AFFAIRE MATCENCO c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA ET RUSSIE

RESPONDENT

MDA;RUS

HOTĂRÂRE

17.09.2019

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Non-violation de l'article 5 - Droit à la liberté et à la sûreté (Article 5-1 - Arrestation ou détention régulières) (République de Moldova);Violation de l'article 5 - Droit à la liberté et à la sûreté (Article 5-1 - Arrestation ou détention régulières) (Russie)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE MATCENCO c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA ET RUSSIE (CtEDO, 2019)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE CAUZA MATENCO c. REPUBLICA MOLDOVA ȘI RUSIA (solicitarea nr. 10094/10) HOTĂRÂREA STRASBURG 17 septembrie 2019 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Matcenco c. Republica Moldova și Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (□ Secțiunea), care se află într-un comitet compus din Julia Laffranque, președinte, Paul Lemments, Arnfinn Bårdsen, judecători, și a lui Hasan Bak La 18 februarie 2010, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Reclamantul a fost reprezentat de domnul D. Străisteanu, A. Postica și P. Postica, avocați care își desfășoară activitatea în Chișinău. Guvernele moldovenești și rusești au fost reprezentate de agenții lor. La 15 martie 2010, cererea a fost comunicată guvernelor pârâte. Guvernul rus se adresează examinării cererii de către un comitet. După ce a examinat cererea, Curtea a respins-o. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L Acestea S-a născut în 1976. În momentul schimbului de observații, acesta era deținut la Tiraspol. Faptele cazului au avut loc într-o zonă aflată sub controlul autorităților din Republica Moldova Transnistria Acestea ar fi înscenat o execuție și i-ar fi rupt un deget. În timpul detenției sale provizorii, rudelor sale nu li s-ar fi permis să vină să-l vadă. 10. Între 7 decembrie 2009 și 21 ianuarie 2010, reclamantul a făcut o grevă a foamei. El nu ar fi fost urmat de un medic. Potrivit unei scrisori din 22 ianuarie 2010, Ministerul Justiției din Luxemburg. RMT a informat reclamantul că acesta din urmă a fost reținut în instituția: nr. 3 din Tiraspol, că a inițiat o grevă a foamei și că a suferit de o gastrită cronică și de o boală alimentară cu un deficit de masă corporală de 15 kg, ca urmare a refuzului prelungit de a se aproviziona La 20 aprilie 2010, Parchetul moldovean a deschis, la plângerea reclamantului, o anchetă penală pentru privarea ilegală de libertatea de a li se permite. La cererea autorităților moldovenești, o delegație a Comitetului Internațional al Crucii Roșii l-a vizitat pe reclamantul aflat în detenție la 29 aprilie 2010. Membrii delegației au stat fără martori cu reclamantul, care le-a declarat că are contacte regulate cu rudele sale și că poate primi colete din partea acestora. Într-o scrisoare din 30 aprilie 2010, ministrul justiției al RMT În iunie 2010, reclamantul ar fi fost condamnat de un tribunal al RMT la nouă ani de închisoare pentru înșelăciune. 16. La 20 septembrie 2010, rudelor de la .. ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Reclamantul susține că faptele în cauză intră sub incidența jurisdicției celor două state pârâte. 19. Guvernul moldovenesc adoptă aceeași poziție. 20. În ceea ce o privește, guvernul rus susține că faptele la origine ale obiecțiunilor invocate de reclamant nu intră sub incidența instanței sale și că, prin urmare, cererea trebuie declarată inadmisibilă rațional personae rațional loci în ceea ce privește Federația Rusă. După cum a făcut în cauza Mozer c. Republica Moldova și Rusia ([GC], n 11138/10, § 92-94, 23 februarie 2016), guvernul rus a exprimat punctul de vedere că abordarea adoptată de Curte în ceea ce privește chestiunea instanței în cauza Ilașcu și alții c. Moldova și Rusia ([GC], n 48787/99, 8 Iulie 2004) a fost eronată și incompatibilă cu dreptul public internațional.Evaluarea Curții 21. Curtea amintește că principiile generale referitoare la problema instanței în sensul articolului 1 din Convenția privind actele și faptele care au avut loc în regiunea transnistrică a Republicii Moldova au fost stabilite în Hotărârile Ilașcu și altele (citată, § 311 319), Catan și altele (c. Republica Moldova și Rusia ([GC], n 43370/04 și alte 2 §§ 103-107, 19 octombrie 2012), precum și, mai recent, Mozer (citată, §§ 97-98). În ceea ce privește Republica Moldova, Curtea, în cauzele Ilașcu și altele Catan și Mozer și altele , estimat că, deși acest stat nu a exercitat nicio autoritate asupra regiunii transnistriene, acesta a rezultat din faptul că Moldova era statul teritorial în care se aflau persoanele aflate în această regiune aflate sub jurisdicția sa. Obligația Republicii Moldova, în temeiul articolului 1 din convenție, de a recunoaște tuturor persoanelor aflate sub jurisdicția sa drepturile și libertățile garantate prin convenție se limita însă la aceea de a lua măsurile care erau în puterea sa și în conformitate cu dreptul internațional, indiferent dacă acestea sunt de ordin diplomatic, economic, judiciar sau de altă natură ( Ilașcu și alții, citată anterior, punctul 333, Catan și alții, citată anterior, punctul 109, și Mozer, citată anterior, punctul 100). Obligațiile Republicii Moldova în temeiul articolului 1 din convenție au fost descrise ca obligații pozitive (Ilașcu și altele, citată anterior, § 322 și 330-311, Catan și altele, citată anterior, §§ 109-110, și Mozer, citată anterior, punctul 99). Curtea nu vede niciun motiv pentru a distinge această specie de cauzele menționate mai sus. În plus, aceasta constată că guvernul moldovenesc nu emite o decizie cu privire la adoptarea în speță a unei abordări similare. Prin urmare, Comisia concluzionează că reclamantul se afla în speță în jurisdicția Republicii Moldova în sensul articolului 1 din convenție, dar că responsabilitatea acestui stat în actele denunțate trebuie să fie stabilită în lumina obligațiilor pozitive menționate anterior (Ilașcu și altele, citată anterior, § 335). În ceea ce privește Federația Rusă, Curtea amintește că, în cauza respectivă, Curtea a statuat Ilașcu și altele decât Federația Rusă au contribuit, atât din punct de vedere militar, cât și politic, la crearea unui regim separatist în regiunea Transnistria în 1991-1992 (Ilașcu și altele, citată anterior, punctul 382). În cauzele ulterioare care au avut legătură cu regiunea Transnistria, aceasta a considerat, de asemenea, că, până în iulie 2010, A fost în măsură să continue să se implice în acest proces, în pofida eforturilor depuse de Republica Moldova și de actorii internaționali de a soluționa conflictul și de a restabili democrația și statul de drept în regiune, și anume prin sprijinul militar, economic și politic al Rusiei (Ivanțoc și alții, c. Moldova și Rusia, n 23687/05, §§ 116-120, 15 noiembrie 2011, Catania și altele). , citată anterior, § 121-122, și Mozer, citată anterior, § 108 și 110. În cauza Mozer , Curtea a concluzionat că gradul ridicat de dependență de RMT În ceea ce privește sprijinul rusesc, acesta a reprezentat un element solid care a permis să se considere că Federația Rusă a continuat să exercite un control efectiv și o influență decisivă asupra autorităților transnistriene și că, prin urmare, reclamantul se afla sub jurisdicția statului respectiv în sensul articolului 1 din convenție (Mozer, citată anterior, § 110-111). În lipsa unei noi informări relevante care să demonstreze contrariul, Curtea consideră că această concluzie este încă valabilă pentru perioada care trebuie luată în considerare în speță și, prin urmare, nu există niciun motiv pentru a distinge prezenta cauză de cauzele Ilașcu și alte Ivansoc și alte Catan și alte Mozer menționate anterior. 26. Prin urmare, Tribunalul respinge excepțiile raționale personae loci formulate de guvernul rus. Curtea va stabili în continuare dacă reclamantul a fost supus unei încălcări a drepturilor sale protejate prin Convenție de natură să angajeze răspunderea unuia sau mai multor state pârâte (Mozer, citată anterior, § 112). Invocând art. 5 alin. (1) din Convenție, reclamantul declară că a fost pus în detenție de către autoritățile create ilegal. Pasiunile acestei dispoziții relevante în speță se citesc după cum urmează Orice persoană are dreptul la libertate și securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția cazurilor următoare și conform căilor legale (...) dacă a fost arestat și deținut pentru a fi dus în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive plauzibile de a comite o infracțiune sau dacă există motive întemeiate de a crede că este necesar să se împiedice comiterea unei infracțiuni sau de a se retrage după ce aceasta a fost comisă (...) asupra admisibilității 29. În opinia sa, guvernul rus excită din cauza lipsei de epuizare a căilor de atac interne, care sunt disponibile în RMT și în Federația Rusă. 30. Reclamantul contestă această teză. Curtea amintește că aceasta a încheiat deja, în special în cauza Draci c. Republica Moldova și Rusia 5349/02, § 41, 17 octombrie 2017), nu s-a demonstrat că căile de atac interne indicate de guvernul rus erau eficiente pentru a se plânge de încălcarea Convenției săvârșite de autoritățile RMT (a se vedea, de asemenea, Mozer, citată anterior, §§ 211 și 218). Ea consideră că nimic în prezenta cauză nu îi permite să se abată de la această constatare. Prin urmare, respinge excepția guvernului rus întemeiat pe neobosirea căilor de atac interne. 32. Constatând că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Curtea amintește că este bine stabilit în jurisprudența sa privind art. 5 alineatul (1) din convenție că orice privare de libertate trebuie nu numai să intre sub incidența uneia dintre excepțiile prevăzute la literele (a) - (f), ci și să fie În esență, Convenția se referă la legislația națională și consacră obligația de a respecta normele de fond ca procedură. Această expresie impune ca orice arestare sau detenție să aibă un temei legal în dreptul intern ; se referă, de asemenea, la calitatea legii, care trebuie să fie compatibilă cu preeminența dreptului, noțiune inerentă tuturor articolelor din convenție (a se vedea, de exemplu, Del Río Prada c. Spania [GC], n 42750/09, § 125, CEDH 2013, și Mozer, citată anterior, § 134). 36. În cauza Mozer , Curtea a statuat că nu există în regiunea transnistrică un sistem care să reflecte o tradiie judiciară în conformitate cu Convenia (Mozer, citată anterior, § 148). Prin urmare, nici tribunalele din (c) Convenției (ibidem, § 150). În absența unei noi informații pertinente care să demonstreze contrariul, Curtea consideră că constatările formulate în hotărârea Mozer rămân valabile în ceea ce privește perioada la care se referă prezenta cauză. Prin urmare, Curtea consideră că a existat o încălcare în speță a art. 5 alin. (1) din Convenție. Cu privire la responsabilitatea statelor pârâte 38. Curtea trebuie apoi să stabilească dacă Republica Moldova este exonerată în speță de obligația sa pozitivă de a lua măsuri adecvate și suficiente pentru a garanta reclamantului drepturile care decurg din Õ art. 5 alineatul (1) din Convenție (punctele 22-23 de mai sus). În hotărârea Mozer , a afirmat că obligațiile pozitive ale Republicii Moldova se referă atât la măsurile necesare pentru restabilirea controlului său pe teritoriul transnistrian, în calitate de exprimare a jurisdicției sale, cât și la măsurile destinate să asigure respectarea drepturilor reclamanților individuali (Mozer, citată anterior, punctul 151). 39. În ceea ce privește primul aspect al obligațiilor Republicii Moldova, și anume restabilirea controlului său pe teritoriul național, Curtea a hotărât în cauza Mozer că, de la începutul ostilităților în 1991-1992 până în iulie 2010, statul luase toate măsurile care îi erau în putere (Mozer, citată anterior, § 152).În speță, părțile nu au prezentat niciun argument care să indice faptul că guvernul moldovean și-a modificat poziția cu privire la regiunea Transnistria în cursul perioadei care urmează să fie luată în considerare în speță. Prin urmare, Curtea nu vede niciun motiv pentru a ajunge în prezenta cauză la o concluzie diferită (ibidem) În ceea ce privește al doilea aspect al obligațiilor pozitive ale Republicii Moldova, și anume asigurarea respectării drepturilor reclamantului, Curtea consideră că autoritățile statului au depus, în speță, eforturi pentru a proteja interesele acestuia. În special, Parchetul moldovean a inițiat, ca urmare a plângerii depuse de solicitant, proceduri penale pentru privarea ilegală de libertate (punctul 12 de mai sus). În plus, autoritățile moldovenești au intervenit la Comitetul Internațional al Crucii de Stat, astfel încât o delegație a acestui comitet să îl viziteze pe reclamant în închisoare (punctul 13 de mai sus). 41. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că Republica Moldova nu și-a încălcat obligațiile pozitive față de reclamant. Prin urmare, nu a încălcat art. 5 alineatul (1) din Convenție de către acest stat. 42. În ceea ce privește Federația Rusă, Curtea a stabilit că acest stat exercită un control efectiv asupra RMT Având în vedere această concluzie și în conformitate cu jurisprudența sa, nu este necesar să se determine dacă Rusia exercită un control precis asupra politicilor și actelor administrației locale subordonate (Mozer, menționat anterior, § 157). Fără de care ar fi putut supraviețui, răspunderea Rusiei este angajată în temeiul Convenției privind drepturile reclamantului (ibidem 43). Pe scurt, având în vedere concluzia sa că reclamantul a suferit o încălcare a drepturilor sale garantate prin art. 5 alineatul (1) din Convenție [punctul 37 de mai sus], Curtea consideră că a existat o încălcare a acestei dispoziții de către Federația Rusă. De asemenea, reclamantul susține că, în speță, drepturile sale garantate prin art. 13 din Convenție, coroborate cu art. 5 din Convenție, au fost ignorate. Curtea consideră că este necesar să se examineze acest aspect din perspectiva articolului 5 alineatul (4) din Convenție, astfel cum se prevede la art. 5 alineatul (4) din Convenție. Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, astfel încât aceasta să decidă în scurt timp cu privire la legalitatea detenției sale și să dispună eliberarea sa în cazul în care detenția este ilegală. 45. Constatând că acest at nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție și că nu se confruntă cu nici un alt motiv, Curtea declară că este admisibil. Cu toate acestea, având în vedere motivele laxe care au condus la concluzia că detenția reclamantului a fost ilegală (punctul 37 de mai sus), Comisia consideră că a considerat că nu este necesar să se ia o hotărâre separată cu privire la zz/ll/aaaa în temeiul articolului 5 alineatul (4) din Convenție (a se vedea, pentru o abordare similară, Kamil Uzun c. Turcia, nr 37410/97, § 64, 10 mai 2007 și Centrul de resurse juridice în numele Valentine Câmpeanu c. România [GC], nr 47848/08, § 156, 17 iulie 2014). PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 46. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, că a fost maltratat de ofițerii Invocând art. 8 din Convenție, el susține, de asemenea, că rudelor sale nu li s-a permis să-l vadă în detenție pentru o lungă perioadă de timp. 48. El susține în cele din urmă că nu are nici o acțiune efectivă, în sensul articolului 13 din Convenție, pentru a-și exprima obiecțiile în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenție. 49. Curtea constată că reclamantul nu își exprimă în mod clar afirmația că a fost maltratat. În ceea ce privește lipsa de asistență medicală, Curtea constată că reclamantul furnizează dovezi care confirmă faptul că a observat o grevă a foametei și că aceasta suferea de mai multe boli (punctul 11 de mai sus). Cu toate acestea, Comisia consideră că elementele de care dispune nu îi permit să ajungă la concluzia că persoana respectivă nu a primit, în timpul detenției sale, îngrijirile cerute de starea sa de sănătate. În aceste condiții, Comisia consideră că persoana care a formulat cererea în temeiul art. 3 din Convenție este vădit nefondată și că trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. 50. În ceea ce privește persoana care a formulat un refuz de a autoriza vizitele în detenție, Comisia constată, de asemenea, că reclamantul nu furnizează nicio dovadă pentru a-și susține afirmațiile (a se vedea, de la contrar Mozer, citată anterior, §§ 44 și 191 192, și Eriomenco c. Republica Moldova și Rusia, nr. 42224/11, §§ 24-25 și 80, 9 mai 2017). Prin urmare, este de asemenea evident nefondat și că trebuie respins, în temeiul articolului 35 alineatele (3) și (4) din convenție. 51. Din aceleași motive ca cele menționate anterior, Curtea nu poate ajunge la concluzia că există un caracter pârât. În sensul art. 13 din Convenție, obiecțiile ridicate de reclamant din punct de vedere al art. 3 și 8 din Convenție. Prin urmare, aceasta consideră că art. 13 din Convenția combinată cu aceste din urmă două dispoziții este în mod clar greșit întemeiat și că trebuie, de asemenea, respins, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că sunt imprecise consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 53. Reclamantul solicită 70 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care îl consideră a fi suferit. De asemenea, solicită 12 160 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate la nivel intern și în fața Curții. El prezintă o copie a contractului încheiat cu reprezentanții care au susținut la nivel intern și în fața Curții, precum și un extras detaliat al orelor de lucru efectuate de aceștia pentru prezenta cauză. În sfârșit, solicită 1 216 EUR pentru cheltuieli suplimentare, fără a furniza documente justificative. 54. Guvernele pârâte contestă aceste sume. 55. Curtea consideră că, având în vedere încălcarea drepturilor reclamantului săvârșită de Federația Rusă, constatată mai sus, se justifică în speță prin acordarea unei despăgubiri pentru daune morale. Statuând în echitate, aceasta acordă reclamantului 20 000 EUR în acest sens, care urmează să fie plătită de Federația Rusă. 56. În ceea ce privește cererea depusă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și având în vedere documentele de care dispune, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR, indiferent de costuri, și acordul către solicitant. Această sumă trebuie plătită și de Federația Rusă. obiecțiunile formulate în temeiul articolului 5 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenția admisibilă cu privire la Republica Moldova Declară obiecțiile formulate în temeiul articolului 5 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenția admisibilă cu privire la Federația Rusă, declarând că cererea de a fi refuzată pentru surplusul menționat nu a încălcat art. 5 alineatul (1) din convenție de către Republica Moldova Dicționat 5 alin. (1) din Convenția Federației Ruse A spus că nu este necesar să se ia în considerare diferența de la art. 4 din Convenție A spus că Federația Rusă trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume de 000 EUR (8 mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale; 500 EUR (mii de cinci sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată de către reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, această sumă va fi mai mare de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 17 septembrie 2019, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Hasan Bak