ZUBAN AND HAMIDOVIC v. BOSNIA AND HERZEGOVINA

Reclamantul în primul caz, dna Samka Zuban, este un cetățean al Bosniei și Herțegovina, născut în 1957 și trăiește în Sarajevo. A fost reprezentată în fața Curții de către dna A. Imamović, un avocat practicant la Sarajevo. Reclamantul în al doilea caz, dl Jasmin Hamidović, este, de asemenea, un cetățean al Bosniei și Herțegovina. El s-a născut în 1964 și trăiește în Ilidža. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl N. Mulalić, un avocat practicant la Sarajevo. Guvernul Bosniei și Herțegovina („Governul”) a fost reprezentat de agentul adjunct al acestora, dna Z. Ibrahimović. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumat după declarația de independență din 6 martie 1992, un război brutal inițiat în Bosnia și Herțegovina. Se pare că peste 100.000 de persoane au pierdut viața și peste 2.000.000 de persoane au fost strămutate în cursul războiului. Se estimează că aproximativ 30.000 de persoane au dispărut și că aproximativ un sfert dintre ele este încă lipsă. Conflictul a ajuns la sfârșit la 14 decembrie 1995 când Hotărârea-cadru general pentru pace în Bosnia și Herțegovina a intrat în vigoare. În conformitate cu acordul respectiv, Bosnia și Herțegovina este constituită din două Entități, Federația Bosnia și Herțegovina și Republica Srpska. La 25 mai 1993, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 827 de instituire a Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavia („ICTY”), cu sediul în Haga. Peste 70 de persoane au fost deja condamnate și se desfășoară proceduri pentru 20 de acuzați. În perioada din februarie 1996 până în octombrie 2004, procurorii locali din Bosnia și Herțegovina au fost obligați să prezinte dosare de caz ICTY pentru revizuire; nimeni nu ar putea fi arestat în cazul suspiciunilor de crime de război, cu excepția cazului în care Biroul ICTY al Procurorului a primit înainte dosarul și a constatat că conținea acuzații credibile (procedură „Rulele de drum”). În plus, ICTY a avut primată asupra instanțelor naționale și a putut prelua investigațiile și procedurile naționale în orice etapă în interesul justiției internaționale. Ca parte a strategiei de finalizare a ICTY, la începutul anului 2005, camerele de crime de război au fost înființate în cadrul Curții de Bosnia și Herțegovina („Curtea de Stat”), cu primată asupra altor instanțe din Bosnia și Herțegovina în ceea ce privește crimele de război. Mai mult de 100 de persoane au fost în cele din urmă condamnate de Curtea de Stat. Multe altele au fost condamnate de instanțele competente ale Entității (a se vedea punctele 21-22 de mai jos). În plus, Comisia Internațională pentru Persoane Dispărute („ICMP”) a fost înființată la inițiativa președintelui Statelor Unite Clinton în 1996. În 2005, guvernul Bosnia-Herzegovina și ICMP au înființat un Institut de Persoane Dispărute, cu sediul în Sarajevo (a se vedea punctul 15 de mai jos). A devenit operațional la 1 ianuarie 2008. În iunie 1992, după ce forțele VRS din Ilidža, Fikret Zuban, soțul Samka Zuban, și Nedžib Hamidović, tatăl lui Jasmin Hamidović, au dispărut. La 2 octombrie 2002, dna Biljana Plavšić, una dintre figurile politice de conducere în timp de război ale Republicii Srpska, a invocat vinovat înaintea ICTY pentru a participa la persecuția bosniacilor și croaților din, printre alte municipalități, Ilidža. A fost condamnată la 11 ani de închisoare. Cazurile împotriva Radovan Karadžić, liderul civil în timp de război al Republicii Srpska, Ratko Mladić, liderul militar în timp de război al Entității respective, și Vojislav Šešelj, o figură politică principală a Serbiei în anii 1990, sunt, de asemenea, în așteptare înaintea ICTY. Ele sunt acuzate de participarea la o întreprindere criminală comună pentru a elimina permanent bosniaci și croați din, printre altele, Ilidža. 10. Autoritățile naționale au luat declarații de la solicitanți și o serie de alte persoane cu privire la aceste două cazuri. Cu toate acestea, nu au fost încă formulate acuzații oficiale. În același timp, autoritățile interne au finalizat investigațiile privind alte infracțiuni comise în Ilidža în timpul războiului; o persoană a fost până în prezent condamnată – R.B. 11. La 6 aprilie 1998, Samka Zuban a căutat și a obținut o declarație de moarte presupusă în ceea ce privește soțul ei. 12. Nedžib Hamidović, tatăl lui Jasmin Hamidović, a fost identificat de ADN la 7 noiembrie 2006. Fikret Zuban, soțul lui Samka Zuban, nu a fost încă identificat. 13. La 3 noiembrie 2004, Comisia pentru Drepturile Omului a afirmat că a existat o încălcare a articolelor 3 și 8 din Convenție. Acesta a ordonat Republika Srpska să elibereze toate informațiile în custodia sa cu privire la soarta sau locația rudelor reclamanților și să efectueze o investigație completă, semnificativă, aprofundată și detaliată, care vizează să anunțe soarta sau locația rudelor reclamanților și să aducă responsabil în judecată. În sfârșit, acesta a acordat reclamanților 5.000 de mărci convertibile (BAM) fiecare pentru prejudiciu moral. 14. Actul 2004 privind persoanele dispărute a intrat în vigoare la 17 noiembrie 2004 (Journal Oficial al Bosniei și Herțegovina nr. 50/04). În conformitate cu art. 3 din Lege, familiile au dreptul de a cunoaște soarta persoanelor dispărute (care este, locul lor în care sunt încă în viață, sau circumstanțele morții și locul înmormântării lor, dacă sunt morți) și de a obține rămășițele lor muritoare. În conformitate cu art. 4 din Lege, autoritățile interne relevante au obligația de a furniza toate informațiile respective în deținerea acestora. 15. Secțiunea 7 din această Lege prevede înființarea unui Institut de Persoane Dispărute. În 2005, ICMP și Guvernul Bosniei și Herțegovina au fondat Institutul, sedimentat la Sarajevo, în conformitate cu această dispoziție și cu Hotărârea privind presupunerea rolului cofondatorilor Institutului pentru Persoanele Dispărute din Bosnia și Herțegovina (Gazette Oficiale a Bosniei și Herțegovina, Serie Internațională a Tratatului, nr. 13/05). A devenit operațional la 1 ianuarie 2008. Unul dintre organele acelui Institut este un consiliu consultativ, format din șase reprezentanți ai familiilor persoanelor dispărute (a se vedea art. 10 din acordul menționat mai sus). 16. În conformitate cu art. 9 din Act, statutul persoanei dispărute se încheie la data identificării. Prin urmare, dacă o persoană dispărută este declarată moartă, dar rămășițele muritoare nu au fost găsite și identificate, procesul de urmărire continuă. 17. În conformitate cu art. 11 din Lege, familiile persoanelor dispărute au dreptul la sprijin financiar lunar în anumite condiții, în special în cazul în care acestea au fost susținute de membrii familiei dispărute până la dispariția sa și în cazul în care încă au nevoie de sprijin (cu alte cuvinte, dacă acestea nu sunt în locuri de muncă plătite și nu primesc beneficii de bunăstare dincolo de 25% din salariul mediu plătit în Bosnia și Herțegovina). Secțiunea 15 din Lege prevede crearea unui fond pentru persoanele dispărute în acest scop. Cu toate acestea, pe măsură ce Fondul nu a fost încă înființat, nu s-a efectuat nici o plată până acum. 18. Familiile persoanelor dispărute au dreptul, printre altele, la administrarea temporară a proprietăților persoanelor dispărute, la înmormântarea morților la cheltuieli publice și la prioritate în accesul la educație și la ocuparea forței de muncă pentru copiii persoanelor dispărute (art. 18 din lege). 19. Secțiunea 21 din Lege prevede crearea dosarelor centrale în scopul verificării informațiilor privind persoanele dispărute din diferite surse (agenții guvernamentale, asociații de familii de persoane dispărute, ICMP și Comitetul Internațional al Crucii Roșii) și crearea unei baze de date unice. În timp ce Central Records a fost fondat la 3 februarie 2011, ar părea că procesul de verificare este încă în curs de desfășurare. Odată ce acest proces este încheiat, toate cele înregistrate ca lipsă vor fi declarate moarte (secțiunea 27 din Act), dar procesul de urmărire va continua totuși (a se vedea punctul 16 de mai sus). 20. În ciuda faptului că procesul de verificare prevăzut la alineatul (19) de mai sus este în așteptare, orice persoană poate solicita eliberarea unei declarații de moarte presupusă cu privire la o persoană dispărută (a se vedea Legea privind procedura necontenționată din 1998, Gazettea Oficială a Federației Bosnia-Herzegovina, nr. 2/98, 39/04, 73/05; și Legea de procedură necontențioasă 2009, Jurnalul Oficial al Republicii Srpska, nr. 36/09). 21. Cauzele privind crimele de război rezultă, în general, sub jurisdicția Curții de Stat, însă Curtea de Stat poate transfera orice astfel de caz instanței competente în conformitate cu criteriile prevăzute la alineatul 22 de mai jos (a se vedea art. 27 din Codul de Procedură Penală din 2003). De exemplu, numai în 2012, Curtea de Stat a transferat 217 de cazuri la 15 instanțe de Entitate. 22. În conformitate cu cartea de reglementare privind revizuirea cazurilor crimelor de război din decembrie 2004, urmatoarele tipuri de cazuri au fost, ca regulă, a fost auzite în fața Curții de Stat: (a) cazuri privind genocid, exterminare, crime multiple, violuri și alte agresiuni sexuale grave ca parte a unui sistem (cum ar fi în tabere), sclavire, tortură, persecuție pe o scară generală și sistematică, detenție forțată în masă în tabere; (b) cazuri împotriva comandanților militari din trecut sau prezenti, lideri politici din trecut sau prezenti, membri ai sistemului judiciar, trecut sau prezenti șefi de poliție, comandanți din tabără, persoane cu o reputație trecută sau prezentă notorie, violatori multiple; (c) cazuri cu martori în interior sau suspecti; (d) dacă a existat un risc de intimidare a martorilor; (e) cazuri care implică infractori într-un domenii sau în cazul în care autoritățile au avut un interes în prevenirea controlului public al crimelor. În decembrie 2008, autoritățile au adoptat Strategia Națională pentru Crime de Război, oferind un nou set de criterii. Cu toate acestea, acestea sunt aproape identice cu cele menționate la punctul 22 de mai sus. În plus, Strategia definește termenele, capacitățile, criteriile și mecanismele de gestionare a acestor cazuri, standardizarea practicilor judiciare, aspectele cooperării regionale, protecției și sprijinului acordat victimelor și martorilor, precum și aspectele financiare și supravegherea punerii în aplicare a strategiei. Unul dintre obiectivele sale este de a procesa cele mai complexe și prioritare în termen de șapte ani (care este, până la sfârșitul anului 2015) și alte cazuri de crime de război în termen de cincisprezece ani (care este, până la sfârșitul anului 2023). Pentru a respecta acest termen, autoritățile locale au, printre altele, aproape dublat numărul de procurori de stat responsabile de crimele de război (de la 19 la 37) în ultimele 12 luni.