AFFAIRE GHEORGHIȚĂ c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA

RESPONDENT

MDA

HOTĂRÂRE

02.07.2019

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure civile;Article 6-1 - Accès à un tribunal)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE GHEORGHIȚĂ c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA (CtEDO, 2019)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE CAUZA GHEORGHIȚĂ c. REPUBLICA MOLDOVA (solicitarea nr. 5334/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 iulie 2019 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Gheorghița c. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (adică secțiunea), care se află într-un comitet compus din Egidijus Kūris, președinte, Valeriu Gritco, Darian Pavli, judecători; și a dlui Hasan Bakkarc., grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 11 iunie 2019, Tribunalul a adoptat, la această dată, o hotărâre judecătorească La originea cauzei se află o cerere (n 5334/06) îndreptată împotriva Republicii Moldova și al cărei resortisant al acestui stat, dl Tudor Gheorghița ( mai exact, reclamantul) a sesizat Curtea la 16 ianuarie 2006 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Reclamantul s-a născut în 1934 și locuiește în Nișcani. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează: În 1949, reclamantul și membrii familiei sale au fost deportați în Siberia de către regimul sovietic și li s-au confiscat bunurile și, ulterior, au fost reabilitați printr-o decizie din 10 aprilie 1989 a Consiliului de Miniștri al Republicii Sovietice Socialiste Moldova. La 31 iulie 2003, reclamantul a formulat o acțiune în despăgubire pentru confiscarea bunurilor sale. A solicitat 500 271 lei moldovenești (MDL) (adică 31 111 euro (EUR) pentru prejudicii materiale. El și-a întemeiat acțiunea în principal pe art. 12 din Legea nr. 1225 privind reabilitarea victimelor represiunii politice și privind art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. De asemenea, a invocat articolele 8, 11 și 14 din Codul civil din 6 iunie 2002, fără a prezenta argumente în această privință. La o dată nespecificată în dosar, reclamantul a solicitat, de asemenea, plata a 150 000 MDL (9 328 EUR) pentru prejudicii morale. Prin hotărârea din 29 octombrie 2004, Tribunalul din Călărași a acceptat parțial acțiunea. El a acordat reclamantului 700 MDL (sau 44 EUR) ca compensație pentru privarea de singurul bun păstrat care a aparținut familiei sale, și anume o bucătărie de grădină. În ceea ce privește cererea reclamantului pentru prejudiciu moral, Tribunalul a considerat că suma solicitată era excesivă și a alocat la mai mult de 15 În acest sens, fără a face nicio referire la dreptul intern, MDL (949 EUR) a indicat, de asemenea, că suma alocată era conformă cu jurisprudența Curții, fără a menționa nicio hotărâre. Printre altele, Comisia a menționat că instanța inferioară a acordat despăgubiri pentru prejudiciile morale ale represaliilor politice împotriva reclamantului și a familiei sale și că, în acest scop, aceasta nu era în nici un fel legată de dreptul material aplicabil în speță. Aceasta a adăugat că, chiar dacă instanța din fond nu a dorit, nu ar fi putut face referire la o lege națională pe teritoriul său, nici o dispoziție legală nu fusese adoptată în acest domeniu. În opinia instanței de apel, din moment ce sistemul juridic intern nu garanta dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a represaliilor politice, reclamantul nu putea denunța o încălcare a drepturilor sale pe baza legislației internaționale. În consecință, aceasta a respins cererea reclamantului de a aduce atingere moralității și a confirmat restul hotărârii pronunțate de instanța inferioară. 11. Prin hotărârea definitivă din 28 septembrie 2005, Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunea pentru nefondare. § 4 din Codul de procedură civilă, nu au fost susceptibile de a recurge la hotărârile în privința cărora persoanele menționate la art. 430 din același cod nu au interjectat apelul în timp ce o astfel de cale de atac era prevăzută de lege. Ea concluzionează că, în cazul în care nu a fost interjat apel împotriva hotărârii instanței din fond, el nu a putut formula o acțiune împotriva deciziei instanței de apel. II. DREPTUL ȘI PRATICUL INTERNES PERTINENTE 13. La art. 12 din Legea nr. 1225 din 8 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunii politice ( Cetățenii Republicii Moldova care au fost supuși represiunii politice și apoi au fost reabilitați sau succesorii lor pot solicita restituirea bunurilor confiscate, naționalizate sau supuse, în orice alt mod, unei deposedări.... Atunci când este imposibil să se procedeze la restituirea bunurilor (...), se plătește ca compensație o sumă corespunzătoare valorii lor (...) 14. Pasiunile relevante în speță din decizia Curții Constituționale nr. 41 din 20 iulie 1999 privind controlul constituționalității anumitor dispoziții ale Deciziei nr. 338 din 26 mai 1995 privind restituirea bunurilor, recuperarea valorilor și plata compensațiilor către persoanele care au suferit represiuni sunt exprimate după cum urmează: (...) Despăgubirile pentru bunurile confiscate în mod abuziv de către stat persoanelor reprimate din motive politice trebuie reglementate printr-o lege specială. Nici guvernul, nici o altă instanță nu pot înlocui legiuitorul în elaborarea unei soluții la această problemă (...) 15. Decizia explicativă a Adunării Plenare a Curții Supreme de Justiție nr. 35 din 24 octombrie 2003 privind practica judiciară în materie de aplicare a anumitor dispoziții ale Legii privind reabilitarea victimelor represiunii politice este astfel redactată în pasajele sale relevante în speță (...) [...] se va reține că: prin În cazul în care valoarea de piață este mai mică decât valoarea de piață, aceasta trebuie să fie mai mică decât valoarea de piață a bunurilor care au fost păstrate în natură. Pasajele relevante în speță din Codul civil din 6 iunie 2002 se citesc după cum urmează art. 8. Cauzele obligațiilor și drepturilor civile (1) Drepturile și obligațiile civile decurg din autoritatea legii, precum și din acțiunile unor persoane fizice și juridice care, chiar dacă nu sunt prevăzute de lege, dau naștere drepturilor și obligațiilor civile, ținând cont de principiile generale și de sensul legislației civile. (2) Drepturile și obligațiile civile se nasc (...) (h) ca urmare a altor acte ale persoanelor fizice și juridice și a altor acte ale acestora, la care legislația asociază anumite efecte juridice în materie civilă. (...) art. 11. Modalitățile de apărare a drepturilor civile Apărarea drepturilor civile se face prin (a) recunoașterea dreptului (b) restabilirea situației anterioare încălcării dreptului (...) (g) repararea prejudiciilor (...) (i) repararea prejudiciului moral art. 14. Repararea prejudiciilor (1) Persoana vătămată într-unul dintre drepturile sale poate solicita repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel. (2) Se consideră a aduce atingere cheltuielilor pe care persoana care le-a suportat sau le-a suportat în vederea restabilirii dreptului încălcat, pierderii sau deteriorării bunurilor sale (prejudiciul efectiv), precum și beneficiilor care nu au fost obținute ca urmare a încălcării dreptului (lipsa de a câștiga). (...) Dispozițiile relevante în speță din Codul de procedură civilă din 30 mai 2003 sunt formulate după cum urmează art. 429. Deciziile care pot face obiectul unei căi de atac (...) (4) nu sunt susceptibile de recurs (...) sentințele împotriva cărora persoanele menționate în art. 430 nu au interjectat recursul, chiar dacă o astfel de cale de atac este prevăzută de lege (...) art. 430. Persoanele care pot introduce o cale de atac pot introduce o cale de atac (a) părților și altor participanți la proces (...) art. 431. Instanța competentă pentru examinarea căii de atac. Modalitatea de constituire a formațiunilor judiciare (...) (2) O formare judiciară a trei judecători desemnați de președintele colegiului competent al Curții Supreme de Justiție se pronunță cu privire la admisibilitatea acțiunii. (3) Acțiunea declarată admisibilă este examinată de colegiul extins al Curții Supreme de Justiție, compus din cinci judecători (...) art. 433. Motivele care stau la baza acțiunii Acțiunea este inadmisibilă dacă (a) recursul nu îndeplinește condițiile prevăzute în art. 400 alin. (2) și (3) sau este vădit nefondat (...) Art. 440. Procedura de investigare a admisibilității căii de atac (1) Dacă existența unuia dintre motivele prevăzute în art. 433 este constatată, se constată o formare judiciară a trei judecători (...) decide executarea căii de atac. (...) art. 441. Actele de procedură ale colegiului extins al Curții Supreme de Justiție (1) Calea de atac declarată admisibilă se face trimitere la colegiul extins al Curții Supreme de Justiție, constituit în conformitate cu iunie 2018 este astfel formulat art. 429. Deciziile care pot face obiectul unei căi de atac (...) (5) Nu sunt susceptibile de a face recurs la hotărârile împotriva cărora persoanele menționate la art. 430 nu au luat măsuri. Persoana care nu a făcut recurs poate introduce o cale de atac împotriva deciziei de recurs care a agravat situația sa, în ceea ce privește partea sa referitoare la această agravare (...) în dreptul I. PE VIOLAȚIA ALEGATĂ ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIA 19. Reclamantul susține că respingerea acțiunii sale de către Curtea Supremă de Justiție, în măsura în care aceasta ar fi fost pronunțată în lipsă de o examinare a mijloacelor sale, la mai puțin de o cale de atac oferită de dreptul intern și și-a încălcat drepturile garantate prin art. 6 alineatul (1) din convenție. Această dispoziție este formulată după cum urmează în părțile sale relevante în speță Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Cu privire la admisibilitate 20. Constatând că acest (a) Convenției și, pe lângă aceasta, nu există niciun alt motiv pentru care Curtea declară că este admisibilă. Pe fond 21. Reclamantul reproșează Curții Supreme de Justiție că și-a motivat decizia de respingere a acțiunii sale prin faptul că nu a recurs la hotărârea pronunțată de instanța din fond. Acesta indică, referindu-se la art. 431 din Codul de procedură civilă, că admisibilitatea unei căi de atac este examinată printr-o formare de trei judecători ai Curții Supreme de Justiție și că, odată ce acțiunea este declarată admisibilă, acesta trebuie examinat pe fond printr-o formare de cinci judecători. Acesta susține că, în speță, acțiunea sa a fost examinată de un colegiu de cinci judecători ai Curții Supreme de Justiție și că, prin urmare, acesta nu putea fi respins pentru un motiv de refuz. În continuare, reclamantul susține că, potrivit logicii guvernului și a Curții Supreme de Justiție, ar fi trebuit să interjecteze apelul chiar dacă hotărârea pronunțată de instanța din fond îi era favorabilă și chiar și siil n Acesta adaugă că, în conformitate cu această abordare, ar fi trebuit să interjera recurs împotriva hotărârii de primă instanță doar pentru ca, în ipoteza în care Tribunalul de apel ar fi primit cererea pârâtului și ar fi modificat sau anulat hotărârea care îi era favorabilă, o eventuală acțiune în fața Curții Supreme de Justiție să nu fie respinsă în temeiul articolului 429 4 din Codul de procedură civilă. 22. Guvernul luptă împotriva tezelor reclamantului și susține în mod evident greșit că: Curtea Supremă de Justiție a examinat acțiunea reclamantului pe fond și a declarat inadmisibilă. El adaugă că această acțiune a fost respinsă pentru nefondare, în conformitate cu art. 429 din Codul de procedură civilă, pe motiv că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6 din Convenție asigură tuturor dreptul de a avea acces la o instanță care cunoaște orice contestație cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Această dispoziție consacră astfel dreptul la un tribunal al cărui drept de acces, și anume dreptul de a sesiza instanța în materie civilă, constituie un aspect (Golder c. Regatul Unit, 21 februarie 1975, §§ 28-36, seria A n 18, și Zubac c. Croația [GC], nr 40160/12, § 76, 5 aprilie 2018). 24. Curtea reiterează că, în sine, această posibilitate nu îndeplinește toate cerințele prevăzute la art. 6 alineatul (1) din convenție: trebuie să se constate încă că gradul de acces acordat de legislația națională a fost suficient pentru a asigura în mod individual dreptul la o instanță judecătorească. Într-o societate democratică (Asingdane c. Regatul Unit, 28 mai 1985, § 57, seria A n 93). 25. În plus, Curtea reamintește că art. 6 din Convenție nu obligă statele contractante să înființeze cursuri de apel sau de casare. Cu toate acestea, un stat care dispune de astfel de jurisdicții are obligația de a se asigura că justițiabilii beneficiază de garanțiile fundamentale prevăzute în art. 6. Consecințele grave ar putea rezulta din soluția contrară. Într-o societate democratică în sensul convenției, dreptul la o bună administrare a justiției ocupă un loc atât de important încât o interpretare restrictivă a articolului 6 alineatul (1) nu ar corespunde scopului și obiectului acestei dispoziții (a se vedea, printre altele, Delcourt c. Belgia, 17 ianuarie 1970, § 25, seria A n 11 și Erfar-Avef c. Grecia, n 31150/09, § 39, 27 martie 2014 26). Curtea reamintește apoi că nu are ca sarcină să se substituie instanțelor interne. C Edificaciones March Gallego S.A. c. Spania, 19 februarie 1998, Recuperare 1998-I, § 33. Rolul Curții se limitează la verificarea compatibilității cu Convenția privind efectele acestei interpretări. Acest lucru este deosebit de real în ceea ce privește interpretarea de către instanțe a normelor de natură procedurală, cum ar fi cele referitoare la termenele care reglementează depunerea documentelor sau introducerea căii de atac (Tejedor García c. Spania, 16 În plus, Curtea consideră că normele privind formalitățile și termenele care trebuie respectate pentru introducerea unei căi de atac urmăresc să asigure buna administrare a justiției și respectarea, în special, a principiului securității juridice. Pe de altă parte, din jurisprudența Curții reiese că dreptul la o instanță judecătorească, al cărui drept de acces constituie un aspect particular, nu este absolut și este gata să fie limitat în mod implicit, în special în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unei acțiuni, deoarece, prin natura sa, solicită o reglementare de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere ( Stone Court Shipping Company S.A. c. Spania , n 55524/00, § 34, 28 octombrie 2003). 28. Trebuie precizat că aceste limitări nu pot restrânge accesul la un justițiar într-un mod sau într-un punct cum ar fi dreptul său la o instanță judecătorească în sine atins în substanța sa. În cele din urmă, astfel de limitări nu intră în acord cu art. 6 alineatul (1) din Convenție decât dacă urmăresc un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat (a se vedea, printre altele, Edificaciones March Gallego S.A. menționat anterior, § 34, Rodríguez Valín c. Spania, n 47792/99, § 22, 11 octombrie 2001 și Zubac, citată anterior, § 78). În speță, Curtea constată că nu există nicio îndoială că acțiunea reclamantului se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 6 din Convenție în domeniul său civil, în măsura în care aceasta se referă la obținerea unei compensații pentru confiscarea bunurilor de lamaie de către regimul sovietic. 30. În primul rând, Comisia observă că Tribunalul din fond a primit parțial acțiunea reclamantului și că a acordat, în consecință, acestuia din urmă 44 EUR pentru daune materiale și 949 EUR pentru daune morale. În urma unui apel interjucat de partea pârâtă, Tribunalul de apel din Chișinău a infirmat parțial hotărârea instanței din statul membru inferior și a respins hotărârea reclamantului cu privire la cererea de prejudiciu moral. L a formulat apoi o acțiune în fața Curții Supreme de Justiție și a solicitat confirmarea hotărârii Tribunalului din fond. 31. Curtea observă apoi că, în conformitate cu dispozițiile articolului 429 alineatul (4) din Codul de procedură civilă în vigoare în momentul faptelor, Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunea reclamantului pentru nefondare, din cauza faptului că a recurs la hotărârea instanței din fond. 32. Curtea consideră util să sublinieze că, în prezenta cauză, rolul său nu este de a controla art. 429 alineatul (4) din Codul de procedură civilă ca atare, ci de a verifica dacă interpretarea acestei dispoziții făcută de Curtea Supremă de Justiție și modul în care aceasta a respins acțiunea au respectat dreptul de acces al reclamantului la o instanță. 33. Prin urmare, este de datoria Curții să verifice dacă interpretarea articolului 429 § 4 din Codul de procedură civilă la care Curtea Supremă de Justiție este învestită cu o interferență în dreptul de acces al reclamantului la o instanță de judecată și, în la mai, dacă această restricție a adus atingere substanței în sine a dreptului reclamantului la acțiune în fața Curții Supreme de Justiție și dacă, dacă este cazul, această atingere era proporțională cu orice scop legitim urmărit. 34. Curtea constată în această privință că reclamantul nu a recurs la hotărârea instanței din fond în fața instanței judecătorești în litigiu, deoarece această decizie îi era favorabilă. Pe de altă parte, Comisia a formulat o acțiune împotriva instanței de judecată care a fost pronunțată de instanța de apel în urma acțiunii din partea Ministerului de Finanțe și prin care această instanță și-a respins acțiunea referitoare la cererea de prejudiciu moral (punctul 10 de mai sus. Curtea constată, de asemenea, că, solicitând numai anularea deciziei daciare și confirmarea hotărârii adoptate de instana de primă instană, reclamantul nu și-a modificat preteniile în cadrul aciunii sale depuse la Curtea Supremă de Justiie. 35. Curtea arată că, prin respingerea acțiunii reclamantului pe motiv că acesta nu a recurs la hotărârea instanței din fond, Curtea Supremă de Justiție nu a citat niciun exemplu de jurisprudență internă. Curtea arată apoi că situația reclamantului înființată ca urmare a adoptării de către instanța de apel a deciziei din 29 martie 2005 nu a făcut obiectul unei acțiuni din partea Curții Supreme. Curtea arată, de asemenea, că, prin respingerea acțiunii reclamantului, instanța înaltă instanță nu a răspuns nici la motivele invocate în fața sa de către instanța în cauză. 36. Curtea ia act de faptul că art. 429 din Codul de procedură civilă a fost completat prin Legea nr. 17 din 5 aprilie 2018, care a intrat în vigoare la 1 aprilie 2018. iunie 2018 (punctul 18 de mai sus). Astfel, de la ultima dată, această dispoziție prevede că persoana care nu a recurs la recurs poate exercita o cale de atac împotriva deciziei de recurs privind agravarea situației sale, în ceea ce privește partea sa referitoare la această agravare. 37. Prin urmare, în lumina celor de mai sus, Curtea consideră că interpretarea extrem de îngustă a articolului 429 alineatul (4) din Codul de procedură civilă efectuat în speță de Curtea Supremă de Justiție a adus atingere substanței înseși a dreptului reclamantului la acțiune în fața acestei înalte instanțe, că această încălcare nu era proporțională cu niciun scop legitim urmărit și că a privat reclamantul de dreptul de acces la o instanță în vederea examinării acțiunii sale (a se vedea, mutatis mutandis Stone Court Shipping Company, S.A., citată anterior, § 42). 38. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 39. Invocând art. 6 § 1 din convenție, reclamantul susține că refuzul, în opinia sa nemotivată, al instanțelor interne de a-i acorda despăgubiri pentru prejudiciile morale a adus atingere dreptului său de acces la o instanță și principiului egalității armelor. Încă din perspectiva aceluiași articol, acesta se plânge de o lipsă de imparțialitate și de independență a instanțelor interne în raport cu Parlamentul pe motiv, printre altele, pe care acesta îl numește judecătorii Curții Supreme de Justiție. 40. Având în vedere constatarea referitoare la art. 6 alineatul (1) din Convenție (punctele 29-38 de mai sus), Curtea consideră că aceste obiecțiuni trebuie considerate admisibile, dar că nu este cazul să se examineze dacă, în speță, încălcarea acestei dispoziii. 41. În continuare, reclamantul susține că, în opinia sa, despăgubirea echitabilă pentru prejudiciul suferit de organele de aplicare a legii a încălcat dreptul său la respectarea vieții private, astfel cum a fost garantat prin art. 8 din convenție. Acesta susține, de asemenea, că lipsa unor dispoziții juridice interne care ar putea da naștere unei compensații echitabile pentru prejudiciile care au dus, în opinia sa, la confiscarea și deportarea acesteia a adus atingere dreptului său la respectarea bunurilor sale, astfel cum a fost garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. 42. Curtea amintește că aceasta poate decide cu privire la calificarea juridică care trebuie acordată faptelor de o singură persoană, prin examinarea acestui fapt pe teren d a articolelor sau a dispozițiilor Convenției, altele decât cele invocate de solicitant (Radomilja și altele c. Croația [GC], n 37685/10 și 22768/12, § 126, CEDO 2018). În speță, Comisia consideră că este adecvat să se examineze afirmațiile reclamantului din perspectiva articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. 43. Curtea arată că această cauză este legată de cele examinate mai sus și că, prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă. Cu toate acestea, având în vedere concluziile sale pe teren de la art. 6 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu ar putea specula cu privire la ceea ce ar fi fost lan de la acțiunea intentată de reclamant dacă cerințele dreptului de acces la o instanță ar fi fost respectate în fața Curții Supreme de Justiție. 44. Prin urmare, Comisia consideră că nu este necesar să se ia o decizie cu privire la temeinicia spătarului întemeiat de la art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție (Brezeanu c. România, nr. 10097/05, § 27 și 28, 21 iulie 2009). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 45. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Instanța nu percepe o legătură de cauzalitate între presupusa încălcare a dreptului comunitar și valoarea prejudiciului moral solicitat și consideră că este vorba despre o revendicare fără temei. 48. Curtea, hotărând în echitate, consideră că este necesar să se acorde reclamantului 1 500 EUR pentru prejudiciu moral. Provizioane și cheltuieli de judecată 49. Reclamantul solicită, de asemenea, 1 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. Acesta furnizează, în sprijinul cererii sale, o situație detaliată a orelor de lucru efectuate de avocatul său, semnat numai de acesta din urmă. 50. Guvernul contestă suma solicitată. El susține că cheltuielile de reprezentare nu sunt justificate. El invocă Hotărârile Botnari c. Moldova 19981/02, 19 iunie 2007) și Amihalachiousee c. Moldova 60115/00, CEDO 2004 III). 51. Curtea nu are îndoieli că, prin introducerea cererii și prin prezentarea de observații, avocatul reclamantului a furnizat clientului său asistența juridică necesară. În speță, având în vedere documentele de care dispune, Curtea consideră, prin urmare, că este rezonabil să acorde reclamantului 500 EUR în acest sens (a se vedea, printre altele, Patsaki și alte c. Grecia , n 20444/14, 7 februarie 2019, § 104). Interese moratorii 52. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. Prin aceste argumente, CURȚA, ÎN L că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție în ceea ce privește dreptul de acces al reclamantului la o instanță care a declarat că nu este necesar să se examineze celelalte obiecțiuni întemeiate pe art. 6 din Convenție. statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care să fie convertite în moneda statului pârât, la rata aplicabilă la data regulamentului 500 EUR (mii de cinci sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă, pentru daune morale, (ii). 500 EUR (cinci cenți EUR), plus orice sumă care poate fi datorată de solicitant cu titlu de impozit pe această sumă, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 2 iulie 2019, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Hasan Bak