NEAGU c. ROUMANIE

NEAGU c. ROUMANIE (CtEDO, 2014)

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere n 11406/11 Antohe NEAGU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află la 9 septembrie 2014 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Dragoljub Popović, Luis López Guerra, Johannes Silvis, Valeriu Gritco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 17 ianuarie 2011, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentului, dl Antohe Neagu, este un resortisant român născut în 1955 și deținut la spitalul-închisoare din București-Jilava. Începând cu 30 ianuarie 2001, reclamantul a executat o pedeapsă de douăzeci și doi de ani de închisoare pentru crimă agravată. Potrivit dosarului medical întocmit în timpul încarcerării sale, reclamantul a intrat în închisoare cu o stare de sănătate fizică. Tabloul său medical este astăzi următorul: : cardiopatie ischemică cronică, polidiscopatie vertebrală, hernie discală, bronhopneumopatie obstructivă cronică, scolioză dorsolombară dreaptă, chist latero cervicală dreaptă, parodontită, focare dentare infecțioase, multiple dinți lipsă și arteriopatie a membrelor pelvine sub observație. La 17 mai 2006, s-a stabilit că reclamantul suferea de o discopatie lombară, i s-a prescris un tratament medicamentos. În septembrie 2006, reclamantul a suferit un infarct. A fost internat la spitalul civil din Constanța și s-a recuperat în urma unui tratament. La 4 decembrie 2008, ca urmare a unui examen neurologic și a unui RMN (imagine prin rezonanță magnetică), s-a stabilit că reclamantul suferea de o hernie discală medielaterală dreaptă L4-L5 și i s-a recomandat o intervenție chirurgicală. În 2007 și 2008, reclamantul sesizează instanțele interne cu privire la cererile de suspendare a executării pedepsei din motive medicale. Cererea sa a fost respinsă pe motiv că, potrivit rapoartelor de expertiză medico-legale realizate în cadrul acestor proceduri, afecțiunile sale puteau fi tratate în rețeaua penitenciară. Reclamantul nu a formulat recurs în recurs în aceste proceduri. Procedura de suspendare a executării pedepsei inițiate în 2009 10. În 2009, reclamantul sesizează tribunalul județesc din Vrancea ( O expertiză criminalistică realizată la 2 februarie 2009 la cererea tribunalului departamental a arătat că reclamantul prezenta următoarele afecțiuni: : cardiopatie ischemică cronică, polidiscuție vertebrală, bronhopneumopatie obstructivă cronică, scolioză dorsală dreaptă, chist laceral drept, parodontită, focare dentare infecțioase, multiple absențe ale dinților, arteriopatie pelvină ca observație. Comisia medicală care l-a examinat pe solicitant a indicat că hernia discală din 2008 necesita o intervenție neurochirurgică, care urma să fie efectuată într-un spital din cadrul Ministerului Sănătății, ținând cont în special de afecțiunile sale cardiovasculare. De asemenea, Comisia a recomandat încetarea executării pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de aproximativ două luni, astfel încât acesta să poată beneficia de tratamentul medical recomandat 12. La cererea expresă a tribunalului departamental, comisia de judecată a indicat că starea de sănătate a reclamantului nu era incompatibilă cu detenția, ci doar intervenția chirurgicală care trebuia efectuată într-un spital al Ministerului Sănătății. 13. S-a efectuat o anchetă socială la domiciliul reclamantului, din care reiese că: casa condamnatului [reclamantului] prezenta condiții de igienă precare, că era abandonată și că avea nevoie de lucrări de întreținere și de curățare pe care reclamantul, având în vedere starea sa de sănătate, nu ar fi în măsură să le asigure. 14. printr-o hotărâre din 11 noiembrie 2009, tribunalul departamental a respins acțiunea reclamantului. În motivele sale, el a menționat că reclamantul suferea, într-adevăr, de boli grave care necesitau o intervenție chirurgicală într-un spital din cadrul Ministerului Sănătății, dar că, în conformitate cu art. 453 alineatul (1) litera (a) din Codul de procedură penală, în cazul în care tratamentul necesar pentru persoana condamnată poate fi efectuat sub supraveghere permanentă, nicio cerere de încetare a executării pedepsei nu putea fi acceptată. Cu toate acestea, în speță, a reieșit că durata estimată a tratamentului era de aproximativ două luni, iar administrarea închisorii în care reclamantul era deținut fusese în măsură să își asigure transferul și supravegherea într-un spital din cadrul Ministerului Sănătății pentru realizarea intervenției neurochirurgicale. În cele din urmă, tribunalul a acoperit condițiile de viață precare existente la domiciliul reclamantului și a considerat că acesta nu putea beneficia în libertate de condiții optime pentru realizarea tratamentului. 15. La recursul în recurs al reclamantului, printr-o hotărâre definitivă din 8 februarie 2010, instana de apel a Galaþiului ( Õ tribunalul de apel La 19 martie 2010, reclamantul a indicat în fișa sa medicală, pe care o indică, că a fost de acord să fie operat. 17. Ulterior a fost transferat la Spitalul-închisoare din București-Rahova unde trebuia să fie pregătit pentru transferul său la spitalul public din Bagdasar și pentru intervenția chirurgicală. 18. În fișa medicală a reclamantului, la 26 martie 2010, s-a observat că .. ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Versiunea părților diferă în această privință. Potrivit guvernului, la 26 martie 2010, reclamantul a exprimat refuzul de a fi supus oricărui act medical, refuzând în același timp să semneze propriul refuz. Acesta ar fi motivul pentru care cei trei medici prezenți au purtat aceste mențiuni pe fișa medicală a persoanei respective 20. Potrivit reclamantului, la 26 martie 2010, medicii i-au cerut să semneze un refuz de a se supune intervenției chirurgicale. Reclamantul a indicat că mai târziu nu a fost de acord cu această cerere și că acesta este motivul pentru care a refuzat să semneze fișa medicală. 21. La 30 martie 2010, reclamantul a renunțat la cererea sa la spitalul-închisoare din București-Rahova și s-a întors la locul său de detenție. Procedura de suspendare a executării pedepsei inițiate în 2010 22. Reclamantul sesizează din nou instanța de departament cu privire la o acțiune în vederea întreruperii executării pedepsei sale din motive medicale, susținând că bolile sale nu puteau fi tratate în rețea și că, după ce a fost eliberat, acesta ar putea fi operat într-un spital al Ministerului Sănătății. 23. S-a întocmit un raport de expertiză medico-legală, care a fost la fel ca în raportul de expertiză din februarie 2009 (punctul 11 de mai sus). Închisoarea Focșani, unde reclamantul era deținut, a trimis la dosar o notă de confirmare a faptului că era în măsură să asigure transferul reclamantului la .. spital-închisoare din București-Rahova pentru a pregăti transferul său către spitalul Ministerului Sănătății. 25. Prin hotărârea din 26 mai 2010, tribunalul departamental a respins cererea reclamantului. El a menționat că persoana respectivă suferea de boli grave și că avea nevoie de o intervenție neurochirurgică. El a considerat că acest tratament putea fi asigurat prin transferul reclamantului sub escortă într-un spital aparținând Ministerului Sănătății. Tribunalul departamental a indicat reclamantului că, pentru a solicita asistența medicală de care avea nevoie, trebuia să urmeze căile de atac specifice prevăzute de standardele juridice speciale menționate în hotărârea sa, și anume Legea nr. 275/2006 privind drepturile deținuților și Regulamentul de punere în aplicare al acestuia. 26. Reclamantul a formulat o putere de recurs împotriva acestei hotărâri la tribunal și a solicitat eliberarea sa. 27. În perioada 26-30 martie 2010, reclamantul fusese deja internat la spitalul-închisoare din București-Rahova în vederea pregătirii pentru intervenția neurochirurgică, dar nu a acceptat orice examinare medicală necesară pentru a efectua transferul la spitalul civil. Ea a adăugat că ea a fost în măsură să asigure, prin intermediul spitalului-închisoare din București-Rahova, transferul de la Reclamantul a răspuns că nu a refuzat să efectueze investigațiile, dar că nu a fost internat la spital pe motiv că a suferit de mai multe boli ale inimii și că, în spital-închisoare, nu a existat nici un serviciu cardiolog. El a solicitat să fie operat cât mai repede posibil. 29. La 29 septembrie 2010, Spitalul-închisoare din București-Rahova și-a confirmat capacitatea de a asigura transferul de la mai bine într-un spital civil pentru a fi operat. 30. Prin hotărârea definitivă din 6 octombrie 2010, instanța de apel a respins acțiunea reclamantului. În motivele sale, instanța de apel a luat notă de posibilitatea de a administra .d . să asigure transferul sub escortă al reclamantului într-un spital civil pentru efectuarea intervenției neurochirurgicale și a demersurilor deja întreprinse în acest sens în martie 2010, rămân nesupuse ca urmare a refuzului reclamantului. Tratamentul medical acordat reclamantului În perioada 2010 - 2012 31. Din mai până în iulie 2010, reclamantul a fost examinat lunar de medici și a primit un tratament cu medicamente. 32. La 20 septembrie 2010, reclamantul a refuzat să fie internat în spitalul din Poarta Albă. 33. La 18 octombrie 2010, reclamantul a refuzat să fie internat la spitalul-închisoare din București-Rahova pentru pregătirea intervenției. 34. La 4 aprilie 2011, reclamantul a refuzat să fie spitalizat înainte de luna mai la spitalul-închisoare din București-Jilava, unde starea sa trebuia evaluată. 35. La 16 mai 2011, reclamantul, în timp ce continua tratamentul cu medicamente pentru problemele sale cardiace, a refuzat tratamentul injectabil indicat pentru afecțiunile sale neurologice. Un proces-verbal a fost întocmit pentru a constata acest refuz și la .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 30 august 2012, reclamantul a indicat că a refuzat spitalizarea la spitalul București-Rahova pentru o evaluare neurologică atâta timp cât nu i s-a eliberat un carnet de muncă. 37. În perioada 22-26 octombrie 2012, reclamantul a fost internat în spitalul din București-Rahova. În urma unui examen medical, s-a constatat că sindromul lombar era stabil și i s-a recomandat să continue tratamentul cu medicamente și să efectueze, dacă este cazul, o reevaluare neurochirurgică. 38. În decembrie 2012, reclamantului i s-a recomandat spitalizarea la închisoarea din București-Jilava pentru reevaluare medicală, dar acesta a refuzat și a înscris fișa în acest sens. 39. Toate refuzurile menționate mai sus sunt menționate în fișa medicală a reclamantului. 40. Pe parcursul anului 2012, reclamantul a urmat un tratament medicamentos pentru bolile sale, care a fost modificat în funcție de nevoile sale în urma vizitelor medicale efectuate la fiecare două sau trei luni. Din ianuarie 2013 până în martie 2014 41. La 28 ianuarie 2013, reclamantul a fost supus unui examen cardiologic și i s-a prescris un tratament medicamentos. La 2 august 2013, reclamantul a fost dus la un spital public din Ploiești, unde a fost supus unui examen neurochirurgical pentru reevaluarea stării sale. I s-a recomandat un RMN și i s-a prescris un tratament medicamentos. La 27 septembrie 2013, reclamantul a fost prezentat pentru examinare neurologică la spitalul public din Târgoviște pentru a obține o ordonanță specifică pentru efectuarea IRM. Cu toate acestea, medicul care a examinat reclamantul a recomandat doar spitalizarea sa într-un spital-închisoare. 44. În perioada 22-25 octombrie 2013, reclamantul a fost internat în spitalul-închisoare din București-Jilava pentru a realiza o expertiză medicală. 45. În perioada 8-22 noiembrie 2013, a fost internat în spitalul-închisoare din București-Rahova. În această perioadă a fost transferat într-o unitate medicală privată pentru realizarea IRM. 46. La 2 decembrie 2013, reclamantul a fost supus unui examen neurologic la spitalul militar din Focșani. Pe baza rezultatelor examinărilor efectuate, medicul a recomandat reclamantului un examen neurochirurgical. 47. Începând cu 13 decembrie 2013, reclamantul a refuzat să urmeze tratamentul pentru bolile sale de inimă, ceea ce a avut ca efect modificarea tensiunii arteriale și a episoadelor de epistaxis spontane. Reclamantul a susținut refuzul său de a lua medicamente prin faptul că acestea nu i-au făcut nici un bine. Având în vedere aceste modificări ale stării de sănătate a reclamantului, medicul închisorii unde era ținut i-a cerut să obțină o evaluare cardiologică înainte de reevaluarea neurochirurgiei. 48. În perioada 21-28 martie 2014, reclamantul a fost internat în spitalul de cardiologie din București-Jilava, unde a primit tratamentul medical necesar. Medicii au reinițiat recomandarea de a supune persoana la o reevaluare neurochirurgică, fără a specifica cu caracter de urgență particular. Dreptul și practica internă relevante 49. Articolele relevante din Codul de procedură penală în vigoare la momentul faptei se citeau astfel art. 453 La executarea pedepsei cu închisoarea sau cu închisoarea pe viață poate fi suspendată în următoarele cazuri: în cazul în care se constată, pe baza unei expertize medicale, că condamnatul suferă de o boală care îl plasează în închisoare și că Tribunalul consideră că suspendarea executării pedepsei și eliberarea nu constituie un pericol concret pentru ordinea publică. În acest caz, executarea pedepsei se suspendă până când condamnatul se află în situația de a putea executa pedeapsa. Cererea de suspendare a pedepsei nu poate fi acceptată atunci când se constată că tratamentul necesar persoanei condamnate poate fi efectuat sub supraveghere permanentă, (...) Cererea de suspendare a executării pedepsei cu închisoarea sau a pedepsei cu închisoarea pe viață poate fi formulată de procurorul [sau] condamnatul (...) art. 455 L a executării pedepsei cu închisoarea pe viață sau a pedepsei cu închisoarea pe viață poate fi întreruptă în cazurile și condițiile prevăzute la art. 453 (...) 50. Guvernul a depus la dosar două exemple de jurisprudență internă pentru a ilustra faptul că decizia de a întrerupe executarea executării unei pedepse din motive medicale, în cazul în care tratamentul recomandat nu poate avea loc în rețeaua penitenciară, este o chestiune de fapt abordată de la caz la caz, în conformitate cu informațiile furnizate de autoritățile penitenciare (de asemenea, într-o hotărâre definitivă din 3 noiembrie 2009 a instanței de apel din București și o hotărâre definitivă din 3 decembrie 2009 a instanței judecătorești din Iași). Dispozițiile interne relevante ale Legii nr. 275, care a intrat în vigoare la 20 octombrie 2006 (precum Legea nr. 275/2006, privind drepturile persoanelor deținute, inclusiv dreptul la tratament medical și căile de atac deschise deținuților pentru apărarea acestor drepturi, sunt descrise în cauzele Petrea c. România 4792/03, § 22 și 23, 29 aprilie 2008) și Iacov Stanciu c. România 35972/05, § 115 și 116, 24 iulie 2012). 52. În conformitate cu art. 13 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacienților, în vigoare începând cu 28 februarie 2003, persoana bolnavă are dreptul de a refuza tratamentul sau intervenția medicală care îi sunt oferite. GRIEF 53. Invocând articolele 3 și 6 din Convenție, reclamantul se plânge că, în ciuda consultanței medicale care indică de mai mulți ani necesitatea unei intervenții neurochirurgicale, autoritățile penitenciare nu au făcut ceea ce era necesar pentru a asigura realizarea acesteia. Reclamantul se plânge de faptul că autoritățile naționale nu au făcut demersurile necesare pentru a asigura realizarea operațiunii neurochirurgicale recomandate de medici. Curtea consideră că este necesar să se examineze acest aspect numai din perspectiva articolului 3 din Convenție, care se citește astfel Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Argumentele părților 55. Guvernul expune că autoritățile naționale au asigurat reclamantului o supraveghere medicală constantă pentru toate bolile sale și i-au furnizat tratamentul medical prescris de medici. El susține că autoritățile medicale nu au indicat faptul că intervenția neurochirurgică recomandată reclamantului are un caracter de urgență și explică faptul că intervenția neurochirurgică nu poate fi efectuată fără a se ține seama de bolile cardiace ale reclamantului. 56. Guvernul intenționează să sublinieze comportamentul recalcitrant al reclamantului, care a refuzat în repetate rânduri să se supună procedurilor necesare pentru realizarea intervenției neurochirurgicale. Acesta precizează procedura conform căreia trebuie să se transfere de la un deținut la un spital din cadrul Ministerului Sănătății : Pregătirea intervenției este asigurată în spitalul-închisoare din București-Rahova, de unde este extrasă apoi pentru operațiunea propriu-zisă; după aceea, Spitalul-închisoare din București-Rahova asigură supravegherea post-operatorie, precum și Kinesioterapie. Acesta indică totuși că, în conformitate cu legea nr. 46/2003 privind drepturile pacienților, o persoană deținută nu poate fi transferată într-un spital în vederea unei intervenții fără acordul său, acord care a lipsit exact în acest caz. 57. Guvernul adaugă în cele din urmă că reclamantul nu a folosit niciodată calea de drept care i-a fost oferită prin legea nr. 275/2006, care i-ar fi permis să solicite autorităților interne efectuarea unui tratament medical sau medical, în special a intervenției neurochirurgice în cauză. 58. Reclamantul a fost înștiințat că nu a fost operat pentru afecțiunea sa neurologică, precum și la a reieșit de competența medico-legale din 9 februarie 2009. El consideră că ar trebui să fie eliberat pentru a fi operat într-un spital de la Ministerul Sănătății, deoarece experiența a recomandat eliberarea sa pentru două luni. Potrivit reclamantului, starea sa de sănătate se deteriorează constant. Acesta indică faptul că nu a refuzat niciodată să fie executat. El susține că suferă de boli grave care nu pot fi tratate în cadrul rețelei penitenciare. În măsura în care cererea sa de eliberare se bazează pe motive medicale și nu pe motive familiale, în opinia sa, instanțele interne au luat în considerare ancheta socială efectuată la domiciliu pentru a refuza eliberarea sa. 59. El consideră că a epuizat în mod valabil căile de atac interne, prin introducerea în instanțele interne a cererilor de încetare a pedepsei din motive medicale. În cazul în care nu se poate deduce din aceasta o obligație generală de a pune prizonierul înapoi în libertate sau de a-l transfera într-un spital civil, chiar și în cazul în care există o boală deosebit de dificil de tratat ( Goginashviu c. Georgia, nr 47729/08, § 69, 4 octombrie 2011), art. 3 din convenție impune, în orice caz, statului să protejeze integritatea fizică a persoanelor private de libertate ( Sakkopoulos c. Grecia, nr. 61828/00, § 38, 15 ianuarie 2004). 61. În această privință, Curtea amintește că art. 3 din convenție impune statului să se asigure că orice prizonier este deținut în condiții care sunt compatibile cu respectarea demnității umane, că normele de punere în aplicare nu supun o dificultate sau o greutate de o intensitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și că, având în vedere cerințele practice ale detenției, sănătatea și bunăstarea prizonierului sunt asigurate în mod corespunzător, în special prin administrarea asistenței medicale necesare ( Sakhvadze c. Rusia, nr 15492/09, § 80, 10 ianuarie 2012 și Paladi c. Moldova [GC], n 39806/05, § 71, 10 martie 2009). 62. Lipsa îngrijirii medicale adecvate poate constitui, în principiu, un tratament contrar articolului 3 (Gennadiy Naumenko Ucraina); 42023/98, § 112, 10 februarie 2004).În primul rând, Curtea solicită existența unui cadru medical relevant al bolnavului și caracterul adecvat al asistenței medicale prescrise situației sale speciale (Soysal c. Turcia, n 50091/99, § 50, 3 mai 2007 și Gorodnitchev c. Rusia, nr 52058/99, § 91, 24 mai 2007). În plus, diligența și frecvența cu care se acordă asistență medicală sunt două elemente care trebuie luate în considerare pentru a măsura compatibilitatea tratamentului cu cerințele art. 3 (Cirillo c. Italia, nr 36276/10, § 37, 29 ianuarie 2013). 63. Cu toate acestea, Curtea este de părere că, de la caz la caz, eventualele deficiențe ale tratamentului medical au rămas compatibile cu respectarea demnității umane a unui deținut (Alexanian c. Rusia, nr 46468/06, § 140, 22 decembrie 2008).Aplicare în speță 64. În speță, reclamantul este deținut începând cu 30 ianuarie 2001 pentru a ispăși o pedeapsă de douăzeci și doi de ani de închisoare în urma unei condamnări penale pentru crimă agravată. 65. Curtea constată că, începând din 2006, reclamantul suferă de boli cardiace și că, în 2008, a fost pus un diagnostic de hernie discală. Pentru această ultimă boală, a fost recomandată o intervenție neurochirurgică. 66. Curtea constată cu titlu introductiv că reclamantul a solicitat în repetate rânduri suspendarea pedepsei sale din motive medicale, susținând bolile sale și necesitatea de a suferi o intervenție neurochirurgică. Cu toate acestea, medicii și judecătorii care au examinat situația sa au concluzionat în mod constant că starea sa de sănătate nu era incompatibilă cu detenția (a contrao Scoppola c. Italia (n, n 65050/09, § 52, 17 iulie 2012). 67. Curtea constată apoi că, în timpul detenției sale, reclamantul a fost urmărit în mod regulat de medici pentru diferitele sale afecțiuni și că a primit un tratament medicamentos pentru bolile sale. Reclamantul nu a declarat altfel în fața Curții absența unui tratament medicamentat. În 2008, diagnosticul de hernie discală a fost stabilit printr-o recomandare de intervenție chirurgicală fără caracter de urgență. Cu toate acestea, Curtea a indicat deja că absența unei urgențe medicale nu exclude faptul că o problemă ar putea apărea sub unghiul articolului 3 din Convenție (Andrey Gorbunov c. Rusia, n 43174/10, § 73, 5 februarie) În acest scop, Comisia trebuie să se asigure că autoritățile naționale și-au îndeplinit, în general, obligația de a proteja integritatea fizică a reclamantului prin administrarea de îngrijiri medicale adecvate (Cirillo , citată anterior, punctul 39). 68. În această privință, Curtea constată că reclamantul a făcut obiectul unei monitorizări periodice și specializate pentru bolile sale neurologice și că a primit tratamentul medicamentat recomandat de medici pentru afecțiunile sale. 69. Aceasta arată apoi că între 2010 și 2012, autoritățile naționale au făcut demersuri pentru organizarea intervenției neurochirurgicale. Cu toate acestea, reclamantul nu a colaborat cu autoritățile pentru punerea în aplicare a acestei intervenții (a se vedea a contra Cirillo, § 47. Această lipsă de colaborare este dovedită în speță de dosarul medical al reclamantului, în care figurează refuzul său de a se supune examinărilor medicale și de a fi spitalizat într-un spital-închisoare în vederea pregătirii transferului într-un spital public (punctele 32-36 de mai sus). 70. Curtea ia notă de faptul că, în observațiile sale în fața acesteia, recurentul neagă, la 26 martie 2010, că intervenia neurochirurgică a refuzat, susținând că autorităile medicale i-au cerut să semneze un refuz de intervenie. Cu toate acestea, Curtea constată că aceste explicații pe care le prezintă reclamantul sunt diferite de cele pe care le-a evidențiat în procedura internă pentru a explica comportamentul său din 26 martie 2010 și în care nu a putut primi îngrijirile necesare din cauza afecțiunii cardiace (punctul 28 de mai sus). Curtea nu poate acorda credință acestor explicații referitoare la la În ceea ce privește celelalte argumente invocate de solicitant în fața autorităților interne pentru a justifica refuzul său, și anume motivele personale sau condiția de a obține în prealabil un carnet de muncă, este necesar să se constate că nu sunt în niciun caz de natură să pună la îndoială caracterul adecvat al îngrijirii oferite. Cu toate acestea, având în vedere motivele refuzului său în acest caz, nu se poate reproșa statului că autoritățile nu au luat măsuri adecvate pentru efectuarea intervenției chirurgicale. 72. Curtea concluzionează că, între 2010 și 2012, autoritățile și-au exprimat în mod constant îngrijorarea cu privire la sănătatea reclamantului, dar că acestea au fost stânjenite de lipsa cooperării dintre reclamant și solicitant. 73. Curtea constată că, ulterior, în cursul anilor 2013 și 2014, starea de sănătate a reclamantului a trebuit să fie reevaluată din cauza agravării afecțiunii sale cardiace, fapt cauzat de decizia de a nu urma tratamentul medical necesar pentru această afecțiune. Astfel, din cauza patologiei cardiace a reclamantului, și nu din cauza unei disfuncții administrative imputabile autorităților, a trebuit să fie amânată efectuarea unui tratament neurochirurgical (a se vedea mutatis mutandis Gheorghe c. România (dec.), n 8810/11, § 61, 14 mai 2013 și, a contrao Andrey Gorbounov § 79 și 81. În această perioadă, reclamantul a fost supus unei duble supravegheri medicale cardiologice și neurologice și a primit tratamentul cu medicamente necesar. 74. Este adevărat că un timp destul de lung a trecut până în prezent din noiembrie 2008, când recomandarea de intervenție chirurgicală a fost făcută pentru prima dată pentru hernia discală a reclamantului. Cu toate acestea, Curtea constată că lipsa cooperării reclamantului a împiedicat autoritățile să ia măsurile necesare pentru realizarea intervenției chirurgicale. În plus, pe parcursul acestei perioade, autoritățile naționale au furnizat reclamantului tratamentul medical prescris de specialiști și au efectuat o monitorizare periodică pentru a evita deteriorarea stării sale de sănătate, care a rămas, de altfel, stabilă (Sakhvadze c. Rusia, nr 15492/09, § 83, 10 ianuarie 2012). 75. Curtea constată, în sfârșit, că, în măsura în care reproșează autorităților absența tratamentului neurochirurgical, reclamantul nu a făcut nicio acțiune judiciară pentru accelerarea punerii în aplicare a acestui tratament. Astfel, reclamantul ar fi putut sesiza judecătorul delegat la închisoare pentru a solicita, în temeiul dispozițiilor relevante ale legii nr. 275/2006, condamnarea administrației închisorii la un anumit tratament medical, lucru pe care nu l-a făcut. 76. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în acest caz, art. 3 din Convenție nu a fost ignorat. În consecință, actul este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului (a) și al articolului 4 din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

11406/11

Antohe NEAGU

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 9 septembre 2014 en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Alvina Gyulumyan,

Dragoljub Popović,

Luis López Guerra,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

Iulia Antoanella Motoc,

juges,

et de Marialena Tsirli, greffière adjointe de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 17 janvier 2011,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, M. Antohe Neagu, est un ressortissant roumain né en 1955 et détenu à l’hôpital-prison de Bucarest-Jilava.

2.

Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M

me

C. Brumar, du ministère des Affaires étrangères.

A.

Les circonstances de l’espèce

3.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

4.

Depuis le 30 janvier 2001, le requérant purge une peine de vingt-deux ans de prison pour meurtre aggravé.

5.

D’après le dossier médical établi lors de son incarcération, le requérant entra en prison «

cliniquement sain

». Son tableau médical est aujourd’hui le suivant

: cardiopathie ischémique chronique, polydiscopathie vertébrale, hernie discale, broncho-pneumopathie chronique obstructive, scoliose dorsolombaire droite, kyste latérocervical droit, parodontite, foyers dentaires infectieux, multiples dents manquantes et artériopathie des membres pelviens en observation.

1.

L’évolution des affections cardiologiques et neurologiques du requérant

6.

Le 17 mai 2006, il fut établi que le requérant souffrait d’une discopathie lombaire. Un traitement médicamenteux lui fut prescrit.

7.

En septembre 2006, le requérant fit un infarctus. Il fut hospitalisé à l’hôpital civil de Constanța et se rétablit à la suite d’un traitement.

8.

Le 4 décembre 2008, à la suite d’un examen neurologique et d’une IRM (imagerie par résonance magnétique), il fut établi que le requérant souffrait d’une hernie discale médiolatérale droite L4-L5, et une intervention chirurgicale lui fut recommandée.

9.

En 2007 et 2008, le requérant saisit les juridictions internes de demandes de suspension de l’exécution de sa peine pour raisons médicales. Ses demandes furent rejetées, au motif que, selon les rapports d’expertise médicolégale réalisés dans le cadre de ces procédures, ses affections pouvaient être traitées dans le réseau pénitentiaire. Le requérant n’a pas formé de pourvoi en recours dans ces procédures.

2.

La procédure tendant au sursis à l’exécution de la peine engagée en 2009

10.

En 2009, le requérant saisit le tribunal départemental de Vrancea («

le tribunal

») d’une action en vue de l’interruption de l’exécution de sa peine pour raisons médicales, en faisant valoir qu’il souffrait de plusieurs maladies incurables qui, selon lui, rendaient l’exécution de sa peine impossible.

11

.

Une expertise médicolégale réalisée le 2 février 2009 à la demande du tribunal départemental révéla que le requérant présentait les affections suivantes

: cardiopathie ischémique chronique, polydiscopathie vertébrale, broncho-pneumopathie chronique obstructive, scoliose dorsolombaire droite, kyste latérocervical droit, parodontite, foyers dentaires infectieux, multiples absences de dents, artériopathie des membres pelviens en observation.

La commission médicale ayant examiné le requérant indiqua que la hernie discale dépistée en 2008 nécessitait une intervention neurochirurgicale, à réaliser dans un hôpital relevant du ministère de la Santé, compte tenu en particulier de ses affections cardiovasculaires. Elle recommanda également l’interruption de l’exécution de sa peine de prison pour une période d’environ deux mois afin qu’il puisse bénéficier du traitement médical recommandé.

12.

Sur la demande expresse du tribunal départemental, la commission d’expertise indiqua que l’état de santé du requérant n’était pas incompatible avec la détention, seule l’intervention chirurgicale devant être réalisée dans un hôpital du ministère de la Santé.

13.

Une enquête sociale fut réalisée au domicile du requérant, dont il ressortit que «

la maison du condamné [le requérant] présentait des conditions d’hygiène précaires

», qu’elle était abandonnée et qu’elle nécessitait des travaux d’entretien et de nettoyage que le requérant, compte tenu de son état de santé, ne serait pas en mesure d’assurer.

14.

Par un jugement du 11 novembre 2009, le tribunal départemental rejeta l’action du requérant.

Dans ses motifs, il nota que le requérant souffrait certes de maladies graves qui nécessitaient une intervention chirurgicale dans un hôpital relevant du ministère de la Santé, mais qu’en vertu de l’article 453 § 1 a) du code de procédure pénale, lorsque le traitement nécessaire pour la personne condamnée peut être réalisé sous surveillance permanente, aucune demande d’interruption de l’exécution de la peine ne pouvait être admise. Or, en l’espèce, observa le tribunal, la durée estimée du traitement était d’environ deux mois et l’administration de la prison où le requérant était détenu avait indiqué être en mesure d’assurer son transfèrement et sa surveillance dans un hôpital relevant du ministère de la Santé pour la réalisation de l’intervention neurochirurgicale. Le tribunal releva enfin les conditions de vie précaires existant au domicile du requérant et considéra que ce dernier ne pouvait pas bénéficier en liberté de conditions optimales pour la réalisation du traitement.

15.

Sur pourvoi en recours du requérant, par un arrêt définitif du 8

février

2010, la cour d’appel de Galați («

la cour d’appel

») confirma le bien-fondé du jugement de première instance.

3.

L’hospitalisation du requérant en vue de l’intervention neurochirurgicale

16.

Le 19 mars 2010, le requérant indiqua dans sa fiche médicale, qu’il signa, qu’il était d’accord pour être opéré.

17.

Il fut par la suite transféré à l’hôpital-prison de Bucarest-Rahova où il devait être préparé pour son transfert à l’hôpital public de Bagdasar et pour l’intervention chirurgicale.

18.

Dans la fiche médicale du requérant, il fut noté, le 26 mars 2010, que l’intéressé refusait de coopérer avec les médecins, qu’il refusait tout examen médical et l’intervention chirurgicale, et qu’il refusait de compléter la fiche de renseignements médicaux. Trois médecins signèrent sous ces notes.

19.

Les versions des parties divergent à ce sujet. Selon le Gouvernement, le 26 mars 2010, le requérant exprima le refus d’être soumis à quelque acte médical que ce soit tout en refusant de signer son propre refus. Telle serait la raison pour laquelle les trois médecins présents portèrent ces mentions sur la fiche médicale de l’intéressé.

20.

Selon le requérant, le 26 mars 2010, les médecins lui demandèrent de signer un refus de se soumettre à l’intervention chirurgicale. Le requérant indique qu’il n’était pas d’accord avec cette demande et que c’est pour cela qu’il refusa de signer sa fiche médicale.

21.

Le 30 mars 2010, le requérant quitta à sa demande l’hôpital-prison de Bucarest-Rahova et retourna à son lieu de détention.

4.

La procédure tendant au sursis à l’exécution de la peine engagée en 2010

22.

Le requérant saisit à nouveau le tribunal départemental d’une action en vue de l’interruption de l’exécution de sa peine pour des raisons médicales, en soutenant que ses maladies ne pouvaient pas être traitées dans le réseau pénitentiaire et qu’une fois remis en liberté, il pourrait être opéré dans un hôpital du ministère de la Santé.

23.

Un rapport d’expertise médicolégale fut établi. Ses conclusions furent les mêmes que celles du rapport d’expertise de février

2009 (paragraphe

11 ci-dessus).

24.

La prison de Focșani, où le requérant était détenu, versa au dossier une note pour confirmer qu’elle était en mesure d’assurer le transfert du requérant à l’hôpital-prison de Bucarest-Rahova pour préparer son transfert vers l’hôpital du ministère de la Santé.

25.

Par un jugement du 26 mai 2010, le tribunal départemental rejeta la demande du requérant. Il nota que l’intéressé souffrait de maladies graves et qu’il nécessitait une intervention neurochirurgicale. Il jugea que ce traitement pouvait être assuré par le transfèrement du requérant sous escorte dans un hôpital appartenant au ministère de la Santé. Le tribunal départemental indiqua au requérant que pour solliciter les soins médicaux dont il avait besoin, il devait suivre les recours spécifiques prévus par les normes légales spéciales mentionnées dans son jugement, à savoir la loi n

o

275/2006 sur les droits des détenus et son règlement d’application.

26.

Le requérant forma un pouvoir en recours contre ce jugement auprès de la cour d’appel et demanda sa remise en liberté.

27.

L’administration du lieu de détention exposa devant la cour d’appel que, du 26 au 30 mars 2010, le requérant avait déjà été hospitalisé à l’hôpital-prison de Bucarest-Rahova en vue de sa préparation pour l’intervention neurochirurgicale, mais que l’intéressé avait refusé tout examen médical nécessaire pour réaliser son transfert à l’hôpital civil. Elle ajouta qu’elle était en mesure d’assurer, par l’intermédiaire de l’hôpital-prison de Bucarest-Rahova, le transfert de l’intéressé à l’hôpital civil pour la réalisation de l’intervention chirurgicale.

28.

Le requérant répliqua qu’il n’avait pas refusé la réalisation des investigations, mais qu’il n’avait pas été admis à l’hôpital au motif qu’il souffrait de plusieurs maladies du cœur et que dans l’hôpital-prison, il n’y avait pas de service de cardiologie. Il demanda à être opéré le plus rapidement possible.

29.

Le 29 septembre 2010, l’hôpital-prison de Bucarest-Rahova confirma sa capacité d’assurer le transfert de l’intéressé dans un hôpital civil pour qu’il soit opéré.

30.

Par un arrêt définitif du 6 octobre 2010, la cour d’appel rejeta le recours du requérant.

Dans ses motifs, la cour d’appel prit acte de la possibilité pour l’administration pénitentiaire d’assurer le transfèrement sous escorte du requérant dans un hôpital civil pour la réalisation de l’intervention neurochirurgicale ainsi que des démarches déjà réalisées en ce sens en mars

2010, restées infructueuses en raison du refus du requérant.

5.

Le traitement médical accordé au requérant

a)

Les années 2010 à 2012

31.

De mai à juillet 2010, le requérant fut examiné mensuellement par des médecins et reçut un traitement médicamenteux.

32.

Le 20 septembre 2010, le requérant refusa d’être hospitalisé à l’hôpital-prison de Poarta Albă.

33.

Le 18 octobre 2010, le requérant refusa d’être hospitalisé à l’hôpital-prison de Bucarest-Rahova pour la préparation de l’intervention.

34.

Le 4 avril 2011, invoquant des raisons personnelles, le requérant refusa d’être hospitalisé avant le mois de mai à l’hôpital-prison de Bucarest-Jilava, où son état devait être évalué.

35.

Le 16 mai 2011, le requérant, tout en continuant le traitement médicamenteux pour ses problèmes cardiaques, refusa le traitement injectable indiqué pour ses affections neurologiques. Un procès-verbal fut établi pour constater ce refus et l’intéressé fut informé des conséquences qu’aurait l’interruption du traitement sur son état de santé.

36.

Le 30 août 2012, le requérant indiqua qu’il refusait son hospitalisation à l’hôpital-prison Bucarest-Rahova pour une évaluation neurologique tant qu’un livret de travail ne lui aurait pas été délivré.

37.

Du 22 au 26 octobre 2012, le requérant fut hospitalisé à l’hôpital-prison de Bucarest-Rahova. À la suite d’un examen médical, il fut constaté que le syndrome lombaire était stationnaire et il lui fut recommandé de poursuivre le traitement médicamenteux et de réaliser, le cas échéant, une réévaluation neurochirurgicale.

38.

En décembre 2012, une hospitalisation à l’hôpital-prison de Bucarest-Jilava pour réévaluation médicale fut recommandée au requérant, mais il refusa, et signa la fiche à cet égard.

39.

Tous les refus mentionnés ci-dessus sont notés dans la fiche médicale du requérant.

40.

Pendant l’année 2012, le requérant suivit un traitement médicamenteux pour ses maladies, traitement modifié selon ses besoins à la suite des visites médicales qui avaient lieu tous les deux ou trois mois.

b)

De janvier 2013 à mars 2014

41.

Le 28 janvier 2013, le requérant subit un examen cardiologique et un traitement médicamenteux lui fut prescrit.

42.

Le 2 août 2013, le requérant fut emmené à l’hôpital public de Ploiești où il subit un examen neurochirurgical pour réévaluation de son état. Une IRM lui fut recommandée et un traitement médicamenteux lui fut prescrit. L’IRM ne pouvait pas être réalisée dans le réseau pénitentiaire.

43.

Le 27 septembre 2013, le requérant fut présenté pour examen neurologique à l’hôpital public de Târgoviște afin d’obtenir une ordonnance spécifique pour la réalisation de l’IRM. Toutefois, le médecin qui examina le requérant recommanda seulement son hospitalisation dans un hôpital-prison.

44.

Du 22 au 25 octobre 2013, le requérant fut hospitalisé à l’hôpital-prison de Bucarest-Jilava pour la réalisation d’une expertise médicale.

45.

Du 8 au 22 novembre 2013, il fut hospitalisé à l’hôpital-prison de Bucarest-Rahova. Pendant cette période, il fut transféré dans une unité médicale privée pour la réalisation de l’IRM.

46.

Le 2 décembre 2013, le requérant subit un examen neurologique à l’hôpital militaire de Focșani. Sur la base des résultats des examens effectués, le médecin recommanda au requérant un examen neurochirurgical.

47.

À partir du 13 décembre 2013, le requérant refusa de suivre le traitement pour ses maladies cardiaques, ce qui eut pour effet la modification de sa pression artérielle et des épisodes d’épistaxis spontanée. Le requérant motiva son refus de prendre les médicaments par le fait que «

ceux-ci ne lui [faisaient] pas de bien

». Ayant en vue ces modifications de l’état de santé du requérant, le médecin de la prison où il était détenu lui recommanda d’obtenir une évaluation cardiologique avant la réévaluation neurochirurgicale.

48.

Du 21 au 28 mars 2014, le requérant fut hospitalisé dans le service de cardiologie de l’hôpital-prison de Bucarest-Jilava, où il reçut le traitement médical nécessaire. Les médecins réitérèrent la recommandation de soumettre l’intéressé à une réévaluation neurochirurgicale, sans spécifier de caractère d’urgence particulier.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

49.

Les articles pertinents du code de procédure pénale en vigueur à l’époque des faits se lisaient ainsi

:

Article 453

«

1.

L’exécution de la peine d’emprisonnement ou de détention à vie peut être suspendue dans les cas suivants

:

a)

lorsqu’il est constaté, sur la base d’une expertise médicale, que le condamné souffre d’une maladie qui le place dans l’impossibilité d’exécuter la peine et que le tribunal estime que le sursis à l’exécution de la peine et la remise en liberté ne constituent pas un danger concret pour l’ordre public. Dans ce cas, l’exécution de la peine est ajournée jusqu’à ce que le condamné se trouve en situation de pouvoir exécuter la peine. La demande de sursis à l’exécution de la peine ne peut pas être admise lorsqu’il est constaté que le traitement nécessaire à la personne condamnée peut être réalisé sous surveillance permanente, (...)

»

2.

La demande de suspension de l’exécution de la peine d’emprisonnement ou de détention à vie peut être formée par le procureur [ou] le condamné (...)

»

Article 455

«

L’exécution de la peine d’emprisonnement ou de détention à vie peut être interrompue dans les cas et conditions prévus à l’article 453 (...)

»

50.

Le Gouvernement a versé au dossier deux exemples de jurisprudence interne pour illustrer le fait que la décision d’interrompre l’exécution d’une peine pour des raisons médicales, lorsque le traitement recommandé ne peut pas avoir lieu dans le réseau pénitentiaire, est une question de fait abordée au cas par cas selon les renseignements fournis par les autorités pénitentiaires (ainsi dans un arrêt définitif du 3 novembre 2009 de la cour d’appel de Bucarest et un arrêt définitif du 3 décembre 2009 de la cour d’appel d’Iași).

51

.

Les dispositions internes pertinentes de la loi n

o

275, entrée en vigueur le 20 octobre 2006 («

la loi n

o

275/2006

»), concernant les droits des personnes détenues, y compris le droit à un traitement médical et les voies de recours ouvertes aux détenus pour défendre ces droits, sont décrites dans les affaires

Petrea c. Roumanie

(n

o

4792/03, §§ 22 et 23, 29

avril

2008) et

Iacov Stanciu c. Roumanie

(n

o

35972/05, §§ 115 et 116, 24

juillet

2012).

52.

Selon l’article 13 de la loi n

o

46/2003 sur les droits des patients, en vigueur depuis le 28 février 2003, la personne malade a le droit de refuser le traitement ou l’intervention médicale qui lui sont proposés.

GRIEF

53.

Invoquant les articles 3 et 6 de la Convention, le requérant se plaint de ce que, malgré les avis médicaux indiquant depuis plusieurs années la nécessité de pratiquer une intervention neurochirurgicale, les autorités pénitentiaires n’ont pas fait le nécessaire pour en assurer la réalisation.

EN DROIT

54.

Le requérant se plaint de ce que les autorités nationales n’ont pas fait les démarches nécessaires pour assurer la réalisation de l’opération neurochirurgicale recommandée par les médecins. La Cour considère qu’il convient d’examiner ce grief uniquement sous l’angle de l’article 3 de la Convention, qui se lit ainsi

:

«

Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.

»

A.

Les arguments des parties

55.

Le Gouvernement expose que les autorités nationales ont assuré au requérant un suivi médical constant pour toutes ses maladies et lui ont fourni le traitement médical prescrit par les médecins. Il fait valoir que les autorités médicales n’ont pas indiqué que l’intervention neurochirurgicale recommandée au requérant avait un caractère d’urgence. Il explique que l’intervention neurochirurgicale ne peut pas être réalisée sans tenir compte des maladies cardiaques du requérant.

56.

Le Gouvernement entend souligner le comportement récalcitrant du requérant, qui a refusé à plusieurs reprises de se soumettre aux procédures nécessaires pour la réalisation de l’intervention neurochirurgicale.

Il précise la procédure selon laquelle doit se faire le transfèrement d’un détenu vers un hôpital relevant du ministère de la Santé

: la préparation de l’intervention est assurée dans l’hôpital-prison de Bucarest-Rahova, d’où l’intéressé est ensuite extrait pour l’opération proprement dite

; après quoi, l’hôpital-prison de Bucarest-Rahova assure la surveillance postopératoire ainsi que l’éventuelle kinésithérapie.

Il indique toutefois qu’en vertu de la loi n

o

46/2003 sur les droits des patients, une personne détenue ne peut pas être transférée dans un hôpital en vue d’une intervention sans son accord, accord qui a précisément fait défaut en l’espèce.

57.

Le Gouvernement ajoute enfin que le requérant n’a jamais utilisé la voie de droit qui lui était offerte par la loi n

o

275/2006, qui lui aurait permis de solliciter des autorités internes la réalisation de tel ou tel traitement médical, et plus particulièrement de l’intervention neurochirurgicale en question.

58.

Le requérant expose qu’il n’a pas été opéré pour son affection neurologique, ainsi que l’a noté l’expertise médicolégale du 9

février

59.

Il estime avoir valablement épuisé les voies de recours internes, en saisissant les juridictions internes de demandes d’interruption de la peine pour des raisons médicales.

B.

L’appréciation de la Cour

1.

Principes applicables

60.

Si l’on ne peut en déduire une obligation générale de remettre le détenu en liberté ou de le transférer dans un hôpital civil, même s’il souffre d’une maladie particulièrement difficile à soigner (

Goginashvili c.

Géorgie

, n

o

47729/08, § 69, 4 octobre 2011), l’article 3 de la Convention impose en tout cas à l’État de protéger l’intégrité physique des personnes privées de liberté (

Sakkopoulos c. Grèce

, n

o

61828/00, § 38, 15 janvier 2004).

61.

À cet égard, la Cour rappelle que l’article 3 de la Convention impose à l’État de s’assurer que tout prisonnier est détenu dans des conditions qui sont compatibles avec le respect de la dignité humaine, que les modalités d’exécution ne soumettent pas l’intéressé à une détresse ou à une épreuve d’une intensité qui excède le niveau inévitable de souffrance inhérent à la détention et que, eu égard aux exigences pratiques de l’emprisonnement, la santé et le bien-être du prisonnier sont assurés de manière adéquate, notamment par l’administration des soins médicaux requis (

Sakhvadze c.

Russie

, n

o

15492/09, § 80, 10 janvier 2012 et

Paladi c. Moldova

[GC], n

o

39806/05, § 71, 10 mars 2009).

62.

Le manque de soins médicaux appropriés peut en principe constituer un traitement contraire à l’article 3 (

Gennadiy Naumenko

c.

Ukraine,

n

o

42023/98, § 112, 10 février 2004). La Cour exige, tout d’abord, l’existence d’un encadrement médical pertinent du malade et l’adéquation des soins médicaux prescrits à sa situation particulière (

Soysal c.

Turquie

, n

o

50091/99, § 50, 3 mai 2007 et

Gorodnitchev c. Russie

, n

o

52058/99, §

91, 24

mai

2007). De plus, la diligence et la fréquence avec lesquelles les soins médicaux sont dispensés à l’intéressé sont deux éléments à prendre en compte pour mesurer la compatibilité de son traitement avec les exigences de l’article 3 (

Cirillo c. Italie

, n

o

36276/10, § 37, 29 janvier 2013).

63.

Cela étant, il revient à la Cour d’apprécier au cas par cas si les éventuelles déficiences du traitement médical sont restées compatibles avec le respect de la dignité humaine d’un détenu (

Alexanian c.

Russie

, n

o

46468/06, § 140, 22 décembre 2008).

2.

Application en l’espèce

64.

En l’espèce, le requérant est détenu depuis le 30 janvier 2001 afin de purger une peine de vingt-deux ans d’emprisonnement à la suite d’une condamnation pénale pour meurtre aggravé.

65.

La Cour constate que depuis 2006, le requérant souffre de maladies cardiaques et qu’en 2008 un diagnostic de hernie discale a été posé. Pour cette dernière maladie, une intervention neurochirurgicale a été recommandée.

66.

La Cour observe à titre liminaire que le requérant a demandé à plusieurs reprises que sa peine soit suspendue pour des raisons médicales, en faisant valoir ses maladies et la nécessité de subir une intervention neurochirurgicale. Cependant, les médecins et les juges qui ont examiné sa situation ont conclu constamment que son état de santé n’était pas incompatible avec la détention (

a contrario

,

Scoppola c. Italie (n

o

4)

, n

o

65050/09, § 52, 17 juillet 2012).

67.

La Cour note ensuite que pendant sa détention, le requérant a été régulièrement suivi par des médecins pour ses différentes affections et qu’il a reçu un traitement médicamenteux pour ses maladies. Le requérant n’allègue d’ailleurs pas devant la Cour l’absence de traitement médicamenteux. En 2008, le diagnostic de hernie discale a été établi avec une recommandation d’intervention chirurgicale sans caractère d’urgence. Cela étant, la Cour a déjà indiqué que l’absence d’urgence médicale n’excluait pas qu’un problème puisse se poser sous l’angle de l’article 3 de la Convention (

Andrey Gorbounov c. Russie

, n

o

43174/10, §

73, 5

février

2013). Pour cela, elle doit s’assurer que les autorités nationales ont satisfait, de façon générale, à leur obligation de protéger l’intégrité physique du requérant par l’administration de soins médicaux appropriés (

Cirillo

, précité, § 39).

68.

À cet égard, la Cour constate que le requérant a fait l’objet d’un suivi régulier et spécialisé pour ses maladies neurologiques et qu’il a reçu le traitement médicamenteux recommandé par les médecins pour ses pathologies.

69.

Elle relève ensuite qu’entre 2010 et 2012, les autorités nationales ont fait des démarches pour organiser l’intervention neurochirurgicale. Cependant, le requérant n’a pas collaboré avec les autorités pour la mise en place de cette intervention (voir

a contrario

Cirillo,

précité, § 47). Cette absence de collaboration est prouvée en l’espèce par le dossier médical du requérant, dans lequel figurent ses refus de se soumettre à des examens médicaux et d’être hospitalisé dans un hôpital-prison en vue de la préparation de son transfert dans un hôpital public (paragraphes 32 à 36 ci-dessus).

70.

La Cour note que, dans ses observations devant elle, le requérant nie avoir refusé, le 26 mars 2010, l’intervention neurochirurgicale, en soutenant que les autorités médicales lui avaient demandé de signer un refus d’intervention. La Cour constate toutefois que ces explications que lui présente le requérant sont différentes de celles qu’il a mises en avant dans la procédure interne pour expliquer son comportement du 26 mars 2010 et où il expliquait qu’il n’avait pas pu recevoir les soins nécessaires en raison de sa pathologie cardiaque (paragraphe 28 ci-dessus). La Cour ne peut pas accorder foi à ces explications de l’intéressé dans la mesure où les documents médicaux prouvent qu’il a bel et bien été hospitalisé du 26 au 30

mars

2010 et qu’il n’a pas mis en cause, dans la procédure interne, la validité des mentions faites dans sa fiche médicale ni des signatures des médecins.

71.

Pour ce qui est des autres arguments soulevés par le requérant devant les autorités internes pour justifier ses refus, à savoir des raisons personnelles ou la condition d’obtenir au préalable un livret de travail, force est de constater qu’ils ne sont aucunement de nature à faire douter du caractère adéquat des soins proposés. Certes, le requérant pouvait, comme tout patient, refuser la réalisation d’un traitement médical. Néanmoins, compte tenu des raisons de son refus en l’espèce, l’intéressé ne peut pas reprocher à l’État l’absence de diligence des autorités pour la réalisation de l’intervention chirurgicale.

72.

La Cour en conclut qu’entre 2010 et 2012, les autorités ont manifesté un souci constant de la santé du requérant, mais qu’elles ont été gênées dans leurs démarches par l’absence de coopération de l’intéressé.

73.

La Cour observe que, par la suite, au cours des années 2013 et 2014, l’état de santé du requérant a dû être réévalué en raison de l’aggravation de sa pathologie cardiaque, fait provoqué par la décision de l’intéressé de ne pas suivre le traitement médical nécessaire pour cette affection. Ainsi, c’est en raison de la pathologie cardiaque du requérant, et non pas en raison d’un dysfonctionnement administratif imputable aux autorités, que la réalisation d’un traitement neurochirurgical a dû être ajournée (voir,

mutatis mutandis

,

Gheorghe c. Roumanie

(déc.), n

o

8810/11, § 61, 14 mai 2013 et,

a contrario

Andrey Gorbounov

, précité, §§ 79 et 81). Pendant cette période, le requérant a fait l’objet d’une double surveillance médicale cardiologique et neurologique et a reçu le traitement médicamenteux nécessaire.

74.

Il est vrai qu’un temps assez long s’est écoulé jusqu’à présent depuis le jour, en novembre 2008, où la recommandation d’intervention neurochirurgicale avait été faite pour la première fois pour la hernie discale du requérant. Cependant, la Cour note que l’absence de coopération du requérant a empêché des autorités de prendre les mesures nécessaires pour la réalisation de l’intervention chirurgicale. De surcroît, pendant toute cette période, les autorités nationales ont fourni au requérant le traitement médical prescrit par les spécialistes et ont pratiqué une surveillance régulière pour éviter la détérioration de son état de santé, qui est d’ailleurs resté stable (

Sakhvadze c. Russie

, n

o

15492/09, § 83, 10 janvier 2012).

75.

La Cour observe enfin que, dans la mesure où il reproche aux autorités l’absence de traitement neurochirurgical, le requérant n’a fait aucune démarche judiciaire pour accélérer la mise en œuvre de ce traitement. Ainsi, le requérant aurait pu saisir le juge délégué auprès de la prison pour demander, sur le fondement des dispositions pertinentes de la loi n

o

275/2006, la condamnation de l’administration de la prison à lui assurer un certain traitement médical, ce que l’intéressé n’a pas fait.

76.

Compte tenu de ce qui précède, la Cour estime qu’en l’espèce l’article

3 de la Convention n’a pas été méconnu. Il s’ensuit que le grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article

35

§§

3

(a) et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare la requête irrecevable.

Marialena Tsirli

Josep Casadevall

Greffière adjointe

Président