Comunicat la 5 septembrie 2014 SECȚIUNE Cereri nr. 34327/06 și 45165/06 Feride GENÇ împotriva Turciei și Mustafa DEMİRGAN și alții împotriva Turciei depuse la 28 iulie 2006 și, respectiv, 19 octombrie 2006 DECLARAREA FACTELOR Reclamanții, Feride Genç și Mustafa Demirgan sunt resortisanți turci, care s-au născut în 1971 și, respectiv, 1953. Înainte de Curte, reclamanții sunt reprezentați de dl Senih Özay, avocat practicant la İzmir. Cazurile se referă la acordarea permiselor de operare a unei mine de aur din Ovacık, în districtul Bergama (Izmir). Reclamanții locuiesc în Bergama și în satele din jurul valorii. Reclamanții au susținut că, ca urmare a dezvoltării și operației minei de aur Ovacık, au suferit și au continuat să sufere efectele daunelor asupra mediului. Procesul de eliberare a permiselor și a procedurii de evaluare a impactului asupra mediului La 16 august 1989, compania publică limitată E.M. Eurogold Madencilik („societatea”), numit ulterior Normandia Madencilik La 4 iulie și 12 august 1991, Hotărârea Minelor de la Ministerul Minelor și Ministerul Pădurilor a emis cele două permise necesare pentru societate. La 14 ianuarie 1992, Hotărârea de Lucrări Publice de Izmir a trimis o scrisoare Ministerului Mediului solicitând avizul asupra minei de aur Ovacik. La 12 februarie 1992, Ministerul Energiei și Resurselor Naturale a eliberat societatea cu permis de operare pentru minele de aur Ovacık. Acest permis a fost valabil timp de zece ani și a autorizat utilizarea lixivării cianului în procesul de extragere a aurului. În conformitate cu art. 10 din Legea privind mediul (Legea nr. 2872), procedura pentru un raport de impact asupra mediului a fost lansată în cadrul inițiativei Ministerului Mediului. La 26 octombrie 1992, s-a desfășurat o reuniune publică în cadrul pregătirilor raportului de impact. În cadrul acestei reuniuni, publicul a criticat, printre altele, , arborele de tăiere și utilizarea de explozivi și cianură de sodiu; ei au exprimat, de asemenea, îngrijorările cu privire la seepagea deșeurilor în aprovizionări subterane de apă. După douăzeci și șapte de luni de pregătire, raportul de impact a fost prezentat Ministerului Mediului. La 19 octombrie 1994, bazand decizia sa în mare parte pe concluziile acestui raport, Ministerul a decis să elibereze un permis de operare pentru minele de aur Ovacık. Aplicarea unor locuitori din Bergama și a satelor vecine pentru revizuirea judiciară a hotărârii Ministerului Mediului din 19 octombrie 1994 de a elibera un permis La 8 noiembrie 1994, unele dintre rezidenții Bergama și satele vecine au solicitat Curtea Administrativă Izmir să solicite revizuirea judiciară a deciziei Ministerului Mediului de a elibera un permis. Ei au bazat, printre altele, argumentele lor , cu privire la pericolele inerente utilizării cianului de la societatea pentru extragerea aurului, în special riscurile de contaminare a apei subterane și de distrugere a florei și faunei locale. Ei au criticat, de asemenea, riscul constituit pentru sănătatea și siguranța umană prin metoda de extragere. La 2 iulie 1996, Curtea Administrativă a respins cererea și a susținut că mina de aur îndeplinește criteriile stabilite în raportul de impact asupra mediului și că decizia în cauză a fost adoptată în conformitate cu procedura de autorizare a proiectelor sensibile la mediu. La 25 aprilie 1997, în vederea protejării ordinului public și prevenirea tulburărilor și având în vedere numeroasele proteste care au urmat eliberarea hotărârii Curții administrative, guvernatorul provincial Izmir a ordonat suspendarea operațiunii minei pentru o lună. La 13 mai 1997, Curtea Supremă de Administrație a anulat hotărârea instanței de judecată inferioară. La 15 octombrie 1997, în conformitate cu hotărârea Curții Administrative Supreme, Curtea Administrativă a anulat hotărârea Ministerului Mediului de a elibera un permis. La 1 aprilie 1998, Curtea Administrativă Supremă a susținut hotărârea Curții Administrative. Execuția hotărârii Curții Administrative Supreme din 13 mai 1997 În temeiul articolului 52 alineatul (4) din Legea nr. 2577 privind procedura administrativă („Legea nr. 2577”), hotărârea Curții Supreme de Administrație din 13 mai 1997 a implicat ipso facto o suspendare a executării hotărârii Ministerului Mediului de a emite un permis. Într-o scrisoare din 26 iunie 1997, Asociația Barului Izmir a cerut guvernatorului provincial Izmir să se asigure că hotărârea Curții Supreme de Administrație a fost pusă în aplicare și, în consecință, să ordone ca toate operațiunile să fie oprite la mine. La 27 iunie 1997, biroul guvernatorului provincial Izmir a răspuns că nu a existat o hotărâre finală și că Ministerul Energiei și Resurselor Naturale și-a exprimat sprijinul pentru funcționarea continuă a minei. La 20 octombrie 1997, Ministerul Mediului a fost preluat cu hotărârea Curții Supreme de Administrație. La 23 octombrie 1997, Ministerul a invitat autorităților relevante să reconsidere condițiile aferente permiselor de operare în cauză, având în vedere hotărârea Curții Supreme de Administrație. La 27 februarie 1998, biroul guvernatorului provizoriu Izmir a ordonat închiderea minei. Potrivit documentelor prezentate de solicitanți, nu este clar dacă mina a încetat să opereze în conformitate cu deciziile instanțelor administrative. Alte evoluții La 12 octombrie 1998, 28 ianuarie 1999 și 3 martie 1999, societatea a contactat diferite ministere pentru a obține un permis. Mai exact, a susținut că a luat măsuri suplimentare pentru a asigura o mai bună siguranță în exploatarea minei de aur și a făcut trimitere, printre altele , la un raport de evaluare a riscurilor privind această întrebare elaborat de compania britanică Golder Associates Ltd. Prim-ministrul a intervenit atunci direct cu privire la cererea companiei. Cu privire la o cerere de la el, Curtea Supremă Administrativă, într-un aviz consultativ din 5 decembrie 1999, a decis că hotărârea sa din 13 mai 1997 nu a putut fi interpretată ca o interdicție absolută privind utilizarea cianului în operațiunile de extragere a aurului și că există motive pentru a lua în considerare circumstanțe specifice. În martie 1999, prim-ministrul a instruit Institutul turc de cercetare științifică și tehnică („TÜBİTAK”) să pregătească un raport care să evalueze impactul potențial al utilizării cianului în operațiunile de mină de aur. În octombrie 1999 a fost prezentat raportul TÜBİTAK. A fost elaborat de zece oameni de știință care erau experți în probleme de mediu, legea mediului, chimia, hidrogeologie, geologie, geologie inginerică și sismologie. Raportul a concluzionat că riscurile pentru viața umană și mediul prevăzut în hotărârea Curții Supreme de Administrație au fost complet eliminate sau reduse la un nivel în limitele acceptabile, având în vedere că mina trebuie să utilizeze tehnologie avansată ecologică bazată pe principiul „zero descărcare” și că riscul de impact negativ asupra ecosistemului a fost, conform criteriilor științifice, mult mai mic decât nivelul maxim acceptabil. Avizele Primului Ministru și Ministerul Mediului și cererile (inclusiv Mustafa Demirgan (n. 45165/06) pentru revizuire judiciară La 5 ianuarie 2000, Primul Ministru a prezentat raportul TÜBİTAK Ministerului Mediului, solicitând avizul său privind funcționarea minei de aur în cauză. La 31 ianuarie 2000, Ministerul a indicat aprobarea activităților minei, având în vedere concluziile raportului. La 5 aprilie 2000, Oficiul Primului Ministru a elaborat un raport privind funcționarea minei. Raportul a concluzionat că, având în vedere măsurile suplimentare luate de societate, concluziile raportului TÜBİTAK, avizul favorabil al Ministerului Mediului și avizul administrației președintelui, care subliniază importanța economică a unei investiții de acest tip, operarea minei ar putea fi autorizată. La 1 iunie 2001, prima divizie a Curții administrative de İzmir a pronunțat hotărâre în urma unei cereri de revizuire judiciară, formulate de 18 rezidenți ai Bergama, inclusiv Mustafa Demirgan, în ceea ce privește raportul emis de Oficiul Primului Ministru la 5 aprilie 2000. Divizia a decis să anuleze raportul, care, în avizul său, constituie o decizie administrativă executivă care dă naștere emiterii permiselor solicitate. Acesta a susținut că, în ciuda măsurilor luate de societate, s-a constatat în deciziile judiciare care au devenit definitive că „risculul și amenințarea” în cauză rezultă din utilizarea cianurăi de sodiu în mina de aur în cauză și că este imposibil să se concluzioneze că aceste riscuri pot fi evitate prin punerea în aplicare a unor noi măsuri. De asemenea, s-a constatat că riscul legat de acumularea de elemente grele sau cianură ar putea persista timp de douăzeci și cincizeci de ani și ar putea încălca dreptul locuitorilor zonei la un mediu sănătos. În consecință, este oportun să se concluzioneze că decizia în cauză ar putea eluda o decizie judiciară finală și ar fi incompatibilă cu principiul statului de drept. Permisul de funcționare provizoriu emis de Ministerul Sănătății și cererile (inclusiv Feride Genç (nr. 34327/06) pentru revizuire judiciară La 22 decembrie 2000, Ministerul Sănătății a adoptat o decizie de autorizare a continuării utilizării procesului de cyanidare la mine pentru o perioadă experimentală de un an. Compania a fost notificată de această autorizație de către guvernatorul provincial Izmir la 24 ianuarie 2001. La 2 februarie 2001 a fost înființat un comitet de supraveghere și audit la biroul guvernatorului provincial Izmir. Compania a început operațiunile minere la 13 aprilie 2001. La 12 februarie 2004, Ministerul Mediului și Pădurilor a prelungit permisul privind „unitatea de prelucrare chimică și iazul de deșeuri” pentru o perioadă de trei ani. Într-o hotărâre din 27 mai 2004, a treia divizie a Curții administrative de la Izmir a anulat permisul provizoriu emis la 22 decembrie 2000 de Ministerul Sănătății, în special, a considerat că riscurile evidențiate în hotărârea din 15 octombrie 1997 au fost, printre altele, , legată de utilizarea cianurăi de sodiu în mina de aur în cauză și de condițiile climatice și caracteristicile regiunii, situate într-o zonă de cutremur, susținând că aceste riscuri și amenințări nu pot fi eliminate prin măsuri suplimentare care au continuat să se bazeze pe același proces de lichidare. De asemenea, Comisia a concluzionat că eliberarea permisului în cauză este incompatibilă cu principiul statului de drept, întrucât această decizie administrativă a fost în realitate menită să modifice o decizie judiciară care a devenit finală. La 2 februarie 2005, Curtea Administrativă Supremă a susținut hotărârea din 27 mai 2004 și cererea de rectificare a Ministerului Sănătății a fost respinsă la 3 aprilie 2006. Decizia Consiliului de Miniștri și cererile (inclusiv Mustafa Demirgan (nr. 45165/06) de revizuire judiciară La 29 martie 2002, Consiliul de Miniștri a adoptat o „decizie de principiu” care afirmă că mina de aur situată în vecinătatea Ovacık și Çamköy, din districtul Bergama (Izmir) și care aparține companiei Normandia Madencilik A.Ș., ar putea continua activitatea ei.Decizia nu a fost făcută publică. La 30 iulie 2002, a opta divizie a Curții Supreme de Administrație a declarat inadmisibilă o cerere de reexaminare judiciară încheiată de Asociația Barului İzmir care solicită anularea hotărârii Consiliului de Miniștri din 29 martie 2002 pe motiv de neregularitate procedurală. La 7 martie 2004, Curtea Supremă de Administrație, care a stat ca instanță deplină, a anulat hotărârea din 30 iulie 2002. În special, a susținut că decizia Consiliului de Miniștri nu a fost publicată în Jurnalul Oficial și nu a fost făcută public, deși este clar că reluarea activităților minei de aur s-a bazat pe aceasta. Curtea Supremă Administrativă a susținut că, având în vedere incapacitatea recurentei de a obține o copie a deciziei contestate, instanța ar trebui să fi obținut una dintre propunerile sale în vederea asigurării exercitării efective a recursului judiciar. La 23 iunie 2004, a șasea divizie a Curții Supreme de Administrație a ordonat o ședere a executării hotărârii Consiliului de Miniștri. Primul Minister a apelat la șederea hotărârii de execuție, însă, la 7 octombrie 2004, Curtea Supremă de Administrație, care a susținut integral șederea hotărârii din 23 iunie 2004. La 27 august 2004, Ministerul Mediului și pădurilor („Ministrul”) a trimis companiei o scrisoare, informand-o de avizul său favorabil cu privire la raportul final al impactului asupra mediului pe care l-a prezentat compania. În urma, la 29 septembrie 2004, societatea și-a prezentat Ministerului planurile de dezvoltare pentru aprobarea lor. La 30 septembrie 2004, Ministerul a consultat alte autorități relevante cu privire la planurile de dezvoltare. La 30 noiembrie 2004, a fost adoptată o acțiune împotriva deciziei Ministerului, prin care a fost emis un aviz favorabil cu privire la raportul de impact asupra mediului prezentat de societate. La 14 martie 2005, Curtea Administrativă Regională de Izmir a eliberat o măsură intermediară și a ordonat șederea executării hotărârii depuse de Minister. La 14 aprilie 2005, Curtea Administrativă Regională de Izmir a hotărât să anuleze șederea executării. La 20 mai 2005, biroul guvernatorului de Izmir a acordat societății autorizațiile necesare și mina de aur a început să opereze la aceeași dată. La 29 martie 2006, a șasea și opt diviziuni ale Curții Supreme de Administrație, ședința în calitate de ședință comună, a anulat decizia Consiliului de Miniștri. La 21 februarie 2008, la apelul Primului Minister, Curtea Supremă de Administrație, ședința în calitate de instanță deplină, a susținut decizia din 29 martie 2006. În 2004, unii dintre rezidenții Bergama, inclusiv Mustafa Demirgan, au aplicat, de asemenea, biroul procurorului public Ankara împotriva prim-ministrului și a altor membri ai Parlamentului pentru neexecutarea deciziilor instanțelor administrative. Reclamanții au invocat arbitrația și încălcările profesionale prevăzute în art. 228 și 240 din Codul Penal, apoi în vigoare. La 30 septembrie 2004, procurorul public a dat o decizie de neprocedură. Reclamanții au apelat împotriva hotărârii de neprocedură. La 2 februarie 2005, Curtea Sincan Asize a respins cererea de recurs. Legea și practicile interne relevante Legea și practicile interne relevante în vigoare la momentul material se găsesc în Tașkın și alții Tașkın și alții c. Turcia, nr. 46117/99, 10 noiembrie 2004 COMPLAINTS În baza articolului 6 § 1 din Convenție, reclamanții susțin că refuzul autorităților de a se conforma deciziilor instanțelor administrative a încălcat dreptul lor la protecție judiciară efectivă în determinarea drepturilor lor civile. Acestea susțin, de asemenea, că atât decizia autorităților naționale de a emite un permis de utilizare a unui proces de cyanidare într-o mină de aur, cât și procesul de luare a deciziilor aferent au dus la o încălcare a drepturilor lor garantate de articolele 2 și 8 din convenție. În cele din urmă, în temeiul articolului 13 din Convenție, reclamanții se plâng de lipsa unui remediu intern eficace prin care reclamațiile lor menționate mai sus ar putea fi remediate. o reclamanții au dreptul de a se aplica Comisiei de Compensare instituite prin Legea nr. 6384 care prevede un remediu pentru neexecutarea hotărârilor interne ale instanței? Autoritățile naționale au respectat deciziile administrative ale instanței care au anulat licențele pentru exploatarea minei aurului, în conformitate cu cerințele articolului 6 § 1 din Convenție? În acest sens, se solicită Guvernului să informeze Curtea cu privire la statutul recent al diferitelor proceduri care erau pendenti în momentul depunerii cererilor. Având în vedere jurisprudența Curții (a se vedea, în special Tașkın și alții c. Turcia, nr. 46117/99, 10 noiembrie 2004; și Öçkan și alții c. Turcia, nr. 46771/99, 28 martie 2006), autoritățile naționale au luat măsurile necesare pentru a asigura protecția efectivă a dreptului reclamantului de a respecta viața privată și de familie garantată de art. 8 din convenție? Apendicele cerere nr. Lodged on Solicitant Data nașterii Loc de reședință Reprezentat de 34327/06 28/07/2006 Feride GENÇ Bergama Senih ÖZAY 45165/06 19/10/2006 Mustafa DEMİRGAN 28/07/1953 Bergama Birsel LEMKE 07/07/1950 Balıkesir Mehmet AYMAN 10/05/1966 Bergama Osman ALTIPARMAK 20/08/1961 Bergama Yılmaz ACAR 13/01/1976 Bergama Yașar KARAAδAÇ 01/05/1956 Bergama Halit YILMAZ 20/09/1935 Bergama Tarkan GÜRBÜZ 02/02/1975 Bergama Nurittin ÜNAL 20/10/1959 Bergama Ömer TURAN 03/10/1968 Bergama Mustafa DÖGER 04/08/1948 Bergama Senih ÖZAY
Communicated on 5 September 2014
Applications nos 34327/06 and 45165/06
Feride GENÇ against Turkey
and Mustafa DEMİRGAN and others against Turkey
lodged on 28 July 2006 and 19 October 2006 respectively
The applicants, Feride Genç and Mustafa Demirgan are Turkish nationals, who were born in 1971 and 1953 respectively. Before the Court, the applicants are represented by Mr. Senih Özay, a lawyer practicing in İzmir.
The cases concern the granting of permits to operate a gold mine in Ovacık, in the district of Bergama (İzmir). The applicants live in Bergama and the surrounding villages.
The applicants alleged that, as a result of the Ovacık gold mine’s development and operation, they had suffered and continued to suffer the effects of environmental damage.
A.
The process of issuing the permits and the environmental impact assessment procedure
On 16 August 1989 the public limited company E.M. Eurogold Madencilik
(“the company”), subsequently renamed Normandy Madencilik
A.Ș., received authorisation to begin prospecting for gold.
On 4 July and 12 August 1991 the Directorate of Mines at the Ministry of Mines and the Ministry for Forests issued the two required permits to the company.
On 14 January 1992 the İzmir Directorate of Public Works sent a letter to the Ministry of the Environment requesting its opinion on the Ovacık gold mine.
On 12 February 1992 the Ministry of Energy and Natural Resources issued the company with an operating permit for the Ovacık gold mine. This permit was valid for ten years and authorised the use of cyanide leaching in the gold extraction process.
In accordance with section 10 of the Environment Act (Law no.
2872), the procedure for an environmental impact report was launched on the Ministry of the Environment’s initiative.
On 26 October 1992 a public meeting was held as part of the preparations for the impact report. During that meeting, the public criticised,
inter alia
, the tree felling and the use of explosives and sodium cyanide; they also expressed their concerns about the seepage of waste into underground water supplies.
After twenty-seven months of preparation, the impact report was submitted to the Ministry of the Environment. On 19 October 1994, basing its decision largely on the conclusions of that report, the Ministry decided to issue an operating permit for the Ovacık gold mine.
B.
The application of some of the residents of Bergama and the neighbouring villages for judicial review of the Ministry of the Environment’s decision of 19 October 1994 to issue a permit
On 8 November 1994 some of the residents of Bergama and the neighbouring villages applied to the İzmir Administrative Court requesting judicial review of the Ministry of the Environment’s decision to issue a permit. They based their arguments,
inter alia
, on the dangers inherent in the company’s use of cyanide to extract the gold, and especially the risks of contamination of the groundwater and destruction of the local flora and fauna. They also criticised the risk posed to human health and safety by that extraction method.
On 2 July 1996 the Administrative Court dismissed the request. It held that the gold mine fulfilled the criteria set out in the environmental impact report and that the decision in issue had been adopted in accordance with the authorisation procedure for environmentally sensitive projects.
On 25 April 1997, with a view to protecting public order and preventing disturbances and in view of the numerous protests which had followed the delivery of the Administrative Court’s judgment, the İzmir provincial governor ordered that the mine’s operation be suspended for one month.
On 13 May 1997 the Supreme Administrative Court, overturned the lower court’s judgment
On 15 October 1997, in compliance with the Supreme Administrative Court’s judgment, the Administrative Court annulled the Ministry of the Environment’s decision to issue a permit.
On 1 April 1998 the Supreme Administrative Court upheld the Administrative Court’s judgment.
C.
Enforcement of the Supreme Administrative Court’s judgment of 13 May 1997
By virtue of section 52(4) of Law no. 2577 on administrative procedure (“Law no. 2577”), the Supreme Administrative Court’s judgment of 13 May 1997 entailed
ipso facto
a stay of execution of the Ministry of the Environment’s decision to issue a permit.
In a letter of 26 June 1997, the İzmir Bar Association asked the İzmir provincial governor’s office to ensure that the Supreme Administrative Court’s judgment was enforced and, accordingly, to order that all operations be halted at the mine.
On 27 June 1997 the İzmir provincial governor’s office replied that there had been no final judgment and that the Ministry of Energy and Natural Resources had expressed its support for the continuing operation of the mine.
On 20 October 1997 the Ministry of the Environment was served with the Supreme Administrative Court’s judgment. On 23 October 1997 the Ministry invited the relevant authorities to reconsider the conditions attached to the operating permits in issue in view of the Supreme Administrative Court’s judgment.
On 27 February 1998 the İzmir provisional governor’s office ordered that the mine be closed. According to the documents submitted by the applicants, it is not clear whether the mine had stopped operating in compliance with the administrative courts decisions.
D.
Other developments
On 12 October 1998, 28 January 1999 and 3 March 1999, the company contacted various ministries in order to obtain a permit. Specifically, it claimed to have taken additional measures to ensure better safety in the gold mine’s operation and referred,
inter alia
, to a risk assessment report on this question drawn up by the British company Golder Associates Ltd.
The then Prime Minister intervened directly with regard to the company’s request. On an application from him, the Supreme Administrative Court, in an advisory opinion of 5 December 1999, ruled that its judgment of 13 May 1997 could not be interpreted as an absolute prohibition on the use of cyanide in gold mining operations and that there were grounds for taking specific circumstances into consideration.
In a separate development, the Prime Minister instructed the Turkish Institute of Scientific and Technical Research (“TÜBİTAK”) in March 1999 to prepare a report assessing the potential impact of cyanide use in the gold-mining operations.
In October 1999 TÜBİTAK’s report was submitted. It had been prepared by ten scientists who were experts in environmental issues, environmental law, chemistry, hydrogeology, geology, engineering geology and seismology.
The report concluded that the risks to human life and the environment set out in the Supreme Administrative Court’s judgment had been completely removed or reduced to a level within the acceptable limits, given that the mine was to use environmentally friendly advanced technology based on the “zero discharge” principle and that the risk of adverse impact on the ecosystem was, according to scientific criteria, much lower than the maximum acceptable level.
1.
Opinions of the Prime Minister and the Ministry of the Environment and the applications (including Mustafa Demirgan (no. 45165/06) for judicial review
On 5 January 2000 the Prime Minister submitted the TÜBİTAK report to the Ministry of the Environment, requesting its opinion on the operation of the gold mine in question.
On 31 January 2000 the Ministry indicated its approval of the mine’s activities, in the light of the report’s conclusions.
On 5 April 2000 the Prime Minister’s Office drew up a report on the operation of the mine. The report concluded that, having regard to the additional measures taken by the company, the conclusions of the TÜBİTAK report, the Ministry of the Environment’s favourable opinion and the opinion of the President’s Administration, which had emphasised the economic importance of an investment of this type, the operation of the mine could be authorised.
On 1 June 2001 the First Division of the İzmir Administrative Court gave judgment following an application for judicial review, brought by eighteen residents of Bergama including Mustafa Demirgan, with regard to the report issued by the Prime Minister’s Office on 5 April 2000. The Division decided to annul the report, which, in its opinion, constituted an enforceable administrative decision giving rise to the issuing of the requested permits. It held that, notwithstanding the measures taken by the company, it had been found in judicial decisions which had become final that the “risk and threat” in question resulted from the use of sodium cyanide in the gold mine concerned and that it was impossible to conclude that those risks could be avoided by implementing new measures. Equally, it had been established that the risk connected with the accumulation of heavy elements or cyanide could persist for twenty to fifty years and was likely to infringe the right of the area’s inhabitants to a healthy environment. Accordingly, it was appropriate to conclude that the decision in issue could circumvent a final judicial decision and was incompatible with the principle of the rule of law.
2.
The provisional operating permit issued by the Ministry of Health and the applications (including Feride Genç (no. 34327/06)) for judicial review
On 22 December 2000 the Ministry of Health adopted a decision authorising continued use of the cyanidation process at the mine for an experimental one-year period. The company was notified of this authorisation by the İzmir provincial governor’s office on 24 January 2001.
On 2 February 2001 a supervisory and audit committee was set up at the İzmir provincial governor’s office. The company began mining operations on 13 April 2001.
On 12 February 2004 the Ministry of the Environment and Forests extended the permit concerning “the chemical processing unit and waste pond” for a period of three years.
In a judgment of 27 May 2004, the Third Division of the İzmir Administrative Court set aside the provisional permit issued by the Ministry of Health on 22 December 2000. In particular, it considered that the risks highlighted in the judgment of 15 October 1997 were,
inter alia
, linked to the use of sodium cyanide in the gold mine concerned and to the climatic conditions and features of the region, which was situated in an earthquake zone. It held that those risks and threats could not be eliminated by supplementary measures which continued to be based on the same leaching process. It also concluded that the issuing of the permit in issue was incompatible with the principle of the rule of law, in that that administrative decision was in reality intended to amend a judicial decision that had become final.
On 2 February 2005 the Supreme Administrative Court upheld the judgment of 27 May 2004 and the rectification request of the Ministry of Health was dismissed on 3 April 2006.
3.
The Council of Ministers’ decision and the applications (including Mustafa Demirgan (no. 45165/06) for judicial review
On 29 March 2002 the Council of Ministers adopted a “decision of principle” stating that the gold mine situated in the vicinity of Ovacık and Çamköy, in the district of Bergama (İzmir) and belonging to the company Normandy Madencilik A.Ș., could continue its activities. The decision was not made public.
On 30 July 2002 the Eighth Division of the Supreme Administrative Court declared inadmissible an application for judicial review brought by the İzmir Bar Association seeking annulment of the Council of Ministers’ decision of 29 March 2002 on the ground of procedural irregularity.
On 7 March 2004 the Supreme Administrative Court, sitting as a full court, set aside the judgment of 30 July 2002. In particular, it held that the Council of Ministers’ decision had not been published in the Official Gazette and had not been made public, although it was clear that the resumption of the gold mine’s activities had been based on it. The Supreme Administrative Court held that, in view of the appellant’s inability to obtain a copy of the disputed decision, the court ought to have obtained one of its own motion with a view to ensuring effective exercise of the judicial appeal.
On 23 June 2004 the Sixth Division of the Supreme Administrative Court ordered a stay of execution of the Council of Ministers’ decision. The Prime Ministry appealed the stay of execution decision, however on 7 October 2004 the Supreme Administrative Court, sitting as a full upheld the stay of decision dated 23 June 2004.
On 27 August 2004 the Ministry of the Environment and Forests (“the Ministry”) sent a letter to the company, informing it of its favourable opinion on the final environmental impact report that the company had submitted.
Subsequently, on 29 September 2004 the company submitted its development plans to the Ministry for their approval.
On 30 September 2004 the Ministry consulted other relevant authorities about the development plans.
On 30 November 2004 an action was brought against the decision of the Ministry, by which a favourable opinion was issued on the environmental impact report submitted by the company.
On 14 March 2005 the İzmir Administrative Court issued an interim measure and ordered the stay of the enforcement of the decision delivered by the Ministry.
On 14 April 2005 the İzmir Regional Administrative Court decided to set aside the stay of enforcement.
On 20 May 2005 the İzmir Governor’s office granted the necessary permits to the company and the goldmine started operating on the same date.
On 29 March 2006, the Sixth and Eight Divisions of the Supreme Administrative Court, sitting as a joint chamber annulled the Council of Ministers’ decision. On 21 February 2008, upon the appeal of the Prime Ministry, the Supreme Administrative Court, sitting as a full court upheld the decision of 29 March 2006.
4.
Criminal complaints against the relevant authorities
In 2004, some of the residents of Bergama including Mustafa Demirgan also applied to the Ankara public prosecutor’s office against the prime minister and some other members of the Parliament for non-enforcement of the administrative courts’ decisions.
The complainants were invoking arbitrariness and professional misconduct stipulated under Articles 228 and 240 of the Criminal Code then in force respectively.
On 30 September 2004 the public prosecutor gave a non-prosecution decision. The complainants appealed against the non-prosecution decision. On 2 February 2005 the Sincan Assize Court dismissed the appeal request.
E.
Relevant domestic law and practice
The relevant domestic law and practice in force at the material time can be found in
Tașkın and Others
(
Tașkın and Others v. Turkey,
no. 46117/99, 10 November 2004
).
Relying on Article 6 § 1 of the Convention, the applicants allege that the authorities’ refusal to comply with the administrative courts’ decisions infringed their right to effective judicial protection in the determination of their civil rights.
They further allege that both the national authorities’ decision to issue a permit to use a cyanidation process in a goldmine and the related decision-making process gave rise to a violation of their rights guaranteed by Articles 2 and 8 of the Convention. Finally, under Article 13 of the Convention, the applicants complain about the lack of an effective domestic remedy whereby their above-mentioned complaints could be redressed.
1.
Have the applicants exhausted all effective domestic remedies, as required by Article 35 § 1 of the Convention? In particular, d
o the applicants have the right to apply to the Compensation Commission established by Law no. 6384 which provides a remedy for non-enforcement of the domestic court decisions?
2.
Did the national authorities comply with the administrative court decisions that cancelled the licences to operate the gold mine, in accordance with the requirements of Article 6 § 1 of the Convention?
In this regard, the Government are requested to inform the Court about the recent status of the various proceedings which were pending at the time when the applications were lodged.
3.
In the light of the case-law of the Court (see, in particular
Tașkın and Others v. Turkey,
no. 46117/99, 10 November 2004; and
Öçkan and Others v.
Turkey,
no. 46771/99, 28 March 2006), did the national authorities take the necessary measures to ensure the effective protection of the right of the applicants to respect for private and family life guaranteed by Article 8 of the Convention?
Appendix
No
Application No
Lodged on
Applicant
Date of birth
Place of residence
Represented by
34327/06
28/07/2006
Feride GENÇ
Bergama
Senih ÖZAY
45165/06
19/10/2006
Mustafa DEMİRGAN
28/07/1953
Bergama
Birsel LEMKE
07/07/1950
Balıkesir
Mehmet AYMAN
10/05/1966
Bergama
Osman ALTIPARMAK
20/08/1961
Bergama
Yılmaz ACAR
13/01/1976
Bergama
Yașar KARAAĞAÇ
01/05/1956
Bergama
Halit YILMAZ
20/09/1935
Bergama
Tarkan GÜRBÜZ
02/02/1975
Bergama
Nurittin ÜNAL
20/10/1959
Bergama
Ömer TURAN
03/10/1968
Bergama
Mustafa DÖGER
04/08/1948
Bergama
Senih ÖZAY