Secțiunea a treia Cerere nr. 8810/11 Stan GHEORGHE împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 14 mai 2013 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președintele Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, judecători și Santiago Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 31 ianuarie 2011, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, având în vedere deportarea dlui Corneliu Biersan, judecător ales în temeiul României (art. 28 din Regulamentul de procedură), președintele camerei l-a desemnat pe dl Kristina Pardalos ca judecător ad hoc (art. 26 alineatul (1)). 4 din Convenție și art. 29 1 din Regulamentul de procedură), După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie: reclamantul, dl Stan Gheorghe, este un cetățean român născut în 1954 și deținut la închisoarea București-Jilava. Guvernul ian ( mai) a fost reprezentat de agentul său, dl Irina Cambera, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele spectrale Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 noiembrie 2003, în timp ce a fost în libertate, reclamantul a suferit un infarct. Diagnosticul de angina instabilă cu risc ridicat a fost stabilit și i s-a recomandat o revascularizare chirurgicală. Reclamantul nu a luat măsuri pentru a suporta o astfel de intervenție chirurgicală. La 19 noiembrie 2004, reclamantul a fost internat în închisoare pentru a ispăși o sentință de paisprezece ani de închisoare pentru crimă. În perioada 26 noiembrie - 8 decembrie 2004, a fost internat la spitalul-închisoare din București-Jilava pentru examinări care dovedesc că suferă de boală cardiacă ischemică cronică dureroasă și sechele de infarct miocardic. Un tratament medicamentat i-a fost prescris și administrat. Monitorizarea stării de sănătate a reclamantului în închisoarea din 2005 până în 2011 Între 9 martie și 5 mai 2005, reclamantul a intrat într-un spital-închisoare din București-Jilava pentru o evaluare a stării sale de sănătate. Doza de medicamente a fost optimizată. Reclamantul a fost prezentat la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici la La 20 mai 2005, institutul a întocmit un raport de experiență conform căruia reclamantul suferea de o boală cardiacă ischemică și prezenta leziuni ale celor trei coronare care necesitau intervenție chirurgicală. S-a afirmat că reclamantul poate fi tratat pentru bolile sale în cadrul retelei penitenciare și că realizarea intervenției chirurgicale poate fi realizată de către naționalul închisorilor ( În cazul în care reclamantul este escortat într-un serviciu de chirurgie cardiovasculară în cadrul Ministerului Sănătății, institutul a concluzionat că reclamantul nu se afla în zona în care își poate executa pedeapsa. În perioada 29 septembrie - 6 octombrie 2005, reclamantul a fost internat în spitalul din București-Jilava pentru a-i trata și monitoriza bolile cardiace. În perioada cuprinsă între 7 și 28 aprilie 2007, între 11 iunie și 10 iulie 2008, în perioada 1 - 7 august 2008, s-a efectuat o corografie, un spital civil, din cauza durerilor zilnice foarte mari din piept și a dificultăților de respirație. 2008 și de la 4 la 17 decembrie 2008, reclamantul a locuit la un spital a condamnat București-Jilava pentru a-și trata afecțiunile cardiace. El a fost transferat periodic la un spital public și supus unui test de efort. Deoarece rezultatul acestui test nu a fost concludent, i s-au recomandat noi examinări (coronografie), dar reclamantul le-a refuzat. La 16 ianuarie 2009, ca urmare a unui examen medical, s-a stabilit că reclamantul suferea de o hernie discală lombară cu indicații de operare. O intervenție chirurgicală a fost programată la 23 februarie 2009, dar nu a fost efectuată. 11. La 24 martie 2009, reclamantul a fost examinat din nou și s-a programat o intervenție neurochirurgică până la 5 mai 2009. În așteptarea acestei operații, i s-a administrat un tratament medicamentos și i s-a recomandat să se supună unui examen cardiovascular, în vederea anesteziei generale necesare pentru operație. S-a observat, de asemenea, că reclamantul avea nevoie acum de o cârjă pentru a se deplasa. La 5 mai 2009, medicul neurolog a decis să amân operația până când patologia cardiovasculară a lacului a fost tratată. I s-a recomandat un tratament medicamentos și un control a fost programat șase luni mai târziu. S-a constatat, de asemenea, că reclamantul trebuie să fie însoțit de o altă persoană în cazul în care trebuia să poarte greutate și că el a fost În perioada 5 mai - 4 iunie 2009, reclamantul a fost internat într-un spital din București-Jilava pentru afecțiunile sale cardiovasculare și neurochirurgicale, perioada în care a primit tratament medical. Într-un raport de consultare din 7 mai 2009 reiese că evoluția stării de sănătate a reclamantului, sub tratament cu medicamente, nu a fost favorabilă. La 28 mai 2009, reclamantul a fost admis în serviciul de cardiologie al spitalului public, Santul Pantelimon. După ce a confirmat diagnosticul, medicul nota că acesta prezenta un risc chirurgical din cauza cardiopatiei ischemice și a hipertensiunii arteriale. El i-a sugerat să continue tratamentul și să ia două medicamente suplimentare. De la 4 la 11 iunie 2009, la a fost transferat la un spital-închisoare din București-Rahova, pe care l-a părăsit la cererea sa. De la 8 la 26 Octombrie 2009, a stat la spitalul din București-Jilava pentru o reevaluare cardiologică. La 18 noiembrie 2009, ca urmare a unui control neurochirurgic, a primit recomandarea de tratament medical și de odihnă fizică, cu o reevaluare două luni mai târziu. 15. În perioada 19 iulie - 2 august și în perioada 17 septembrie - 4 noiembrie 2010, reclamantul a stat la un spital-închisoare din București-Jilava pentru o evaluare generală a stării sale de sănătate. Tratamentul cu medicamente a fost confirmat și i s-a recomandat să renunțe la fumat. S-a observat că, atunci când intervenția neurochirurgică ar fi efectuată, ar fi necesară o coonografie prealabilă. De la 10 la 18 martie 2011, reclamantul a fost internat la Spitalul de Pușcărie București-Rahova. L 2011, autoritățile au făcut demersuri pentru a-l transfera pe solicitant la spitalul-închisoare din București-Jilava, dar el a refuzat să fie internat în spital. 17. În mai 2011, autoritățile au solicitat institutului de boli cardiovasculare C.C. Iliescu Dacă reclamantul avea nevoie de o intervenție chirurgicală pentru afecțiunile cardiace și, dacă era cazul, intervalul de timp în care aceasta urma să fie efectuată fără complicații. Ca răspuns, medicul cardiolog i-a prescris reclamantului un tratament cu medicamente și i-a recomandat o coronografie în cazul în care intervenția neurochirurgică urma să fie efectuată. 18. În timpul detenției sale, reclamantul a primit tratamentul medicamentos prescris de medici. Cererile reclamantului de a-și executa pedeapsa din 2006 până în 2010 Cererile reclamantului de a-și executa pedeapsa formulată între 2005 și 2009 19. Reclamantul a prezentat mai multe cereri la tribunalul departamental din București, tribunalul departamental În vederea întreruperii executării pedepsei din motive medicale, el a afirmat că dorea să facă ceea ce era necesar pentru efectuarea intervențiilor chirurgicale cardiovasculare și neurologice recomandate în 2005 și 2009. În cadrul acestor proceduri, institutul a realizat expertiză medico-legale pentru a studia compatibilitatea stării de sănătate a reclamantului cu detenția. Raportul de expertiză a fost elaborat ca urmare a unor investigații cardiologice și neurologice de la mai târziu și pe baza dosarului său medical. Experimentele medico-legale din 13 iulie 2006, 1 octombrie 2008, 19 ianuarie și 22 iunie 2009, au stabilit că reclamantul putea fi tratat în rețeaua sanitară a L Pe baza concluziilor acestor rapoarte de expertiză medie-legale, prin hotărârile din 24 august 2006, 11 decembrie 2008 și 23 iulie 2009, tribunalul departamental a respins cererile reclamantului, pe motiv că bolile sale puteau fi tratate în rețeaua penitenciară. Cererea reclamantului de a întrerupe executarea pedepsei formulate în 2010 22. În 2010, reclamantul sesizează din nou instanța departamentală cu privire la o cerere de suspendare a executării pedepsei sale din motive medicale. La 19 noiembrie 2010, institutul întocmește un nou raport de expertiză medico-legale care încheie după cum urmează [...] L mai puțin vertebro-medular lombar (6-6.1) poate fi tratată printr-o intervenție chirurgicală realizabilă într-o unitate medicală specializată în Ministerul Sănătății. Dacă la mai puțin de o operație recomandată, ținând cont de comorbiditatea cardiovasculară care amplifică riscul anestezic și operațional: se propune trei: luni de întrerupere a executării pedepsei pentru executarea intervenției neurochirurgicale n mai mult decât acceptă intervenția chirurgicală, asistența medicală paliativă pentru afecțiunea vertebro-medulară poate fi asigurată în rețeaua sanitară a închisorilor naționale, precum și pentru alte boli menționate ; [în acest caz] se consideră că întreruperea executării pedepsei nu este necesară din punct de vedere medical, cu următoarele detalii Gheorghe Stan este inapt la efort și reevaluări neurochirurgicale și cardiovasculare regulate sunt necesare. 24. Reclamantul a informat instanța care a acceptat riscurile intervenției chirurgicale. 25. Prin hotărârea din 7 decembrie 2010, tribunalul departamental a respins cererea reclamantului, pe motiv că predarea sa în Libertatea prezenta un pericol pentru ordinea publică și că a existat riscul ca, odată repusă în libertate, să nu se mai supună executării intervenției chirurgicale, ci comite noi activități cu violență. El a menționat că intervenția chirurgicală ar putea fi efectuată de spitalizarea, sub escortă, a reclamantului într-un spital civil. 26. Acțiunea reclamantului împotriva acestei hotărâri a fost respinsă de instanța de apel din București printr-o hotărâre definitivă din 19 ianuarie 2011. Repunerea în libertate a reclamantului din motive medicale La acțiune a reclamantului din lipsă de pronunțare a pedepsei 27. În 2011, reclamantul sesizează din nou instanța de departament cu privire la o cerere de rejudecare a pedepsei sale din motive medicale. 28. La 22 iunie 2011, reclamantul a fost supus unei noi expertize medico-legale care a condus la aceeași concluzie ca și raportul din 19 noiembrie 2010 (punctul 23 de mai sus). Printr-o hotărâre definitivă din 21 decembrie 2011, instanța de apel din București a primit cererea reclamantului și i-a dat latentă executarea pedepsei sale pe o perioadă de trei luni. Procedurile medicale ale reclamantului în timpul eliberării sale din funcție 30. La 21 decembrie 2011, reclamantul a fost eliberat. 31. La 3 martie 2012, reclamantul a primit o examinare prin rezonanță magnetică. La 8 martie 2012, acesta a fost examinat de un cardiolog și la 9 martie. În 2012 de către un neurochirurg. Medicii au indicat că intervenția chirurgicală a fost posibilă, dar că reclamantul a trebuit să oprească administrarea unui medicament timp de trei săptămâni înainte de intervenția chirurgicală și că perioada de recuperare a fost de cel puțin trei săptămâni. S-a observat că intervenția chirurgicală putea fi programată până la 16 aprilie 2012. Reclamantul precizează că, în măsura în care trebuia să se întoarcă la închisoare la 22 martie 2012, a sesizat tribunalul departamental cu privire la o cerere de prelungire a termenului de suspendare a termenului de executare a pedepsei, susținând că operațiunea fusese programată până la 16 aprilie 2012. Cererea sa ar fi fost respinsă de tribunalul departamental printr-o hotărâre din 20 aprilie 2012. La 22 martie 2012, reclamantul s-a întors la închisoare, iar după reinchiderea sa în 2012, monitorizarea medicală a reclamantului după reinchiderea sa în 2012 și monitorizarea medicală a reclamantului după reinchiderea sa 33. În perioada 26 iunie - 3 iulie 2012 și în perioada 11-21 august 2012, reclamantul a fost admis la un spital din București-Jilava în serviciul de cardiologie din care a refuzat să fie transferat la un spital public. La ieșirea din spital, medicii i-au recomandat să continue tratamentul medical și o dietă și să evite fumatul, frigul, umiditatea și eforturile fizice. 34. La 15 octombrie 2012, reclamantul a fost de acord să se supună intervențiilor cardiovasculare și neurochirurgicale. La 14 noiembrie 2012, a fost examinat de un cardiolog care i-a recomandat să continue tratamentul cu medicamente la care trebuia să adauge două medicamente și i-a recomandat să renunțe la fumat și să se supună unor tensiuni regulate la 7 decembrie. În 2012, reclamantul a fost examinat de un neurochirurg care a indicat că o intervenție neurochirurgă ar putea fi programată, dacă ar fi dorit, la 20 decembrie 2012, dar că aceasta nu a fost o urgență medicală. La 14 decembrie 2012, reclamantul a refuzat în scris intervenția neurochirurgică, susținând gradul ridicat de risc pe care l-a asumat, și faptul că medicul neurochirurg nu l-a luat în considerare pentru afecțiunile sale cardiace. Noua cerere de întrerupere a executării pedepsei 37. În 2012, reclamantul a formulat o nouă cerere de suspendare a executării pedepsei din motive medicale pentru o perioadă de șase luni. 38. O nouă expertiză judiciară a fost realizată la 3 decembrie. 2012, care a stabilit că afecțiunea vertebro-medulară de la ui putea, dacă dorește, să beneficieze de o intervenție chirurgicală, sub escortă, într-un spital al Ministerului Sănătății, dar aceasta nu constituia o urgență medicală. Monitorizarea postoperatorie putea fi efectuată în spitalul-închisoare din București-Rahova. Raportul a indicat faptul că tratamentul medical pentru întreaga boală de lamaie putea fi asigurat în rețeaua de ANP și că evoluția stării sale de sănătate în timpul tratamentului era stabilă. El a concluzionat că nu era necesară repunerea în libertate a acestuia. 39. Prin hotărârea din 22 ianuarie 2013, tribunalul județean a respins cererea ca fiind nefondată. Reclamantul ar fi formulat o acțiune care ar fi acum în fața tribunalului judecătoresc din București. Cererile reclamantului adresate instanței judecătorești de executare a pedepselor în temeiul Legii nr. 275/2006 40. La 14 decembrie 2010, recurentul sesizează instanța de executare a pedepselor delegate la închisoarea Giurgiu (inclusiv judecătorul delegat) cu privire la o plângere în temeiul Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor cu închisoarea nr. 275/2006, susținând că nu a primit tratamentul medical adecvat pentru bolile sale. 41. Printr-o decizie din 28 martie 2011, judecătorul delegat și-a respins plângerea, pe motiv că, potrivit dosarului medical al persoanei în cauză, primea tratamentul medical prescris. 42. Reclamantul nu a contestat această decizie în fața Tribunalului de Primă Instanță competent, astfel cum îi era permis în conformitate cu legea nr. 275/2006 menționată anterior. 43. În 2012, reclamantul sesizează judecătorul delegat la închisoarea București-Jilava pentru a se plânge de faptul că dreptul său la tratament medical a fost ignorat. El susținea că Õ administrația închisorii nu făcea demersurile necesare pentru a-l opera. Interogat de judecătorul delegat la 9 octombrie 2012, reclamantul a declarat că a primit tratament medicamentos pentru bolile sale. 44. Pe baza dosarului medical al reclamantului, prin hotărârea din 17 octombrie 2012, judecătorul delegat și-a respins plângerea, pe motiv că a beneficiat în mod continuu de un tratament medical și că refuzul său repetat de a se supune examinărilor clinice nu a fost imputat administrației care a făcut demersuri pentru a beneficia de monitorizarea cardiologică necesară pentru efectuarea intervenției neurochirurgice. 45. Din dosar nu reiese dacă reclamantul a contestat această decizie la Tribunalul de Primă Instanță din București, așa cum îi era permis în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 275/2006. Dreptul intern relevant 46. Articolele relevante din Codul de procedură penală în vigoare la data faptelor se citesc astfel Art. 453 executarea pedepsei cu închisoarea sau cu închisoarea pe viață poate fi suspendată în următoarele cazuri, atunci când se constată, pe baza unei competențe medicale, că condamnatul suferă de o boală care îl plasează în închisoare. În acest caz, executarea pedepsei este suspendată până când condamnatul se află în situația de a putea executa pedeapsa; (...) Cererea de suspendare a executării pedepsei cu închisoarea sau a pedepsei cu închisoarea pe viață poate fi formulată de procurorul [sau] condamnatul (...) art. 455 din Legea privind executarea pedepsei cu închisoarea sau a pedepsei cu închisoarea pe viață poate fi întreruptă în cazurile și condițiile prevăzute la art. 453 (...) L a ordonanței de urgență a guvernului nr. 56/2003 din 25 iunie 2003 privind drepturile persoanelor care execută o pedeapsă privativă de libertate ( 12 și 14 combinate). Dispozițiile interne relevante privind recursul la deținuți pentru a-și apăra drepturile, inclusiv dreptul la tratament medical, recurs reglementat de această ordonanță și, ulterior, de legea nr 275 care a intrat în vigoare la 20 octombrie 2006 ( 4792/03, § 22 și 23, 29 aprilie 2008) și Iacov Stanciu c. România (n 35972/05, § 115 și 116, 24 iulie 2012). Invocând articolele 2 și 3 din Convenție, reclamantul se plânge că, în ciuda consultanței medicale date de mai mulți ani și indicând necesitatea de a efectua intervenții chirurgicale, autoritățile penitenciare nu au făcut ceea ce era necesar pentru a asigura realizarea lor. Reclamantul se plânge că autoritățile naționale nu au făcut demersurile necesare pentru a asigura realizarea operațiunilor recomandate de medici. Curtea consideră că este necesar să se ia în considerare acest aspect numai din perspectiva articolului 3 din Convenție, care se citește astfel, nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Argumentele părților 50. Guvernul exclude cererea de neechitare a căilor de atac interne. Cu privire la cauza Petrea România menționată mai sus, acesta consideră că reclamantul ar fi trebuit să urmeze fie procedura prevăzută de OUG nr. 56/2003 și, ulterior, de legea nr. 275/2006, fie să depună plângeri penale și disciplinare împotriva personalului închisorii pentru a denunța lipsa tratamentului medical adecvat. 51. Guvernul consideră apoi că cererea este în mod evident greșit întemeiată și susține că autoritățile naționale i-au asigurat reclamantului o monitorizare medicală constantă și i-au furnizat tratamentul medical prescris de medici. În plus, reclamantul a refuzat de două ori tratamentul medical și a beneficiat în decembrie 2011 de o eliberare din motive medicale. El reproșează autorităților naționale că nu a luat măsurile necesare pentru a efectua intervențiile chirurgicale într-un termen rezonabil, în timp ce necesitatea lor a fost constatată prin intermediul unor acte medicale; consideră că această întârziere a dus la agravarea stării sale de sănătate, ceea ce face ca realizarea acestor operații să fie riscantă astăzi. 53. Reclamantul a recunoscut că a fost eliberat pentru o perioadă de trei luni pentru a efectua intervenția neurochirurgică, dar indică faptul că aceasta nu mai putea fi realizată din cauza riscului legat de anestezia cauzată de autorități. Acesta indică faptul că: el refuză acum să se supună unei intervenții chirurgicale efectuate în rețeaua penitenciară sau sub escortă în rețeaua publică și că este de acord să fie acționat în mod liber. Curtea nu consideră că este necesar să se ia în considerare excepția guvernului întemeiat pe neobosirea căilor de atac interne, pe motiv că aceasta consideră că cererea este inadmisibilă din motivele prezentate mai jos. 55. Curtea amintește că, în cazul în care nu poate deduce din aceasta o obligație generală de a pune prizonierul înapoi în libertate sau de a-l transfera într-un spital civil, chiar și în cazul în care acesta suferă de o boală deosebit de dificil de tratat (Mouisel c. Franța, nr 67263/01, § 40, CEDH 2002-IX), art. 3 din convenție impune, în orice caz, statului să protejeze integritatea fizică a persoanelor private de libertate ( Matencio c. Franța, nr. 58749/00, § 76, 15 ianuarie 2004, și Sakkopoulos c. Grecia, n 61828/00, § 38, 15 ianuarie 2004). 56. Lipsa îngrijirii medicale adecvate poate constitui, în principiu, un tratament contrar articolului 3 (Ilhan c. Turcia [GC], n 22277/93, § 87, CEDH 2000-VII și Gennadiy Naumenko Ucraina, 42023/98, § 112, 10 februarie 2004).În primul rând, Curtea solicită existența unui cadru medical relevant al bolnavului și caracterul adecvat al asistenței medicale prescrise pentru situația sa specială (Soysal c. Turcia, n 50091/99, § 50, 3 mai 2007 și Gorodnitchev c. Rusia, nr 52058/99, § 91, 24 În plus, diligența și frecvența cu care se acordă asistență medicală sunt două elemente care trebuie luate în considerare pentru a măsura compatibilitatea tratamentului cu cerințele art. 3 (Cirillo c. Italia, nr 36276/10, § 37, 29 ianuarie 2013). 57. În speță, reclamantul a fost arestat în noiembrie 2004 pentru a ispăși o sentință de paisprezece ani de închisoare în urma unei condamnări penale pentru crimă. Din dosar reiese că boala de inimă de la ui a fost identificată cu aproximativ un an înainte de a fi ținută în detenție și că i s-a recomandat o recomandare terapeutică de procedură, fără a face demersuri în acest sens (punctul 4 de mai sus). 58. Curtea constată că, după închisoarea sa, reclamantul a solicitat în repetate rânduri suspendarea pedepsei sale din motive medicale. Cu toate acestea, medicii și judecătorii care au examinat situația sa au concluzionat că starea sa de sănătate nu era incompatibilă cu detenția (reverso Scoppola c. Italia (n, n 65050/09, § 52, 17 iulie 2012). 59. De îndată ce a fost reținut, reclamantul a făcut obiectul unui control al stării sale de sănătate, în urma căruia a primit tratament medicamentos pentru bolile sale. În 2005, i s-a recomandat o intervenție chirurgicală pentru afecțiunile cardiace, fără ca medicii să considere că este vorba despre o urgență medicală. În 2009, diagnosticul de hernie discală a fost stabilit printr-o recomandare de intervenție chirurgicală fără caracter de urgență. Cu toate acestea, Curtea nu este de acord cu faptul că lipsa unei urgențe medicale ar putea pune probleme sub unghiul articolului 3 din Convenție (Andrey Gorbunov c. Rusia, În acest scop, Comisia trebuie să se asigure că autoritățile naționale și-au îndeplinit, în general, obligația de a proteja integritatea fizică a reclamantului prin administrarea de îngrijiri medicale adecvate (Cirillo citată anterior, § 39). 60. În această privință, Curtea constată că reclamantul a făcut obiectul unei monitorizări periodice și specializate pentru afecțiunile sale și că a primit tratamentul medicamentat recomandat de medici pentru afecțiunile sale. De asemenea, este necesar să se sublinieze că, după 2005, reclamantul a fost examinat în mod regulat de cardiologi și că recomandarea terapeutică chirurgicală nu a fost reînnoită. Cardiologii au atras atenția doar asupra riscurilor legate de anestezic și au indicat măsurile de precauție necesare în cazul efectuării intervenției neurochirurgicale. 61. Curtea arată apoi că autoritățile au făcut demersuri pentru organizarea intervenției neurochirurgicale, dar că aceasta a fost suspendată din cauza afecțiunii cardiace a reclamantului și nu din cauza unei disfuncții administrative imputate autorităților (a se vedea a contrario Andrey Gorbunov § 79 și 81. Într-adevăr, intervenția chirurgicală a fost amânată din motive medicale de două ori (punctele 12 și 14 de mai sus). În această perioadă, reclamantul a fost supus unei duble supravegheri medicale cardiologice și neurologice și a primit tratamentul medicamentos necesar. 62. În noiembrie 2010, o expertiză medico-legale a stabilit că, în cazul în care reclamantul ar fi fost de acord să fie supus herniei discale, acesta ar fi trebuit să fie eliberat pentru o perioadă de trei luni. Un an mai târziu, autoritățile naționale au acceptat cererea sa de întrerupere a executării. Curtea constată că, în tot acest timp, autoritățile naționale au asigurat reclamantului tratamentul medical prevăzut de specialiști și supravegherea sa periodică pentru a evita deteriorarea stării sale de sănătate (Sakhvadze c. Rusia, nr 15492/09, § 83, 10 Pe de altă parte, în această perioadă, reclamantul a refuzat în repetate rânduri îngrijirea care i-a fost oferită (punctul 16 de mai sus). 63. Curtea arată, de asemenea, că reclamantul nu a colaborat întotdeauna cu autoritățile pentru punerea în aplicare a monitorizării medicale necesare (a se vedea a contracrio Cirillo, citată anterior, punctul 47). Această lipsă de colaborare este dovedită în speță de dosarul medical al reclamantului în care sunt incluse refuzul său de a se supune unor examinări medicale (punctele 9 și 16 de mai sus), de a fi spitalizat într-un spital public în pofida recomandărilor medicale (punctul 16 de mai sus) și de a părăsi spitalul împotriva consultanței medicale (punctele 14 și 16 de mai sus). În concluzie, Curtea concluzionează că autoritățile și-au exprimat în mod constant îngrijorarea cu privire la sănătatea reclamantului. 64. În sfârșit, Curtea constată că, în momentul eliberării sale, reclamantul nu a acționat cu diligență pentru a se asigura că intervenția neurochirurgică poate fi realizată, fără a furniza o explicație în acest sens. Potrivit dosarului, eliberat în decembrie 2011, acesta nu este adresat medicilor spitalului public decât în martie 2012, în timp ce a știut că patologia sa necesita timp pentru organizarea intervenției și pentru perioada de recuperare. După întoarcerea sa în închisoare, autoritățile au monitorizat în mod constant starea de sănătate a persoanei respective, a fost stabilită o nouă dată pentru operație, dar acum se referă la realizarea unei intervenții chirurgicale sub escortă (punctul 36 de mai sus). 65. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că în speță art. 3 din Convenție nu a fost ignorat. Prin urmare, este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 3 (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
Requête n
o
8810/11
Stan GHEORGHE
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 14 mai 2013 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président
,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos,
Johannes Silvis,
Valeriu Grițco,
juges
,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 31 janvier 2011,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Vu le déport de M. Corneliu Bîrsan, juge élu au titre de la Roumanie (article 28 du règlement), le président de la chambre a désigné M
me
Kristina Pardalos pour siéger en qualité de juge
ad hoc
(article 26 §
4 de la Convention et article 29
§
1 du règlement),
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Stan Gheorghe, est un ressortissant roumain né en 1954 et détenu à la prison de Bucarest-Jilava.
2.
Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M
me
Irina Cambrea, du ministère des Affaires étrangères.
A.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4
.
Le 25 novembre 2003, alors qu’il était en liberté, le requérant subit un infarctus. Le diagnostic «
d’angine instable à haut risque
» fut établi et une revascularisation chirurgicale lui fut recommandée. Le requérant n’entreprit pas de démarches pour subir une telle intervention chirurgicale.
5.
Le 19 novembre 2004, le requérant fut placé en prison pour purger une peine de quatorze ans d’emprisonnement pour meurtre. Du 26
novembre au 8 décembre 2004, il fut admis à l’hôpital-prison de Bucarest-Jilava pour des examens qui établirent qu’il souffrait de «
cardiopathie ischémique chronique douloureuse et séquelles d’infarctus myocardique
». Un traitement médicamenteux lui fut prescrit et administré.
1.
Le suivi de l’état de santé du requérant en prison de 2005 à 2011
6.
Du 9 mars au 5 mai 2005, le requérant entra à l’hôpital-prison de Bucarest-Jilava pour une évaluation de son état de santé. Le dosage des médicaments fut optimisé.
7.
Le requérant fut présenté à l’Institut national de médecine légale
Mina Minovici
(«
l’Institut
») pour établir si son état de santé était compatible avec la détention. Le 20 mai 2005, l’Institut établit un rapport d’expertise selon lequel le requérant souffrait d’une cardiopathie ischémique et présentait des lésions des trois coronaires nécessitant une intervention chirurgicale «
non urgente
». Il était indiqué que le requérant pouvait être traité pour ses maladies dans le réseau pénitentiaire et que la réalisation de l’intervention chirurgicale pouvait être assurée par l’Administration nationale des prisons («
l’ANP
») en hospitalisant le requérant, sous escorte, dans un service de chirurgie cardio-vasculaire relevant du ministère de la Santé. L’Institut conclut que le requérant ne se trouvait pas dans l’impossibilité d’exécuter sa peine.
8.
Du 29 septembre au 6 octobre 2005, le requérant fut hospitalisé dans l’hôpital-prison de Bucarest-Jilava pour traiter et surveiller ses maladies cardiaques. Du 20 au 22 novembre 2006, il fut admis à l’institut des maladies cardio-vasculaires «
C.C. Iliescu
», hôpital civil, en raison de très fortes douleurs quotidiennes dans la poitrine et de difficultés respiratoires au moindre effort. Une coronographie fut réalisée sur la base de laquelle un traitement fut établi. Il lui fut recommandé de limiter les efforts physiques et d’arrêter de fumer.
9
.
Du 7 au 28 avril 2007, du 11 juin au 10 juillet 2008, du 1
er
au 7
août
2008 et du 4 au 17 décembre 2008, le requérant séjourna à l’hôpitalprison de Bucarest-Jilava pour traiter ses pathologies cardiaques. Il fut périodiquement transféré à l’hôpital public et soumis à un test d’effort. Étant donné que le résultat de ce test n’était pas concluant, de nouveaux examens lui furent recommandés (coronographie), mais le requérant les refusa. Le requérant devait continuer le traitement médicamenteux.
10.
Le 16 janvier 2009, à la suite d’un examen médical, il fut établi que le requérant souffrait d’une hernie discale lombaire avec indication opératoire. Une intervention chirurgicale fut programmée le 23 février
2009, mais elle ne fut pas réalisée.
11.
Le 24 mars 2009, le requérant fut à nouveau examiné et une intervention neurochirurgicale fut programmée pour le 5 mai 2009. En attendant cette opération, un traitement médicamenteux lui fut administré et il lui fut conseillé de se soumettre à un examen cardio-vasculaire, en vue de l’anesthésie générale nécessaire pour l’opération. Il fut également noté que le requérant avait désormais besoin d’une béquille pour se déplacer.
12
.
Le 5 mai 2009, le médecin neurologue décida d’ajourner l’opération jusqu’à ce que la pathologie cardio-vasculaire de l’intéressé fut soignée. Un traitement médicamenteux lui fut recommandé et un contrôle fut programmé six mois plus tard. Il fut constaté également que le requérant devait être accompagné par une autre personne pour le cas où il devait porter des poids et qu’il était «
complètement inapte
».
13.
Du 5 mai au 4 juin 2009, le requérant fut hospitalisé à l’hôpitalprison de Bucarest-Jilava pour ses pathologies cardio-vasculaires et neurochirurgicales, période durant laquelle il reçut un traitement médical. Il ressort d’un rapport de consultation du 7 mai 2009 que l’évolution de l’état de santé du requérant, sous traitement médicamenteux, n’était pas favorable. Le 28 mai 2009, le requérant fut admis au service de cardiologie de l’hôpital public «
Sântul Pantelimon
». Après avoir confirmé le diagnostic, le médecin nota que l’intéressé présentait un risque chirurgical en raison de la cardiopathie ischémique et de l’hypertension artérielle. Il lui suggéra de continuer le traitement et de prendre deux médicaments supplémentaires.
14
.
Du 4 au 11 juin 2009, l’intéressé fut transféré dans l’hôpital-prison de Bucarest-Rahova, qu’il quitta à sa demande. Du 8 au 26
octobre 2009, il séjourna à l’hôpital-prison de Bucarest-Jilava pour une réévaluation cardiologique. Le 18 novembre 2009, à la suite d’un contrôle neurochirurgical, il reçut la recommandation de traitement médical et de repos physique, avec une réévaluation deux mois plus tard.
15.
Du 19 juillet au 2 août et du 17 septembre au 4 novembre 2010, le requérant séjourna à l’hôpital-prison de Bucarest-Jilava pour une évaluation générale de son état de santé. Le traitement médicamenteux fut confirmé et il lui fut conseillé d’arrêter de fumer. Il fut noté que, lorsque l’intervention neurochirurgicale serait pratiquée, une coronographie préalable s’imposerait.
16
.
Du 10 au 18 mars 2011, le requérant fut admis à l’hôpital-prison de Bucarest-Rahova. L’intéressé refusa l’examen clinique, les examens et les consultations de spécialité et quitta l’hôpital à sa demande avec une recommandation de suivre un traitement cardio-vasculaire. Du 5 au 7
avril
2011, les autorités firent des démarches pour transférer le requérant à l’hôpital-prison de Bucarest-Jilava, mais il refusa d’y être hospitalisé.
17.
En mai 2011, les autorités demandèrent à l’institut des maladies cardiovasculaire «
C.C. Iliescu
» d’établir si le requérant nécessitait une intervention chirurgicale pour ses affections cardiaques et, le cas échéant, l’intervalle de temps pendant lequel celle-ci devait être réalisée sans complications. En réponse, le médecin cardiologue prescrivit un traitement médicamenteux au requérant et lui conseilla une coronographie dans le cas où l’intervention neurochirurgicale serait réalisée.
18.
Pendant sa détention, le requérant reçut le traitement médicamenteux prescrit par les médecins.
2.
Les demandes du requérant d’interruption d’exécution de sa peine de 2006 à 2010
a)
Les demandes du requérant d’interruption d’exécution de la peine formées de 2005 à 2009
19.
Le requérant adressa plusieurs demandes au tribunal départemental de Bucarest
(«
le tribunal départemental
») en vue de l’interruption de l’exécution de sa peine pour des raisons médicales, en faisant valoir qu’il
voulait faire le nécessaire pour la réalisation des interventions chirurgicales cardiovasculaire et neurologique recommandées en 2005 et 2009.
20.
Dans le cadre de ces procédures, l’Institut réalisa des expertises médico-légales pour étudier la compatibilité de l’état de santé du requérant avec la détention. Le rapport d’expertise fut rédigé à la suite d’examens cardiologique et neurologique de l’intéressé et sur la base de son dossier médical. Les expertises médico-légale des 13 juillet 2006, 1
er
octobre 2008, 19 janvier et 22 juin 2009, établirent que le requérant pouvait être traité dans le réseau sanitaire de l’ANP, avec le respect strict des indications thérapeutiques et un suivi cardiologique régulier. L’interruption de l’exécution de la peine n’était pas justifiée du point de vue médical.
21.
Se fondant sur les conclusions de ces rapports d’expertise médicolégales, par des jugements des 24
août
2006, 11 décembre 2008 et 23
juillet 2009, le tribunal départemental rejeta les demandes du requérant, au motif que ses maladies pouvaient être traitées dans le réseau pénitentiaire.
b)
La demande du requérant d’interruption d’exécution de la peine formée en 2010
22.
En 2010, le requérant saisit à nouveau le tribunal départemental d’une demande d’interruption d’exécution de sa peine pour des raisons médicales.
23
.
Le 19 novembre 2010, l’Institut établit un nouveau rapport d’expertise médico-légale qui conclut comme suit
:
«
(...)
L’affection vertébro-médullaire lombaire (6-6.1) peut être traitée par une intervention chirurgicale réalisable dans une unité médicale spécialisée relevant du ministère de la Santé.
Si l’intéressé
:
-
accepte
l’opération recommandée, compte tenu de la comorbidité cardiovasculaire qui amplifie le risque anesthésique et opératoire
: il est proposé trois
mois d’interruption d’exécution de la peine pour la réalisation de l’intervention neurochirurgicale
;
-
n’accepte pas
l’intervention, l’assistance médicale palliative pour l’affection vertébro-médullaire peut être assurée dans le réseau sanitaire de l’Administration nationale des prisons, ainsi que pour les autres maladies mentionnées
; [dans ce cas] il est considéré que l’interruption de l’exécution de la peine n’est pas nécessaire du point de vue médical, avec les précisions suivantes
:
-
Gheorghe Stan est inapte à l’effort et
-
des réévaluations neurochirurgicale et cardio-vasculaire régulières sont nécessaires.
»
24.
Le requérant informa le tribunal qu’il acceptait les risques de l’intervention chirurgicale.
25.
Par un jugement du 7 décembre 2010, le tribunal départemental rejeta la demande du requérant, au motif que sa remise en
liberté présentait un danger pour l’ordre public et qu’il y avait le risque qu’une fois remis en liberté, l’intéressé ne se soumette plus à la réalisation de l’intervention chirurgicale mais commette de nouveaux délits avec violence. Il nota que l’intervention chirurgicale pourrait être réalisée par l’hospitalisation, sous escorte, du requérant dans un hôpital civil.
26.
Le recours du requérant contre ce jugement fut rejeté par la cour
d’appel de Bucarest par un arrêt définitif du 19 janvier 2011.
3.
La remise en liberté du requérant pour des raisons médicales
a)
L’action du requérant d’interruption d’exécution de la peine
27.
En 2011, le requérant saisit à nouveau le tribunal départemental d’une demande d’interruption d’exécution de sa peine pour des raisons médicales.
28.
Le 22 juin 2011, le requérant fut soumis à une nouvelle expertise médico-légale qui aboutit à la même conclusion que le rapport du 19
novembre 2010 (paragraphe 23 ci-dessus). Il souligna que c’était la réalisation de l’opération et non pas la pathologie du requérant en soi qui rendait la détention incompatible avec la santé de l’intéressé.
29.
Par un arrêt définitif du 21 décembre 2011, la cour d’appel de Bucarest fit droit à la demande du requérant et ordonna l’interruption d’exécution de sa peine pour une période de trois mois.
b)
Les démarches médicales du requérant pendant sa remise en liberté
30.
Le 21 décembre 2011, le requérant fut remis en liberté.
31.
Le 3 mars 2012, le requérant bénéficia d’un examen par résonance magnétique. Le 8 mars 2012, il fut examiné par un cardiologue et le 9
mars
2012 par un neurochirurgien. Les médecins indiquèrent que l’intervention chirurgicale était possible mais que le requérant devait arrêter pendant trois semaines avant l’opération la prise d’un médicament et que la période de récupération était d’au moins trois semaines. Il fut noté que l’intervention chirurgicale pouvait être programmée pour le 16 avril 2012.
32.
Le requérant indique que, dans la mesure où il devait retourner en prison le 22 mars 2012, il avait saisi le tribunal départemental d’une demande de prolongation de l’interruption d’exécution de la peine, en faisant valoir que l’opération avait été programmée pour le 16 avril 2012. Sa demande aurait été rejetée par le tribunal départemental par un jugement du 20
mars 2012 qui n’a pas été versé au dossier. Le 22 mars 2012, le requérant retourna en prison.
4.
Le suivi médical du requérant après sa réincarcération en 2012
a)
Le suivi médical du requérant après sa réincarcération
33.
Du 26 juin au 3 juillet 2012 et du 11 au 21 août 2012, le requérant fut admis à l’hôpital de Bucarest-Jilava dans le service de cardiologie d’où il refusa d’être transféré à l’hôpital public. Lors de sa sortie de l’hôpital, les médecins lui recommandèrent de poursuivre le traitement médical et une diète et d’éviter de fumer, le froid, l’humidité et les efforts physiques.
34.
Le 15 octobre 2012, le requérant accepta de se soumettre aux interventions cardiovasculaire et neurochirurgicale. L’administration de la prison fit des démarches en ce sens auprès de l’hôpital public.
35.
Le 14 novembre 2012, l’intéressé fut examiné par un cardiologue qui lui recommanda de continuer le traitement médicamenteux déjà prescrit auquel il convenait d’ajouter deux médicaments. Il lui conseilla d’arrêter de fumer et de se soumettre à des prises de tension régulières. Le 7
décembre
2012, le requérant fut examiné par un neurochirurgien qui indiqua qu’une intervention neurochirurgicale pouvait être programmée, s’il le souhaitait, le 20 décembre 2012 mais que celle-ci n’était pas une urgence médicale.
36
.
Le 14 décembre 2012, le requérant refusa par écrit l’intervention neurochirurgicale, en faisant valoir le degré élevé de risque qu’elle supposait, selon lui, et le fait que le médecin neurochirurgien n’avait pas pris en compte ses affections cardiaques.
b)
La nouvelle demande d’interruption d’exécution de la peine
37.
En 2012, le requérant forma une nouvelle demande d’interruption d’exécution de la peine pour des raisons médicales pour une période de six mois.
38.
Une nouvelle expertise médico-légale fut réalisée le l3
décembre
2012, qui établit que l’affection vertébro-médullaire de l’intéressé pouvait, s’il le souhaitait, bénéficier d’une intervention chirurgicale, sous escorte, dans un hôpital du ministère de la Santé, mais que celle-ci ne constituait pas une urgence médicale. Le suivi post-opératoire pouvait être réalisé dans l’hôpital-prison de Bucarest-Rahova. Le rapport indiqua que le traitement médical pour l’intégralité des maladies de l’intéressé pouvait être assuré dans le réseau de l’ANP et que l’évolution de son état de santé sous traitement était stable. Il conclut que la remise en liberté de l’intéressé n’était pas nécessaire.
39.
Par un jugement du 22 janvier 2013, le tribunal départemental rejeta la demande comme mal fondée. Le requérant aurait formé un recours qui serait à présent pendant devant la cour d’appel de Bucarest.
5.
Les demandes du requérant adressées au juge d’exécution des peines sur le fondement de la loi n
o
275/2006
40.
Le 14 décembre 2010, le requérant saisit le juge d’exécution des peines délégué auprès de la prison de Giurgiu («
le juge délégué
») d’une plainte, fondée sur la loi n
o
275/2006 sur l’exécution des peines («
la loi n
o
275/2006
»), en faisant valoir qu’il ne recevait pas le traitement médical adéquat pour ses maladies.
41.
Par une décision du 28 mars 2011, le juge délégué rejeta sa plainte, au motif que, d’après le dossier médical de l’intéressé, il recevait le traitement médical prescrit.
42.
Le requérant n’a pas contesté cette décision auprès du tribunal de première instance compétent, comme cela lui était loisible selon les dispositions de la loi n
o
275/2006 précitée.
43.
En 2012, le requérant saisit le juge délégué auprès de la prison de Bucarest-Jilava pour se plaindre de ce que son droit à un traitement médical avait été méconnu. Il faisait valoir que l’administration de la prison ne faisait pas les démarches nécessaires pour qu’il soit opéré. Interrogé par le juge délégué le 9 octobre 2012, le requérant déclara qu’il recevait un traitement médicamenteux pour ses maladies.
44.
Se fondant sur le dossier médical du requérant, par un jugement du 17 octobre 2012, le juge délégué rejeta sa plainte, au motif qu’il avait bénéficié d’un traitement médical de manière continue et que ses refus répétés de se soumettre à des examens cliniques n’étaient pas imputable à l’administration qui avait fait des démarches pour qu’il bénéficie du suivi cardiologique nécessaire pour la réalisation de l’intervention neurochirurgicale.
45.
Il ne ressort pas du dossier si le requérant a contesté cette décision auprès du tribunal de première instance de Bucarest, comme cela lui était loisible selon les dispositions de la loi n
o
275/2006.
B.
Le droit interne pertinent
46.
Les articles pertinents du code de procédure pénale en vigueur à l’époque des faits se lisent ainsi
:
Article 453
«
1.
L’exécution de la peine d’emprisonnement ou de détention à vie peut être suspendue dans les cas suivants
:
a)
lorsqu’il est constaté, sur la base d’une expertise médicale, que le condamné souffre d’une maladie qui le place dans l’impossibilité d’exécuter la peine. Dans ce cas, l’exécution de la peine est suspendue jusqu’à ce que le condamné se trouve en situation de pouvoir exécuter la peine
; (...)
2.
La demande de suspension de l’exécution de la peine d’emprisonnement ou de détention à vie peut être formée par le procureur [ou] le condamné (...)
»
Article 455
«
L’exécution de la peine d’emprisonnement ou de détention à vie peut être interrompue dans les cas et les conditions prévus par l’article 453 (...)
»
47
.
L’ordonnance d’urgence du Gouvernement n
o
56/2003 du 25
juin
2003 concernant les droits des personnes exécutant une peine privative de liberté (« l’OUG n
o
56/2003 ») a prévu expressément le droit des détenus à l’assistance médicale (traitement, médicaments, etc.), assistance qui devait être dispensée aux détenus gratuitement et par un personnel qualifié (articles
12 et 14 combinés). Les dispositions internes pertinentes concernant le recours ouvert aux détenus pour défendre leurs droits, y compris le droit à un traitement médical, recours réglementé par cette ordonnance et, ultérieurement, par la loi n
o
275 entrée en vigueur le 20
octobre 2006 (« la loi n
o
275/2006 »), sont décrites dans les affaires
Petrea
c. Roumanie
, (n
o
4792/03, §§ 22 et 23, 29 avril 2008) et
Iacov Stanciu c.
Roumanie
, (n
o
35972/05, §§ 115 et 116, 24 juillet 2012).
48.
Invoquant les articles 2 et 3 de la Convention, le requérant se plaint de ce que, malgré les avis médicaux datant depuis plusieurs années et indiquant la nécessité de pratiquer des interventions chirurgicales, les autorités pénitentiaires n’ont pas fait le nécessaire pour assurer leur réalisation.
49.
Le requérant se plaint de ce que les autorités nationales n’ont pas fait les démarches nécessaires pour assurer la réalisation des opérations recommandées par les médecins. La Cour considère qu’il convient d’examiner ce grief uniquement sous l’angle de l’article 3 de la Convention qui se lit ainsi
:
«
Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.
»
A.
Les arguments des parties
50.
Le Gouvernement excipe de l’irrecevabilité de la requête pour non
‑
épuisement des voies de recours internes. Se référant à l’affaire
Petrea
c.
Roumanie
précitée, il estime que le requérant aurait dû suivre soit la procédure prévue par l’OUG n
o
56/2003 et, ultérieurement, par la loi n
o
275/2006, soit former des plaintes pénales et disciplinaires contre le personnel de la prison pour dénoncer le défaut de traitement médical adéquat.
51.
Le Gouvernement estime ensuite que la requête est manifestement mal fondée. Il fait valoir que les autorités nationales ont assuré au requérant un suivi médical constant et lui ont fourni le traitement médical prescrit par les médecins. Aucune détérioration de son état de santé ne saurait ressortir de son dossier médical. Par ailleurs, le requérant a refusé à deux reprises le traitement médical et a bénéficié en décembre 2011 d’une remise en liberté pour des raisons médicales.
52.
Le requérant n’a pas présenté d’observations sur l’exception du Gouvernement tirée du non-épuisement des voies de recours internes. Il reproche aux autorités nationales de ne pas avoir pris les mesures nécessaires pour réaliser les interventions chirurgicales dans un délai raisonnable, alors que leur nécessité avait été constatée par des actes médicaux. Il estime que ce retard a mené à l’aggravation de son état de santé ce qui fait qu’aujourd’hui la réalisation de ces opérations est risquée.
53.
Le requérant admet qu’il avait été remis en liberté pour une période de trois mois pour réaliser l’intervention neurochirurgicale, mais il indique que celle-ci ne pouvait plus être réalisée en raison du risque lié à l’anesthésie, risque imputable aux autorités. Il indique qu’il refuse à présent de se soumettre à une intervention chirurgicale réalisée dans le réseau pénitentiaire ou sous escorte dans le réseau public et qu’il n’accepte d’être opéré qu’en étant libre.
B.
L’appréciation de la Cour
54.
La Cour n’estime pas nécessaire d’examiner l’exception du Gouvernement tirée du non-épuisement des voies de recours internes, au motif qu’elle considère la requête irrecevable pour les raisons présentées cidessous.
55.
La Cour rappelle que, si l’on ne peut en déduire une obligation générale de remettre le détenu en liberté ou de le transférer dans un hôpital civil, même s’il souffre d’une maladie particulièrement difficile à soigner (
Mouisel c. France
, n
o
67263/01, § 40, CEDH 2002-IX), l’article 3 de la Convention impose en tout cas à l’État de protéger l’intégrité physique des personnes privées de liberté (
Matencio c. France
, n
o
58749/00, §
76, 15
janvier 2004, et
Sakkopoulos c. Grèce
, n
o
61828/00, §
38, 15
janvier
2004).
56.
Le manque de soins médicaux appropriés peut en principe constituer un traitement contraire à l’article 3 (
İlhan c.
Turquie
[GC], n
o
22277/93, §
87, CEDH 2000-VII et
Gennadiy Naumenko
c.
Ukraine,
n
o
42023/98, §
112, 10 février 2004). La Cour exige, tout d’abord, l’existence d’un encadrement médical pertinent du malade et l’adéquation des soins médicaux prescrits à sa situation particulière (
Soysal c. Turquie
, n
o
50091/99, §
50, 3
mai
2007 et
Gorodnitchev c. Russie
, n
o
52058/99, §
91, 24
mai 2007). De plus, la diligence et la fréquence avec lesquelles les soins médicaux sont dispensés à l’intéressé sont deux éléments à prendre en compte pour mesurer la compatibilité de son traitement avec les exigences de l’article 3 (
Cirillo c. Italie
, n
o
36276/10, § 37, 29 janvier 2013).
57.
En l’espèce, le requérant a été arrêté en novembre 2004 afin de purger une peine de quatorze ans d’emprisonnement à la suite d’une condamnation pénale pour meurtre. Il ressort du dossier que la maladie cardiaque de l’intéressé avait été identifiée environ un an avant qu’il ne soit placé en détention et qu’une recommandation thérapeutique opératoire lui avait été conseillée, sans qu’il fasse des démarches en ce sens (paragraphe 4 ci-dessus).
58.
La Cour observe d’emblée que, après son emprisonnement, le requérant a demandé à plusieurs reprises que sa peine soit suspendue pour des raisons médicales. Cependant, les médecins et les juges qui ont examiné sa situation ont conclu que son état de santé n’était pas incompatible avec la détention (
a
contrario
,
Scoppola c. Italie (n
o
4)
, n
o
65050/09, §
52, 17
juillet
2012).
59.
Dès son placement en détention, le requérant avait fait l’objet d’un contrôle de son état de santé, à la suite duquel il avait reçu un traitement médicamenteux pour ses maladies. En 2005, une intervention chirurgicale pour ses affections cardiaques lui avait été recommandée, sans que les médecins estiment qu’il s’agissait d’une urgence médicale. En 2009, le diagnostic d’hernie discale a été établi avec une recommandation d’intervention chirurgicale sans caractère d’urgence. Cela étant, la Cour n’exclut pas que l’absence d’une urgence médicale puisse poser problème sous l’angle de l’article 3 de la Convention (
Andrey Gorbounov c. Russie
, n
o
43174/10, § 73, 5 février 2013). Pour cela, elle doit s’assurer que les autorités nationales ont satisfait, en général, à leur obligation de protéger l’intégrité physique du requérant par l’administration de soins médicaux appropriés (
Cirillo
précité, § 39).
60.
A cet égard, la Cour constate que le requérant a fait l’objet d’un suivi régulier et spécialisé pour ses affections et qu’il a reçu le traitement médicamenteux recommandé par les médecins pour ses pathologies. Il convient également de relever qu’après 2005, le requérant a été examiné régulièrement par des cardiologues et que la recommandation thérapeutique chirurgicale n’a pas été renouvelée. Les cardiologues ont seulement attiré l’attention sur les risques liés à l’anesthésie et ont indiqué les précautions nécessaires en cas de réalisation de l’intervention neurochirurgicale.
61.
La Cour relève ensuite que les autorités ont fait des démarches pour organiser l’intervention neurochirurgicale, mais que celle-ci fut ajournée en raison de la pathologie cardiaque du requérant et non pas en raison d’un dysfonctionnement administratif imputable aux autorités (voir
a contrario
Andrey Gorbounov
, précité, §§ 79 et 81). En effet, l’intervention a été repoussée pour des raisons médicales à deux reprises (paragraphes 12 et 14 ci-dessus). Pendant cette période, le requérant a fait l’objet d’une double surveillance médicale cardiologique et neurologique et a reçu le traitement médicamenteux nécessaire.
62.
En novembre 2010, une expertise médico-légale a établi que, si le requérant acceptait d’être opéré de son hernie discale, il convenait qu’il soit remis en liberté pour une période de trois mois. Un an plus tard, les autorités nationales ont fait droit à sa demande d’interruption d’exécution. La Cour constate que pendant tout ce laps de temps, les autorités nationales ont assuré au requérant le traitement médical préscrit par les spécialistes ainsi que sa surveillance régulière pour éviter la détérioration de son état de santé (
Sakhvadze c. Russie
, n
o
15492/09, § 83, 10
janvier 2012). Par ailleurs, pendant cette période, le requérant a refusé à plusieurs reprises les soins qui lui étaient proposés (paragraphe 16 ci-dessus).
63.
La Cour relève également que le requérant n’a pas toujours collaboré avec les autorités pour la mise en œuvre du suivi médical nécessaire (voir
a contrario
Cirillo,
précité, § 47). Cette absence de collaboration est prouvée en l’espèce par le dossier médical du requérant dans lequel figurent ses refus de se soumettre à des examens médicaux (paragraphes 9 et 16 ci-dessus), d’être hospitalisé dans un hôpital public malgré les recommandations médicales (paragraphe 16 ci-dessus) ainsi que ses demandes de quitter l’hôpital à l’encontre des avis médicaux (paragraphes 14 et 16 ci-dessus). Elle en conclut que les autorités ont manifesté un souci constant de la santé du requérant.
64.
La Cour observe enfin que, lors de sa remise en liberté, le requérant n’a pas agi avec diligence pour s’assurer que l’intervention neurochirurgicale pouvait être réalisée, sans fournir d’explication à cet égard. D’après le dossier, libéré en décembre 2011, il ne s’est adressé aux médecins de l’hôpital public qu’au mois de mars 2012, alors qu’il savait que sa pathologie nécessitait du temps pour l’organisation de l’intervention et pour la période de récupération. Après son retour en prison, les autorités ont constamment surveillé l’état de santé de l’intéressé, une nouvelle date pour l’opération fut fixée mais, à présent, il s’oppose à la réalisation d’une intervention chirurgicale sous escorte (paragraphe 36 ci-dessus).
65.
Compte tenu de ce qui précède, la Cour estime qu’en l’espèce l’article 3 de la Convention n’a pas été méconnu. Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article
35
§§
3 (a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président