SOCIÉTÉ ALTEN c. FRANCE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 25054/23 SOCIETATEA ALTEN împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 26 septembrie 2024 într-un comitet compus din Lado Chanturia, președintele Mattias Guyomar, Stéphane Pisani, judecători și Martina Keller, graffière de secțiune cererea n 25054/23 îndreptată împotriva Republicii Franceze și a cărei societate de drept francez, societatea Alten, reprezentată de domnul E. Piwnica, avocat la Paris, a sesizat Curtea la 15 iunie 2023 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( OBIECTIVUL AFACERII Cererea se referă la sesizarea de către Autoritatea pentru Concurență (ADLC) a documentelor informatice deținute de angajații întreprinderii Alten Sud Vest, situat la Labege, și de către un consultant extern al societății reclamante, în cadrul convocării acestor persoane la sediul societății reclamante, situat la Boulogne-Billancourt, în cursul unei operațiuni de vizită și de sechestru care a fost autorizată printr-o ordonanță a judecătorului pentru libertăți și detenție (JLD) care vizează exclusiv sediul societății reclamante. În conformitate cu art. 8 din convenție, societatea reclamantă se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea vieții private din cauza sechestrării acestor documente care nu erau prezente inițial la sediul său, dar care au fost aduse acolo în cursul operațiunii, în timp ce numai sediile sale erau vizate de ordonanța JLD. Pe lângă art. 13 coroborat cu art. 8, societatea reclamantă se plânge că nu a beneficiat de o cale de atac eficientă pentru a-și exercita ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 450-4 din Codul comercial (a se vedea punctul 7 de mai jos), printr-o ordonanță din 31 octombrie 2018, JLD al Tribunalului de Mare Instanță din Nanterre a autorizat efectuarea de vizite și confiscări la sediile întreprinderilor desemnate, inclusiv cele ale societății reclamante și ale societăților din același grup, la adresa 40 avenue André Morizet 92100 Boulogne-Billancourt (adresa sediului social). La 8 noiembrie 2018, funcționarii serviciilor de prelucrare a datelor ale societății .ADLC, asistați de ofițeri de poliție judiciară, au efectuat o vizită și o sechestrare prevăzute la sediul societății reclamante. În timpul operațiunii, raportorul JLD-ului prezent la fața locului a angajat trei angajați ai unei alte societăți din grup, societatea Alten Sud-Vest, care nu este reglementată de Ordonanța JLD-ului, și un consultant extern al societății reclamante, să se deplaseze la fața locului, cu telefoanele și laptopurile lor. La sosirea lor, anumite documente informatice pe care le-au furnizat au fost confiscate de către ADLC. La 16 noiembrie 2018, societatea reclamantă a formulat o acțiune pentru a contesta desfășurarea procedurii în fața primului președinte al Tribunalului Versailles. Prin Ordonanța din 15 decembrie 2020, primul președinte al Tribunalului de apel a respins acțiunea din următoarele motive: (...) mai mult decât nu are loc nici o anulare a operațiunilor de inspecție și de sechestru; care apare într-adevăr (...) - că instanța pentru libertăți și detenție a autorizat operațiuni la sediul societății Alten și al societăților din același grup are aceeași adresă; că faptul că societatea Alten Sud-Vest nu este situată la aceeași adresă cu societatea Alten nu împiedică ca datele informatice ale angajaților săi să poată fi examinate și confiscate dacă se află în spațiile de investigație sau dacă datele lor sunt accesibile din aceste spații (...) Prin hotărârea din 21 februarie 2023, Curtea de Casație a respins recursul din următoarele motive: (...) 15. Curtea de Casație consideră că confiscările efectuate de agenții autorității piețelor financiare în executarea unei ordonanțe emise de judecătorul libertăților și deținerii în temeiul art. L. 621-12 din Codul monetar și financiar pot cuprinde toate documentele și suporturile de informații care sunt legate de obiectul anchetei și se află în locurile pe care judecătorul le-a desemnat sau sunt accesibile de la acestea, fără a fi necesar ca aceste documente și suporturi să fie deținute sau puse la dispoziția locului (Ass. Plen., 16 decembrie 2022, recursuri n 21 -23.685 și 21 -23.71 O, publicate în Newsletter. 16. Această soluție trebuie aplicată la vizitele diligente efectuate în conformitate cu art. L. 450-4 din Codul comercial.... 19. În stare de [d]eees [primului președinte al Tribunalului de apel], din care rezultă că documentele și suporturile confiscate se aflau în locurile pe care judecătorul le-a desemnat sau au fost accesibile de la acestea și, prin urmare, nu este luat în considerare faptul că acestea erau fără legătură cu obiectul anchetei, primul președinte și-a justificat decizia (...) dreptul intern relevant Dispozițiile relevante din Codul comercial aplicabile în momentul faptelor în litigiu sunt următoarele: Articolul L. 450-1 din Codul comercial, versiunea în vigoare între 19 martie 2014 și 28 mai 2021 I.-Oficierii serviciilor de informare și comunicare din partea autorității de concurență autorizate în acest scop de către raportorul general pot efectua orice anchetă necesară pentru aplicarea dispozițiilor titlurilor II și III din prezenta carte.................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 450-1 pot efectua vizite în orice loc, precum și sechestrarea documentelor și a oricărui suport de informare numai în cadrul anchetelor solicitate de Comisia Europeană, de ministrul responsabil cu economia sau de raportorul general al Autorității pentru Concurență la propunerea raportorului, pe baza unei autorizații judiciare acordate prin ordonanța judecătorului judecătorului cu privire la libertățile și detenția instanței de mare instanță în jurisdicția căruia se află locurile care urmează să fie vizitate. (...) EVALUAREA CURȚII PRIVIND Încălcarea în temeiul articolului 8 din Convenție Curtea amintește în primul rând că, potrivit unei jurisprudențe constante, de către 28342/95, § 50, CEDH 1999-VII. Pentru a se încadra în categoria victimelor directe, reclamantul trebuie să poată demonstra că mai întâi a suferit direct efectele măsurii în litigiu (Lambert și alții c. Franța [GC], nr. 46043/14, § 89, CEDH 2015 (extracturi)), chiar dacă acest criteriu nu trebuie să se aplice în mod rigid, mecanic și inflexibil ( Centrul de resurse juridice în numele Valentine Campeanu c. România [GC], n 47848/08, § 96, CEDO 2014, și referințele citate. În această privință, Curtea a declarat deja, pentru a stabili dacă proprietarul unic al unei societăți ar putea pretinde calitatea de victimă în ceea ce privește măsurile în litigiu luate cu privire la societatea sa, că luarea în considerare a personalității juridice a unei societăți se justifică numai în circumstanțe excepționale, în special atunci când se stabilește în mod clar că aceasta din urmă se află în imposibilitatea de a sesiza organele Convenției prin intermediul organelor sale statutare sau în cazul lichidării de către lichidatorii săi Centro Europa 7 S.r.l. și Di Stefano c. Italia [GC], nr. 38433/09, § 92, CEDO 2012). 10. Curtea amintește, de asemenea, că, potrivit jurisprudenței sale bine stabilite, perchezițiile sau vizitele și confiscările efectuate la sediile unei societăți comerciale aduc atingere drepturilor protejate prin art. 8 din Convenție (Société Colas Est și alții c. Franța , nr. 37971/97, §§ 40-42, CEDH 2002-III. Mai exact, percheziția și introducerea datelor electronice sunt analizate într-o interferență în dreptul la respectarea vieții private și a corespondenței ( Vinci Construction și GTM Genie Civil și Services c. Franța, nr. 63629/10 și nr. 60567/10, § 63 2 aprilie 201511). În speță, Curtea constată că societatea reclamantă nu se plânge în fața ei de faptul că vizita la domiciliu care a făcut obiectul acesteia ar fi adus o atingere disproporționată dreptului acesteia la respectarea vieții private și a corespondenței (a se vedea, a contrao Vinci Construction și GTM Genie Civil și Services, citată anterior) Cu toate acestea, în cazul în care Comisia consideră că o măsură de ajutor de stat constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, aceasta nu poate fi considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat. Or, Curtea arată că societatea reclamantă nu demonstrează în ce măsură ar fi fost afectată, în această măsură, personal și direct de operațiunea care se află în sediul său sau de controlul jurisdicțional efectuat ulterior (a se vedea mutatis mutandis Naumenko și SIA Rix Shipping c. Letonia, nr. 50805/14, § 34 și 36, 23 iunie 2022). Curtea constată, de asemenea, că societatea reclamantă nu invocă nicio împrejurare excepțională care ar fi împiedicat societatea Alten Sud-Vest, a cărei personalitate juridică și sediu sunt distincte de cele ale recurentei, să prezinte o cauză în fața Curții în nume propriu (a se vedea punctul 9 de mai sus). Curtea deduce din cele de mai sus că măsurile în litigiu nu constituie o interferență în drepturile recurentei protejate prin art. 8 din Convenție și că, prin urmare, aceasta nu poate pretinde calitatea de victimă în sensul articolului 34 din Convenție. 14. cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) și trebuie să fie respins în conformitate cu art. 35 alin. (4) referitor la încălcarea dispozițiilor art. 13 din Convenție 15. Curtea reamintește că art. 13 se aplică numai atunci când un individ poate pretinde în mod pârât o încălcare a dreptului protejat de Convenție (De Tommaso c. Italia [Gc], n 43395/09, § 180, 23 februarie 2017). 16. Având în vedere concluzia la care a ajuns pe teren de la art. 8 din Convenție, Curtea nu poate să înflorească cu privire la faptul că nu există un motiv întemeiat de încălcare a unui drept substanial garantat de Convenție. Prin urmare, nu se poate prospera în temeiul articolului 13 din convenție. 17. Prin urmare, rezultă că această cauză este în mod evident greșit întemeiată și că: trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 17 octombrie 2024. Martina Keller Lado Chanturia adjunct Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

25054/23

SOCIÉTÉ ALTEN

contre la France

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 26 septembre 2024 en un comité composé de

:

Lado Chanturia

, président

,

Mattias Guyomar,

Stéphane Pisani

, juges

,

et de Martina Keller,

greffière adjointe

de section

,

Vu

:

la requête n

o

25054/23 dirigée contre la République française et dont une société de droit français, la Société Alten («

la société requérante

»), représentée par M

e

E. Piwnica, avocat à Paris, a saisi la Cour le 15 juin 2023

en vertu de l’article

34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»),

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

OBJET DE l’AFFAIRE

1.

La requête concerne la saisie, par l’Autorité de la concurrence (ADLC), de documents informatiques détenus par des salariés de la société Alten

Sud

‑

Ouest, sise à Labège, et par un consultant extérieur de la société requérante, à l’occasion de la convocation de ces personnes dans les locaux de la société requérante, sise à Boulogne-Billancourt, au cours d’une opération de visite et de saisie qui avait été autorisée par une ordonnance du juge des libertés et de la détention (JLD) visant uniquement les locaux de la société requérante. Sous l’angle de l’article 8 de la Convention, la société requérante se plaint d’une violation de son droit au respect de la vie privée en raison de la saisie de ces documents qui n’étaient pas initialement présents dans ses locaux mais qui y ont été apportés au cours de l’opération, alors que seuls ses locaux étaient visés par l’ordonnance du JLD. Sous l’angle de l’article 13 combiné avec l’article 8, la société requérante se plaint de ne pas avoir bénéficié d’un recours effectif pour faire valoir son grief tiré de l’article

8.

2.

À la suite d’une requête déposée par l’ADLC sur le fondement de l’article L. 450-4 du code de commerce (voir paragraphe 7 ci-dessous), par une ordonnance du 31 octobre 2018, le JLD du tribunal de grande instance de Nanterre autorisa des opérations de visites et de saisies dans les locaux d’entreprises désignées, dont ceux de la société requérante et des sociétés du même groupe sises à la même adresse, au 40 avenue André Morizet 92100

Boulogne-Billancourt (adresse du siège social).

3.

Le 8 novembre 2018, les agents des services d’instruction de de l’ADLC, assistés d’officiers de police judiciaire, procédèrent à l’opération de visite et de saisie prévue au siège de la société requérante. Pendant l’opération, le rapporteur de l’ADLC présent sur place enjoignit à trois salariés d’une autre société du groupe, la société Alten Sud-Ouest, non visée par l’ordonnance du JLD, et à un consultant extérieur de la société requérante, de se rendre sur place, munis de leurs téléphones et ordinateurs portables. À leur arrivée, certains documents informatiques qu’ils avaient apportés furent saisis par l’ADLC.

4.

Le 16 novembre 2018, la société requérante forma un recours pour contester le déroulement de l’opération auprès du premier président de la cour d’appel de Versailles.

5

.

Par une ordonnance du 15 décembre 2020, le premier président de la cour d’appel rejeta le recours pour les motifs suivants

:

«

(...) Considérant qu’il n’y a pas lieu d’annuler les opérations de visite et de saisies

; qu’il apparait en effet

(...)

- que le juge des libertés et de la détention a autorisé des opérations dans les locaux de la société Alten et des sociétés du même groupe sises a la même adresse ; que le fait que la société Alten Sud Ouest ne soit pas sise à la même adresse que la société Alten ne fait pas obstacle à ce que les données informatiques de ses salariés puissent être examinées et saisies dès lors qu’ils se trouvent dans les locaux objets des investigations ou que leurs données sont accessibles depuis ces locaux (...)

»

6

.

La société requérante forma un pourvoi en cassation contre cette ordonnance. Par un arrêt du 21 février 2023, la Cour de cassation rejeta le pourvoi pour les motifs suivants :

«

(...) 15. La Cour de cassation juge que les saisies opérées par les agents de l’Autorité des marchés financiers en exécution d’une ordonnance délivrée par le juge des libertés et de la détention sur le fondement de l’article L. 621-12 du code monétaire et financier peuvent porter sur tous les documents et supports d’information qui sont en lien avec l’objet de l’enquête et se trouvent dans les lieux que le juge a désignés ou sont accessibles depuis ceux-ci, sans qu’il soit nécessaire que ces documents et supports appartiennent ou soient à la disposition de l’occupant des lieux (Ass. Plen., 16 décembre 2022, pourvois n

o

21 -23.685 et 21 -23.71 O, publiés au Bulletin).

»

droit interne pertinent

7

.

Les dispositions pertinentes du code de commerce applicables au moment des faits litigieux sont les suivantes

:

Article L. 450-1 du code de commerce

Version en vigueur du 19 mars 2014 au 28 mai 2021

«

I.-Les agents des services d’instruction de l’Autorité de la concurrence habilités à cet effet par le rapporteur général peuvent procéder à toute enquête nécessaire à l’application des dispositions des titres II et III du présent livre.

(...) »

Article L. 450-4 du code de commerce

Version en vigueur du 05 juin 2016 au 01 janvier 2020

«

Les agents mentionnés à l’article L. 450-1 ne peuvent procéder aux visites en tous lieux ainsi qu’à la saisie de documents et de tout support d’information que dans le cadre d’enquêtes demandées par la Commission européenne, le ministre chargé de l’économie ou le rapporteur général de l’Autorité de la concurrence sur proposition du rapporteur, sur autorisation judiciaire donnée par ordonnance du juge des libertés et de la détention du tribunal de grande instance dans le ressort duquel sont situés les lieux à visiter. (...)

»

APPRÉCIATION DE LA COUR

Sur la violation alléguée de l’article 8 de la Convention

8.

La Cour rappelle tout d’abord que selon une jurisprudence constante, par «

victime

» l’article 34 de la Convention désigne la personne directement concernée par l’acte ou l’omission litigieux (

Brumărescu c. Roumanie

[GC], n

o

28342/95, § 50, CEDH 1999‑VII). Pour relever de la catégorie des victimes directes, le requérant doit pouvoir démontrer qu’il a «

subi directement les effets

» de la mesure litigieuse (

Lambert et autres c. France

[GC], n

o

46043/14, § 89, CEDH 2015 (extraits)) même si ce critère ne doit pas s’appliquer de façon rigide, mécanique et inflexible (

Centre de ressources juridiques au nom de Valentin Câmpeanu c. Roumanie

[GC], n

o

47848/08, §

96, CEDH 2014, et les références citées).

9.

À cet égard, la Cour a déjà dit, afin de déterminer si le propriétaire unique d’une société pouvait prétendre à la qualité de victime s’agissant de mesures litigieuses prises à l’égard de sa société, que

faire abstraction de la personnalité juridique d’une société ne se justifie que dans des circonstances exceptionnelles, notamment lorsqu’il est clairement établi que cette dernière se trouve dans l’impossibilité de saisir les organes de la Convention par l’intermédiaire de ses organes statutaires ou – en cas de liquidation – par ses liquidateurs

(

Centro Europa 7 S.r.l. et Di Stefano c. Italie

[GC], n

o

38433/09, § 92, CEDH 2012).

10.

La Cour rappelle également que, selon sa jurisprudence bien établie, des perquisitions ou visites et saisies opérées dans les locaux d’une société commerciale portent atteinte aux droits protégés par l’article 8 de la Convention (

Société Colas Est et autres c. France

, no 37971/97, §§ 40-42, CEDH 2002-III). Plus précisément, la fouille et la saisie de données électroniques s’analysent en une ingérence dans le droit au respect de la «

vie privée

» et de la «

correspondance

» au sens de ces dispositions (

Vinci

Construction et GTM Génie Civil et Services c. France

, n

os

63629/10 et 60567/10, § 63 2 avril 2015).

11.

En l’espèce, la Cour constate que la société requérante ne se plaint pas devant elle du fait que la visite domiciliaire dont elle a fait l’objet aurait porté une atteinte disproportionnée à son droit au respect de la vie privée et de la correspondance (voir,

a contrario

,

Vinci Construction et GTM Génie Civil et

Services

, précité)

mais qu’elle dénonce uniquement la saisie de certains des documents informatiques apportés dans ses locaux par trois salariés d’une autre société du groupe qui n’était pas visée par l’ordonnance du JLD et par un consultant extérieur. Or, la Cour relève que la société requérante ne démontre pas en quoi elle aurait, dans cette mesure, été personnellement et directement affectée par l’opération qui s’est déroulée dans ses locaux ou par le contrôle juridictionnel effectué ultérieurement (

voir,

mutatis mutandis

,

Naumenko et SIA Rix Shipping c. Lettonie

, n

o

50805/14, §§ 34 et 36, 23 juin 2022).

12.

La Cour note par ailleurs que la société requérante n’invoque aucune circonstance exceptionnelle qui aurait empêché la société Alten Sud-Ouest, dont la personnalité juridique et le siège sont distincts de ceux de la requérante, de porter un grief devant la Cour en son nom propre (voir paragraphe 9 ci-dessus).

13.

La Cour déduit de ce qui précède que les mesures litigieuses ne constituent pas une ingérence dans les droits de la requérante protégés par l’article 8 de la Convention et qu’en conséquence, elle ne saurait prétendre à la qualité de victime aux fins de l’article 34 de la Convention.

14.

Il s’ensuit que ce grief est incompatible

ratione personae

avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 a) et doit être rejeté en application de l’article 35 § 4.

Sur la violation alléguée de l’article 13 de la Convention

15.

La Cour rappelle que l’article 13 s’applique seulement lorsqu’un individu peut se prétendre de manière défendable victime d’une violation d’un droit protégé par la Convention (

De Tommaso c. Italie

[GC], n

o

43395/09, § 180, 23 février 2017).

16.

Compte tenu de la conclusion à laquelle elle est parvenue sur le terrain de l’article 8 de la Convention, la Cour en déduit l’absence de grief défendable tiré de la violation d’un droit substantiel garanti par la Convention. En conséquence, le grief tiré de l’article 13 est inapte à prospérer.

17.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et qu’il doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Fait en français puis communiqué par écrit le 17 octobre 2024.

Martina Keller

Lado Chanturia

Greffière adjointe

Président