AFFAIRE GRACIOVA c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure civile;Article 6-1 - Accès à un tribunal)
AFFAIRE GRACIOVA c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA (CtEDO, 2019)
A DOUA SECȚIUNE CAUZA GRACIOVA c. REPUBLICA MOLDOVA (Cercetarea nr. 4304/08) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 ianuarie 2019 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Graciova c. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Julia Laffranque, președinte, Valeriu Gritco, Stephanie Morou-Vikström, judecători; și a dlui Hasan Bak La 3 septembrie 2008, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind protecția drepturilor omului). Recurenta a fost reprezentată de domnul A. Adascalita, avocat care își desfășoară activitatea în Chișinău. Guvernul moldovenesc a fost reprezentat de agentul său, dl V. Grosu. La 10 ianuarie 2011, cererea a fost comunicată guvernului. DE FAPT, reclamanta s-a născut în 1977 și locuiește în Chișinău. Din 1979, ea locuia cu părinții săi la următoarea adresă: 33 rue Tighina, Chișinău. A fost înregistrată oficial ca rezidentă a acestui apartament și avea reședința la această adresă. În 2001, ea a plecat în Italia. Părinții ei au murit în februarie 2004. Apartamentul nu a fost privatizat înainte de moartea părinților ei. În 2005, recurenta a descoperit că, în martie 2004, un ofițer de poliție, D., a inițiat o acțiune în justiție pentru a face să se constate faptul că aceasta și-a pierdut dreptul de a locui într-un apartament pe motiv că nu ar fi locuit mai mult de șase luni. printr-o hotărâre din 28 aprilie 2004, Tribunalul Centru de Chișinău a acceptat această cerere. Tribunalul a constatat, de asemenea, că D. a avut dreptul de a obține o locuință și a ordonat autorităților locale să-i acorde dreptul de a locui în apartamentul în cauză. După ce hotărârea a fost acordată în forță de lucru judecat, D. a intrat în posesia apartamentului și a bunurilor reclamantei. reclamanta nu a mai putut accesa apartamentul și nici să-și recupereze bunurile. La 5 decembrie 2005, recurenta a solicitat redeschiderea procesului și anularea hotărârii din 26 martie 2004, adoptată fără ca aceasta să fi fost convocată la audieri. La 21 martie 2006, instana de apel din Chișinău a primit această cerere și a dispus reexaminarea cauzei. 10. La 29 iunie 2007, Tribunalul Centru din Chișinău a acceptat cererea depusă de D. și a ordonat autorităților locale să-i acorde dreptul de a locui în apartamentul în cauză. La 15 august 2007, instanța din Chișinău a respins cererea reclamantei. La 22 noiembrie 2007, recurenta s-a ocupat de recurs. În recursul său, aceasta a indicat datele menționate pe cartea sa națională de identitate, inclusiv adresa apartamentului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De asemenea, Comisia a prezentat dovada plății taxei de timbru cu o sumă de 45 lei moldovenești (MDL) (2,70 EUR) echivalent cu 50 % din suma plătită de D. la introducerea acțiunii sale împotriva acesteia. 12. Prin scrisoarea din 22 noiembrie 2007, Curtea Supremă de Justiție și-a trimis recursul la reclamantă prin comunicarea că acesta nu putea fi examinat deoarece nu a plătit suma totală a taxei de timbru, și anume 95 MDL (5,70 EUR). Comisia a solicitat Comisiei să plătească costuri suplimentare de 50 MDL (3 EUR) în acest sens, dar nu a făcut nicio referire la nicio dispoziție legală și nici la metoda de calcul utilizată. Această scrisoare a fost trimisă la adresa apartamentului în litigiu și nu la adresa indicată de recurentă în acțiunea sa pentru a primi corespondența sa. Întrucât nu a avut acces la apartamentul respectiv, reclamanta nu a primit niciodată această scrisoare. 13. La 14 ianuarie 2008, recurenta a luat cunoștință de această situație, a plătit suma solicitată de Curtea Supremă de Justiție în temeiul dreptului de timbru și și-a reluat acțiunea. 14. Prin hotărârea definitivă din 9 aprilie 2008, Curtea Supremă a declarat recursul recurentei inadmisibile pe motiv că a fost introdus în afara termenului de două luni prevăzut de lege, și anume cu 14 zile întârziere. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 15. Dispozițiile relevante în speță din Codul de procedură civilă în vigoare la momentul respectiv sunt astfel redactate. art. 429. Deciziile care pot face obiectul unei căi de atac (1) Deciziile pronunțate de instanțele de apel pot face obiectul unei căi de atac. (...) art. 430. Persoanele care pot introduce o cale de atac pot introduce o cale de atac părților și altor participanți la proces (...) art. 431. Instanța competentă pentru examinarea căii de atac (1) Curtea Supremă de Justiție are competența de a examina acțiunile depuse împotriva deciziilor instanțelor de recurs. (...) art. 433. Motivele dai a acțiunii Cererea de recurs este considerată inadmisibilă atunci când (...) (b) acțiunea este interjucată în afara termenului de introducere prevăzut la art. 434; (...) art. 434. Acțiunea trebuie introdusă în termen de două luni de la data pronunțării deciziei și, în cazul redactării acesteia, de la data notificării scrise a părților cu privire la semnarea hotărârii. (2) Termenul de două luni în care reclamantul trebuie să își introducă acțiunea sub pedeapsa de decădere nu poate fi prelungit art. 437. Conținutul cererii de recurs (1) Cererea de recurs trebuie dactilografiată și trebuie să cuprindă (...) (b) numele, (...) calitatea procedurală a reclamantului sau a persoanei ale căror interese sunt reprezentate, adresa acestora; (...) (2) dovada plății dreptului de timbru trebuie anexată cererii de recurs art. 438. Retrimiterea căii de atac (...) (2) În cazul în care cererea de recurs nu corespunde cerințelor art. 437, instanța, printr-o scrisoare semnată de președinte sau de vicepreședinte, o trimite înapoi în termen de 5 zile. (3) Retrimiterea cererii de acțiune nu împiedică reclamantul să o prezinte din nou după ce a îndeplinit condițiile formale cerute și să se conformeze altor condiții legale care reglementează introducerea căii de atac. (...) 16. Trecerea relevantă în speță a Legii nr. 1216-XII privind dreptul de timbru din 3 decembrie 1992 este astfel formulată. art. 3. Valoarea dreptului de timbru pentru a introduce o cale de atac constituie 50 % din suma inițială plătită la depunerea cererii în justiție în fața instanței de primă instanță. 17. Decizia explicativă a Adunării plenare a Curții Supreme de Justiție n 3 din 27 martie 2006 privind soluționarea litigiilor de către instanțele de recurs, în pasajul său relevant în speță, este astfel redactată Trimiterea ilegală a cererii de acțiune sau întârzierea în trimiterea acțiunii de către instanțele de recurs n . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În temeiul articolului 6 din Convenție, reclamanta se plânge că Curtea Supremă de Justiție și-a declarat acțiunea inadmisibilă pentru întârziere atunci când aceasta ar fi prezentat în termenul de două luni prevăzut de lege. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitate 19. Constatând că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) din Convenție și că nu se confruntă cu nici un alt motiv, Curtea declară că este admisibil. Pe fond 20. Recurenta susține că a recurs în mod efectiv la Curtea Supremă de Justiție, dar că aceasta a fost respinsă pentru întârziere. Aceasta adaugă că, la introducerea acțiunii sale, la 22 noiembrie 2006, aceasta a fost supusă unui drept de timbru echivalent cu 50 % din suma plătită de D. la introducerea acțiunii. Aceasta se referă la art. 3 din Legea privind dreptul de timbru, conform căreia dreptul de timbru pentru a formula o cale de atac se ridică la 50% din suma plătită inițial în momentul introducerii acțiunii în instanță. Aceasta indică faptul că, D. care a plătit 90 MDL, ar fi trebuit să plătească jumătate din această sumă, și anume 45 MDL. De asemenea, Comisia susține că Curtea Supremă i-a trimis cererea de recurs la adresa adresei proprietății în litigiu, în timp ce aceasta nu mai avea acces la acest apartament și că a indicat pe bună dreptate o altă adresă pentru a primi corespondența în timpul procesului. Aceasta arată că, potrivit deciziei explicativă a Adunării plenare a Curții Supreme de Justiție din 27 martie 2006 privind soluționarea litigiilor de către instanțele de recurs, trimiterea ilegală a cererii de recurs sau întârzierea în trimiterea acțiunii de către instanțele de recurs n În cele din urmă, Comisia consideră că Curtea Supremă de Justiție ar fi trebuit să examineze acțiunea sa pe fond și că respingerea cererii sale de recurs pentru întârziere nu poate fi criticată. 21. Guvernul susține că acest motiv este vădit nefondat. În opinia sa, Comisia ar fi putut lua cunoștință de scrisoarea Curții Supreme înainte de luna ianuarie 2008 și, prin urmare, ar fi putut să își prezinte din nou cererea de acțiune după ce a plătit suma totală a taxei de timbru în termen de două luni de la 31 octombrie 2007, dată la care ar fi luat cunoștință de decizia Tribunalului de apel din Chișinău. Guvernul nu se pronunță asupra argumentelor recurentei cu privire la dispozițiile articolului 3 din Legea privind dreptul de timbru sau cu privire la dispozițiile deciziei explicativă nr. 3 din Adunarea Plenară a Curții Supreme privind examinarea litigiilor de către instanțele de recurs 22. Curtea reamintește că nu are ca sarcină să se substituie instanțelor interne. C a fost în primul rând autorităților naționale, în special curților și instanțelor, că este de competența de a interpreta legislația internă (a se vedea, printre multe altele, Brualla Gómez de la Torre c. Spania, 19 decembrie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997-VIII, p. 2955, § 31, și Edificaciones March Gallego S.A. c. Spania, 19 februarie 1998, Recuperare 1998-I, p. 290, § 33. Rolul Curții se limitează la verificarea compatibilității cu Convenția privind efectele acestei interpretări. Acest lucru este deosebit de real în ceea ce privește interpretarea de către instanțe a normelor de natură procedurală, cum ar fi termenele care reglementează depunerea documentelor sau introducerea căii de atac (Tejedor García c. Spania, 16 decembrie 1997, Recuperare În plus, Curtea consideră că reglementarea privind formalitățile și termenele de introducere a unei căi de atac urmărește să asigure buna administrare a justiției și respectarea, în special, a principiului securității juridice. Pe de altă parte, din jurisprudența Curții reiese că dreptul la o instanță judecătorească, al cărui drept de acces constituie un aspect particular, nu este absolut și este gata să fie limitat în mod implicit, în special în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unei acțiuni, deoarece, prin natura sa, solicită o reglementare de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere ( Stone Court Shipping Company S.A. c. Spania, n 55524/00, § 34, 28 octombrie 2003). 24. Cu toate acestea, aceste limitări nu pot restrânge accesul deschis la un justițiar într-un mod sau într-un punct cum ar fi dreptul său la o instanță din San Marino atins în însăși substanța sa; în cele din urmă, ele nu intră în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) din convenție decât dacă urmăresc un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat (a se vedea în special, Zubac c. Croația [GC], n 40160/12, § 78, 5 aprilie 2018, Edificaciones March Gallego S.A., citată anterior, p. 290, § 34, și Rodríguez Valín c. Spania, n 47792/99, § 22, 11 octombrie 2001). 25. În speță, Curtea constată că recurenta a luat cunoștință de decizia Tribunalului de apel din Chișinău la 31 octombrie 2007. % din suma plătită de D. la introducerea acțiunii, în conformitate cu art. 3 din Legea privind taxa de timbru. Ea observă că Curtea Supremă a refuzat să examineze acțiunea recurentei pe motiv că nu a plătit suma totală a taxei de timbru și i-a cerut să plătească cu 50 MDL mai mult. 26. În această privință, Comisia constată că, prin scrisoarea sa din 22 noiembrie 2007, Curtea Supremă a informat recurenta că nu a plătit valoarea totală a taxei de timbru de care ar fi trebuit să plătească, dar că instanța înaltă instanță nu a explicat metoda de calcul utilizată pentru a obține această sumă și nu a făcut nicio referire la nicio dispoziție a legii privind taxa de timbru. Comisia observă că Curtea Supremă a informat, de asemenea, reclamanta că poate să își prezinte din nou cererea de acțiune după îndeplinirea condițiilor formale necesare care reglementează introducerea acțiunii. În cele din urmă, Comisia observă că Curtea Supremă a adăugat că acțiunea trebuie introdusă în termen de două luni de la data pronunțării deciziei și, în cazul în care aceasta ar trebui să fie redactată, de la data notificării scrise a părților cu privire la semnarea deciziei, sub pedeapsa de decădere (punctul 15 de mai sus). Curtea ia notă de faptul că scrisoarea Curții Supreme nu a fost trimisă la adresa indicată de recurentă pentru a primi corespondența sa în timpul procesului, ci la adresa imobilului. Comisia observă că, de îndată ce reclamanta a luat cunoștință de scrisoarea Curții Supreme la 14 ianuarie 2008, aceasta a efectuat acțiunile necesare în vederea examinării acțiunii sale și a plătit cuantumul taxei de timbru solicitate de Curtea Supremă și și-a reiterat acțiunea pentru a fi examinată de aceasta. 28. Curtea constată apoi că guvernul nu se pronunță asupra cauzei recurentei cu privire la cuantumul dreptului de timbru plătit la 22 noiembrie 2007 și nici cu privire la dispozițiile Deciziei explicativă nr. 3 a Adunării plenare a Curții Supreme privind soluționarea litigiilor de către instanțele de recurs (punctul 17 de mai sus). 29. Comisia consideră că reclamanta a fost împiedicată să-și repete cererea de recurs înainte de luna ianuarie 2008 (punctul 20 de mai sus) din cauza unor circumstanțe independente de voința sa. Prin urmare, constată că nu se poate reproșa recurentei că a acționat cu neglijență sau că a omis să plătească cuantumul taxei de timbru prevăzute de lege, și anume 50 % din suma inițială plătită de solicitant la introducerea acțiunii civile. 30. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că interpretarea deosebit de riguroasă făcută de Curtea Supremă de Justiție a normelor de procedură și a circumstanțelor din speță a privat reclamanta de dreptul de acces la o instanță în vederea examinării acțiunii sale (a se vedea mutatis mutandis Stone Court Shipping Company S.A., citată anterior, punctul 42). 31. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 32. Invocând art. 6 din Convenție, recurenta se plânge de insuficiența motivării hotărârii Curții Supreme de Justiție din 9 aprilie 2008. Având în vedere constatarea referitoare la art. 6 alineatul (1) din Convenție (punctele 29-31 de mai sus), Curtea consideră că acest fapt trebuie considerat admisibil, dar că nu este cazul să se stabilească dacă, în speță, a avut loc o încălcare a acestei dispoziții. 34. În cele din urmă, recurenta se consideră victimă a unei necunoașteri a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 35. Curtea arată că acest litigiu este legat de cel examinat mai sus și că, prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil. Cu toate acestea, având în vedere concluziile sale pe teren de la art. 6 alineatul (1) din convenție, aceasta nu ar putea specula cu privire la ceea ce ar fi fost lan de acțiune în cazul în care cerințele dreptului de acces la o instanță ar fi fost respectate în fața instanțelor interne. 36. Prin urmare, Comisia consideră că nu este necesar să se ajungă la o hotărâre cu privire la temeinicia spătarului întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Brezeanu c. România, nr. 10097/05, § 27 și 28, 21 iulie 2009). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 37. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea la o parte ^ i ^ i ^ i ^ i ^ i pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit din cauza refuzului Curții Supreme de a-și examina acțiunea pe fond. 39. Curtea, hotărând în mod echitabil, consideră că este necesar să se acorde recurentei 1 500 EUR pentru prejudicii morale. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 41. De asemenea, reclamanta solicită 1 550 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată pe care le-a angajat în fața Curții. Aceasta furnizează în sprijinul cererii sale un contract încheiat cu avocatul său în fața Curții, în temeiul căruia se angajase să îi plătească 1 000 EUR pentru redactarea și trimiterea cererii. În al doilea rând, aceasta oferă un al doilea contract încheiat de avocatul său cu un alt avocat, în temeiul căruia acesta din urmă se angaja, împotriva reluării unei sume de 500 EUR, să consilieze avocatul recurentei cu privire la jurisprudența internațională în materie de drepturi ale omului și să redacteze comentarii cu privire la observațiile guvernului și la cererea de satisfacție echitabilă a recurentei, ale cărei interese au fost reprezentate de avocatul său. De asemenea, reclamanta prezintă o factură și o scutire care justifică plata de 500 EUR în conformitate cu contractul menționat anterior. 42. Guvernul contestă suma solicitată și susține că cheltuielile de reprezentare nu sunt justificate. 43. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află la baza realității lor, a necesității lor și a caracterului rezonabil al ratei lor. În speță, având în vedere documentele de care dispune, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată pentru procedura în fața acesteia și pentru procedura în fața acesteia, Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție în ceea ce privește dreptul recurentei de a avea acces la o instanță care a spus că nu este necesar să se ia în considerare ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni, următoarele sume, care să fie convertite în moneda statului pârât, la rata aplicabilă la data regulamentului 500 EUR (mii cinci sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale, (ii. 000 EUR (mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 15 ianuarie 2019, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Hasan Bak