misiune în Ucraina din 2 septembrie până la 23 septembrie 2004 și din 14 octombrie până la 21 octombrie 2004. 27. Prin scrisoarea din 19 mai 2005, Biroul Procurorului General a informat reclamanții că în septembrie și octombrie 2004 un investigator azerbaian a fost trimis într-o misiune în Ucraina, dar nu a fost posibil să stabilească locația martorilor relevante sau să le interogheze. Partea relevantă din scrisoare se citește după cum urmează: „La 28 iunie 2004, investigatorul [R.H.] a trimis o cerere Biroului Procurorului din Kiev pentru asistență judiciară în cadrul cazului penal nr. 803636/0363 în legătură cu uciderea E.A. și în septembrie-octombrie 2004 [R.H.] a fost într-o misiune la Kiev și a participat la mai multe acțiuni de investigație desfășurate de Procurorul districtului Shevchenko. Cu toate acestea, deoarece ofițerii de poliție din Biroul de Poliție din districtul Kiev City Shevchenko nu au reușit să aducă în fața autorităților de investigare mai multe martori ale căror declarații au avut o importanță deosebită pentru anchetă, nu a fost posibil să le pună în întrebări și să desfășoare alte acțiuni de investigare. A fost trimisă o cerere operațională autorităților ucrainene relevante pentru a lua măsuri relevante pentru a aduce martorii relevante în fața autorităților investigatoare prin stabilirea locației lor. Întrucât acțiunile de investigare au fost efectuate pe teritoriul unui alt stat și unii martori nu au fost identificați în timp util, nu a fost posibil să încheie ancheta și, din acest motiv, perioada de anchetă a fost prelungită în conformitate cu art. 218 din Codul de procedură penală al Republicii Azerbaidjan...” 28. În răspunsul la alte scrisori adresate autorităților judiciare cu privire la progresul anchetei, reclamanții au primit două scrisori din 7 septembrie 2005 și 6 aprilie 2006 de la Biroul Procurorului General. Conținutul acestor scrisori era aproape identic cu scrisoarea din 19 mai 2005. 29. Prin scrisorile din 11 iulie 2005 și, respectiv, 21 noiembrie 2006, Procurorul General și Procurorul General Adjunct al Republicii Azerbaidjanului și-au cerut omologilor ucrainieni să stabilească locul anumitor martori și să le interogheze în legătură cu înjunghierea E.A.. 30. La o dată neespecificată în 2006 reclamanții au solicitat investigatorului să elimine R.A. La 11 septembrie 2006, investigatorul a respins cererea reclamanților, declarând că o astfel de măsură preventivă ar putea fi aplicată numai pentru un suspect sau o persoană acuzată, din care nici R.A. nu a fost. Partea relevantă a deciziei se citește după cum urmează: „În conformitate cu articolele 154 și 155 din Codul de Procedură Penală al Republicii Azerbaidjan, măsura preventivă de înlăturare din birou în cursul anchetei poate fi aplicată numai în ceea ce privește un suspect sau un acuzat. Cu toate acestea, rezultă din dosarul că R.A. nu a fost nici arestat ca suspect, nici a adoptat o decizie recunoaștend-l ca un acuzat. În aceste circumstanțe, nu există nici o bază pentru aplicarea măsurii preventive de înlăturare din birou în ceea ce privește el...” 32. La 3 iulie 2007, reclamanții au scris din nou Procurorului General, plângând de ineficacitatea anchetei și de faptul că autoritățile investigatoare nu au obținut dovezi referitoare la incident. În acest sens, au susținut că G.A., care a fost implicat în crimă, a murit în circumstanțe neclare. 33. Prin scrisoarea din 6 iulie 2007, Procuratura Generală a informat reclamanții că circumstanțele decesului G.A. nu erau neclare, deoarece a murit de boală cardiacă. 34. La 28 decembrie 2007, reclamanții au depus o cerere la Curtea de District Nasim, plângând de inactivitate din partea autorităților investigatoare și de ineficacitatea anchetei. În special, ei au susținut că ancheta privind uciderea fiului lor a fost prelungită ilegal de ani de zile, și că, în ciuda faptului că R.A. a fost identificat ca autor al infracțiunii, el nu a fost confruntat cu urmărire penală și, de asemenea, au susținut că nu au fost informați cu privire la progresul anchetei. 35. În cadrul unei audieri în fața Curții de District Nasim, reclamanții și reprezentanții acestora au reiterat plângerile lor, declarând că nu au fost informați cu privire la deciziile procedurale luate în cursul anchetei și că ancheta a fost prelungită, în ciuda faptului infracțiunii care au fost identificate. 36. La 1 februarie 2008, instanța a respins cererea, având în vedere faptul că autoritățile de investigare nu au acționat ilegal și că măsurile de investigare relevante au fost luate de autoritățile de urmărire. Curtea a susținut că procurorii au dreptul să prelungească investigațiile și că acest tip de decizie nu poate fi contestat în fața instanțelor. Partea relevantă a deciziei se citește după cum urmează: „art. 218.11 din același cod [Codul de procedură penală] prevede că termenul pentru efectuarea anchetei într-un caz penal nerezolvat poate fi prelungit de mai multe ori de către Procurorul General al Republicii Azerbaidjan, până când cazul se rezolvă în conformitate cu articolele 218.8 și 218.9 din Codul de procedură penală... În timp ce aceasta transpiră din legislație prelungirea termenului de efectuare a anchetei preliminare este dreptul procurorului care supraveghează ancheta... În plus, art. 449 din Codul de Procedință Penală al Republicii Azerbaidjan stabilește procedura prin care acțiunile sau deciziile autorităților judiciare ar putea fi contestate în fața unei instanțe. Prezentul articol stabilește în mod clar amploarea acțiunilor și a deciziilor care ar putea fi contestate. Prezentul articol nu oferă posibilitatea de a contesta în cadrul procedurii de revizuire judiciară hotărârea autorităților investigatoare de a prelungi termenul de desfășurare a anchetei ...” Curtea a afirmat în continuare că în acel moment nu existau dovezi suficiente pentru a acuza pe oricine cu uciderea E.A... Cu toate acestea, a constatat, de asemenea, că reclamanții nu au fost informați în mod corespunzător de către autoritățile judiciare, care nu le-au furnizat toate deciziile relevante. Partea relevantă a deciziei se citește după cum urmează: „A fost stabilită în timpul anchetei judiciare că mai multe drepturi ale victimei în acest caz nu au fost garantate pe deplin de către autoritatea de investigare, că nu a fost informat în detaliu cu privire la progresul anchetei și că nu a fost furnizat unele dintre deciziile [în cazul penal] ... În conformitate cu art. 87.6.13 din Codul de procedură penală al Republicii Azerbaidjan, victima, în circumstanțe și în conformitate cu normele prevăzute în Codul de procedură penală, are dreptul de a fi informată cu privire la deciziile luate de autoritățile investigatoare care i-au afectat drepturile și interesele legale și de a obține copii ale acestor decizii la cererea sa. Curtea ia în considerare faptele că investigatorul R.M. a admis aceste încălcări în timpul anchetei judiciare și că victima a fost furnizată copii de mai multe decizii importante privind cazul penal în timpul examinării acestei plângeri.” 37. La 23 februarie 2008, reclamanții au apelat împotriva acestei decizii, repetând plângerile anterioare. 38. La 13 martie 2008, Curtea de Apel a respins recursul și a susținut hotărârea Curții de District Nasim. 39. La 3 iunie 2008, Curtea Supremă a refuzat să admită apelul de casare al reclamanților, susținând că hotărârea Curții de Apel a fost finală și nu supusă recursului. 40. La 14 decembrie 2010, un investigator al Unității Crimelor Severe ale Oficiului Procurorului General a emis o decizie de suspendare a procedurii penale în legătură cu moartea E.A.. A justificat decizia prin faptul că, deși au fost luate toate posibilele măsuri de investigare, nu a fost posibil să se determine cine a ucis E.A. Partea relevantă a deciziei se citește după cum urmează: „Deoarece nu a fost posibil să se determine persoana (persoanele) care a comis infracțiunile, în ciuda faptului că în momentul respectiv au fost luate toate posibilele măsuri operaționale de investigare, este necesar să se suspende procedura penală.” 41. Într-o dată neespecificată în 2013, reclamanții au depus o plângere la Curtea de District Nasim cere instanței să anuleze hotărârile investigatorului din 18 septembrie 2003 și 14 decembrie 2010. Reclamanții au remarcat că nu au fost informați cu privire la decizia investigatorului din 14 decembrie 2010 de suspendare a procedurii penale în legătură cu uciderea fiului lor și au aflat despre această decizie numai atunci când guvernul a prezentat Curții o copie a deciziei în cauză în observațiile lor în cadrul examinării plângerii de către Curte. Reclamanții au susținut, de asemenea, că nu au fost furnizate niciodată o copie a deciziei investigatorului din 18 septembrie 2003. 42. La 31 mai 2013, Curtea de District Nasim a acordat în parte cererea reclamanților și a anulat decizia investigatorului din 14 decembrie 2010 de suspendare a procedurii penale în legătură cu uciderea fiului reclamantului. În acest sens, instanța a susținut că autoritățile judiciare nu au demonstrat că au informat reclamanții cu privire la decizia din 14 decembrie 2010. Curtea a constatat, de asemenea, că nu a informat reclamanții cu privire la decizia din 14 decembrie 2010 și a privat reclamanții de exercitarea dreptului lor de a contesta decizia în cauză. Astfel, se pare că procedura penală este încă în așteptare, în timp ce Curtea nu a fost informată cu privire la evoluții suplimentare. 43. În ceea ce privește partea cererii referitoare la decizia investigatorului din 18 septembrie 2003, Curtea de district Nasim a considerat că această afirmație a căzut în afara jurisdicției sale și a hotărât să-l transfere pentru o examinare la Curtea Militară Baku. Curtea a reținut în acest sens că hotărârea din 18 septembrie 2003 a fost pronunțată de un investigator al Oficiului Procurorului Militar și, prin urmare, decizia în cauză ar putea fi contestată în fața unei instanțe militare. 44. La 23 octombrie 2013, Curtea Militară Baku a respins cererea reclamanților considerată nejustificată fără explicații suplimentare. 45. La 5 noiembrie 2013, Curtea de Apel Baku a susținut decizia Curții Militare Baku din 23 octombrie 2013.
5.The applicants were born in 1947 and 1942 respectively and live in Baku. 6. The applicants’ son, E.A., was born in 1971 and was an Azerbaijani national. He had his own business in Ukraine and lived in Kiev at the time of the events. 7. At around 4 a.m. on 1 June 2001 E.A. was stabbed with a knife outside a cafe in Kiev, Ukraine. He died as a result of the stabbing. 8. On the same day the Shevchenko District Police instituted criminal proceedings in connection with E.A.’s death. 9. On 9 June 2001 an investigator from the Shevchenko District Police decided to charge G.A., an Azerbaijani national working at the Azerbaijani embassy in Ukraine at the time of the events, on suspicion of E.A.’s murder. 10. It appears that on the same date G.A. was arrested by the Ukrainian law-enforcement authorities and on 12 June 2001 was remanded in custody. During the investigation, G.A. denied that he had murdered E.A., but refused to testify in connection with his stabbing. 11. On 11 July 2001 a forensic expert established that the stab wound to E.A.’s body had been caused by a knife with a blade 22 centimetres long and 2 centimetres wide. 12. On 17 July 2001 the Shevchenko District Court ordered G.A.’s release from custody on account of serious illness. On an unspecified date he left Ukraine for Azerbaijan. 13. It transpires that in the course of the investigation, the Ukrainian authorities also considered the possible involvement of another person in E.A.’s murder. In this connection, they requested the Azerbaijani authorities to question R.A., a major general of the Azerbaijani army who had been on an educational mission to Ukraine at the time of the events. 14. On 5 January 2002 the Azerbaijani prosecution authorities questioned R.A. as a witness in connection with E.A.’s stabbing. According to the record of questioning of the same date, R.A. denied any involvement. He stated that he knew G.A. who was an employee of the Azerbaijani embassy in Ukraine and that he had met E.A. there, but had not known him very well. As regards his whereabouts on 1 June 2001, R.A. stated that he did not remember exactly where he had been that day. He further stated that he had learned about E.A.’s death from employees at the Azerbaijani embassy. 15. On 30 January 2002 an investigator from the Shevchenko District Prosecutor’s Office decided to transfer the criminal case to the Prosecutor General’s Office of the Republic of Azerbaijan for further investigation, relying on the CIS Convention on Legal Assistance and Legal Relations in Civil, Family and Criminal Matters of 22 January 1993 (“the 1993 Minsk Convention”). The investigator substantiated the transfer by the fact that the two Azerbaijani nationals (G.A. and R.A.) who had been identified by witnesses as the people involved in E.A.’s murder on 1 June 2001, were on Azerbaijani soil. 16. The relevant part of that decision reads as follows: “M.S., who was questioned within the framework of the investigation, indicated that on 1 June 2001 he had been with E.A. at Cafe Sikora. When he had left the cafe, he had seen E.A. having an argument with two Azerbaijani nationals he did not know. One of the two men had then stabbed E.A. in the thorax. Subsequently, among the photographs submitted for identification, M.S. recognised R.A’s photograph and identified him as the person who had stabbed E.A. It was established that R.A., born on 4 June 1965, married, an Azerbaijani national, who had no criminal record, a degree holder, a major general, a head of the Army Corps, who resided in Baku ... was in Kiev between 28 March and 4 July 2001 on an educational mission at the National Academy of Defence of Ukraine. Among other photographs submitted for his identification, M.S. also identified G.A., indicating that he very much looked like the person who was with R.A. at the time of E.A.’s murder. Another eyewitness, S.N., who saw the events from a distance, clearly identified G.A ... during the identification procedure and indicated that [he] had been involved in the argument between the Azerbaijanis at Cafe Sikora and on the street outside the cafe at the time of E.A.’s murder...” 17. On 27 February 2002 the Deputy Prosecutor General of the Republic of Azerbaijan decided to return the criminal case to the Ukrainian authorities. He substantiated his decision by alleging failure on the part of the Ukrainian authorities to carry out the relevant investigative actions. In particular, he noted that the Ukrainian authorities had not identified and questioned all possible witnesses to the crime, such as customers and employees of the cafe on 1 June 2001, nor had they tried to establish the whereabouts of G.A. and R.A. on that day. He further noted that there were contradictions between the evidence given by eyewitnesses M.S. and S.N. in the investigation, and that the clothes G.A. and R.A. had been wearing on 1 June 2001 had not been examined by a forensic expert. 18. On 26 February 2003 the investigator from the Shevchenko District Prosecutor’s Office terminated criminal proceedings against G.A. and on the same day instituted criminal proceedings against R.A, relying in particular on the evidence given by M.S., who had insisted that R.A. was the person who had stabbed E.A. on 1 June 2001. 19. On 27 February 2003 the investigator from the Shevchenko District Prosecutor’s Office relying on Articles 72 and 73 of the 1993 Minsk Convention, decided to transfer the criminal case to the Prosecutor General’s Office of the Republic of Azerbaijan for further investigation in accordance with Azerbaijani law. He concluded that R.A. was the person who had stabbed E.A. on 1 June 2001. The relevant part of his decision reads as follows: “Among the photographs submitted for identification, M.S. clearly identified R.A. and indicated that [he] was the person who had stabbed E.A. Moreover, M.S. indicated ... that G.A. looked like the person who had been with R.A. at the time of the commission of the crime; however, he could not confirm for definite that [he] had been there. It was established that R.A., born on 4 June 1965, married, an Azerbaijani national, who had no criminal record, a degree holder, a major general, a head of the Army Corps, who resided in Baku ... was in Kiev between 28 March 2001 and 4 July 2001 on [an educational] mission at the National Academy of Defence of Ukraine. In the course of the investigation, therefore, it was established that the Azerbaijani national E.A. was not murdered by G.A., but by R.A., an Azerbaijani national.” 20. On 8 April 2003 the criminal case was assigned to the Military Prosecutor’s Office of the Republic of Azerbaijan and criminal proceedings were instituted in Azerbaijan. 21. Following the institution of the criminal proceedings in Azerbaijan on 8 April 2003, the applicants wrote on several occasions, in particular on 12 July 2003, on 29 July 2003, on 2 August 2003, on 28 August 2003 and on 10 September 2003, to the Prosecutor General’s Office asking for an effective investigation into their son’s death. In particular, they alleged that although R.A. had murdered their son, he had not faced prosecution and had enjoyed de facto protection. 22. On 18 September 2003 an investigator from the Military Prosecutor’s Office dismissed the criminal proceedings against R.A., finding that there was insufficient evidence to prove that he had been involved in E.A.’s murder. He also decided to continue the investigation in connection with the murder. The relevant part of his decision reads as follows: “Without clarifying the contradiction between the statements in the case file and carrying out the investigative steps necessary to establish which of them are true, and without identifying two people other than E.A. and M.S. who were at Cafe Sikoracategorically identifying who murdered E.A., and despite the fact that there was not any reliable evidence to prove that R.A. had murdered [him], the investigator instituted unjustified and unlawful criminal proceedings against R.A., concluding that [he had] murdered E.A. In the course of the criminal investigation of the case carried out in the Military Prosecutor’s Office, no reliable evidence was obtained to prove that R.A. had murdered E.A. For this reason, the criminal proceedings instituted under Article 115 § 1 of the Criminal Code of Ukraine against R.A. should be terminated, as [he] did not have anything to do with the commission of the crime, and the criminal investigation in connection with E.A.’s murder should be completely, in detail and objectively continued in accordance with Article 120 of the Criminal Code of the Republic of Azerbaijan and the perpetrator of the crime identified and prosecuted.” 23. The applicants were not informed of this decision. 24. As the applicants were not informed of the investigator’s decision of 18 September 2003, they continued to write to the Prosecutor General’s Office asking for an effective investigation into the death of their son. In reply to their letters, the applicants received the replies from the prosecution authorities which were all worded in a similar fashion. In particular, by letters dated 17 October 2003, 3 November 2003, 11 November 2003, 5 December 2013 and 7 January 2004, the prosecution authorities informed the applicants that the investigation would be carried out effectively and that they would be informed of its results. However, the prosecution authorities did not mention in their letters the existence of the investigator’s decision of 18 September 2003. 25. On 24 February 2004 the criminal case was assigned to the Serious Crimes Unit of the Prosecutor General’s Office. 26. On 28 June 2004 the investigator in charge of the case in Azerbaijan asked the Kiev City Prosecutor’s Office for legal assistance, with a view to questioning witnesses and obtaining other evidence. Following this request, an Azerbaijani investigator was sent on a mission to Ukraine from 2 September to 23 September 2004 and from 14 October to 21 October 2004. 27. By a letter of 19 May 2005 the Prosecutor General’s Office informed the applicants that in September and October 2004 an Azerbaijani investigator had been sent on a mission to Ukraine but it had not been possible to establish the whereabouts of the relevant witnesses or to question them. The relevant part of the letter reads as follows: “On 28 June 2004 the investigator [R.H.] sent a request to the Kiev City Prosecutor’s Office for legal assistance within the framework of the criminal case no. 803636/0363 in connection with the murder of E.A. and in September-October 2004 [R.H.] was on a mission in Kiev and participated in several investigative actions carried out by the Shevchenko District Prosecutor’s Office. However, as police officers of the Kiev City Shevchenko District Police Office failed to bring before the investigating authorities several witnesses whose statements were of particular importance to the investigation, it was not possible to question them and to carry out other investigative actions. An operational request was sent to the relevant Ukrainian authorities in order to take relevant steps for bringing the relevant witnesses before the investigating authorities by establishing their whereabouts. As the investigative actions were carried out on the territory of another State and some witnesses were not timely identified, it was not possible to complete the investigation and for this reason the period of investigation was extended in accordance with Article 218 of the Code of Criminal Procedure of the Republic of Azerbaijan...” 28. In reply to their further letters addressed to the prosecution authorities about the progress of the investigation, the applicants received two letters dated 7 September 2005 and 6 April 2006 from the Prosecutor General’s Office. The content of these letters were almost identical to the letter of 19 May 2005. 29. By letters dated 11 July 2005 and 21 November 2006 respectively, the Prosecutor General and Deputy Prosecutor General of the Republic of Azerbaijan asked their Ukrainian counterparts to establish the whereabouts of some witnesses and to question them in connection with E.A.’s stabbing. 30. On an unspecified date in 2006 the applicants asked the investigator to remove R.A. from office until the termination of the criminal proceedings. 31. On 11 September 2006 the investigator dismissed the applicants’ request, holding that such a preventive measure could be applied only in respect of a suspect or an accused person, of which R.A. was neither. The relevant part of the decision reads as follows: “In accordance with Articles 154 and 155 of the Code of Criminal Procedure of the Republic of Azerbaijan, the preventive measure of removal from office during the investigation may be applied only in respect of a suspect or an accused. However, it appears from the case file that R.A. was neither arrested as a suspect, nor adopted a decision recognising him as an accused. In these circumstances, there is no basis to apply the preventive measure of removal from office in respect of him...” 32. On 3 July 2007 the applicants wrote to the Prosecutor General again, complaining of the ineffectiveness of the investigation and the investigating authorities’ failure to secure evidence concerning the incident. In this connection, they submitted that G.A., who had been involved in the crime, had died in unclear circumstances. 33. By a letter of 6 July 2007 the Prosecutor General’s Office informed the applicants that the circumstances of G.A.’s death were not unclear, as he had died of heart disease. 34. On 28 December 2007 the applicants lodged an application with the Nasimi District Court, complaining of inactivity on the part of the investigating authorities and the ineffectiveness of the investigation. In particular, they alleged that the investigation of their son’s murder had been unlawfully extended for years, and that despite R.A. having been identified as the perpetrator of the crime, he had not faced prosecution. They also argued that they had not been informed of the progress of the investigation. 35. At a hearing before the Nasimi District Court, the applicants and their representative reiterated their complaints, stating that they had not been informed of the procedural decisions taken during the investigation, and that the investigation had been extended, despite the perpetrator of the crime having been identified. 36. On 1 February 2008 the court dismissed the application, considering that the investigating authorities had not acted unlawfully and that the relevant investigative steps had been taken by the prosecution authorities. The court held that prosecutors were entitled to extend investigations and that this kind of decision could not be challenged before the courts. The relevant part of the decision reads as follows: “Article 218.11 of the same Code [the Code of Criminal Procedure] provides that the time limit for conducting the investigation into an unsolved criminal case may be extended several times by the Prosecutor General of the Republic of Azerbaijan, until the case is solved in accordance with Articles 218.8 and 218.9 of the Code of Criminal Procedure... As it transpires from the legislation the extension of the time limit for conducting the preliminary investigation is the right of the prosecutor supervising the investigation... Moreover, Article 449 of the Code of Criminal Procedure of the Republic of Azerbaijan lays down the procedure by which actions or decisions of the prosecuting authorities could be challenged before a court. This Article clearly establishes the extent of actions and decisions which could be challenged. This Article does not provide the possibility to challenge under the procedure of judicial review the investigating authorities’ decision to extend the time limit for conducting the investigation ...” The court further held that at that moment there was insufficient evidence to charge anyone with E.A.’s murder. However, it also found that the applicants had not been duly informed by the prosecution authorities, who had failed to provide them with all the relevant decisions. The relevant part of the decision reads as follows: “It was established during the court investigation that several rights of the victim in this case were not fully secured by the investigating authority, that he was not informed in detail of the progress of the investigation, and that he was not provided with some of the decisions [on the criminal case] ... In accordance with Article 87.6.13 of the Code of Criminal Procedure of the Republic of Azerbaijan, the victim, in circumstances and pursuant to the rules provided for in the Code of Criminal Procedure, is entitled to be informed of the decisions taken by the investigating authorities which have affected his rights and lawful interests, and to obtain copies of these decisions at his request. The court takes into account the facts that the investigator R.M. admitted these violations during the court investigation, and that the victim was provided with copies of several important decisions on the criminal case during the examination of this complaint.” 37. On 23 February 2008 the applicants appealed against this decision, reiterating their previous complaints. 38. On 13 March 2008 the Baku Court of Appeal dismissed their appeal and upheld the Nasimi District Court’s decision. 39. On 3 June 2008 the Supreme Court refused to admit the applicants’ cassation appeal holding that the Baku Court of Appeal’s decision was final and not subject to appeal. 40. On 14 December 2010 an investigator from the Serious Crimes Unit of the Prosecutor General’s Office issued a decision suspending the criminal proceedings in connection with E.A.’s death. The investigator substantiated the decision by the fact that although all possible investigative steps had been taken, it had not been possible to determine who had killed E.A. The relevant part of the decision reads as follows: “As it was not possible to determine the person (persons) who committed the crime despite the fact that at the time being all possible operational investigative measures were taken, it is appropriate to suspend the criminal proceedings.” 41. On an unspecified date in 2013 the applicants lodged a complaint with the Nasimi District Court asking the court to quash the investigator’s decisions of 18 September 2003 and 14 December 2010. The applicants noted that they had not been informed of the investigator’s decision of 14 December 2010 suspending the criminal proceedings in connection with their son’s murder and they had learned about this decision only when the Government submitted to the Court a copy of the decision in question in their observations within the framework of the examination of their complaint by the Court. The applicants also submitted that they were never provided with a copy of the investigator’s decision of 18 September 2003. 42. On 31 May 2013 the Nasimi District Court granted partially the applicants’ claim and quashed the investigator’s decision of 14 December 2010 suspending the criminal proceedings in connection with the murder of the applicants’ son. In this connection, the court held that the prosecution authorities failed to prove that they had informed the applicants of the decision of 14 December 2010. The court further found that the prosecution authorities’ failure to inform the applicants of the decision of 14 December 2010 had been unlawful and had deprived the applicants of the exercise of their right to challenge the decision in question. Thus, it appears that the criminal proceedings are still pending, whereas the Court has not been informed of any further developments. 43. As to the part of the applicants’ claim concerning the investigator’s decision of 18 September 2003, the Nasimi District Court considered that this claim fell outside its jurisdiction and decided to transfer it for an examination to the Baku Military Court. The court held in this respect that the decision of 18 September 2003 was delivered by an investigator from the Military Prosecutor’s Office and therefore the decision in question could be challenged before a military court. 44. On 23 October 2013 the Baku Military Court dismissed the applicants’ claim considering it unjustified without further explanation. 45. On 5 November 2013 the Baku Court of Appeal upheld the Baku Military Court’s decision of 23 October 2013.