SCVARCENCO c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA ET RUSSIE

Comunicat la 2 septembrie 2014 Secțiunea a treia Cerere nr. 45464/13 Dumitru SCVARCENCO împotriva Republicii Moldova și a Rusiei introdusă la 14 iunie 2013 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, dl Dumitru Scvarcenco, este un resortisant ucrainean născut în 1978 și își execută pedeapsa cu închisoarea la Tiraspol. El este reprezentat în fața Curții de către domnii. Postica, A. Zubco și P. Postica, doamna N. Hripliviii și asociația A fost acuzat de viol și pus în detenție în cadrul IDP a lui Tiraspol. Această măsură a fost revocată de mai multe ori, până la condamnarea irevocabilă a reclamantului. Motivele de prelungire au fost faptul că reclamantul a fost acuzat de comiterea unei infracțiuni deosebit de grave (viol asupra minorului) și că pedeapsa a fost privarea de libertate timp de mai mulți ani.

Instanțele au subliniat, de asemenea, că reclamantul era șomer, nu avea o reputație bună și că nu și-a recunoscut vinovăția în timpul anchetei. Potrivit reclamantului, el a petrecut o lună și jumătate în IDP de Tiraspol, în condiții contrare demnității umane. El se plânge, printre altele, de suprapopularea penitenciarului, de lipsa locurilor de dormit și de lipsa ventilării. Reclamantul a fost, de asemenea, deținut în penitenciarul 3 Tiraspol, în celulele n 18, 26, 27 și 28. El susține că condițiile de detenție erau rele: era un miros persistent de transpirație și mucegai; umiditatea era ridicată acolo. ; nu a existat nici produse de igienă și aer proaspăt, și lumina a fost slabă. Era imposibil de dormit din cauza suprapopularea celulei și insectelor.

Reclamantul a făcut un duș de 10 minute o singură dată pe săptămână. Plimbare aer liber au fost limitate la o oră pe zi. La 15 decembrie 2010, Curtea Supremă a RMT În calitate de instanță de primă instanță, Tribunalul a recunoscut reclamantul vinovat de viol și l-a condamnat la 17 ani de închisoare fermă. Reclamantul a luat măsuri împotriva acestei hotărâri. Prin decizia irevocabilă din 11 februarie 2011, Curtea Supremă a RMT a respins această acțiune pentru nefondare. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de condițiile de detenție în timpul privării sale de libertate. În conformitate cu art. 5 din Convenție, reclamantul afirmă că instanțele care s-au pronunțat asupra detenției sale provizorii nu erau autorități judiciare competente în sensul acestui articol.

De asemenea, susține că legile penale aplicabile în Transnistria sunt sub standardele stabilite în art. 5 din Convenție. În cele din urmă, reclamantul declară lipsa unei căi de atac interne efective, în sensul articolului 13 din Convenție, care poate să-și apere drepturile garantate prin articolele 3 și 5 din Convenție. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Faptele de care reclamantul se plânge în speță fac obiectul, în sensul articolului 1 din Convenție, astfel cum a fost interpretat, interalia, în cauze Ilașcu și alții c. Moldova și Rusia [GC], (n 48787/99, CEDO 2004 VII) și Catan și alții c. Republica Moldova și Rusia [GC], (n 43370/04, 8252/05 și 18454/06, CEDO 2012 (extrași)), din jurisdicția Republicii Moldova și/sau a Federației Ruse Reclamantul a fost supus, cu încălcarea articolului 3 din convenție, unor pedepse sau tratamente inumane sau degradante sau degradante Reclamantul a fost privat de libertate prin încălcarea articolului 5 din Convenție?

Reclamantul avea la dispoziția sa, după cum se prevede la art. 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin care ar fi putut formula obiecții de necunoaștere a Convenției?

Communiquée le 2 septembre 2014

TROISIÈME SECTION

Requête n o 45464/13 Dumitru SCVARCENCO contre la République de Moldova et la Russie introduite le 14 juin 2013

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Dumitru Scvarcenco, est un ressortissant ukrainien né en 1978 et exécutant sa peine de prison à Tiraspol. Il est représenté devant la Cour par MM. A. Postica, A. Zubco et P. Postica, Mme N. Hriplivîi et l’association « Promo LEX », une ONG de droit moldave. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 26 juin 2009, le requérant fut arrêté par les représentants de la « milice de la République moldave de Transnistrie » (« RMT »), entité séparatiste située dans la partie est du territoire de la République de Moldova. Il fut accusé de viol et mis en détention dans l’Isolateur de détention provisoire (IDP) de Tiraspol. Cette mesure fut reconduite plusieurs fois, jusqu’à la condamnation irrévocable du requérant.

Les motifs de prorogation résidaient dans le fait que le requérant était soupçonné d’avoir commis une infraction particulièrement grave (viol sur mineur) et que la peine encourue était la privation de liberté pendant plusieurs années. Les tribunaux mirent également en exergue que le requérant était chômeur, ne bénéficiait pas d’une bonne réputation et qu’il n’avait pas reconnu sa culpabilité pendant l’enquête. Selon les dires du requérant, il avait passé dans l’IDP de Tiraspol un mois et demi, dans des conditions contraires à la dignité humaine. Il se plaint notamment de la surpopulation carcérale, de l’absence de places pour dormir et de l’absence de ventilation.

Le requérant fut également détenu dans le pénitentiaire n o 3 de Tiraspol, dans les cellules n os 18, 26, 27 et 28. Il soutient que les conditions de détention étaient mauvaises : il y avait une odeur persistante de sueur et de moisissure ; l’humidité y était élevée ; il n’y avait pas de produits d’hygiène et d’air frais, et la lumière était faible. Il était impossible de dormir à cause de la surpopulation de la cellule et des insectes. Le requérant prenait une douche de dix minutes une seule fois par semaine. Les promenades à l’air libre étaient limitées à une heure par jour. Le 15 décembre 2010, la « Cour suprême de la RMT », jugeant en qualité de tribunal de première instance, reconnut le requérant coupable de viol et le condamna à dix-sept ans de prison ferme.

Le requérant se pourvut contre ce jugement. Par une décision irrévocable du 11 février 2011, la « Cour suprême de la RMT » rejeta ce recours pour défaut de fondement. GRIEFS 1. Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint des conditions de détention durant sa privation de liberté. 2. Sous l’angle de l’article 5 de la Convention, le requérant allègue que les tribunaux qui se sont prononcés sur sa détention provisoire n’étaient pas des autorités judiciaires compétentes au sens de cet article. Il soutient également que les lois pénales applicables en Transnistrie sont en deçà des standards mis en place par l’article 5 de la Convention. 3. Le requérant allègue finalement l’absence d’un recours interne effectif, au sens de l’article 13 de la Convention, susceptible de défendre ses droits garantis par les articles 3 et 5 de la Convention.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Les faits dont le requérant se plaint en l’espèce relèvent-ils, au sens de l’article 1 de la Convention, tel qu’il a été interprété, inter alia , dans les affaires Ilașcu et autres c. Moldova et Russie [GC], (n o 48787/99, CEDH 2004 ‑ VII) et Catan et autres c. République de Moldova et Russie [GC], (n os 43370/04, 8252/05 et 18454/06, CEDH 2012 (extraits)), de la juridiction de la République de Moldova et/ou de la Fédération de Russie ? 2. Le requérant a-t-il été soumis, en violation de l’article 3 de la Convention, à des peines ou traitements inhumains ou dégradants ? 3. Le requérant a-t-il été privé de sa liberté en violation de l’article 5 de la Convention ? 4. Le requérant avait-il à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel il aurait pu formuler ses griefs de méconnaissance de la Convention ?