Tudorachi împotriva Republicii Moldova

Secțiunea a treia Cerere nr. 28573/07 Grigore TUDORACHI împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 2 septembrie 2014, într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președintele Luis López Guerra, Valeriu Grițco, judecători și Marialena Tsirli, adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată mai sus la 24 aprilie 2007, După ce a intenționat, face următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA Reclamantul, dl Grigore Tudorachi, este un cetățean moldovean născut în 1958 și rezident în Bălți. Guvernul moldoven a fost reprezentat de agentul său, dl L. Apostol, de la Ministerul Justiției. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează.

La 12 aprilie 2005, reclamantul a fost arestat de poliție. La 13 aprilie 2005, el s-a prezentat în fața instanței judecătorești din Bălți, care l-a condamnat la plata unei amenzi administrative pentru interdicție de către ofițerii de poliție. La 11 mai 2005, instanța de apel a lui Bălți a trimis cauza în fața instanței judecătorești. La 13 iulie 2005, judecătorii tribunalului din Baelti au pus capăt procesului deoarece faptele nu constituiau o amendă administrativă. Subsecvent, la 26 octombrie și 11 noiembrie 2005, reclamantul a formulat două acțiuni împotriva polițiștilor, solicitând despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a arestării și detenției ilegale. (MDL) pentru prejudiciul moral și 5 770 MDL pentru prejudiciul material, inclusiv 265 MDL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată.

La 26 martie 2006, tribunalul din Bălți a primit parțial acțiunea reclamantului și a considerat că deținerea sa era ilegală și i-a acordat 3 000 MDL (aproximativ 180 EUR) pentru daune morale. La 25 octombrie 2006, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a confirmat această decizie. Având în vedere că valoarea despăgubirii morale și lipsa compensării pentru prejudiciul material îi permitea să-și păstreze calitatea de victimă a încălcării articolului 5 din convenție, reclamantul a adresat Curții o cerere de despăgubire, s-a plâns de caracterul ilegal al arestării și plasării sale în detenție, precum și de caracterul inadecvat și insuficient al despăgubirii acordate de instanțele interne. La 21 februarie 2013, cauza a fost comunicată guvernului pârât.

La 25 septembrie 2013, agentul guvernamental a prezentat în fața CSJ o cerere de revizuire a deciziei din 25 octombrie 2006. 13 noiembrie 2013, cererea de revizuire a hotărârii din 25 noiembrie 2013. octombrie 2006 a fost acceptată. La 4 decembrie 2013, CSJ a primit acțiunile reclamantului din 26 octombrie și 11 noiembrie 2005 și i-a acordat integral despăgubirile solicitate, precum și 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. Guvernul susține că, având în vedere recunoașterea, de către instanțele naționale, a încălcării dreptului la libertate și la acordarea de despăgubiri integrale, reclamantul și-a pierdut calitatea de victimă. Reclamantul precizează că valoarea despăgubirii care i-a fost alocată prin hotărârea din 4 decembrie 2013 este cea pe care a solicitat-o în 2005. Subliniind că au trecut opt ani între cele două hotărâri, acesta susține că suma care i-a fost acordată pentru prejudiciul suferit este mai suficientă.

Curtea amintește, în primul rând, că este de competența autorităților naționale să corecteze o presupusă încălcare a convenției și că, în această privință, întrebarea dacă un reclamant poate să se declare vinovat de neîndeplinirea obligațiilor are loc în toate etapele procedurii în temeiul Convenției (Bourdov c. Rusia, nr 59498/00, § 30 CEDH 2002-III).

Curtea reafirmă, în al doilea rând, că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă, în principiu, să-i retragă calitatea de victimă a unei persoane decât în cazul în care autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în esență, apoi au reparat încălcarea Convenției (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Ganea c. Republica Moldova, nr. 2474/06, § 18, 17 mai 2011, cu trimiterile menționate anterior, Vladut c. România, n 6350/02, § 30, 30 noiembrie 2006, Anișoara și Mihai Olteanu c. România, n 37425/03, § 23, 13 octombrie 2009). În ceea ce privește prezenta cauză, Curtea ia notă de faptul că instanțele interne au constatat că: arestul și detenția reclamantului pe o perioadă de o zi, la 12 aprilie 2005. Curtea consideră că această constatare echivalează, cel puțin în mod implicit, cu o recunoaștere a încălcării articolului 5 alineatul (1) din Convenție.

În ceea ce privește sumele alocate ca despăgubiri, Curtea observă că reclamantul nu l-a informat că și-a modificat cererile inițiale și că judecătorii moldovenești i-au atribuit integral daunele solicitate, plus 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Prin urmare, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai poate pretinde că este victima unei încălcări a articolului 5 alineatul (1) din Convenție, deoarece instanțele naționale au recunoscut și au remediat această încălcare. Având în vedere constatările sus-menționate, în ceea ce privește art. 5 alineatul (1) din Convenție, Curtea consideră că tîlcul întemeiat pe art. 5 alineatul (5) este nefondat. Prin urmare, prezenta cerere trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatele (3) și (4) din Convenție, pentru neefectuare vădită a temeiului.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Dragoljub Popov

TROISIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 28573/07 Grigore TUDORACHI contre la République de Moldova La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 2 septembre 2014 en un comité composé de : Dragoljub Popović, président , Luis López Guerra, Valeriu Grițco, juges , et de Marialena Tsirli, greffière adjointe de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 24 avril 2007, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante :

FAITS ET PROCÉDURE

Le requérant, M. Grigore Tudorachi, est un ressortissant moldave né en 1958 et résidant à Bălți. Le gouvernement moldave (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M. L. Apostol, du ministère de la Justice. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 12 avril 2005, le requérant fut arrêté par la police. Le 13 avril 2005, il comparut devant le tribunal d’instance de Bălți, qui le condamna au paiement d’une amende administrative pour outrage à des agents de police. Le requérant fit appel de cette décision. Le 11 mai 2005, la cour d’appel de Bălți renvoya l’affaire devant le tribunal d’instance. Le 13 juillet 2005, les juges du tribunal d’instance de Bălți mirent fin au procès parce que les faits ne constituaient pas une contravention administrative.

Subséquemment, les 26 octobre et 11 novembre 2005, le requérant forma deux actions contre les policiers, demandant un dédommagement des préjudices subis suite à son arrestation et détention illégale. Le requérant réclamait 16 250 lei moldaves (MDL) pour le préjudice moral et 5 770 MDL pour le préjudice matériel, y compris 265 MDL pour frais et dépens. Le 26 mars 2006, le tribunal d’instance de Bălți accueillit partiellement l’action du requérant. Il jugea que sa détention était illégale et lui alloua 3 000 MDL (environ 180 euros (EUR)) pour le dommage moral. Le 25 octobre 2006, la Cour suprême de justice (CSJ) confirma cette décision.

Considérant que le montant du dédommagement moral et l’absence de compensation pour le préjudice matériel lui permettait de garder sa qualité de victime de la violation de l’article 5 de la Convention, le requérant déposa une requête auprès de la Cour, se plaignant du caractère illégal de son arrestation et placement en détention ainsi que du caractère inadéquat et insuffisant de la réparation octroyée par les tribunaux internes. Le 21 février 2013, l’affaire fut communiquée au gouvernement défendeur. Le 25 septembre 2013, l’agent du Gouvernement introduisit devant la CSJ une demande en révision de la décision du 25 octobre 2006. Le 13 novembre 2013, la demande en révision de l’arrêt du 25 octobre 2006 fut acceptée.

Le 4 décembre 2013, la CSJ accueillit les actions du requérant des 26 octobre et 11 novembre 2005 et lui octroya la totalité des dédommagements demandés, ainsi que 500 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour. EN DROIT Le Gouvernement soutient que, eu égard à la reconnaissance, par les tribunaux nationaux, de la violation du droit à la liberté et à l’octroi de l’intégralité du dédommagement réclamé, le requérant a perdu sa qualité de victime. Le requérant indique que le montant du dédommagement qui lui a été alloué par le jugement du 4 décembre 2013 est celui qu’il avait demandé en 2005. Soulignant que huit ans se sont écoulés entre les deux jugements, il soutient que la somme qui lui a été accordée pour le préjudice subi n’est plus suffisante.

La Cour rappelle en premier lieu que c’est aux autorités nationales qu’il appartient de redresser une violation alléguée de la Convention et que, à cet égard, la question de savoir si un requérant peut se prétendre « victime » du manquement allégué se pose à tous les stades de la procédure au regard de la Convention ( Bourdov c. Russie , n o 59498/00, § 30, CEDH 2002-III).

La Cour réaffirme en deuxième lieu qu’une décision ou une mesure favorable au requérant ne suffit en principe à lui retirer la qualité de « victime » que si les autorités nationales ont reconnu, explicitement ou en substance, puis réparé la violation de la Convention (voir, par exemple, l’arrêt Ganea c. République de Moldova , n o 2474/06, § 18, 17 mai 2011, avec les références y citées, Vladut c. Roumanie , n o 6350/02, § 30, 30 novembre 2006, Anișoara et Mihai Olteanu c. Roumanie , n o 37425/03, § 23, 13 octobre 2009). Pour ce qui est de la présente affaire, la Cour note que les tribunaux internes ont constaté l’illégalité de l’arrestation et de la détention du requérant pendant un jour, le 12 avril 2005. Elle considère que cette constatation équivaut, au moins d’une manière implicite, à une reconnaissance de la violation de l’article 5 § 1 de la Convention.

Quant aux montants alloués à titre de dédommagement, la Cour remarque que le requérant ne l’a pas informée d’avoir modifié ses prétentions initiales et que les juges moldaves lui ont alloué l’intégralité des dommages demandés, plus 500 EUR pour frais et dépens. Par conséquent, la Cour conclut que le requérant ne peut plus se prétendre victime d’une violation de l’article 5 § 1 de la Convention, car les juridictions nationales ont reconnu et réparé cette violation. Eu égard aux constatations susdites, concernant l’article 5 § 1 de la Convention, la Cour considère que le grief tiré de l’article 5 § 5 est mal fondé. Il s’ensuit que la présente requête doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention, pour défaut manifeste de fondement.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Marialena Tsirli Dragoljub Popović Greffière adjointe Président